Category : carti simpa

Campania electorala e construita pe niste tactici in care incerci sa faci ca mesajul tau sa ajunga la cat mai multi oameni, iar in asta intra mai ales in Romania, sa scriticam ce face contacandidatul si mai purin sa spunem ce planuri avem noi si ce proiecte de dezvoltare.

Pe mine ma deranjeaza tare cand in campania electorala candidatii se trezesc sa se ia de familia contracandidatilor. Si cand observatiile urate si atacurile vin de la o femeie candidat, care ar trebui sa fie mult mai protectatore cu ideea de familie, totul are un iz oribil.

Am avut-o acum ceva ani pe doamna firea care s-a trezit sa comenteze ca e urat ca familia Iohannis nu are copii, iar cateva zile mai tarziu a inventat ca fostul presedinte s-a ocupat de adoptii internationale si vindea copii samsarilor. Ceva absolut oribil si inutil in dezvoltarea unor idei pentru campania electorala.
Dar pentru publicul roman, orice mizerie e un prilej de ura si injuraturi, chiar si nefondate.
Aseara doamna Lasconi, care e oricum suparata ca au abandonat-o colegii din USR si are probleme mari logistic pentru finantarea si organizarea campaniei, a comentat ceva foarte foarte urat despre Nicusor Dan.
A spus ca primarul capitalei nu isi iubeste copiii, ca l-a avuzit dansa in nu stiu ce emisiune povestind ca nu le spune copiilor foarte des ca ii iubeste si ca fetita dansului i-a cerut sa-I spuna mai des te iubesc.
Evident a facut ricoseu catre dansa si ne-a spus cat de mult iubeste dansa copiii, si propria familie.

Comentariul e josnic. Nu ajuta la nimic si nici nu e real, fiind de notorietate ca Nicusor Dan isi organizeaza pauza de masa la primarie ca sa se duca sa-si ia fetita de la scoala si sa o duca acasa, sa petreaca la pranz putin timp impreuna. Plus ca peste ani toata lumea a vazut ce familie frumoasa , cu bun simt si modestie, are primarul care acum candideaza la prezidentiale.
Chiar daca familia Dan comunica foarte putine detalii personale ( e si normal pentru ca isi doresc ca fata si baiatul sa traiasca ca niste copii normali, in ciuda expunerii tatalui ), primarul a mai povestit comentariile comic ironice pe care le face cea mica (are acum 9 ani), despre cum se imbraca tatal ei, despre cum ii sta parul si alte lucruri simpatico din orice familie normala care arata o atmosfera calda si frumoasa.

Revenind la doamna Lasconi si remarca dansei absolut oribila, nu inteleg ce urmareste cu asemenea mizerii. De ce sa faci asa ceva cand stii si ca nu e adevarat, dar mai ales cand ai trait chiar tu durerea judecatii publice in relatie cu fiica, la momentul cand aceasta a marturisit ca apartine comunitatii LGBTQ+.

Consilierii doamnei Lasconi – daca i-a mai ramas cineva in echipa – invatati-o ca-si face rau… nu o ajuta cu nimic sa zica mizerii despre familiile contra candidatilor.
Sigur ca astazi candidatii nu mai pun pret pe etica si sunt pe principiul “pe cadrave inainte”, dar mi se pare important sa stiti ce e etic si ce nu (si va las mai jos si cateva carti, daca vreti sa dezvoltati subiectul).
Mi se pare ca am trecut printr-un soc asa de mare odata cu anularea alegerilor incat ar trebui sa folosim momentul sa reasezam totul pe valori corecte, ca sa nu ne mai lasam influentati de toate mizeriile de la tv.

Intr-o campanie electorala etica si civilizata, felul in care un candidat se raporteaza la familia contracandidatului este extrem de important. Cum intr-o alta viata am invatat despre comunicarea in campaniile electorale, iata ce este etic si ce nu este etic din punct de vedere al bunei conduite politice.

Ce este etic sa faca un candidat:

Sa pastreze discutia asupra ideilor si performantelor politice, nu asupra vietii private a contracandidatului sau a familiei acestuia.
Sa nu implice familia adversarului in discursul electoral, decat daca este intr-un mod obiectiv, verificabil si legat de chestiuni de interes public (ex: daca o ruda a fost numita intr-o functie publica intr-un mod care ridica semne de nepotism, si asta e dovedibil).
Sa condamne public atacurile josnice venite din tabara sa la adresa familiei altor candidati (daca ele apar) – este o dovada de integritate si de leadership real.
Sa evite sarcasmul sau aluziile personale – chiar si glumele aparent nevinovate despre familia unui contracandidat pot fi percepute ca atacuri murdare.

Ce nu este etic (si poate fi sanctionat de opinia publica):

Atacuri la persoana care implica membrii familiei – mai ales daca acestia nu au nicio implicare politica. Exemplu: ironizarea sotului/sotiei pentru cariera, aspect, viata personala.
Scotocirea vietii private in cautare de vulnerabilitati – folosita in mod intentionat pentru discreditare (ceea ce se cheama campanie negativa murdara).
Dezinformarea – promovarea de zvonuri sau acuzatii false legate de familia contracandidatului (chiar si cu formulari ambigue sau insinuante).
Implicarea copiilor contracandidatului – acest lucru este considerat grav, mai ales daca acestia sunt minori. Este un consens larg ca minorii trebuie protejati de orice atac politic.

Principiul de baza in etica electorala: “Ataca ideile, nu oamenii. Mai ales nu pe cei care nu candideaza.”

In Romania, nu exista o lege care sa interzica explicit aparitia membrilor familiei intr-o campanie electorala. Cu toate acestea:
Legea 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale reglementeaza clar cheltuielile si resursele implicate, dar nu specifica norme despre familie.
CNA poate interveni daca se considera ca un spot TV cu minori, de exemplu, incalca drepturile acestora sau normele de difuzare.
La alegerile din 2014, Victor Ponta si-a folosit propriul copil in campanie, aparand cu fiul sau minor la acea vreme in spoturi si fotografii oficiale. Acum Victor Ponta a dus-a la emisiune la Marius Tuca, pe cea mai mica dintre fiicele sale (si ea minora)sub pretexttul ca ea a vrut sa-l insoteasca ca sa-i ureze succes.
In 2014 nu a existat o sanctiune, dar a fost o tema de discutie in presa si in societatea civila, astaziz ne-am obisnuit atat de ult cu expunerea vietilor private incat nu ne mai gandim ca e o forma de manipulare.

Avem cateva carti foarte relevante care trateaza subiectul etica in campaniile electorale, inclusiv aspectele legate de viata privata, familie si conduita candidatilor.

„Etica si politica” – Michael Sandel. Nu e despre campanii in mod direct, dar trateaza fundamentele eticii politice si cum ar trebui sa se comporte oamenii publici. Excelenta pentru intelegerea diferentei intre moral si legal.
“The Ethics of Political Communication” – Peter J. Schulz & Hartmut Wessler. Abordeaza cum se comunica etic in campanii si care sunt limitele discursului politic.
“Dirty Politics: Deception, Distraction, and Democracy” – Kathleen Hall Jamieson. E o lucrare de referinta in analiza manipularii electorale. Trateaza direct folosirea vietii personale a candidatilor.

In „Dirty Politics: Deception, Distraction, and Democracy” doamna Kathleen Hall Jamieson scrie despre politica murdara caren nu inseamna neaparat minciuna – ci distorsionare. Ea arata ca cele mai eficiente tehnici de manipulare nu sunt neaparat fake news evidente, ci adevaruri spuse pe jumatate, scoase din context sau prezentate cu intentie inselatoare.
Exemplu: Un clip care arata ca un candidat „a votat impotriva cresterii pensiilor” poate ascunde faptul ca proiectul de lege era unul toxic in alte privinte.

Tot in aceast carte e abordata distragerea atentiei de la teme importante. Campaniile murdare functioneaza prin deturnarea dezbaterii publice. Se arunca teme controversate (viata personala, familia, zvonuri) tocmai pentru a evita discutiile reale despre politici publice. Aceasta e o strategie de tip “look over here” – creezi scandal ca sa eviti explicatiile incommode, se mai numeste si “tehnica steguletului” – fluturi un steag intr-o directie ca sa distragi atentia de la ce e important cu adevarat.
Jamieson arata cum atacurile personale sunt mai eficiente decat cele pe idei.
Psihologia umana reactioneaza mai puternic la mesaje emotionale decat la cele rationale. Din aceasta cauza, campaniile murdare tind sa aiba impact electoral mai mare, chiar daca sunt lipsite de continut.
Aceasta idee este dureroasa dar realista: alegatorii nu sunt mereu rationali.

Campaniile murdare slabesc democratia. Ele transforma alegatorii in consumatori de spectacol, nu in cetateni informati. Daca nu cultivam o cultura a comunicarii etice, ne vom trezi cu lideri alesi pe baza de frica, emotie si manipulare – nu de competenta.

Anul care a trecut am citit carti mai diverse decat cele din anii precedenti pentru ca am intalnit si discutat multe cu oameni din medii diferite.
Sunt obisnuita ca atunci cand intalnesc pe cineva care este evident ca e educat sa intreb direct ce carti citeste, si imi notez poate ajung sa le citesc.
Nu se intampla intotdeauna dar, de cele mai multe ori, imi fac timp pentru cele care sunt foarte departe de domeniul meu de interes pentru a-mi mai deschide mintea si a vedea lucrurile din alte perspective.
Retrospectiva cartilor pe care le-am citit in 2024 am impartit-o in sectiuni: literatura, biografii, media, nutritie&psihologie, politics.

Acum a fost un an electoral nou, dar si lansari de filme cu trimiteri politice, am citit cateva carti din zona politica.
Simtim cu totii de cativa ani ca devenim tot mai polarizati ca opinii, ca nu mai avem rabdare sa ascultam opinia altuia si nu cautam decat confirmarea in vorbele celorlalti.
Incerc sa ma opun acestui trend care nu cred ca imi face bine ca perssoana si am citit cateva carti care sa ma ajute sa inteleg ce se intampla acum in lume si de unde vine nevoia de extremism si incrancenarea in opinii.

“High Conflict: Why We Get Trapped and How We Get Out” de Amanda Ripley analizeaza motivele pentru care oamenii si grupurile se blocheaza in conflicte de tipul “noi versus ei” si cum acestea escaladeaza, transformandu-se intr-un fel de captivitate emotionala si psihologica.Spre deosebire de conflictele sanatoase, care pot duce la progres si solutionare, conflictele intense duc la stagnare si deteriorare.
Ele apar din cauza polarizari extreme, fie ca este politica, sociala sau personala, fiind adesea amplificate de persoane sau organizatii pentru interesul propriu, de putere sau financial. O cale de a iesi din aceste conflict este empatia si intelegerea profunda.
Cartea e tradusa si la noi si o gasiti la editura Publica, eu am citit-o in engleza.

“Misbelief: What Makes Rational People Believe Irrational Things” de Dan Ariely exploreaza modul in care oameni altfel rationali ajung sa creada in idei false, conspiratii sau convingeri irationale. Ariely, un expert in economie comportamentala si psihologie, analizeaza mecanismele care conduc la formarea si raspandirea acestor credinte, precum si impactul lor asupra indivizilor si societatii.
E interesant de citit cum se formeaza convingerile gresite, de la factorii psihologici (insecuritatea, dorinta de apartenenta si nevoia de a gasi sens in evenimente complexe) pana la cautarea explicatiilor simple ( Creierul uman prefera solutii clare si narative usor de inteles, ceea ce poate favoriza conspiratiile)
E abordata si situatia liderilor sau influencerilor care sustin idei false si pot legitima aceste convingeri in ochii adeptilor lor, dar si dezinformarea deliberata care este adesea conceputa pentru a exploata vulnerabilitatile cognitive si emotionale ale oamenilor.

“Nervous States: Democracy and the Decline of Reason” de William Davies este o carte pe care am daruit-o mult in acest an. Am aflat despre ea de la unul dintre functionarii la Parlamentul European si, dupa ce am citit-o, am fost tentata sa o dau tuturor celor care fac interviuri cu politicieni.
Cartea examineaza cum emotiile, anxietatea si sentimentul de nesiguranta influenteaza tot mai mult politica, cultura si viata moderna. William Davies exploreaza tranzitia de la o epoca in care ratiunea si faptele au fost piloni centrali ai guvernarii si societatii, catre o era marcata de tensiuni emotionale, polarizare si o criza a increderii in institutii si experti.
Davies explica cum liderii politici si miscarile sociale folosesc emotiile, mai ales frica si furia, pentru a mobiliza masele. De exemplu, ascensiunea fake news si a narativelor conspirationiste este legata de aceasta preferinta pentru emotie in locul faptelor.
Nu e o carte tradusa la noi, dar daca cineva doreste sa o citeasca in limba engleza i-o pot trimite. (doar sa lasati un comentariu cu adresa de mail unde sa o trimit)

“What Is Populism?” de Jan-Werner Müller este o carte care analizeaza natura populismului, cum functioneaza si de ce este o forta politica importanta si controversata in lumea moderna. Am cautat-o dupa ce ne-a lovit nenorocitea cu candidatul straniu si mincions care scoate panglici pe nas cu vorbe fara sens si place romanilor contrar oricarei ratiuni. O am in versiunea audiobook.
Jan Wener Müller exploreaza diferentele dintre populism si alte ideologii politice, si examineaza impactul pe care il are asupra democratiei.
Populistii pretind ca ei sunt singurii reprezentanti legitimi ai poporului, excluzand toate celelalte voci sau perspective.

Poate nu veti ajunge sa cititi aceasta carte asa ca va las mai jos caracteristicile centrale ale populismului pentru ca e ceva de care ne lovim foarte tare in aceste zile.

o Exclusivismul moral: Populistii tind sa nege legitimitatea oponentilor lor politici, sustinand ca acestia nu reprezinta cu adevarat vointa poporului.
o Anti-pluralismul: Populistii resping ideea ca diverse grupuri sau interese ar trebui sa fie reprezentate intr-o democratie; ei promoveaza ideea unui „singur popor” cu o „singura vointa”.
o Atacurile asupra institutiilor: Institutiile democratice, precum presa libera, justitia sau parlamentele, sunt deseori vizate de populisti, care le considera obstacole in calea exprimarii vointei populare.
Müller subliniaza ca populismul este simultan un raspuns la deficientele democratiei si o amenintare la adresa ei. Desi populistii sustin ca reprezinta vointa populara, ei tind sa centralizeze puterea si sa limiteze libertatile politice odata ajunsi la guvernare.

Am mai parcurs (pt ca am versiunea audio book) cartea lui Bob Woodward, WAR. In ultimii ani am citit toate aparitiile editoriale semnate de Woodward care e un jurnalist pe care-l admir si sunt fascinata de modul in care isi organizeaza cariera si de frecventa cu care publica carti la o varsta inaintata (81 de ani). Bine, are mai multi asistenti care ii centralizeaza insemnarile si interviurile si care se ocupa de editarea lor pentru carti.
Revenind la cartea “War”, ea analizeaza cei mai important lideri politici ai momentul, cu influenta lor in politica externa, dar si din perspectiva trasaturilor lor de personalitate care ii ghideaza in decizii.

Am mai ascultat biografia lui Boris Johnson, care pe langa cartile de mai sus pare o gluma si iti dai seama ca a fost un premier care nu are amploare politica… Bine, daca ne uitam si la politicienii nostri din perspectiva acestor carti (pe care pun pariu ca nu le-au citit…bine, nici nu cred ca au auzit de ele), ne dam seama de ce suntem unde suntem ca natiune.

Si pentru ca a fost lansarea filmului The Apprentice despre relatia dintre Donald Trump si mentorul lui, Roy Cohn (interpretati minunat de Sebastian Stan si Jeremy Strong) am vrut sa vad cum era Cohn ca om (e si un documentar pe Max) si am citit cartea A time for lies (care fictionalizeaza parcursul lui social. e domnul care apare si in Angels in America de Tony Kushner, piesa de teatru montata si la noi, si ecranizata cu Al Pacino in rolul lui Cohn)
Cohn era un avocat machiavelic, teoriile lui – despre minciuni si manipulare – functioneaza astazi in lumea moderna.

*
Am scos o lista cu devizele lui de viata, poate fac candva o postare separata. Acum las doar 3 dintre ele.
„Nu recunoaste niciodata ca ai gresit.”
„Atacul este cea mai buna aparare.”
„Nu conteaza ce spun altii despre tine, atata timp cat tu spui ce vrei despre ei.”

Continui seria anuala de carti si ciocolata. Eu asa citesc mereu, cu ceva de rasfat dulce alaturi. De data aceasta m-au ajutat prietenii de la Leonidas si Milka care mi-au trimis multa ciocolata. (am daruit-o mai departe )

1, Maria Ressa Cum sa infrunti un dictator. O gasiti la editura XYZ Books. E o carte care va va da putere sa sustineti ce e drept, Maria Ressa e castigatoarea premiului Nobel pentru Pace.

2. Anthony Ervin si Constantine Markides Dragonul de apa, a aparut la Editura Pilot Books. Anthony a devenit campion olimpic la 19 ani, a renuntat apoi, si-a vandut medalia si… dupa ani a revenit [articipand ca olimpiada ca unul dintre cei mai varstnici sportivi. Azi e la Gaudeamus Anthony, va fi acolo si David Popovici. Cred ca v fi o intalnire mgica.
3. Al Pacino Sonny Boy. A aparut inc olectia Orion de la Editura Nemira. Biografia lui Pacino, unul dintre cei mai introverti si timizi actori, de data asta cu perspectiva lui asupra vietii pe care a trait-o.
4. Lisa Marie Presley si fiica ei Ridley Keough . DE aici spre marele necunoscut. Tot la Nemira o gasiti. E o carte cu care mergeti la sigur pentru un cadou surpriza pentru mamele voastre care, la 18-20 de ani, se distrau pe muzica lui Elvis.
5. Povestea vietii mele. Capitole tarzii. Regina Maria. O carte pe care o gasiti la editura Corint. E o carne necesara in aceste zile, e exemplul perfect al unei femei care schimab lumea si istoria. Regia Maria contribuit findamental la recunoasterea internationala a Romaniei mari.
6. Naomi Oscaka calatoria pentru a-si gasi forta si vocea proprie. Despre cum marii sportivi lupta zilnic pentur performatele lor si despre cum bataliile din mintea noastra sunt mult mai grele decat cele de pe terenul de sport. A aparut la editura Pilot Books.
7. Jean Baptise Andrea mereu cu gandul la ea. O gasiti la Editura Trei. E o superba poveste de dragoste intr-o Italie minunata. Perfecta de citit in vacanta pentru ca nu e doar o excursie emotionala, ci si o mica lectie de istorie a Italiei
8. Marc Levi – Noa . o poveste moderna despre amenintarile digitale si dictatori. Va suna cunoscut? De data asta sunt 9 hackeri care lupta impotriva unui dictator. E o perfecta carte de vacanta.
9. Diana Popescu – Viata are abonament pe toate liniile. Povesti aflate/auzite in mijloacele de transport din Bucuresti, scrise cu umor, asezate intr-un puzzle care da o imagine a societatii. Foarte frumoasa si, caateodata, emotionanta.
10. Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau. Am ai recomandat cartea aceasta, e pentru mine cartea perfecta pentru sfarsitul de an cand iti faci curat in suflet si in minte sa poti incepe cu bine noul an.

Pentru ca e ultima zi de Gaudeamus, mai am cateva carti de recomandat pe care inca nu le am , sunt pe lista de cumparaturi, dar le las aici pentru ca s-ar putea sa va inspire si sa le achizitionati la un pret cu reducere de la targ.

Eu vreau ca in vacanta de iarna sa ma refugiez si linistesc printre carti. A fost un an atat de greu si profesional, si emotional, si personal, si nici contextul politic nu ne-a ajutat sa fim linistiti…

Am citit zilele trecute o carte care are la baza cel mai mare studiu despre chimia si psihologia fericirii, desfasurat pe mai bine de 17 ani, in mai multe tari, pe persoane de educatii diferite, cu obiceiuri diferite de life style.

O carte care ar trebui sa fie baza oricarui coach de orice fel – de la job la relatii personale, sexualitate sau training mental.

Aveam cartea in ebook de pe vremea serialului Scandal, adica mai bine de 10 ani, si nu ma hotarasem sa o citesc credeam ca e o analiza foarte tehnica si stiintifica.

Am ajuns la aceasta carte pentru ca la momentul premierii serialului Scandal care vorbeste despre un PR fixer care rezolva multe situatii de criza, am citit cartea scrisa de doamna care a inspirat filmul, Judy Smith fost consilier de comunicare la Casa Alba, Good Sefl, Bad Self.

Cartea lui Judy am citit-o de atunci, e despre comunicarea de criza si despre HR (ce spun actiunile si CV-urile oamenilor despre caracterul lor), iar acolo povesteste despre doua titluri pe care le da spre lectura clientilor ei din zona corporate sau politica, dupa o situatie de criza.

Prima carte este The How of Happiness – a scientific approach to getting the life you want de Sonja Lyubomirsky, iar a doua este Mistakes were made but not by me…

Despre prima carte vreau sa  scriu putin acum pentru ca e posibil sa nu ajungeti sa o cititi (nu e tradusa la noi) si v-ar putea ajuta sa reflectati putin asupra modului de a gandi si de a va trai viata.

Doamna psiholog subliniaza cat de variata e perceptia noastra despre fericire, cu variabile de la educatie, tara in care traim, nivelul de lifestyle pe care -l avem, dar spune ca fericirea nu e despre asta si face si o demonstratie ca de fapt fericirea se deprinde cum deprindem practicarea unui sport, o anumita rutina de viata etc.

Cercetarile sugereaza ca a lucra pentru a deveni mai fericit nu numai ca va face o persoana sa se simta mai bine, ci ii va stimula si energia, creativitatea si sistemul imunitar, va favoriza relatii mai bune, va creste productivitatea la locul de munca si chiar va duce la o viata mai lunga.

Cercetarile ei au aratat ca oamenii care se considera fericiti isi dedica o mare parte din timp familiei si prietenilor, cultivand si bucurandu-se de aceste relatii. Isi exprima cu usurinta recunostinta pentru tot ceea ce au.Sunt adesea primii care ofera ajutor colegilor de munca si trecatorilor. Practica optimismul atunci cand isi imagineaza viitorul. Savureaza placerile vietii si incearca sa traiasca in momentul prezent. Fac din exercitiile fizice un obicei saptamanal si chiar zilnic. Sunt profund dedicati obiectivelor si ambitiilor pe tot parcursul vietii (de exemplu, lupta impotriva fraudei sau invatarea copiilor lor valorile lor profunde).

Nu in ultimul rand, si cei mai fericiti oameni au parte de stres, crize si chiar tragedii. In astfel de circumstante, ei pot deveni la fel de afectati si emotivi ca noi toti dar arma lor secreta este echilibrul si puterea de care dau dovada in a face fata provocarilor.

Primul mit este acela ca fericirea este ceva ce trebuie sa gasim, ca este acolo undeva, un loc care nu ne este la indemana, un fel de Shangri-la.  Gandim ca am putea ajunge acolo,  dar numai daca s-ar intampla lucrurile potrivite: daca ne-am casatori cu adevaratele noastre iubiri, ne-am asigura slujbele de vis, ne-am cumpara case elegante.

In fapt, cercetarile au aratat ca atingerea senzatiei de fericire e un proces care e impartit in 3 factori: 50% e set point – A. D. N-ul nostru, felul in care hormonii nostri functioneaza genetic. 40% din senzatia de fericire e data de activitatea noastra zilnica, iar 10% este dat de circumstante (razboi, accidente, status marital, financiar etc).

Daca nu esti fericit astazi, atunci nu vei fi fericit nici maine daca nu iei lucrurile in propriile maini si nu faci ceva.

Cartea sustine ca 40 % din fericirea noastra este determinata de activitatea intentionata, de rutina noastra zilnica si de promisiunea pe care ne-o facem ca sa fim o persoana mai buna si mai orientate catre ceilalti, fericirea noastra venind adesea din bucuria celorlalti.

Oricat de banal si cliseu ar suna, fericirea, mai mult decat orice, este o stare de spirit, un mod de a ne percepe si de a ne aborda pe noi insine si lumea in care traim.

Asadar, daca doriti sa fiti fericiti maine, poimaine si pentru tot restul vietii, o puteti face alegand sa va schimbati si sa va gestionati starea de spirit astazi, in acest moment.

Studiile au aratat ca mai multi bani aduc o fericie temporara, o operatie estetica – in care gasim confort, aduce si ea o fericire temporara, la fel o casa noua, o slujba noua; e doar o chestiune de timp pana ne obisnuim cu noul nostru statut si incercam sa gasim in alte locuri fericirea, aratandu-ne nefericiti.

Analizand comportamentul oamenilor fericiti si testand un nou comportament zilnic pe cei care nu au momente de fericire, cercetatorii au ajuns la 12 chestiuni care, daca sunt introduse in rutina noastra, ne vor da o stare de fericire.

Studiile doamnei psiholog Sonja Lyubomirsky au aratat ca nu e nevoie de toti cei 12 pasi, 4 pasi, in functie de ce ne place sa facem si de temperamentul nostru, sunt suficienti pentru a ne imbunatati starea.

Exprimarea recunostintei: sa transmiteti binecuvantarile pentru ceea ce aveti (facute fie catre o persoana apropiata, fie in privat, prin contemplare sau printr-un jurnal) sau sa transmiteti recunostinta si aprecierea dumneavoastra uneia sau mai multor persoane carora nu le-ati multumit niciodata in mod corespunzator.

 Cultivarea optimismului: Pastrarea unui jurnal in care va imaginati si scrieti despre cel mai bun viitor posibil pentru dumneavoastra sau exersarea de a privi partea buna a fiecarei situatii.

Evitarea gandirii excesive si a comparatiei sociale: Utilizarea unor strategii (cum ar fi distragerea atentiei) pentru a reduce frecventa cu care te gandesti la problemele tale si te compari cu altii.

Practicarea actelor de bunatate: Facand lucruri bune pentru altii, indiferent daca sunt prieteni sau straini, direct sau anonim, spontan sau planificat

 Incurajarea relatiilor: Alegerea unei relatii care are nevoie de consolidare si investirea de timp si energie in vindecarea, cultivarea, afirmarea si bucuria acesteia.

Dezvoltarea de strategii de adaptare:Exersarea modalitatilor de a indura sau de a depasi un stres, o dificultate sau o trauma recenta.

 Invatarea execitiului iertarii:Tinerea unui jurnal sau scrierea unei scrisori in care lucrati la renuntarea la furie si resentimente fata de una sau mai multe persoane care v-au ranit sau v-au gresit.

Efectuarea mai multor activitati care va angajeaza cu adevarat:Cresterea numarului de experiente acasa si la serviciu in care va “pierdeti”, care sunt provocatoare si absorbante (de exemplu, experiente de flux).

Savurati bucuriile vietii:Acordarea unei atentii deosebite, incantarea si reluarea placerilor si minunilor momentane ale vietii, prin gandire, scriere, desen sau impartasire cu altcineva.

 Angajarea fata de obiectivele tale:Alegerea unuia, a doua sau a trei obiective semnificative care sunt semnificative pentru dumneavoastra si dedicarea de timp si efort pentru urmarirea acestora.

Practicarea religiei si a spiritualitatii: Implicandu-va mai mult in biserica, templu sau moschee sau citind si meditand la carti cu tematica spirituala.

 Aveti grija de corpul dumneavoastra: Implicarea in activitati fizice, meditatia, zambetul si rasul.

S-a vorbit mult despre filmul Maestro odata ce a intrat pe Netflix si a fost accesibil publicului care prefera filmele vazute pe canapea. Si comentariile de acolo.

Unora le-a placut, altora nu.

(mie nu -mi place Bradley Cooper, desi inteleg si apreciez strategia lui de marketing de a se asocia cu nume mari pt a capata notorietate ca regizor. In combinatia in care e si actor si regizor in propriile proiecte, mie mi se pare un dezastru; dar e doar o parere.)

Dar partea buna a filmului asta e ca l-a adus in atentia publica pe Leonard Bernstein un mare muzician, dirijor si compozitor, care nu mai e deloc cunoscut de generatia care are 20-30 de ani.

Dar daca v-a placut filmul si ati fost interesati de unghiul despre sacrificiile pe care le-a facut sotia lui, o actrita buna in epoca, va las cateva carti de citit pe aceeasi tema.

Mai intai, daca vreti sa descoperiti mai multe din viata lui Bernstein care a avut candva o emisiune la tv in care explica muzica clasica pentru cei tineri (cam cum face Daniel Barenboim, un mare pianist si dirijor contemporan, pe youtube in aceste zile) e bine sa stiti ca exista doua carti foarte frumoase si cu marturisiri foarte intime.

Una scrisa de fiica lui cea mare, Jamie  -, alta cu fragmente din scrisorile scrise de el catre familie sau alti muzicieni.

Da, in ambele sunt mentionate – de la prima sursa – sacrificiile facute de Felicia, sotia lui Bernstein, inclusiv e mentionata homosexualitatea lui si cum a fost tratata in interiorul familiei. (la sfarsitul articolului, va las cateva fragmente din aceste carti care au fsot sursa de inspiratie si pentru filmul de pe Netflix. Nu sunt traduse in romaneste, le gasiti pe amazon inclusive in versiunea kindle.)

In Romania comunista a fost tradusa cartea in care Bernstein explica muzica pentru tineri. O mai gasiti doar prin anticariate, arata asa… ca sa stiti ce cautati.

(Am citit-o in adolescenta si imi aduc aminte ca e undeva o explicatie despre cum sunt astezate instrumentele intr-o orchestra. Am cautat o poza despre subiect, nu e cea din carte, dar daca tot cititi acest text, sa va ofer o informatie din care sa invatati ceva).

*

Despre femeile care protejeaza mediul in care creeaza artistii barbati s-au scris multe carti. Unele emotionante, altele care arata cum – in epoca in care femeia era doar casnica – aceste sotii inteligente si rafinate, cu o intelegere profunda a meseriilor sotilor lor sufereau pentru ca nu se puteau dezvolta si ele, dar perseverau in a fi un cocon protector pentru ca sotii lor sa creeze si sa se dezvolte tot mai bine.

( e in cartea lui Jamie Bernstein o poveste despre cum muzicianul promite ca va scrie un musical pentru desciderea Kennedy Center si isi da seama ca nu poate duce la bun sfarsit asta din cauza programului. Ca sa iasa bine din context, intrucat avea nevoie de doamna care solicitase musicalul, Felicia – sotia lui – o suna si ii gaseste o solutie alternativa pentru a fi toata lumea impacata cu situatia).

Anul trecut a fost lansata cartea Lives of the Wives: Five Literary Marriages de Carmela Ciuraru.

Am citit-o gandindu-ma ca autoarea e romanca si o vazusem laudata in New York Times, deci era un subiect fain de scris, dar nu e romanca.

Cartea are 5 portrete de femei care au trait in preajma unor scriitori, unele cu activitate artistica impresionanta altele casnice. Nu e o carte tradusa in romaneste, o gasiti pe amazon si in versiune kindle.

Mai avem in romaneste o minunatie de carte despre sotia lui Sergiu Celibidache si el un muzician exceptional si un dirijor de geniu. Viata lui a fost ecranizata si va fi pe ecrane in toamna acestui an.

Viata Ioanei Celibidache, o pictorita foarte talentata care nu a vrut sa semneze nicio lucrare cu numele ei de casatorie ca sa nu exploateze in vreun fel notorietatea sotului ei, o doamna care a fost un sprijit urias pentru vulcanicul si temperamentalui Celibidache, a fost povestita in cartea “Ioana Celibidachhe, o matusa de poveste”.

Am scris despre carte aici si sper ca, odata cu lansarea acestui film despre Celibidache, cartea va fi reeditata ca sa o citeasca cat mai multa lume.

Mai avem in Romania tradusa si o carte minunata,  o fictionalizare a unei povesti despre o sotie de artist. Rebecca Miller, Vietile secrete ale Pipei Lee. (a si fost ecranizata cartea cu Robin Wright, Keanu Reeves, Alan Arkin, Winona Ryder si Julianne Moore in rolurile principale, si Rebecca Miller regizoare)

Miller este sotia actorului Daniel Day Lewis si fiica lui scriitorului Arthur Miller; a avut nevoie de ceva ani pana si-a gasit propriul drum in viata (a trecut prin alcool, droguri si intamplari tumultuoase), dar acum este una dintre cele mai appreciate scriitoare si regizoare independente. Cartea e tradusa la noi la Editura Trei. Cu ceva ani in urma am facut un interviu cu doamna Rebecca Miller pe care il gasiti aici.

***

Iata doua fragmente din cele doua carti despre Bernstein, netraduse la noi.

In cartea fiicei lui, Jamie Bernstein

“They became engaged; there was even a notice about it in a gossip column. But then they broke it off. There were complications; they just couldn’t make the leap. Felicia went off to be Eva Gabor’s understudy in a Broadway play, where she fell in love with the leading man, Richard Hart. He was a hopeless alcoholic, abusive when drunk, but she loved him. She told us that Hart died in her arms, of liver failure. A couple of years later, sadder but wiser, or something, Felicia and Lenny decided to make a go of it after all. They married in September of 1951, flooded with nerves. On the drive from Massachusetts to Mexico for their honeymoon, Lenny—possibly out of pure suppressed panic—drilled Felicia on the rules of English grammar. Each morning, they would climb back into the car and Daddy would say, “You remember in yesterday’s lesson . . .” It’s a miracle the marriage even made it to Mexico. They spent their honeymoon in a cheerful villa in Cuernavaca, spending much of their time with the writer Martha Gellhorn, who would become a lifelong friend. She may well have saved the shaky new marriage by toggling back and forth between the anxious newlyweds, lending each a sympathetic ear. I was born exactly one year later. When I was little, my mother was a steadily working stage actress, using her mother’s maiden surname: Felicia Montealegre. She also acted in live television dramas, winning awards for her performances on shows like Playhouse 90 and Kraft Theatre. And she did concert narrations, as well. In our living room, there was a framed photograph of Mummy as Joan of Arc, her eyes looking heavenward as she is consumed by a backdrop of flames. Alexander and I loved that picture. We had no idea she was narrating Honegger’s oratorio; as far as we were concerned, our mother simply was Joan of Arc. But there was so much more to Felicia. She was witty and well-read; she could fix lamps, paint windowsills, perform flawless manicures. She was even an expert hair cutter. We thought she looked so professional, snipping away at our father’s head, occasionally leaning back to assess her handiwork, the comb gripped between her teeth.”

Din cartea Scrisorile lui Bernstein

Felicia Bernstein to Leonard Bernstein [late 1951 or 1952]

Darling, If I seemed sad as you drove away today it was not because I felt in any way deserted but because I was left alone to face myself and this whole bloody mess which is our “connubial” life. I’ve done a lot of thinking and have decided that it’s not such a mess after all. First: we are not committed to a life sentence – nothing is really irrevocable, not even marriage (though I used to think so). Second: you are a homosexual and may never change – you don’t admit to the possibility of a double life, but if your peace of mind, your health, your whole nervous system depend on a certain sexual pattern what can you do? Third: I am willing to accept you as you are, without being a martyr or sacrificing myself on the L.B. altar. (I happen to love you very much – this may be a disease and if it is what better cure?) It may be difficult but no more so than the “status quo” which exists now – at the moment you are not yourself and this produces painful barriers and tensions for both of us – let’s try and see what happens if you are free to do as you like, but without guilt and confession, please! As for me – once you are rid of tensions I’m sure my own will disappear. A companionship will grow which probably no one else may be able to offer you. The feelings you have for me will be clearer and easier to express – our marriage is not based on passion but on tenderness and mutual respect. Why not have them? I know now too that I need to work. It is a very important part of me and I feel incomplete without it. I may want to do something about it soon. I am used to an active life, and then there is that old ego problem. We may have gotten married too soon and yet we needed to get married and we’ve not made a mistake. It is good for us even if we suffer now and make each other miserable – we will both grow up some day and be strong and unafraid either together or apart – after all we are both more important as individuals than a “marriage” is. In any case my dearest darling ape, let’s give it a whirl. There’ll be crisis (?) from time to time but that doesn’t scare me any more. And let’s relax in the knowledge that neither of us is perfect and forget about being HUSBAND AND WIFE in such strained capital letters, it’s not that awful! There’s a lot else I’ve got to say but the pill has overpowered me. I’ll write again soon. My wish for the week is that you come back guiltless and happy. F

A inceput targul Gaudeamus si cum a venit week endul sigur va veti gasi drum catre targ, asa ca las aici cateva recomandari ale unor carti pe care le-am citit si mi-au placut mult, dar si ce carti vreau sa-mi cumpar.

Poate va inspira in lista dvs de cumparaturi.

Doua carti ar trebui sa fie la obligatorii pe lista de cumparaturi pentru doamne si domnisoare.

Joan Didion – Uite cum sta treaba (la editura PANDORA M), o colectie de  eseuri despre media, femei si viata in general, scrise cu finete si grija pentru idei si poveste.

Didion, pe care stiti ca o iubesc (are in ro traduse Anul Gandirii Magice si Nopti albastre, la aceeasi editura) obisnuia sa spuna We tell ourselves in order to live. Si e atat de mult adevar in aceasta propozitie in care ne regasim fiecare, cu vocile noastre interioare, cu problemele si istoriile noastre de viata.

O alta carte pentru doamne si domnisoare, foarte motivationala si emotionanta e Fluturele de Yusra Mardini.

E o poveste reala, a domnisoarei Mardini care a reusit sa plece din Siria aflata in razboi si, pentru ca acasa la eaera o buna inotatoare, a reusit cu multa  ambitie si curaj sa participe la Olimpiada de la Rio in echipa refugiatilor.

Dar pana la aceasta victorie personala cand a plecat cu o barca gonflabila din tabara de refugiati din Siria  și-a dat seama că motorul bărcii în care se afla alături de a alți refugiați din Siria s-a oprit si nu a ezitat să se arunce în valuri. Împreună cu sora ei, a apucat frânghiile fragilei bărci de cauciuc, luptându-se ore în șir să împingă ambarcațiunea către îndepărtatul mal grecesc. Acest act de curaj a salvat viețile unor femei, copii, bărbați de toate vârstele, care fugeau din calea războiului.

Astazi e purtator de cuvant la Natiunile Unite pentru refugiati, dupa ce a trecut prin calvar si a facut chiar si cateva luni de puscarie – fiind acuzata in tara ei de spalare de bani, ea fiind super saraca.

Povestea ei a inspirat si un film care e pe Netflix, dar e o carte de citit cu un ceai alaturi intr-o vreme cand va faceti bilantul unui an. E frumos sa vedeti ca orice se poate schimba in bine in viata dvs daca aveti curaj, ambitie si obiective clare, in ciuda oricaror greutati. Iar fetita asta, Yusra e incredibila, credeti-ma…

Cartea a aparut la editura Pilot Books unde, cand ajungeti la standul sau, mergeti pe mana mea si mai intrebati si de In lupta cu valurile a Dianei Nyad (si aici e un film pe Netflix inspirat din poveste), dar intrebati si de Stretching pentru orice varsta si Yoga in timp ce astepti.

Sunt doua carti care va ajuta sa aveti inteligent grija de corpul vostru, in conditiile in care faceti foarte putina miscare. In plus sunt carti foarte faine care pot fi facute cadou de sarbatori.

Pentru mine la  obligatorii mai e Zadie Smith – Impostorul care a aparut la Litera.

N-am citit inca nici in engleza aceasta carte, desi e una dintre scriitoarele pe care o citesc si in engleza si in romana, sa profundez. Glumesc desigur, doar ca imi place sa vad si cum a gandit in limba ei maternal cartea, acolo unde e engleza… si apoi sa compar cu traducerea, care e treaba complicate si ma bucur ca editurile au inceput sa puna numele traducatorilor pe coperta.

 Daca sunteti pasionati de film, teatru avem doua carti foarte simpatice in acesta zona: Martin Scorsese – O calatorie pe care o  gasiti la Nemira, si  Victor Rebengiuc – Asta-s eu  care a aparut la editura Vremea.

Sunt doua carti care seamana: sunt din interviuri si opinii ale celor care ii cunosc pe protagonisti, vorbesc despre doua talente uriase si despre integritatea lor profesionala.

Ce mai vreau eu sa imi cumpar

La Humanitas.

Vietile secrete ale culorilor – Laura Imai Messina

Calatorie in lumea formelor – Andrei Plesu

Cormac McCarthy Pasagerul

Mario Vargas Llosa – Conversatie la Princeton

Cristian Mungiu – Tania Ionascu, bunica mea, O biografie basarabeana

Radu Paraschivescu – Astazi este mainele de care te-ai temut ieri

La Pandora M, unde e si Joan Didion despre care am scris mai sus:

Annie Ernaux – Tânărul. Fotojurnal

Puterea artei de Simon Schama

Scrisori către Milena de Franz Kafka

 Junky de William S. Burroughs

Sunt sigura ca la targ, la o plimbare printre standuri sigur mai descopar bucurii, dar astea sunt pe lista mea acum

Felul in care care ne gandim la noi insine si la abilitatile noastre  ne influenteaza fundamental parcursul in viata – de la felul in care ne formam familia, construim relatii de prietenie pana la cum luam decizii in cariera sau cat de mult ne stresam pentru lucruri care nu tin de noi.

Zilele trecute in timp ce editam interviul cu producatorul documentarului Nasty, Cosmin Hodor (e un interviu pe care l-am facut special pentru TIFF, dar a fost realizat cu mult inainte dat fiind programul lui  Cosmin, il cititi aici), m-am reintors sa ascult o conferinta pe care el o mentiona cu Horia Tecau la TIFF 2020 (o ascultati aici). Am remarcat inca o data cum explica modul in care a invatat sa nu ia personal greselile din meciurile de dublu, sa nu dea vina pe partenerul lui.

In esenta el spune ca a invatat de mic sa destructureze ce a gresit si sa se orienteze catre a corecta ce nu a fost bine, fara sa ia nimic personal.

Discutia are mai multe nuante ( e despre tenis, dar poate fi aplicata si in viata), pentru ca intr-un meci de dublu nu e loc de ego, trebuie ca fie partener sa stie exact care e caracterul si tipologia colegului, la ce reactioneaza spre motivare, dar si obiectivele lor – mindsetul – sa fie tot timpul pe pozitiv, pe sa facem mai bine.

Mi-am adus aminte de cartea psihologului Carol S Dweck care analizeaza mindsetul si cum am foarte mare nevoie in aceste zile de o reasezare a gandurilor si motivatiilor, am citit-o. (in engleza, in kindle, dar intre timp – bucurandu-ma profund de ea si stresandu-mi prietenii cu ce scrie doamna – am luat-o si pentru ei, la lecturi obligatorii, mai ales ca am descoperit ca e tradusa la Editura Curtea Veche)

Cum defineste doamna psiholog Carol Dweck, de la Universitatea Stanford fix mindset/ mentalitatea fixa vs growth minsetul/ mentalitatea flexibila.

Stiinta ne-a spus candva ca creierul uman se opreste din dezvoltare in copilarie, insa acum stim ca acesta evolueaza si se schimba in mod constant. Multe parti ale creierului raspund la experiente, iar “software-ul” nostru poate fi actualizat prin invatare.

– O mentalitate fixa: in aceasta mentalitate, oamenii cred ca inteligenta lor este fixa si statica.

– O mentalitate de crestere: in aceasta mentalitate, oamenii cred ca inteligenta si talentele pot fi imbunatatite prin efort si invatare.

Persoanele cu o mentalitate fixa cred, de obicei, ca nivelul lor de inteligenta si abilitatile sunt innascute. In propriile cuvinte ale Dr. Dweck, persoanele cu mentalitate fixa cred ca “au o anumita cantitate [de inteligenta] si atat, iar apoi obiectivul lor devine sa para tot timpul inteligente si sa nu para niciodata proaste”.

Pentru persoanele cu o mentalitate de crestere, insa, acestea inteleg ca a nu sti sau a nu fi bun la ceva poate fi o stare temporara – astfel incat nu trebuie sa se simta rusinate sau sa incerce sa demonstreze ca sunt mai inteligente decat sunt in prezent.

Dweck afirma ca, in cadrul unei mentalitati de crestere, “elevii inteleg ca talentele si abilitatile lor pot fi dezvoltate prin efort, o buna predare si persistenta”.

O mentalitate de crestere considera inteligenta si talentul ca fiind calitati care pot fi dezvoltate in timp.

Acest lucru nu inseamna ca persoanele cu o mentalitate de crestere presupun ca ar putea fi urmatorul Einstein – exista inca variabile in ceea ce putem realiza cu totii. O mentalitate de crestere inseamna pur si simplu ca oamenii cred ca inteligenta si talentele lor pot fi imbunatatite prin efort si actiuni.

O mentalitate de crestere recunoaste, de asemenea, ca esecurile sunt o parte necesara a procesului de invatare si le permite oamenilor sa “revina” prin cresterea efortului motivational.

Acest tip de mentalitate vede “esecurile” ca fiind temporare si schimbatoare si, ca atare, o mentalitate de crestere este cruciala pentru invatare, rezilienta, motivatie si performanta.

Si da exemple de mari sportivi care au ratat primele examene de evaluare in sporturile respctive pentru ca aoi, prin mii de ore de antrenament, au facut istorie in sport. E si o trimite la cartea lui Malcom Gladwell – tipping poit – in care se remarca ca e nevoie de minimum 10.000 de pre de exercitii pentru a excela intr-un domeniu.

Cei care adopta o mentalitate de crestere au mai multe sanse sa:

– Sa adopte invatarea pe tot parcursul vietii

– Sa creada ca inteligenta poate fi imbunatatita

– Sa depuna mai mult efort pentru a invata

– Sa creada ca efortul duce la maiestrie

– Sa creada ca esecurile sunt doar piedici temporare

– Considera feedback-ul ca pe o sursa de informatii

– Accepta de bunavoie provocarile

– Priveasca succesul altora ca pe o sursa de inspiratie

– Priveste feedback-ul ca pe o oportunitate de a invata

*

Intr-o mentalitate fixa, oamenii cred ca atributele, cum ar fi talentul si inteligenta, sunt fixe – adica, ei cred ca se nasc cu nivelul de inteligenta si talentele naturale pe care le vor atinge la varsta adulta.

O persoana cu mentalitate fixa evita, de obicei, provocarile din viata, renunta usor si se simte intimidata sau amenintata de succesul altor persoane. Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca o mentalitate fixa nu vede inteligenta si talentul ca pe ceva ce se dezvolta – este ceva ce “esti”.

Mentalitatea fixa poate duce la o gandire negativa. De exemplu, o persoana cu o mentalitate fixa ar putea esua la o sarcina si crede ca acest lucru se datoreaza faptului ca nu este suficient de inteligenta pentru a o face. In timp ce o persoana cu o mentalitate de crestere ar putea esua la aceeasi sarcina si crede ca acest lucru se datoreaza faptului ca trebuie sa petreaca mai mult timp exersand.

Persoanele cu o mentalitate fixa cred ca trasaturile individuale nu se pot schimba, indiferent de cat de mult efort depuneti, si sunt mai predispuse:

– Sa creada ca inteligenta si talentul sunt native, cu ce te nasti, cu aia defilezi toata viata.

– Sa evite provocarile pentru a evita esecul

– Ignora feedback-ul din partea celorlalti

– Sa se simta amenintate de succesul altora

– Ascunda defectele pentru a nu fi judecati de ceilalti

– Creada ca efortul depus este inutil

– Priveasca feedback-ul ca pe o critica personala

– Renunte  cu usurinta

Cercetarile lui Dweck au constatat, de asemenea, contrar opiniei populare, ca este mai benefic sa nu lauzi talentul sau abilitatile naturale, ci sa lauzi procesul. In special, ar trebui recompensate efortul, strategiile, persistenta si rezilienta. Aceste procese joaca un rol major in furnizarea unui feedback constructiv si in crearea unei relatii pozitive intre elev si profesor.

Printre beneficiile suplimentare ale unei mentalitati de crestere se numara:

– Reducerea epuizarii

– Mai putine probleme psihologice, cum ar fi depresia si anxietatea

– Mai putine probleme de comportament

 Felul in care ne gandim la intelectul si talentele noastre nu numai ca afecteaza modul in care ne simtim, ci poate afecta si ceea ce realizam, daca ne mentinem noile obiceiuri sau daca vom continua sa dezvoltam noi abilitati.

Sigur ca astazi, in epoca social media cand o poza cu tine primeste mai multe validari decat munca ta, e greu sa stai pe linia corecta a lucrurilor. Dar pentru asta trebuie sa ne slefuim ego si sa avem o lista proprie de criterii de evaluare in functie de obiectivele noastre si progresul pe care-l facem catre ele, ca sa nu cautam validare la cei din jur.

Incepe Bookfest si e din nou un rasfat pentru cei care iubesc cartile.

Iata ce carti va recomand din inima sa luati acasa.

Prima pe lista, fara sa ezit, Teoria Corzilor – David Foster Wallace, a aparut la editura PilotBooks, in traducerea lui Radu Paraschivescu. Aveti lansare la targ vineri la ora 16… detalii aici

Sunt atat de bucuroasa ca a fost tradusa cartea asta incat deja am comandat-o in mai multe exemplare sa o trimit prietenilor, sa o citeasca. Wallace a fost un mare scriitor american, o minte sclipitoare dar chinuita ( s-a sinucis la 40 de ani). In cartea asta sunt eseuri despre tenis, care de faptsunt eseuri despre viata.

Am citit-o in versiunea in engleza, o am in Kindle, dar o voi avea si in romana pentru ca mi se pare minunata alegerea traducatorului, dl Radu Paraschivescu, un mare si important traducator si scriitor, dar si un  mare iubitor de sport.

Ca sa raman tot la editura Pilot Books va recomand sa cititi / cumparati In lupta cu valurile – Diana Nyad

O doamna care are acum 73 de ani, si-a dedicate intreaga viata sportului, inotului pe mre distanta, a traversat oceanul din Cuba in Florida 177 km, fara cusca impotriva rechinilor.

Si cartea aceasta am citit-o, pentru un proiect, si m-a pus pe picoare, m-a motivat pentru ca eram in zile in care ma incerca o depresie din cauza de oboseala si epuizare.

La Humanitas, eu am pe lista de achizitii urmatoarele titluri

Noua Carte a domnului Radu Paraschivescu – Garoafe la bordel

Existus – Gabriel Liiceanu , o carte despre care stiu ca este despre doliu si moarte si raportarea noastra la aceasta etapa avietii

Si bonus, Simon – Narine Abgarian (doamna care a scris si Din cer au cazut trei mere) – eu am citit-o deja pentru ca am primit-o in avanpremiera. aici un fragment pe care l-am publicat pe urban.ro

La editura Pandora M

Bucurie – Manuel Vilas

Koba cel cumplit – Martin Amis (pe asta am citit-o), dar Amis tocmai ce a plecat dintre noi si va recomand aceasta analiza dura si meticuloasa a raului. (aici  e un fragment pe care l-am publicat pe urban.ro)

La editura Vellant

Alain du Botton – o educatie emotionala

Pe vremea cand nu erau atat de multi guru de Instagram care sa ne invete cum sa traim, BOtton care vine dintr-o familie unde a facut multa educatie informala, scria carti destepte care sa arate o alta latura a vietii. Erau multe citate din cartile lui pe Instagram. Dar mSai bine cititi originalul.

Susan Sontag – Despre fotografie

O carte fina, o analiza rafinata, a impactului fotografiei asupra vietilor noastre. Stiu ca astazi nu mai gandim in fotografii ci in poze de selfie-uri, dar cartea asta e definitorie pentru cultura vizuala si sociala a fiecaruia dintre noi.

Editura Publica

Anders Hansen – Creierul Puternic.

Cu o asemenea avalasa de informatii in fiecare zi, lupta de astazi e mai intai pentru un creier puternic; de acolo incolo se construieste sanatatea si calitatea vietii nosstre.

Si ca sa raman la Publica, am doua bonusuri, nu sunt carti din anul asta, dar au contextul potrivit pentru a fi citite/cumparate anul acesta.

Rafa – Povestea mea, biografia lui Rafael Nadal scrisa impreuna cu John Carlin.

Nadal a anuntat ca la anul ia in calcul retragerea prin participarea la cat mai multe turnee care i-au adus bucurie in viata. E unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii, un caracter cu o darzenie si o ambitie supra omenesti. Anul asta, dupa f multi ani, nu va participa la Roland Garros pentru ca nu s-a recuperat dupa accidentari.

Pentru el Roland Garros e viata. L-a castigat de 14 ori.

(anul trecut, cand am fost la Roland Garros, citeam prin cafenele cartea lui ca sa-i salut succesul si viata in felul meu)

Si al doilea bonus Staley Tucci Gust.

Stiu ca am recomandat-o si anul trecut, este despre mancarea italiana, cultura italiana, iar actorul Stanley Tucci e un gourmand si un mare rafinat. Cartea e ca o vacanta in Italia. E de pastrat in orice biblioteca. Sunt dintre cei care am petrecut multe vacanta in Florenta si Roma, atat de multe ca stiu proprietari de carciumi din aceste orase :), cred ca inteleg destul de bine gastronimia italiana si cred ca Tucci ii face un mare serviciu cu aceasta carte.

Ieri a fost ziua internationala a cartii, am daruit cateva carti, asa de sarbatoare.

Imi place sa citesc si sa recomand carti. Am o bucurie imensa cand aflu ca cineva si-a cumparat si a si citit o carte recomandata de mine, mi se pare – intr-un mod vanitos, stiu – ca las si eu o urma mica in mintea si sifletul cuiva, ca poate i se deschid noi perspective.

Stiu cat de mult inseamna cititul pentru autoeducatia mea pentru ca nu am fost o cititoare dedicata de mica, ba din contra (imi placea matematica, iar cititul si compunerile sau comentariile/referatele deloc). Am ajuns insa sa vorbesc la radio, ca profesie, si aveam langa mine colegi exceptionali, cu lecturi foarte multe ( Nic Cocarlea pe care-l ascultati acum la Radio Guerrilla a fost o mare inspiratie pentru mine si mi-a fost multa vreme frica sa spun ceva langa el pt ca era mult mai citit decat mine).

De pe la 25 de ani, poate putin mai devreme, mi-am promis sa citesc o carte pe saptamana. Si m-am tinut de promisiune.

Uneori citesc si mai mai mult, cel mai adesea cartile mai mullte intr-o saptamana sunt ca parte a documentarii pentru un articol sau un interviu.

Dar imi place sa arat ce citesc, nu ca sa ma laud (cum mi-a zis cineva aici pe blog acum multi ani si o vreme n-am mai scris despre carti marcata de vorbele omului), ci pentru ca sa -i inspire pe altii. Poate ei nu stiu de cartea respectiva, poate au incredere in recomandarile mele si incearca un titlu nou care le ajunge in fata.

De fiecare data in proiectele print/online la care am lucrat am pus fragmente din carti sau chiar carti cu totul; e marea mea bucurie.

Acum la urban.ro de 3 ani punem aproape in fiecare sambata cate un fragment dintr-o carte. Ma gandesc ca daca omul testeaza putin – ca la parfumuri, daca vreti – poate e convins si cumpara cartea.

Am facut asta inca de pe vremea cand lucram la Tabu.

Tabu a fost prima revista din Romania care a publicat o carte simultan cu revista – a fost vorba de Brokeback Mountain, nuvela lui Annie Proulx, imediat dupa premiera filmului.

Era important ca oamenii  – aflati sub impactul notorietatii filmului – sa citeasca intreaga nuvela, mai ales intr-o tara ca a noastra unde nu suntem foarte deschisi la minte in ceea ce priveste relatiile interumane si de dragoste din jurul nostru.

A fost super super greu sa conving publisherii de atunci sa publicam nuvela, li se parea o fita de snob 😊 si, dupa ei, nu ar fi adus vanzari deci nu era utila o asemenea cheltuiala. Am gasit eu sponsor care sa plateasca tiparul nuvelei, ca sa pot sa fac proiectul.

Un an mai tarziu, ziarele vremii publicau editiile de week end cu carti ca sa ajute si vanzarile dar si formarea unor noi biblioteci casnice.

Dar nu asta voiam sa va spun. Ci, intr-un mic moment de vanitate, voiam sa va spun ca istoria se repeat si am influentat iar, un pic mic, piata de carte.

 De cand am reinceput la urban.ro sa publicam fragmente din carti, au inceput ziarele mar isa se gandeasca daca nu e util si pentru ei. Si au incept (cam dupa 1 an de la proiectul nostru) si ziarele mari – Libertatea, Adevarul etc – sa publicce fragmente de carte; iar pentru mine e o bucurie uriasa si un semn ca buturuga foarte mica poate sa influenteze rotile foarte mari sa se invarta in directii pe care altfel nu ar fi mers.

Nu stiu daca e initiativa ziarelor sau a editurilor, dar ma bucur f f f mult pentru ca sunt sanse in plus ca oamenii sa descopere noi autori si carti.

Sambata pe urban.ro a fost un fragment din Narine Abgarian – Simon (aici), iar duminica in Libertatea un alt fragment din aceeasi carte. (aici)

Aici seria de fragmente din cartile 2022 publicate de urban.ro

Zilele acestea citesc o carte pe care am descoperit-o intr-un interviu cu actorul Jeremy Strong, pe care-l vedeti in Succession.

Strong e un mare actor dar si un om foarte rafinat si educat, si o persoana de mare caracter.

Pasiunea lui pentru pictura si lecturi, dar si cat de serios isi trateaza meseria o despcoperiti in interviul pentru GQ, va mai spun un detaiu care arata ce super caracter este.

Dupa moartea lui Heath Ledger in 2008 (care i-a fost un prieten foarte bun) s-a vazut saptamanal multi ani cu fetita lui Matilda (mama ei e actita Michele Wiliams) ca sa o ajute sa treaca peste tracedie si sa aiba o prezenta masculine constanta in viata ei.

Sunt mai multe carti care mi-au atras atentia in ce povesteste Strong (am dat chiar stop la cadru ca sa pot sa citesc toate titlurile cartilor 😊 ), dar am inceput sa citesc una care mi s-a parut potrivita cu zilele acestea pentru ca e si despre greseli, si despre smerenie, si despre perseverenta si a crede in visul tau. – On writing and Failure  de Stephen Marche.

E o carte care a a aparut pe piata in februarie acest an,

Stephen Marche este editorialist la Esquire, povesteste in carte si cum s-a schimbat perce[tia si efortul fata de munca lui in epoca digitala.  Spune ca pentru opinia din Esquire se documenta cand doua spatamani, si avea [ana la 6 versiuni editate de revista, adica chiar muncea aproape o luna pentru o pagina de revista si acum, in epoca digitala, a scris un necrology intr-o seara in doar cateva ore, cat se pregatea cine pe aragaz, iar pana a terminat de mancat a si fost publicata online.

E o metafora frumoasa despre cum se dilueaza nu doar efortul pentru scriere dar si consistenta unui text.

Iata cateva dintre remarcile lui, in original…

No amount of success is a protection from the spectre of obscurity. There’s no amulet against oblivion.

*

Rejection is the evidence of your hustle. Rejection is the sign that you are throwing yourself against the door. All creative careers demand persistence because all creative careers require luck. Persistence is the siege you lay on fortune. In one sense, the subject of this book applies to many different creative fields

*

….. any actor counted for about 7 percent of the reason they were cast in any given role. Age and ethnicity and “box office value in China” all mattered more. Success as an actor is only incidentally related to talent or effort. Painters and sculptors and designers and dancers and musicians all create under the same capriciousness of fortune. Even so, the life of a writer demands a peculiar persistence. Writers make meaning. They trade, equally, in illusion and disillusion. To live in the quaking of meaning is to shudder from your feet up.

Cartea expune cateva dintre marile ratari ale unor scriitori care au marcat literatura mondiala, vorbeste foaret elegant despre ego-urile scriitorilor ( e un fragment in care Margaret Atwood tine sa precizeze ca si ea a scris pentru o revista, ca replica pentru un tanar care, mare fan fiind, nu stia cum sa se prezinte mai bine si mai vandabil).

Dincolo de povesti e o lectie despre smerenie si munca sustinuta si poate fi citita cu mare placere si de cei care nu traiesc din scris.

E frumos sa intelegeti de ce, pentru unii, niciun soft AI nu va fi niciodata o amenintare… observatia naturii umane nu o sa o aduca cu emotie si atentie la detalii surprinzatoare niciun robotel

Textul de mai jos a fost publicat aici in 2020 si scris in 2014. Il readuc in atentie pentru ca tocmai am vazut o mini serie britanica Time care e despre un profesor aflat intr-o puscarie din Anglia si va fi de saptamana viitoare pe BBC First Romania. Scriu curand despre film, pe larg.

*

Ieri a comentat cineva pe facebook ca a descoperit prefata cartii Orange is the new black si ca a plans, dupa ce a citit-o chiar de doua ori.

Nu mai stiam ce scrisesem, sunt aproape 6 ani de atunci, am cautat textul, il las mai jos, e despre cum oamenii nu sunt nici fundamentali buni, nici definitiv rai

Prefata pentru cartea Portocaliul este noul negru, aparuta la editura Publica in 2014. Cartea poate fi cumparata de aici.

Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani.

N-am fost condamnata, dar am stat cate 10 ore in fiecare dintre zilele respective inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Targsor. Un penitenciar pentru femei.

Prima data, in 2005, in septembrie.  Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.

Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbut) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi, toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.

Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta. Trebuia sa se uite la fotograf si sa zambeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.

Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cat in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:

“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decat ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.

*

Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intamplare din 2010, 5 ani mai tarziu de la prima mea vizita.

In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tanara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.

Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo langa ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Canta impecabil iar intre spatiile dintre note, sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decat erau in cantecul original.

Tinara care canta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei cateva sute de kilograme de heroina. Cantecul era cadoul colegelor ei pentru mine si colegii mei la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.

Fetei ii fusese rusine sa cante uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cante cu fata la perete.

Cand a terminat si s-a intors catre public (erau 9 persoane in incapere – 7 detinute , un gardian si cu mine) i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji  cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.

Toata lumea plangea. Fara exceptie.

*

Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.

Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intai politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurand, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu cateva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cand erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care  vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrata in fata cuiva “de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea, aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.

In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul, pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona, am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stranga cutia craniana, inima sa-mi  iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.

Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gand “curand am sa fiu afara, curand am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.

***

Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo. In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mancare.

Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.

Ai in jurul tau femei care ravnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pana in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.

Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru cativa ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.  Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cand esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cand simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.

Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu. Cartea aceasta va ajuta insa sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ganditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.

Si intelegeti ca libertatea e in mintea noastra cand suntem stapani pe noi si mintea noastra si cand ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.

Saptamana viitoare, pe 10 ianuarie, va fi lansata biografia Printului Harry, Rezerva, inclusiv in romaneste – la noi cartea apare la editura Nemira

Despre povestile de acolo se va scrie foarte mult pentru ca printul si sotia lui genereaza multe controverse si, prin urmare, fac audiente peste tot deci vor fi preluati peste tot.

N-am citit inca aceasta carte, o voi citi saptamana viitoare, acum vreau sa fac cateva remarci despre scriitorul care se afla in spatele ei, pentru ca este scrisa de J.R. Moehringer, domnul care a scris una dintre cele mai bune biografii ale ultimilor 50 de ani ( Open  – Andrei Agassi) si care are un premiu Pulitzer, dar si o autobiografie transformata in film – Tender Bar ( filmul e regizat de George Clooney cu Ben Afleck in rolul principal)

Cand Penguin Random House a prezentat coperta pentru viitoarea autobiografie a printului Harry, multa lume a spus ca imaginea de pe coperta aminteste mai degraba de memoriile lui Andre Agassi – un cadru care seamana cu portretele in stil National Geographic. E simpatic si ca amandoua cartile au titluri de un sigur cuvant, versiunile in engleza sunt la Harry – “Spare”, la Agassi “Open”.

Cartea lui Harry face parte dintr-un contract de 40 de milioane de dolari pentru trei carti asa ca ne vom mai delecta cu discutii complicate despre moralitate si ce si cat spui in spatiu public despre o familie cu reprezentare la nivelul politicii si vietii unei tari.

La momentul anuntului contractului printul spunea in comunicatul de presa “Scriu aceste randuri nu ca printul care m-am nascut, ci ca omul care am devenit”, iar Moehringer nu a fost mentionat in mod expres atunci si nici de atunci nu a mai fost mentionat, desi implicarea sa este deja notorie pentru cei apropiati de cercurile editoriale.

Sigur ca e normal ca aceasta biografie sa aiba in spate pe cineva de specialitate, care stie sa creeze imagini prin cuvinte, care are o tehnica de a scrie pentru a transmite mesaje pe mai multe layere … si asa mai departe.

E o practica foarte uzitata, nu doar la Hollywood. Pastrand proportiile, chiar si eu am fost ghost writer pentru doua biografii din Romania (la una dintre ele mi s-a solicitat chiar sa-mi pun numele pe coperta, dar n-am vrut pentru ca as vrea ca prima mea carte sa fie A MEA, nu despre povestile altora; in plus nu cred ca as fi ajutat in mod special la vanzarea cartii cu numele meu pe ea)

Ca sa ma intorc la Liga Mare, in America avem nume foarte mari de jurnalisti care au lucrat pentru biografii celebre Ariel Levy  – care a colaborat la memoriile lui Demi Moore din 2019, Inside Out, Buzz Bissinger  – care a colaborat la memoriile lui Caitlin Jenner din 2017, The Secrets of My Life. In aceste cazuri, colaboratorii nu au fost mentionati nicaieri pe cartile in sine, desi munca lor a fost documentata intr-o serie de reportaje ulterioare publicarii.  Chiar si Michelle Obama a fost ajutata cu bestsellerul ei din 2018, “Becoming”, desi asistenta ei, Sara Corbett, se numeste pe sine “consultant pentru carte” nu ghost writer.

Ozzy Osbourne, de exemplu, a povestit despre autobiografia sa, “I Am Ozzy” procesul scrierii in felul urmator: “Credeti-ma, nu am stat jos si nu am pus stiloul pe nenorocita de hartie. Inca as fi scris prima pagina. Am angajat un ghostwriter, Chris Ayres, si a fost relativ usor sa lucrez cu el. Am o mie si una de povesti, asa ca a mers destul de repede. De fapt, aveam destule pentru doua carti.”

Keith Richards a fost, de asemenea, mai mult decat sincer cu privire la scriitorul sau fantoma, James Fox, atunci cand a fost vorba de memoriile sale best seller din 2010, “Life”.

Sa fii ghost writer pentru o biografie este o munca extrem de specializata care necesita un amestec de abilitati… cei mai buni sunt in egala masura editor, reporter, scriitor si psiholog. Conform publicatiilor de specialiate din zona de publishing carti, cum e Publishing Weekly, sunt pana la 50 de asemenea jurnalisti scriitori in America in categoria celor care fac un job spectaculos si au un CV impresionant, iar fee-urile sunt intre 100.000 si 300.000 de dolari pe an pentru cei mai buni dintre ei.

Revenind la Moehringer, cel care scrie biografia lui Harry, vreau sa fac cateva precizari… personale 😊.

In urma cu 11 ani, dupa ce am citit biografia lui Agassi i-am scris un mesaj spunandu-i ca mi-a placut  foarte mult cartea, ca am plans foarte mult in unele  fragmente si ca sunt fascinata de structura capitolului prim. Ca ii doresc ce-i mai bine pe lume si ca mesajul meu din celalalt capat de lume nu-si doreste decat sa-i aduca o bucurie, oricat de mica, pentru ca pe mine m-a bucurat mult cartea pe care a scris-o el.

Nu ma asteptam sa-mi raspunda, eu am vrut doar sa vada ca e citita cartea lui si a impresionat oameni si la multa distanta de viata lui.

Mi-a raspuns dupa 10 zile si mi-a spus printre altele ca fusese bolnav, in spital, si ca in ziua respectiva iesise din spital, cand era si ziua lui de nastere, asa ca mesajul meu a fost un cadou foarte frumos.

Mi s-a parut magica intamplarea si m-am bucurat ca, macar pt o clipa, i-am adus un zambet ca rasplata pentru bucuria imensa pe care mi-a adus-o mie acea carte.

Open a fost de altfel o carte pe care in 2011 am cumparat-o in foarte multe exemplare si am daruit-o multor prieteni ca sa o citeasca.

*

Ca si in cartea pe care a scris-o pentru printul Harry, Moehringer a mai relatat povesti complicate de familie, relatii tumultuoase intre fiu si tata (o face si in Open, si a facut-o si in Tender Bar, biografia lui).

John Joseph Moehringer are 58 ani, e din New York, dar a lucrat mult in Los Angeles.

Cum spuneam a castigat un premiu Pulitzer, aici e textul din 1999 cu care a luat cel mai mare premiu in jurnalismul american.

 A crescut cu o mama singura, tatal lui – povesteste in Tender Bar – era DJ la radio si a avut o viata tumultuoasa care a inclus consum excesiv de droguri si alcool.

El are in Romania tradusa inca o carte Sutton, o poveste politista despre un jurnalist care insoteste timp de 24 de ore un criminal proaspat eliberat din inchisoare pentru a-i face un profil.

E targul Gaudeamus si o sa fie un week end plin pentru cumparaturi de carti; cum e si Craciunul deci vreme de cadouri, va trebui sa fim atenti la buget.

N-as fi foarte sigura ca doar o carte functioneaza drept cadou emotionant de Craciun pentru ca sunt putini oameni care au o pasiune asa de mare pentru carti.

Eu, de exemplu, care=mi cumpar carti in engleza cum apar (versiunea Kindle) si care mais I primesc de la editurile din Romania noile aparitoo ( va multumesc mult inca o data) nu sunt dintre cei caruia sa-I daruiesti o carte de Sarbatori. E foarte posibil sa o fi citit/ ascultat via audiobooks sau sa o am deja acasa. In plus, am mai spus asta, cum exceptia anumitor editori de la editurile din Romania si a Cristinei Balan (pe care nu o cunosc personal, dar o citesc via facebook si are un gust minunat, dar si o cultura vasta intr-un mix de poezie si exactitate matematica) sunt foarte putini oameni in ale caror recomandari de carti am incredere.

Ma rog, fiecare cu reperele lui.

m-am gandit insa sa va spun ce carti am eu pe lista de cumparaturi pentru acest week end la Gaudeamus… am adaugat si alte cateva carti pe care eu le-am citit deja si care cred ca ar fi o bucurie pentru o lectura de vacanta.

Ce vreau sa-mi cumpar:

Mircea Cartarescu Theodoros – Editura Humanitas. Noua carte a domnului Cartarescu despre care am citit numai lucruri frumoase si despre care domnia sa a povestit cu emotie cat de mult “l-a chinuit” in procesul de scriere

Haruki Murakami Persoana intai singular, editura Humanitas – Fragmente autobiografice. Am citit mai multe dintre cartile dlui MIrakami, iar asta imi pare din ce am citit despre ea in linia analizelor interioare din Autoportretului scriitorului ca alergator de cursa lunga

Genki Kawamura Daca pisicile ar disparea din lume, editura Humanitas. Dl Kawamura e regizor si producator de film, am citit o proza scurta a domniei sale si cateva interviuri facute de el si cred ca aceasta carte are potential de “incalzitor pentru suflet, iarna, langa un ceai aromat, cozonac si o patura pufoasa”

Radu Paraschivescu – Podul Diavolului, Humanitas. E cea mai noua aparitie a dl Paraschivescu si imi place foarte mult cum scrie domnia sa. Are eleganta si umorul cu care poate sa-ti spuna cele mai grele lucruri despre tine si sa nu te superi, ba chiar sa-I multumesti pentru ca si-a indreptat atentia asupra ta. Si face asta la nivel de popor, de nastiune.

Colm Toibin Magicianul – un roman biografic in care detaliile cele mai mici capata valoare de metafora. Am citit despre el, n-am vrut sa citesc varianta in engleza (domnul scriitor e irlandez) pentru ca mi se pare ca are poezia pe care o traducere buna  o sa ma faca sa o simt altfel in limba mea nativa.

T S Eliot Taramul pustit si alte poeme 1909 -1962. Cred ca imi va da o stare buna in vremuri aspre. Asa descriu cartea asta despre care nu stiu multe dar pe care vreau sa o cumpar.

Pandora M

Pranzul dezgolit – William S Burroughs – n-am citit-o desi stiu ca David Cronenberg a facut-o film prin anii 90, e despre cultura americana intre sexualitate si divertisment.

Exasperare creatoare – corespondenta – Geo Bogza Sasa Pana. Nu stiu nimic despre aceasta carte dar imi imaginez ca trebuie sa fie intima, emotionanta, dar si o radiografie a unei epoci din Romania culturala. Sasa Pana se numea de fapt Alexandru Binder si era medic militar, redactor sef al unei reviste culturale pe la 1930. Trebuie sa fie interesanta corespondenta lui cu Geo Bogza.

Nemira

Matthew Perry Friends, iubiri si marele lucru teribil – am citit foarte multe despre cartea asta, am crescut cu Friends e un must la lecturile din vacanta care vine.

Pe lista de recomandari pentru cumparat pentru voi, pentru ca eu le-am citit deja, mai am.

De la Editura Publica

Dave Grohl Istorisiri din viata si muzica, Povestitorul – despre cum sa castigi 15 premii Grammy si sa-ti pastrezi umorul si pofta de munca. Ma rog, domnul de la Foo Fighters e genial dansul in viata lui, cu totul, si o arata si cartea asta de memorii.

Bourdain: biografia orala definitive- Laurie Woolever asistenta lui Bourdain a facut interviuri multe interviuri despre un om cu un suflet si o minte speciale. O confirmare ca oamenii altfel schimba lumea, chiar si prin mancare.

Stanley Tucci Gust, Autobiografia mea culinara.

Domnul Tucci a mai scris carti cu tema gastronomica, iar Gust e o bucurie despre viata, mancarea buna, cinema, iubire… cred ca e un om f f fain domnul Staley Tucci nu doar un actor minunat.

De la Nemira

U de la Uliu – Helen Macdonald

O carte despre doliu si pierderi importante in viata. Pentru cei care au iubit Anul gandirii magice al preaminunatei doamne Didion, e o alegere foarte frumoasa si foarte emotionanta, e o carte catharsis.

Pandora M – Pasiune simpla. Confesiunea Adolescentei, Annie Ernaux (pentru cei care au Voxa, e acolo si in ebook si in audiobook)

Si o mentiune speciala, la standul Help Autism, pavilion B, stand 181, gasiti cartea lui Daniel Tammet – Nascut intr-o zi albastra, dar si alte cateva carti scrise de copii cu autism. Cumparati-le cartile, va vor da acces la o lume cu o alta perspectiva si veti face si o fapta buna.

Cu Daniel Tammet, savant autist, considerat unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume,  am facut un interviu pe care-l gasiti aici.

Pastrez in minte foarte multe lucruri destepte spuse de el, dar ce ma emotioneaza cel mai tare e cum explica faptul ca orice copil, oricat ar parea ca nu intelege ce e in jurul lui, percepe iubirea in cel mai direct mod cu putinta.

Pentru ca e ziua nationala a Romaniei, m-am gandit care ar fi 10 carti scrise de autori romani care sa nu lipseasca din bibliotecile noastre, parte din educatia noastra, dar care sa fie citite si peste 30 de ani si sa aiba aceeasi valoare.

Sigur ca e o selectie subiectiva si mai sunt multe alte titluri care ar trebui mentionate dar aceasta e selectia mea, care urmareste si istoria, si partea literara “de manual”, dar si literatura contemporana.

Carti care arata mai multe laturi ale personalitatii noastre si care pot fi traduse oricand intr-o limba universala ca sa transmita un pic din spiritul romanesc, cu bune si (g)rele.

As incepe cu cartile “ de scoala”

• Jurnalul lui MIhail Sebastian – ca sa intelegem o parte din istoria tarii, dar si istoria personala a unui scriitor exceptional nascut in vremuri grele.
• Patul lui Procust , Camil Petrescu – nu doar ca e utila la examene, ci pentru ca e o carte care face o radiografie a societatii romanesti de dupa razboi si are o scriitura foarte foarte fina
• Ca sa raman la istorie, am ales cartea lui Neagu Djuvara – O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. (mi-ar fi placut sa am un profesor ca dl Djuvara, nu doar pentru felul in care spunea istoria ci si pentru eleganta si rafinamentul domniei sale care ar trebui sa inspire cat mai multa lume)
• Stau in perioada interbelica si pastrez in colectia de recomandari Panza de paianjen – Cella Serghi (o carte pe care as da-o spre lectura oricarei adolescente care vrea sa simta vremurile lumii de alta data si n-a fost prietena prea mult cu lecturile; o sa descopere bucuria de a citi)
• Vin mai aproape de zilele noastre cu Viata pe un peron – Octavian Paler, o  carte ca un balsam pentru suflet… plus ca vedeti si d eunde sunt furate multe dintre citatele de Instagram si poate ii convingeti pe cei tineri sa-l citeasca pe dl Paler.

In istoria lecturilor personale contemporane, am sa pastrez oricand pe primele locuri Degete Mici – Filip Florian, Despre destin- Gabriel Licceanu – Andrei Plesu, Solenoid – Mircea Cartarescu si Florin Lazarescu – Noaptea plec, noaptea ma-ntorc.

Si pentru oricand pe lumea asta, ca o radiografie eleganta si cu mult umor a ultimilor doi ani in Romania, anii cu pandemia si post pandemie. Noi suntem Romani (nimeni nu-i perfect) – Radu Paraschivescu.

Mai ales ca traim vremuri in care imediat atacam cand cineva nu e de acord cu noi, dar militam pentru egalitatea de sanse si dreptul la libera exprimare (cam ca in fabule “vrem egalitate, dar nu pentru catei”); ne prinde bine sa vedem ca se pot spune lucruri impotante si grave in cuvinte foarte elegante.

Oricare dintre aceste carti poate fi un cadou frumos de sarbatori sau o lectura buna de vacanta. Uneori e frumos sa ne intoarcem la cartile pe care le-am citit cu multi ani in urma, ne dau o masura evolutiei noastre emotionale.