Tag : te cunosc de undeva

gala-media-music-awards-octombrie-la-sibiu1346847728Media Music Awards , editia 1

Media Music Awards , editia 1

aseara la sibiu a fost prima gala a media music awards, o gala in care premiantii au fost stabiliti … statistic.

adica a fost prima intimplare din muzica romaneasca cind premiile s-au dat in functie de difuzarile de la radio, nu dupa cum esti prieten cu organizatorii.

*

nu ma pricep la muzici mai mult decit un ascultator cu 300 de melodii noi in Ipod si cu prieteni la radio care-mi actualizeaza periodic play list-ul la purtator , dar stiu ca daca vrem ca industria muzicala romaneasca sa mearga mai bine trebuie sa avem evaluari corecte, matematice.

iar premiile acestea, realizate cu sprijinul Media Forest (agentie care monitorizeaza toate statiile radio din ro), exact asta fac. si sper sa devina o traditie, an de an sa fie aceasta gala cu premii muzicale, dar matematice.

aseara au fost pe scena din sibiu multe dintre numele pe care le auziti la radio.

***

am fost la gala si mi-au facut onoarea sa inminez un premiu – best female artist – care a mers la antonia. va arat fotografii miine cind va spun si cum se vede o piata plina de oameni, de pe scena, nu din multime; acum citeva secvente din culise – la care n-avem de obicei acces. (de data asta am stat si eu printre organizatori pt ca ma urcam pe scena si vedetele m-au considerat de-a lor)

– Andra este maxim de punctuala. locuieste in Hotel Continental pe acelasi palier ca si mine si avea stabilit sa intre pe covorul roshu la ora 6.40. la 5 jumatate era in holul hotelului, cu mult inaintea colegilor ei. arata impecabil si mi se pare ca a slabit f f mult. sunt foarte curioasa ce a facut pt asta.

cind a venit Smiley in cortul in care stateau VIP-urile s-a facut coada de copii de 8-10 ani. toti voiau sa se pozeze cu el si Smiley a stat cuminte cu fiecare dintre ei la poza.

cel mai tare m-a impresionat Anda Adam. avea o costumatie f spectaculoasa, dar foarte incomoda pentru stat pe scaun, asta nu a impiedicat-o sa fie super simpatica. a venit la ea o fetita blonda sa-i ceara autograf. era f timida si Anda a simtit ca fetita e emotionata, asa ca dupa ce a intrebat-o cum o cheama – cit i-a scris autograful – a inceput sa o complimenteze pentru bretonul ei si sa o intrebe nimicuri. a plecat fetita aceea cu un zimbet cit toata fata, pe nori, dupa aceasta intilnire.

*

eu n-am avut curaj sa ma duc sa fac foto cu CRBL si sa-i spun cit de mult imi place de el si ce tare ma distrez la Te cunosc de undeva, dar aceasta este o alta intimplare.:)

1849
te cunoscIi cunosc de undeva

Ii cunosc de undeva

stiti ca imi plac emisiunile care sunt un melange de divertisment clasic cu reality show. am teorii intregi despre acest gen de show-uri, dar ce imi place cel mai tare e ca pe parcursul unui asemenea spectacol poti vedea cum e caracterul protagonistilor , cit de mult spirit de competitie au, cit de talentati sunt etc etc

acum citeva zile am fost in culisele emisiunii Te cunosc de undeva si, desi am vazut toate editiile emisiunii si m-am prins cam cum sunt cei pe care nu i-am intilnit niciodata, sa-i urmaresc pe concurenti la fata locului mi-a adus o multime de alte informatii simpatice.

***

Cred ca Delia e timida

Stiu ca imaginea pe care o are Delia are legatura nu doar cu vocea ei incredibila, ci si cu look-ul sexy si degajarea cu care vorbeste despre orice, oricind.

La repetitiile de dinaintea filmarilor, am vazut-o pe singura pe scena, cu o expresie a fetei care trada incordarea si concentrarea (il are de imitat pe Mick Jagger in show-ul din seara asta) . Nu erau spectatori in sala, dar si-a facut toate miscarile, a cintat ca si cum ar fi fost in live, cind ar fi putut doar sa marcheze “pasii” ca sa stie operatorii ce sa filmeze.

Am vazut-o insa in cabina fetelor de la costume si , desi eram 4-5 persoane acolo, cum se faceau pauze mai mari in conversatie, Delia intervenea cu o gluma. Ca si cind i-ar fi fost frica de liniste. Ca si cind mai bine conducea ea “ostilitatile” decit sa se lase pe miinile altora.

Atentia cu care urmarea reactiile celorlati ca sa le “umple” spatiile, dar si reactia de dupa ce a cintat in show (“a fost bine? hai pe bune, nu-mi zice asa de complezenta”) m-au facut sa ma gindesc la un om timid, delicat si foarte sensibil, care -si ascunde interiorul sub masca unei exuberante bine antrenate.

*

Cosmin Selesi

Dupa ce niste ani m-am uitat in serialele tv la personajele negative interpretate de Cosmin Selesi, l-am cunoscut din intimplare la petrecerea de lansare a agentiei de casting a lui Dragos Bucur. Super cald si foarte simpatic.

In culisele Te cunosc de undeva era cu totul altul decit cel exuberant de la tv, parea ca-si salveaza energia pentru filmarea lunga care urma. Pe scena, cind a inceput show-ul, m-am gindit ca relaxarea lui de a face misto de propria-i persoana, precum si umorul spontan e posibil sa fi fost caile sale de supravietuire in adolescenta. Nu e chiar cea mai inalta persoana din lume si imi imaginez ca in liceu i-a fost greu sa se impuna in gasca. N-am apucat sa-l intreb daca i-a iesit sa fie liderul gastii, dar dupa lejeritatea si diplomatia cu care mobiliza publicul in pauze ca sa fie cit mai activ la aplauze, banuiesc ca el a fost seful.

Are tot respectul meu pentru lejeritatea cu care se arunca in gol, mistocarindu-si defectele.

*

Jorge e un tip foarte ambitios si cu mult bun simt

Pina la acest show habar nu am avut ca Jorge chiar cinta si poate sa interpreteze o gama larga de stiluri, desi stiam ca e foarte tare in Romeo & Juliet (musical pe care-l vedeti la Opereta). Editiile TCDU pe care le-am vazut pina acum , mi-au format deja o imagine despre cit de ambitios este si cit de profesionist (imi place foarte tare cum se “arunca” cu totul in fiecare personaj), dar habar nu aveam ca este un tinar cu atit de mult bun simt. Am povestit 5 minute (din intimplare pe un subiect mai delicat) si bunul lui simt, faptul ca nu voia sa comenteze chestiunile delicate, m-au facut sa-l plac si mai tare.

am mai spus-o, cred ca Jorge daca s-ar fi nascut la Londra ar fi fost o super mare vedeta de musical. Sper insa sa faca un reel cu fragmente din transformarile din acest show si din ce a lucrat la Opereta, reel pe care sa-l trimita tuturor directorilor de casting de la teatrele de musical din Londra. chiar cred ca locul lui e acolo si il va remarca cineva; trebuie doar sa le spuna ca exista si el pe lumea asta.

CRBL e de caracter

In editia din seara asta Jorge il imita pe CRBL. Mi se spusese dinainte ca de cind au inceput filmarile, cei doi s-au imprietenit, dar ma gindeam ca e o informatie PR-istica.

Numai ca, inainte de a intra Jorge in scena ca sa cinte o piesa de la CRBL, noul sau prieten a facut o repetitie cu publicul “hai, stiti refrenul, hai sa-l zicem o data. hai sa-l sustinem pe Jorge”. Publicul a cintat cu CRBL, iar cind Jorge a intrat in scena, toata lumea era deja in picioare si aplauda frenetic. Foarte tare mi-a placut cum si-a sustinut prietenul.

In plus, inainte de a incepe filmarea, l-am vazut pe CRBL in culise, la machiaj (il imita pe Artanu de la Timpuri Noi). Purta o conversatia care parea familiara.

“Ai sunat-o pe Elena? Pe unde e?”

Stiind ca Elena e sotia sa, m-am gindit ca vorbeste cu cineva care e din staff-ul personal si ca-si rezolva ceva chestiuni private.

Mai tirziu in show am inteles ca de fapt Elena venea la filmare. O veti vedea pe fiica lui CRBL intr-un super moment. Super super funny.

***

Preferatele mele in show sunt Maria Buza si Lora Petrescu.

Pe Maria Buza o stiu din teatru si ma bucur tare ca acum poate sa o vada mai multa lume si sa inteleaga ce super femeie este. abia la aceasta emisiune m-am prins ca ea este si foarte sexy, dar ca-si ascunde sex appeal-ul  (habar nu am de ce). In culise Maria a vrut sa imparta cu noi mincarea si facea glume cu toti concurentii ca sa-i detensioneze, dar daca erai atent la gesturile ei puteai vedea ca are emotii si ca, desi totul e o joaca, se ia foarte tare in serios, ca sa aiba un numar impecabil. Super super profesionista.

Daca v-a impresionat macar o secunda in acest show, va rog mult mult mult cautati-o pe Maria Buza in teatru ( o gasiti in spectacole minunate alaturide gasca magica administrata de Lia Bugnar)

**

Lora Petrescu are un show incredibil in spectacolul de diseara. Un mega mega Michael Jackson pe care l-a repetat sustinut, in culise, cit au filmat colegii ei. E foarte ambitioasa si perfectionista. Si e de multi ani preferata mea ( de la un interviu pe care i l-a acordat lui Adi Telespan). Sper ca si ea sa trimita ca si Jorge, inregistrari catre directorii teatrelor de musical de la Londra (sau New York) pentru ca este incredibila. mi-nu-na-ta. si n-are cum sa nu fie remarcata.

***

duminica dimineata va mai spun povesti din culisele acestei editii Te cunosc de undeva. (desi am fost la filmari, habar nu am cum au fost punctati de juriu pentru ca m-am cerut afara singura. ca sa pot sa vad spectacolul cu bucurie si surpriza la tv. diseara de la 20.20)

1539
lora 1Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

“Tu o sa fii baiatul cu ochii albastri, e foarte simplu de ales. Asta, mic si timid”, transeaza ferm Doamna Gigi disputa intre solista unei trupe foarte la moda si asistenta de machiaj.

“Dar si colegii mei au ochii deschisi la culoare”, se apara tinara cu personalitatea deloc asemanatoare celui in pielea caruia trebuie sa intre, ca invitat special in emisiunea “Te cunosc de undeva”.

Doamna Gigi e de neclintit in decizie si se intoarce la scaunul unde se afla CRBL cu o peruca in mina. In fata lui, pe masuta care are in capat oglinda cu rama de becuri, sunt flacoane, pensule, culori, creme, dar si dosare care au pe fiecare pagina A4 asezate ordonat 7-8 mustati si perciuni, in nuante diferite. Linga ele troneaza biblia zilei: fotografiile cu personajele din desfasurator. 15 chipuri: opt concurenti in emisiune, trei invitati speciali, plus patru membri ai trupei care insoteste unul dintre concurenti. In program sunt travestiuri care necesita latex pe fata, peruci care sa imbatrineasca sau “masti” care sa transforme parul cel mai bogat intr-o chelie lucioasa. E aproape 10 dimineata, la 12 incepe filmarea, asa ca nu e timp de discutii.

Doamna Gigi lucreaza de mai bine de 30 de ani in televiziune. A invatat ce inseamna live-ul, presiunea filmarilor, dar si dispozitia schimbatoare a artistilor. Dem Radulescu, Toma Caragiu, Margareta Pislaru, Gina Patrichi i-au spus Georgetei Popovici, cu drag, “Gigi”, iar cind anii au inceput sa i se simta pe la timple, generatia noua – Mihai Bendeac (care sper ca va fi recunoscut curind drept noul Dem Radulescu), Serban Pavlu, Maria Buza, Mirela Zeta, Dan Helciug, Delia, CRBL – a adaugat un gratios si politicos ‘doamna’ prenumelui, transformindu-l in nume.

***

Georgeta Popovici are o amintire amuzanta despre prima intilnire cu machiajul profesionist. Parintii erau prieteni cu Ion Toma, unul dintre cei mai mari machiori de televiziune – cel care a facut emisiunea vedeta a TVR-ului comunist “Cu masca, fara masca”.

In adolescenta, Georgeta Popovici l-a rugat sa o machieze pentru o petrecere si nea Tomita i-a conturat frumos ochii cu un creion negru. Georgetei i-a placut atit de tare, incit nu s-a spalat cind s-a intors de la petrecere, ba chiar, dimineata, a luat o carioca neagra si-a intarit urmele lasate de creionul maestrului.

Daca i-ar fi spus cineva atunci ca ii va machia pe cei mai mari artisti ai Romaniei, ca acestia ii vor povesti secrete nestiute nici de familiile lor si ca va trai inconjurata de flacoane mai ceva ca un chimist, ar fi ris.

Georgeta voia sa fie profesoara de italiana. A dat la facultate, dar – conform ritualului vremurilor comuniste – putinele locuri au fost impartite strategic de catre securitate, partid si alti prieteni ai sistemului, asa ca a picat.
A chemat-o insa nea Tomita la TVR, sa invete o meserie.

***

“Puteti sa incepeti. Delia va fi gata pina e rindul ei”, ii spune Doamna Gigi unuia dintre asistentii de regie. Tinarul ezita uitindu-se la barbatul din fotografie – cu chipul ridat si schimonosit – ale carui trasaturi vor trebui plantate pe fata delicata a Deliei.

“Cinci sunt gata, al saselea e terminat imediat, invitatii sunt si ei gata. La Delia am pus deja latex-ul, va fi gata in timp”, incheie ferm Doamna Gigi.

Stapinirea sa de sine vine din multe experiente similare: a facut transformari pentru ”Cu masca, fara masca”, pentru “Ploaia de stele” a TVR-ului, dar si pentru emisiunile de satira politica “Mondenii” sau “In puii mei”. Si-a lucrat si-n ritmul show-urilor glamour live – a creat toate machiajele concept pentru celebrele prezentari de moda de la inceputul anilor 2000 ale lui Janine.

Au trecut mai putin de doua ore de cind au inceput machiajele in cabina de la “Te cunosc de undeva”, iar rezultatele sunt spectaculoase: in jur sunt rock staruri internationale si vedete ale muzicii pop care umplu stadioane in toata lumea.

“Eu spun mereu ca nu suntem Dumnezeu; facem ce putem, cu ce avem. Nu e vorba doar de trasaturile celui pe care-l transformam. Uneori o lumina pusa special poate sa faca minuni, o camera de filmare asezata intr-un unghi avantajos schimba totul. Nu e doar ceea ce iese din cabina de machiaj”, muta Doamna Gigi cu modestie atentia asupra intregii echipe.

Stie insa ca meseria ei poate influenta intr-o secunda dispozitia artistului. Vedeta e in fata oglinzii, fara niciun fel de masca, vulnerabila si dornica sa placa publicului. Uneori e atit de speriata de rolul pe care trebuie sa-l faca, incit isi doreste ca fardurile sa acopere si nesiguranta unui anume gest artistic. In momente ca astea, Doamna Gigi le vede caracterul.

“Inainte vedetele erau mai modeste, mai timide. Marii actori erau monumente de bun simt. Ileana Stana Ionescu era – si este – fermecatoare, si o actrita incredibila. Astazi toti tinerii se cred ‘Lucii-Sturzi-Bulandrzi’, desi n-au jucat mai nimic. Sunt si exceptii, nu zic, nu. Uite Temisan, il stiu de cind a debutat la Mamaia. Inalt, frumos, cu un sacou care-i parea mare pentru ca se pierdea in el; era timid si avea foarte mult bun simt. M-am dus la el si i-am zis ‘ Tu trebuie sa ai incredere in tine’. Si astazi e la fel de cu bun simt ca atunci”, zimbeste cu gindul la cintaretul care e intr-o camera alaturata pregatindu-se sa intre in rolul de jurat al competitiei.

***

Primul an de munca la TVR a fost fara bani. Georgeta Popovici a invatat meserie si a asteptat sa apara un post liber. Dupa doua saptamini de la angajare, a fost la o filmare la Bran si-a trebuit sa-i faca o cicatrice lui Dem Radulescu. A spus sincera ca n-a mai facut niciodata si un coleg i-a explicat acolo, pe platourile de filmare din Sala Armelor, cum se face; decizindu-i viitorul.

Peste ani a ajutat si ea la luarea unor decizii care au schimbat cariere. Ca atunci cind regizorul George Dogaru i-a aratat rezultatele unui casting pentru un nou show de televiziune. I-a dat fotografii cu citiva tineri si-a intrebat-o care crede ca sunt potriviti pentru transformari, si-a spus parerea si-acum zimbeste cu drag cind isi aminteste: “Ar fi trebuit sa fie doar trei actori in show, doi baieti si o fata, dar pur si simplu au gasit doua fete mult prea talentate – Mirela Zeta si Andreea Gramosteanu – si nu s-au putut hotari. Asa au aparut Mondenii, asa l-am cunoscut pe Misu, Mihai Bendeac.”

Cind Bendeac a chemat-o sa-l urmeze la Antena 1, s- a speriat. Era fidela TVR-ului, voia sa iasa la pensie de acolo, dar n-a putut sa-l refuze: e ca al doilea copil al ei.

***
In civilie, Georgeta Popovici e bunica, are un nepotel si, recunoaste zimbind, ca din cind in cind o mai machiaza si pe nora pentru cite o petrecere. “Daca trebuie sa fiu babysitter pentru ca pleaca ei la o petrecere, ma duc mai devreme, cum sa nu, sa o aranjez.”

Astazi, de la zecile de ore de stat in picioare in fata scaunului de machiaj, Doamna Gigi are probleme cu spatele si, desi medicii i-au recomandat sustinut, nu vrea sa se opereze. “Mi-e frica de anestezie, nici nu pot sa ma gindesc la ea”. Desi s-a pensionat, continua sa lucreze cu aceeasi pasiune ca la inceput. Cum continua sa mearga si la Festivalul de la Mamaia, sa se ocupe de machiajul concurentilor. Se gandeste sa faca o scoala de machiaj de televiziune ca sa lase ceva in urma, sa spuna din multele trucuri pe care le-a invatat.

***
Georgeta Popovici are povesti cit pentru intreaga istorie a televiziunii romane pe care sper sa le spuna cindva intr-o carte, ca sa ramina si ele pentru cei care vor sa invete despre ce e in spatele camerelor de filmat.

Cum mai sper ca in locul celor 30 de secunde in care apare in emisiunea “Te cunosc de undeva” – intr-un reportaj din cabina, difuzat inainte de fiecare jurizare – la editia live, gala finala a emisiunii, concurentii pe care i-a tranformat in staruri in 10 editi – o vor invita sa-si primeasca aplauzele.

Pentru ca fara munca ei si a asistentei sale, spectatorii nu ar fi fost uimiti de cit de mult poate sa semene Jorge cu Elvis, Iulia Jianu cu Cher, Maria Buza cu Amy Winehouse, CRBL cu Vanilla Ice, Delia cu Boy George, Helciug cu Ozzy Osbourne, Lora cu Gwen Stefani si Iulian Vasile cu Prince.

Mi-ar placea sa vina pe scena, in toata nebunia aia a live-ului, cu tricoul ei negru – care in mod miraculos n-are urme de fond de ten – si pantalonii tigaret, sa o vada spectatorii cit e de mica si cum parul cu bucle argintii ii trasforma chipul intr-o bunicuta simpatica, oricit de autoritara i-ar fi vocea.

Mi-ar placea sa primeasca multe aplauze. Pentru ca le merita.


P.S. Cu putin noroc, daca nu plec din tara, pe 26 mai cind e gala “Te cunosc de undeva”, am sa fiu in sala. Sa aplaud intreaga echipa.

foto: Antena 1/ In puii mei; Te cunosc de undeva

2559
familie1zile perfecte

zile perfecte

sunt zile in care stiu sigur ca am cea mai frumoasa meserie din lume, iar azi a fost una dintre ele.

mi-am inceput ziua in culise la Te cunosc de undeva, emisiunea de la Antena 1, si m-am distrat f f tare. era asa o energie buna acolo, concurentii se ajutau intre ei si se distrau foarte tare; am revazut-o si pe Sofia Sunda – pestisorul de aur de la X Factor – si-acum pusa pe cocolit concurentii: adusese placinta facuta de mama ei. am cunoscut si o doamna f f speciala care este o parte din istoria televiziunii in romania si abia astept sa scriu despre dinsa in week end (meeeeeeega povesti am cu dinsa)

a fost f f fain si -am plecat cu un gind: daca Lora, Delia si Jorge s-ar fi nascut in Anglia sau America, ar fi fost super super staruri de musical. daca Maria Buza s-ar fi nascut in America, ar fi fost una dintre cele mai mari vedete ale lumii.

va povestesc despre cum erau ei in concurs peste citeva zile.

***

mi-am continuat ziua la o filmare la care am jucat, nu m-am uitat, pentru o aplicatie a revistei Biz. 5 bloggeri, 5 companii si jocurile copilariei. a fost f funny.

***

cind m-am intors acasa am venit o bucata de drum pe jos si am parcurs Cismigiul; la intrarea dinspre Conservator m-am intilnit cu Alexandru Tomescu – cu vioara in spate se ducea sa repete.

la intrarea dinspre Primarie m-am intilnit cu Betty Facaianu, o minunata doamna care face make-up de teatru si film si cu care am lucrat la multe sedinte foto.

***
acum am de scris despre bun simt si cum sa traiesti fericit in on line – ghid de best practice – pentru prezentarea mea de miine de la Women on Web si e o tema simpatica, asa ca o sa-mi fie drag.

***
uneori se aliniaza planetele si e o zi perfecta.
ca azi, pentru mine.

996
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!