cred ca sinuciderea poate fi un act de curaj. cum uneori e efectul unui moment de nebunie/disperare.
o persoana educata care decide sa se omoare – si duce la indeplinire gestul – e o persoana care are vointa mai puternica decit instinctul.
dorinta noastra de supravietuire e atit de puternica incit e nevoie de o vointa de fier ca sa-ti duci la capat gestul.
oricit ar parea de ciudat, eu am tot respectul pentru curajul acestor oameni.
***
mi se pare urit f urit cum injuram si judecam astazi. ne injuram intre noi si pe altii, ii judecam pe toti ceilalti neuitindu-ne la noi. suntem intr-o vreme in care ura pluteste in aer si oamenii nu mai pot avea o parere fara sa nu fie etichetati intr-o tabara sau alta.
(cred ca televiziunile au avut un mare rol in aceasta noua forma de “dialog”, dar am sa dezvolt zilele viitoare cind se vor linisti apele)
***
daca nu ne oprim din injurat si urlat si nu incepem sa construim ceva o sa ne prabusim. si-asa ne tinem de un fir de atza.
***
si mi se par extrem de emotionante imaginile cu fiul cel mare al lui Adrian Nastase care a trecut printre jurnalisti uitindu-se fix in camera, fara clipeasca, dar si fara sa rosteasca nimic. si-a mers printre ei citeva zeci de metri in tacere, cu spatele drept, pina a intrat in spital, azi noapte, ca sa stea cu tatal lui.
aici mesajul postat de fiul sau, Andrei, pe facebook.
altfel, sper ca adrian nastase sa se faca bine, iar legea sa-si urmeze cursul. corect. pentru toata lumea.
draga cristina,
incep cu sfarsitul – ai mare dreptate cand spui ca dialog-ul a fost inlocuit cu monologuri simultate, ca ne dam la cap de fiecare data cand ne intalnim, ca suntem tot mai departe unii de altii.
pe mine nu ma impresioneaza imaginea fiului lui adrian nastase. nu stiam ca are cont de fb (dohh??!!), dar cu ocazia asta am descoperit ce personaj monden este mandretea aia de baiat de om politic – si ce prieteni sus pusi / fete frumoase are pe langa el. alegerea lui…
dar prima parte a postului, cea legata de persoana neaparat “educata” care decida sa moara (cred ca sunt destui muritori de foame care se sinucid zilnic in lume, dar, nu-i asa, presa nu ne zice nimic de ei), si care are curajul sa-si ia viata, da-mi voie sa am dubiile mele. eu zic ca greu e sa traiesti ca un om corect, cinstit, apreciat de ceilalti, ca un model de bunatate si inspiratie pozitiva pentru ceilalti, nu sa mori. intr-adevar, iti trebuie o doza de curaj sa-ti iei viata. dar mi se pare infinit mai complicat sa o traiesti si sa faci din ea – din viata – ceva pe care sa-l lasi urmasilor (de sange sau nu). citeam undeva ca e de apreciat cel care traieste ca sa-si duca la bun sfarsit visul, nu cel care moare ca sa-l indeplineasca…
la sfarsit, dar nu in ultimul rand, adrian nastase este chintesenta arogantei de tip nou pe care o are clasa politica de la noi. este modelul de hot cu tablouri de colectionar pe pereti si esarfa burberry la gat.
pt mine sinuciderea e un act de curaj.
gindeste-te de pilda la cineva care se sinucide ca sa moara demn (are o boala incurabila, nu vrea sa-si chinuie familia)… e nevoie de f mare curaj sa faci gestul asta.
despre clipa aia in care mergi mai departe invingindu-ti instinctul de conservare/supravietuire vorbeam in primul paragraf.
moralitatea si vinovatia dlui nastase sunt treaba justitiei.
copilul, monden sau nu, traieste o drama. nu cred ca e usor sa te confrunti cu tentativa de sinucidere a tatalui. si s-o faci in fata a milioane de ochi.
Şi eu cred că nu oricine se poate sinucide. Acolo e puterea minţii, nebuniei, cum o fi, asupra instinctului de conservare.
Eu cred ca e foarte usor sa mori, dar foarte greu sa supravetuiesti…
Intr-adevar spiritul de autoconservare este foarte puternic si este necesar in impuls puternic sa treci peste el. Unii il numesc curaj, altii nebunie. Eu, cel mai adesea, il numesc lasitate. Am prea multe exemple de oameni care s-au chinuit sa traiasca in ciuda vietii potrivnice, care au dus o lupta continua. Asta este adevaratul curaj. Din punctul meu de vedere, este lipsa de respect fata de acestia sa numesti curaj lipsa de a indrazni sa infrunti viata.
Dar este foarte adevarat ca oamenii sunt foarte cruzi si ranesc constant prin vorbe si atitudine. Daca s-ar renunta la critica si stereotipuri, cu siguranta am fi mult mai fericiti.
Iar in ceea ce il priveste pe Nastase prefer sa nu comentez.
Indiferent cine este Adrian Nastase si ce a facut el, incercarea de sinucidere arata clar un moment de cadere maxima, de nefericire, de negare a propriului eu… in Romania nu se sinucide numai un om politic, bogat material si intelectual, din pacate se sinucid copii ramasi singuri sau oameni care traiesc sub presiunea datoriilor in bani si a unui cerc vicios care duce la o umilinta materiala, organica, sufleteasca etc..sau artisti care nu isi mai gasesc rolul pe scena acestei lumi…sau soldati care nu inteleg de ce lupta lor duce catre o alta lupta. E pacat insa ca mass media face din aceste gesturi de disperare, de cadere, de nefericire, o sursa de circ, o sursa de rating. Sa spui ca un om isi insceneaza sinuciderea e….dovada maxima de ipocrizie si mizerie emotionala. Pentru mine momentul asta a insemnat clar ca rar voi mai deschide TV-ul sa vad vreun canal de stiri romanesc in urmatoarele luni, urmatorii ani….nu stiu…