pictorial_17_60pictorial_17_60

Catalin Botezatu – decadenta, erotism si sinucideri

Viaţa lui ar putea fi transformată uşor într-o carte de succes. „Dacă aş scrie-o, aş spune lucrurilor pe nume, de la cap la coadă, ori ştiu că societatea românească nu este încă pregătită să audă lucruri atât de adevărate şi de profunde în acelaşi timp”, spune Cătălin. Înfrângeri, victorii, iubiri câştigate sau pierdute, decadenţă, erotism, lux. Până va scrie cartea, iată-l pe Cătălin Botezatu reinterpretându-şi viaţa cu umor, pentru ca mai apoi să o disece cu sinceritate.
decembrie 2008

tabu: Acum 14 ani de Crăciun, te aflai în arest preventiv şi a fost unul dintre cele mai grele momente din viaţa ta, dar şi dintre cele mai emoţionante.
Cătălin Botezatu: A fost cel mai oribil moment din viaţa mea. Nu ştiu cum să-l descriu pentru că nu vreau să treacă cineva nici măcar cu gândul prin momentele alea. Arestul preventiv s-a lungit mai mult decât mi-am închipuit din cauza jocurilor politice de atunci. Gălăgia era maximă, celulele se aflau undeva sub nivelul străzii, se vedea câte o fereastră mică la nivelul solului. Pentru că înăuntru era cald şi afară frig, uneori fereastra era acoperită de şobolanii imenşi atraşi de căldură. Dar în noaptea aceea de Crăciun s-a lăsat o linişte de mormânt, nimeni nu mai ţipa, nu mai înjura. şi au bătut clopotele la Mitropolie, arestul poliţiei fiind undeva în Centrul Civic, iar clopotele au marcat şi începutul unui colind.

Lângă noi era o celulă pentru femei şi de acolo s-a auzit un colind sfâşietor. Cuvintele erau pumnale în minte şi în inimă. M-am simţit mai singur ca niciodată, eram terminat din toate punctele de vedere, deznădăjduit, nu pot să descriu starea. şi când s-a terminat colindul, pentru prima dată, într-o linişte de cristal, au început să se audă plânsete, plânsete de bărbaţi care, de obicei, voiau să pară duri. Erau acolo foarte mulţi oameni grei, şefi de bănci care, în libertate, erau de neclintit.

tabu: Când ai ieşit, unde ai găsit resursele să o iei de la capăt?
C.B.: N-am spus niciodată până acum, dar atunci, deşi era clar că nu sunt vinovat, tergiversarea şi ţinerea mea în arestul preventiv m-au dus pe panta aia grea a disperării şi am hotărât să mă sinucid. Mă gândeam că aşa pot să răspund lumii că nu sunt cum mă ca­talogaseră. şi am strâns pastilele pentru dormit pe care le primeam în fiecare seară. Prin celula respectivă s-au plimbat o mulţime de oameni, inclusiv Sever Mureşan şi Miron Cosma. La un moment dat, în celulă a venit şi un băiat, un spărgător, care a înţeles ce vroiam să fac. În noaptea de după Crăciun, eu mi-am pregătit pastilele înainte de a mă duce la duş. Să nu crezi că duşul era undeva departe, era în aceeaşi cameră, improvizat. Dar când m-am întors, nu mai erau pastilele şi n-am putut să fac scandal pentru că era ilegal felul cum le strânsesem. Cert este că dimineaţa când au venit la apel, acest băiat nu s-a mai trezit. A fost dus la spital, i s-au făcut spălături. Când şi-a revenit, l-am întrebat de ce a făcut asta. Mi-a răspuns, în simplitatea lui, că nu era nicio pierdere dacă murea el, pe când eu care am făcut ceva în viaţă trebuia să trăiesc, era păcat să mor pentru că n-am avut ocazia să mă apăr. A fost firul de care m-am agăţat, era o mică parte dintr-o societate care ar fi putut să mă înţeleagă.

tabu: Ai mai făcut cândva referire la faptul că ai vrut să te sinucizi, într-un alt context.
C.B.: Da, sunt o persoană ca oricare alta, câteodată slabă, câteodată puternică.

tabu: Dar hai să ne gândim: eşti acolo, la marginea prăpastiei, la figurat vorbind.
C.B.: Au existat mai multe momente în care am vrut să mă sinucid. Eram la marginea unei prăpastii sentimentale atunci, căci nu mai exista decât un mare hău în care dragostea nu mai era, iar în faţa mea era, la propriu, o prăpastie în care vroiam să cad.

tabu: Şi de ce te-ai întors? La ce te-ai gândit în clipele acelea?
C.B.: Nu m-am întors, a fost un joc. A fost un fel de ruletă rusească. Am pus maşina pe marginea prăpastiei, am scos-o din viteză şi am spus că dacă va fi să cadă, va cădea. şi-am stat acolo o oră.

tabu: Şi-n ora aia la ce te-ai gândit?
C.B.: N-am făcut mişcări bruşte ca să-mi forţez soarta, am stat în maşină cu mişcările pe care le-aş fi făcut în mod normal, am fumat, cred, un pachet de ţigări şi am refuzat să mă gândesc la ceva anume. De fapt mă gândeam dacă ceva merită în viaţa asta, mă gândeam dacă e ceva dincolo de poarta aia, dacă e o altă viaţă.

tabu: Se mai supără părinţii pentru lucrurile pe care le citesc despre tine?
C.B.: E delicat. Primul impact negativ a fost arestul. Normal că au suferit; şi dacă fiul tău ar fi un criminal, ai suferi. Mama a fost pe patul de moarte şi numai Dumnezeu a salvat-o.

În timp, s-a demonstrat că nu erau adevărate acuzaţiile. Apoi s-au scris lucruri urâte legate de viaţa mea sexuală. La început mă gândeam la ce o să spună mama? Tata e tata, dar mama?! Apoi mi-am dat seama că ei mă cunosc, că sunt oamenii care ştiu exact ce am făcut, ştiu exact cu cine am umblat de-a lungul timpului şi ştiu că nu pot fi altfel. şi mai ştiu că dacă aş face ceva, le-aş spune-o, că mi-aş asuma acest lucru. Ei au fost alături de mine şi am fost surprins să constat că am nişte părinţi care pot înţelege orice şi, mai ales, care pot avea încredere în copilul lor.

tabu: Să trecem într-o altă zonă. Ce înseamnă erotism, erotic pentru tine?
C.B.: Acea depăşire a graniţelor, este acea parte a sentimentelor care sunt îngemănate întotdeauna cu sexul, care dau frâu liber imaginaţiei, te eliberează de orice fel de inhibiţii. Sigur că trebuie să fii extrem de rafinat, de profund, de cultivat ca să poţi să experimentezi. Există nişte bariere pe care le poţi trece sau nu. Unii dintre noi le-au trecut, le trec, alţii nu o fac, decât, poate imaginar.

tabu: Dar societatea etichetează…
C.B.: De ce? Dacă cuiva îi place să iubească într-un anume fel, dacă îi plac anumite mişcări care pentru restul lumii sunt vulgare sau par interzise, asta e. Nu trebuie să le faci publice, trebuie doar să ţi le asumi şi să le tratezi ca atare. Fac parte din viaţa ta, fac parte din felul tău de a fi. Dar dacă reuşeşti să realizezi că lumea aceea care te judecă e o lume meschină, oribilă, o lume incultă, o lume incapabilă să-ţi înţeleagă simţirile, o lume limitată, atunci îţi dai seama că îi eşti superior şi că nu contează cum te judecă.

tabu: În alte ţări decadenţa e asociată cu partea boemă, artistică. La noi e mai degrabă în tabăra oamenilor de afaceri şi nu are foarte mult rafinament.
C.B.: La noi decadenţa înseamnă foarte mulţi bani care sunt ai oamenilor de afa­ceri, ai snobilor sau ai îmbogăţiţilor peste noapte. şi mai e o problemă, ei nici măcar nu-şi dau seama ce înseamnă decadenţa. Ei fac aşa pentru că au citit că fac alţii, că li s-a spus că aşa e la modă şi o fac aşa, de-a valma. Care rafinament?! Sunt toate paraşutele îmbrăcate cu zeci de mii de euro, arată îngrozitor, dar lor li se pare glamour. Pe mine viaţa de noapte mă oboseşte teribil. Nu o mai gust. Uite, Bamboo e locul perfect în care distracţia este garantată la maximum. Dar pentru un non connaisseur. Eu dacă mă uit în zona VIP, pe mai mult de jumătate dintre ei nu vreau să-i văd. Ei nu ştiu că nu impresionezi cu blănuri, ceasuri şi haine cu etichete.

tabu: Dar le spui şi lor ce gândeşti?
C.B.: Da. şi de aici apar problemele. Că ei nu pot să spună despre mine că sunt prost. Sau că sunt urât. Nu contează. Că nu sunt talentat – asta e discutabil. şi-atunci îmi pun în cârcă tot felul de chestii care ţin de sexualitate. Ce mai au să-mi spună: că fac sex cu pisici?! So what? Lumea adevărată uită, pentru că nu contează ce se spune despre tine, contează ce faci pentru oameni.

tabu: Compensează fericirea pe care ai trăit-o scandalurile pe care le-a adus?
C.B.: Da. A meritat tot. Cineva m-a făcut fericit pentru o vreme, mi-a dăruit dragostea. Ce contează că pe urmă am fost târât în tot felul de scandaluri?! Le mulţumesc femeilor, persoanelor din viaţa mea care m-au făcut fericit, indiferent de preţul pe care l-am plătit după.

tabu: Eşti gata să mai plăteşti încă o dată preţul ăsta?
C.B.: Îl voi plăti ori de câte ori e nevoie.

tabu: Şi-atunci îţi mai doreşti un copil?
C.B.: A fost o perioadă în care mi-am dorit tare un copil.
Dar acum nu. Poate că scurgerea anilor mi se pare din ce în ce mai rapidă. Poate pentru că ştiu că se apropie foarte tare finalul, încep să devin mai egoist. Nu ştiu. Dar ce înseamnă un copil? Iubeşti, îl naşte soţia ta – femeia pe care o iubeşti – îl creşti, dar într-un final, copilul va avea viaţa lui. La un moment dat, el va pleca, te va „părăsi“. şi vei rămâne tot singur. Aud tot felul de mame care spun „m-am sacrificat toată viaţa pentru copilul meu.“ Ce prostie! Ce femei limitate! Mama e aşa… să mă ierte că spun asta. După ce a divorţat a spus: „n-am să mai fiu cu nimeni niciodată pentru că pe tatăl tău l-am iubit enorm şi îl iubesc, şi apoi pentru că eu am un copil şi nu vreau să mă fac de râs“. Ce limitat a putut să gândească.

tabu: I-ai spus?
C.B.: Da, i-am spus-o. şi nu am avut niciun ecou. Ea s-a sacrificat pentru mine. De ce?! Eu am viaţa mea. E adevărat că atunci când este bolnavă, o ajut, dar e posibil să nu fiu în ţară şi să nu pot să o ajut. Dar ea, când va avea o pro­blemă, cu siguranţă nu mi-o va spune ca să nu mă împovăreze şi mai tare, deci tot ea se va lupta. şi-atunci de ce să se sacrifice pentru mine?!

tabu: Ai un fel de a face fapte bune mai rar întâlnit la VIP-uri, uneori pe ascuns… Partea asta de a dărui vine şi dintr-o dorinţă de a fi protejat pentru mai târziu?
C.B.: Nu. Sunt un om al bilanţului şi mă gândesc unde am greşit? N-am furat, n-am omorât, de minţit cred că o facem cu toţii ca să protejăm nişte situaţii, nişte oameni. Lucruri grave nu am făcut, nu am de ce să-mi pregătesc viaţa de dincolo.

tabu: Nu-ţi vine câteodată să spui stop, să-ţi iei o vacanţă?
C.B.: Ba da, dar sunt o serie de angajamente care trebuie respectate şi nu mă mai pot opri. Prefer să cad lat decât să par neserios.

tabu: Chiar şi în condiţiile în care, acum ceva vreme, ai avut probleme de sănătate?
C.B.: Am şi acum probleme. Dacă eu zâmbesc, râd şi fac frumos, asta nu înseamnă că nu am probleme de sănătate, dar dacă m-aş văicări, oricum nu m-ar ajuta nimeni. Din contră, cei care mă urăsc s-ar bucura, iar ceilalţi ar spune „săracul băiat“. A fost o perioadă în care mă văicăream. Recunosc că am slăbiciuni. Am fost şi la ghicitoare, apropo de slăbiciuni şi de incultură. Pentru că numai un om incult ajunge la ghicitoare. Am trecut şi prin această fază, dar ştiu că trebuia.

tabu: Că tot ai amintit de cultură. Ce te-au învăţat ai tăi la lucrurile obligatorii?
C.B.: Mama era, cum să zic, Cruela. Am mâncat bătaie până în clasa a XI-a. Dacă nu mă adresam politicos doamnelor mai ales, dar în general oamenilor, aveam drept pedeapsă să scriu codul bunelor maniere de 10 ori. Pe vremea aceea avea 68 de pagini, deci era oribil. şi acum îmi pâlpâie în minte ciucurii de la covor care dacă erau uşor deranjaţi, era jale. Atunci n-am înţeles-o, acum îi mulţumesc pentru educaţia spartană. Oricum era compensată de drăgălăşenia mătuşilor care aveau grijă de mine.

tabu: Cum ţi-ar plăcea să se gândească lumea la tine peste nişte ani?
C.B.: Mi-ar plăcea ca lumea să spună că am fost un om bun. Mi-ar plăcea să se gândească că am fost om cu adevărat. Pentru că asta însemn eu; nici designerul, nici VIP-ul.

tabu: Există ceva în materie de jocuri erotice, ceva ce ţi-ai dorit să faci, şi n-ai făcut?
C.B.: Nu. Am făcut tot ce mi-am dorit să fac. Fanteziile mele sexuale au fost întotdeauna duse la bun sfârşit. Nu pot să spun că mă gândesc la lucrul ăla pentru că nu l-am încercat. Nu.

Leave a Comment


5 × = five

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!