Tag : dieta oshawa

shutterstock_sanatateDupa 2 ani de mincat (mai) sanatos…

Dupa 2 ani de mincat (mai) sanatos…

In dimineata asta am fost primul client al salonului de frumusete. La ora 8.

Imi facusem programare dinainte de vacanta stiind ca o sa fie un dezmat culinar si o sa am nevoie de impachetari, masaje si alte lucruri care sa inlature urmele sarmalelor, salatei beouf si, mai ales, al cirnatilor si jumarilor pregatite in ceaun.

Pe drum m-am simtit ca-n filmul Sliding Doors: exact acum 2 ani, la inceputul anului ma duceam la acelasi salon ca sa inlatur kilogramele pe care le aveam in plus. Aveam un acut sentiment de deja vu, doar ca stiam ca de data asta dezastrele nu sunt asa de mari.

Acum 2 ani aveam dupa sarbatori 51 de kg ( am 1,60m inaltime), anul asta: 45, 5 kg.

Practic, desi am mincat toate nebuniile din lume, am luat un kg fata de greutatea mea dinainte de sarbatori.

Dar nu asta m-a bucurat cel mai tare ci cifrele din analiza elementelor de pe “dinauntrul meu” si a pielii: nu mai am retentie de apa, pielea mea este mai ferma si mai elastica, tensiunea e perfecta. Am cifre mult mai bune decit acum 2 ani la oricare capitol (inclusiv in dimensiunile coapselor, soldurilor, taliei), desi evident a trecut ceva timp si organismul ar fi trebuit sa dea semne ca a mai imbatrinit putin.

Ce am facut in acesti doi ani?

am inlocuit piinea cu griul copt. chiar si acum de sarbatori, am mincat de 3 ori in cele 10 zile de vacanta, griu copt . (ajuta la digestie, iei fibrele in stare naturala si eviti conservatii)

am baut in fiecare dimineata o cana de apa calda cu lamiie. (curata organismul,  vitamina C ajuta sistemul imunitar)

am incercat sa consum cit mai putin zahar ( sigur, de Sarbatori – aniversari de toate felurile – am mincat prajituri, tort, cozonac, dar in restul timpului am eliminat pe cit posibil zaharul. cind mi-a fost foarte pofta de dulce, am facut deserturi din fructe  – mere coapte, pere trase in tigaie, banana cu fulgi de cocos etc)

am introdus in fiecare zi in alimentatie un fresh de fructe. (daca nu am avut timp sa-l prepar acasa dimineata, l-am baut in loc de cafea la intilniri)

am mincat mai mult gatit acasa. (nu fac sosuri cu faina, prajelile sunt aproape inexistente. daca vreau sa maninc cartofi prajiti, ii maninc de la McDonald’s pentru ca ei controleaza temperatura uleiului si amidonul din cartof e tinut sub control. da, am mincat de la Mc Donald’s – nu in fiecare zi, dar de citeva ori bune anul asta. Si da, am baut si Coca Cola din cind in cind, nu in fiecare saptamina sau zi, dar am baut)

am introdus seminte in alimentatie ( de in, de susan, de floarea soarelui etc) si am pentru salate un ulei de cinepa cu multe Omega in stare naturala.

am mincat carne doar cind mi s-a facut pofta, cam o data la 2 saptamini, dar am mincat mult peste, creveti, fructe de mare etc

am continuat sa fac abdomene in fiecare dimineata (fac asta de la 25 ani, constant) si m-am plimbat cit am putut de mult in aer liber.

in ultimii doi ani n-am mers de foarte multe ori la masaje si impachetari pentru intretinerea corpului (cred ca de max 5 ori), in schimb am facut reflexo terapie in cure de cite 2 luni, in fiecare an.

am tinut dieta Oshawa o data pe an (curata incredibil nu doar corpul ci si mintea, am mai scris despre asta aici)

Si dincolo de toate astea, mai ales in ultima parte a lui 2014, am invatat sa-mi curat mintea ca un exercitiu zilnic, prin exercitii de meditatie.

*

Nu zic sa faceti ca mine, spun doar ca la mine s-au vazut rezultate cu eforturi foarte mici. Mai exact doar cu o atentie constanta pe ce nevoi au corpul si mintea mea.

Si, pe termen lung, organismul a invatat ca primeste ce trebuie si-a reglat mecanismele si a ajuns la forma si fondul cu care se simte bine.

Si eu cu el:)

*

Ma rog, dupa vizita la salon, am incercat si ceva shopping ca-s reduceri si am avut o problema, chiar si hainele S imi sunt mari. Asa ca una dintre rezolutiile pentru anul asta e sa gasesc o croitoreasa f f buna, care sa-mi ajusteze hainele.

 

1172
shutterstock_110187893cum imi afecteaza viata Dieta Oshawa – ziua 4

cum imi afecteaza viata Dieta Oshawa – ziua 4

Tocmai incep ziua nr 4 a dietei de detoxifiere Oshawa. care e la fel ca ziua 1 sau ziua 2 sau 3. adica maninc doar griu, hrisca, mei si orez. in orice combinatie vreau eu , gatit doar cu apa si sare.

cel mai mult imi plac turtitele de secara pe care mi le pregatesc in doua etape: pun faina cu apa de seara intr-un vas, le las peste noapte si abia dimineata coc turtitele.

imi mai place, si era oricum in alimentatia mea, griul copt. pe tigaie, la foc mic, boabe de griu integral coapte. sunt mai bune decit floricele sau decit semintele. si cind nu tin aceasta dieta obisnuiesc sa maninc griu copt intre mese, cind scriu, sau sa-l pun in salate.

si-mi mai place meiul copt putin cit sa aiba o aroma speciala si apoi fiert in apa. se traforma intr-o garnitura minunata care ar putea fi servita (nu acum in timpul dietei cind nu am voie nimic altceva decit grine si apa) cu sos de soia.

uitasem de mei, mi-a placut si data trecuta cind am tinut dieta asta.

in primele 3 zile n-am mincat deloc orez. dar mai am timp:)

ce nu-mi place?

dieta imi complica foarte foarte mult viata sociala. si aici e o observatie pentru cei care au alaturi pe cineva care tine o dieta: n-are sens sa faceti tumbe si sa insistati sa manince omul altceva decit are voie.

pe linga prieteni, la capitolul complicatii viata sociala intra niste cine sau prinzuri de business. astea au fost greu de purtat de la inceputul saptaminii pentru ca trebuie sa dai lungi explicatii in care sa spui de ce te afli doar cu un pahar de apa plata in fata.

miine seara am din nou o cina de business importanta, sunt singura femeie de la o masa cu multi domni, eu va trebui sa fiu un fel de gazda si… voi sta cu un pahar de apa in fata intr-unul dintre cele mai rafinate restaurante din bucuresti.

asa ca daca e sa tineti aceasta dieta de detox e bine sa va alegeti 10 zile in care nu aveti o viata sociala complicata.

*

altfel, nu mi-e greu deloc si nu simt nicio frustrare ca nu maninc vreun aliment sau altul. dar stiam ca asa va fi, aveam amintirea de data trecuta cind – cel mult – mi-a fost pofta de ciocolata; pe vremea aia mincam foarte multa ciocolata, acum , in bucatarie, e o ciocolata Godiva (una dintre cele mai rafinate ciocolate din lume) si nu am nici cea mai mica dorinta de a minca din ea.

sunt niste ani intre cele doua dati cind am tinut aceasta dieta, ani in care am inteles si lucrat mult cu intelesul dintre cuvintele “cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei”.

inca mai lucrez, dar nu pe chestiuni care sa tina de mincare.

*

efectele dupa 3 zile de dieta?

ceva mai multa energie si acuitate a mirosului si a privirii. adica da, am inceput sa simt iar mirosuri de la mare distanta si sa vad mai bine la distanta (sunt mioapa, stiu foarte bine cit pot vedea fara ochelari:) )

*

dieta continua pina pe 29 ianuarie, deci… mai revin.

despre dieta de detoxifiere (care nu este o dieta de slabire!!!!, ci una de curatare a toxinelor din organism si de linistire a mintii ) puteti citi aici

*

foto via shutterstock (am contract/licenta, nu o folositi fara sa aveti un contract) obtinuta cu un search dupa  ”wheat, oatmeal”

 

 

2924
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!