Author : admin

ARMSTRONGAstazi il ascult pe Mr Armstrong

Astazi il ascult pe Mr Armstrong

Astazi ar fi fost ziua lui Louis Armstrong. 4 august 1901. S-a nascut in New Orleans, Louisiana. 70 de ani de jazz. Nu stiu foarte multe despre viata lui mai mult decat am citit pe Wikipedia, dar de cate ori am vazut vreo inregistrare cu Big Louis, acesta zambea. Muzica l-a facut fericit. Si cred ca i-a fost de ajuns.

Astazi voi asculta toata ziua Louis Armstrong. Gasiti pe youtube cateva dintre cele mai frumoase cantece compuse de el. Enjoy si fiti fericiti. Ca Louis.

Am ales aceste doua imagini cu el, fara trompeta. Nu stiu cine sunt ,,autorii’’, dar l-au surprins in niste ipostaze minunate.

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

1163
pair_of_wolves_Wallpaper_1cqhfDespre lupi, pinguini, papagali si monogamie

Despre lupi, pinguini, papagali si monogamie


Intotdeauna m-au fascinat lupii. Cand eram mica ma uitam la Teleenciclopedia si mi-am facut o impresie foarte buna despre aceste animale. (Apropo, aceasta emisiune a inceput sa fie difuzata de TVR in data de 22 mai 1965 si o puteti urmari si in prezent, in fiecare sambata.) La acea vreme asociam loialitatea cu lupii. Poate pentru ca ii vedeam cum merg in haita, ca niste buni prieteni.

Cand am mai crescut am inceput sa achizitionez obiecte vestimentare imprimate cu capete de lup. Si acum am un Tshirt cam ,,patinat’’ de vreme, cu un cap de lup cu luna pe fundal, un cliseu:)

Iar de curand am citit ca lupii sunt una dintre putinele specii monogame. Da, lupii. Si mai exista trei specii monogame: pinguinii, papagalii si porumbeii.

Pentru cine isi doreste un tricou sau un costum de baie cu cap de lup gasiti aici –
wearehandsome.com

Si fiti pe faza atunci cand va difuza HBO Romania o noua serie din True Blood. Exista un personaj om-lup in serial cu care veti empatiza din prima.
Pe curand!
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

5163
reading_450x450Citindu-l pe André Kertész la muzeu

Citindu-l pe André Kertész la muzeu

Va recomand o expozitie la MNAC, al carei vernisaj a fost saptamana trecuta. O puteti vedea pana in 28 august si credeti-ma ca dupa aceea veti avea o stare de bine si veti dori sa intrati in prima librarie si sa va cumparati o carte. Este vorba despre expozitia ANDRÉ KERTÉSZ, L’intime plaisir de lire, organizata in colaborare cu Jeu de Paume Paris. Peste 40 de fotografii alb-negru realizate de fotograful de origine maghiara care a pendulat toata viata intre Budapesta, orasul de origine, Paris si New-York.

Exact ca un scriitor, Kertész si-a ales ca erou principal cartea. Sau ziarul, revista, tema lecturii fiind intalnita in fiecare imagine, fie ca se intampla pe strada, intr-o cafenea, in tramvai sau pe terasa locuintei.

Dupa ce am vazut expozitia, acasa, am cautat mai mult info despre fotograf si am citit ca tatal sau a fost librar.  Mi s-a parut foarte frumos, cum fiul a continuat cumva pasiunea tatalui pentru carte, surprinzand unul dintre cele mai linistite si mai placute momente: lectura.

Sper sa va placa si voua aceasta expozitie. Pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

1702
JUERGEN_TELLER,_2001-HUPPERTSibiul e din nou pe val in aceasta vara

Sibiul e din nou pe val in aceasta vara

Special guestpost by Noemi Revnic

Daca sunteti ,,abonati’’ ai Festivalului de Teatru de la Sibiu si ai TIFF-ului in ,,oglinda’’ ( Cluj-Sibiu), in aceasta vara va trebui sa va intoarceti in acest oras special ca sa vedeti doua expozitii inedite.

Poate ca pentru multi dintre voi nu mai este o noutate, dar ma simt mult mai bine daca impartasesc asta cu voi: La Muzeul Naţional Brukenthal, Galeria de Arta Contemporana aveti „Texte und Bilder/ Texte şi imagini”, prima expozitie in Romania a fotografului Juergen Teller. Veti recunoaste artisti surprinsi de aparatul acestui fotograf nonconformist care nu mai are nevoie de vreo prezentare, imagini care au fost publicate in perioada 1991-2011 in ZEITmagazin.

(Isabelle Huppert fotografiata de Teller in 2001)


Tot la Galeria de Arta Contemporana este vernisata si expozitia ,,Desire is WAR’’, un statement pasnic reprezentat printr-o serie de lucrari ale unor artisti si muzicieni cu privire la un subiect inca tabu: dorinţa pentru persoane de acelaşi sex.

Nu am vazut inca expozitiile, dar prietenii mei care au fost acolo vor deja sa se intoarca pentru a le revedea.
Pana in 31 iulie, asa ca mai aveti doar doua saptamani la dispozitie.

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania.

1263
catherine_deneuve_by_helmut_newtonCu ochii larg inchisi

Cu ochii larg inchisi

Special guest post by Noemi Revnic

Expresia ,, a inchide ochii’’ este folosita cel mai des in doua cazuri: cand cineva a murit sau cand cineva tolereaza o actiune neplacuta, un fel de a trece cu vederea.
Ati observat vreodata un caine care se teme? Un animal lovit? Prima lui reactie este sa inchida ochii. In schimb ce pisicile inchid ochii de placere, cand sunt in bratele stapanului, mangaiate si alintate.

Va recomand pentru un weekend de vara cartea lui Alexandre Jardin, Fiecare femeie este un roman, aparuta la Editura Humanitas, in colectia ,,Cartea de pe noptiera’’. Filmul The Blind Side, (tradus Povestea unui campion), pentru care Sandra Bullock a primit Oscarul, acum doi ani (filmul se difuzeaza pe HB0 in luna iulie) si sa revedeti ultimul film al lui Stanley Kubrick, Eyes wide shut. Veti descoperi si alte situatii in care inchidem ochii. Prin prisma personajelor.

Ati observat ca inchideti uneori ochii ca sa va amintiti de momente frumoase?

*
Noemi Revnic este specialist in Comunicare si contributor Harper’s Bazaar

1043
ioanaun nou capitol

un nou capitol

Exista unele momente in viata cand te opresti pentru cateva secunde si te uiti inapoi la ce ai facut.

In clipa asta ma aflu in postura de a-mi intoarce capul peste umar si a privi la una din cele mai grele si in acelasi timp cele mai frumoase perioade din viata mea.

As vrea sa poata exista cuvinte sa pot multumi pentru ceea ce mi-a fost oferit. Stiu ca sunt o persoana norocoasa si mai stiu ca orice dorinta am avut mi s-a indeplinit. Probabil asta e motivul pentru care mi-a fost dat sa cunosc niste oameni minunati, care au stiut sa apeste butonul “share” si care au crezut in mine de la inceput si pana la final. Nu pot decat sa le multumesc pentru tot ce m-au invatat, pentru ca alaturi de ei am aflat ce inseamna radio, echipa si munca adevarata. Ii iubesc pe toti cu tot sufletul si stiu ca voi fi acolo undeva bine ascunsa in ei, chiar daca a venit momentul pentru un nou inceput.

Experienta pe care o traiesc acum e exact ca atunci cand muncesti la un film si ajungi sa te atasezi de toata echipa, sa muncesti cot la cot cu ei, sa realizezi ca impreuna ati dat nastere la ceva extraordinar, dar ca la un moment dat se incheie. Evident te trezesti din nou singur si pregatit sa o iei de la capat.

Practic, cam asta e stilul de viata pe care mi-l doresc: sa traiesc multe povesti frumoase, pentru ca la un moment dat sa pot sa ma asez intr-un fotoliu si sa pot fi mandra de ceea ce am de povestit.

A venit momentul sa inchei un capitol frumos din viata mea si sa incep sa scriu pe o pagina alba.

Ioana Blaj, iunie 2011

2633
ioanaDIMINEATA CU VORBE PUTINE

DIMINEATA CU VORBE PUTINE

Azi e o sambata cum visam de mult timp…Trezit tarziu, dragoste nevorbita… Soare si senzatia de usor.

M-am trezit langa el, la fel cum o fac in fiecare zi, dar azi era mai frumos. Pielea ii era calduta, iar caldura lui era ca un magnet pentru buzele mele. Fiecare milimetru de buza se incalzea treptat. Ochii ii erau mici si genele lui clipeau gales. As fi vrut sa-i spun ca e deosebit, dar, speram ca simte. Nu aveam chef sa vorbesc, pentru ca aveam senzatia ca stric vraja. Si totusi:
-Vrei ochiuri?
-Da.
-Cate?
-Doua.
-Nu avem paine.
-Ma duc eu sa cumpar. Mai vrei si altceva?
-Nu.
S-a intors, am mancat linistiti, iar ochii ni se mai intalneau din cand in cand. Era o liniste frumoasa, care spunea multe. Ne-am tolanit din nou in pat si fiecare si-a facut de lucru, dar caldura pielii lui era magnetizanta. Inima imi bate tare, dar mi-e teama sa-i spun ceva. Am exact senzatia aia de acum 5 ani…dar cum sa-i spun? Mai bine nu o fac. Ma uit in ochii lui si vad lumina aia…care te face sa sclipesti. E un punct minuscule, dar foarte luminos. E fericirea. Mai e nevoie de cuvinte?
In momentul asta se indreapta spre mine, dar nu o sa-i spun in fata. Mai bine scriu aici…

TE IUBESC.
Liniste, timp si iubire – o zi de sambata asa cum mi-o doream…Pentru unii insipida, pentru mine de vis.

3505
ioanafriends will be friends

friends will be friends

Mi-ar placea sa scriu despre prietenii mei cei mai dragi, pentru ca de foarte mult timp nu i-am simtit atat de aproape de mine cum au fost seara trecuta.
Cred insa ca nu as termina nici in 3 zile daca as incepe sa astern toate gandurile care m-au vizitat in momentul in care i-am vazut pe toti. O sa ma rezum la a spune ca oamenii astia, pentru mine, sunt o parte din corpul meu, fara de care cred ca nu as putea fi.

Si spun asta pentru ca in ultimele luni, starea mea generala, a fost o combinatie de alb cu negru. Imi lipsea ceva. Simteam ca nu ma pot aduna, simteam cumva ca in corpul meu a adormit ceva, nu puteam sa stiu cu exactitate ce. Am incercat foarte mult timp sa identific ce-mi lipseste, de ce am dormit atat de mult timp, insa nici o parte din mine nu ma ajuta nici cu cel mai mic indiciu. Revelatia a venit in momentul in care, seara trecuta, din intamplare, am reusit sa ne strangem toti.

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa simtiti cum va ciocane cineva in piept si apoi in tot corpul si sa simtiti cum va copleseste o dragoste cu care ai putea trai toata viata, fara nimic altceva. Nu stiu daca exista cuvinte care sa poata descrie sentimentul asta, dar daca exista cu siguranta eu nu le-am descoperit, insa am descoperit faptul ca prietenii mei ma intregesc. Ii iubesc cu toata fiinta mea si daca exista vreun lucru in lumea asta, de care sa fiu mandra 100% ei sunt.

Sunt mandra ca sunt ai mei si ca sunt a lor.

2503
ioana4siguranta

siguranta

Sunt acasa. In bucataria in care m-am facut mare.

In fata mea, mama pregateste ultimele detalii pentru ziua de maine. Tata e langa mine si se uita curios la ce scriu. Imaginea asta ma intoarce inevitabil in timp si imi amintesc de zilele in care nu existam decat eu si ei. Nicio problema. Niciun job. Niciun gand negru. Doar eu, parintii mei si locul care m-a adapostit timp de 14 ani; in fiecare zi.

Cand Cristina a postat pe blog acum cateva zile intrebarea “ce inseamna siguranta pentru tine” raspunsul meu a venit automat: o casa mica la poalele muntilor Piatra Craiului, o familie modesta si amintirile mele. Atata timp cat pot sa am parte de aceste trei lucruri, ma simt in siguranta.

Foarte mult timp, dupa ce am plecat de acasa am simtit ca imi lipseste ceva. N-am vrut sa accept faptul ca mi-e dor de ei, pentru ca sunt foarte orgolioasa. Imi placea sa cred ca pot sa ma descurc singura, ca sunt destul de mare si ca nu am nevoie decat de mine si atat.
Am inceput sa caut protectie in oameni de foarte multe ori alesi gresit, in iubiti pe care ulterior i-am facut responsabili de nefericirea mea, in joburi care nu imi puneau calitatile in valoare, in locuri urate in care nu ma simteam deloc bine.

Nu-mi dadeam seama ca nu alegerile mele erau problema, ci faptul ca eu cautam in absolut tot ce faceam un inlocuitor pentru familia mea.

Dupa mult timp am acceptat faptul ca nicaieri in lumea asta nu o sa gasesc acea liniste si siguranta ca acasa. Din momentul ala alegerile mele au inceput sa capete culoare si sa formeze un curcubeu frumos, care imi apare in fiecare dimineata la geam.

In clipa asta ma simt mai in siguranta ca niciodata. Sunt inconjurata de ai mei sunt in casa mea, inconjurata de amintiri si locuri de neuitat. Garzile mele de corp sunt Bucegii si Piatra Craiului si… o gradinita plina de zambile si narcise.

2100
ioana4lectia

lectia

Intotdeauna inaintea Pastelui mi se intampla lucruri minunate, lucruri care imi schimba cumva cursul vietii.
Inca nu am inteles care e legatura mea cu perioada asta. Stiu insa, ca exista ceva si acum nu fac decat sa analizez cam tot ce mi se intampla.

Saptamana asta a fost una foarte speciala pentru mine pentru ca am cunoscut niste oamenii cu totul deosebiti, niste oameni luminati care in mod sigur au un mesaj de transmis tuturor oamenilor care sunt dispusi sa-i auda.

Miercuri am cunoscut-o pe Miki.
O doamna extraordinara care m-a facut sa inteleg ca darul cel mai scump al unui om e iubirea si ca ea trebuie impartita catre toti oamenii in mod egal. Ea mi-a amintit ca in fiecare om din noi exista un inger, iar noi trebuie sa-l lasam sa-si desfaca aripile ca sa ne poata proteja.

Joi a fost o zi exceptionala.
As putea spune ca am avut una din cele mai frumoase emisiuni “Bine dimineata” de la Radio 21 pentru ca inca de la inceputul zilei am incercat sa transmit acea iubire, de care imi vorbea Miki, tuturor oamenilor care ma ascultau (cunoscuti si necunoscuti). Rezultatul s-a simtit imediat. Oamenii reactioneaza la iubire prin iubire. Este extraordinar sa faci exercitiul asta.

Tot joi am intrat in direct la rubrica “Romanii au valoare” cu Toma Coconea, cel mai tare parapantist din tara (participant la cea mai spectaculoasa competitie de sport extrem din lume: Reb Bul X Alps – traversarea Alpilor intr-o saptamina doar cu parapanta si in alergare). Toma, ca sa intre cu noi in direct, s-a urcat pe varful unui munte, pentru ca nu avea semnal.
In momentul in care ne-a urat “buna dimineata” am simtit un val de energie buna. Rareori poti sa simti un om cu tot ce are el de dat prin doua cuvinte.

Toma e un om care colinda munti non stop, care zboara si care se bucura de Pamant si Aer asa cum foarte putini dintre noi o fac. E un om LIBER. Cind l-am intrebat ce mesaj are de transmis romanilor ne-a raspuns ca “Fericirea ti-o poti gasi din lucruri simple. Avem o tara frumoasa. Sugerez multor persoane sa iasa din tiparul asta, din viata cotidiana, si sa se deplaseze in locuri apropiate, dar mirifice”.

Ca ziua sa fie completa, dupa acest scurt interviu, am primit un mesaj de la Cristina Bazavan care mi-a spus ca i-am facut ziua frumoasa pentru ca, in sfarsit, a avut ocazia sa-i auda vocea lui Toma.

Eu am invatat ceva saptamana asta: sa ma las libera si sa ofer si altor oameni, ceea ce in mod normal, ii ofer doar mamei mele. Cred ca asta e una din lectiile mele preferate!

Abia astept sa ma trezesc maine dimineata, ca sa o iau de la capat.

Cristina edit: sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui Toma Coconea; in ziua aia in care emisiunea lor chiar mi-a dat o stare de as fi putut zbura pina la birou, Ioana a facut mai mult decit povesteste: mi-a dat numarul de telefon al lui Toma ca sa pot sa-l felicit pentru determinarea, ambitia si moralul lui, precum si pentru incredibilului efort pe care-l face in traversarea Alpilor.

i-am dat un sms. mi-a raspuns, la 3 zile distanta, in aceasta dimineata, pentru ca se antreneaza in munti pentru noua competitie XAlps care incepe in 2 luni: „Iti multumesc.”

2702
ioana4dor

dor


Ma uit pe geam. Vremea de afara imi contureaza niste imagini fumoase.

O masina mica, doi oameni in ea care isi tin maine strans unite pe schimbatorul de viteze. Parca odata cu schimbare unei viteze se misca ceva prin stomacul amandurora. Asculta Massive Attack si viseaza impreuna la acelasi lucru. Amandoi miros a primavara. In fata lor nu e decat o strada uscata, proaspat marcata, in dreapta si stanga un camp cu rapita inflorita. Mintea le e acoperita de aceeasi imagine, iar sufletele lor tresar la fiecare respiratie. Nu isi vorbesc. Se simt.

O plaja goala, doi oameni care stau pe nisip si ofteaza. In fata lor e marea, deasupra lor e cerul senin, in stanga nisip si stanci, in dreapta Vama Veche, iar undeva in spate o masina mica. Sunt plini de emotie, relaxasati si, in acelasi timp, isi simt gatul blocat. Nu se tin de mana. Fiecare e cu gandurile lui si cu imaginea lui, insa peste foarte putin timp se intalnesc. Se imbratiseaza si simt caldura cu aer de mare. Sunt doar ei doi… Aa, si marea.

Un drum national, o singura masina cu geamuri deschise in care sunt doi oameni. Aproape de Eforie Nord. Au in stanga un apus rupt dintr-un vis, in dreapta vad marea, in fata si spate… drumul lor. Se tin de mana, nu se privesc.. Unul priveste spre mare, altul spre apus. Privirile li se incruciseaza cand fura unul din imaginea celuilalt. Miros pentru ultima data pe ziua asta marea. E un miros mai puternic ca niciodata. Inspira puternic si inchid geamurile.

Visez intr-un apartament dintr-un Bucuresti vechi si care nu miroase a mare.
Stiu ca mai e putin , dar pana atunci mi-e imposibil sa nu strig cat pot de tare: MI-E RAU DOR DE MARE!

2088
ioana4echipa

echipa


Saptamana asta a fost una foarte grea. Poate una din cele mai dificile pentru mine.

Notiunea de timp liber nu a mai existat. Dar, daca stau si ma gandesc, imi dau seama ca asta mi-am dorit. Sa fiu ocupata.

De cand ma stiu, eram fascinata de oamenii care lucrau foarte mult si care nu aveau timp liber. Acum am ajuns sa fiu unul dintre ei si imi dau seama ca nu imi mai doresc asta, pentru ca nu sunt sigura ca pot face fata.

E foarte important ca in momente ca astea sa ai oameni care sa te sustina si care sa te inteleaga. Sa ai o echipa.

Pentru orice ai nevoie de ea: fie ca faci echipa tu cu tine, tu cu partenerul de viata sau tu cu colegii de serviciu.
Echipa exista in orice situatie, iar daca nu o ai, esti cam mort. Eu nu mi-am dat seama de asta, decat acum, cand m-am lovit din plin.

Ca sa ai o echipa, in primul rand, trebuie sa stii ce e aia. Apoi, e foarte important sa cunosti scopul ei, dupa care, ajungem la cel mai greu punct, cum comunici cu ea si cum o pastrezi.

Foarte multi dintre noi mai avem foarte mult de invatat, pana sa ajungem sa stim sa ne pastram echipa.

Intrebarea mea e: cum supravietuim pana atunci cand ajungem intr-adevar sa stim cum sa o pastram o echipa?

In ultimele zile, m-am izbit, de oameni care lucreaza numai in echipa si care o fac impecabil. Am inceput cu premiile Gopo, cu echipa de la Apropo TV, am continuat cu cei de la Music Chanel si am terminat cu echipa de la MAI MULT VERDE.

Toti luptau pentru acelasi lucru, ei ca identitati separate, nu mai existau, interesul lor pentru alte lucruri in afara de scopul lor nu-si mai gasea locul, iar produsul final era unul exemplar.

Eu n-am ajuns la performatele astea si nici nu stiu daca o sa ajung in curand, in schimb am tot respectul din lume, pentru toti cei care lucreaza intr-o echipa si reusesc sa o pastreze pentru mult timp.

Cred ca si echipa, e o arta.

807
ioanacearta

cearta


Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa va certati si sa simtiti o placere nebuna in momentul acela.
Scriu acum, dupa o cearta imensa si ar trebui, in mod normal, sa fiu suparata si incordata, dar surprinzator, ma simt foarte foarte usurata si relaxata.
Nu e prima data cand mi se intampla asa.

In ultima vreme ma cert foarte rar, dar cand o fac, e foarte placut. Dupa fiecare cuvant rostit, curg alte o suta si cu fiecare cuvant care iti iese din gura se creaza tonuri noi si astfel se naste o melodie.

Odata cu melodia vine si dansul. Mainile capata forme, corpul se inmoaie, picioarele se misca haotic si simti cum incepe sa vibreze tot corpul.
Muschii fetei se incordeaza si se relaxeaza pe ritmuri create de tine. Ce satisfactie mai mare exista decat atunci cand simti ca iti masezi tot corpul prin tonalitatea vocii?
Iar la final urmeaza linistea aia ciudata care da culoare melodiei.

Probabil multi isi pun intrebarea “ fata asta e nebuna?” sau poate foarte multi empatizeaza cu ceea ce simt eu in momentul asta.
De fapt. e foarte interesant sa reusesti sa-ti studiezi reactiile corpului in momente critice. S-ar putea sa ai surprize placute.

Stiu ca e un act egoist sa ma bucur de un asemenea moment care poate, pentru omul din fata mea conteaza foarte mult, dar cateodata e bine sa gasesti si altfel de placeri…

La final de luna martie ati reusit sa vedeti si o partea diabolica din mine, pe care nu vreau sa o recunosc, dar care exista.

Am ales sa impartasesc acest moment pentru ca imi doresc sa ma las libera si sa nu ma mai ascund dupa acel paravan, care imi obtureaza imaginea primaverii.

3357
ioanasurpriza

surpriza

Mi-am dorit intotdeauna ca de ziua mea sa mi se faca surprize, dar am sfirsit de fiecare data sa nu imi placa cum se termina ziua. De fapt, nu imi doream surprize, ci pe cineva care sa-mi ghiceasca gandurile si sa faca exact ce as fi vrut eu. Era destul de complicat sa explic, poate pentru ca nu stiam clar ce vreau.

Anul asta, dupa 24 de ani de zile de nastere, am inteles exact ce inseamna o surpriza pentru ca nu am mai vrut sa-mi imaginez nimic si m-am lasat deschisa. Nu am mai avut asteptari.

E absolut superb sentimentul! E ca si cum ai avea cate o inima in fiecare centimetru de piele, care incepe sa se zbata tare, tare. Si imaginati-va cum e sa-ti bata multe inimi in acelasi timp…

Anul acesta de ziua mea, cind am trait pentru prima data o asemenea emotie, mi-am spus ca e mult prea frumos sentimentul acesta ca sa nu fie trait de toti oamenii cel putin o data in viata.

Asa ca am inceput sa fac surprize.

Nu prea stiam cum se fac, pentru ca nu stiam cum e sa taci pana la capat, dar am zis macar sa incerc.
Momentul a venit manusa. Prietena mea Vichi era plecata la Paris pentru un proiect de teatru si urma premiera. Si m-am intrebat cum ar fi sa apar la finalul piesei in fata ei?
Am luat bilet spre Paris, am rezervat o camera la un hotel foarte aproape de locul premierei si m-am dus la spectacol.

In timpul piesei am avut senzatia ca m-a vazut. Gresit, nu ma vazuse.
Cand a iesit prima data la aplauze mi-am zis “acum sigur m-a vazut”. Gresit, se uita in directia mea, dar nu la mine.
Abia ultima data cand a iesit la aplauze a dat cu ochii de mine. Socul ei a fost spectaculos si am stiut ca in mometul ala simte niste batai foarte ciudate in corp.

A doua surpriza i-am facut-o lui Paul de ziua lui. Stiam ca isi doreste foarte mult un kite. Stiam in acelasi timp ca e destul de scump si nu o sa poata sa-si cumpere tot echipamentul o data, asa ca am inceput sa caut solutii ca sa-i indeplinesc dorinta. As vrea sa povestesc in detaliu cum am procedat ca sa-i fac surpriza, dar stiu ca daca as face-o as demonstra ca inca nu stiu sa tac. O sa spun doar atat…a avut una din cele mai sincere si frumoase reactii pe care eu le-am vazut la un om.

In momentul in care si-a vazut “jucaria” eu am avut ocazia sa vad un alt Paul, un Paul copil, un Paul care avea milioane de inimi care bateau cu disperare in tot corpul lui.

Paul a implinit saptamana asta 26 ani! La multi ani!

3100
ioanacutremur

cutremur

Ieri dimineata am simtit fiori prin tot corpul. Vestea cutremurului din Japonia mi-a taiat respiratia, m-a facut sa-mi pun foarte multe intrebari si mi-am adus aminte de primul cutremur pe care l-am simtit.

Aveam 17 ani si eram in Brasov. Locuiam cu chirie intr-un bloc de opt etaje, destul de vechi. Mama, care locuia impreuna cu tata in orasul in care m-am nascut – Zarnesti, venise la mine in vizita si a ramas peste noapte. In jurul orei 23, la cateva minute dupa ce ne-am dus la culcare, am auzit un sunet foarte ciudat pe care nu-l mai auzisem pana atunci.
Am simtit cum incepe patul sa se miste. Nu realizam ce se intampla , dar mama, m-a luat de mana si m-a pus sub tocul usii. Mi-a spus cu o voce foarte calma: ” Ionunta mama, e cutremur.” Am inceput sa plang si in tot corpul meu era un haos pe care nu-l puteam controla.

Imi aduc aminte fata mamei…ochii erau foarte mari, fata palida, iar mainile ii tremurau. Nu era din cauza cutremurului care tocmai trecuse, ci din cauza faptului ca sora mea, care locuia in Bucuresti, nu raspundea la telefon. Am trait unul din cele mai crunte momente de panica: doua ore nu am reusit sa dam de ea.

Astazi am simtit din nou acel haos in corp. Nu am putut sa nu ma uit la imaginile socante care au aparut in mai putin de o ora de la cutremurului din Japonia si sa nu ma gandesc la ce e in sufletele acelor oameni. La cati dintre ei isi cauta disperati copii sau se zbat pentru o gura de aer ca sa supravietuiasca.

In momente ca astea realizez ca cel mai important e sa te bucuri de viata pe care o ai, sa iesi sa te plimbi, sa iei o gura de aer proaspat sa lasi de-o parte toate lucrurile materiale pentru care te zbati o viata intreaga pentru ca intr-o clipa poti ramane fara ele.

M-au zguduit evenimentele acestea si, o data cu ele, am inceput sa-mi pun in ordinea prioritatilor ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine.

Pamantul s-a suparat pe noi. Il doare si NOI l-am ranit.

Hai sa ne unim fortele si sa ne RUGAM cu tot sufletul pentru binele Planetei!

3418
ioanaun vis

un vis

o stiti de la matinaului Radio21 sau din reclamele tv; stiti ca e actrita, dar nu o stiti…asa. va invit sa cititi in fiecare simbata Povestile Ioanei ca sa o descoperiti si altfel pe prietena mea, Ioana Blaj :) . CB

In fiecare an in preajma zilei de 8 martie mi-e imposibil sa nu-mi aduc aminte de una din cele mai frumoase intamplari din copilaria mea.

Obisnuiam sa dorm in acelasi pat cu sora mea; eu la margine, ea la perete.  Erau foarte multe seri in care imi doream foarte mult ca mama sa doarma cu noi. Plangeam pana cand o convingeam sa ramana in patul nostru, iar dupa ce adormeam, pleca.

In una din serile in care mama a ramas cu noi, am fost nevoita sa dorm la mijloc. Ma simteam foarte bine, pentru ca fiind cea mai mica primeam dragoste din doua parti, simteam doua maini calde pe mine.

E o senzatie pe care nu am cum sa o uit niciodata. Eram foarte rasfatata de cele doua mame ale mele.

In seara aia, nu stiu exact cum s-a intamplat, dar in somn, am ajuns sa stau cu capul pe mijlocul mamei si cu picioarele la gura surorii mele, ele dormind profund si nesimtind nimic. Asta nu e tot…Cum stateam eu in pozitia asta foarte comoda pentru mine, am inceput sa cant :

e ziua ta mamico/ si-n dar ti-am adus inima/ si crede-ma mamico/ un dar mai frumos nu se putea.

Ma simteam foarte usoara, mi-era foarte bine si foarte cald. E o senzatie imi seamana acum cu mirosul de vanilie cu lapte si cu prune uscate.

Nu mi-am dat seama ce se intampla decat pe la finalul ultimului vers, cand una din ele s-a miscat, iar eu am inceput sa ma trezesc si sa constientiz ce fac.

M-a busit rasul si am intrebat-o pe mama daca i-a placut. Nu-mi amintesc daca mi-a raspuns.

A fost un vis in vis sau a fost realitate inca nu stiu, in schimb pot spune ca traiesc cu senzatia ca a fost real.

Pentru mine ziua de 8 MARTIE e acea zi din an pentru care ma pregateam o luna ca sa fac o felicitare mamei la lucru manual; pentru mine ziua de 8 martie e visul asta; pentru mine ziua de 8 MARTIE e ziua ta…mamico.

877