Category : teatru

Live from the National Theatre: 50 Years on Stagelectia aniversarii a 50 de ani London National Theatre
teatru
11 years ago

lectia aniversarii a 50 de ani London National Theatre

Am vazut aseara, la Grand Cinema &MORE  de la baneasa Shopping City, spectacolul aniversar London National Theatre – 50 Years on stage – 3 ore de istorie, de teatru, de actori imensi ( printre ei Judi Dench, Maggie Smith, Hellen Mirren), 3 ore de spectaculoase eforturi tehnice, dar si de inteligente mix-uri multimedia.

Spectacolul a inceput cu o secventa din Hamlet in care prima replica a venit de pe un ecran, fiind chiar primele cuvinte rostite intr-un spectacol pe scena actuala a National Theatre; restul fragmentului a fost live, pe scena.

O paralela emotionanta intre nou si vechi, nu doar in actorie ci si in tehnologie, un mesaj frumos despre traditie si continuitate.

A fost un moment extrem de emotionant cind actrita Joan Plowright care a jucat-pe Ioana D’Arc in 1963 pe scena initiala a teatrului national (in cladirea OLD VIC, teatru unde este acum director Kevin Spacey) a fost inregistrata pe aceeasi scena, singura in toata sala, acum la 85 de ani, spunind monologul final din piesa.

Plowright e una din marile comori ale actoriei britanice si nu numai ( a avut 2 globuri de aur intr-un an!!!), dar este si Baroness Olivier – adica sotia lui Lawrence Olivier , actorul care a fost si un impresionant manager de teatru si care a facut sa se intimple noua scena a National Theatre din Londra.

Sa o vezi vorbind (parte din textul piesei) despre credinta in idealurile tale, despre sacrificiu si despre lupta, stind in picioare, sprijinindu-si trupul de un scaun, cu greutatea si fragilitatea celor 85 de ani, in mijlocul unei scene si a unei sali goale… a fost ceva incredibil de emotionant. (pur si simplu mi s-a taiat respiratia)

Tot asa cum mi-au dat lacrimile cind Judi Dench a inceput sa cinte, intr-o alta secventa dintr-o piesa celebra jucata la London National Theatre. Cinta  Send in the Clowns din piesa lui Stephen Sondheim, A Little Night. Ma uitam gindindu-ma ca Dame Dench e bolnava (si oarba), iar ea cinta simplu si cu o frumusete uluitoare – mai mult interpreta pe note textul – si imi imaginam ca o sa vina o vreme cind n-o sa mai fie. Si desi ea era pe o scena intr-o sala de teatru, iar eu o vedeam pe un ecran intr-o sala de cinematograf, am deschis telefonul si-am inregistrat-o.

Sa o pastrez amintire despre seninatate, simplitate, distinctie si frumusete. Le simteai pe toate in voce, nu am sa am nevoie peste ani de imagini ca sa-mi reamintesc emotia de aseara.

***

Cind am plecat de la spectacol ma gindeam ca noi nu vom avea niciodata genul asta de aniversari; nu pentru ca nu avem actori la fel de talentati sau cu la fel de mult har, ci pentru ca noi nu avem educatia aceasta.

Noi n-am crescut cu “radacini”, n-am crescut ca britanicii cu o monarhie care sa-ti dea niste repere despre traditie si despre cum valoarea e o imbinare de ce e nou cu ce e vechi, n-avem cultura interioara de a cauta in sine pentru definitia unui lucru.

Noi n-am avea un asemenea concept aniversar pentru ca ne negam istoria si ne rupem radacinile; ne omorim conducatorii cu perseverenta si ciclicitate istorica.

Si-am plecat dorindu-mi foarte tare, din nou, monarhie pentru Romania copiilor copiilor nostri.

*

M-am bucurat sa vad ca erau aproape 100 de oameni in sala de cinematograf sa vada acest spectacol omagial si le multumesc frumos celor de la Grand Cinema &MORE ca reinventeaza spatiul cinematografului permitind asemenea intimplari: retransmisii ale unor spectacole unice. Au si retransmisii ale unor concerte mari, ale unor spectacole de balet etc .

2
3996
Robert Wilson erhaelt Hein-Heckroth-Buehnenbildpreisminunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova
teatru
11 years ago

minunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova

Robert Wilson este un artist america vizionar care se exprima prin teatru, muzica si instalatii de lumini, un artist care mergea in directia teatrului multimedia cind inca nici nu definiseram corect notiunea “multimedia”.

un regizor care iubeste minimalismul si care face din fiecare piesa de teatru o bijuterie visuala.

habar n-am cum l-au convins sa vina sa lucreze ceva in romania, dar … in citeva zile incepe sa lucreze la Craiova cu echipa de acolo Rinocerii lui Eugen Ionesco.

va fi probabil unul dintre cele mai importante evenimente din teatru in anul acesta si sunt sigura ca vom merge constiinciosi la Craiova, ca turisti, ca sa vedem aceasta piesa.

*

Wilson a mai fost in Romania cu un spectacol de-al sau “Femeia marii”, o bijuterie vizuala, acum citiva ani la Festivalul National de Teatru, a tinut si un seminar atunci pt studentii de la UNATC (il am inregistrat, daca isi doreste cineva), iar in America a lucrat cu unii dintre cei mai mari actori.

acum citiva ani, Vanity Fair facea o coperta pentru numarul dedicat artei cu o fotografie cu Brad Pitt in ploaie. intregul pictorial, si coperta, erau fotografii realizate de Robert Wilson.

4
4518
doidoi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii
teatru
11 years ago

doi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

o banca intr-un parc, doi oameni, mai multe vieti. o viata care vrea cu disperare sa se lipeasca de cineva ca sa nu ramina singura; o alta viata care vrea sa se dezlipeasca de altcineva din zeci de motive – de la adulter pina la plictiseala.

si toate minciunile dintre ele.

daca n-ati vazut niciodata piesa “Doi pe o banca” scrisa de rusul Aleksandr Ghelman nu stiti ca “toate minciunile dintre ele” inseamna mult. nu stiti ca “ele” sunt evenimentele din viata ei, (alt)ele sunt evenimentele din viata lui si (alt)ele sunt evenimentele si minciunile din intilnirea lor.

*

teatrul Metropolis  si regizorul Emanuel Parvu fac un experiment foarte interesant in aceste zile: reiau piesa Doi pe o banca, in acelasi decor ca in urma cu 2 ani – cind a avut premiera – dar intr-o cu totul alta montare si distributie.

daca la prima versiune cei doi – Adela Popescu si Mihai Bendeac – erau tineri si povestile lor veneau intr-o lume ca de basm (decorul e inspirat din filmele lui Tim Burton), in versiunea de acum Tania Filip si Florin Zamfirescu aduc toata drama disperarii ca au ajuns la o maturitate care ii sperie pentru ca nu au pe cineva alaturi.

acelasi text, acelasi decor, alte costume, alti actori si cu totul si cu totul alta piesa. mi se pare un exercitiu minunat sa arati astfel cit de mult se poate schimba ceva daca te uiti din perspective diferite.

*

e un moment in piesa cind personajul lui Florin Zamfirescu arunca intr-o ghena de gunoi o bucata de hirtie. Se pregateste sa tinteasca gaura tomberonului cu cocolosul de hirtie de la citiva metri distanta, isi evalueaza fortele si face un pas in fata. Se mai uita o data la gura lazii de gunoi si mai inainteaza un pas. Apoi arunca victorios nimerind perfect tomberonul.

am fost astazi la repetitii si am vazut secventa asta din rindul 5, la doua scaune distanta de regizor, despartiti de culoarul de serviciu pt spectatori.

din perspectiva mea, momentul asta arata nesiguranta personajului, dar si ego-ul lui – voia sa nimereasca tomberonul chiar cu pretul de a micsora distanta, de a trisa putin.

la final, Emanuel mi-a explicat ca pentru el a fost o cu totul alta solutie (pe care nu am sa vi-o spun insa) de a ajuns la aceasta miscare.

din nou, perspective diferite.

 

*

n-o sa vedeti asta in spectacol, desi s-ar putea sa o simtiti dincolo de orice cuvint, dar era un soi de respect si generozitate la repetitii.

regizorul Emanuel Parvu vorbea cu dvs cu ambii actori, profesori la UNATC. iar actorii ascultau solutiile regizorale cu mult profesionalism.

abia la sfirsit am aflat ca doamna Tania Filip i-a fost profesoara lui Emanuel si mi s-a parut si mai frumoasa generozitatea in lucru pe care am simtit-o de ambele parti.

*

sa mergeti sa vedeti “Doi pe o banca” la Teatru Metropolis; e o poveste dulce amara despre viata si despre minciunile rostite din disperare sau ca sa fie supravietuirea mai usoara. simbata si duminica sunt avanpremiere pentru public, iar biletele sunt puse deja in vinzare. piesa intra in repertoriu de la sfirsitul lunii.

si sa cautati “Doi” – scurt metrajul lui Emanuel Parvu inspirat de acelasi text, tras dintr-un singur cadru. un exercitiu cinematografic foarte spectaculos.

 

 

 

1
5693
troienele-lui-andrei-serbanTroienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate
teatru
11 years ago

Troienele, in regia lui Andrei Serban – despre incredere, confort, curiozitate si libertate

Sa vezi o piesa de teatru/ un spectacol la aproape 25 de ani de la prima montare in Romania poate fi un exercitiu despre evolutie. Si a teatrului, si a spectatorilor.

Spectacolul Troienele , in regia lui Andrei Serban revolutiona lumea teatrului romanesc in 1990. Era atit de nou pentru ce se intimplase pina atunci in Romania incit citiva dintre adolescentii – spectatori de atunci, impresionati, au decis sa se faca regizori sau actori. Cum citiva dintre copiii care au urcat pe scena in spectacol sunt astazi actori importanti de teatru si film.

In 2013 s-a remontat la Iasi, cu Opera de acolo, un proiect ambtios al lui Beatrice Rancea – care e directoarea Operei din Iasi si care in prima montare, in 90, era balerina care facea “dansul fetei inecate”.

***

N-am vazut montarea din 90, dar nu cred ca erau curajosi spectatorii imediat dupa revolutie, nu cred ca erau relaxati sa exploreze in spatiile ramase libere pe scena, sa-si schimbe locul dintr-o parte in alta in timpul spectacolului ca sa experimenteze teatrul ca senzatie, nu ca intelegere.

La aproape un sfert de secol distanta, doar pustii – liceeni sau studenti – au curajul asta. Am vazut o repetitie cu 100 de studenti, elevi dar si un spectacol cu 300 de spectatori de toate virstele. In ambele reprezentatii doar cei foarte tineri au fost real curiosi de ce se intimpla in imediata lor apropiere. I-am vazut mutindu-se dintr-o parte in alta a scenei printre spectatori, apropiindu-se de o zona in care era o anume activitate, i-am vazut simtindu-se relaxati pe scena.

N-am vazut asta la niciun adult. La nicio persoana a carei virsta arata maturitatea si acum 23 de ani.

***

In piesa, povestea Elenei din Troia este spusa foarte puternic. Se trece de la seductie la violenta, femeile din Troia o pedepsesc pentru ca le-a tradat plecind cu Paris , o scalpeaza, o bat cu pietre si noroi, apoi o decapiteaza.

Totul se intimpla in mijlocul spectatorilor, femeile care o pingaresc pe Elena sunt printre spectatori; actrita care o interpreteaza pe Elena e goala, dar plina de singe, paie si noroi. Ca spectator incerci de la greata la mila, de la sila la ingrijorare. Dupa ce e decapitata, spatiul inchis care e scena se deschide, cortina se ridica, spectatorii sunt ghidati sa se uite in sala goala, unde 4 copii cu luminari in brate cinta ingereste.

Se trece in citeva secunde de la disconfortul aglomerarii si al violentei, la ceva liber, seren, cald si , pentru ca teatrul Odeon e foarte frumos arhitectural (si Opera din Iasi e la fel), e ceva aproape bisericesc acolo. Si spectatorii se relaxeaza pentru citeva clipe.

Doar ca in minutele urmatoare, sunt invitati sa coboare din scena in sala si sa se aseze pe scaune si cele 5 minute cit se face transferul publicului scena-sala sunt radiografia perfecta a increderii lor in sine.

Primii spectatori scapa usor, pentru ca nu e nimeni in sala care sa ii evalueze, dar pe masura ce rindurile de scaune se umplu cei care coboara de pe scena se simt tot mai inconfortabil: au spatele incovoiat, capul plecat, coboara din ce in ce mai ezitant scarile care fac trecerea lumea “reala”. Pe scarile alea se lovesc de privirile celor care au ajuns deja spectatori traditionali in scaunele de catifea din sala, acum confortabili si relaxati pentru ca sunt in zona lor de confort; asa sunt obisnuiti la teatru: ei in scaun si altii sunt pe scena pe care sa-i evalueze, despre care sa se dea cu parerea, ale caror povesti sa li se para interesante sau asemanatoare cu ale lor.

Tot acest transfer se face in timp ce actorii cinta – pe scena, dar si in loje, printre spectatori. Si cind se reintra in “normal” – in conventia clasica a teatrului – vezi cum actorii se relaxeaza. E in privirea lor confortul ca se reintorc la ceva cu care sunt si ei familiari, la senzatia ca scena ii protejeaza pentru ca e o distanta intre ei si spectatori.

Acele 5 minute de transfer de pe scena catre sala (indirect, o metafora transferului de la imaginar la real) sunt, din perspectiva asta, o poveste despre transformare, despre incredere, despre simtire, despre energia pe care o aduce un grup care priveste/ capteaza (ia)  vs energia pe care o aduce un grup care daruieste. Despre nevoia de confort si rezistenta la schimbare, despre linistea care vine din asezarea in contextul cu care ai fost deja obisnuit. Dar si despre starea de a fi alert, viu, atent, ca sa faci fata schimbarii.

*

In text Troienele, sunt despre tradare si libertate, in scena sunt despre incredere si o alta forma de libertate, interioara.

M-a uimit ca la aproape un sfert de secol de la prima montare, uitindu-ma la noi, spectatorii deveniti actori, n-am constatat progrese mari.

Mai puteti vedea  Troienele , in regia lui Andrei Serban, si astazi de la 17 .00 si 21.00, la Teatrul Odeon, parte din Festivalul National de Teatru.

 

0
3972
bete troieneTroienele lui Andrei Serban, proba betzelor
teatru
11 years ago

Troienele lui Andrei Serban, proba betzelor

In Troilenele, spectacol in regia lui Andrei Serban pe care il vedeti in acest week end la Odeon in cadrul Festivalului National de Teatru, soldatii poarta in locul sulitelor niste bete din bambus, inalte, subtiri care devin amenintatoare in multe momente.

Astazi la repetitiile de pe scena Odeonului, Andrei Serban le-a cerut barbatilor ca la inceputul piesei, cind “ingradesc” publicul, sa tina betele cu ambele miini, prinse la mijlocul distantei dintre capete si sa fie ridicate in dreptul briului, dar intinse spre in fata, fara sa-si atinga corpurile. Le-a mai cerut ca miscarea sa fie lina si betele sa nu se clatine, sa ramina tot timpul perfect perpendiculare cu solul. Si sa imprime miscarii lor precizie si energie, astfel incit publicul sa vada niste coloane.

I-am vazut exersind asta. Da, spectatorul are impresia ca are in fata ceva care-l domina puternic.

Iar in betele alea si-n energia pe care fiecare dintre actori o va imprima unei miscari din primele cinci minute ale piesei, spectatorii le pot vedea caracterul: cine are stapinire de sine, cine isi poate controla energia, cine poate vorbi puternic fara sa rosteasca niciun cuvint.

Dintr-o simpla miscare, in grup, prin comparatie cu ceilalti, cu niste betze de bambus.

* sa mergeti sa vedeti Troienele, e unul dintre frumoasele exemple despre cum energia miscarii si a sunetului spun o poveste care face sa ti se zbirleasca pielea si sa simti cum trec curenti de emotie prin tine.

m-am emotionat teribil de citeva ori, desi era o repetitie fara costume, in care erau intrerupti actorii pentru rezolvarea unor situatii tehnice (spectacolul se joaca la Opera din Iasi si-acum actorii se readaptau la un alt spatiu), desi se cinta (mai degraba spre incantatie decit spre opera) mult si nu se rosteste niciun cuvint pe care sa-l intelegi ( e in greaca)

si e montat (in varianta care a facut valuri in anii 90 la TNB) cu publicul parte din spectacol, cu actorii atingindu-te pe scena.

*
stiind detaliul asta ginditi-va din nou la miscarea soldatilor cu betele. ea se face la maxim 10 centrimetri de chipul unui spectator care il priveste in fata, curios, pe actor.

***
astazi aproape 100 de elevi si studenti au chiulit de la scoala. e o stire pentru orice tv. pentru ca au chiulit ca sa asiste la repetitiile de la Troienele lui Andrei Serban. de la 10 jumatate dimineata si pina aproape de ora 18.00, multtimp in picioare, pentru ca asa e parte din show. fara sa se auda un sunet, fara sa sune un telefon, fara sa-si doreasca pauza.
accesul la repetitiile marilor spectacole e parte dintr-un proiect Liternet.

5
4581
Revizorul.-Afis-TNBIn aceasta stagiune, Revizorul la TNB
teatru
11 years ago

In aceasta stagiune, Revizorul la TNB

pe 23 septembrie 1972 Teatrul Bulandra isi incepea stagiunea cu Revizorul (dupa textul lui Nikolai Gogol), in regia lui Lucian Pintile, cu Toma Caragiu in rolul unui primar corupt care atunci cind aude ca vine de la centru un revizor incepe sa ascunda dupa pres problemele de la spital, scoala, strazile distruse sau de la biserica pentru care s-au cheltuit banii de constructie si e inca in paragina.

Alaturi de Caragiu erau Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu Botez, Mircea Diaconu, Mariana Mihut, Virgil Ogasanu, Victor Rebengiuc. la repetitii – unele dintre ele deschise, cu public, Lucian Pintilie dadea indicatii care sunau cam asa “intimpinati-l cu piine si sare” si publicul ridea pentru ca un text vechi, foarte politic, era adus in actualitate prin detalii, iar vorbele capatau si mai multa putere.

Piesa a fost interzisa de cenzura comunista (la una dintre reprezentatii, Toma Caragiu – care se spala intr-un lighean pe scena – a stropit-o intentionat pe nevasta lui Mauer, un reprezentant de seama al comunistilor) si-a fost motivul pentru care Lucian Pintilie a plecat din tara. (inainte ii interzisesera si filmul Reconstituirea)

Textul acesta – Revizorul – are deci o importanta aparte in istoria teatrului romanesc contemporan, iar faptul ca Teatrul National a decis sa-l reia intr-o noua montare a fost o miza foarte mare pentru fiecare dintre actorii din distributie.

***

Vineri, la premiera 2013 a Revizorului de la National, l-am vazut pe Mihai Constantin in rolul primarului corupt preluind stafeta de la Toma Caragiu. Nu-l mai vazusem de multa vreme pe Mihai si m-am bucurat de citeva momente in care isi arata tehnica impecabila si harul. M-am gindit ca tatal lui ar fi fost foarte foarte mindru sa-l vada in rolul asta pe scena Nationalului.

Cum m-am bucurat ca Marius Manole e Revizorul. E frumos pentru cariera lui ca are rolul asta pe scena Teatrului National, o partitura care inseamna foarte mult in istoria teatrului nostru.

Textul e la fel de puternic si la 40 de ani distanta de la montarea celebra in Romania si-a fost trist  pentru mine sa constat ca publicul ride la replici  ca “e greu sa lucrezi acum in invatamint” sau “sa imprejmuim locul ca si cum ar fi in constructie ca sa se justifice de ce e in paragina” pentru ca proiecteaza totul pe o realitate foarte apropiata.

Cum a fost trist sa remarc cind de mult s-a schimbat comportamentul spectatorului influentat de televiziune: la fiecare sfirsit de scena, cind simtea ca se pune punct intr-o situatie, publicul aplauda. Si erau false aplauzele, cam ca acelea care se aud “din Off” la sitcom-uri.

Textul care e unul profund politic a fost mutat catre vodevil prin interpretare, dar publicul se va distra mai mult asa, chiar daca nu va sti ce a pierdut din profunzime.

Mi-ar placea sa va duceti sa vedeti Revizorul la TNB si dupa aceea, cind stiti textul, sa cautati sa cititi despre impactul pe care montarea lui Pintilie a avut-o in urma cu 40 de ani.

Aici transcrierea Securitatii asupra unor conversatii dintre Lucian Pintilie si Clody Bertola, sotia sa si o mare actrita de la Teatru Bulandra, despre reactiile post interzicerii montarii Revizorului. 

Sper insa ca  Dl Pintilie sa nu vada aceasta montare pentru ca-i lipseste regia si cred ca domnia sa ar suferi sa vada ce (nu) fac pe scena actorii, chiar daca ar avea diplomatia sa nu o spuna.

***

Sa mergeti sa vedeti Revizorul de la TNB e o lectie pe care o da un text care vorbeste de valori universale: te intristeaza ca lumea nu se schimba cind e vorba de coruptie si delasare. La orice nivel.

0
3264
GrockGrock – Un actor e un spectacol
teatru
11 years ago

Grock – Un actor e un spectacol

“Tatal meu a inceput sa faca teatru in 1915. Mi-a povestit … niste lucruri, dar el toata viata mi-a povestit de Grock.

Grock a fost un clown elvetian absolut celebru in Europa pina in 1950 si era un clown care cinta la toate instrumentele, un artist muzical extraordinar. Dar nu vorbea. In fiecare limba in functie de tara in care juca avea un singur cuvint.

Adica dupa ce incerca el sa faca o tumba si prima data nu-i iesea, avea un cuvintel. In germana era “unmöglich” adica “imposibil”, in franceza era “peut-etre” – adica “poate”.

“poate alta data o sa reusesc”… Dupa aia facea toate tumbele pentru ca era acrobat mare de tot.

Asta e prima tempo. DOI.

Ma duc acum 10 ani la Malmo, la suedezi la cea mai buna scoala de teatru pe care o au si, cind intru in scoala, vad un bust mare si o intreb pe decanita:

– Cine e asta?

Si ea raspunde

– Grock.

Adica la scoala valorizau SPECTACOLUL. Pentru ca astia au facut spectacol.

Un actor e un spectacol, ii dai o prostie de text si poate sa -l faca o arta, ii dai Romeo si Julieta si strica piesa.

***

Doamna Sanda Manu, vineri noaptea pe terasa de la MTR, spunindu-ne (juratilor, dar mai ales mie caci eram cea mai tinara si mai nescolita in ale teatrului) o poveste ca sa intelegem de ce e important cum se exprima mesajul si efectul asupra spectatorilor si ca teatrul inseamna mult mai mult decit ceea ce vedem noi. ca teatrul e mai degraba spectacolul pe care-l simti.

Sunt multe foarte multe de scris despre experienta mea (de jurat, dar si de spectator) de la editia din acest an a festivalului de teatru independent de orice Undercloud. Am sa revin sa scriu si alte lucruri, dar daca e sa ramina un lucru, un singur lucru pentru spectatori si pentru actorii de pe scenele festivalului din acest an, povestea aceasta a lui Crock, spusa de doamna Sanda Manu, dincolo de ochii publicului – uitindu-se in ochii mei – cred ca e ACEL LUCRU.

1
3074
DSC_4256Undercloud in secvente
diverseteatru
12 years ago

Undercloud in secvente

pentru ca anul acesta la Undercloud sunt in juriu, nu pot scrie (nu e etic) despre ce piese mi-au placut. tocmai de aceea descriu citeva secvente din zilele astea. si-atit.

bun simt. Doamnei Sanda Manu, membru al juriului si una dintre cele mai importante profesoare din istoria teatrului romanesc, i se indica locul unde va sta ca jurat la un spectacol. Vede ca e primul rind, ca e la mai putin de un metru de scena si se muta cu un rind mai in spate. “Si-asa se sperie copiii astia ca sunt in sala, macar sa nu ma vada atit de aproape de ei.”

atmosfera. in afara competitiei a fost prezentat Omul Pescarus – drumul catre frumos, un spectacol text & acrobatie care s-a desfasurat in curtea interioara a MTR. ( a fost in afara competitiei pentru ca e regizat de initiatoarea festivalului, Chris Simion). Sa vezi niste campioni mondiali plutind intre doua cladiri ale Muzeului taranului, sa ai cerul senin deasupra capului, un vint usor pe linga tine, iar textul sa vorbeasca despre a invata sa zbori ca metafora despre a te desavirsi e o senzatie incredibila.  arata foarte foarte occidental, ca si cum ai fi fost intr-o piazzeta italiana la un mega festival de dans sau de teatru.

cind realitatea bate textul. Ioana Pavelescu pe scena, la aplauze, dupa Zelda – o poveste greu de dus si o piesa one woman show. Fragila, incurcata, emotionata, epuizata desi citeva minute mai devreme era vulcan. Si senzatia, organica, fizica, despre cum o parte din text a fost despre ea, in aceeasi masura in care a fost despre Zelda si ca nu era un moment mai potrivit al vietii  pentru a o juca pe Zelda.

atmosfera. in afara competitiei un spectacol al absolventilor UNATC – Clasa Noastra – vorbeste despre evreii polonezi omoriti chiar de catre colegii lor de scoala. pe parcurs ce moare cite un personaj, actorii aduc cite o piatra la marginea delimitarii pentru scena. (joaca desculti, in curtea interioara, si-au delimitat spatiu cu faclii care ard si cu o dira de nisip care a format un dreptunghi). cind spectacolul se termina, dupa ce pe scena sunt atit de multe pietre incit e un mic cimitir, spectatorii pleaca prin lateralele curtii, pe linga crucile din curtea muzeului. un alt fel de cimitir, foarte real.

 

Acum 10 ani se spunea despre teatrul independent ca e un loc unde se manifesta cei care n-au suficient talent ca sa-si gaseasca loc intr-un teatru de stat. Astazi lumea stie ca teatru independent e o alta cale de exprimare in arta asta, o cale mai curajoasa, mai anevoioasa si care-ti necesita nu doar talent la actorie, ci si aptitudini antreprenoriale. Daca esti cit de cit conectat la industria asta, te astepti ca un actor ca Marius Manole sa faca teatru independent pe linga job-ul lui de la teatrul de stat (pentru ca stii doza lui de neliniste artistica si dorinta de a face mai mult si mai bine), dar sa vezi un actor ca Ioana Pavelescu (care nu mai are nici virsta riscului, nici aceea a schimbarii unei mentalitati – chiar daca vbm de una dintre actritele cele mai cosmopolite) ca decide sa se exprime in teatru independent, luind soarta unui spectacol in propriile miini, mi se pare un pas foarte mare in ceea ce inseamna recunoasterea teatrului independent.

(mai scriu despre asta cind se incheie festivalul)

 

0
2563
festival-undercloud-2013-afis-mareincepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud
teatru
12 years ago

incepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud

de miine incepe festivalul de teatru independent de orice Undercloud, iar asta ar trebui sa insemne ca puteti experimenta mult legat de teatru.

(pentru mine va fi diferit anul acesta dar revin imediat la asta)

festivalurile – de teatru sau de film sau de muzica – sunt facute ca sa experimentezi. ca sa vezi ceva ce n-ai mai vazut, ceva ce n-ai mai gustat, ceva ce n-ai mai incercat.

cind merg la festivaluri caut sa vad tocmai lucrurile pe care n-as putea sa le vad in alta parte, fug de filmele/muzicile/ spectacolele de teatru care sunt la 2 pasi de mine in mod normal. pentru ca bucuria e sa simti ceva nou. n-ai de unde sa stii daca o sa-ti placa ce vei simti, dar mergi pe un drum nou care te=ar putea inspira si ti-ar putea spune ceva despre tine.

de asta imi plac mie festivalurile. invat foarte multe din ele.

de asta va recomand din inima ca la Undercloud sa nu incercati aleile deja batatorite (adica spectacolele cu actorii mari si super cunoscuti); mergeti la ceva ce doar in festival puteti vedea. cu inima deschisa ca sa fie bucuria descoperirii si mai mare.

eu compar activitatea asta cu ratacitul pe strazi prin orasele pe care le vizitez (imi iau reper cite un cetatean si-l urmaresc cite 2 intersectii/colturi de strada, apoi imi iau reper alt cetatean si tot asa… experimentez si orasul devine brusc altceva decit orice as fi citit despre el)

***

anul asta la Undercloud sunt in juriu (alaturi de George Ivascu, Sanda Manu si Anca Sigartau) iar asta e o treaba foarte complicata pentru mine. mai intii pentru ca arta nu prea poate fi comparata cu ceva din aceeasi zona pentru ca sunt zeci de nuante si de repere.
mai apoi pentru ca am prieteni care joaca in festival, care au regizat piese in festival.

m-am gindit mult cam care sa fie criteriile dupa care sa jurizez ca sa fiu sincera pina la capat.
am sa ramin fidela replicii din Purificare a lui Sarah Kane care mi-e cumva deviza prin viata “daca nu simti, n-are niciun rost”.

ne vedem de miine la MTR la festivalul de teatru independent de orice. programul e aici. cind va ginditi la ce sa va luati bilete, incercati sa va rataciti putin prin calendar si sa alegeti random. o sa va placa experienta asta, sunt sigura.

0
2427
Artistii_profileArtistii pentru artisti – culisele unei campanii online pe care am iubit-o
teatru
12 years ago

Artistii pentru artisti – culisele unei campanii online pe care am iubit-o

am scris de multe ori despre dorinta mea de a crea un centru (sau mai multe) in care artistii retrasi din activitate sa poata avea batrineti frumoase si am donat din venituri de-a lungul a multi ani catre actorii in suferinta care nu mai sunt in activitate.

chiar cred ca trebuie sa dam ceva inapoi ( uneori atentia, vorba buna, un gind sau un telefon inseamna mai mult decit orice avere) catre actorii/ artistii care ne-au ajutat sa ne slefuim ca oameni chiar daca nu ne-au cunoscut niciodata personal.

si de ceva vreme ii tot spuneam Mariei Morar de la UNITER ca se poate face mai mult cu campania lor Artistii pentru artisti.

in 2013, pentru prima data, in cei 11 ani de cind exista Artistii pentru artisti, UNITER a decis ca isi va indrepta comunicarea si catre online. a fost si primul spectacol mare al Galei, cel care reunea intr-o unica reprezentatie cei mai mari actori ai Romaniei, care a fost integral cu bilete vindute, fara invitatii.

***

12 zile. o pagina de facebook. o agentie care coordoneaza blogurile locale.  70 de articole pe bloguri. peste 100 de facebook covers in paginile marilor actori. mii de share-uri (actori, teatre din toata tara, spectatori). 15 dolari.

 

CE AM FACUT?

am creat o pagina de Facebook pentru UNITER pe 7 martie.

stiam ca nu avem timp sa ne crestem un public al nostru, asa ca am incercat sa ne folosim de comunitati deja create: am invitat pe pagina toate teatrele mari din tara si cit mai multi dintre actorii care au cont de facebook.

pe 12 martie am schimbat coverul care era cu insemnele UNITER cu coverul campaniei Artistii pentru artisti si am anuntat care sunt teatrele (aproape 30) care isi doneaza incasarile pentru fondul Artisti pentru artisti. printre teatrele anuntate erau si cele care devenisera prieteni cu pagina UNITER, asa ca au sharuit imediat informatia. actorii care jucau in piesele respective au procedat la fel.

doua zile mai tirziu am trimis mesaje personalizate catre actorii cu conturi pe facebook, rugindu-i sa puna in coverul paginii lor un layout special creat prin care indemnau la cumpararea de bilete la spectacolele din campanie.

toti au acceptat cu entuziasm si au devenit promotorii ideii. asa a inceput bulgarele sa creasca.

am cheltuit 15 dolari in facebook ads pentru 3 din cele 6 postari care au facut referire la campanie pe pagina de Facebook a UNITER.

 

am vorbit cu bunul meu prieten Cristian China Birta (adinca plecaciune pentru tine si colegii tai, Loredana esti minunata) care, fara sa stea pe ginduri, si-a pus la bataie toate resursele pe care le are prin agentia sa Blogal Initiative.

Blogal Initiative si-a creat propria campanie cu 3 premii cu valoare inestimabila: afisul campaniei semnat de toti marii actori care participau la gala finala – de la Florin Piersic la Victor Rebengiuc, de la Mariana Mihut la Maia Morgenstern.

si-au inceput articolele sa curga: aproape 70 de articole pe bloguri intrate in competitie, plus alte articole in afara competitiei venite de la oameni din industria entertainmentului care stiu cit de importante sunt asemenea actiuni (multumesc mult Florin Grozea, Simona Tache, Denisa Bargau. Radu -Groparu – Bazavan nu e fratele meu, ar vrea el:) )

 

***

REZULTATELE IN CIFRE?

peste 250.000 de views pe Facebook ale anunturilor campaniei, peste 100 de cover-uri pe FB.

110.000 impressions pe bloguri.

multi spectatori care au aflat pentru prima data de aceasta actiune (desi este din 2002) si au felicitat UNITER-ul pentru initiativa.

toate biletele vindute la TNB.

***

REZULTATELE ALTFEL

habar n-am daca e mult sau putin obtinut in 12 zile, plecind de la zero prezenta pe internet si neavind practic niciun buget – doar entuziasmul nostru. si dragostea pentru teatru care inseamna mult mai mult decit orice buget. (il includ aici si pe Cristi pentru ca a lucrat cu mine, din suflet, pro bono)

stiu insa ca a fost o mare bucurie sa lucrez la acest proiect (multumesc frumos UNITER), sa vad cum toata lumea a pus suflet, nu doar umarul la promovarea ideii si sa simt ca tinerilor din online le pasa de cei in virsta care le-au bucurat copilaria in mari spectacole de teatru sau in filme minunate.

si mai ales sa vad ca spectatori, actori si teatre din toata tara se bucura si lucreaza impreuna, uniti, pentru o idee frumoasa. le multumesc din suflet tuturor celor care au sharuit informatia.

la spectacolul de Gala, cind au iesit de pe scena actorii au semnat toti cu mare entuziasm pentru premiile bloggerilor cistigatori si-au recunoscut ca s-a simtit ca, in sala, au fost spectatori platitori, nu invitati: le sorbeau fiecare  cuvint, era o energie buna si nu a plecat nimeni  – desi spectacolul a durat peste 3 ore fara pauza

***

acum ca am facut un prim pas, ne reintilnim in forta cu teatrul in 2.0 pentru Gala UNITER si Festivalul de Teatru de la SIBIU, in ambele evenimente vom marca premiere absolute pentru online-ul ro:).

2
3386
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA2 sali de spectacole pentru studentii de la UNATC
teatru
12 years ago

2 sali de spectacole pentru studentii de la UNATC

pentru toti care au regretat inchiderea studioului studentilor, Cassandra, de pe Lipscani, iata o veste buna.

la Palatul Copiilor, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamintului, s-au deschis de ieri doua sali de spectacole pentru studenti: sala Ion Cojar si sala Octavian Cotescu.

***

dupa ce s-a inchis studioul studentilor visam cum, in locul unde a fost teatru Cassandra, va fi un teatru privat si eu sa lucrez pentru el. sa manageruiesc programul si lucrurile care ar fi putut aduce bani pt el.

e un loc parasit si cind treci pe linga el inca mai poti sa simti energia locului si sa zimbesti.

teatru cu studenti, spectacolele lor de absolvire sunt unele dintre cele mai frumoase productii de teatru pe care le puteti vedea, mai ales daca va folositi simturile.

sigur ca cei mai multi dintre actorii absolventi vor juca in texte mai mari, pe scene mai mari, cu decoruri mai spectaculoase, dar niciodata nu vor mai avea prospetimea si emotiile pe care le au in primele lor spectacole cu public.

acolo, in minutele alea in care-si cauta rolul (pe scena in timpul piesei, uneori) si in clipele de la sfirsit de la aplauze, le vezi caracterul, determinarea, talentul pur . fara sa fii de meserie o sa simti care dintre ei va ajunge un mare actor.

 

mi-era dor de Cassandra, ne vom vedea la salile UNATC de la Palatul Copiilor.

iata piesele de absolvire din acest an, iar aici puteti vedea programul lor.

 

0
2160
old timesOld Times – o piesa care face senzatie la Londra
teatru
12 years ago

Old Times – o piesa care face senzatie la Londra

 

text de Sorana Savu

E o piesă pe care trebuie să o vezi minimum de două ori. E și sugestia pe care ți-o servește, discret, producția de la Harold Pinter Theatre, cu Kristin Scott-Thomas, Lia Williams și Rufus Sewell. În teatrul recent redenumit Harold Pinter, piesa pe care Harold Pinter a scris-o în 1971 se joacă cu distribuție alternativă – actrițele schimbând seară de seară partiturile între ele Anna/Kate, Kate/Anna.

Rufus Sewell rămâne “constanta” și ajung să folosesc termenul ăsta într-un sens apropiat de cel din “Lost”, o să vedeți de ce, dacă mergeți la piesă.

Temele pe care le abordează sunt multe, complexe și subtile – ai la dispoziție un bufet întreg de subiecte de discuție și meditație o dată ce ai ieșit din sală. Cum ar fi memoria afectivă și subiectivă, cea care rearanjează trecutul după bunul nostru plac, sau care transformă irealitatea, post factum, în realitate. Sau substratul de thriller care te face să te întrebi cine pe cine a omorât, când și din ce motive. Sau cel senzual, transformă personajele într-un triunghi amoros. Isoscel, după părerea mea, dar voi puteți avea cu totul alte păreri.

Criticii vorbesc despre o adevărată artă a pauzelor în piesa lui Harold Pinter – sunt lungi și dese și trebuie să te asiguri cumva că ele comunică exact acel tip de emoție, de tensiune, de contrapunct sau de subliniere pe care și l-a dorit dramaturgul. Cu Kristin Scott-Thomas, contemplativa Kate e așa cum trebuie – echilibrată și calmă în aparență, apoi viscerală și vulcanică, îndrăgostită în felul ei, periculoasă până la extrem. Credibilă și incredibilă în același timp.

Între două fumuri de țigară, puține actrițe pot să-ți spună atâtea lucruri fără să-ți spună nimic.

Rufus Sewell e o revedere plăcută (de fapt, de-a dreptul enervantă, omul NU îmbătrânește, deși au trecut fix 15 ani de la “Dark City” și “Frumoasa Venețiană”) și o prezență solidă, dar și enigmatică, provocatoare, cu multe fațete, care contribuie la ambiguitatea pe alocuri intelectuală, pe alte locuri de-a dreptul fioroasă a piesei. În personajul său strident, Lia Williams e și ea un pic stridentă, dar nu pentru mult timp. Echilibrul dinamic al piesei o pune la punct imediat.

Mergeți, vedeți comentați – aici găsiți în continuare bilete și câteva imagini din producție. http://www.atgtickets.com/shows/old-times/harold-pinter-theatre/

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

 

1
2630
doctori de femeide ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv
teatru
12 years ago

de ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

Marti 5 martie, aproape de miezul noptii pe scena Teatrului de Comedie se aflau Mihai Bendeac si Emanuel Pirvu, imbracati in haine de strada. In sala, 15 de masinisti si tehnicieni, plus citiva prieteni ai celor de pe scena.

Se pregateau sa repete o secventa din actul 3 al piesei Doctor de femei si toate decorurile (atelierul unui croitor) si atmosfera de lucru te duceau cu gindul la o repetitie obisnuita de teatru.

Totul s-a schimbat cind au inceput efectiv sa vorbeasca.

Bendeac (peltic) : Domnule doctor, cind m-a lovit asta am suferit o puternica emotie…
Pirvu (autoritar) : Comotie!
Bendeac (uimit) : Comotie?!
Pirvu: Da.
Bendeac: Mamaaa.

Pirvu (cu o voce clara, ca si cum ar vorbi unui prieten): stai asa. (apoi uitindu-se in dreapta jos) 4 plan american, nu da-i 2-ul american, asa. si 4? bun, asta e.. (ii face semn din cap lui Bendeac sa continue.)

Bendeac(pletic): cind m-a lovit asta in cap
Pirvu (absent): da…
Bendeac: am avut asa o premonitie

Pirvu (din nou voce clara, seaca): da-o cu 4, deschide cu 4.

Bendeac: am avut o previziune premonitorie de vis de se facea ca eram la Amsterdam si ma plimbam pe o bicicleta….

Pirvu (catre Bendeac, sec): stai asa
uitindu-se in dreapta jos: doiul.. 6? si vezi ca aici o sa plec eu si tu te duci in urmarire. Si…(catre Bendeac) zi:

Bendeac: aaa. pe o bicicleta… bicicleta dubla, nu stiu de ce, ca eram singur….

Bendeac a continuat, iar masinistii au inceput sa rida cind personajul lui a ajuns in cartierul roshu si si-a cautat nevasta la un bordel… Pirvu s-a uitat tot timpul in dreapta jos, concentrat.

***

Locul din dreapta scenei era, in seara aia, punctul maxim de interes. Era tot ceea ce facea diferenta fata de orice alta repetitie de teatru pe care am vazut-o. Tot ceea ce facea diferenta si pentru actorii de pe scena care jucasera piesa asta de citeva zeci de ori.

Acolo, in dreapta scenei erai TU, spectatorul care te vei uita diseara la televizor sa vezi prima piesa de teatru tv transmisa de Antena 1. Erai reprezentat de o plasma mare in care se vedeau decupajele de pe scena si toata lumea se concentra pe tine.

7 operatori, ascunsi in intunericul salii, munceau cot la cot cu actorii: invatasera textul, stiau miscarile scenice si erau identificati cu numerele camerelor lor – 2, 3, 6 -, iar in carul de emisie, un regizor artistic isi nota fiecare observatie pe care regizorul piesei, Emanuel Pirvu (care e si actor), o transmitea cu fiecare iesire din personaj, cind vocea ii devenea seaca si ferma.

***

de cele mai multe ori nu suntem constienti cind istoria se scrie in fata noastra; evenimentele trec pe linga noi si le aflam importanta abia dupa ce s-au incheiat.

acum stiu sigur ca miercuri seara s-ar putea scrie istorie in teatru pentru ca daca sunt multi telespectatori care se uita la piesa televizata, vor mai fi si alte spectacole de teatru tv dincolo de cele 4 piese contractate pentru sezonul 1. iar asta inseamna revigorarea unei industrii cu toate meseriile ei – de la tehnicieni la costumieri, de la actori la regizori.

ba chiar, cu putina perseverenta si unitate, poate duce la asezarea teatrului bulevardier in zona in care este peste tot in tarile cu mari traditii culturale ( la Londra, turistii merg la teatru bulevardier ca sa vada unii dintre cei mai mari actori ai lumii).

si sunt singura ca, in timp, vor fi copii care, uitindu-se la televizor la niste actori pe care-i vad si-n reviste si alaturi de care rid si se simt bine, vor dori sa se faca si ei actori.

stiu asta pentru ca si in copilaria mea exista teatru tv.

si mai stiu ca vor fi multi care vor critica faptul ca sunt alese piese bulevardiere, teatru de comedie, relaxant, nu genul de teatru greu – piesa catharsis la sfirsitul careia sa fii zguduit. dar, daca suntem onesti, recunoastem ca ne uitam la televizor ca sa ne relaxam, ne uitam la televizor ca sa ne bucuram.

***

stiti de ce cred ca o sa va placa piesa din miercurea asta? repetitia de la miezul noptii era una tehnica (actorii erau mai atenti la a-si lua repere pentru camerele de luat vederi si pentru lumini, nu se punea accentul pe interpretare), toata lumea era obosita pentru ca se repetase toata ziua, dar chiar si asa masinistii se distrau la fiecare poanta pe care o lansa Bendeac.

sa va uitati de la inceput: totul e conceput in asa fel incit sa va dezvaluie si putin din magia culiselor. 🙂

2
3182
teatruNominalizarile UNITER 2013
teatru
12 years ago

Nominalizarile UNITER 2013

Astazi Senatul UNITER a anuntat nominalizarile pentru Gala 2013. Sunt bucuroasa ca unele dintre spectacolele pe care le iubesc se afla intre nominalizari, dar si ca actori si regizori pe care-i admir pentru talentul lor sunt nominalizati si se vor regasi in aceeasi sala.

Gala din acest an nu va fi la Bucuresti, ci intr-un cadru foarte foarte special, in proaspata sala renovata a teatrului din Iasi. pe 13 mai.

iata nominalizarile

Debut

Vlad Bîrzanu pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul Visul unei nopţi de vară la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Rareş Florin Stoica pentru rolul Claudio din spectacolul Băiatul din ultima bancă la Teatrul Naţional Bucureşti

Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

Cei din urmă vor fi cei din urmă, scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

D’ale carnavalului, adaptarea radiofonică şi regia artistică Alexandru Darie, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Suzana, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

 

Cea mai bună scenografie

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Viaţa e vis la Teatrul Naţional Timişoara

Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti


Cel mai bun actor în rol secundar

Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul Beznă de mină la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”

András Hatházi pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Marius Manole pentru rolul Povestitorul din spectacolul Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti


Cea mai bună actriţă în rol secundar

Enikő Györgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Ofelia Popii pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Olga Török pentru rolul Sylvia din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara


Cel mai bun actor în rol principal

George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul Familia Tót la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul D’ale noastre la Teatrul Naţional Bucureşti

Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu


Cea mai bună actriţă în rol principal

Emilia Dobrin pentru rolul Capra din spectacolul Capra cu trei iezi la Teatrul ACT Bucureşti

Imola Kézdi pentru rolul titular din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Tania Popa pentru rolul Fata din spectacolul Fata din curcubeu la Teatrul Naţional Bucureşti


Cea mai bună regie

Radu Afrim pentru regia spectacolului Năpasta la Teatrul Naţional Bucureşti

Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti

Silviu Purcărete pentru regia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu


Cel mai bun spectacol

Călătoriile lui Gulliver, exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

D’ale noastre de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional Bucureşti

Platonov de A.P. Cehov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Premiul pentru critică teatrală
Oltiţa Cîntec
Cristina Rusiecki
Octavian Saiu

****

2
3302
teatruimi plac oamenii care-si urmeaza visurile
teatru
12 years ago

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile, pina la capat, cu orice risc. daca visul lor e unul cu baze altruiste, care nu ii deranjeaza pe cei din jur, ba chiar le imbogateste viata.

***

exista un actor pe care-l admir pentru perseverenta de a-si urma visul de copil: sa faca teatru pentru mase. teatru pe care sa-l inteleaga si bunicii din cel mai indepartat sat, dar si cel mai sofisticat dintre oraseni. teatru ca bucurie si relaxare intr-o seara. teatru la care sa rizi si sa plingi si care sa fie accesibil pentru toata lumea.

cind era mic il duceau parintii la Teatrul de Comedie si scena i se parea magie, l-a descoperit mai apoi pe Toma Caragiu si si-a dorit sa semene cu o parte din el.

voi il stiti si-l asociati cu lucruri uneori grosiere, alteori grobiene, dar de cele mai multe ori rideti de situatiile pe care le prezinta; eu stiu ca toate astea sunt o forma prin care el a cautat o vreme sa ajunga la mase – pentru ca umorul lui Caragiu nu mai ajunge la romanul de astazi. si-a invatat cum a evoluat (involuat de fapt) atentia telespectatorului in toti acesti ani.

voi il stiti drept golanasul de pe prima pagina a revistelor cu birfe, eu il asociez cu o intimplare de cind avea 8 ani cind, la teatru, o moneda a cazut de pe scena la picioarele lui si el a asteptat pina la pauza spectacolului ca sa o tina in mina ca pe cel mai pretios lucru.

***

recunosc ca acum citeva saptamini am crezut ca l-a doborit sistemul. pentru ca, desi spusese ca nu se mai intoarce la genul de show care l-a consacrat, emisiunea aparea in promo-uri noi.

m-am gindit ” ok, asta e. nu-si va duce visul pina la capat, l-au doborit si pe el banii si contractele”.

dar era promovarea pentru o reluare.

***

de la inceputul lui martie, Teatrul va fi la tv ca pe vremea copilariei noastre si asta pentru ca Mihai Bendeac n-a cedat presiunilor managementului Antenei 1 ( si banuiesc ca au fost foarte multe) si si-a urmat visul: sa faca teatru, in locul unei emisiuni de umor modern.

***

m-am intilnit o singura data cu Mihai Bendeac si asta pentru ca am insistat aproape 1 an sa fac un interviu cu el, simtind in tehnica lui ceva ce inca publicul nu poate vedea. atunci am fost primul jurnalist caruia i-a spus ce vrea sa faca – teatru la tv.

s-a incruntat cind i-am spus ca nu ma intereseaza exclusivitatea asta, cum nu m-au interesat nici birfele despre iubirile lui.

ma interesa copilul din el – copilul care credea in visul lui; era si este un exemplu pentru oricare alt om – cu orice meserie – pentru ca- si duce visul la capat, cu multe sacrificii.

*
am sa ma duc la repetitiile unui show de teatru tv pentru ca stiu ca peste 10 ani o sa scriu un story despre Bendeac – unul dintre cei mai populari si mai buni actori romani. am mai scris despre copilul care a ramas in el (dincolo de orice vedeti sau cititi in ziare) si care crede in visul lui de a aduce magia aceea a teatrului de masa inapoi la public.

(puteti citi aici profilul pe care l-am scris anul trecut: El, Mihai Bendeac, cum e?)

voi fi aici, peste 10 ani, documentata cu toate momentele importante ale carierei, ca sa pot scrie un profil despre un mare actor.

chiar cred asta. si o scriu ca sa ramina. stiu ca nu vedeti inca toate acestea in el; nu-i nimic. o sa scriu si peste 10 ani. cu multe alte exemple.

2
2550
Afis_Teatrul_Ion_Creanga _ Mofturiaveti un domn Goe? duceti-l la teatru!
teatru
12 years ago

aveti un domn Goe? duceti-l la teatru!

aveti un copil care seamana cam cu ce am invatat noi in copilarie ca era Domn Goe din schitele lui Caragiale?

 

daca da, hai cu el la teatru.

am de facut cadou 2 invitatii duble la spectacolul – premiera “D-l Goe, Vizita, Pedagog de scoala noua – Mofturi”, in regia lui Chris Simion si dedicat adultilor si copiilor de peste 8 ani. Miercuri, 30 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Rapsodia a Teatrului Ion Creanga de pe Lipscani.

 

acum sa nu credeti ca le primiti chiar degeaba. povestiti o intimplare demna de Domn Goe a copilului vostru si intrati la tragerea la sorti. cistigatorul il stabilim marti seara.

 

succes

1
2003
JulieTaymorJulie Taymor se intoarce la teatru
teatru
12 years ago

Julie Taymor se intoarce la teatru

Cei mai multi o stiti drept doamna care a regizat doua dintre cele mai frumoase filme facute vreodata Frida si Across the Universe

ea este insa si o foarte talentata regizoare de teatru, opera si musical.

Julie Taymor se intoarce la teatru, in New York, dupa 2 ani de pauza cu un musical dupa Visul unei nopti de vara (Shakespeare, preferatul ei). premiera va fi in toamna cind se va si inaugura teatrul pentru care monteaza…

***

 Julie Taymor a fost in Bucuresti acum 2 ani si am avut privilegiul sa o intilnesc. Pastrez amintirea unei femei cu un melange straniu de putere si fragilitate.

conversatia noastra de atunci s-a incheiat asa:

– Cind ati plins ultima data?

S-a uitat drept in ochii mei, incruntindu-se, nu a suparare ci a cercetare. Ochii ei pareau ca ma intreaba “de ce vrei sa stii asta?”, in schimb rostit altceva.

– Daca as fi fost un barbat regizor, m-ai mai fi intrebat asta?

– Da, intreb adesea asta.

N-a parut convinsa, dar a continuat…

– Am plins mult anul acesta. Cred ca femeile au acest avantaj de a plinge pentru ca e o forma de relaxare, de liniste.

– Imi puteti spune pentru ce?

A miscat capul catre dreapta, zimbind, si-am inteles ca nu.

 

***

puteti citi intregul interviu aici

0
1613
crina semciuc 1 napasta foto adi bulboacao Napasta la TNB
teatru
12 years ago

o Napasta la TNB

vineri seara la TNB intr-o sala noua care se va numi Multimedia se repeta Napasta in regia lui Radu Afrim, cu Crina Semciuc, Mihai Calin, Marius Manole si Emilian Oprea, plus 8 tineri ale caror personaje care nu apar in textul original, dar a caror prezenta are foarte mult sens in noua interpretare.

ma rog, daca n-ai fi stiut ca se lucreaza la Napasta, nimic din ce era pe scena – decoruri, costume, look-ul actorilor – nu te-ar fi dus cu gindul la asta. un living elegant al unei case de oameni instariti, rochii  foarte feminine, sexy chiar, pentru Anca.

cind au inceput insa actorii sa vorbeasca si-au ramas in vorbele scrise de Caragiale, am realizat in citeva clipe cit de actual poate sa fie textul daca il citeste regizoral un om destept. e atit de actual incit si Andreea Esca isi gaseste rolul ei in piesa, intr-o secventa cheie.

***

am vazut repetitiile primelor 3 scene si, pentru ca mai e putin timp pina la avanpremiera cu public – vinerea aceasta, era multa tensiune in sala. Radu a renuntat in primele clipe de repetitii la o scena cu care ar fi trebuit sa inceapa spectacolul, iar dezamagirea actorilor s-a vazut in perseverenta cu care cautau solutii tehnice.

“nu va iesi bine, nu riscam. am renuntat definitiv la ea, gata, eu sunt regizorul”, a incheiat discutia Afrim.

Crina venea dupa 2 zile in care nu repetase si incerca sa prinda din zbor lucrurile care se schimbasera intre timp. Vazuti de la distanta – a lucrat mai intii alaturi de Mihai Calin, apoi alaturi de Marius Manole – baietii erau mult mai relaxati in text, in sensul constientizarii ca  deocamdata fixeaza lucrurile tehnice, in timp ce Crina isi traia fiecare bucatica de cuvint foarte concentrata.

cind vor fi gata cu partile tehnice – era o repetitie cu o parte din costume si apareau tot felul de situatii : crinolina unei rochii nu intra intr-un anume spatiu – , cind vor parcurge textul fara nicio oprire ca sa poata sa ramina in starea personajului lor, Crina va hipnotiza audienta. nu o sa va puteti lua ochii de la ea.

mi-a placut mult seriozitatea ei de la repetitii ( e un rol principal la Teatrul National din Bucuresti, adica o presiune imensa), cum mi-a placut ca baietii o ajutau din gesturi sau priviri.

***

daca e sa glumesc, piesa asta va fi o napasta pentru teatrul national, in sala aia sunt maxim 150 de locuri care se vor vinde ca piinea calda, iar spectatorii vor fi mereu suparati ca nu gasesc bilete.

in plus e amuzanta reactia celor din teatru care nu inteleg cum un text in patru personaje care se joaca (in conformitate cu indicatiile autorului) la o masa, a ajuns sa aiba asa multi oameni in distributie si sa aiba un decor super modern si sofisticat. dar asta e marca lui Afrim si o sa fiti f f incintati de reinterpretarea textului.

abia astept sa-l vad in varianta finala; ce-am vazut la repetitii era sexy, provocator, amuzant, foarte puternic vizual, evident foarte modern si, da, avea si o secventa – chiar doua – de dans 🙂 plus Luiza Zan, live, in scena!

vineri, simbata si duminica sunt avanpremiere cu public, dar intrarea e doar pe baza de invitatii. pina la sfirsitul anului vor fi insa 2 spectacole cu public, deci veti putea sa va bucurati de piesa.

sigur sigur sigur o sa va placa foarte tare.

iata-o pe Crina intr-un moment emotionant din primele secvente ale spectacolului.

foto Adi Bulboaca

0
2428
Al-Pacino-cropped-608x390Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater
teatru
12 years ago

Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

text de Sorana Savu

Pacino urcă pe scenă în “Glengarry Glen Ross” în New York și mai puteți să-l prindeți la Gerald Schoenfeld Theatre până în februarie. Dacă luați biletele acum. Sau, mai sigur, acum două luni. Pacino reia rolul interpretat de Jack Lemon în adaptarea cinematografică a piesei lui David Mamet din 1983. Și, din octombrie, de când au avut loc primele reprezentații, face valuri în rândul publicului și al presei. După cum era de așteptat.

Dacă la Londra, la Viena sau la Paris ajungem cu toții mai repede și mai ușor atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să vedem un monstru sacru pe scenă, pentru mine cel puțin, trebuie să se întâmple ceva cu totul ieșit din comun ca să trec Oceanul. Al Pacino pe scenă se califică în categoria “cu totul ieșit din comun”.

O să vă povestesc că am aflat despre piesă la începutul verii și că, de atunci, am mărit semnificativ traficul pe site-ul Gerald Schoenfeld Theatre, în așteptarea datei la care biletele se puneau în vânzare. În fond, și asta ține de experiența generală – faptul că trăiești bucurându-te anticipat de un spectacol senzațional, cu luni de zile înainte ca el să aibă loc.

Pe măsură ce data spectacolului se apropia, emoțiile creșteau – ok, am așteptat atât, am comentat atât în avans ce urmează să se întâmple, dacă n-o să-mi placă? De altfel, la întoarcere, așa au fost și întrebările din partea prietenilor – cum a fost Pacino? Așa cum ne așteptăm sau…?

Dar, chiar înainte de ridicarea cortinei, am trecut printr-o altă experiență dintr-o altă dimensiune, la care nu mă așteptam câtuși de puțin. Ajunși punctuali la fața locului, într-o sală de teatru cochetă și micuță, am rămas mută să o văd așezându-se în fața mea, la două rânduri, pe Glenn Close. Iar, câteva minute mai târziu, lângă ea, pe Rose Byrne. Apoi, în altă zonă a sălii – Ellen Burstyn, dar deja depășisem șocul. Și, în rândul al doilea (o fi fost, n-o fi fost el, nu voi ști niciodată cu siguranță), cred că l-am zărit pe Steven Spielberg.

Comparativ cu el însuși, Pacino a fost minunat – dacă ați ridicat din sprâncene la ultimele lui filme (mai puțin “The Merchant of Venice”), vă dau dreptate, dar pe scenă, în rolul lui Shelly Levene, maestrul și-a dozat perfect discursul și a dominat partitura fără efort. Și, culmea, n-a fost deloc teatral – dacă vreți, mi-a amintit de zilele bune, când ieșea cu Johnny Depp pe stradă în “Donnie Brasco”.

Comparativ cu ecranizarea, deși Mamet nu e Shakespeare, cast-ul de la Gerald Schoenfeld a reușit, cu Pacino în frunte, să dea o altă lectură piesei. Dacă Lemon era un ratat foarte emoțional și empatic, Pacino e un cabotin perfect, ceva de genul – “ți-e milă, ți-am luat banii”. Dacă Ricky Roma din film (Alec Baldwin într-o anticipare caustică a rolului din “30Rock”) era agresiv și virulent până la dezumanizare, cel din piesă (Bobby Cannavale) înlocuiește spiritul belicos irlandez cu cel Italian (tot belicos, dar mai gregar și, parcă, mai uman). Nu mă acuzați, vă rog, de ethnic profiling, că suntem acasă, nu suntem la New York.

L-am aplaudat, subiectivă, foarte tare, pe Richard Schiff (Toby din “West Wing”), într-un rol umil, pe care dacă-l dramatizezi prea tare riști să-l gafezi. Și m-a ținut în scaun toată zbaterea unor oameni care, într-o situație la fel de împuțită ca asta pe care o parcurgem acum, nu reușesc decât să se îmbete cu apă rece și să se afunde și mai tare fiecare în abisul lui, cu toate că, la nivel declarativ, toți par să știe exact ce au de făcut ca să “se scoată”.

Energia scenei e magnetică, deși e o energie a deznădejdii, care te face să te cutremuri și să-i mulțumești sorții că ai cu ce plăti ipoteca. Abia la final, când aplauzele și ovațiile răsplătesc, 30 de secunde, efortul actorilor, constați că Pacino e cel mai scund din toată distribuția. “Larger than life” e o expresie care s-a inventat și pentru el.

Mergeți să-l vedeți până în februarie. Amintirea unei asemenea seri de teatru rămâne cu voi tot restul vieții.


*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

4
3055
peter aliceO agenda englezească pe 2013
teatru
12 years ago

O agenda englezească pe 2013

text de Sorana Savu

Nu vă lăsați păcăliți de titlu, nu e un concurs cu premii, ci o lista de cadouri pe care vi le puteți face anul viitor, dacă sunteți amatori de teatru și nu vă deranjează să vă deplasați la Londra din când în când.

Nu poți nega teatrelor londoneze flerul artistic și comercial impecabil cu care ne atrag în fiecare an, chiar dacă nu e Olimpiadă sau Jubileu sau alt eveniment de impact pentru istoria omenirii. Deci, ce se anunță pentru 2013?

Fanii “Downton Abbey” o pot întâlni pe Laura Carmichael (Edith Crawley) în “Unchiul Vanea”, la Vaudeville Theatre – seria de spectacole durează până în februarie 2013.

Helen Mirren revine pe scenă, după îndelungi ezitări, reluând rolul reginei Elisabeta a II-a în “The Audience”. Spectacolul se anunță extrem de interesant, pentru că e o trecere în revistă a discuțiilor (imaginare, desigur, că englezii nu au făcut încă publice stenogramele) pe care Regina le-a avut cu prim miniștrii din timpul domniei ei de 60 de ani – de la Winston Churchill la David Cameron.

Stagiunea durează din februarie până în iunie, la Gielgud Theatre, dar biletele pentru primele două luni sunt aproape epuizate, semn al iubirii britanicilor pentru doamna Mironova, actrița de origine rusă care le-a interpretat, de lungul vremii, pe ambele Elisabete.

În martie și Judi Dench se întoarce la prima dragoste – teatrul – într-o piesă a cărui subiect te face să spui imediat awwww. “Peter & Alice” este povestea întâlnirii adevăratei Alice din “Alice în țara minunilor” cu adevăratul Peter Pan. Spectacolele au loc din martie până în iunie, la Teatrul Noel Coward, iar piesa e o premieră mondială.

În noiembrie, după succesul (improbabil, după gusturile mele, dar certificat de criticii londonezi) cu “Hamlet”, Jude Law declamă din nou Shakespeare, preluând rolul titular din Henry V.

Mai e nevoie să vă spun că biletele vi le puteți cumpăra oricând pe internet, la niște prețuri decente, într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesar dacă piesele s-ar juca la vreun teatru din București?

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1
1953

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!