Tag : curaj

Absolut_Vodka_BTS_178despre independenta

despre independenta

Zilele acestea, am povestit si pe facebook, am un program super incarcat. Imi incep ziua la o ora foarte mica -4-5 dimineata – si o inchei undeva in jurul orei 23, pe parcursul acestor multor ore scriu, fac interviuri (mai multe in aceeasi zi), vad spectacole de teatru din FNT, asist la repetitii pentru un spectacol de teatru care va va impresiona foarte tare la inceputul lui noiembrie, ajut la comunicarea unui film emotionant care va fi lansat tot in noiembrie, activitati care aduc cu ele si intalniri si stabiliri de contracte… si sunt multe alte lucruri pe care le fac in relatia de comunicare pentru artistii pentru care lucrez.

Plus munca pentru blog… cu toate administrativele adiacente.

In fiecare dimineata cand ma uit la to do list, mi se face frica: daca nu duc la capat tot ce trebuie sa fac si incurc niste oameni?!

Seara, in mod magic, constat ca am rezolvat o parte importanta din lucruri (uneori pe toate) si ca am resurse de energie si mai ales de bucurie ca sa fac altele pentru a doua zi.

Pe la inceputul lui octombrie eram atat de obosita ca ma dadeam jos din pat rostogolindu-ma, astazi desi vin dupa multe zile grele, ma trezesc zambind si gasesc resurse de energie sa fac o multime de lucruri. Unde e diferenta?

Cred ca diferenta e in libertatea de a face lucruri creative. De a face exact ceea ce-mi place.

Intr-un mod pe care nu mi-l pot explica, ma bucura foarte tare sa vad laboratorul muncii unui spectacol (teatru, muzica, chiar si film). In plus, desi in timpul unui interviu e un consum foarte mare (esti atent la multe detalii, intensitatea traseului intrebare raspuns e mare, plus ca interviul –uneori cu o persoana cu care n-ai vorbit prea multe – e o conversatie super indiscreta: intrebi lucruri pe care la o conversatie la prima intalnire/vedere nu le-ai rosti) , deci cum ziceam e un consum mare, cumva din energa si adrenalina de acolo, eu ma incarc foarte tare.

Sigur ca nu fac intotdeauna ceea ce-mi place, ca sunt multe lucruri administrative din activitatea mea in online care imi dau batai de cap si un oare care stress, dar…

ABSOLUT m-a invitat sa povestesc care a fost momentul in care am decis sa ma indrept catre industriile creative (eu venind din zona stiintelor exacte), sa visez la o lume mai deschisa, mai buna, o lume in care oamenii sunt liberi sa iubeasca pe cine vor, o lume in care toti oamenii si sexele sunt egale, oamenii sunt liberi sa se exprime.

Am avut norocul sa ma duca viata in directia asta si probabil ca perioada petrecuta la revista Tabu cu provocarile pe care mi le-a adus de a pune in spatiu public lucruri nevorbite, mi-au cizelat putin gandirea inspre libertate.

Dar decizia de a face ce-mi place, de a vorbi despre oamenii creativi care nu sunt foarte expusi publicului a venit … ascultandu-ma. Remarcand ca aceste lucruri imi dau energie si imi aduc bucurie, ca e nepretuita emotia unei intalniri cu un om care e ”iesit din randul lumii” pentru ca gandeste diferit.

Oamenii normali fac lucruri normale, oamenii ”diferiti” – care ies din randul stabilit de gura lumii – schimba lumea. In bine sau in rau, dar asta depinde de fiecare.

Spre norocul meu, habar nu am de unde, felul meu de a fi este spre independenta. Nu-mi pasa ce zice lumea (nici despre mine, nici despre altii), mi se pare o pierdere de vreme sa ascult judecatile categorice ale unora despre oameni, accept autoritatea (ierarhia superioara) doar daca vine de la cineva a carui competenta o recunosc.

Prietenii mei spun ca sunt norocoasa ca m-am nascut cu doza aceasta de a nu-mi pasa de gura lumii, dar eu cred ca fiecare o are pe dinauntru, doar ca nu a invatat sa o acceseze:)

Si daca eu pot trai fericita asta, cred ca mai sunt si alti oameni care o pot face. Poate ca e nevoie de curaj sa iti urmezi calea impotriva a ceea ce cred altii despre drumul tau, dar curajul acesta e in noi. Trebuie doar sa ne ascultam si sa vedem ce ne face cu adevarat placere, care e sursa de energie care ne poate urni in zilele in care nu mai putem de oboseala :)

Asa ca, la fel ca in campania pe care o lanseaza ABSOLUT la nivel international in aceste zile va doresc sa aveti un …  ‘Tonight’  – momentul Absolut de inspiratie, momentul in care luam actiune, momentul in care schimbam ce va fi “maine”.

E foarte frumoasa campania globala ABSOLUT, cu un spot regizat de mexicanul care a filmat si Revenant, Gravity, BIRDMAN, dar si bucuria de film Children of Men a lui Cuaron, despre o lume mai buna. Emmanuel ‘Chivo’ Lubezki il cheama.

Si eu ca si simpaticii din spatele brandului ABSOLUT,  cred ca toti oamenii au dreptul sa se exprime liber, creativ, indraznet si imi doresc sa dam o voce creativilor care nu sunt suficient reprezentati in mediul public.

Vom lucra deci la asta, in saptamanile viitoare.

Sa va uitati la filmul campaniei Absolut One Night – despre momentul in care realizezi ca poti sa traiesti liber, sa faci ceea ce simti, iar lumea din jurul tau sa devina mai buna doar pentru ca nu mai esti preocupat sa-i judeci pe altii pentru drumul lor. (cover foto e tot din video)

973
spirit freshAdevarul despre a ramane ”actuala”

Adevarul despre a ramane ”actuala”

Spun adesea despre mine ca imi place sa o iau de la capat de cate ori simt ca nu mai fac cu bucurie lucrurile pe care le faceam. Sigur, nu abandonez drumurile grele – care uneori iti aduc incruntare – , dar fac asta pentru ca imi place sa evoluez, sa nu impietresc in locuri in care nu ma dezvolt.

Cand privesti din afara vezi un om care a avut mereu doar meseriile care i-au placut, care a facut multe lucruri care pareau imposibile pentru o fata venita dintr-o familie saraca din provincie (sa merg la Oscar sau la Cannes, sa lucrez in preajma unora dintre cei mai mari artisti ai Romaniei, sa intalnesc unii dintre cei mai mari artisti ai lumii … si lista e lunga).

Privit pe dinauntru sunt multe ore de munca transformate in ore de nesomn, multe deadline-uri, cateodata o senzatie de greata de la prea multa oboseala, sentimentul ca nu mai exista resurse de energie ca sa ma dau jos din pat in ziua respectiva. Intotdeauna insa gasesc resurse pentru ca mintea iti e cel mai puternic aliat cand faci cu drag ceea ce faci.

Cand am revazut o parte din colegii mei de liceu, mi s–a parut – cu tot respectul – ca multi arata mai batrani decat mine, mai uzati, desi viata lor a fost –pana acum – mai putin agitata decat a mea. Si m-am gandit ca poate tocmai pentru ca sunt mereu „in priza” ma ajuta sa-mi pastrez silueta din liceu, iar ridurile de pe chip sa se vada mai putin. (bine, aici cred ca au un rol si cosmeticele … glumesc:) ) Iar spiriul tanar (care se simte cumva si in gesturi si in atitudine) vine, cred eu, si de la faptul ca sunt alaturi tot timpul de oameni tineri, fresh, actuali – indiferent de varsta lor.

Zilele acestea Santal m-a invitat sa fac parte din campania#FreshTotTimpul si in primul moment mi –a parut ciudat: nu sunt genul de persoana care sa aiba un look fresh tot timpul (sunt mai aproape de natural si minimalist), nu sunt genul expansiv care sa para neobosita indiferent de situatie.

Dupa care mi-au explicat ca #FreshTotTimpul e despre cum am reusit de-a lungul anilor sa raman actuala si relevanta in meseria mea, desi am parcurs un drum de la radio, la presa scrisa, la online, cu escale din nou la radio si in presa scrisa si m-am gandit sa scriu putin despre culisele acestui drum care ma mentine actuala poate ii ajuta si pe altii in calatoria lor.

Un drum pentru care de multe ori aud remarci de genul „dar tu faci oricum ce-ti place, nu te chinui ca noi cu un sef care nu ne intelege”.

bazavan_IMG_6431

Niciodata nu ma gandesc la ceea ce am realizat in spate, oricat de mari ar fi fost succesele. Pentru ca in viata nu e vorba despre trecut decat cand te evalueaza altii, iar tu cu tine ar trebui sa stii ce valoare ai.

Sunt preocupata sa traiesc in prezent si sa fac lucrurile cat de bine pot eu la momentul in care am „deadline-ul” pentru un proiect.

Imi place sa stiu tot timpul ce e nou in lume nu doar pentru a ma adapta, ci si pentru a nu pierde timp sa „reinventez apa calda” in situatiile in care ma pune job-ul.

De fiecare data cand o iau de la zero in meserie nu-mi pun problema ca nu reusesc: singurul meu gand este ca asa cum am facut tot pana acum cu mintea si forta mea de munca, asa am sa pot sa fac si de acum incolo. Trebuie doar sa fiu informata cu tot ce e actual si pentru asta citesc mult.

Exista si multe „obstacole” pe drumul asta.

Faptul ca fac doar proiectele care se incadreaza unui sistem de valori pe care mi l-am creat peste timp, ma face sa fiu considerata rigida si mult prea pretentioasa pentru multa lume.

Uneori m-a facut sa pierd prietenii.

Exista si spaime – ca nu poti duce la capat unele lucruri.

Exista si judecati – oamenii iti pun etichete si te judeca pentru ca faci niste alegeri care nu seamana cu alegerile lor. Si trebuie sa ai stomacul tare si multa curaj ca sa mergi mai departe cu crezurile si valorile tale, curaj sa spui nu in fata oamenilor in care nu crezi.

Dar curajul apare doar in prezenta fricii, e acolo la granita dintre frica si nimic.

Deci, da, e un drum pe care ti-e frica de multe ori. Dar tot ce e mai greu te invata ca poti sa razbati, te invata noi nuante ale vietii si iti slefuiesc ego-ul.

Ca si Santal care are o prezenta pe piata romaneasca de 20 de ani, si eu muncesc in massmedia din Romania de 20 de ani si cred ca #FreshTotTimpul nu e un scop, ci o consecinta a actiunilor fiecaruia dintre noi – si in cazul lor, si in cazul meu (sper) – e despre naturalete, autenticitate si a-ti face treaba cel mai bine in momentul in care trebuie sa livrezi un produs.

Le multumesc celor de la Santal ca m-au propus pentru galeria oamenilor #FreshTotTimpul, sunt intr-o companie onoranta – Loredana, Vlad Petreanu, Razvan Exarhu, Damian Draghici, Mihaela Glavan – oameni care au facut lucruri magice in viata lor profesionala (si personala) prin valorile pe care le au.

Ma gandesc sa o propun si eu pe mai departe in aceasta galerie de oameni #FreshTotTimpul pe prietena mea, Cristina Popa, zisa si FifiStie.

Fifi e o femeie care pare ca nu-si epuizeaza niciodata bateriile, e producator de televiziune si, cand e viata mai grea pentru toata lumea, catastrofa naturala mai mare, ea isi pastreaza calmul si isi face treaba. Bine, plange dupa aceea – la propriu – pentru ca e dintre cei care vede neblurate grozaviile de pe teren. Fifi e cea care – habar n-am cum – a reusit sa o domoleasca putin, pe Mirela Retegan – mama de la Gasca Zurli – ca sa faca lucruri in online mai asezate.

Fifi are blog, oblojeste prietene peste prietene, are si o fetita in dotare (n-am voie sa scriu despre familia ei, desi sotului ei ii spun ”fratele meu”:) ) face zeci de lucruri odata si vorbeste mult. Si rade mult. Si la 12 noaptea descopera melodii noi cu Shazam pe care ti le trimite si tie.

Si oricat de mare ar fi supararea ta, gaseste ea o smecherica sa-ti mute atentia ca sa zambesti.

Cand tace e pericol. Sigur s-a intamplat ceva grav.  Asa ca o propun pe Fifi cea fara buton de stop pentru galeria oamenilor #FreshTotTimpul.

Daca stiti o persoana #FreshTotTimpul, puteti sa o inscrieti aici... e un compliment minunat si o recunoastere a valorilor in care crede.

foto Matei Sopterean

2750
shutterstock_luminadaca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

daca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

miine, 1 noiembrie, tinara Brittany Maynard (30 de ani) a ales sa moara. in ianuarie a fost diagnosticata cu un cancer al creierului, neoperabil, care o va duce catre o moarte chinuitoare , dureroasa, in invaliditate.

ca sa moara demn s-a mutat intr-un stat american in care sinuciderea asistata e legala si-a ales ca pe 1 noiembrie va lua pastilele pe care medicii i le-au dat deja (le poarta in portofel de citeva luni).

a facut public asta tocmai pentru a fi un purtator de mesaj pentru optiunea fiecarui om de a trai si muri demn.
*

Brittany a anuntat in urma cu doua zile ca a ales sa traiasca si sa moara dupa propriile ei reguli si ca a schimbat data sau decizia de a se sinucide asistat pe 1 noiembrie. (imaginati-va avalansa de jurnalisti care stateau la usa ei de citeva zile si relatarile care mai de care mai tabloide, mai patetice sau mai dramatice. si presiunea la care e supusa si de media si de propria-i decizie in raport cu familia in zilele astea)

*

cind am citit prima data despre Brittany si decizia ei m-am gindit ce va face in ultimele 24 de ore, lunind in calcul fix aceasta presiune care vine din toate partile. si mi-am zis ca e un exercitiu onest si frumos pe care am putea sa-l facem fiecare, din cind in cind: sa ne gindim daca am fi constienti ca mai avem doar 24 de ore de trait, ce-am face in ultimele ore?

cindva, intr-o alta viata, m-am aflat intr-o situatie asemanatoare prin context (un diagnostic care imi anunta o durata limitata de viata, am scris despre asta aici; sunt bine dupa cum se vede, activa si pusa pe treaba sa-mi stresez si enervez prietenii).

atunci aveam o anume idee pe care sa o duc la capat pentru ultimele zile, care in timp s-a dovedit ca nu e o solutie corecta.
astazi zic ca daca m-as afla in situatia asta, as scrie multe ilustrate cu mesaje foarte personale si foarte targetate despre ce cred eu despre oamenii pe care i-am intilnit si le-as trimite ca sa le ramina.

habar n-am ce as face miine sau peste niste ani daca si cind voi fi in situatia asta.

*
dar e un bun exercitiu pe care sa-l facem epntru o curatire interioara si puteti raspunde aici, sub anonimat.

sa stiti ca imediat dupa aia o sa vina intrebarea “si ce te opreste sa faci asta chiar astazi, chiar acum?!”

*
foto cover shutterstock

988
fericitaFIFI & THE CITY: Schimbarea – de ce ne e frica?

FIFI & THE CITY: Schimbarea – de ce ne e frica?

text de Cristina Popa

Cea mai mare schimbare in viata mea am facut-o acum un an. Cineva m-a tras de maneca si m-a intrebat: Tu, unde esti tu in viata ta? Ok…grijile, problemele tuturor, te ocupi de toate. Dar tu, unde esti tu in viata ta? In ce rand…hmm, stateam cam in spate, mi-am dat seama. Eu in viata mea. Si am schimbat asta. De tot. M-am mutat in fata. In primul rand. Cu tupeu. M-am urcat chiar pe scena vietii. Cu egoism, ar spune unii. Cu dragoste pentru mine, as spune eu. A fost cea mai mare schimbare. Si nu, nu pentru ca imi propusesem ci pentru ca cineva mi-a aratat unde imi e locul.

Mi-am intrebat prietenii: “ Care e cea mai radicala schimbare pe care ai facut-o si cum ti-ai invins teama? Te-a ajutat cineva?”

Este sondajul cu cele mai emotionante raspunsuri pe care le-am primit pina acum aici pe blog.

Cea mai mare schimbare a fost sa las totul in urma la Cluj, un job si o relatie de patru ani care scartaia, si sa vin in Bucuresti desi nu aveam pe nimeni aici care sa ma sprijine. Mi-a fost greu dar am intalnit oameni minunati si am ajuns la concluzia ca am facut foarte bine. Nu apreciez oamenii care stau in zona de confort. Lasitatea are un pret enorm de mare pe care il platesti doar la finalul vietii. Atunci cand te uiti in urma si realizezi ca n-ai trait. Stii cum face vitelul care nu vrea sa paraseasca grajdul cand a crescut? Asa e si cu teama de schimbare. E alimentata de prostie.

Cum adica schimbare? La ce te referi? Ca eu nu am curaj nici sa ma tund :))

O schimbare radicala inseamna o schimbare care iti reseteaza ceva legat de tine, de modul de viata, de cum gândești, de cum te comporti. Uneori spunem ca: o sa imi schimb radical gândirea! De ce, cine ti-a impus? Cine te ajuta? De ce o faci? Pai e simplu: gândești big, esti big , devii big. In comportament, in felul cum Iubești, cum spui buna dimineata, cum iti lasi copilul la scoala si cum ceri restul la pachetul de țigări de la vanzatorul care se face ca a uitat. Daca devii mai îngăduitor cu tine , ti-ai schimbat radical gândirea fata de ceilalți. Altfel te înțeleg, te privesc, te agreează in cercul lor sau pur si simplu iti spun: stii, imi place cum gândești. Te-ai schimbat mult, radical as spune. Si vine întrebarea: Cine te-a ajutat? Eu. Eu pentru ca de astăzi am vrut sa fiu doar eu si nu acel pentru ceilalți. Cea mai radicala schimbare a mea? A fost cand am vrut sa trăiesc din nou. După infarct. Sa mănânc pentru ca imi place mâncarea si nu ca trebuie sa mănânc. Sa ma trezesc dimineata devreme sa vad soarele rasarind si nu sa ma trezesc ca trebuie sa ma scol. Pe scurt : sa fiu eu! De cine am avut nevoie ? De o clipa de eternitate . Ca sa vad cat de scurta e viata…

Moartea tatalui meu m-a determinat sa merg la terapeut, iar asta mi-a schimbat viata. Evenimentul respectiv m-a determinat sa merg. Pentru ca nu mai putea nimeni sa imi explice coerent de ce…

Mai mult raspunsuri foarte emotionante puteti citi la Fifi pe blog.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

608
brasov 3FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

Când am plecat acum 11 ani din Braşov îmi vedeam visul cu ochii: Bucureştiul. De la 18 ani mi-am dorit capitala.
Lăsam în urmă gaşca mea de prieteni şi un oraş pe care nu l-am iubit prea tare niciodată. Era un loc în care nu se întâmpla mai nimic niciodată. La 10 seara, toată lumea dormea, nu aveai unde să bei un ceai, nu existau terase decât vreo două şi alea erau pline de fiţe, nu aveai cu cine să te întâlneşti. În weekend lucrurile se mai animau, dar prea puţin pentru gustul meu de om super activ.

În 10 ani Braşovul s-a schimbat cât alte oraşe într-o sută. Miroase a Occident. Si are un ritm nou. Străzile din Centru sunt pline de străini. S-au deschis zeci de terase. Magazinele care pe vremuri trăgeau obloanele vinerea şi se mai deschideau lunea, acum sunt deschide până noaptea târziu în fiecare zi.
Braşovul însă nu e la îndemâna oricui. Are cel mai scump transport în comun şi cele mai scumpe utilităţi din România.

La restaurante şi cafenele preţurile sunt la nivelul Bucureştiului. Şi aici avem o problemă: că salariile sunt departe de cele din Bucureşti. Foarte departe. Din cauza asta nu mă întorc acasă. Şi ca mine-s mulţi. Prevăd că în 20 de ani aici nu va sta oricine.

De ce vrea Fifi sa se mute inapoi la Brasov si ce ii spun prietenele, puteti citi pe blogul ei, aici

*
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

559
medin echilibrul dintre presiune si relaxare se naste curajul

din echilibrul dintre presiune si relaxare se naste curajul

in NY TIMES de astazi e un profil al Simonei Halep ca urmare a ascensiunii ei pe locul 5 in clasamentul mondial al celor mai bune jucatoare de tenis.

(bravo Simona, ambitia, determinarea si vointa ta ar trebui sa fie exemplu pentru toti romanii)

*

In articol e o declaratie a antrenorului Wim Fissette ( a lucrat cu una dintre jucatoarele care au fost numarul 1 – Kim Clijsters ) care puncteaza unde s-a facut diferenta intre locul 64 si locul 5, salt urias pe care Simona l-a facut in mai putin de un an ( e jucatoarea cu cele mai multe meciuri si turnee cistigate in ultimele 10 luni)

“She told me she put too much pressure on herself and, therefore, she was always starting with the plan of making no mistakes, no unforced errors,” Fissette said. “The focus was too much on that, and she was too defensive. At one moment, she really told herself to be more offensive, to play more aggressive. And that’s what she did, and she gained confidence by winning matches and she became more and more aggressive.”

Imi place mult observatia asta fina pe care Simona a facut-o asupra comportamentului ei, nu doar pentru ca arata ca e o tinara care e preocupata sa vada dincolo de ce face in teren (altfel nici n-ar fi ajuns in primele 5 jucataore ale lumii) , ci si pentru ca – inca o data – sportul da o lectie frumoasa despre viata.

*

In viata pornim adesea punind presiune pe noi sa nu facem greseli “nefortzate” (greseli generate de noi, nu de adversar), sa fim “perfecti” si concentrindu-ne pe asta devenim defensivi, centrati pe noi, in loc sa ne orientam catre ceilalti si sa indraznim mai mult.

Daca am indrazni, am repurta si citeva victorii (poate n-am cistiga chiar toate punctele, dar citeva tot am cistiga), iar asta ar aduce mai multa incredere in noi , ceea ce indirect va genera alte victorii.

Acelasi comportament poate fi translatat si in managementul echipelor (antrenoratul urban- corporatist);

E un echilibru catre trebuie gasit intre presiunea pe care o pui pe angajat ca sa faca lucrurile cit mai bine (cel mai bine) si relaxarea pe care ajuti sa o obtina ca sa capete curaj sa incerce mai mult.

*

vedeti cite lucruri se pot invata din sport? duceti-va copiii la sporturi, nu doar ca se dezvolta armonios, invata si sa gindeasca sanatos.

415
OnteachingJournalism1despre curaj in jurnalism (si nu numai)

despre curaj in jurnalism (si nu numai)

vorbim des despre curajul de a-ti urma visul… cum se vede asta in jurnalism?

auzim in fiecare zi ca astazi nu se mai face jurnalism, dar…noi, fiecare dintre noi, face jurnalismul de astazi in forma in care e. noi decidem daca scriem o stire in format tabloid sau in format clasic, noi decidem daca prezentam desuurile unei doamne sau munca din spatele unui film/cintec frumos. sau activitatea unui ONG.  sau efectele unei legi.

noi, fiecare dintre noi, chiar daca semnam in pagina unui ziar sau pe pagina noastra de facebook.

in epoca facebook/twitter/pinterest/instagram, noi suntem un canal media, noi alegem ce promovam si nu putem da vina pe nimeni altcineva pentru ceea ce nu facem.  citi dintre voi au promovat astazi sau ieri sau saptamina trecuta o stire culturala pe pagina de facebook?

aveti blog? ati scris ce credeti cu adevarat folosindu-va de tehnicile pe care le invatati in scoala?

tehnica, teoria, e ca sa stiti sa transmiteti esenta intr-o forma cit mai puternica dar, odata dobindita aceasta tehnica, astazi puteti sa o folositi oriunde, nu doar la un ziar sau la tv.

e valabil si in sens invers: cind ati creat spatiul si audienta , cind va comportanti ca un canal media, cautati sa invatati tehnica, altfel veti ramine niste muzicanti, urechisti, departe de muzicieni.

daca aveti credinta in menirea voastra de jurnalisti, daca vreti sa schimbati putin din jurul lumii voastre cu articolele voastre, puteti sa o faceti de oriunde. pe facebook, pe un blog, pe un site. trebuie doar sa aveti curaj si sa incetati sa va mai plingeti de deciziile pe care le iau altii pentru voi.

curajul nu apare niciodata de capul lui, e la pachet cu frica.

da, in meseria asta o sa va fie frica de multe ori ca o sa va pierdeti locul de munca, dar daca o sa fiti constienti ca va faceti bine treaba, daca veti fi constiinciosi si onesti cu obiectivele voastre in aceasta meserie, va veti gasi oricind un alt loc de munca. (indiferent de ce v-ar spune managementul despre piata media sau capacitatile voastre de munca)

da, in meseria asta veti avea si cite un sef cretin care n-are nicio legatura cu etica si cu meseria in sine. da, o sa va faca zile negre, dar daca acceptati, nu dati vina pe altcineva, e fix alegerea voastra. nu va vaitati ca aveti sefi prosti, aratati-le ca nu le dati credit pentru ceea ce spun, daca sunteti siguri pe ceea ce stiti in meserie. nu va cautati scuze in acest moment, daca sunteti onesti cu voi, stiti ca tot ceea ce acceptati in meseria aceasta e pentru ca vreti voi, asa ca nu va mai vaitati ca va impun altii.

(cindva am avut un sef care, atunci cind am plecat de la locul de munca pe care-l manageruia, a zis un singur lucru: ii pare rau ca plec pentru ca sunt profesionista, dar se bucura ca nu imi mai vede privirea care spune “ce prost esti” pentru fiecare lucru pe care-l spune)

da, in meseria asta o sa va fie teama de multe ori in fata unui subiect mare: o sa va ginditi ca nu va raspund personalitatile de care aveti nevoie, ca nu va e acceptat subiectul de catre sef, ca nu o sa fiti capabili sa-l scrieti la nivelul la care va imaginati ca ar trebui scris. da, se va intimpla asta pentru fiecare subiect mare, dar de fiecare data in mintea voastra ar trebui sa apara gindul “si daca mi se spune NU am sa pot sa traiesc cu asta” si sa incercati sa mergeti pina la capat daca aveti incredere in ideea voastra.

va doresc din tot sufletul sa simtiti bucuria care vine cind curajul a invins frica; cind v-ati urmat cu credinta si pasiune ideea unui reportaj, cind ati facut ceva care a miscat cu adevarat ceva in jurul vostru.

jurnalismul nu moare decit daca-l lasam noi sa moara. in epoca liberei exprimari, in epoca internetului,  jurnalistii se pot exprima de oriunde.

si nu, nu va ginditi la bani.

daca aveti curajul sa va faceti bine treaba, sa faceti jurnalism adevarat in nisa pe care v-ati ales-o, banii vor veni si ei. pentru ca nu exista om pe lumea asta care sa nu recunoasca o poveste bine scrisa, care sa nu se emotioneze daca-i pui intr-un text emotia pura; cum nu exista om care sa nu vrea sa imparta cu altcineva drag ceva care l-a emotionat. iar asta inseamna formarea unei audiente de calitate, iar audienta aduce si banii.

in jurnalism, astazi, mai mult ca oricind e vorba despre curaj. si despre perseverenta.

*

ieri am tinut un seminar pentru studentii care vor sa creasca intr-o meserie care pare pe cale de disparitie: jurnalismul.

le-am vorbit despre ceea ce cred eu ca e inima jurnalismului – interviul – pentru ca nimic din ceea ce producem ca jurnalisti – de la stiri pina la reportaje sau anchete – nu se poate realiza fara o tehnica buna a interviului, fara sa stii sa-l faci pe cel din fata ta/ de la capatul celalat al telefonului sa coboare garda si sa-ti dea o informatie buna, cu emotie sau cu cifre.

ceea ce e mai sus, e o varianta mai ampla a discursului de la finalul seminarului.

599
dare_to_be_differentPersonalizeaza-ti locul, lucrurile, viata.

Personalizeaza-ti locul, lucrurile, viata.

Nu cred in uniformizare, in “a fi la fel”.

Eu cred ca oamenii speciali fac lucruri speciale. Si daca dorim sa facem lucruri diferite pe lumea asta, trebuie sa incercam sa fim diferiti (sa ne gasim calea noastra, sa ne asezam in nisha noastra, sa ne imbracam in felul nostru, sa pregatim mincarea/bauturile in felul nostru).

Ii recunosc intr-o clipa pe cei care sunt ca mine, care vor lucrurile altfel. Dupa hainele pe care le poarta (mici detalii le fac speciale – diferite de ale celorlalti chiar daca au fost cumparate din magazine obisnuite), dupa alegerile pe care le fac in restaurante; uneori si dupa felul in care vorbesc.
Sigur, e nevoie de putin curaj pentru asta (sa stii ca se va uita toata lumea la tine pentru ca esti diferit), dar… cred ca asta e calea succesului. (si a progresului, in sensul impingerii unor granite care sa duca lumea intr-o zona mai buna/frumoasa).
Asta e credinta mea si cei care ma stiu de multa vreme recunosc usor discursul asta pentru ca ii incurajez mereu sa fie diferiti, folosindu-si creativitatea.

Pina in aceasta dimineata, nu stiam ca asta e si una dintre credintele Starbucks. (desi asa cum iarasi stiti, sunt prietena cu ei si o mare consumatoare de cafea de la ei – cafea cafea, boabe, dintre sortimentele cele mai rafinate)
De dimineata am aflat ca Starbucks crede si sustine personalizarea si crede in importanta personalizarii. Starbucks crede ca “however-you-want-it” it’s the best way. Evident mi-a placut asta.
Am aflat odata cu invitatia la un curs special Starbucks Frappuccino® Private Class.

*
N-am voie sa spun foarte multe despre cursul acesta, dar… am voie sa iau cu mine la aceasta scoala (care va fi organizata seara intr-o cafenea Starbucks) inca 3 oameni. Am ales sa fie 3 cititori ai blogului.
Ca sa fiti selectati trebuie sa imi povestiti despre cum va personalizati voi lucruri. Povestititi despre cum ati facut dintr-un simpul obiect un obiect “al vostru”, personalizat.
Pe ce obiect v-ati pus cel mai mult amprenta? Ce ati reusit sa faceti “however-you-wanted”? Astept commenturile voastre si pe 6 iunie anunt castigatorii.

muzici

citesc de citeva ore bune blogul lui md – mihai dinu, creierasul muzical de la gold fm, fost creieras muzical de la rfi (radioul care a dat cei mai cool oameni de presa din generatia mea)

*
recunosc cite un muzicant si am cite o speranta “ok, stiu si eu cite ceva, nu sunt foarte ignoranta”
descopar reactii similare la concerte pe care le-am vzt si eu si el (dezamagiri sau incintari) si prind curaj “hai ca am si eu un pic de gust, or macar bun simt”

dar intre secventele astea scurte sunt descrieri – multe, foarte multe – atit de pertinete, matematice, clare, simple, concise, incit ma enerveaza ca poate sa puna in cuvinte ce senzatii iti da muzica (“io fac bani din cuvinte, cum de nu pot io si poate el?!”); etichete super bine lipite de albume.

zeci de muzici si de nume de care n-am auzit in viata mea. (bine, nici de Killers n-am auzit pina azi pe la prinz.).

si-un detaliu simpa tare pentru mine: cum a ajuns In a manner of speaking in difuzare la delta rfi.
*
cintecul nouvelle vague inca ma mai salveaza in momentele in care stau cu ochii in computer si zic: cum naiba scriu ce am de scris/zis?
l-am ascultat prima data (la delta rfi) intr-o vreme in care tocmai o luam de la capat. cu job, cu viata, cu tot.
de fiecare data cind il ascult, am senzatia de “ok, o iau de la zero. pot sa experimentez si sa ma bucur de orice ca si cum ar fi prima data. doar sa am curaj.”

1175
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!