tocmai ce vad o stire la tv despre gala de deschidere a festivalului de film de la Cannes, iar voice overul televiziunii in cauza spune ca si romania are un film in concurs , referindu-se la Dincolo de dealuri al lui Cristian Mungiu.

am vazut si aseara stirea pe un alt post tv si simt nevoia sa fac o precizare.

sunt doi romani la Cannes care au contribuit cu munca lor la doua dintre filmele din competitie: Vlad Ivanov si Oleg Mutu. amindoi au fost actor, respectiv director de imagine, atit la filmul lui Mungiu cit si la Serghei Loznitsa, un regizor ucrainian, fost documentarist.

asa ca in competitia mare avem de doua ori mai multe motive de bucurie, dar si emotii. succes romanilor de la Cannes!

ieri, in a sasea zi a competitiei Siemens Race, m-am simtit ca-n filme. am avut dovada ca exista cineva care a stabilit cu mult inainte niste rasturnari de situatii si ca noi, competitorii, suntem niste personaje care executam – mai mult sau mai putin cuminti – lucruri gindite cu saptamini inainte, incadrindu-ne chiar in categoriile de reactii planificate de scenaristi/regizor.

mai exact: ultimul test, de aseara, a avut punctaj de 5 ori mai mare decit de obicei si, pentru ca au cistigat Relaxatii (Alex Negrea– Adrian Ciubotaru) care erau initial pe ultimul lor la mare distanta de ceilalti, clasamentul s-a strins foarte tare – intre locurile 3, 4, 5 e cite un punct diferenta:)

asa ca desi ne relaxasem cu totii , gindindu-ne ca mari schimbari in clasament nu mai pot fi, cred ca astazi – cind avem ultimul test – o sa sara scintei:)

eu si cu distinsa Cristina Chipurici, care si-a cistigat numele de caprioara,  suntem pe locul 4 si , cum am mai zis, ne indreptam gratios catre ultimul loc:)

ieri am iesit pe locul 2 la o proba luind 20 de puncte si pe ultimul la alta, luind 5 puncte.  la proba la care am iesit ultimele ar fi trebuit sa facem o integrama cu chestiuni legate de producerea energiei si, ca sa nu stam in fata hirtiei toata ziua, ne-au ajutat baietii (care cred ca  iesisera in pauza si fumasera si cite o tigara pina am completat noi jumatate)

dupa ce se termina competitia, am sa va povestesc cam cum “ne-am lasat noi ajutate” la majoritatea probelor.

***

pe gaura cheii, in Iad.

foto by Alex Mazilu

prima noastra vizita: Arcelor Mittal Galati. aici Siemens a realizat solutiile tehnice de modernizare a unui furnal. mai pe intelesul tuturor, prepararea otelului se face astazi computerizat: trenulete cu minereu urca programate de computer in furnal, cuptoarele sunt controlate de senzori si, intr-o camera tehnica, poate fi vazut in timp real ce se intimpla cu minereul supus aerului cald. tot computerele dau drumul fontei incadescente catre scurgere.

in Arcelor Mittal am avut din nou senzatia de sfirsitul lumii. parea ca-n filme: super tehnologie (in curtea uzinei era o locomotiva pe care o conducea cineva cu o telecomanda externa; sa ne intelegem, locomotiva de marfa, cit a unui tren clasic, nu una de jucarie), dar si senzatia de pericol. gazdele noastre din fabrica ne-au invitat sa ne uitam, prin ceva care semana cu telescopul, in cuptorul propriu zis; a fost ca si cum te-ai fi uitat pe gaura cheii in Iad.

*

Arcelor Mittal e un combinat a carui suprafata e cit orasul Tecuci:) si nu prea intilnesti oameni pe “strada” (au treceri de pietoni si sosele), in schimb mergi pe linga niste instalatii cu tevi si turnuri uriase din care, din cind in cind, se aud niste scrisnete puternice de fiare.  intelegeti de ce mi se parea ca jucam in filmul Apocalipsa?

pentru ca e un loc periculos, nu prea intri in vizita in combinat, dar si cind intri esti echipat din cap pina in picioare. eu am incaltat o frumoasa pereche de bocanci nr 44 (port 36). mergeam ca o rata. partea frumoasa este ca bocancii erau noi, ca standard al sanatatii, si, dupa ce i-am folosit noi (cam o ora), urmau sa aiba un traseu simpatic: fie mergeau la muncitori, fie erau dati la saraci.

***

cea de-a doua vizita a fost la Statia Electrica Tandarei, un alt loc modernizat de Siemens. ce inseamna asta?

statia ocupa mult mai putin spatiu acum, pentru ca foloseste o tehnica moderna de izolare a stilpilor de inalta tensiune. (inainte era nevoie de o  distanta mare intre stilpi pentru ca nu te puteai apropia la o distanta mai mica de 6 metri, acum poti sa atingi stilpii).

statia ar putea functiona fara niciun angajat; e programata in asa fel incit prin computer sa se vada in timp real orice se intimpla inauntru de la bucuresti sau de oriunde in alta parte si sunt echipe tehnice de interventie la 30 km distanta. in plus e un sistem nou de paza, tot computerizat, care asigura paza la maximum de securitate.

cum nu cred ca veti putea ajunge prea multi dintre voi intr-o statie electrica va spun ca de sub stilpii aceia uriasi lumea pare ca un concert de greierasi. se produc mii de descarcari electrice care scot un sunet fin ca de greier.

***

astazi se termina cursa si a cam inceput sa ne para rau ca de miine nu ne mai suim in masini, nu mai mergem in coloana pe soselele patriei, nu mai descoperim povesti cu oameni frumosi si nu ne mai minunam de cit de multe chestii face Siemens in tehnologie.

mi se pare ca aceasta cursa a fost ca un drum initiatic. mai ales ca , asemeni basmelor in care eroul bun are de trecut multe  probe, si noi am intilnit pe drum oameni care ne-au invatat lucruri, dar si o multime de animalutze simpatice.

miine povestesc despre animalutele cu care m-am imprietenit pe drum si de ce am intrat in aceasta cursa sau… cum in copilarie pentru mine numele de Siemens era un fel de Mos Craciun.

foto by Alex Mazilu

***

In Siemens Race 2012 mai participa Alex Mazilu & Razvan Baciu, Alex Negrea– Adrian Ciubotaru, Andrei Crivăț– Marius Sescu, Dan Dragomir – Răzvan Pascu .

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe

in titlul cu cistigul nu e vorba de Siemens Race (in cursa asta ne luptam gratios pentru ultimul lor), dar cum e un echilibru in viata, am cistigat concursul Live Inspire.

timp de o luna am scris (alaturi pe Adi Hadean si Cristian China Birta) despre lucrurile care ne inspira . moodboardul inspiratiei mele a primit 5063 de voturi, Adi Hadean a avut 4547 si Cristi China Birta 3781.

in plus Romania s-a clasat pe locul 3 intre cele 11 tari participante, asa ca ne-am descurcat onorabil. si va multumim tare tare tare.

habar nu am cum de am cistigat eu (mai ales ca baietii au o comunitate mai mare), dar as vrea sa va mai multumesc o data ca v-ati luat din timp sa mergeti sa votati pe o platforma creatiile mele despre inspiratie. si sa va spun ca banii pe care i-am cistigat vor pleca drept donatie pentru Asociatia pentru copii dislexici din Tirgu Mures.

am mai povestit despre articolul meu despre Levente, un baietel dislexic, care a stat la baza unei campanii de CRS a OMV si ca acum s-au facut manuale pentru copii dislexici si se negociaza schimbarea legii invatamintului. e mindria mea de jurnalist ca am putut schimba ceva in jur cu un articol

*

daca vrei sa cistigi o excursie in Italia pentru doua persoane, oferita de Intesa Sanpaolo Bank, inscrie pe platforma Live Inspire fotografii cu lucrurile care te inspira.

ai voie maxim 10 fotografii, competitia a inceput pe 1 mai si dureaza 3 luni.

In cursa printre obiectivele care detin solutii Siemens pentru sustenabilitate (si o viata mai buna), ieri am ajuns la Iasi. eu si colega de echipa, Cristina Chipurici , ne-am schimbat strategia si … ne-am oprit pe locul 4 din 5. mai avem putin, astazi e ultimul quiz  care ar putea face diferenta in clasament si cred ca ne ducem catre ultimul loc in pasi gratiosi:)

strategia noua este – lipeste-te de campioni (Alex Mazilu si Razvan Baciu) ca sa mai furi ceva de la ei ne-au ajutat la prima proba de indeminare a zilei, dar am dezvoltat teoria ca suntem un fel de cal Troian,plasate strategic in preajma lor de catre ceilalti concurenti  - i-am ratacit si pe ei prin Iasi, au intirziat la intilnirea cu Grigore Tinica, unul dintre cei mai buni cardiologi din Europa.

***

Sa-ti faci treaba din inima

prima proba a zilei a fost sa facem o inimioara origami, care sa si functioneze – adica sa o poti minui imitind pulsul. era un preambul pentru descoperirea unuia dintre cele mai performante tomografe din lume (CT Somatom Flash Siemens), categoric cel mai bun din tara.

ce face acest tomograf? obtine una dintre cele mai performante imagini (reconstruieste in 4D imaginea inimii), are un timp foarte rapid de scanare si cea mai mica rata de radiatii. poate sa “prinda” imaginea intre doua batai ale inimii si, gratie vitezei sale foarte mari, poate sa faca tomografii si pentru inimile copiilor (care, natural, au mai multe batai pe minut).

aparatul a fost achizitionat cu fonduri europene, tocmai ce se monta in clinica institului de boli cardiovasculare din Iasi si va fi functional pina la sfirsitul acestei luni.

***

“problema medicinii romanesti nu este aparatura, avem una dintre cele mai performante dotari, ci subventionarea”, ne-a spus domnul doctor Grigore Tinica (e si profesor universitar, si directorul spitalului Parhon din Iasi), explicindu-ne cum este sistemul in Canada sau America. stim ca noul ministru al sanatatii l-a intrebat deja pe doctorul Tinica despre solutiile pe care le propune pentru sistemul romanesc de sanatate, asa ca daca avem noroc, s-ar putea sa fie mai bine.

***
“am multe cazuri pe care le pastrez cu mine, dar am sa va spun doar unul. e vorba de… , de fapt nu o sa va spun numele. pe vremea aceea eu locuiam aici, in spital . familia era inca la bucuresti. l-am operat si, in noaptea post operatorie, a facut 24 de stopuri cardiace. l-am resuscitat de fiecare data. la citeva zile dupa ce si-a revenit, mi-a povestit ca in momentele acelea credea ca e pe un stadion, cu multa lumina si galagie. tatal lui, imbracat intr-un costum in carouri, venea din cind in cind sa-i spuna ‘hai cu mine’, iar mama care era linga el ii spunea “stai aici”. tatal era mort. si astazi imi trimite felicitari de Craciun si de Paste”. aceasta a fost marturisirea dorctorului Tinica despre una dintre victoriile profesionale.

Domnul doctor Tinica a realizat unele dintre cele mai importante operatii pe cord deschis, unele in premiera in Romania si-a fost fascinant sa stam alaturi de cineva care se apropie zilnic de granita fina dintre viata si moarte, ca sa ‘aduca pe cineva inapoi’, printre noi. “la inceput, in tinerete, cind veneam catre spital imi tremurau genunchii la gindul ca voi avea un alt caz de urgenta, cu vremea am invatat sa ma stapinesc. lunile trecute, DNA-ul a venit sa ne perchizitioneze, iar eu aveam o operatie importanta programata. am operat cu politistul la usa, operatia a decurs perfect, iar pacientul se simte foarte bine”, ne-a spus domnul doctor.

dar stiti ce era frumos? ca, desi opereaza zilnic cel putin 3 oameni si-a operat de-a lungul anilor peste 3000 de cazuri, scos din mediul sau, Domnul Doctor Grigore Tinica era timid. miinile acelea care tin inima in palma, incercind sa o faca sa pulseze, erau acum strinse una de cealalta, intr-o framintare continua.

foto by Alex Mazilu

***

astazi suntem la Galati si ne asteapta din nou 2 probe, dar sigur descoperim si o poveste minunata. poate vreti sa ne ajutati la quiz, va fi pe la 11.00 -11.30 pe pagina mea de Facebook

In Siemens Race 2012 mai participa Alex Mazilu & Razvan Baciu, Alex Negrea– Adrian Ciubotaru, Andrei Crivăț– Marius Sescu, Dan Dragomir – Răzvan Pascu .

Textul de mai jos este scris de Camelia Capitanu, invitata mea la auditia noului album Vama – 2012 – care se va lansa miercuri cu Gazeta Sporturilor

*
Albumul VAMA “2012” – ca o întâlnire cu-n prieten bun

Iar prietenul acela bun, îţi poţi fi chiar tu, ţie. Pentru că dincolo de muzică, e vorba de regăsirea lucrurilor care te ajută să fii tu, cel adevărat, şi nu cel pe care alţii l-ar vrea neapărat.

E despre pasiuni care trebuie să treacă prin realitatea fiecăruia dintre noi. Despre ambiţie şi încredere în propriile vise. Despre un fel de a simţi viaţa în cel mai autentic mod cu putiinţă, pentru ca atunci când tragem aer în piept, să simţim că trăim cu adevărat. Iar pentru toate acestea (nu, nu există MasterCard) există un singur drum. Dacă în călătoria asta, prin care trecem cu toţii, vezi lucruri în care nu te regăseşti şi ajungi să te simţi străin de ei, dacă nu chiar de tine, stai pe loc câteva momente. Priveşte. Schimbă traiectoria, întoarce-te la tine, iar apoi vei ajunge exact acolo unde îţi e locul. Aşa-i că au încercat să te facă să uiţi cine eşti, şi pentru ce trăieşti? Acum e rândul tău să demostrezi că nimic nu-ţi poate lua ce ai tu mai de preţ. Totul e să te transformi din spectator, în actor.

Cam asta se întâmplă atunci când muzica vorbeşte pe-nţelesul sufletelor. Devine mai mult decât un ritm şi-un vers, îţi creează propriul univers. Mai rămâne doar să ai răbdare să asculţi şi să înţelegi. Şi ar fi păcat să nu faci asta.

Când am auzit pentru prima dată cântecele de pe albumul “2012”, s-au întâmplat câteva lucruri care sunt sigură că-şi vor avea ecoul în altele şi mai bune. Pentru că te surprinde, te emoţionează, te face să-ţi aminteşti şi îţi arată altceva – cine ştie, poate chiar acel “ceva” de care ai tu nevoie.

M-am bucurat să văd o trupă VAMA entuziasmată de acest nou început, în care oferă atât de mult publicului. Aşa că, luaţi fără reţinere! Efectele, destul de puternice. Dar benefice.

Să căutaţi mai ales “Regatul meu pe un vis”, “Epidemie de iubire”, “Rolul Soarelui”, “Să dansăm” şi.. să ascultăm mai bine albumul.

“Pe orice drum spre succes
Îţi dau ei GPS
Te uiţi atent pe hartă
Visele tale nu-s”

(“Regatul meu pe un vis”)

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/9DXTmw5kSrs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

]]> http://bazavan.ro/2012/05/albumul-vama-%e2%80%9c2012%e2%80%9d-%e2%80%93-ca-o-intalnire-cu-n-prieten-bun/feed/ 0 http://bazavan.ro/2012/05/povesti-cu-obiecte-part-2-gunoiul/ http://bazavan.ro/2012/05/povesti-cu-obiecte-part-2-gunoiul/#comments Mon, 14 May 2012 05:15:47 +0000 Cristina Bazavan http://bazavan.ro/?p=16890

Cum se cara gunoul la 1900?

În 1895 Primăria Capitalei a achiziţionat un camion cu abur marca „Gardner Serpolet” pentru tractarea căruţelor cu gunoaie de la rampele din oraş la gropile de gunoi de la margineaoraşului. Maşina însă făcea un zgomot infernal când trecea pe străzile Bucureştiului speriind copiii, animalele şi gâştele care îi ieşeau în cale. Revoltaţi, oamenii au depus sute de plângeri laadministraţie, pentru a se renunţa la acest vehicol. În cele din urmă primăria l-a scos din uz.

În prezent acest automobil se află expus la Muzeului Naţional Tehnic – secţia Auto-moto-velo.

Simbata noaptea, 19 spre 20 mai, sunt deschise peste 100 de muzee in Romania, parte din proiectul Noaptea Muzeelor, eveniment aflat la a saptea editie.

Va astept simbata noaptea prin muzee, ca sa va conving ca merita sa mergeti prin muzee, va spun in fiecare zi o alta poveste nestiuta despre obiecte de demult pe care le gasim in muzeele din Romania .

]]>

Cand eram mica, eram innebunita dupa podoabe. Zilnic ma infiintam in fata oglinzii ovale din dormitorul mamei, ma urcam pe taburetul de langa masa de toaleta plina cu farduri, parfumuri si bijoux si ma incolaceam in siraguri de margele. Cerceii cu clipsuri erau preferatii mei iar zornaitul bratarilor le atragea pe cele patru pisici care se strangeau vesele in jurul meu. Se pare ca pasiunea pentru accesorii nu m-a parasit de atunci.

De fiecare data cand imi cumpar ceva nou, asociez bijuteria respectiva cu un moment important din viata mea sau cu o zi in care ma simt foarte bine.

La inceputul acestei saptamani, Maria Filipescu si-a lansat o noua colectie de bijuterii care pot fi achizitionate, ati ghicit, de pe molecule-f . Nu stiu cum face, dar Maria reuseste de fiecare data sa creeze cate o piesa extrem de sexy, pe care as purta-o cu o piesa vestimentara simpla, ca sa o scoata cat mai mult in evidenta.

Aici este o piesa cu ciucuri fantastica, preferata mea.

***
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

pentru cei care nu au aflat inca, de joi, ne plimbam prin tara in Siemens Race – o cursa cu un algorim aparte: primim indicii despre destinatii in plicuri sigilate; la destinatie fie descoperim un om minunat cu o poveste legata de solutiile de sustenabilitate dezvoltate de Siemens in Romania, fie avem de rezolvat un test prin care adunam puncte spre victoria finala. E o modalitate antrenanta si foarte distractiva de a descoperi activitatea unei companii care are multe povesti de spus publicului.

eu fac echipa cu Cristina Chipurici care e minunata. participa cu maxim entuziasm la toate probele care mie mi se par imposibile: spinzurarea prin copaci in Aventura Park, karting viteza pe o pista competitionala etc etc.

ieri a fost ziua 4.

***

mai stiti ca va povesteam despre viitorul tehnologiei descris simbata de domnul Suciu, seful departamentului de cercetare si dezvoltare de la Siemens Romania? dinsul spunea ca, in viitor, masinile vor vorbi intre ele.

ieri am experimentat asta. colegul nostru mai destept, Razvan Baciu, a creat o statie radio cu muzica din telefonul lui si am ascultat la sincron, din masina noastra, ce se auzea in masina lor , in timp ce ne aflam in trafic. mai multe despre solutia tehnica si cum am creat un cod de conversatie intre masinile noastre, aflati de la Razvan de pe blog.

Razvan si colegul lui de echipa, Alex Mazilu sunt campionii absoluti ai competitiei, au cistigat toate probele posibile, asa ca ii rugam sa dezvolte un sistem prin care sa putem si noi copia dupa ei la teste:) oricum, ne-au ajutat la proba cu fotografia din Aventura Park, multumim si aici

***

si pentru ca tot v-am povestit de masini sa va spun ca masina noastra, a fetelor, e masina campionilor: un Renault Megane Olympic Edition, adica masina pe care o vor primi sportivii romani care vor cistiga medalia de argint la Olimpiada de la Londra.

In contractul de sponsorizare dintre Renault si Comitetul Olimpic Roman este prevăzut că fiecare sportiv medaliat cu aur, argint şi bronz la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra din 2012 va fi premiat cu un autoturism Renault. Modelele Renault care vor fi acordate ca şi premii olimpicilor romani la Londra sunt: Latitude, Mégane sau Twingo, în funcţie de treapta podiumului pe care vor urca.

ieri am ajuns la masa chiar cind erau finalale de la Europenele de gimnastica si le-am vazut pe campioane, impreuna cu jumatate de chelnerii restaurantului Mariko – unul dintre ei striga la aterizari: “infige-te”

abia astept sa spun “m-am plimbat si eu cu masina pe care o au gimnastele noastre” si le urez sa cistige cit mai multe medalii la Olimpiada. cind am aflat ca vor primi masini de la Renault, am intrebat-o pe Dora Pasare (Brand & PR Manager Renault) daca sunt pregatiti sa dea cit mai multe masini, ca poate avem o editie norocoasa. era acum o luna si inca nu stiam ca fetele de la gimnastica sunt in forma foarte buna, dar Dora a zis “O sa fim bucurosi sa dam cit mai multe masini”.

***

pentru ca o parte importanta din activitatea Siemens se refera la transformarea vintului in energie, prin eoliene, ieri am invatat sa imblinzim vintul: am construit zmee si ne-am luptat cu ele prin aer. Cristina mea a alergat in jurul unei biserici , dind ocolul mai ceva ca la slujba de Pasti, de vreo trei ori, iar la proba asta am luat maximum – 5 puncte.

proba doi a fost karting viteza si are Razvan un filmulet din care veti intelege cum “fac” niste oameni in toata firea cind au vazut ca niste masinute cam ca alea din copilaria lor pot fi pilotate pe o super pista competitionala.

***

si pentru ca ieri a fost ziua masinilor, iar de joi incoace am petrecut multe ore in masini pe drumurile patriei, am avut timp sa remarc … linia orizontului.

v-ati gindit vreodata ca vedem tot mai rar linia orizontului?

traim in orase aglomerate si tot ce vedem “in larg”  sunt cladiri. atentia ne e orientata catre ce e in apropierea noastra.  poate de aici vine comportamentul de “oraseni”, in care pierdem viziunea de ansamblu, perspectiva larga asupra vietii, pentru ca suntem prea preocupati sa rezolvam detaliile din jurul nostru.

***

astazi in Simens Race mergem la Vaslui, apoi la Galati. suntem in Iasi si dimineata la ora 9 avem primul test de facut:) mai spre dupa amiaza, pe la 13.30 -14 avem si un quiz de rezolvat – setul acela de 5 intrebari la care trebuie sa raspundem cu ajutorul vostru. astazi se va desfasura pe pagina de FB a Cristinei Chipurici, unde voi trebuie sa dati raspunsurile. sa ne mai ajutati si astazi, va rugam tare.

In Siemens Race 2012 mai participa Alex Mazilu & Razvan Baciu, Alex Negrea– Adrian Ciubotaru, Andrei Crivăț– Marius Sescu, Dan Dragomir – Răzvan Pascu .

cel mai important lucru pe care l-am invatat in 6 ani de lucru la revista glossy a fost importanta accesoriilor.

stiu ca suna ca din carti, dar cind intelegi cit de mult poti schimba o tinuta doar dintr-un colier, sau o pereche de manusi sau o curea or cine stie ce cercei, iti dai seama ce inseamna o garderoba inteligenta.

***
noi , romanii trecuti de 30 de ani, avem sechelele comunismului: venim dupa o perioada in care iti cumparai ceva nou numai dupa ce se rupea/deteriora obiectul anterior (iar deteriorarea nu mai suporta reparatii), asa ca multa vreme dupa Revolutie, am cumparat compulsiv.

n-avem cultura construirii unei garderobe care sa reziste in timp, desi e foarte actuala. sunt prea putin cei care isi cumpara un obiect vestimentar care sa se incadreze in puzzle-ul hainelor de acasa. cum sunt si mai putini cei care stiu sa se foloseasca de accesorii ca sa transforme o rochie de acum 10 ani, intr-una actuala – cu aer vintage.

de asta, va rog tare sa mergeti astazi la tirgul de bijuterii Autor si sa stati de vorba prieteneste cu creatorii de bijuterii. E o ocazie rara de a putea vorbi fata in fata cu cei care va pot vinde niste trucuri geniale despre ultilizarea creativa a accesoriilor.

astazi e ultima zi a tirgului AUTOR, mergeti la Sala Dalles.

***

am un minunat interviu cu designerul care e onorat la aceasta editie Autor, Ana Wagner, dar pentru ca alerg pe strazile patriei in Siemens Race nu am apucat sa-l transcriu. promit sa va spun o poveste minunata despre cum se transforma portelanul in arta si cum se marcheteaza ca sa poata ajunge in casele cit mai multor oameni, zilele viitoare.