Tag : anthony quinn

anthony quinn#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

Mai sunt cateva zile de vacanta si daca vreti sa cititi ceva care tine si de lectie de parenting, dar si de sedinta la psiholog, cautati in librarii biografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar – o poveste despre copilaria si prima parte a vietii unui om care tot ce i-a dorit a fost sa fie Numarul 1 in lume in tot ce face.

Si a plecat de atat de jos ca, practic,  mai sarac si dintr-o familie mai fara educatie nu avea cum sa fie.

*

Pana sa citesc aceasta carte il stiam pe Anthony Quinn doar din filmele sale. Nu citisem nici macar un interviu cu el, sau nu imi aduc aminte. Ma gandeam ca are ceva origini italiene, poate influentata de prietenia lui cu mafia italiana, despre care stiam de la filmul Gotti. Dar am descoperit cu uimire ca e mexican, cu ceva influente irlandeze.

Pentru cei care n-au vazut filmele lui Anthony Quinn cateva precizari – a fost unul dintre actorii importanti ai anilor 60-70, e actorul simbol al libertatii. Cele mai cunocute roluri ale sale sunt cele din Zorba Grecul, La Strada, Viva Zapata! A primit doua Oscaruri, unul pentru Viva Zapata!, altul pentru Lust for life.

A avut o viata tumultuoasa, 3 sotii si 12 copii, a fost un suflet foarte tumultuos si-a incercat a se exprime artistic nu doar ca actor, ci si ca pictor, scriitor, sculptor. 

Cartea Anthony Quinn- Pacatul Originar e, dincolo de informatiile biografice despre un actor cu notorietate mondiala, o poveste despre barbatie – manhood.

Despre cum un barbat se lupta cu stigma saraciei din mintea lui si cand are case luxoase, premii Oscar si o cariera de invidiat in film.

Si mai e o carte despre iubirea la care ravneste si nu stie sa o descopere, primeasca atunci cand se afla in jurul lui.

Sub rama intalnirilor cu psihologul sau, Quinn merge mult in copilaria sa si mai putin pe la studiourile de film, iar rezultatul e o carte despre cautarea de sine, nu despre ambalajul pe care i-l face Hollywoodul ca sa vinda mai bine si pe care-l si ironizeaza inca din primele pagini.

*

Printre povestile care nu urmeaza un fir narativ simplu, ci sunt mai degraba un puzzle, simti nefericirea creatorului care se cauta.

Era preocupat de educatie – ii povesteste unei actrite pe platourie de filmare de preferintele lui pentru muzica clasica, il mentioneaza printre altii pe Mozart doar ca doamna nu e foarte incantata si i se pare straniu ca un actor sa aba asemenea preocupari..

Quinn a fost unul dintre acei oameni dornici de autoperfectionare, iar asta a venit din conditia lui de mexican sarac, dar si din educatia pe care i-a dat-o tatal lui.

E o secventa in carte in care Quinn – adolescent care vinde ziare ca sa mai faca cativa centi – se intalneste pe strada cu tatal sau. Se duce catre el si tatal nu-l baga in seama.

Cu banii din ziua respectiva cumpara struguri mari si gustosi si se duce acasa, pune strugurii pe masa la cina, iar tatal il ignora si pare ca nici nu vede strugurii.

Bunica il ia, il roaga sa se spele apoi sa vina din nou la masa. Si cand se intoarce cu o camasa curata si spalat proaspat, tatal i se adreseaza ca si cum atunci a venit; gusta din sstruguri si-i spune ca sunt cei mai buni pe care i-a mancat in viata lui.

*

Mai e o secventa in care Quinn isi salveaza sora de la un posibil viol, lovindu-l cu o coada de topor pe cel care o ademenise in spatele casei si o pipaia. Quinn are 10-11 ani si-l loveste atat de tare si de atat de multe ori pe barbat ca acesta ajunge in spital la un pas de moarte.

Cand tatal vine acasa isi scoate cureaua de la pantaloni si-i spune ”Sunt foarte mandru de tine, ai fost foarte curajos. E minunat ca ti-ai salvat sora, dar acum am sa te bat cu cureaua”.

Si ii explica astfel decizia de a-l bate ”Prima data cand l-ai lovit pe barbat a fost pentru ceea ce ii facea surorii tale. Asta a fost in regula. A doua oara a fost de furie si asta ar fi fost in regula. Dar a treia si a patra oara au fost pentru ca ai putea fi un posibil criminal si acum am sa te bat, in asa fel incat niciodata sa nu-ti mai pierzi capul atunci cand esti pe cale sa omori un om”

Quinn recunoaste ”mi-am primit bataia ca un barbat”.

Cartea e mereu in doza asta de forta si indarjire pusa in balanta cu o emotie care iese la suprafata, o dorinta teribila de dragoste neconditionata, in care nu crede, dar de care are nevoie.

Nu e o poveste despre lumea glamouroasa de la Hollywood, ci una despre cum cauti iubirea si cum inveti sa folosesti fiecare mica resursa emotionala si materiala pe care le ai ca sa obtii ceea ce iti doresti..anthony-quinn---pacatul-originar---c1Anthony Quinn – Pacatul Originar a aparut la Editura Nemira, in colectia Yorik.

Aici puteti citi un fragment din carte

 

627
anthonyquinnAnthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

Anthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

 

In doua saptamani urmeaza sa fie lansata in librarii autobiografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar.

Cartea apare la Editura Nemira in colectia Yorick dedicata teatrului si filmului si am privilegiul sa o citesc in aceste zile, inainte de a iesi in librarii.

Cum sunt cateva zile lungi de vacanta, m-am gandit ca un fragment din carte v-ar prinde bine si voua. Mai jos e o secventa din primul capitol cand Quinn merge pentru prima data la psiholog pentru ca e nefericit.

Cartea e drumul lui spre intelegerea de sine, e scrisa la persoana I, foarte cinematografic si lasa, printre randurile povestii unui baiat atat de sarac care credea ca o sa-l vanda parintii ca nu au ce sa-i dea de mancare, multe detalii despre cum functioneaza star sistemul de la hollywood si cum succesul iti poate deteriora personalitatea.

Quinn a jucat intr-unele dintre cele mai de succes filme ale anilor 40- 60, cu Zorba The Greek, Viva Zapata sau La Strada. Are doua premii Oscar si a intrat in istorie ca primul actor mexican care a castigat aceasta statueta.

 

pacatul originar

Pacatul Originar – Anthony Quinn, o autobiografie

Fragment

Sigur că da, cred în iubire, acea iubire despre care vorbeau Iisus sau Gandhi. Dar oare fusesem eu capabil vreodată să iubesc necondiționat? Cu siguranță, îmi iubeam copiii și totuși, le impusesem și lor legi.

Cu femeile eșuasem complet. Acolo, condițiile pe care le puneam eu erau învechite și rigide, rezultatul educației mele religioase și al eredității. Sângele indian care-mi curgea în vene era prea puternic pentru a permite orice concepții moderne stridente. Cu femeile eram total inflexibil.

„Căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”.[1]

Doctorul îmi aștepta răbdător răspunsul.

-Acel tip de iubire în care cred eu e prea complex pentru a răspunde doar cu Da sau Nu, i-am zis. Dar pentru moment să spunem că da, cred în iubire.

-Atunci nu vă temeți! Totul va fi bine. Nici un om care crede în iubire nu poate fi prea bolnav, a încercat el să facă o glumă.

Am zâmbit vag la gluma slabă.

-Când m-ați sunat zilele trecute, trebuie să recunosc că am fost șocat, a continuat el. Eu și soția mea v-am văzut într-o mulțime de filme. Așa că am făcut ceva cercetări în ce vă privește, înainte să veniți azi, aici.

Și a scos un dosar. Erau o mulțime de tăieturi din ziare. Le-a răsfoit și a găsit-o pe cea pe care o căuta.

-Uite-o! Scrie aici că v-ați născut în Mexic, în timpul revoluției.

-Da. Pe 21 aprilie 1915.

-Și mai scrie că mama și tatăl dumneavoastră au luptat amândoi de partea lui Pancho Villa. E corect?

-Da, cred că da.

-De ce-o spuneți așa?

-Perioada aia e toată o nebunie. Îmi pare rău. Da, au luptat alături de Pancho Villa.

Doctorul a dat din cap.

-Mă tem că tot ce știu despre Revoluția din Mexic este ceea ce am văzut în filmul „Viva Villa”, cu Wallace Beery. Oare așa era Villa în realitate?

-Cred că Beery a făcut un rol foarte bun, dar nu cred că a reușit să prindă ardoare aprinsă a lui Villa.

-Ce vreți să spuneți?

Și atunci i-am povestit o anecdotă, pe care o știam de la tata, despre momentul în care Villa călărise până în vârful dealului și văzuse Pacificul pentru prima dată. Se uitase la imensitatea oceanului minute în șir, fără să spună un cuvânt. Apoi, își strunise calul și o pornise înapoi, în jos.  Locotenentul său, care călărea în spatele lui, a zis: „Ce priveliște, nu-i așa Jefe?” Iar Pancho i-a răspuns peste umăr: „E prea mic ca să-mi sature mie setea”.

-Asta da replică, a zis doctorul. Și când ți-a povestit istorioara asta tatăl tău?

-Când eram puști.

-Și n-ai uitat-o în toți acești ani?

-Nu.

-Simțiți și dumneavoastră că oceanul e prea mic ca să vă stingă setea, dle Quinn?

-Da.

-Dacă doctorul mai avea dubii în privința bolii mele, am simțit că răspunsul meu i le-a risipit.

La naiba cu el! Lasă-l să-și câștige banii, m-am gândit.

Bărbatul avea o față impasibilă și căuta mai departe printre hârtiile din dosar.

-Scrie aici în continuare că tatăl dumneavoastră a fost un aventurier irlandez, iar mama, o prințesă aztecă.

A trebuit să râd puternic.

-De ce râdeți? Nu e adevărat? și-a ridicat el privirea.

-Tata a avut ceva sânge irlandez, partea asta e adevărată. Dar râdeam de treaba cu prințesa indiană.

-Eu și soția mea ne-am gândit că e ceva foarte romantic, când am citit.

-Presupun că exact asta a vrut departamentul de publicitate al Paramount Pictures să simțiți. Nu li s-a părut suficient de romantic ca mama să fi fost o mexicancă oarecare.

-De ce nu?

-Ce naiba, doctore, trăiești în Los Angeles. Știi prea bine ce cred cei mai mulți dintre oamenii de aici despre mexicani.

-Nu știu. Sunt aici doar de câțiva ani, Tony. Pot să-ți spun Tony?

Întrebarea despre mexicani m-a iritat. Începuse deja să arate ca un texan cu gâtul roșu.

-Sigur, dacă pot să-ți spun și eu pe numele mic.

A râs.

-Poți să-mi spui cum vrei – și în câte feluri n-o să-mi spui până o să terminăm.

-Deci… să fii mexican în sudul Californiei nu e tocmai un „Sesam, deschide-te!”. Ani întregi pe ușile sălilor de dans și la intrarea în restaurante au fost plăcuțe pe care scria: „Interzis mexicanilor!” Mexicanii sunt leneși, sunt hoți, sunt murdari. Sunt fie îmbrăcați în costume ciudate, fie Pachuco[2] sau fumători de marijuana.

-Ai fumat vreodată marijuana, Tony?

-Nu, niciodată.

A făcut niște semne pe o hârtie. Mă întrebam ce naiba tot scrie acolo.

Peste drum, într-o altă clădire de birouri, puteam să văd cabinetul unui dentist. Un tip în costum alb, se chiora în gâtul unei doamne în vârstă.

Doctorul m-a văzut că mă uit pe fereastră și s-a ridicat și a tras jaluzelele. Eram bucuros că nu eram eu cel care trebuia să treacă prin acea operațiune de la dentist.

-Te întrebam, Tony, cum era mama ta când era tânără.

Auzisem întrebarea, dar încercam cu disperare să evit răspunsul.

Doctorul a zâmbit înțelegător.

Iisuse! Cum era mama? Fusese oare vreodată tânără?

 

Dacă avem să-i spun nenorocitului ăstuia adevărul, probabil că avea să creadă că am complexul mamei. E atât de simplu… Chiar dacă nu sunt psihiatru, tot îmi dau seama de asta. Ce să-i spun? Că mama făcea cel mai bun chili con carne[3] din lume? Să-i spun despre foame, despre durere? Să-i spun adevărul?

Da, era tânără pe vremea aia, în Juárez. Amândoi eram tineri, pe vremea când eram singuri. Și chiar n-aveam nevoie de nimeni altcineva. Ne aveam unul pe altul. Probabil că de-aici au și plecat problemele. Dar și asta mi se pare prea simplu. Fără dubiu că s-au complicat când s-a întors el.

Eu aveam trei ani și am știut de-atunci că mi-am găsit adversarul perfect. Știam că n-o să-l pot învinge. Era prea mult pentru mine să mă lupt cu el, așa că m-am îndrăgostit de el pe loc. Dar mi-a luat locul și probabil de-asta mi-am petrecut tot restul vieții încercând să fiu ca el.

Cum era mama? Trecuseră doar câteva zile de când o întrebasem. Și știam că răspunsul ar putea fi acolo cumva.

-Mama, mai ții minte când mă plimbam eu pe acoperișul unei colibe de chirpici undeva în El Paso: Sau poate era Juárez? Mi-aduc aminte o colibă și o scară și pe tine, jos, strigându-mă, rugându-mă să fiu cuminte și să nu mă mișc. Ai adus niște bărbați care s-au urcat pe scară și m-au dat jos. Mi-aduc aminte că aproape m-am bucurat că îți fusese atât de frică. M-am bucurat să te necăjesc. Simțeam prin frica și grija ta că mă iubești cu adevărat. Cu cât mai îngrijorată erai tu, cu atât mai fericit eram eu. Și într-un final, bărbații ăștia s-au cățărat după mine și m-au dat jos. Iar tu m-ai luat în brațe și m-ai sărutat de parcă m-aș fi întors din morți.

[1] Biblia, Cartea Rut, Capitolul 1, versetul 16 (n. tr.).

[2] Pachuco se referă la o subcultură mexicano-americană, asociată cu costumele specifice, cu pantaloni largi, cu talia înaltă, și haină lungă, cu umerii lăsați, stil care a devenit popular în rândul comunităților afro-americane, latino americană și filipo-americane, în anii ’40 (n. tr.).

[3] Fel de mâncare tradițional, condimentat cu ardei iuți, carne (de vită), roșii și deseori fasole. Poate fi asezonat cu ceapă, usturoi și chimion (n. tr.).

793
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!