11018162_10153645963449278_1427795417397654622_n11018162_10153645963449278_1427795417397654622_n

Dolce Gabbana aduce un tribut mamei prin colectia toamna/iarna 2015

Text de Raluca Antuca

Domenico Dolce și Stefano Gabbana știu cum să facă din fiecare defilare Dolce Gabbana o experiență memorabilă și un show care nu se uită prea repede. Ca de fiecare dată, accentul cade pe valoarea femeii în societate, iar defilarea în sine este o ceremonie a frumosului în modă.

Colecția de toamnă/ iarnă 2015 se numește simplu “Mama” și este un semn de apreciere pentru toate mamele, inima oricărei familii. Pentru prima dată, 11 mamici fotomodele au defilat pe podiumul amenajat la Milano Fashion Week alături de copiii lor. Colecția în sine este un tribut al eleganței și feminității, fiind predominante dantela, fustele creion și siluetele anilor ’60.

Hainele au imprimate diferite mesaje, în italiană, engleză și franceză (Ti voglio bene, mamma!, Je t’aime!), dedicate mamei, cu un scris drăgălaș și stângaci de copil. Anumite modele aduc aminte de voalul purtat de Angelina Jolie la nuntă,pe care erau cusute flori, animale și copii. De-a lungul timpului, cei doi designeri au avut drept sursă de inspirație mamele și bunicile lor. Starul acestei defilări a fost Bianca Balti, însărcinată în șase luni, care radia într-o minunată rochie mulată pe corp, mai lungă de genunchi. Au fost multe aplauze și zâmbete.

Ce-mi place mie este atenția la detalii pe care au acordat-o cei care au gândit tot show-ul. În primul rand, tema a fost subliniată de ecranul din spatele podiumului care rula, în acelasi timp, imagini cu modele și copiii lor de toate vârstele. Dupa care, melodia “Viva la mamma”, cântată de Edoardo Bennato a fost soundtrack-ul show-ului, iar toată lumea prezentă a primit o mica broșură cu versurile melodiei traduse în fiecare limbă.

Leave a Comment


eight − = 5

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!