Asteptarea, un numitor comun
Nu-mi place sa calatoresc singura si de aceea nu am incercat pana acum sa-mi iau carnetul de sofer. Am impresia ca as rata discutiile, privirile, atingerile, zambetele si mirosurile necunoscute. Si lucrul cel mai rau… N-as mai astepta nimic. Nu sunt un om de actiune, iar pentru mine asteptarea e activitatea cea mai placuta, cea care aduce cu sine idei neobisnuite si care ma ajuta sa interactionez cu oamenii care poate n-ar poposi niciodata in masina mea.
Astepti de doua ori. O data cand astepti mijlocul de transport si inca o data cand astepti in interiorul lui sa ajungi la destinatie. Cel mai mult astepti dupa autobuze. Si parca atunci cand esti la suprafata timpul trece mai greu. La metrou asteptarea se comprima de la intuneric si umiditate. Trenul rareori intarzie, dar te face sa platesti proptitudinea lui prin pauze lungi si dese, pauze in care unii mesteca tigari pe peron, iar altii muta semnul de carte. Cand iau taxiul calatoresc la comun desi sunt singurul client. Astept un necunoscut care vine inevitabil in aceeasi masina galbena, iar singura diferenta e ca in unele se fumeaza, in altele nu. Asteptarea, nu tigarile.
P.S.: Dictionarele spun ca “a astepta” este sinonim cu “a spera”, dar si cu “a-si imagina”. In plus, mai exista un sfant, “Sfantu’ Asteapta”. Ar trebui sa fie sarbatorit zilnic.
Photo: Patrick Demarchelier Model: Christy Turlington
* Diana Ioana Marasoiu este jurnalist
