Tag : humanitas fiction

povestiri_de_tinut_in_palma#decitit Yasunari Kawabata – Povestiri de tinut in palma, o carte cu povestiri de premiul Nobel, dar de lungimea unui status in social media

#decitit Yasunari Kawabata – Povestiri de tinut in palma, o carte cu povestiri de premiul Nobel, dar de lungimea unui status in social media

Pentru aceste zile speciale de toamna, cu o vreme mult mai calduroasa decat obisnuit si cu o lumina calda, va recomand spre lectura o care la fel de speciala: “Povestiri de tinut in palma” – Yasunari Kawabata , o culegere de povestiri unele cat un status de facebook, altele de 4-5 pagini.

Yasunari Kawabata  este un scriitor construit dintr-un aluat diferit chiar si de multi dintre scritorii japonezi si ca sa intelegeti cat e de sprecial, iata o anecdota prezentata in The Newyorker acum cativa ani intr-un profil despre Murakami: mama lui Murakami, profesoara de literatura japoneza i-ar fi spus fiului ei – Kawabata scrie literatura japoneza, tu… esti mai aproape de sufletul occidental.

* Kawabata este unul dintre cei doi scriitori japonezi detinator al premiului Nobel pentru literatura si are o tehnica speciala care, pusa la un loc cu cultura japoneza, reuseste sa surprinda in spatiu foarte ingust al expunerii literare foarte multe emotii, ca intr-o pictura, dar fara sa puna etichete, fara sa traga concluzii…

Citindu-l m-am gandit la americanul Raymond Carver si el un adept al minimalismului si la diferenta culturala – Carver iti induce unele concluzii, Kawabata e distant zen, echilibrat, iti arata o mica secventa de viata si te lasa sa te scufunzi in ea.

Aceasta este una dintre povestirile mele preferate din cartea care e un eveniment literar pentru ca, gratie traducatorului – Flaviu Florea, un rafinat om de cultura si mare iubitor al lui Kawabata – avem cateva povestiri care nu au mai fost traduse pana acum intr-o limba europeana.

povestiri de tinut in palma fragment

De altfel, selectia de povestiri precum si glosarul si notele de subsol ale traducatorului, arata preocuparile lui Kawabata din foarte multe unghiuri. Personal cred ca era un domn care muncea mult pentru forma scurta a scrierlor sale… unul dintre prietenii sai povestea ca inainte cu cateva saptamani de a se sinucide s-a reintors la una dintre cele mai celebre scrieri ale sale Tara Zapezilor, considerate una dintre cele mai rafinate scrieri ale literaturii japoneze (despre este un tânăr care trăiește în Tokyo, specialist în arta baletului și a dansului, care nu știe să danseze, în ciuda faptului că știe poate mai bine ca oricine ce este dansul.) A luat aceasta scriere – e minunata, e tradusa si la noi, tot la humanitas, si a lucrat pe ea reducand-o la cateva randuri…

Cred ca intamplarea asta arata mult din caracterul sau, din incercarile de a scrie si rescrie pana la un echilibru magic al simplitatii.

Si un alt detaliu al caracterului sau. In expunerea sa la ridicarea premiului Nobel, Kawabata a vorbit si despre sinucidere – Oricat de alienata ar fi lumea de azi, sinuciderea nu e o forma de iluminare. Oricat de admirabil ar putea fi, un om care se sinucide e departe de spiritul ingerilor. Nu admir si nici nu am o simpatie deosebita pentru sinucidere, dar… cati dintre cei care analizeaza profunzimea lucrurilor nu s-au gandit si la sinucidere?

Cartea are povesti ironice, povesti cu un erotism special, intamplari ca niste secvente desenate din viata si, cum spuneam, e o experinta foarte speciala si delicata fata de orice altceva ati citit pana acum.

 

 

347
books3ce mai citim in vacanta: Eric Emmanuel Schmitt – Doi domni din Bruxelles

ce mai citim in vacanta: Eric Emmanuel Schmitt – Doi domni din Bruxelles

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt, Doi domni din Bruxelles, sunt 6 povestiri despre vietile imaginare pe care oamenii le duc cu ei, despre iubirile invizibile ascunse de ochii lumii, ba chiar si de ochii beneficiarului intru iubire.

una dintre povestirile mele preferate e cea care da titlu cartii – Doi domni din Bruxelles.

e povestea a doi barbati gay care-si unesc destinele in spatele unei biserici in timp ce in fata altarului isi spune juraminte o familie heterosexuala.

cum gay-ii sunt instariti incep sa o ajute anonim pe femeia din cuplul care s-a casatorit in acelasi timp cu ei. femeia e inselata de sot, are copii, o viata grea, cei doi barbati merg anonim la botezurile copiilor, sunt martori de la distanta ai evolutiei (involutie de fapt) familiei care s-a casatorit in aceeasi zi cu ei.

si-o urmeaza cu cadouri anonime sau ambalate in justificari de genul”va aflati pe o lista a primariei pentru cadouri” ca sa-i faca viata mai usoara. pina cind, atunci cind mor, ii lasa prin testament intreaga lor avere.

si-aici intervine drama femeii. pentru ca nu stie sa le explice rudelor de ce a fost ajutata. si-alege cea mai usoara cale, care sa satisfaca ego-ul ei si al celor din jur.

*
imi place mult povestea asta pentru ca vorbeste despre cum, uneori, noi oamenii, chiar si cind primim ceva din bunavointa si intelegerea celorlalti, fara nici cel mai mic interes din partea lor, ne gindim ca e cumva meritul propriei persoane – ca poate cel care face darul e indragostit pe ascuns sau poate are un interes pe care si-l urmeaza in pasi mici.

si vedem intimplarea prin propriul ego ratind de fapt bucuria unei fapte bune care e ca o rasplata pentru o asociere emotionala care a insemnat ceva pt cel care face darul sau e pur si simplu o fapta buna.

si asa, ratam sansa unei libertati a sufletului.

***
si celelalte povesti din carte sunt frumoase si-mi mai place una foarte mult: despre alegeri si despre cum judecam in dreptul altora sperind ca le va fi mai bine. se numeste Copilul Fantoma.

***
Cei doi domni din Bruxelles – Eric Emmanuel Schmitt a aparut in colectia Humanitas Fiction. Are 230 de pagini, fix cit pentru o lectura de o zi la plaja:)

1061
RainyDay“e o frumoasa zi, cu ploaie”

“e o frumoasa zi, cu ploaie”

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt – Cea mai frumoasa carte din lume, Humanitas Fiction 2011 – e o povestire care se cheama chiar asa ” e o frumoasa zi cu ploaie”

e povestea lui Helene care e o perfectionista innascuta si un critic sever, si pentru ea si cu cei din jur.
Helene poate vedea in citeva secunde orice defect si nu se sfieste sa-l spuna cu voce tare.
cind il intilneste pe Antoine invata sa taca, sa nu mai spuna tot raul pe care-l vede. o socheaza optimismul lui cind sunt in vacanta si ploua; ea e nervoasa si exclama ” ce vreme urita!”, iar el ii raspunde ” nu draga mea, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

desi nu-l iubeste, Helene se casatoreste cu Antoine pentru ca e singurul care ii poate ascunde vocea raului; vocea ramine in ea multi ani (isi iubeste copiii sincer, desi crede ca sunt uriti si nu foarte inteligenti), iar cind moare Antoine, dupa 20 de ani de casnicie, isi da seama ca nu mai are pe nimeni care sa o invete sa taca in fata raului.
se mai baricadeaza o data, ascunde inauntrul ei si pe vaduva care sufera dupa Antoine, si pleaca in vacanta in jurul lumii.

peste o vreme, pe o plaja exotica, se uita la ocean linistita, chiar daca tocmai a inceput sa ploua.

un turist de linga ea exclama “ce vreme urita!”, iar ea ii raspunde zimbind “nu domnule, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

*
o poveste despre cum ne impregnam de cei cu care traim chiar si cind pare ca nu ne lasam atinsi.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!