Category : culturale

Vlad Ivanov pe locul 3 in Time best performances 2008

You need to get an illegal abortion in Communist Romania, 1987, you go to a hotel room and wait for the guy who calls himself, with leaden irony, Mr. Bebe (pronounced bay-bay, as in the French word for baby). In the year’s best foreign-language film, Bebe is a monster, no question, but not a screamer. His voice is icily controlled; he could issue a death sentence without inflection. Solidly built and sporting a leather jacket, Ivanov suggests the Brando of The Wild One — just extract the humanity and leave in the sociopathic brutality. I know nothing about the actor except that he’s made movies in four languages (Romanian, Russian, French and English) and that his name suggests a Russian heritage. In fact, he has some of Vladimir Putin’s glacial charisma and sexual threat. I wouldn’t care to be in a hotel room with either of them; but I look forward to more Ivanov movies, to see if he’s got the same sick radiance, like a walking Chernobyl.

richard corliss a scris cele de mai sus si l-a plasat in topul celor mai tari performante actoricesti ale lui 2008, pe locul 3.
*
prietenii mei stiu ca am o pasiune speciala pt vlad ivanov (e pe lista scurta a domnilor pe care i-as lua acasa la mine:) ).
l-am vzt in teatru cu mult inainte ca 4,3,2 sa-i aduca celebritatea. odata, la green, in “frimiturile” liei bugnar m-a impresionat asa de tare, incit m-am dus si a doua zi; am stat in fatza si m-am uitat doar la el. eram curioasa daca o sa poata sa fie la fel de bun ca in seara precendenta. a fost perfect.

*
sunt f f bucuroasa ca primeste in sfirsit recunoasterea pe care o merita. e un actor minunat si, asemeni tuturor oamenilor MARI, e extrem de modest.

*
alte clasamente, printre care best covers, best non fiction books, best photos, aici

254

4 luni, 3 saptamini si 2 zile – locul 4 in clasamentul Time 2008

In Romania under the Ceausescu regime, abortion was banned, and within 20 years some half a million women had died from having botched illegal abortions. This severe thriller from writer-director Christian Mungiu focuses on Gabita (Laura Vasiliu), a pregnant college student, and her friend Otilia (Anamaria Marinca), who finds a man who’ll do the job: a quietly thuggish fellow who calls himself Mr. Bebe (Vlad Ivanov). Remorseless long takes build the suspense as the young women secure a hotel room and, when Bebe explains how they’ll have to pay, question whether it’s worth the price. Strap yourself in for this minimalist, splendidly acted horror film — and count your blessings that you live in a country where choosing an abortion doesn’t mean losing a life.

richard corliss in time 2008 lists. unde filmul lui cristi mungiu e pe locul 4.

295

Cititorul, Sibiu

ieri seara, floricele cu caramel, patinoar, jucarii care aratau precum chucky, catalin protector si curtenitor (mai vreau in excursie cu tineeee) si un gind: sa-i fac cadou lui catalin – cititorul lui bernhard schlink.

azi in trei librarii, dialoguri la sincron.
– nu mai avem, daca reveniti peste citeva zile, va facem rost.
– pai miine plec si vroiam sa o fac cadou ca face referire la sibiu, si avea farmec daca o faceam cadou acum.
– vorbeste despre sibiu?
– dada.

*
am citit cartea acum 2 ani, chiar in sibiu pe vremea cind asistam la repetitiile lui andrei serban de la pescarusul. influentata de ce vedeam pe scena zi de zi, imi imaginam lucruri despre cum ar putea fi ecranizata.
anul asta, gata, a fost ecranizata. iar kate winslet e nominalizata la globurile de aur.
(eu o vedeam in rolul asta pe binoche)

*

310

la maman et la putain

in seara asta, la elvira popescu, alegerea lui cristi puiu.

calm si rafinat. si el si filmul.

aici Edith Piaf ‘Les amants de Paris’ in intregime lasat in film, fara nicio miscare speciala a personajului din cadru. pe vremea cind se facea literatura din imagini

*
altfel, entre les murs – marele cistigator la cannes – nu m-a fericit f tare.
e si o romanca pe acolo, in povestea reala, cea care a inspirat cartea (aud ca e mai buna decit filmul, a aparut la nemira, citesc catre we) si apoi filmul. despre doamna, dupa ce mai fac ceva research:)

314

Buz Luhrmann se intoarce cu Kidman

minunatul Luhrmann care facea din Moulin Rouge un videoclip de o ora si un pic si-l ducea pe Romeo lui Shakespeare pe plaja Venice de linga LA, se intoarce cu Nicole Kidman cu tot. noul lui film, australia, are premiera in SUA in seara asta.

e f greu sa descrii o intimplare cu vorbe si sa tii publicul atent, dar sa pui videoclipuri unul dupa altul si sa faca sens povestea? cam ce tehnica trebuie sa cunosti? Luhrmann o stie, cum o stie si Julie Taymor, Across the universe, si Christophe Honore, Les Chansons d’amour.

australia nu e musical. vine la noi din 2 ian 2009.

392

nouvelle vague

m-a terminat cintecul ultim din concert.
era de ceva vreme in play list-ul meu, dar varianta asta doar cu contrabasul a parcurs cu viteza un drum nestiut prin trupul meu: din stomac direct in ochi.

se aude prost aici si pt cine n-a fost acolo, n-are acelasi farmec, dar nu resist tentatiei de a –l pune. e chiar inregistrarea de la sala palatului.

*
si mi-a plct femeia asta blonda, incredibil de senzuala, o serpoaica dominatoare, jucausha, cu energii sexuale care-i explodau prin piele

foto by alex barb

393

iti mai amintesti cum a fo prima oara?

am bifat lansare la gaudeamus, am promovat roman tabu si-am anuntat publicul larg ca daca scrii la romanul tabu si ai talent, ai mari sanse sa fii scriitoare. lorichic are deja contrat de scenarista, dupa ce a scris 2 capitole la roman.

*
i-am chinuit pe catalin enache, colegul meu, si pe dana argesan si-au glasuit si ei la lansare. pt ei a fost pt prima data la o lansare de carte, cu microfonul in mina:)

i-am rugat sa-mi scrie ceva pe cartea “iti mai amintesti cum a fost prima oara?” ca sa pastrez amintire. funny si emotionant:)

*
in viteza printre standuri: filip florian vorbea la telefon, eugen istodor astepta un autograf de la domnu’ foartza (si-am pus de o afacere mica), doi muzicanti isi plimbau iubitele (daca as stii cum ii cheama v-as si spune).
si-n mai putin de o ora, cit am stat cu totul la tirg, am avut timp si sa stau la cafea cu frumuselul asta din poza, florian zeller.
mi-a zis ca stie sa faca show, ca are un numar special.
i-am spus ca sa-l pastreze pt la anul cind lansam o carte impreuna:)

despre ce-a patit cu jurnalistii romani baiatul asta care a scris printre altele pt vogue si are si niste piese montate la noi, intr-un blog viitor

401

ada milea- quijote- germania – part 2

un quijote pe un scaun urias; 6 sancho (fete), ada intr-un colt la chitara si un domn despre care nu stiu nimik la keyboards.

*

ada: ‘neatzaaa
cristina: heeeeeeeeei
cristina: ce faci cum esti
cristina: cum a fo la premiera?
ada: SUPEEEEEEERB!!!
cristina: bravooooo >:D<
ada: >:D<
cristina: nu pot sa ajung la tine ca plec la hong kong
ada: e cel mai mishcat concert pe care l-am facut
cristina: mishcat?
ada: vrei sa vezi poze?
cristina: dadadadadadada
cristina: ce tareeeeee
cristina: vaaaaaaaaaaaaai cum arataaa
cristina: si ce lumini
ada: is din repetitzii
cristina: foarte tareee
cristina: zici ca e alt show
ada: pai, e complet altu
cristina: pai mi-a zis ca ai 6 sancho
cristina: da' tu glasuiesti germana?
ada: am facut in engl
ada: cu mici fragm in germ
cristina: citi sunt in echipa?
ada: 6 fete si-un baiat
ada: anu' 2
ada: noroc ca baiatu-i f bun.
cristina: e ca un examen pt ei?
cristina: le dai note la sf?
ada: da
ada: de fapt, calificative
ada: gut, sehr gut

*
foto din repetitii, by athanor academie
pentru cei care inteleg germana iata si detalii chiar de la ada, despre proiect si cum e sa fie profa:), intr-un interviu aici

304

poveste, articol, film – The Soloist

in 2005, un jurnalist de LA TIMES, Steve Lopez, a intilnit pe strada un cersetor – Nathaniel Anthony Ayers- care cinta dumnezeieste. a aflat ca a studiat la Julliard, ca e schizofrenic si are un vis: sa cinte la Disney Hall, sala de spectacole a Filarmonicii din LA.

primul articol despre cersetor aici , o alta poveste din serie pe care eu o iubesc mult aici ( daca n-aveti timp, cititi-o doar pe asta, pliz pliz pliz, e despre cind ajunge la Disney Hall si se intilneste cu membrii filarmonicii)

si intreaga serie de articole despre prietenia celor doi, aici

*
filmul the soloist are premiera in martie. cu robert downey jr in rolul jurnalistului si jamie foxx in cel al cersetorului.
azi i-am scris un mail lui steve lopez si mi-am comandat cartea despre aceasta intilnire:)

655

fottorino – sarutari de cinema – la bucuresti

se trezeste la 5 juma d dimine, isi ia bicicleta si pleaca la munca. la 7 juma incepe sedinta de redactie. ziua de munca se termina la 10 seara.
cind a fo instalat in functie, a dat jumatate din angajati afara.

arata ca un tatic domestic si e un pic timid. cind vorbeste in engleza isi cauta cuvintele cu vocea la volum mic si are accentul simpatic al francezilor.
scrie carti despre lucrurile ascunse in oameni, despre emotii si fragilitati. despre infidelitati.

*
directorul le monde este azi si miine la bucuresti pt a-si lansa cea mai recenta carte Sarutari de cinema.

am fost la lansare mai devreme, unde trebuia sa glasuiesc. evident ca n-am avut timp sa ma gindesc ce sa povestesc, evident ca am ajns pe ultima suta de metri (noroc ca a mai intirziat si autoru’). asa ca am fo sincera si am spus ce m-a surprins: un domn care e obisnuit cu strategii concurentiale, tabele si bugete, scrie atit de fin despre oameni in loc sa dezbata problemele universului, politice si economice in chestii stufoase si alambicate.

“n-am fost intotdeauna director le monde”, a raspuns incurcat la remarca mea.

cind faceam cunostinta si i s-a spus ca eu sunt cea cu interviul pe care l-a acordat in romania luna trecuta, s-a uitat lung la mine: “femeile citesc mult mai mult decit barbatii. se intimpla in franta si cred ca se intimpla si aici. dar au fost personale o parte din intrebari”.

cam da. dar care-i altfel farmecul? oricum la hardcore-uri n-a raspuns:(

interviul cu dl fottorino aici

689

digital natives/ immigrants

Nu m-am retras inca. Sunt in centru, cu un client.

Da, de ce nu mai intri pe messenger?

Hai ca in seara asta o sa ma fac visible.

(conversatie cu un domn la tel)

*
– Cum se face de aveti messenger?
– Aaa, am de mult. De ce ma intrebati?
– Pentru ca oamenii de virsta dvs nu au messenger.
– Ee, dar abia ce pot sa ma despart de el. Ma cearta si sotia ca stau toata noaptea. Am prieteni si vorbim tot timpul
– Dar cum ati ajuns sa va faceti cont de msg?
– Fiul meu lucra in Ministerul de Externe, a trebuit sa plece din tara si-a lasat calculatorul aici. Si-am invatat.
– Pot sa va intreb citi ani aveti?
– 64. putin peste 64.
– Multi inainte. E foarte frumos ca sunteti in pas cu vremurile.
– Da’ sa vedeti ce bine e…cum nu stii ceva , cum te duci pe google si bati acolo.

In taxi, in seara asta.

*
La tema: azi noapte citeam despre “the remarkable brain evolution caused by the constant presence of technology today, separating the digital natives–those born in the computer age–from the digital immigrants, who discovered computer technology as adults.”

Cartea se numeste Ibrain: Surviving the Technological Alteration of the Modern Mind, autorul Gary Small

333

oameni si faze- FNT, UTE, part 4

– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer

cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.

*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.

*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt

526

too much obama. part 1 sau cum stiu romanii sa sara calu’

oare nu i s-o fi parut nimanui o dubiosenie formularea asta din titlul comunicatului de mai jos?
sper ca domnul obama e happy ca-l saluta dakino si ca i-a isterizat pina si pe organizatorii de festivaluri de film din romania
*

Festivalul DaKINO îl salută pe Barack Obama

PRESS RELEASE NOIEMBRIE 2008

Victoria lui Barack Obama în cursa pentru prezidenţialele americane e un eveniment care nu putea fi omis din programul Festivalului Internaţional de Film al Bucureştilor DaKINO, care din acest an îşi consacră secţiunile paralele filmelor politice. Astfel, între 25 şi 29 noiembrie, DaKINO va prezenta o selecţie de filme despre comunitatea afro-americană din Statele Unite. Programul „Black Community in Documentaries” cuprinde filme de referinţă, mai vechi sau foarte noi, câteva prezentate şi premiate la ultima ediţie a The Hollywood Black Film Festival. Filmele şi invitaţii americani vor aduce la Bucureşti euforia comunităţii de culoare americane care, pentru prima oară în istorie, dă Statelor Unite un preşedinte.

404

oameni si faze, FNT, UTE part 3

Un poem ridicol, Teatrul Noua Generatie din Moscova. TNB

două ore pînă la catharsis.

revoltă interiorizată, gînduri şi piele tresărindă. la final, după o muzică celestă egală în senzaţie poate doar cu cea bisericească, actorii s-au adunat pentru aplauze. se striga bravo, vocile se încălecau, se alergau unele pe altele, dar era linişte. o linişte obsedantă.

cînd a venit şi igor yasulovich, în toată încremeneala asta, actriţa (mult mai tînără) care îl apucase de mînă şi-a încruntat sprîncenele. atunci am ştiut că ea plînge. chiar dacă într-un fel ce poate părea neobişnuit publicului.

sunetul stricat al vocii lăudăroase a unui fost director de teatru, pe hol, la ieşire. şi desprinderea interminabilă dată de un decor care parcă nu mai încăpea în propria-i înălţime.

by anaceadesteapta

377

oameni si faze – FNT, UTE part 2

Teatrul de opereta. Caligula.

il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.

par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.

el politicos: gata, vin.

5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.

*

National. Sunetul tacerii (again)

Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.

e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.

Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.

( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie :) )

533

oameni si faze, FNT, UTE, part 1

Simbata. Teatrul Odeon.

Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.

Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.

Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.

Si sa cistige timp sa se odihneasca.

Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!

*

Simbata, Teatrul Odeon.

Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”

Tot la Unchiul Vania.

*

Luni, Teatrul National.

Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.

– cum a fost la braila?

– Foarte bine, mult public

– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?

– Cu multe aplauze ( zimbeste)

– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)

– Da da.

La “Sunetul Tacerii”

*

Luni, Teatrul National

Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.

Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”

Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.

Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.

588

unchiul (meu) vania

Toata scena e plina de scaune, dintr-un capat in altul, rind dupa rind. Cam 100 d persoane. Fara niciun spatiu in mijloc, dintr-o culisa in alta sunt scaune si bancutze pline de spectatori asezati cu fata catre sala.

In sala citiva actori, cit sa-i numeri pe degetele de la o mina. Se folosesc de scaune ca si cum ar fi spatiul lor de trait, merg pe spatarele lor in viteza, dorm pe minere, se sprijina ca pe un pat pe dungile a trei rinduri consecutive.

E cava ciudat acolo; stii ca ai vnt la teatru, dar s-au inversat rolurile: esti pe scena (unde de obicei e fictiunea- textul- actiunea- piesa), iar actorii sunt in sala (unde ar fi trebuit sa fie realul- oamenii obisnuiti- tu). Ai mai vzt asta, doar ca acum oamenii din sala merg pe muchiile alea subtiri, in echilibru precar, si te gindesti ca nici viata ta nu e prea stabila. Si te emotioneaza, ba chiar te nauceste un pic, inversarea de planuri.

*
Tango. Un dans erotic prin definite. Despre cine si cum conduce intr-o iubire.

Personajele din sala se folosesc de culoarele dintre scaune ca sa danseze un tango. Conduce dansul barbatul cel mai rivnit, doctorul burlac.
Danseaza cu femeia rafinata si miscarile-i sunt ample, languroase, picioarele li se impleticesc, bazinele li se misca in ritm erotic.
Danseaza cu fata uritzica (dar buna la suflet) si ea vrea sa conduca, dar nu stie cum, si miscarile le devin stinghere.
Danseaza cu soacra femeii rafinate, duduie careia i-a murit sotul de ceva vreme si-si doreste un alt barbat in viata, iar dansul lor e abrupt si comic, ea e agresiva, el vrea sa pastreze distanta.
Danseaza cu bona, o taranca simpla si calda care stie ca lui ii place tuica, si tangoul se transforma in hora, pastrindu-se ritmul melodiei.

Iar tu stai pe scena, te uiti cum se strecoara printre scaune si speri sa nu se loveasca. e mult erotism in melodie si-n miscarile lor sitz spui: asa cum dansam, asa si facem dragoste. asa cum suntem, asa si iubim.
(ma rog, iti spui asta daca l-ai citit pe ortega y grasset)

*
Se termina piesa. Timp de trei ore ai fost mutat dintr-o culisa in alta, in mici custi delimitate de perdele, in care actorii si-au spus povestea. Esti eliberat de acolo, cortina se ridica si vine lumina din sala. Actorii coboara printre scaune si fac un tur in aplauzele tale.
Tu si inca alti 100 de oameni, comasati in mijlocul scenei, aplauzi sala goala ( cu o mina de actori care apare si dispare dintre scaune). E ca si cum ai rasplati realitatea din strada cu aplauzele tale, nu conventia teatrala.
Adica ai vnt la teatru ca sa vezi unii de-ai tai si sa-i aplauzi pe cei care traiesc (au viata lor) pe/printre scaune.

Culmea e ca o faci cu placere.

*
Sunt trei secvente din Unchiul Vania in regia lui Andrei Serban (un text superclasic si super vechi, adus surprinzator in zilele noastre printr-o geniala utilizare a spatiului de scena). E o piesa mega premiata si mega cronicata.

Dar fiecare o traieste si o vede cum poate si cum o simte. Asta e partea mea, vazuta simbata seara la teatrul Odeon in cadrul festivalului UTE.

(despre Andrei Serban voi mai scrie luna aceasta, in proiectul Special Film/Teatru, plus ca e in bucuresti si ne vom mai vedea zilele astea)
*
foto de István Biró, mai multe fotografii din piesa aici

354

tabu – special film/teatru. inimi cicatrizate/ gramofonul

cind am vzt inimi cicatrizate (acum 2 ani, la constanta, piesa regizata de radu afrim) mi-am dorit f f tare sa am un gramofonel ca al unuia dintre personaje.

eva se numeste personajul, e infirmiera intr-un sanatoriu de atit de multa vreme incit toti cei care sunt acolo internati o considera o mobila. pentru ea, gramofonul unuia dintre pacienti e accesul la lumea de afara, muzica lui inseamna pt ea ceva la care n-o sa ajunga niciodata. pentru ca toti fac glume pe seama dorintei ei de a avea gramofonul, si cum nu-si poate cumpara unul, si-a fct mai multe gramofonele din ghips cu care se joaca pe ascuns.

mi-a plct mult secventa asta, cu joaca, bombaneala evei pe ascuns. si mai ales mi-a plct simbolul pe care-l aveau gramofonelele din ghips ( daca nutz dau altii ceea cetz doresti, iti poti face tu lumea ta in care sa te bucuri) .

zilele trecute interpreta evei din piesa (lana moscalciuc, incredibil de frumu in realitate) mi-a adus un gramofonel. facut special pentru mine.

in prima seara am dormit cu el la capul patului, acum sta pe o masuta destul de aproape de mine. e mic, fragil si plin de simboluri, iar eu il iubesc tare tare.

iata foto din joaca evei, iar aici povestile de la vremea vizionarii piesei, care a fo si prima mea intilnire face to face cu (acum prieten cu mine) radu.

piesa, din pacate, nu se mai joaca. foto by radu afrim

*

de miine mergem la teatru. a vnt in bucuresti Andrei Serban (m-a sunat cind eram la londra, voi merge sa vad unchiul vania la bulandra) si incepe Festivalul National de Teatru (la care mergem sa ne distram pentru ca, exceptind citeva piese, restul e o mare….tristete)

775

james bond – quantum of solace

noul film cu james bond e ca un joc pe computer care are drept sodati, in loc de animatie, oameni adevarati.

multe lupte, multa adrenalina si multe urmariri ( pe sosea, pe apa, in aer si oriunde v-ati mai gindi). in primele 15 min nici nu poti sa respiri de viteza urmaririlor de pe ecran.

*

filmul james bond livreaza si de aceasta data atuurile sale: spirit macho, femei frumoase, accesorii spectaculoase (masini, ceasuri, telefoane si o multime de alte device-uri cu touch screen) si locatii de peste tot din lume (ca sa ne mai convingem inca o data ca james bond e universal)

cred ca daca exista un echivalent in cinema ( in termeni de product placement) pentru filmul james bond, acela e sex & the city. unul place domnilor si are accesoriile sale spectaculoase (dar femeile il privesc pentru barbatii frumosi), celalalt place doamnelor, e si el plin de accesorii -genti, pantofi, rochii etc -, iar domnii se uita pt duduile frumoase de pe ecran.

*

dilema: daca am telefonul lui james bond ( un sony ericsson sofisticat si smeker), geanta lui james bond ( apare si in film o geanta ca asta din poza care e trei posturi mai jos ) si am baut si coke zero si martini (bauturile din film), pot sa zic ca sunt o bond girl?

noua bond girl – olga kurylenko – e o mega bunaciune:)

540
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!