Tag : sanda manu

GrockGrock – Un actor e un spectacol

Grock – Un actor e un spectacol

“Tatal meu a inceput sa faca teatru in 1915. Mi-a povestit … niste lucruri, dar el toata viata mi-a povestit de Grock.

Grock a fost un clown elvetian absolut celebru in Europa pina in 1950 si era un clown care cinta la toate instrumentele, un artist muzical extraordinar. Dar nu vorbea. In fiecare limba in functie de tara in care juca avea un singur cuvint.

Adica dupa ce incerca el sa faca o tumba si prima data nu-i iesea, avea un cuvintel. In germana era “unmöglich” adica “imposibil”, in franceza era “peut-etre” – adica “poate”.

“poate alta data o sa reusesc”… Dupa aia facea toate tumbele pentru ca era acrobat mare de tot.

Asta e prima tempo. DOI.

Ma duc acum 10 ani la Malmo, la suedezi la cea mai buna scoala de teatru pe care o au si, cind intru in scoala, vad un bust mare si o intreb pe decanita:

– Cine e asta?

Si ea raspunde

– Grock.

Adica la scoala valorizau SPECTACOLUL. Pentru ca astia au facut spectacol.

Un actor e un spectacol, ii dai o prostie de text si poate sa -l faca o arta, ii dai Romeo si Julieta si strica piesa.

***

Doamna Sanda Manu, vineri noaptea pe terasa de la MTR, spunindu-ne (juratilor, dar mai ales mie caci eram cea mai tinara si mai nescolita in ale teatrului) o poveste ca sa intelegem de ce e important cum se exprima mesajul si efectul asupra spectatorilor si ca teatrul inseamna mult mai mult decit ceea ce vedem noi. ca teatrul e mai degraba spectacolul pe care-l simti.

Sunt multe foarte multe de scris despre experienta mea (de jurat, dar si de spectator) de la editia din acest an a festivalului de teatru independent de orice Undercloud. Am sa revin sa scriu si alte lucruri, dar daca e sa ramina un lucru, un singur lucru pentru spectatori si pentru actorii de pe scenele festivalului din acest an, povestea aceasta a lui Crock, spusa de doamna Sanda Manu, dincolo de ochii publicului – uitindu-se in ochii mei – cred ca e ACEL LUCRU.

2246
DSC_4256Undercloud in secvente

Undercloud in secvente

pentru ca anul acesta la Undercloud sunt in juriu, nu pot scrie (nu e etic) despre ce piese mi-au placut. tocmai de aceea descriu citeva secvente din zilele astea. si-atit.

bun simt. Doamnei Sanda Manu, membru al juriului si una dintre cele mai importante profesoare din istoria teatrului romanesc, i se indica locul unde va sta ca jurat la un spectacol. Vede ca e primul rind, ca e la mai putin de un metru de scena si se muta cu un rind mai in spate. “Si-asa se sperie copiii astia ca sunt in sala, macar sa nu ma vada atit de aproape de ei.”

atmosfera. in afara competitiei a fost prezentat Omul Pescarus – drumul catre frumos, un spectacol text & acrobatie care s-a desfasurat in curtea interioara a MTR. ( a fost in afara competitiei pentru ca e regizat de initiatoarea festivalului, Chris Simion). Sa vezi niste campioni mondiali plutind intre doua cladiri ale Muzeului taranului, sa ai cerul senin deasupra capului, un vint usor pe linga tine, iar textul sa vorbeasca despre a invata sa zbori ca metafora despre a te desavirsi e o senzatie incredibila.  arata foarte foarte occidental, ca si cum ai fi fost intr-o piazzeta italiana la un mega festival de dans sau de teatru.

cind realitatea bate textul. Ioana Pavelescu pe scena, la aplauze, dupa Zelda – o poveste greu de dus si o piesa one woman show. Fragila, incurcata, emotionata, epuizata desi citeva minute mai devreme era vulcan. Si senzatia, organica, fizica, despre cum o parte din text a fost despre ea, in aceeasi masura in care a fost despre Zelda si ca nu era un moment mai potrivit al vietii  pentru a o juca pe Zelda.

atmosfera. in afara competitiei un spectacol al absolventilor UNATC – Clasa Noastra – vorbeste despre evreii polonezi omoriti chiar de catre colegii lor de scoala. pe parcurs ce moare cite un personaj, actorii aduc cite o piatra la marginea delimitarii pentru scena. (joaca desculti, in curtea interioara, si-au delimitat spatiu cu faclii care ard si cu o dira de nisip care a format un dreptunghi). cind spectacolul se termina, dupa ce pe scena sunt atit de multe pietre incit e un mic cimitir, spectatorii pleaca prin lateralele curtii, pe linga crucile din curtea muzeului. un alt fel de cimitir, foarte real.

 

Acum 10 ani se spunea despre teatrul independent ca e un loc unde se manifesta cei care n-au suficient talent ca sa-si gaseasca loc intr-un teatru de stat. Astazi lumea stie ca teatru independent e o alta cale de exprimare in arta asta, o cale mai curajoasa, mai anevoioasa si care-ti necesita nu doar talent la actorie, ci si aptitudini antreprenoriale. Daca esti cit de cit conectat la industria asta, te astepti ca un actor ca Marius Manole sa faca teatru independent pe linga job-ul lui de la teatrul de stat (pentru ca stii doza lui de neliniste artistica si dorinta de a face mai mult si mai bine), dar sa vezi un actor ca Ioana Pavelescu (care nu mai are nici virsta riscului, nici aceea a schimbarii unei mentalitati – chiar daca vbm de una dintre actritele cele mai cosmopolite) ca decide sa se exprime in teatru independent, luind soarta unui spectacol in propriile miini, mi se pare un pas foarte mare in ceea ce inseamna recunoasterea teatrului independent.

(mai scriu despre asta cind se incheie festivalul)

 

1709
vlad ivanov esquireVlad Ivanov in Esquire

Vlad Ivanov in Esquire

dupa mai bine de 8 luni, azi am cumparat prima revista romaneasca. pentru Vlad Ivanov. Esquire.

ma bucur foarte foarte mult ca cel mai important brand de reviste pentru barbati din Ro a decis sa faca o coperta cu Vlad Ivanov. pentru ca merita. mult.

aceasta e fotografia mea preferata. nu doar pentru metafora din ea, ci pentru ca arata incredibila mobilitate a expresiilor lui Vlad Ivanov.

e o secventa in text care mi-a amintit cit de mult il iubesc pe Vlad Ivanov:

Odata, dupa o controversa la un curs, Ivanov povesteste ca Sanda Manu a incheiat repetitia spunindu-i ca a suparat-o “definitiv”. N-a putut sa indure gindul asta si seara tirziu a asteptat-o in fata casei sa vina de la teatru si a rugat-o sa-l ierte. “M-a impresionat profund”, spune Sanda Manu, “mai ales ca supararea mea era in vorbe, nu si in fapta. Aveam in fata mea un om cu totul special. Un om bun. (…) “

***
pentru cei care nu au avut norocul sa-l intilneasca macar o data in viata pe Vlad Ivanov, certific: e unul dintre cei mai buni si mai frumosi oameni din lume.

1235
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!