Tag : liviu ciulei

Mircea Diaconu, politica si teatru

“Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i…”

***

cineva mi-a zis astazi ca de cite ori l-a vazut pe domnul Mircea Diaconu la televizor, post alegerile europarlamentare, si-a adus aminte de “mina-ntinsa care nu spune o poveste…” si de atitudinea pe care domnul Diaconu a exersat-o in filmul lui Nae Caranfil, Filantropica.

mie, prezenta dumnealui din ultimele luni imi aduce aminte de montarea domnului Liviu Ciulei a piesei O scrisoare pierduta.

dl Diaconu era acolo Brinzovenescu.

*

citeodata, si sa vezi prea mult teatru, sau prea multe filme, nu e bine.

puteti vedea mai sus, 5 minute din acea montare.

1220
Revizorul.-Afis-TNBIn aceasta stagiune, Revizorul la TNB

In aceasta stagiune, Revizorul la TNB

pe 23 septembrie 1972 Teatrul Bulandra isi incepea stagiunea cu Revizorul (dupa textul lui Nikolai Gogol), in regia lui Lucian Pintile, cu Toma Caragiu in rolul unui primar corupt care atunci cind aude ca vine de la centru un revizor incepe sa ascunda dupa pres problemele de la spital, scoala, strazile distruse sau de la biserica pentru care s-au cheltuit banii de constructie si e inca in paragina.

Alaturi de Caragiu erau Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu Botez, Mircea Diaconu, Mariana Mihut, Virgil Ogasanu, Victor Rebengiuc. la repetitii – unele dintre ele deschise, cu public, Lucian Pintilie dadea indicatii care sunau cam asa “intimpinati-l cu piine si sare” si publicul ridea pentru ca un text vechi, foarte politic, era adus in actualitate prin detalii, iar vorbele capatau si mai multa putere.

Piesa a fost interzisa de cenzura comunista (la una dintre reprezentatii, Toma Caragiu – care se spala intr-un lighean pe scena – a stropit-o intentionat pe nevasta lui Mauer, un reprezentant de seama al comunistilor) si-a fost motivul pentru care Lucian Pintilie a plecat din tara. (inainte ii interzisesera si filmul Reconstituirea)

Textul acesta – Revizorul – are deci o importanta aparte in istoria teatrului romanesc contemporan, iar faptul ca Teatrul National a decis sa-l reia intr-o noua montare a fost o miza foarte mare pentru fiecare dintre actorii din distributie.

***

Vineri, la premiera 2013 a Revizorului de la National, l-am vazut pe Mihai Constantin in rolul primarului corupt preluind stafeta de la Toma Caragiu. Nu-l mai vazusem de multa vreme pe Mihai si m-am bucurat de citeva momente in care isi arata tehnica impecabila si harul. M-am gindit ca tatal lui ar fi fost foarte foarte mindru sa-l vada in rolul asta pe scena Nationalului.

Cum m-am bucurat ca Marius Manole e Revizorul. E frumos pentru cariera lui ca are rolul asta pe scena Teatrului National, o partitura care inseamna foarte mult in istoria teatrului nostru.

Textul e la fel de puternic si la 40 de ani distanta de la montarea celebra in Romania si-a fost trist  pentru mine sa constat ca publicul ride la replici  ca “e greu sa lucrezi acum in invatamint” sau “sa imprejmuim locul ca si cum ar fi in constructie ca sa se justifice de ce e in paragina” pentru ca proiecteaza totul pe o realitate foarte apropiata.

Cum a fost trist sa remarc cind de mult s-a schimbat comportamentul spectatorului influentat de televiziune: la fiecare sfirsit de scena, cind simtea ca se pune punct intr-o situatie, publicul aplauda. Si erau false aplauzele, cam ca acelea care se aud “din Off” la sitcom-uri.

Textul care e unul profund politic a fost mutat catre vodevil prin interpretare, dar publicul se va distra mai mult asa, chiar daca nu va sti ce a pierdut din profunzime.

Mi-ar placea sa va duceti sa vedeti Revizorul la TNB si dupa aceea, cind stiti textul, sa cautati sa cititi despre impactul pe care montarea lui Pintilie a avut-o in urma cu 40 de ani.

Aici transcrierea Securitatii asupra unor conversatii dintre Lucian Pintilie si Clody Bertola, sotia sa si o mare actrita de la Teatru Bulandra, despre reactiile post interzicerii montarii Revizorului. 

Sper insa ca  Dl Pintilie sa nu vada aceasta montare pentru ca-i lipseste regia si cred ca domnia sa ar suferi sa vada ce (nu) fac pe scena actorii, chiar daca ar avea diplomatia sa nu o spuna.

***

Sa mergeti sa vedeti Revizorul de la TNB e o lectie pe care o da un text care vorbeste de valori universale: te intristeaza ca lumea nu se schimba cind e vorba de coruptie si delasare. La orice nivel.

2298
floareNumele

Numele

cind eram la scoala ma enerva teribil cit colegii ma strigau dupa numele de familie. mi se parea ca sunt luata la misto sau ca nu m-am integrat in grup.

si cind profesorii ma strigau dupa numele de familie era un semn de ingrijorare; de fiecare data cind imi ziceau cristina aveau lucruri bune de spus, cu numele de familie … sigur apareau problemele.

ieri, ascultind discursurile de la comemorarea dl Ciulei, mi-am dat seama ca in relaxarea cu care toti ziceau “Ciulei”, in loc de “Liviu”, sta ceva important.

e mare lucru sa ti se intimple in viata ca faptele tale sa umple pe de-a-ntregul “continutul” numelui tau de familie, sa-ti apartina cu totul doar tie.

m-am gindit ca oricit de multe va face Thomas Ciulei, fiului Dlui Ciulei, apelativul “Ciulei” e dat, apartine unei singure persoane.

sigur ca in copilaria mea nu era cazul despre asta cind imi spuneau pe numele de familie, nici acum nu e cazul, de asta ma si enerveaza in continuare:)
v-a enervat vreodata cind cineva va striga pe numele de familie?

IMG612Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

chiar daca a fost o atmosfera incarcata de emotii greu de dus, mi-a placut comemorarea de astazi a teatrului Bulandra in memoria dlui Liviu Ciulei.

a fost un eveniment facut si cu suflet , dar si cu bani. si cu bun simt, dar si cu accent pe ego.

toata scena era imbracata in flori albe, iar in foaier erau cale albe asezate discret ca un drum catre scena; au fost produse pentru acest eveniment bannere mari cu imagini cu domnul Ciulei, iar decorul de pe scena – minimalist si foarte fin – a fost foarte bine gindit.

pur si simplu, intrai in teatru, vedeai cit de rafinat erau marcate locurile cu imaginea dlui Ciulei si simteai ca totul a fost facut cu dragoste. ca o mingiiere.

am doua imagini pastrate in minte

*
domnul Rebengiuc stind cu un rind mai in fata fata de doamna Mihut, fiecare pe cont propriu in fata emotiilor amintirilor traite alaturi de dl Ciulei. ca de fiecare data cind au avut de muncit pe scena: pe cont propriu.
dupa ce dl Rebengiuc a tinut un mic discurs, doamna Mihut l-a incurajat cu drag. N-am ascultat si discursul doamnei ( a trebuit sa plec mai devreme), dar am vazut-o cum – in fotoliul din sala – isi recitea emotionata insemnarile scrise de mina pe pagini multe, cu un scris larg si caligrafic.

*
Furia Dlui Pintilie pe neputinta sa de a scrie un discurs despre Dl Ciulei “de o luna in fiecare dimineata si seara scriu piramide de texte si le arunc pentru ca nu-mi plac. n-am stiut niciodata ca am atit de multe lucruri de spus despre Ciulei si …. nu pot. am sa scriu o carte despre el.”

a fost cel mai emotionant moment pt mine, singurul la care lacrimile au luat-o la vale in voie; era atit de mult freamat si furie pe sine, si deznadejde si uimire; si neputinta in dl Pintilie care n-a vrut sa se suie pe scena “sunt prea multe trepte pentru un discurs atit de mic” si care a vorbit uitindu-se undeva in pamint, la baza scaunului pe care-l avea in fata fiind prea suparat pe neputinta sa de a spune cit mai exact ce simte pt Dl Ciulei, ca sa mai priveasca lumea in ochi.


(in imagine dl Ducu Darie, directorul teatrului Bulandra)

si pentru ca the show must go on, de acolo am plecat catre “Un cuplu bizar”, o piesa de la teatru de comedie, un proiect sponsorizat de Ballantine’s, care iata ajuta si teatrul.

1237
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!