carti simpa - Blogul Cristinei Bazavan

4 years ago

Carti 2019 part 3 – ce am citit (carti publicate in Romania) –

Am ajuns la partea a treia si ultima a enumerarii cartilor pe care le-am citit in 2019. A fost un an in care am avut preocupari legate de istorie si de jurnalism, date fiind proiectele in care am fost implicata.

Cum spuneam in prima parte din seria despre cartile cu care m-am intalnit in 2019, am citit mai putin decat de obicei pentru ca noul meu proiect jurnalistic, urban.ro (prima platforma culturala care creeaza experiente) mi-a ocupat mult timp. La asta se adauga si proiectele de PR , deci am avut un an complicat si aglomerat, dar ma bucur ca am reusit sa citesc cateva carti. (citesc de obicei dimineata de la 5 la 6 si ceva cand imi beau cafeaua si ma pregatesc pentru o noua zi, citesc cam in fiecare zi, de asta e usor de simtit daca am citit mult sau nu… unele dimineti din septembrie incoace mi le-am ocupat editand texte pentru urban.ro) Am cateva regrete despre carti care se afla in biblioteca si nu le-am citit, dar mai am aproape 10 zile de vacanta si sper sa recuperez. Una este Serotonina lui Michel Houellebecq.

Credeam ca stau mai prost la lecturile din 2019, bilantul m-a ajutat sa -mi recapat stima de sine:) e posibil sa mai fi uitat dintre ce am citit, nu le-am notat, ca sa fac acest bilant am facut o excursie intre multele carti din biblioteca si m-am uitat intre proiectele editoriale care necesitau documentare.

Partea 1 cu cartile netraduse la noi dar citite via kindle o puteti gasi aici, partea 2 cu audiobook-urile pe care le-am parcurs in acest an este aici.

Le multumesc foarte foarte mult editurilor care au avut generozitatea sa ma lase sa public fragmente din carti, cateva le gasiti si in acest text, mai jos.

As vrea sa fac asta in continuare, mi se pare cea mai buna cale sa convingi pe cineva sa citeasca o carte, iar pentru mine, una din marile bucurii este sa-mi spuna cineva ca si-a cumparat o carte/ un bilet la spectacol/film pentru ca a aflat de ea/el de aici, de pe blog.

Arthur Gould Lee- Regina Elena a Romaniei – o gasiti aici

Tatiana Niculescu – Regele si Duduia –Carol al IIlea si Elena Lupescu dincolo de barfe si clisee – o gasiti aici

Stelian Tanase – Conversatii cu Regele Mihai – o gasiti aici

Sunt trei carti care se leaga intre ele si ofera o imagine cu multe nuante a istoriei noastre. Regina Elena si Carol al II-lea au fost parintii Regelui Mihai; fiecare dintre carti spune povestea vietii lor tumultuoase dintr-o alta perspectiva si realizezi ca deciziile istoriei n-au fost in alb si negru, ci cu multe nuante de gri.

In continuare nu il plac pe Carol II, desi cartea despre el si Duduia Lupescu il arata mai uman decat ni l-a prezentat istoria (cu propaganda de rigoare, inevitabila). E totusi un barbat care s-a purtat absolut oribil cu mama fiului lui.

Sunt de citit cartile pentru ca fiecare are marturisiri la prima mana, documente din arhive, scrisori originale. Iar eleganta si demnitatea cu care Regele Mihai isi spune povestea din perspectiva sa sunt emotionante.

Nicolae Iorga – Scrisori de femei – o gasiti aici

Nu e o carte, e o carticica, de 100 de pagini, dar e o mica bijuterie aparuta la Editura Vremea.

Cartea e de fapt programa de lecturi pentru elevele de la scolile de fete, din vremea lui Iorga, si contine scrisori ale mamelor si sotiilor marilor conducatori din istoria Romaniei – de la mama lui Mihai Viteazu pana la Elena Cuza sau Regina Elisabeta.

Ce pacat ca astazi nu se mai face scoala asa, imi imaginez ca discutiile pornite de la lecturile acestor scrisori erau adevarate lectii de istorie si de viata.

Iata un fragment dintr-una dintre ele

In aceeasi linie a recuperarii unei parti din istorie am mai citit

Alte povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti, o gasiti aici

Sebastian Torok -Miracolul Del Potro , o gasiti aici

Povestea super emotionanta a vietii tenismenului argentinian Juan Martin del Potro – de la accedentarile si operatiile care-l secau de durere si-l faceau sa planga zilnic pana la medalia de argint la Olimpiada, un an mai tarziu.

Sunt multe momente frumoase in carte dar e una in care primarul oraselului in care s-a nascut ii descrie ce fac elevii de la scoala unde a invatat si el: copiii au tema sa scrie in fiecare zi in niste carnetele stirile bune, ce i-a impresionat pe ei si intr-o vreme – imediat dupa Olimpiada din 2016 – copiii il desenau pe Del Potro care-i tine de mana. Cand un professor l-a intrebat pe unul dintre copii care avea in carnet un aseamenea desen daca vrea sa se faca tenismen, acesta a raspuns: Nu. Eu vreau sa ma fac ca Del Potro.

Despre cat de puternic e exemplul victoriilor personale dincolo de orice medalie.

Cand am citit cartea m-am gandit ca Del Potro seamana mult cu Horia Tecau de la noi. Desigur, nu-i doresc asemenea accidentari lui Tecau, dar dincolo de medalia de argint la Olimpiada, pe care o au si Tecau si Del Potro, amandoi sunt oameni foarte asezati, foarte cultivati, foarte aproape de familie.

Radu Paraschivescu

Fluturele Negru & In lume nu-s mai multe Romanii (planetei noastre asta i-ar lipsi) – pe cea de-a doua o gasiti aici

Imi place foarte mult domnul Paraschivescu, umorul si eleganta cu care aseaza in pagina prostia expusa in prime time. E un reper – dintre putinele care au mai ramas – de cultura si de educatie.

Cartile sale despre realitatea romaneasca sunt printre putinele lecturi care ma aduc in ritmul de citire, cand sunt foarte foarte obosita.

Literatura ( Fluturele Negru e despre viata lui Caravaggio, o puteti cumpara de aici ) e ca o poezie cu un ritm foarte cald si savuros. Daca nu ati citit niciodata literatura scrisa de domnul Paraschivescu va recomand din inima. Eu mai am pe masa de lecturi si cea mai recenta carte a domniei sale, Omul care muta norii – aici

Marina Abramovic Incalcand toate granitele, o puteti cumpara de aici.

Mie Abramovic imi creeaza repulsie. Ma scoate din starea mea de bine. Mi se parea multa vreme o sarlatanca, asta pentru ca a descoperit extrem de repede – din adolescenta – conceptul de “arta marfa” si si-a setat mintea sa produca marfuri care sa socheze, iar performance-urile ei nu ajung la mintea mea practica si pragmatica.

M-am intalnit cu expozitiile ei in Florenta si in Londra, de fiecare data m-au enervat cumplit performance-urile. Am citit cartea ca sa o inteleg pe Marina Abramovic, ca sa vad daca e autentica pentru ca mi se pare ca e mai mult marketing in ea decat orice altceva.

Ei bine, din carte reiese ca avea doza aceasta de nebunie inca din tinerete – la lucrarea de licenta a propus un performance care includea si un pistol cu un singur glont; tragea spre cap, daca ar fi murit, asta era, daca supravietuia era un performance despre un nou inceput. Noroc ca n-au lasat-o profesorii sa faca acest performance.

Iata crezul ei, expus la intrare in expozitia de la Moma.

Constantino D’Orazio Secretul lui Leonardo https://www.edituracorint.ro/secretul-lui-leonardo.html

O carte scrisa de unul dintre cei mai cunoscuti critici de arta italieni care aseaza opera lui Leonardo Da Vinci in contextul istoriei, in raport cu personalitatea lui , cu explicatii despre mama si tata, despre originea numelui … Cartea are mereu trimiteri la psihologi, istorici care merg catre domenii paralele si, daca sunteti pasionati de arta, o sa va placa foarte mult.

Michael Pollan – Cum sa-ti schimbi mintea, o gasiti aici

e din seria de carti pe care le-am citit in dorinta mea de a intelege ce defineste mindset-ul si cum poti schimba acest mindset ca sa fii mai performant, sa te bucuri mai mult de viata. Am citit-o chiar acum in vacanta si am insotit-o cu multe discursuri TEDx pe aceeasi tema, am sa revin zilele viitoare cu un articol separat.

Citesc, sau ascult, biografii de artisti pentru ca imi dau indicii despre munca din spatele brandului personal pe care-l reprezinta, la fel si detalii despre cum e construit la ei star sistemul.

Biografiile lui Freddie Mercury, am citit ambele biografii aparute la noi, pentru ca au aparut chiar in momentul in care faceam strategia de promovare (si o executam, desigur 🙂 ) pentru musicalul We Will Rock You, cand cautam orice detaliu care ma poate ajuta pentru social media sau pentru alte modalitati de expunere– una dintre biografii a aparut la Publica, aici , alta la Nemira (din cea de-a doua e aici un fragment pe care l-am publicat, desigur cu acceptul editurii)

Michael Caine – Arta de a asculta si alte chestii in viata, o gasiti aici

E o bijuterie de carte, cu foarte multe lucruri de invatat despre sacrificiu si umanitate, despre cum sa-ti cureti ego-ul ca sa ajungi un mare artist. Am publicat si un fragment din carte pe care, va rog, va rog, sa-l cititi. Il gasiti aici

Desi nu e artist am citit si biografia lui Edward Snowden, Dosar permanent, o gasiti aici

E o carte care vorbeste despre ce l-a facut pe Snowden sa dezvaluie secretele sistemului de informatii american, dar e la jumatatea distantei – nici testament, nici curatenie pentru imagine. Oricum sunt sigura ca tot ce a scris a verificat si cu mama avocatilor, nu doar avocatii lui foarte scumpi.

Meg Wolitzer – Sotia – o gasiti aici

Cartea a fost ecranizata cu Glenn Close in rolul principal, pentru care a fost nominalizata la Oscar – iar nu a castigat statueta si este o carte cu care mi-am stresat prietenele; le-am daruit-o si le-am si ascultat la lectii :).

Puteti citi un fragment aici

Urmeaza o serie de carti despre care am scris la inceputul anului cand aveam mai mult timp si am fost mai disciplinata cu blogul.

Despre efectele negative ale internetului cand ne aruncam ca berbecii si ne dam toate datele posibile pentru ca “oricum stiu ei, ce sa ma mai impotrivesc”.

Am vorbit la lansarea acestor carti si am scris despre ele, pe larg, aici

Doua carti bijuterie publicate la editura Vremea, ambele cu corespondenta lui Brancusi – una cu iubirea lui cea mare, Martha, cealalta cu prietenul lui foarte bun, Marcel Duchamp. Am scris despre ele, pe larg, aici.

Iubirile lui Hemingway povestite de el insusi, Madame Picasso, Orasul fetelor – Elisaberth Gilbert

Misterul Henry Pick, Matusile mele fabuloase

Un grup de carti lejere simpatice, de vacanta. Asa le-am si recomandat in vara, drept carti de vacanta, am scris pe larg despre ele aici

Gheorghe Hagi Campionii creeaza campioni

E mai degraba o istorie a Academiei Hagi, am citit-o pentru ca am un mare respect pentru filosofia de viata a domnului Gheorghe Hagi si am vrut sa vad ce le spune celor mici ca sa le dea un mindset de campioni – am scris despre ea aici

Zadie Smith – Swing Time

Malcom Gladwell – De vorba cu necunoscuti

Am mai citit cat sa vad cum sunt traducerile in romana pentru ca le-am parcurs in engleza la aparitie, cartea preferatei mele Zadie Smith – Swing Time si cartea lui Gladwell – De vorba cu necunoscuti.

(apreciez capacitatea lui Gladwell de a scoate subiecte cu putere de statistica din aproape orice si de a ne da iluzia ca a scris ceva stiintific, desi – rational, dincolo de tehnica impecabila de scris – mi se pare un sarlatan, ma iertati. E ca smecherii care se uita la un sondaj pe o fasie ingusta, ingusta pana iese castigator cine le convine lor. Nu e stiinta ce scrie el, dar n-are timp nimeni si nici putere sa-l combata. Oricum eu sunt perseverenta si citesc tot ce scrie)

Sa avem lecturi frumoase in 2020 care sa ne inspire si sa ne ajute in viata.

Carti 2019 part 2 – carti netraduse la noi, versiunea audio book sau… ce am ascultat anul acesta –

carti simpa

4 years ago

Carti 2019 part 2 – carti netraduse la noi, versiunea audio book sau… ce am ascultat anul acesta –

Am inceput sa pun aici cartile pe care le-am citit/ascultat anul acesta, in speranta ca pot fi o inspirate si pentru lecturile voastre din aceasta vacanta.

Acum cartile in versiune audio.

Am abonament la audible si am descoperit ca ma ajuta mult si versiunea audio a cartilor. Nu pot insa -inca – s ama descurc audio si cu cartile de specialitate, acolo am nevoie de litera scrisa, mai ales ca din cand in cand mai dau cate un print screen si salvez cate ceva.

In versiunea audio imi place foarte mult sa parcurg biografiile, in versiunea citita chiar de subiectul biografiei, daca se poate.

In audiobook=uri am multe biografii, inclusiv cele ale lui Hillary Clinton si Michele Obama (pe care le-am parcurs anul trecut) si e interesant sa le auzi cum isi iau pauze intre cuvinte pe fragmentele emotionante:)

iata ce am ascultat in 2019

(alte carti netraduse la noi pe care le-am citit anul acesta puteti gasi aici – pentru cele in versiunea kindle, revin zilele viitoare si cu cartile aparute in limba romana pe care le-am citit in acest an)

Julie Andrews Home work

Partea a doua din trilogia biografica a doamnei care a fost Mary Poppins si guvernanta din Sunetul Muzicii. Nu stiam ca a avut o copilarie atat de grea, cu un tata care a plecat de acasa. Mama s-a recasatorit, si-au scos-o in vitrina de mica la orice intalnire cu orice om mai important, pentru ca era draguta si stia sa cante.

Cartea se ocupa de partea de glam de la Hollywood (in prima carte e mult despre copilaria grea si efortul de a se face remarcata in teatrul britanic – de altfel, primul capitol din aceasta a doua carte Home Work face un rezumat al primei carti), de sansa pe care i-a dat-o Walt Disney si cum a asteptat-o doi ani ca sa faca Mary Poppins.

Dupa ce am ascultat biografia, citita chiar de Julie Andrews, am imaginea unei femei foarte hotarate, neiertatoare in fata greselilor de orice fel, aspra si riguroasa. Printre altele si-a pierdut vocea, nu mai poate canta, asa ca s-a reinventat si s-a apucat sa scrie carti de povesti pentru copii, alturi de fiica ei, cu care a scris si Home Work.

Demi Moore – Inside Out

Stiu ca toate ziarele au scris in primavara, la vremea lansarii ei, despre experientele sexuale ale lui Demi Moore pe care le marturiseste in aceasta carte ( de la faptul ca a fost violata pana la experientele threesome la care a invitat-o sotul ei de atunci, Ashton Kutcher), dar cartea nu e despre asta.

E despre o femeie care a inteles foarte bine sistemul de la Hollywood si a incercat sa-l manipuleze, controleze sau – cand nu s-a putut altceva – macar sa reduca necazurile pe care i le-ar fi putut aduce dezvaluirile despre droguri, tentative de sinucidere, scandaluri pe platourile de filmare.

Sunt momente in care explica cu satisfactie cum a controlat povestea pe care urmau sa o prezinte jurnalistii – Cum a mers la Globurile de aur cu Bruce Willis si Ashton, plus una dintre fete ca sa nu lase niciun loc de interpretari si de stiri speculative despre eventualele reactii ale lui Willis legate de noua ei iubire.

Cum sunt momente in care, la un pas de supradoza, urla la echipa ei sa nu cheme doctorii pentru ca stie ca va fi din nou in ziare pe prima pagina. Dar sunt si descrieri ale momentelor negocierilor pentru filmele ei mari, pe vremea cand era sotia lui Brice Willis, si cum incercau sa impace si viata de familie – cu cele 3 fete – si munca la filme, fiecare in alt colt de lume.

Din aceasta perspectiva – controlului povestii care sa fie spusa-, cred ca Demi Moore n-a scos intamplator acum aceasta biografie, e o forma prin are si cere scuze Hollywoodului, arata ca s-a schimbat, ca si-a asumat viata tumultuoasa. Probabil ca intr-un an doi vom vedea un nou proiect cinematografic mare cu ea.

Howard Schultz – Pour your heart into it

Schultz e domnul care a creat intregul mecanism din spatele Starbucks. Am ajuns la aceasta carte cand cautam antreprenori care au gandit in macro si nu s-au pierdut in detaliile mici ale business-ului lor, detaliile operatonale, construind mari branduri internationale.

E o nevoie personala de a intelege acest mind set.

Schultz a creat filosofia din spatele Starbucks si a inteles ca daca vrea sa vanda mai multa cafea, trebuie sa spuna povesti diferite cu ea. Starbucks a plecat de la doi prieteni iubitori de cafea care au deschis un magazinas al lor in Seattle. Schultz care lucra la o firma care vindea accesorii pentru asemenea magasine restaurant, a descoperit ca magazinasul din Seattle are un rulaj foarte mare de pahare din carton. S-a dus in Seattle, i-a cunoscut pe cei doi fondatori si s-a chinuit aproape 1 an sa-i convinga sa faca si el parte din business-ul lor.

Prince – The beautiful ones

Bografia lui Prince scrisa de artist cu ajutorul unui jurnalist de la The Paris Review, cunoscut mai degraba pentru cartile lui despre anchetele CIA. Prince ii citise cartile, ii placuse felul in care isi structura povestile si l-a chemat la casa lui pentru a-si spune povestea.

E o carte foarte imersiva, e scrisa ca si cum ai fi in mintea lui Prince. Sunt explicatii de ce si-a ales aceasta „persona”, sunt fragmente din scrisorile lui, detalii despre cum isi construia lumea pe care voia sa o arate publicului.

Varianta audio vine cu pdf-uri cu fotografiile din carte, dar si cu fragmente din scrisorile lui. Am fost surprinsa ca, pe cat de structurata si de organizata era lumea lui, pe atat de straniu scria de mana.

Cartea a aparut in octombrie anul acesta si sper ca va fi tradusa si la noi.

Chelsea Handler – Life will be the death to me

Chelsea Handler e un realizator tv si stand up comediant, are show-uri pe Netflix in care are interviuri cu personalitatile momentului sau se plimba prin lume si incearac tot felul de lucruri, care mai de care mai bizare.

Imi place mult ca realizator, are relaxarea sa spuna lucrurilor pe nume si are mult mult umor, asa ca iata-ma ascultandu-i biografia care a aparut la inceputul anului.

Si ea a avut o viata grea, i-a murit fratele cand era foarte mica, a fsot foarte rezvratita si a incercat de cateva ori sa se sinucida, plus a avut un parcurs complicat cu bautura si drogurile.

Cartea e despre sesiunile ei de terapie cand incepe sa inteleaga de ce nu vrea sa se casatoreasca, de ce pare o femeie resfatata de aproape 50 de ani – desi munceste mult si sustinut.

E o carte cu garda foarte foarte jos, care emotioneaza si socheaza, iar pe mine m-a facut sa o plac si mai mult pe Chelsea.

Rose Mcgowan – Brave

Biografia celei care a declansat miscarea #metoo. A fost prima actrita care a vorbit despre abuzurile lui Harvey Weinstein, dar si despre modul in care a exploatat-o industria Hollywoodului.

E o secventa foarte emotionanta in care Rose decide sa se tunda foarte foarte scurt, ca in armata, ca un protest pentru ceea ce-I cereau mereu producatorii : bucle mari, par lung ca de printesa si un trup de Barbie.

McGowan – fiica unui artist American si a unei scriitoare – a crescut in Italia si princ ontactele tatalui ei din lumea artei a inceput sa fie model inca de mica (a aparut in Vogue Bambini), in adolescent a ajuns in atentia presei internationale dupa un film in care juca intr-o secventa de treesome care implica violenta in timpul sexului.

Ati vazut-o in seria Charmed, in Scream si in multe aparitii controverate pe covorul rosu al premiilor de tot felul din anii 2000. In carte povesteste cum era obligata de manager si studiourile cu care avea contracte, sa aiba aparitii cat mai socante ca sa fie pe prima pagina a revistelor.

A fost pentru o vreme iubita lui Marylin Manson, iar asta a ajutat-o din nou sa fie prezenta pe prima pagina a revistelor.

Desi are multe detalii despre cum functioneaza sistemul de la Hollywood si e o carte atractiva pentru cei care vor o cariera in actorie sau in comunicarea/managementul in entertainment, biografia lui Rose e o carte foarte trista. E despre multele compromisuri pe care le faci in speranta ca o sa dai lovitura, dar asta nu se intampla – fie pentru ca nu esti suficient de buna, de frumoasa sau nu e timingul potrivit in industria in care lucrezi.

Ramin Setoodeh – Ladies who punch

In culisele uneia dintre cele mai celebre emisiuni americane de televiziune The View. Non Fiction, adica relatari pe bune depre situatii critice sau controversate din administrarea emisiunii. E o carte care a aparut la inceputul acestui an, pe care am devorat-o audio in primul ei week end pentru ca sunt foarte multe lectii si pentru cineva care face jurnalism, dar si pentru cineva care face comunicare in industria divertismentului.

The View e un talnk show creat de Barbara Walters care acum e prezentat printre altii de Whoopi Goldberg si Rossie O’Donnel.

Fully Alive – Pema Chodron

Pema Chodron este o calugarita budista ale carei vorbe ajung foarte usor la mine. Are un fel foarte inteligent si stucturat de a explica ce facem gresit in vietile noastre de ne consumam timpul inactiv emotional – ne gandim prea mult la lucrurile care sunt incheiate, deci nu le putem schimba; ne gandim la vietile altora desi nu e treaba noastra.

Are cateva carti publicate si in romania. Aici e o meditatie ghidata si un speech al ei, dintr-o sesiune publica pe care a sustinut-o in urma cu doi ani.

Carti 2019 – part 1: Carti netraduse la noi, versiune kindle sau print –

carti simpa

4 years ago

Carti 2019 – part 1: Carti netraduse la noi, versiune kindle sau print –

A fost un an aglomerat pentru mine, cu multe proiecte in zona de comunicare, cu un nou business – am transformat urban.ro in prima platforma culturala care creeaza experiente pentru cititori, asa ca am avut impresia ca n-am fost foarte riguroasa la citit.

Obisnuiesc sa citesc o carte pe saptamana si mi se parea ca anul acesta nu am respectat regula. Cand am inceput insa sa contabilizez si audiobook-urile, dar si cartile pe care le-am citit in cele doua vacante, mi-a mai crescut stima de sine.

Iata cartile care nu au fost traduse la noi dar pe care le-am citit via Kindle, sau cand chiar mi-am dorit sa pastrez cartea, in format print cumparata de pe amazon. N-am avut foarte mult timp liber peste an sa si scriu pe larg despre fiecare dintre ele, asa ca acum – in speranta ca ar putea interesa pe cineva ca sa citeasca respectiva carte – am pus cateva informatii si, uneori, fragmente.

aici puteti afla ce carti am ascultat, audiobook-uri netraduse la noi, in mare parte aparute in 2019 pe piata.

Howard Stern – Comes again

De departe cartea pe care am iubit-o cel mai tare anul acesta, am recomandat-o foarte des colegilor jurnalisti, stiu cativa care si-au si cumparat-o si se bucura de lectura ei.

Cartea contine unele dintre cele mai importante interviuri ale lui Howard Stern, fiecare avand si o poveste despre contextul in care a fost facut interviul, despre ce a negociat cu vedeta in cauza, despre greselile pe care le-a facut.

Prefata este cat un curs de un an la facultatea de jurnalism: pleaca de la sedintele lui de terapie, motivul pentru care in 30 de ani de radio a lipsit 2 zile de la munca ( o analiza – era suspect de cancer) si schimbarile care au venit in mentalitatea lui, in ego-ul lui in toti acesti ani. De la spaima ca audientele erau masurate pe sfert de ora, deci trebuia sa faca ceva socant la fiecare 15 minute, pana la momentul in care a inceput sa-i sune pe invitati ca sa-si ceara scuze pentru ceea ce le-a facut cu ani in urma in emisiunile de la radio.

In carte scrie mult despre cat si-a dorit sa faca un interviu cu Hillary Clinton pe care nu l-a obtinut in campania electorala dn 2015.

S-a intamplat insa in urma cu cateva saptamani cand Hillary se afla in promovare cu noua ei carte. Interviul e poate cel mai bun interviu pe care l-a dat Hillary vreodata, Howard i-a creat contextul perfect pentru a vorbi despre emotiile din spatele femeii de fier (de la primul iubit pana la sedintele de terapie dupa scandalul Lewinsky), il puteti vedea aici. E, din nou, o mare lectie de jurnalism.

Am mai scris despre aceasta carte – cu cateva fragmente din ea – aici.

Roger Ailes You are the message; Roger Ailes – Off camera

Roger Ailes, The loudest voice – Gabriel Sherman

Am citit doua carti scrise de Ailes – cel care a inventat stirea speculativa si manipulativa de la Fox News si l–a ajutat pe Trump sa devina presedinte, dar si cartea care a stat la baza mini seriei HBO cu acelasi titlu, The Loudest Voice.

Dincolo de scandalurile sexuale, Ailes a fost un geniu. Avea o intelegere profunda a felului in care functioneaza mintea umana in situatii de stress sau atunci cand e expusa la o informatie pe care nu o intelege.

Recomand din toata inima cartile lui – You are the message – unde sunt explicatii despre cum a pozitionat diversi candidati politici si cum i-a ajutat sa ajunga la masele needucate cu mesage targetate, si Off Camera unde vorbeste despre cum si-a structurat business-ul, cum isi selecta angajatii etc.

Cartile scrise de el le-am cumparat si in print ca sa le daruiesc prietenei mele, Cristina Popa, care e producator la Observator. Sper sa fie citite de cei care lucreaza in comunicare, de studentii la stiinte politice si la jurnalism.

Iata testul pe care il dadea fiecare om care voia sa fie in echipa lui

Gen. Stanley McChristal, Jeff Eggers si Jason Mangone Leaders, myth and reality

Jeff Eggers a fost consilierul pe probleme de securitate nationala in administratia Obama, timp de 8 ani. L-am descoperit la TEDx Bucharest in toamna, a avut un speech minunat si asa mi-am cumparat cartea lui imediat dupa ce s-a terminat conferinta.

Intr-o tara ca Romania care e condusa si a fost condusa de oameni care au ajuns in conjuncturi dubioase in fruntea tarii, notiunea de leardeship e o forma fara fond. Intelegem ca trebuie sa fie unii care sa ne conduca, dar e mai greu cu definirea atributelor – native sau dobandite – care fac o persoana sa fie recunoscuta leader.

Autorii cartii povestesc despre cursurile de leardership din Armata Americana, dau exemple de lideri care vin din divertisment, social sau politic si explica ce urmaresc ei cand aleg un conducator al unui comandament de lupta.

Criteriile sunt foarte departe ce ceea ce va imaginati:) nu sunt despre a fi cel mai destept sau dominator, sunt despre a avea abilitatea de a-i motiva pe cei din echipa sa fie cei mai buni, fara sa fii tu, ostentativ, in fata, si de a avea puterea sa iei decizii obiective rapid, chiar si cand consecintele sunt critice.

Iata concluzia capitolului in care analizeaza in paralel modelul de business creat de Disney si cel creat de Coco Chanel, ambii vizionari care au schimbat industriile in care au activat.

The autobiography of Eleanor Roosvelt

Autobiografia celei mai longevive prime doamne a Statelor Unite – putin curatata si romantata, cat sa ramana frumos in istorie versiunea care ii placea doamnei Roosevelt. Crescuta intr-o familie cu educatie politica – unchiul sau Toni Roosevelt era presedintele Statelor Unite pe vremea cand ea era adolescenta. Eleanor a avut parte de educatia riguroasa a vremurilor (inceputul secolului trecut), dar a beneficiat si de scoala la Londra, cu excursii lungi la Paris, Florenta sau Roma pentru a descoperi arta.

Am citit cartea pentru ca ma interesa, din nou, mind setul ei – e cunoscuta drept femeia care a resetat institutia Primei Doamne – avea o viata politica activa (sotul, presedintele Franklin D Roosevelt, era paralizat asa ca tinea ea discursuri in locul lui), scria o rubrica saptamanala la ziar, era implicata in miscarile sindicale care cereau locuri de munca mai bune pentru femei. Astea sunt informatiile pe care le-a consemnat istoria, in carte insa se prezinta ca o fata foarte timida, incurcata de felul in care o imbraca matusa (parintii ei au murit cand avea 15 ani), dar care a invatat pas cu pas cum sa se adapteze la momentele in care a adus-o viata.

A fost genul care si-a lasat copiii in grija guvernantelor ( a avut 5 copii) ca sa munceasca pentru proiecte mai mari, care sa lase o urma in societate.

Sunt multe secvente simpatice in carte, una e despre vizita Regelui Angliei si a reginei. Despre regulile de protocol pe care incearca sa le respecte fara sa incalce regulile de la Casa Alba, dar si despre scandalul intre servitorii regali si cei de la Casa Alba – cam ca in Downton Abbey filmul.

E o carte despre educatia si educarea unei femei care a ajuns indirect, sa conduca lumea.

Nora Ephron In the New York Times

Am citit de-a lungul timpului multe dintre cartile Norei Ephron, unul dintre cei mai mari scenaristi de filme pentru femei din istoria Hollywoodului (cam toate comedile romantice cu Meg Ryan si Tom Hanks au fost scrise si regizate de ea) , dar si o importanta jurnalista de lifestyle si social.

Ephron avea un stil de scriere amuzant auto ironic chiar si cand aborda subiecte foarte serioase. Cartea contine articolele ei din New York Times. Cel din care am ales mai jos un fragment pleaca de la o stagiara la Casa Alba care a facut o greseala si a ajuns in atentia presei facandu-se speculatii pe seama ei ca e protejata presedintelui JF Kennedy, motiv pentru Ephron sa faca misto despre vremea cand a fost ea stagiara la Casa Alba si s-a intalnit cu presedintele 30 de secunde.

Am citit-o si o citesc pentru stilul ei de scriere, care astazi e imitat de cele care scriu chicklit – literatura usoara pentru doamne si domnisoare. Diferenta e insa de clasa, educatie si de structura, Ephron avea un simt teribil de a-si conduce audienta de la zambet la lacrima, in doar cateva fraze.

Newswomen twenty five years of front page journalism

E o colectie de articole din multe domenii semnate de doamne care au castigat Pulitzer. Unele dintre ele au fost in vizita si in Romania la conferintele DOR. Am citit-o (ca si pe Ephron) in zilele in care cautam repere morale in scrierile altora, incercand sa ma indepartez de la scrierea plina de adjective si judecati a romanilor, ca sa pot sa setez reguli de scriere pentru urban.ro

Tom O Bryan Autoimmune fix

E cartea care mi-a salvat sanatatea si la care m-am intors de cateva ori pe parcursul anului, cand nu mai aveam energie si corpul meu nu mai raspundea cum trebuie la activitatile la care era supus. (precizez ca nu am urmat ce scrie in carte pana nu m-am consultat cu un medic)

Cartea prezinta modul in care reactioneaza sistemul imunitar la diverse alimente pe care le savuram, dar care nu ne aduc prea mult bine in corp.

Am ajuns la ea pentru ca era mentionata de Novak Djocovic dar si de Roger Federer ca baza pentru principiile lor alimentare, iar cand am mers la Rouen la semifinala Fed Cup m-am intalnit cu un medic roman care lucreaza la Paris care traieste dupa principiile alimentare enuntate in aceasta carte.

Dupa ce am urmat ce scrie O Bryan in carte, o parte importanta din problemele mele de sanatate au fost stabilizate.

Lydia Fenet – The most powerfull woman in the room is you

Cartea are un titlu de ceva motivational pentru dudui necajite, dar nu e ceea ce pare. Lydia Fenet este seful departamentului de licitatii de la Christie’s si cartea este despre tehnicile pe care ea le foloseste ca sa vanda cat mai multe opere de arta, la un pret cat mai mare, pe parcursul unei licitatii.

Fiecare dintre tehnici e insotita si de exemple ale unor altor personalitati – sportivi, vedete din divertisment, public speaker-i, antreprenori – care folosesc repectiva tehnica in meseria lor pentru a convinge oamenii sa le cumpere produsele sau pentru a le capta atentia.

Din categoria cartilor care nu au ajuns la noi, mai am un “brat” parcurs anul acesta doar ca au fost in varianta audio. Revin cu info despre ele zilele viitoare, apoi – desigur – si cartile aparute la noi. Sper sa va inspire si sa va ajute in lecturile voastre viitoare.

#decitit Fragment: Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury –

carti simpa

4 years ago

#decitit Fragment: Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury –

In doar cateva zile veti gasi in librarii cartea lui Lesley Ann Jones, Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, care apare la editura Nemira in colectia Yorick de arte ale spectacolului.

E o carte care are la baza multe interviuri, e obiectiva, fara sa se duca in senzational. Veti descoperi marturiile celor mai apropiati oameni din viata starului rock, din copilarie si pana la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, cand trupa Queen incepuse sa se destrame, inainte de spectacolul de la Live Aid care i-a repus pe picioare. Pentru a intelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a calatorit de la Londra în Zanzibar și India.

In fragmentul de mai jos este o parte din istoria piesei Bohemian Rhapsody.

În Budapesta, într-o cameră de hotel în 1986, i-am prezentat lui Freddie teoria mea legată de personajele din Bohemian Rhapsody. Scaramouche era cu siguranță Freddie însuși, nu-i așa? Întoarcerea la tema clovnului trist (Paiața din It’s a Hard Life) ne oferă un indiciu. Galileo Galilei, astronomul din secolul al XVI-lea, matematician, fizician și părinte al științei moderne, era clar Brian cel școlit. Belzebut era cu siguranță Roger, cel mai petrecăreț din trupă, cu „un diavol pus deoparte“ pentru prietenul său. Exageram cu o referință ironică la adresa lui John, „cel timid“, pe care îl vedeam în chip de Figaro – nu cel din operă, ci motanul cu frac din Pinocchio, filmul de animație făcut de Disney în 1940. Freddie adora pisicile. Poate că nu asta era interpretarea corectă, dar, după cum a spus Freddie, toate teoriile sunt posibile. Nu spusese niciodată la ce se referă „Bo Rap“, afirmând faţă de Kenny Everett, un DJ prieten cu el, că era doar o rimă fără sens. Așa că de ce să-mi fi spus mie? Nici nu mă așteptam să o facă. S-a uitat fix la mine câteva clipe înainte de a-mi răspunde cu un zâmbet demn de Mona Lisa.

Procesul de înregistrare nesfârșit și-a pus amprenta asupra tuturor celor implicați – plus suprapunerea și acoperirea la nesfârşit a vocilor pe bandă. „Oamenii cred că e o legendă, dar poți să ții banda în lumină și să vezi prin ea… Ori de câte ori Freddie mai adăuga un «Galileo», pierdeam ceva“, a povestit Brian.

La studiourile Sarm East and Scorpio din Londra a început procesul de dublare, care nu s-a petrecut fără incidente, așa cum își amintește Robert Lee, prieten și fost artist. „Tocmai începusem să înregistrez ca parte a Levinsky/Sinclair [un duet cooptat de casa Charisma a lui Tony Stratton-Smith, cunoscut datorită emisiunii The Kenny Everett Show]“, spune Lee, care acum editează site-ul oficial al formației The Who. „Freddie era prieten cu un coleg de apartament de-al meu și ne duceam să cumpărăm antichități în Portobello vinerea dimineață. Îmi amintesc că mereu avea gusturi impecabile: încă mai am două reproduceri chinezești pe care a insistat să le cumpăr când mă uitam după un cadou pentru mama… le-am luat înapoi după ce ea a murit. John Sinclair – acum este rabin și locuiește în Ierusalim – deținea studiourile Sarm din capătul Brick Lane. Jill, sora lui, era acolo, draga de ea! (Apoi a suferit un accident tragic).

Trupa Queen erau acolo și mixa Bohemian Rhapsody. Roy Thomas Baker era la cârmă. Freddie și compania, la pupitru. Era un megamix de douăzeci și patru de piste, care includea benzi de comandă [care conțineau submixuri de pe banda principală pentru a înregistra dublajele], premixuri și repetiții pentru mix. Trebuiau dispuse atent multe regulatoare de intensitate sonoră, ceea ce era problematic. Au petrecut ore întregi ca să le iasă și nu prea reuşeau. Apoi, ca prin minune, au nimerit-o. Totul mergea strună, mai aveau puțin până la sfârşit. Toată lumea era plină de adrenalină, dar foarte fericită.

Și apoi, dintr-odată, luminile s-au stins… și a intrat Jill, ducând cu mândrie în brațe un tort uriaș plin cu lumânări și cântând «La mulți ani, Freddie, mulți ani trăiască!», și au trebuit să o ia de la capăt…“

„Is this the real life… is this just Battersea“, cântă Allan James zâmbind. Bohemian Rhapsody a fost parodiată din prima zi: cea mai sinceră formă de admiraţie. Queen a schimbat totul cu o piesă de șase minute.

„Înregistrarea era o operă de artă completă, cu mult peste ce ofereau ale trupe pe atunci“, afirmă Frank Allen, basistul de la Searchers. Felul în care au suprapus bucățile muzicale în vremea când erau doar aparate analoage de douăzeci și patru de piste, ceea ce era mult pe atunci, dar foarte modest și limitat în zilele noastre, a fost impresionant și a culminat, desigur, cu Bohemian Rhapsody, turul lor de forță. Chiar și acum este incredibil cum le-a ieșit. Fiecare armonie însemna o alterare a calității sunetului, iar diferența dintre genialitate și dezastru era alarmant de mică. Însă le-a ieșit ceva sclipitor.“

Nu era evident pe atunci cât de multe aveau în comun Freddie Mercury și Elton John. Însă niciunul dintre ei nu avea habar în 1975 că Elton va fi printre ultimii care îl va ține de mână pe Freddie când zăcea pe moarte 16 ani mai târziu.

Se întâlniseră fugitiv spre sfârșitul anilor 1960, când Freddie îl văzuse pe pianistul puțin cunoscut pe atunci la vestitul club Crawdaddy din Richmond, Surrey. Clubul era cunoscut în întreaga lume pentru că mulți cântăreți americani de blues concertau acolo și pentru că îi susținuse pe cei de la The Rolling Stones. Înființat de către producătorul de film Giorgio Gomelsky la sfârșitul lui 1962, se afla iniţial la Station Hotel, vizavi de gara din Richmond. Mai târziu s-a mutat lângă terenul de atletism pentru a primi mai mulți fani. Crawdaddy găzduise concertele timpurii ale lui Eric Clapton cu The Yardbirds, Led Zeppelin și Rod Stewart și era exact genul de locație la care aspira Freddie. Avea ceva la care să viseze când începuse să pozeze gol pentru cursul seral de picture de la colegiul lui, pentru zece lire pe săptămână.

(..)

Cum Elton îşi impusese să se retragă o perioadă, după o muncă istovitoare de șase ani, John Reid, care conducea acum casa de discuri a lui Elton, Rocket Records, și era și managerul vedetei, dorea să-și extindă imperiul. Evident că a fost încântat să aibă șansa de a-i manageria pe cei de la Queen. Deși trupa avea în vizor și alți potențiali manageri – Peter Grant care se ocupa de Led Zeppelin, Peter Rudge, managerul de turneu al celor de la The Who, și Harvey Lisberg al celor de la 10cc –, Reid a primit slujba printr-un proces de eliminare. Nu era o situație ideală, deși prima mișcare impresionantă a lui Reid a fost să strângă cele 100 000 de lire pentru ca trupa să-i plătească pe cei de la Trident. Pur și simplu s-a dus la EMI și a cerut un avans în baza viitoarele drepturi de autor.

Elton i-a spus managerului lor comun că va fi un eșec total. EMI și industria muzicală în general s-au arătat sceptice. Posturile de radio s-au întrebat ce naiba să facă cu o piesă de șase minute. Chiar și basistul John Deacon îşi mărturisea temerile, deși numai în particular, că lansarea piesei Bohemian Rhapsody, avea să fie cea mai mare greşeală din cariera Queen. Pentru un cântec care va intra în analele istoriei muzicale ca un clasic al genului rock, a avut parte de un început problematic. Chiar și cei care i-au recunoscut măiestria imediat au fost reticenți să o declare în public, atât de diferită era Bohemian Rhapsody de orice altă convenție acceptată a rockului.

Cine știe ce i-a stimulat imaginația lui Freddie și l-a inspirat să creeze acest cântec? Piesa a atins înălțimi nemaivăzute, avea un aer decadent, plin de agonii personale puțin mascate. Este un amestec imposibil de baroc și baladă, de music-hall și monster rock. Elementele inegale sunt ținute laolaltă printr-o suită de acorduri stridente de chitară, secvențe de pian clasic, aranjamente orchestrale și corale poliedrice, multe dublate, și redublate din nou și din nou încât poate fi insuportabil de ascultat dacă nu ai dispoziția necesară. Sunt puțini fani rock pe planetă care nu știu piesa pe de rost.

„Chiar dacă era cea mai uluitoare bucată muzicală, revoluționară și incredibilă, acum mă plictisește la culme“, recunoaște Phil Swern, producător la Radio 2 și colecționar de discuri. „Este difuzată cu o regularitate alarmantă de posturile radio și este cântată de enorm de multe ori. Însă nimeni nu poate nega că este o piesă extraordinar de inteligentă. Are aproape șase minute și a încălcat aproape fiecare regulă. Ce piesă se apropie de ea? Evident The Beatles: A Day in the Life (ultima piesă de pe albumul din 1967, Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band, 5 minute și 3 secunde). Stairway to Heaven de la Led Zeppelin are 8 minute și 2 secunde și e cea mai cerută piesă la posturile de radio din SUA, deși nu a fost niciodată lansată pe single acolo. La fel și McArthur Park (7 minute și 21 de secunde) de Jimmy Webb și înregistrată de Richard Harris.“

„Îndepărtează-te suficient de ea și perspectiva schimbă totul“, subliniază Paul Gambaccini.

„Da, Freddie a scris cântecul“, adaugă Paul, “dar Brian a creat acea bucată incredibilă la chitară în mijlocul piesei, Roger, notele înalte și evident că și John a avut aportul său. E fantastic că fiecare a contribuit, la fel cum vor face mai târziu cu toate compoziții, ceea ce sunt sigur că i-a ajutat să continue ca trupă. A fost nevoie de geniul lui Kenny Everett ca să audă și să-și imagineze Bohemian Rhapsody ca un single clasic.“

Puteti cumpara cartea Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury de aici

carti simpa

4 years ago

5 carti simpatice si relaxante, dar din care inveti ceva, de citit in vacanta –

Sunt dintre cei care cred vacanta trebuie sa fie pentru relaxare nu pentru carti complicate. Sa fie pentru a te curata de relele de peste an si a te imbogati, a te motiva, a te centra pe propria energie ca sa poti sa ai puterea sa o iei de la capat cand te intorci la munca.

Personal folosesc vacanta de iarna, care pentru mine a fost mai lunga in ultimii ani, ca sa fac acest ritual de curatare si motivare. Asta pentru ca oricum in restul anului citesc o carte pe saptamana si le citesc pe cele grele, nu de relaxare.

Acest text e cu lecturi pe care vi le recomand in vacanta de vara, nu neaparat noutati.

Am sa fac o postare separat cu noutatile din categoria “grea” pe care le-am parcurs in ultima vreme (unele chiar nelansate la noi).

Orasul fetelor, cartea lui Elizabeth Gilbert

Relaxanta, amuzanta, pe alocuri cu pilde usoare si cu ceva lectii despre teatru si lumea glamouroasa din anii 40.

Am mai scris despre ea aici – cand, dupa ce am citit-o, am avut o problema cu structura cartii – dar asta e ultima dvs preocupare la o carte:) E o carte de vacanta pe care o cititi usor si care va lasa sentimente placute.

2. Matusile fabuloase si alte istorisiri bucureste – Silvia Colfescu.

O carte delicioasa prin limbajul elegant, rafinat dar pe alocuri ironic. O carte care prin povestiri scurte prezinta femei exceptionale prin educatia lor, prin felul in care au ales sa-si traiasca viata chiar si atunci cand au fost puse in fata multor greutati. Puscaria in vremea comunismului, pentru origine nesanatoasa, e doar una dintre greutati. Nu e o carte trista, deloc. E o carte despre cum sa vezi frumosul si sa te adaptezi cu rafinament si eleganta si pentru a vopsi calorifere, dar si pentru cele mai mari saloane vieneze.

Iubirile lui Hemingway povestite de el insusi.

Despre trairile unui barbat caruia i-a placut viata, dar a vazut-o in multe nuante inchise de gri. Descriu o singura secventa. Hemingway ajunge intr-un club de jazz unde e si Josephine Baker, ea vine la el acoperita doar de o blana, in rest complet goala, si-l roaga sa plece impreuna. La iesire, un englez il ia la bataie pentru ca o voia el pe Josephine. Hemingway si dra Baker isi petrec seara intr-o bucatarie cu o sampanie de la un admirator al domnisoarei, el povestindu-i cum e prins intre doua femei – nevasta si o iubita (niciuna dintre ele nefiind dra Baker)

Madame Picasso, cartea care urmeaza viata Evei Gouel, scrisa de Anne Girard. O excursie fermecatoare in lumea artistica franceza a inceputului de secol XX.

Eva era costumiera la Moulin Rouge, are o poveste tumultuoasa cu Picasso, ajunge in saloanele tuturor marilor scriitori si pictori ai vremii. Iubirea lor e pusa la incercare cand descopera ca are cancer si trebuie sa-i fie extirpati sanii. Pentru Picasso, boala era ceva de nesuportat. E o carte care fictionalizeaza realitatea, iubirea celor doi a existat, autoarea care e istoric si psiholog a cunoscut unul dintre ultimii prieteni in viata a lui Picasso. Dar dincolo de fictiune, cartea va da un context bun al vremurilor culturale in care a trait Picasso.

Misterul Henri Pick – de David Foekinos, o carte politista scrisa cu super umor si rafinament despre lumea cartilor, a editorilor de carte, despre cum se face un autor de carte vedeta, despre cum functioneaza televiziunile culturale. Totul cum spuneam, sub rama unei povesti politiste – o editoare cauta detalii despre un autor a carui carte ajunge bestseller, autor care n-a mai scris niciodata nimic si nici chiar rudele lui nu cred ca ar fi putut scrie o pagina de scrisoare intr-o forma literara.

howard-stern-comes-again-9781501194290_hr

(decitit) Howard Stern-Comes Again – Sfaturi despre interviu de la unul dintre cei mai controversati intervievatori din lume –

carti simpa

4 years ago

(decitit) Howard Stern-Comes Again – Sfaturi despre interviu de la unul dintre cei mai controversati intervievatori din lume –

Stiu ca e vacanta si e vremea informatiilor relaxante si amuzante, dar daca vreti cumva sa faceti ceva teme de vacanta, iata o carte minunata.

Howard Stern – Come Again, o carte in care analizeaza o parte din cele mai importante interviuri pe care le-a facut celebrul realizator de radio.

Cartea nu este tradusa la noi, dar o puteti cumpara de pe amazon atat in format print, cat si kindle.

Howard Stern este un realizator de radio care a devenit celebru in America odata cu interviurile sale super scandaloase in care ii punea in situatii dificile si de multe ori vulgare pe invitati.

In ultimii ani Stern a facut un switch in directia interviurilor lui si de la provocari dubioase a ajuns la interviuri conversatii ca pe canapeaua unui terapeut.

Cartea analizeaza greselile pe care le-a facut in interviurile de peste ani, explica motivatia lui pentru decizia de a avea o asemenea structura a interviului, vorbeste despre regretele sale (despre impactul negativ pe care l-au avut unele interviuri asupra vietilor subiectilor, in ciuda audientei lor) si analizeaza motivatia transformarii noilor interviuri.

Daca nu sunteti implicat in meseria asta cu interviuri, doua precizari.

1.Pe lista lui Howard Stern de intervievati s-au aflat de la David Letterman pana la Donald Trump, de la Robin Williams pana la Bono, Maddona, Jerry Seinfeld, Harvey Weinstein, Paul McCartney, Sia, Lady Gaga, Jimmy Kimmel, Ed Sheeran si multi multi altii. Vorbim de interviuri de 40 de minute, live, la radio, interviuri de personaj, de personalitate, despre viata si activitatea intervievatului.

In functie de suportul media pe care este expus, interviul are o alta tehnica. Sigur ca vorbim de intrebare- raspuns peste tot (radio, tv, support scris – print sau online), dar un interviu de regim live are o alta tehnica decat unul inregistrat, unde mai poti edita si schimba ordinea intrebarilor/raspunsurilor pe parcurs ce creste intimitatea si confortul intre intervievat si intervievator. In plus tehnica pentru un interviu live la radio e diferita de un interviu live la tv sau pe o scena, la o conferinta.

Ca o paranteza, e o tehnica diferita si cand faci un interviu “via email” pentru ca subiectul citeste toate intrebarile din primul moment si isi va doza in zona lui de confort raspunsurile, dar si o alta tehnica daca faci un interviu prin telefon – unde subiectul nu vede reactia intervievatului, se simte si mai nesigur si atunci trebuie creat confort pe alte cai.

Howard Stern vorbeste despre interviul live, la radio. Explica structura ordinii intrebarilor lui bazata pe faptul ca audientele la radio se fac pe sfert de ora si cum urmareste sa mentina atentia publicului pe sferturi de ora.

Stern, care in ultimii ani a trecut prin ceva incercari personale si a facut si multa terapie, are relaxarea sa povesteasca despre ego-ul care i-a afectat interviurile.

Cu cat avea mai mult succes, cu atat il punea mai mult in inferioritate pe intervievat, iar interviul devenea mai degraba despre el decat despre personalitateape care o avea alaturi. (la o scara mai mica, dar si pentru ca nici nu avem oameni atat de bine pregatiti in tehnica interviului nici asemenea subiecte, intalnim si la noi asemenea deraieri: numarati de cate ori apare in interviu “eu” din partea celui care pune intrebarile, sau de cate ori intrebarea e doar ca sa-l puna in valoare pe cel care face interviul, sa arate ca e destept)

Astazi, la Stern dupa zeci de interviuri, dar si dupa multe greseli, tehnica de interviu s-a rafinat si subiectul este pus in valoare, generand marturisiri de alta natura decat cele vulgare din primele emisiuni. E un exemplu cu Madonna care spune “ma simt ca la psiholog” dar se duce mai departe in raspunsuri in cateva marturisiri incredibile.

Stern mai povesteste despre saptamanile si lunile de documentare, pregatire pe care o face impreuna cu echipa lui de 20!!! de oameni, despre zecile de intrebari pe care le are pregatite, pe care le citeste si reciteste de multe ori inainte (e atat de obsedat incat, fix inainte de live, un asistent ii citeste toate intrebarile si insemnarile cu voce tare, ca sa acceseze si memoria auditiva, nu doar cea vizuala).

Unul dintre cele mai emotionante fragmente e cel legat de regretele fata de subiectii pe care, din cauza egolui lui si dorintei de a iesi in evidenta mai mult decat invitatul, i-a umilit in intrebari.

Howard Stern – Comes Again contine transcrierile multor dintre interviurile lui Sern, fiecare avand in fata o analiza de context – de la cum au fost negociate prezentele invitatilor, pana la documentare, alegerea intrebarilor, contextul personal al lui Stern in raport cu invitatul si, mai ales, greselile pe care le-a facut.

E o carte pe care o recomand din inima pentru oricine vrea sa faca meseria de jurnalist. E despre perfectionism, despre a-ti face meseria cu pasiune, a accepta ca ai luat-o si pe aratura din spirit de competitivitate.

(decitit) Elisabeth Gilbert – Orasul fetelor– ce (nu) mi-a placut –

carti simpa

4 years ago

(decitit) Elisabeth Gilbert – Orasul fetelor– ce (nu) mi-a placut –

Ca sa spun de la inceput: Orasul Fetelor a lui Elizabeth Gilbert va fi hitul verii si o sa vedeti aceasta coperta pe multe plaje din Romania in aceasta vara.

E o carte simpatica , usurica, de vacanta care vorbeste despre New York-ul anilor 40 din perspectiva unei fete bogate si rasfatate care duce o viata decadenta in lumea mondena a acelor vremuri.

Partea cea mai draguta, pentru mine cel putin, e cea in care apar detalii despre lumea teatrului prin care autoarea incearca sa faca putina educatie pentru cititoarele ei. Eroina ajunge la teatrul matusii sale si participa la realizarea unui spectacol (din perspectiva costumierei), spectacol care o are drept vedeta pe o actrita britanica foarte faimoasa care e exilata in America din cauza razboiului.

Va las aici cateva exemple de detalii despre teatru:

Creezi costume de scena, Vivian. Mergi mai mult pe forma decat pe detaliu. Nu uita ca spectatorul ce mai apropiat de mine va fi la zece pasi distanta. Trebuie sa gandesti la scara mare. Culori mari, linii ordonate. Un costum este un peisaj, nu un portret.

Secretul comediei e sa nu joci comic, a intervenit Billy. Nu incerca sa fii amuzanta si vei fi amuzanta. (…) cea mai buna comedie iese cand nu te intereseaza sa faci comedie.

Despre spectatori, la pauza

Daca vorbesc despre piesa, e bine. Daca vorbesc despre unde si-au parcat masinile e rau. Cauta mai ales semne de mandrie. Cand e multumit de ce vede, spectatorul arata intotdeauna al naibii de mandru de el. De parca el e facut piesa, egoist nenorocit ce e.

Despre critici

E celebru? Are bani?

E om de presa. Nu are bani. Nu are altceva decat putere.

Despre adevarul perceput de spectator vs cel al personajului.

– Arthur! personajul tau nu aude ce canta orchestra. Da-o dracului de treaba, e tema de uvertura (nota mea, actorul pe nume Arthur nu se putea abtine sa nu fluiere peste orchestra, indiferent de moment)

– Ba bineinteles ca aud! a protestat Arthur. Da-i naibii de muzicieni ca sunt chiar langa mine.

Atunci, Billy se lansase exasperat intr-o lunga peroratie despre diferenta existenta in teatru intre muzica diegetica (pe care o aud si personajele de pe scena) si cea non diegenica (pe care nu o aude decat publicul)

(…)

Inchipuie-ti ca te uiti la un western cu John Wayne. Si il vezi pe Wayne cum calareste singur singurel prin prerie si dintr-o data incepe sa fluiere pe coloana sonora. Iti dai seama cat de ridicol ar fi?

Astea sunt partile simpatice si bune (pentru astfel cititoarele lui Gilbert afla cateva notiuni despre teatru.) Partile rele sunt in logica structurii, in naratiunea la nivel de o Sandra Brown pentru secolul asta (are multe trimiteri la sex pentru ca personajul experimenteaza mult… stiu asta o sa placa doamnelor, dar… e prost scris… puteti incerca Beautiful You al lui Chuck Palahniuck pentru comparatie).

In plus, o omoara fix naratiunea asezata pentru cititoare versus ce povesteste ea unuia dintre personaje.

Rama textului e o scrisoare pe care o scrie unei fete care o intreaba de tatal ei si, printre povestiri, pe final ajunge, de exemplu, sa descrie amplu rochia de mireasa pe care o facuse pentru ea.

Evident ca doamna care purtase rochia stia ce si cum, stia si cum decursese prima lor intalnire si urmatoarele, dar cititoarele nu stiu si informatiile sunt pentru ele. Doar ca nu mai e credibil in naratiune.

Asa ca ideea de rama scrisoare omoara cartea pentru un cititor care intelege putin mai mult decat actiunea. Plus ca, fata care intreaba de tatal ei primeste 400 de pagini de povestiri dintre care doar 20 au legatura cu tatal, adica ori avem o eroina nevrotica care vorbeste/scrie mult si aiurea, ori una cu un ego foarte foarte mare care simte sa fie ea in centrul atentiei, nu omul despre care a fost intrebata.

Dar ma rog, astea sunt detalii.

Cartea e muuuult mai bine scrisa decat orice roman serie al duduilor de la noi care s-au trezit peste noapte scriitoare si s-au gandit sa umple fanteziile femeilor (stiu, au mii de cititoare, dar asta nu le face mai pricepute… ci doar ca si-au gasit un public care nu stie ce citeste).

Asa ca daca e sa cititi ceva pe plaja, fara sa va complicati mintea, mergeti pe cartea asta, nu pe o autoare autohtona de pagini parfumate.

(DeCitit) Carti Eveniment: Brancusi& Duchamp, Brancusi& Marthe –

carti simpa

4 years ago

(DeCitit) Carti Eveniment: Brancusi& Duchamp, Brancusi& Marthe –

Editura Vremea a lansat in urma cu cateva saptamanai doua carti eveniment care au la baza corespondenta lui Brancusi, aflata in grija Centrului Pompidou.

Am cumparat cartile la Bookfest si am fost avertizata ca sunt doar 500 de exemplare. Mai vad ca sunt cateva online, asa ca va rog sa le cumparati si sa le cititi.

Cartile sunt o privire in viata privata a lui Brancusi din doua perspective diferite: iubirea (prin schimbul de scrisori cu Marthe Lebherz pe care o numeste TonTon) si arta ( in corespondenta cu Marcel Duchamp, pictor si sculptor francez, prieten al lui Brancusi, care-l ajuta sa faca o expozitie la New York si ii deschide usile spre mari colectionari americani.

Ambele carti sunt in primul rand despre bun simt – e o corespondenta private foarte dinamica (cu Marthe isi scrie aproape in fiecare zi pe perioada in care se afla la New York ca sa pregateasca expozitia) si nu exista nicaieri o barfa sau o rautate despre cineva.

Brancusi e pasional, are 50 de ani si e indragostit de o tanara de 20 de ani pe care, printre vorbele de iubire, o indeamna sa invete engleza, sa-si ia carnetul de conducere. Ii spune ca nu e bine sa-si petreaca tot timpul in magazinul familiei pentru ca pentru a progresa trebuie sa se alature unor oameni mai educati.

Ca spectator- cititor la aproape 100 de ani de la intamplarile de atunci, cu contextul importantei lu Brancusi in cultura mondiala, e emotionant sa vezi cum, in prima etapa a iubirii lor, Brancusi nu are curaj sa-i marturiseaca sentimentele si o angajeaza pe Marthe ca secretara, ca sa o aiba sub supraveghere dar sa o si invete lucruri.

In cea de-a doua carte, cea cu corespondenta cu Marcel Duchamp, e povestea unei prietenii care a fost departe de ochii publicului. Lui Brancusi nu i-a placut niciodata sa participe la reuniuni mondene sau sa fie in atentia presei altfel decat prin munca lui, asa ca prietenia lui cu Duchamp nu a fost foarte cunoscuta.

Duchamp – Morice, cum ii zicea Brancusi – era si el un introvert care isi spunea foarte rar problemele.

Cartea Brancusi & Duchamp e si o carte despre manhood, barbatie, si prietenia intre doi barbati cu valori si preocupari similare.

Sunt doua carti foarte emotionante si, credeti-ma, v-ar placea sa le aveti acasa. Amandoua apar in conditii grafice exceptionale pe coperta cu desene ale lui Brancusi, la tema cu corespondentele care se afla in fiecare dintre carti.

Aparitia acestor carti e datorata minunatei doamne Doina Lemny care are in grija fondul Brancusi de la Centru Pompidou, o doamna care a recuperat istoria multora dintre romanii care au facut cariera la Paris, la inceputul secolului trecut.

P.S. Am avut deosebita onoare sa o intalnesc pe doamna Doina Lemny (multumesc organizatorilor sezonului Franta – Romania 2019) si sa vad, prin ochii si povestirile domniei sale, atelierul lui Brancusi de la Centru Pompidou. Atunci ne-a povestit cu multa pasiune despre cum Brancusi si-a dorit ca atelierul lui sa ramana statului francez, intr-un muzeu pentru ca – spunea artistul – Romaniei ii lasase o parte importanta a creatiilor lui prin muzeul in aer liber de la Tg Jiu. In cartea cu Duchamp, apar din nou trimiteri despre aceasta dorinta.

Brancusi a vrut sa lase cate o mostenire fiecarei tari care i-a facut parte din familie si mi se pare ca asta spune foarte multe despre el. Daca veti citi corespondenta ca sa vedeti cat de pasional si posesiv e cu lucrarile sale, veti intelege ce dar important a facut Romaniei.

De citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

carti simpa

4 years ago

De citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

Sambata am participat la Bookfest la lansarea unei noi colectii a editurii Corint, Corint Future – carti care vorbesc despre tehnologie, nu cu scopul popularizarii, ci mai degraba al constientizarii efectelor asupra business-ului sau al oamenilor.

Am citit primele doua carti din colectie – Spam Nation si Hello, World! – si am sa scriu pe rand despre ele.

Astazi Spam Nation, vazut din perspectiva mea.

(La lansare am vorbit alaturi de Julia Nagy – care face emisiunea de tehnlogie de la Antena 3 si lucreaza la stirile Europa FM – si de scriitorul Adrian Mihaltianu , iar gazda ne-au fost coordonatoarea colectiei – Ada Roseti si redactorul sef Corint – Ana Antonescu; ei erau mai optimisti si mai entuziasti decat mine in privinta efectelor tehnologiei si nu luasera cartile acestea doua atat de personal. Eu zic de multa vreme ca m-as muta in padure, departe de orice internet:) )

Spam Nation e o carte sub forma unei anchete jurnalistice realizata de Brian Krebs, jurnalist specializat de tehnologie si criminalitate informatica.

Krebs merge pe urmele unor companii care sunt responsabile de miliarde de spam-uri trimise in toata lumea, companii care – la capatul spamurilor trimise – fac afaceri cu medicamente ilegale (medicamente neaprobate de agentiile internationale medicamente, unele adevarate otravuri, altele droguri foarte periculoase), sau afaceri cu pornografie.

Pana la aceasta carte pentru mine spam-ul era categoria de mailuri care ma enerveaza, despre tot felul de prostii pe care nu le-am solicitat, venite in general de la site-urile pe care le-am vizitat macar o data in viata.

Primesc rar spre niciodata spam-uri cu oferte la viagra sau cine stie ce medicamente, oricum ajung in sectiunea de spam – cel mai adesea – si nu le deschid niciodata, in plus am antivirus de la bitdefender care –si face treaba foarte bine si nu ma lasa sa deschid pagini dubioase de pe internet.

Nu ma pricep la nimic ce tine de dark web, nu citesc si m-am lovit cu subiectul doar prin cateva filme sau articole legate de mari scandaluri.

Adica sunt un consumator nepriceput ca majoritatea.

Asa ca imaginati-va ca am fost foarte socata sa aflu ca sunt oameni care cumpara medicamente din promotiile pe care le primesc in spamuri.

E o secventa in carte cu o intamplare din Florida cand politia impusca un cetatean care, dupa ce consumase niste droguri luate de pe net, a inceput sa manance fata unui alt cetatean…

Krebs merge pe urmele creierelor din spatele afacerilor de miliarde cu spamuri – cei mai multi dintre sefii acestor companii fiind rusi foarte tineri, foarte influenti si, evident, foarte inteligenti.

Cartea are aproape structura unui roman politist, desi este nonfiction. Krebs isi pierde locul de munca de la whashingtonpost.com pentru ca departamentul juridic incepe sa-i faca necazuri si sa-i ceara sursele pentru articolele lui despre criminalitatea informatica, apoi redactorii sefi il pun sa scrie pentru trafic subiecte mai accesibile si sa lase anchete deoparte.

Jurnalistul isi da demisia, isi face un blog si continua cu dezvaluirile, munceste ani intregi ca sa ajunga la unul dintre cei mai mari infractori in spam – il viziteaza la mMoscova si il intervieveaza.

Dincolo de detaliile tehnice si de tot ceea ce constientizati despre spam citind aceasta carte, Natiunea Spam e si o poveste despre un jurnalist care merge pe drumul lui oricat de greu ar fi si care schimba lumea cu articolele lui (s-au inchis doua dintre marile business-uri ilegale online in urma anchetelor lui ) avand o etica incredibila.

La un moment dat il cheama FBI-ul si il intreaba de o companie noua care face spam, Krebs nu stie nimic de ea si primul gand e ca atunci cand ajunge acasa, sa sune la sursele lui sa afle dar imediat se gandeste ca poate sa fie o capcana si FBI sa-i urmareasca telefoanele ca sa-i afle sursele.

Asa ca prefere sa-si protejeze sursele .

Daca v-a placut Mr Robot, serialul cu Rami Malek care e acum si pe HBO, cartea asta o sa fie o fereastra catre lumea reala din care s-a inspirat filmul.

Cartea Natiunea Spam de Brian Krebs o gasiti deja in librarii (online, aici) si e important sa o cititi si daca vi se pare ca nu aveti treaba foarte multa cu spamurile. La sfarsit e un how to – cum sa va comportati in spatiul virtual ca sa nu fiti victime sigure ale criminalitatii informatice.

(Special Oscar) Fragment din cartea Sotia – Meg Wolitzer, care a inspirat filmul care ii poate aduce primul Oscar lui Glenn Close –

carti simpa

5 years ago

(Special Oscar) Fragment din cartea Sotia – Meg Wolitzer, care a inspirat filmul care ii poate aduce primul Oscar lui Glenn Close –

In aceasta noapte, la Los Angeles se decerneaza premiile Oscar.

Pentru a 6-a oara este nominalizata Glenn Close la un Oscar si sper din tot sufletul ca de data asta va si castiga.

Rolul pentru care este nominalizata este cel de protagonista a filmului The Wife, Sotia, film care este inspirat de cartea omonima scrisa de Meg Wolitzer.

Cartea spune povestea unei femei foarte inteligente, educata si foarte talentata care renunta la cariera ei ca sa stea in umbra sotului, un scriitor celebru. Sotia creste 3 copii, administreaza toate treburile casei, face fata infidelitatilor sotului si se afla in fata unui moment foarte important pentru cuplul lor: sotul urmeaza sa primeasca un mare premiu pentru munca lui. (in carte e un premiu in Norvegia, in film e Nobelul pentru literatura)

Fata in fata cu validarea suprema adusa de acest premiu, Sotia incepe sa-si aminteasca detalii din viata lor de cuplu, iar povestea se construieste ca un thriller: la capatul ei e un secret care iti schimba intreaga perspectiva.

Filmul nu a aparut inca la noi, dar cartea poate fi gasita in librarii gratie Editurii Trei careia ii multumesc foarte foarte mult pentru ca mi-a permis sa public acest fragment.

( Editura Trei mai are cel putin inca o carte de fictiune in colectia sa care abordeaza din alt unghi problema nevestei de artist, de om creator. E scrisa de Rebecca Miller, se numeste Vietile Secrete ale Pippei Lee. Un interviu cu autoarea, despre tema cartii vazuta din interior -ea fiind sotia actorului Daniel Day Lewis puteti citi aici )

Cartea Sotia, ca si filmul de altfel, dincolo de intriga, e un omagiu pentru toate sacrificiile pe care le fac femeile ca sa conduca Regatul care inseamna casa si familia lor.

Fragmentul de mai jos este din momentul in care Sotul- Joe si Sotia au aterizat in orasul unde Joe va primi premiul pentru cel mai bun scriitor, a doua zi. Acesta este ”drumul pana la hotel”.

***

M-am gândit la începuturile lui Joe, petrecute în universul feminin al acelui apartament din Brooklyn, primul său mariaj ratat și finalul său zgomotos, cel de-al doilea mariaj al său, longeviv, și ascensiunea profesională a lui Joe pe parcursul acestei căsătorii. Apoi copiii, oh, copiii! Nu știusem cum este să ai de ținut o casă plină de copii. Îmi doream copii, dar îmi era deopotrivă și frică. Dorința mea de a avea un copil era învelită în nevoia de a-l face fericit pe Joe. Nu le puteam separa; mă uitam într-un cărucior imaginar și vedeam capul supradimensionat al lui Joe ițindu-se de sub păturică. Însă după ce s-au născut, copiii au devenit ei înșiși, nu el. Fiecare copil și-a arătat trăsăturile proprii.

Susannah, cea mai mare dintre ei, a primit atenție excesivă, ca toți primii născuți. Venea în bucătărie, unde frigeam un cotlet de miel în tigaie, și mă anunța: „eu ajut“, știind că mâncarea era pentru Joe, care lucra în dormitor.

— În regulă, fetița mea, ajută-mă, îi spuneam, și Susannah înfigea furculița în cotletul din tigaie și îl trântea în farfurie, ornându-l cu bucăți șifonate de hârtie, în chip de flori. Apoi îl ducea cu grijă pe culoar și lovea de câteva ori cu piciorul în ușa lui Joe, în loc de ciocănit. Îi auzeam cum murmură amândoi: cuvintele neatente ale tatălui, rugămințile tremurânde ale fiicei — „uită-te la farfurie, tati, uită-te“ —, și pe urmă schimbarea rapidă din tonul tatălui, vocea lui crescând în timp ce o lăuda, salvând astfel situația.

Pe mine mă iubea; pe el îl adora. Nu m-a supărat niciodată lucrul ăsta și când mă aflam împreună cu ea mă simțeam complet relaxată, răsplătită de mirosul ei, de pielea ei catifelată, de entuziasmul ei febril la tot ce era nou. Dacă ar fi avut coadă, ar fi dat din ea încontinuu.

Când nu eram disponibilă pentru ea — poate aveam alte angajamente, ceea ce se întâmpla destul de des, și trebuia s-o las cu o bonă —, chipul ei avea o expresie tragică și aproape că mă ucidea. Sora ei, Alice, s-a dovedit a fi robustă și atletică, dar și mai independentă. Nu era frumoasă ca soră-sa, ci mai degrabă arăta sănătos, cu trupul ei mic și legat, așa cum fusese odată și Joe, cu părul șaten-deschis și tuns pe calotă, după moda tinerilor romani.

Când Alice a ajuns la adolescență, lesbianismul ei a devenit, în sfârșit, evident, după mulți ani de pasiuni pasagere pentru profesoarele ei favorite, tinere de tipul ingenuu, după perioada dormitorului tapetat cu afișe ale rockerițelor cu păr vâlvoi, de vrăjitoare, după amazoanele de la tenis, cu coapsele lor brune, puternice, acoperite ridicol de rochițe albe. Și atunci când s-a arătat, am fost ușurată s-o aud spunând tare acest lucru, deși Joe părea speriat și afectat personal.

— Îmi plac fetele, a izbucnit ea într-o seară, din senin, pe când eram în bucătărie.

— Ce? a întrebat Joe, care stătea la masă, adâncit în ziarul lui.

— Îmi plac fetele, a continuat Alice, curajoasă.

În felul ăla. Știți voi. Frigiderul a început să se agite brusc, a scos un clinchet și a început să fabrice cuburi de gheață, ca pentru a umple tăcerea stânjenitoare.

Oh, a spus Joe, țintuit în scaunul lui. Inima mi-a luat-o la goană, dar m-am îndreptat spre Alice și am îmbrățișat-o. I-am spus că eram bucuroasă că s-a hotărât să vorbească și am întrebat-o dacă exista cineva anume de care îi plăcea. Da, mi-a răspuns ea, dar fata o tratase mizerabil. Am vorbit politicos despre asta, cam un minut sau două, apoi s-a strecurat spre camera ei.

— Nu-i vorba despre tine, i-am spus lui Joe în seara aceea, în pat, în timp ce schimbam în șoaptă replici furioase. Aceasta urma să fie una dintre temele discuțiilor noastre despre copii.

— Da, îmi dau seama de asta, a spus Joe. Exact asta vreau să spun.

— Deci tu zici că ai vrea să fii piesa centrală a sexualității fiicei tale?

— Nu, a răspuns el. Deloc. Tu ești mamă. Nu poți pricepe ce simt eu în legătură cu asta.

— Oh, asta-i chiar bună, am replicat eu, dorindu-mi să creadă că mamele știu tot, că suntem naratorii omniscienți ai vieților familiilor noastre.

David, cel mai mic dintre copii și cel mai tulburat dintre ei, părea incapabil să-și găsească o viață a lui. Joe și cu mine ne țineam respirația și speram de fiecare dată să-i meargă totul bine, dar era doar o dorință magică. Puține lucruri păreau să-i meargă lui David; lucrul ăsta a devenit tot mai clar și viața lui era doar din ce-i pica. Dar noi îl iubeam chiar și așa.

Îi iubeam pe toți, Joe și cu mine, deși nu chiar împreună. Copiii primeau iubirea noastră pe două canale diferite, unul de la mine, un flux rezonabil de stabil, și unul de la tatăl lor, atunci când se gândea la asta, când reușea să-și mute atenția de la el însuși.

Era distras în cea mai mare parte a timpului,prins în detaliile vieții sale profesionale și în toate preamăririle pe care le tot acumula, ca pe straturi și straturi de zăpadă. Copiii și cu mine nu făceam decât să ne uităm la felul cum cariera lui Joe creștea și creștea.

Iar acum, în sfârșit, reușise să parcurgă tot drumul ăsta spre Finlanda. Țara era surprinzător de dulce, tonică și revigorantă. Odată pe an era trezită brutal din picoteala ei: Trezește-te! Trezește-te! O persoană importantă vine-ncoa’!

În timp ce traversam aeroportul alături de anturajul nostru editorial, mi-am dat seama că, dacă voiam, puteam să dispar cu ușurință în sălbăticia acestei țări și să nu mă mai întorc niciodată. Nu aș fi ieșit în evidență în Finlanda, cu părul meu alb și pielea palidă.

M-aș fi integrat perfect și ar fi crezut că sunt una de-a lor. Cât de grozav ar fi fost să pot începe aici o viață nouă, uluitoare, în loc să mă întorc în casa din Weathermill, New York, cu acest copil mare care era soțul meu, geniul meu, propriul meu câștigător de Premiu Helsinki.

— Joe, am spus, uită-te în stânga. Încearcă să te pozeze.

S-a întors ascultător și atunci s-a declanșat un val de bâzâieli bâlbâite, iar el s-a ținut un pic mai țeapăn și mai măreț. Pozele acestea vor apărea în ziarele de mâine, înfățișându-l pe acest bătrân evreu american mijindu-și ochii în lumină, arătându-și ciudata față umană, oboseala călătoriei cu avionul combinată cu vanitatea care-l împingea de multă vreme prin aeroporturi și prin lume.

La ieșirea din terminal ne aștepta o limuzină, atât de neagră pe cât era șoferul de blond, și prima pală de aer înghețat m-a făcut să simt că o să-mi explodeze plămânii în timp ce alunecam cu repeziciune dinspre clădire spre mașină.

Aici era acea minunată perioadă din an în care copacii își pierd frunzișul, denumită de finlandezi ruska, cu schimbătoarele ei culori de vis. Era abia toamnă târzie și totuși ne șocase frigul de afară. Mă gândeam că este de nesuportat și-mi imaginam o societate în care oamenii o iau la goană din casă spre mașină și apoi spre birou, și înapoi spre mașină și spre casă, la sfârșitul zilei. Lumina zilei era pe ducă și totuși cerul părea, chiar în acest moment, strălucitor și nesfârșit.

În Finlanda, lumina zilei te face să crezi că n-o să se termine; nu-ți poți imagina că se va stinge în acest sfârșit îngrozitor chiar înainte ca enzimele din stomacul tău să fi început măcar să desfacă în componente separate masa de prânz.

Mașina ne-a purtat ușor pe lângă malul apei și pe lângă vitrinele magazinelor de pe bulevardul Mannerheim, unde se vindeau mărfuri delicate, învelite în staniol și hârtie creponată, dar și pe lângă abruptele și lungile întinderi ale podurilor de cale ferată. Mai fuseserăm o dată în Finlanda în timpul căsniciei noastre, în 1980, când Joe fusese invitat la o lectură publică, ca parte a celei de-a cinci suta aniversări a cărții finlandeze, și atunci mi s-a părut că întreaga țară fusese bombardată cu gheață. Îmi plăcea Finlanda pentru lipsa furiei sau a crimelor de pe stradă. Nu era ca în Statele Unite, nu era ca în Spania.

Aici era liniște, un loc schimbător, minunat, elegant, cu un nivel al serotoninei ușor nefiresc. O țară deprimată: era un diagnostic ușor de pus având în vedere statisticile despre sinucideri pe care Scandinavia încearcă uneori să le nege, la fel cum Cornell University încearcă să domolească temerile părinților noilor studenți în legătură cu faimosul canion Ithaca, cel care în fiecare toamnă, precum într-un ritual al recoltei, cere viețile câtorva boboci mai ghinioniști.

Nu vă faceți griji, ar trebui să spună broșura facultății. Deși unii studenți sar, de fapt, spre propria moarte, cei mai mulți dintre ei preferă învățătura și petrecerile cu bere la butoi.

Toată Scandinavia este ademenitoare, cu pescuitul la copcă și crestele ei înzăpezite, dar toată lumea știe legenda nefericirii înrădăcinate printre finlandezi, norvegieni și suedezi: bețiile lor, cântecele pline de jelanie și vaiete, umbra lor întunecată în miezul zilei.

— Iar aici este Opera din Helsinki, domnule Castleman, a spus șoferul, în timp ce mașina în care ne aflam aluneca ușor pe lângă uriașa clădire ce părea aptă să adăpostească un întreg regat între zidurile ei groase.

— Aici o să veniți, domnule, să vă primiți premiul și să fiți celebrat.

— Da, Joe, o să fii decerebrat, am murmurat eu, dar el nu m-a auzit.

Cine e romanca datorita careia surorile Williams au ajuns sa faca tenis :) –

carti simpa

5 years ago

Cine e romanca datorita careia surorile Williams au ajuns sa faca tenis :) –

Pentru ca zilele acestea Simona Halep se intalneste cu surorile Williams la Australian Open, iata o poveste mai putin mentionata la noi.

Venus si Serena Williams au inceput tenisul pentru ca tatal lor a fost inspirat de romanca Virginia Ruzici.

In cartea sa biografica, Serena Williams – Pe Linie (Editura Publica), cea mai mica dintre surorile Williams povesteste cum tata Williams a decis inca inainte de a se naste fetele ca ele vor fi campioane de tenis motivate fiind de castigul financiar al Virginiei Ruzici (castigatoare a Roland Garrosului in 1978).

A urmat un parcurs foarte foarte greu pentru ambele surori, cu antrenamente in parcuri publice – pentru ca nu-si permiteau sa plateasca sala de sport.

Printre multele secvente frumoase din carte e una in care tata Williams le pune pe fete, inainte de antrenamentele pe terenul din parc, sa puna pe gard tablite cu mesaje motivationale pe care le scrisesera in orele de relaxare, copiindu-le din cartile marilor sportivi sau ganditori.

35 de ani mai tarziu, atat Venus cat si Serena au inceput sa intalneasca pe terenul de tenis o romanca micuta de inaltime dar o mare mare luptatoare, care le-a si batut cu inima si ambitia ei.

Simona Halep, fata care iese total din tiparul trupurilor jucatoarelor care sunt acum in top, o are drept manager pe Virginia Ruzici, punctul zero in ceea ce inseamna legenda Williams in tenis.

Doamna Ruzici a vazut-o pe Simona inca din juniorat si a luat-o sub aripa ei protectoare.

Pare ca se inchide un cerc frumos , ca o poveste legenda in care eroine sunt 4 mari jucatoare de tenis – trei dintre ele – Venus, Serena si Simona – foste si actuala nr 1 in lume, plus o mare doamna care, desi a fost “doar” nr 8 in clasamentul WTA, a influentat cariera acestor tinere de legenda.

#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

carti simpa

5 years ago

#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

Mai sunt cateva zile de vacanta si daca vreti sa cititi ceva care tine si de lectie de parenting, dar si de sedinta la psiholog, cautati in librarii biografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar – o poveste despre copilaria si prima parte a vietii unui om care tot ce i-a dorit a fost sa fie Numarul 1 in lume in tot ce face.

Si a plecat de atat de jos ca, practic, mai sarac si dintr-o familie mai fara educatie nu avea cum sa fie.

Pana sa citesc aceasta carte il stiam pe Anthony Quinn doar din filmele sale. Nu citisem nici macar un interviu cu el, sau nu imi aduc aminte. Ma gandeam ca are ceva origini italiene, poate influentata de prietenia lui cu mafia italiana, despre care stiam de la filmul Gotti. Dar am descoperit cu uimire ca e mexican, cu ceva influente irlandeze.

Pentru cei care n-au vazut filmele lui Anthony Quinn cateva precizari – a fost unul dintre actorii importanti ai anilor 60-70, e actorul simbol al libertatii. Cele mai cunocute roluri ale sale sunt cele din Zorba Grecul, La Strada, Viva Zapata! A primit doua Oscaruri, unul pentru Viva Zapata!, altul pentru Lust for life.

A avut o viata tumultuoasa, 3 sotii si 12 copii, a fost un suflet foarte tumultuos si-a incercat a se exprime artistic nu doar ca actor, ci si ca pictor, scriitor, sculptor.

Cartea Anthony Quinn- Pacatul Originar e, dincolo de informatiile biografice despre un actor cu notorietate mondiala, o poveste despre barbatie – manhood.

Despre cum un barbat se lupta cu stigma saraciei din mintea lui si cand are case luxoase, premii Oscar si o cariera de invidiat in film.

Si mai e o carte despre iubirea la care ravneste si nu stie sa o descopere, primeasca atunci cand se afla in jurul lui.

Sub rama intalnirilor cu psihologul sau, Quinn merge mult in copilaria sa si mai putin pe la studiourile de film, iar rezultatul e o carte despre cautarea de sine, nu despre ambalajul pe care i-l face Hollywoodul ca sa vinda mai bine si pe care-l si ironizeaza inca din primele pagini.

Printre povestile care nu urmeaza un fir narativ simplu, ci sunt mai degraba un puzzle, simti nefericirea creatorului care se cauta.

Era preocupat de educatie – ii povesteste unei actrite pe platourie de filmare de preferintele lui pentru muzica clasica, il mentioneaza printre altii pe Mozart doar ca doamna nu e foarte incantata si i se pare straniu ca un actor sa aba asemenea preocupari..

Quinn a fost unul dintre acei oameni dornici de autoperfectionare, iar asta a venit din conditia lui de mexican sarac, dar si din educatia pe care i-a dat-o tatal lui.

E o secventa in carte in care Quinn – adolescent care vinde ziare ca sa mai faca cativa centi – se intalneste pe strada cu tatal sau. Se duce catre el si tatal nu-l baga in seama.

Cu banii din ziua respectiva cumpara struguri mari si gustosi si se duce acasa, pune strugurii pe masa la cina, iar tatal il ignora si pare ca nici nu vede strugurii.

Bunica il ia, il roaga sa se spele apoi sa vina din nou la masa. Si cand se intoarce cu o camasa curata si spalat proaspat, tatal i se adreseaza ca si cum atunci a venit; gusta din sstruguri si-i spune ca sunt cei mai buni pe care i-a mancat in viata lui.

Mai e o secventa in care Quinn isi salveaza sora de la un posibil viol, lovindu-l cu o coada de topor pe cel care o ademenise in spatele casei si o pipaia. Quinn are 10-11 ani si-l loveste atat de tare si de atat de multe ori pe barbat ca acesta ajunge in spital la un pas de moarte.

Cand tatal vine acasa isi scoate cureaua de la pantaloni si-i spune ”Sunt foarte mandru de tine, ai fost foarte curajos. E minunat ca ti-ai salvat sora, dar acum am sa te bat cu cureaua”.

Si ii explica astfel decizia de a-l bate ”Prima data cand l-ai lovit pe barbat a fost pentru ceea ce ii facea surorii tale. Asta a fost in regula. A doua oara a fost de furie si asta ar fi fost in regula. Dar a treia si a patra oara au fost pentru ca ai putea fi un posibil criminal si acum am sa te bat, in asa fel incat niciodata sa nu-ti mai pierzi capul atunci cand esti pe cale sa omori un om”

Quinn recunoaste ”mi-am primit bataia ca un barbat”.

Cartea e mereu in doza asta de forta si indarjire pusa in balanta cu o emotie care iese la suprafata, o dorinta teribila de dragoste neconditionata, in care nu crede, dar de care are nevoie.

Nu e o poveste despre lumea glamouroasa de la Hollywood, ci una despre cum cauti iubirea si cum inveti sa folosesti fiecare mica resursa emotionala si materiala pe care le ai ca sa obtii ceea ce iti doresti..Anthony Quinn – Pacatul Originar a aparut la Editura Nemira, in colectia Yorik.

Aici puteti citi un fragment din carte

Horia Tecau – sau despre caracterul unui campion vazut prin cartile pe care le recomanda –

carti simpa

5 years ago

Horia Tecau – sau despre caracterul unui campion vazut prin cartile pe care le recomanda –

Zilele trecute am avut privilegiul sa ma intalnesc cu Horia Tecau inainte de o actiune pe care o avea in libraria Carturesti Verona.

Ca sa incurajeze lectura, dar si cadourile carte, Tecau a pus post-it-uri cu mesaje simpatice pe 10 dintre cartile lui preferate si le-a lasat la raft in Carturetii Verona.

Banuiesc ca nu mai exista niciuna dintre cartile cu post-it-uri pentru ca am vazut cum s-a cumparat una imediat ce a pus-o la raft, asa ca mai jos veti gasi cartile alese de Horia Tecau precum si motivatia alegerii scrisa chiar de el.

Stiam ca Horia Tecau e un mare campion (are 3 Grand Slam-uri, medalie de argint la Olimpiada, plus alte 32 de titluri in competitiile de dublu), stiam ca e un om de foarte mare caracter (am prieteni la UNICEF si mi-au povestit despre cat de atent e cu fiecare copil pe care-l intalneste ca ambasador UNICEF, cum mi-a povestit si Amalia Nastase despre implicarea lui financiara pentru a ajuta dotarea maternitatilor cu incubatoare pentru noi nascutii prematur) si cu toate astea a fost foarte surprinzator sa-l vad cat de concentrat si dedicat e cand se implica intr-un proiect.

Si-a ales cartile pe care le va recomanda dupa ce a facut o selectie atenta, s-a intors chiar sa reciteasca cateva fragmente ca sa aleaga cat mai potrivit cuvintele pe care urma sa le scrie pe post-it-uri. Apoi,…. pentru ca mergea in Carturesti, a verificat pe site-ul librariei daca se gasesc cartile pe care el voia sa le recomande ca fie sigur ca sunt in stocul librariei!!!

Pentru mine a fost o bucurie sa descopar ca Horia Tecau e un cititor educat si rafinat si ca se gandeste cand recomanda o carte la beneficiul pe care l-ar avea cititorul in raport cu nevoia sa in acel moment. Adica recomanda nu neaparat pentru placerea pe care el a avut-o cand a citit-o, ci pentru castigul direct (emotional si spiritual) al celui care va citi, iar asta arata o rapida analiza a personalitatii celui pentru care daruieste carti si un grad mare de empatie.

Iata recomandarile lui Horia Tecau pentru cadouri de Sarbatori, la sfarsit e o poveste despre o carte care nu se afla intre aceste recomandari dar este una dintre preferatele lui… o carte pe care a prezentat-o in conversatia noastra atat de sincer si de intens ca… acum o citesc.

Micul Print – Antoine de Saint-Exupery

Mi se pare cartea perfecta pentru toate varstele mai ales pentru copii, care pot citi despre spiritul aventurii, prietenie si valori. O carte pe care o poti intelege altfel la fiecare etapa din viata.

O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri -Neagu Djuvara –

Fiecare roman trebuie sa cunoasca momentele importante din istoria tarii, iar Neagu Djuvara are un stil aparte, direct, fara prejudecata.

Tibi Useriu – 27 de pasi

Povestea surprinzatoare a unui roman care a ajuns sa-si depaseasca toate limitele fizice/mentale prin castigarea celor mai dificile ultra maratoane din lume… E puternic, alerga cu fizicul. Dupa ore si ore, fizicul ceda, apareau durerile. Cand fizicul ceda se ajuta de mental, isi spunea mantre pozitive, dar de la oboseala crunta dureri si foame ii ceda si mentalul. Atunci, ultima bucata de cursa, o alerga cu inima. Mereu pentru o cauza, mereu pentru ceva mai mare decat el. Si reusea de fiecare data.

Pelerinul Rus –

O carte plina de smerenie si generozitate care se duce direct la suflet

Patrick Mouratoglou – Coach-ul,

Foarte interesant sa citesti despre nivelul implicarii unui antrenor in viata unui sportiv si cum isi asuma rolul sa-l aduca mereu la potentialul lui maxim, fizic, tehnic si mental.

Rafael Nadal-Povestea mea.

Povestea uneia dintre cele mai modeste legende ale sportului. Afli cum fiecare membrul al familiei s-a dedicat visului lui Rafa si cum fiecare si-a preluat un rol, Cum a invatat de mic sa respecte pe toata lumea , care au fost fricile lui si cat de mult si-a dorit sa ajunga campion.

(Cand vreau sa ma specializez intr-un anumit domeniu, caut mereu sa citesc literatura de specialitate si experiente traite de oameni care au avut succes in acel domeniu. )

Ted Talks – Dupa ce-mi inchei cariera de jucator, va urma cariera de antrenor si e f important pentru mine sa invat cum sa transmit mai departe din experienta acumulata. Sa invat cum sa vorbesc cu un Copil fata de un profesionist, cu un jucator fata de o jucatoare. Fiecare reactioneaza mai bine la un anumit ton al vocii, in functie de informatii.

Susan Cain – Quiet

Fiind introvertit, cand eram mic, eram ala mai ‘ciudatel’ care prefera sa stea singur mai mult. Nu stiam de ce, pur si simplu asa simteam. nu-mi placea deloc ca eram etichetat ca fiind “Diferit” de vreunul din educatorii/profesorii mei. Din cartea asta am invatat despre diferentele dintre tipologiile Introvertit/extrovertit. Informatii foarte utile pentru parinti,educatori, antrenori ca sa stie cum sa comunice cu copiii in functie de felul lor de a fi. Copilul poate sa fie introvertit, sa se incarce cu energie cand sta singur, sa fie foarte focusat cand primeste un singur lucru de facut dar slab la multitasking etc si daca e etichetat sau fortat sa fie altfel decat firea lui, poate creste crezand ca nu e suficient si are el o problema, cand de fapt el e perfect normal.

John Gray- Barbatii sunt de pe marte, femeile sunt de pe venus

Alta revelatie cand am citit despre diferentele dintre sexe, ce are nevoie fiecare, cand si in ce forma etc. Te ajuta sa intelegi cum sa comunici, cum sa ti se comunice. Toata lumea ar trebui s-o citeasca

***

Inainte de intalnire – un cadou de Sarbatori de la prietena mea Lavinia Chican – m-am gandit mult ce carte sa-i fac cadou lui Horia Tecau.

Pentru mine, un jucator de tenis de dublu e un exemplu perfect despre slefuirea ego-ului: in timpul meciului, daca vrei sa faci performanta cu adevarat, nu-ti mai dai timp sa te rasfeti, sa te scufunzi in propria suferinta sau bucurie pentru un punct ratat/castigat.

In plus, pentru ca ai un partener trebuie sa fii atent la nevoile lui tot timpul (adica imi imaginez ca in echipele de dublu care fac performante spectaculoase), dincolo de abilitatile tehnice, e vorba de a avea empatia pentru a fi plasa de siguranta emotionala pentru coleg tot timpul.

Doar ca atunci cand esti copil si incepi de acest sport, nu pune nimeni accent pe spiritul de echipa, totul este despre individualism, despre a castiga TU, despre a dezvolta si specula EGO-ul care sa te duca spre victorii in momente grele. Asa ca, sa ai relaxarea sa te muti de la simplu la dublu, sa accepti ca poti face performanta si altfel decat ai fost crescut sa gandesti, iar apoi sa muncesti cu gandul la nevoile de pe teren ale altcuiva, mi se pare un exercitiu foarte foarte greu de slefuirea ego-ului.

In ideea aceasta, ma gandisem sa-i ofer lui Horia Tecau cartea Curajul de a fi vulnerabil – Brene Brown.

Doar ca… am vazut ce carti alesese drept recomandari, l-am vazut pe Micul Print acolo si mi-am dat seama ca i-ar placea sa descopere personalitatea lui Antoine de Saint Exupery.

(introvert, extrem de tenace in a-si urma visurile, pasionat de zbor si un aviator foarte talentat, cu un accident complicat in desert – cand a parcurs desertul la pas, fiind aproape de a-si pierde viata. Micul Print incepe cu un aviator naufragiat in desert, iar o parte din povesti sunt inspirate din viata lui – floarea Micului Print, trandafirul, e o metafora a sotiei lui, Consuelo pe care a chinuit-o mult cu plecarile lui cu avionul, dar care ii intelegea pasiunea in ciuda disconfortului pe care il avea ea).

Asa ca am ales pentru Horia Tecau biografia lui Antone de Saint Exupery scrisa de Stacy Schiff .

Numai ca am povestit putin despre de ce am vrut initial sa-i fac cadou o alta carte si despre cum lucrezi cu propriul ego si inveti sa-ti accepti personalitatea in raport cu partenerul cand esti campion.

Si Horia Tecau a mentionat Scoala Zeilor – Stefano Elio D’Anna, o carte pe care a citit-o de cateva ori, la care se intoarce adesea pentru lectiile de constiinta, integritate emotionala si morala, o carte care l-a ajutat sa fie un coleg mai bun, un campion mai puternic.

De doua zile citesc Scoala Zeilor si vad speech-uri si interviuri ale autorului, Stefano Elio D’Anna.

Daca aveti copii pana in 14-15 ani, cumparati-le cartea lui Horia Tecau – Viata in ritm de tenis, explica pe intelesul copiilor, prin propriul exemplu, cum se slefuieste un caracter de campion.

Carti despre barbati adevarati si ”barbatie” pe care ar trebui sa le citeasca domnul dragnea…

carti simpa

5 years ago

Carti despre barbati adevarati si ”barbatie” pe care ar trebui sa le citeasca domnul dragnea…

… da, despre onoare, demnitate, adevar si a fi barbat adevarat se invata si din cartile pe care le cumparati de la librarie… dar la dvs in teleorman nu mai exista ncio librarie.

Domnul dragnea, arogant si incult s-a grabit sa minimalizeze efortul celor care citesc, chiar daca erau psd-isti nu foarte iubitori de carte care-i ascultau discursul din Consiliul National.

”Barbatia nu se cumpara de la librarie”, a spus pe un ton superior conducatorul lor suprem care era suparat ca oamenii nu radeau la glumele sale (asa ca radea singur), barbatul (dupa gen) care le cerea reactii cu forta celor care-l ascultau, obligandu-i sa repete raspunsurile pana aveau o intensitate care sa-l satisfaca.

Sunt sigura ca in sala respectiva erau multi oameni mai cititi decat dragnea (chiar si in contextul in care s-a insotit doar de oameni needucati) si e uimitor cum toti au stat ca niste animale dresate si au raspuns la aport. Tot asa cum e uimitor ca al treilea om in stat s-a gandit sa faca misto de carti si de cei care citesc; sigur, n-a gandit prea mult cand a facut pe arogantul, dar faptul ca aceasta comparatie i-a iesit spontan spune multe despre aprecierea dumnealui pentru ceea ce gasim in librarii.

Domnule dragnea, de la librarie cumparati carti, care pot sa va deschida mintea si sufletul, care va pot oferi modele de moralitate si onoare, care va pot inspira in viata sa fiti oameni mai buni, care va pot educa. Pentru dvs, iata cateva carti despre barbatie… carti scrise de barbati sau despre barbati care au facut dovada onoarei, loialitatii, curajului, ambitiei prin faptele lor. Le-am ales la intamplare aproape, pentru ca as putea pune o lista de sute de carti in care sunt lectii despre barbatie.

Scrisorile regelui Ferdinad I al Romaniei

E o carte ca un jurnal, impresionanta, puternica, despre dilemele unui adevarat barbat care trebuie sa ia decizii importante pentru tara lui, in defavoarea familiei lui. E despre sacrificiu si onoare. Un conducator care a intrat in istorie pentru UNIREA MARE si pentru sacrificial sau in raport cu propria familie.

Ceva ce dvs nici macar nu concepeti pentru ca nu faceti decat sa folositi poporul ca sa scapati de puscarie.

Cartea o gasiti aici

Viktor E Frankl – Omul in cautarea sensului vietii

Psiholog, parintele logopediei, doctor in neorologie si filosofie, Frankl e supravietuitor al holocaustului. Cartea e povestea vietii sale, scrisa cu intelepciune si empatie, e o poveste despre cum dintr-un numar in lagar a ajuns un om care sa-I ajute pe ceilalti, sa influenteze istoria si stiinta. (adica si-a construit viata pentru ceilalti, nu pentru beneficiul lui – nota mea, traducere pentru domnul dragnea)

O gasiti aici

Mike Sager – Wounded Warriors

Povesti despre viata de dupa razboi ale soldatilor americani care, raniti fiind sau cu sechele emotionale, traiesc intr-un centru special destinat veteranilor de razboi. Este o colectie impresionanta de povesti de viata , despre oameni care-si cauta un sens dupa ce si-au servit patria si au fost profund afectati de efectele razboiului. Barbati care-s puternici in vulnerabilitatea lor, in invaliditatea lor si care inteleg si traiesc ”barbatia” in sensul ei profund de datorie si onoare.

Cartea aceasta nu este tradusa in romaneste, dar o puteti comanda la Carturesti si in 7 zile vine, plus ca direct pe amazon o puteti cumpara de aici

Henry Kissinger – Diplomatia

Unul dintre conducatorii de stat care au avut viziune, cultura, au fost educati si au stut sa construiasca diplomatic pentru tara lor.

Cartea a aparut la editura ALL, invatati multe despre barbatie si empatie din ea. Si despre istorie, si despre negocieri. O gasiti aici

James Comey – A Higher Loyality – Truth, Lies & Leadership

Cartea fostului sef FBI aparuta la inceputul acestui an. Pe asta ar fi trebuit sa o cititi pentru ca sunt si multe lectii de politica externa, in plus contextualizeaza mult din istoria contemporana, cu trimiteri directe asupra deciziilor de la Casa Alba.

Sigur, contine si povestea sa impresionanta de viata, cum i s-a schimbat destinul si a inteles altfel viata dupa ce i-a murit un fiu, cum are si multe referiri la viata sa de familie, asezata onesta. E casatorit de 31 ani , iar sotia e marea sa iubire din tinerete.

Stabilitate si consecventa, loialitate – valori pe care trebuie sa le includa ”barbatia”, stiti?

Nu e tradusa la noi, o gasiti pe amazon, si n-aveti nicio scuza daca nu ati citit-o inca (da, stim ca sunteti ocupat cu propriul ego si sa scapati din puscarie, dar aceasta carte v-ar putea juta n conversatiile din cercurile internationale… aaaa, pardon, nu va invita nimeni nicaieri daca nu platiti sa fiti invitat)

O gasiti aici

* bonus, o carticica buna si pt dvs si pentru fiul dvs

Pamela S Turner – Samurai – Razboi si Onoare in japonia medievala

Minamoto Yoshitsune, unul dintre cei mai respectati samurai cu o viata de legenda. Orfan, pleaca la manastire sa invete sa se lupte si a deprinda codurile onoarei. E considerat unul dintre cei mai inteligenti conducatori ai armatelor japoneze.

E o carte care a fsot tradusa si in romaneste, e scria usor ca o poveste pentru copii, o sa va placa pentru ca nu va solicita mult mintea, o gasiti la editura paladin -o gasiti aici

Mai puteti descoperi ”barbatia” in sensul ei profund, cu etica si onoarea continute, in Dulcele Bar al lui Moehringer, in Open – biografia lui Andre Agassi (de fapt in biografiile tuturor marilor sportivi), in biografia lui Steve Jobs scrisa de Walter Isaacson, in biografia lui Leonardo Davinci tot de Isaacson scrisa (un domn mult mai barbat decat dvs, Da Vinci adica – desi orientarea lui sexuala ar fi fost foarte condamnata de partidul dvs). Si cartea lui Tibi Useriu – 27 de pasi e o lectie despre barbatie (el a facut ani grei de puscarie si a invatat ca ajutandu-i pe ceilalti, se poate ajuta pe sine…)

Si daca vreti, asa intr-o lectura de vacanta si pentru prietena dvs, Irina, biografia lui Anthony Queen – Pacatul Originar e o lectie despre iubire si barbatie… (bine, dupa aceea, ar trebui sa vada si cateva dintre filmele sale de referinta si sunteti in pericol sa inteleaga ce inseamna un barbat adevarat)

O sa-i rog pe cei care citesc aceste randuri sa mentioneze si ei alte carti ale unor barbati adevarati din care ati avea de invatat foarte multe. Stiu, nu v-a placut scoala, lumea a uitat ca ati fost repetent, dar e scris in foaia matricola…

am decis ca fiecare text sa se incheie cu indemnul de a da un SMS la 8828 cu mesajul VLADUT.

Mama lui Vladut (care a fost diagnosticat cu un cancer greu), Eli, este cea care are in grija partea de publicitate de pe acest site. E prietena mea de mai bine de 15 ani. Pentru tratamentul lui Vladut (imunoterapie, chimio, operatie, transplant celule stem) este nevoie de aproximativ 500.000 de dolari. Asa ca fiecare SMS conteaza. Si va multumesc din suflet pentru ele.

Anthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

carti simpa

5 years ago

Anthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

In doua saptamani urmeaza sa fie lansata in librarii autobiografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar.

Cartea apare la Editura Nemira in colectia Yorick dedicata teatrului si filmului si am privilegiul sa o citesc in aceste zile, inainte de a iesi in librarii.

Cum sunt cateva zile lungi de vacanta, m-am gandit ca un fragment din carte v-ar prinde bine si voua. Mai jos e o secventa din primul capitol cand Quinn merge pentru prima data la psiholog pentru ca e nefericit.

Cartea e drumul lui spre intelegerea de sine, e scrisa la persoana I, foarte cinematografic si lasa, printre randurile povestii unui baiat atat de sarac care credea ca o sa-l vanda parintii ca nu au ce sa-i dea de mancare, multe detalii despre cum functioneaza star sistemul de la hollywood si cum succesul iti poate deteriora personalitatea.

Quinn a jucat intr-unele dintre cele mai de succes filme ale anilor 40- 60, cu Zorba The Greek, Viva Zapata sau La Strada. Are doua premii Oscar si a intrat in istorie ca primul actor mexican care a castigat aceasta statueta.

Pacatul Originar – Anthony Quinn, o autobiografie

Fragment

Sigur că da, cred în iubire, acea iubire despre care vorbeau Iisus sau Gandhi. Dar oare fusesem eu capabil vreodată să iubesc necondiționat? Cu siguranță, îmi iubeam copiii și totuși, le impusesem și lor legi.

Cu femeile eșuasem complet. Acolo, condițiile pe care le puneam eu erau învechite și rigide, rezultatul educației mele religioase și al eredității. Sângele indian care-mi curgea în vene era prea puternic pentru a permite orice concepții moderne stridente. Cu femeile eram total inflexibil.

„Căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”.[1]

Doctorul îmi aștepta răbdător răspunsul.

-Acel tip de iubire în care cred eu e prea complex pentru a răspunde doar cu Da sau Nu, i-am zis. Dar pentru moment să spunem că da, cred în iubire.

-Atunci nu vă temeți! Totul va fi bine. Nici un om care crede în iubire nu poate fi prea bolnav, a încercat el să facă o glumă.

Am zâmbit vag la gluma slabă.

-Când m-ați sunat zilele trecute, trebuie să recunosc că am fost șocat, a continuat el. Eu și soția mea v-am văzut într-o mulțime de filme. Așa că am făcut ceva cercetări în ce vă privește, înainte să veniți azi, aici.

Și a scos un dosar. Erau o mulțime de tăieturi din ziare. Le-a răsfoit și a găsit-o pe cea pe care o căuta.

-Uite-o! Scrie aici că v-ați născut în Mexic, în timpul revoluției.

-Da. Pe 21 aprilie 1915.

-Și mai scrie că mama și tatăl dumneavoastră au luptat amândoi de partea lui Pancho Villa. E corect?

-Da, cred că da.

-De ce-o spuneți așa?

-Perioada aia e toată o nebunie. Îmi pare rău. Da, au luptat alături de Pancho Villa.

Doctorul a dat din cap.

-Mă tem că tot ce știu despre Revoluția din Mexic este ceea ce am văzut în filmul „Viva Villa”, cu Wallace Beery. Oare așa era Villa în realitate?

-Cred că Beery a făcut un rol foarte bun, dar nu cred că a reușit să prindă ardoare aprinsă a lui Villa.

-Ce vreți să spuneți?

Și atunci i-am povestit o anecdotă, pe care o știam de la tata, despre momentul în care Villa călărise până în vârful dealului și văzuse Pacificul pentru prima dată. Se uitase la imensitatea oceanului minute în șir, fără să spună un cuvânt. Apoi, își strunise calul și o pornise înapoi, în jos. Locotenentul său, care călărea în spatele lui, a zis: „Ce priveliște, nu-i așa Jefe?” Iar Pancho i-a răspuns peste umăr: „E prea mic ca să-mi sature mie setea”.

-Asta da replică, a zis doctorul. Și când ți-a povestit istorioara asta tatăl tău?

-Când eram puști.

-Și n-ai uitat-o în toți acești ani?

-Nu.

-Simțiți și dumneavoastră că oceanul e prea mic ca să vă stingă setea, dle Quinn?

-Da.

-Dacă doctorul mai avea dubii în privința bolii mele, am simțit că răspunsul meu i le-a risipit.

La naiba cu el! Lasă-l să-și câștige banii, m-am gândit.

Bărbatul avea o față impasibilă și căuta mai departe printre hârtiile din dosar.

-Scrie aici în continuare că tatăl dumneavoastră a fost un aventurier irlandez, iar mama, o prințesă aztecă.

A trebuit să râd puternic.

-De ce râdeți? Nu e adevărat? și-a ridicat el privirea.

-Tata a avut ceva sânge irlandez, partea asta e adevărată. Dar râdeam de treaba cu prințesa indiană.

-Eu și soția mea ne-am gândit că e ceva foarte romantic, când am citit.

-Presupun că exact asta a vrut departamentul de publicitate al Paramount Pictures să simțiți. Nu li s-a părut suficient de romantic ca mama să fi fost o mexicancă oarecare.

-De ce nu?

-Ce naiba, doctore, trăiești în Los Angeles. Știi prea bine ce cred cei mai mulți dintre oamenii de aici despre mexicani.

-Nu știu. Sunt aici doar de câțiva ani, Tony. Pot să-ți spun Tony?

Întrebarea despre mexicani m-a iritat. Începuse deja să arate ca un texan cu gâtul roșu.

-Sigur, dacă pot să-ți spun și eu pe numele mic.

A râs.

-Poți să-mi spui cum vrei – și în câte feluri n-o să-mi spui până o să terminăm.

-Deci… să fii mexican în sudul Californiei nu e tocmai un „Sesam, deschide-te!”. Ani întregi pe ușile sălilor de dans și la intrarea în restaurante au fost plăcuțe pe care scria: „Interzis mexicanilor!” Mexicanii sunt leneși, sunt hoți, sunt murdari. Sunt fie îmbrăcați în costume ciudate, fie Pachuco[2] sau fumători de marijuana.

-Ai fumat vreodată marijuana, Tony?

-Nu, niciodată.

A făcut niște semne pe o hârtie. Mă întrebam ce naiba tot scrie acolo.

Peste drum, într-o altă clădire de birouri, puteam să văd cabinetul unui dentist. Un tip în costum alb, se chiora în gâtul unei doamne în vârstă.

Doctorul m-a văzut că mă uit pe fereastră și s-a ridicat și a tras jaluzelele. Eram bucuros că nu eram eu cel care trebuia să treacă prin acea operațiune de la dentist.

-Te întrebam, Tony, cum era mama ta când era tânără.

Auzisem întrebarea, dar încercam cu disperare să evit răspunsul.

Doctorul a zâmbit înțelegător.

Iisuse! Cum era mama? Fusese oare vreodată tânără?

Dacă avem să-i spun nenorocitului ăstuia adevărul, probabil că avea să creadă că am complexul mamei. E atât de simplu… Chiar dacă nu sunt psihiatru, tot îmi dau seama de asta. Ce să-i spun? Că mama făcea cel mai bun chili con carne[3] din lume? Să-i spun despre foame, despre durere? Să-i spun adevărul?

Da, era tânără pe vremea aia, în Juárez. Amândoi eram tineri, pe vremea când eram singuri. Și chiar n-aveam nevoie de nimeni altcineva. Ne aveam unul pe altul. Probabil că de-aici au și plecat problemele. Dar și asta mi se pare prea simplu. Fără dubiu că s-au complicat când s-a întors el.

Eu aveam trei ani și am știut de-atunci că mi-am găsit adversarul perfect. Știam că n-o să-l pot învinge. Era prea mult pentru mine să mă lupt cu el, așa că m-am îndrăgostit de el pe loc. Dar mi-a luat locul și probabil de-asta mi-am petrecut tot restul vieții încercând să fiu ca el.

Cum era mama? Trecuseră doar câteva zile de când o întrebasem. Și știam că răspunsul ar putea fi acolo cumva.

-Mama, mai ții minte când mă plimbam eu pe acoperișul unei colibe de chirpici undeva în El Paso: Sau poate era Juárez? Mi-aduc aminte o colibă și o scară și pe tine, jos, strigându-mă, rugându-mă să fiu cuminte și să nu mă mișc. Ai adus niște bărbați care s-au urcat pe scară și m-au dat jos. Mi-aduc aminte că aproape m-am bucurat că îți fusese atât de frică. M-am bucurat să te necăjesc. Simțeam prin frica și grija ta că mă iubești cu adevărat. Cu cât mai îngrijorată erai tu, cu atât mai fericit eram eu. Și într-un final, bărbații ăștia s-au cățărat după mine și m-au dat jos. Iar tu m-ai luat în brațe și m-ai sărutat de parcă m-aș fi întors din morți.

[1] Biblia, Cartea Rut, Capitolul 1, versetul 16 (n. tr.).

[2] Pachuco se referă la o subcultură mexicano-americană, asociată cu costumele specifice, cu pantaloni largi, cu talia înaltă, și haină lungă, cu umerii lăsați, stil care a devenit popular în rândul comunităților afro-americane, latino americană și filipo-americane, în anii ’40 (n. tr.).

[3] Fel de mâncare tradițional, condimentat cu ardei iuți, carne (de vită), roșii și deseori fasole. Poate fi asezonat cu ceapă, usturoi și chimion (n. tr.).

De citit: Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone – (fragment carte) –

carti simpa

5 years ago

De citit: Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone – (fragment carte) –

La Gaudeamus a fost lansata o carte scrisa foarte tandru de italianul Lorenzo Marone, Tentatia de a fi fericit. Cartea este un succes international de casa i a fost ecranizata , filmul se numeste La tenerezza, regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Premiile David di Donatello din 2018.

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viața și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc.

Motto: Sufletelor fragile care iubesc fără să se iubească.

Prima dintre cele trei femei inaccesibile

Când se ajunge la vârsta mea e inevitabil un bilanţ al propriei vieţi, a ceea ce ai făcut şi a ceea ce ai pierdut, al greşelilor comise, al şanselor evaporate. Dar pentru că nu mi-au plăcut niciodată bilanţurile, am evitat şi evit şi acum să fac vreunul. Oricum, orice s-ar spune, dacă m-ar arunca pe pământ de alte zece ori, aş străbate întotdeauna acelaşi drum şi m-aş izbi încontinuu de aceleaşi ziduri. Cea mai mare parte dintre noi suntem ca furnicile, urmăm o cale deja trasată. Aşa că, staţi liniştiţi, n-o să vă plictisesc cu lista regretelor mele, o să vorbesc mai degrabă despre femei, care rămân oricum, după părerea mea, unul din motivele principale pentru care merită să trăieşti.

Am avut multe: frumoase şi urâte, simpatice şi odioase, bune şi canalii. Şi n-am iubit-o pe nici una ca pe singurele trei pe care n-am reuşit să le am. Se ştie, un lucru de care te bucuri, indiferent dacă este o maşină, o casă, un serviciu, sau chiar o femeie, se consumă ca o lumânare. Nu ne vom obişnui însă niciodată cu ceva ce nu avem. Iată de ce, chiar şi acum, când sunt un bătrân amorţit care poate spera doar în altruismul (e un fel de a spune) Rossanei, singurele femei, în afara soţiei mele, care mă caută în liniştea nopţii sunt ele, cele trei harpii care n-au vrut în nici un chip să se culce lângă mine.

Anna era colega mea de şcoală, păr blond, ochi verzi, sâni mari. M-am îndrăgostit imediat ce am văzut-o. Încă de pe atunci aveam o pasiune exagerată pentru formele pline. Problema era că ea era mai mare decât mine, chiar dacă numai cu un an. Dar în adolescenţă cele trei sute şaizeci şi cinci de zile în plus fac diferenţa; în perioada de timp de care pământul are nevoie ca să se învârtă în jurul soarelui, o femeie a înţeles deja că tu, mică şi insignifiantă fiinţă din clasa inferioară, valorezi cât guma lipită sub banca ei.

În viaţa fiecăruia dintre noi vine momentul în care poveştile romantice despre iubiri imposibile pe care le spuneau bunicii şi mătuşile bătrâne nu sunt decât prostii. Dragostea e mult mai crudă decât o rudă bătrână şi-ţi zvârle în faţă adevărul, şi anume că poţi să ai un zâmbet frumos, să scrii poezii de iubire pentru prinţesa ta sau să-i cânţi o serenadă sub balcon, dar dacă ai faţa plină de coşuri şi îţi miroase gura, ea iese cu altul. Aşa că a trebuit să aştept ultimul ei an de şcoală ca să încerc s-o cuceresc. Şi, dacă mă gândesc, a fost mai bine aşa. Timpul petrecut urmărind-o pe ascuns (sau dedicându-i scurte şi trecătoare minute de pasiune în baie) m-a învăţat că, dacă doreşti ceva, aşteptarea se transformă în speranţă şi face ca timpul să fie demn de a fi trăit.

Eram îndrăgostit de Anna aşa cum poate fi un adolescent care nu ştie nimic despre capcanele vieţii. Şi, într-adevăr, aceea e vârsta potrivită pentru a-ţi pierde capul pentru o fată, dacă nu înveţi să iubeşti la cincisprezece ani, nu înveţi niciodată. În ziua în care m-am apropiat de ea, o doream deja de trei ani, ştiam unde locuieşte, cine sunt cele mai bune prietene ale ei, până şi cu ce băieţi fusese. Ea, în schimb, nu ştia nimic despre mine. Şi totuşi, după câteva zile ne-am sărutat.

Nu cred că greşesc atunci când spun că tot ceea ce am devenit mai târziu se datorează acelui fatidic moment. Pentru că eu, odată ajuns acasă, eram convins că mă logodisem. I-am spus-o şi mamei, care a zâmbit şi s-a întors la treburile ei. În primul moment n-am dat prea mare importanţă faptului că a ridicat din umeri, dar aş fi făcut bine să cer explicaţii în legătură cu scepticismul ei. În ziua următoare m-am dus la Anna şi am îmbrăţişat-o, ea m-a privit surprinsă, s-a tras şi m-a întrebat ce fac. Un sărut nu era decât un sărut, cu siguranţă nu trebuia să ne căsătorim pentru asta. Problema e că pentru mine era prima oară. Primele dăţi ar trebui să aparţină exclusiv neofiţilor, altfel cine a trăit deja experienţa potoleşte, chiar şi fără să vrea, bucuria celuilalt. Anna a distrus primul meu sărut. Atunci m-am gândit că, pentru a o cuceri cu adevărat, va trebui să fac ceva mult mai dificil: să trăiesc cu ea o „primă dată“. Adică trebuia să mă culc cu ea.

Am avut nevoie de unsprezece luni ca să-mi duc la îndeplinire planul, luni în care am jucat rolul prietenului căruia să-i facă mărturisiri, care s-o însoţească peste tot dacă e nevoie, care să-i dea sfaturi, care să fie mereu prezent dacă e nevoie, ca un fel de căţeluş. În fond, am fost perfect. Atâta doar că nu te logodeşti cu un prieten, şi aşa şi era: ea se încurca, desigur, cu alţii, nu cu mine. Apoi însă i-a murit tatăl şi, recunosc, pentru mine a fost un mare noroc, pentru că Anna a avut şi mai multă nevoie de subsemnatul. S-a întâmplat ca într-o zi să rămânem aşezaţi mai mult decât de obicei pe patul meu şi să vorbim despre tatăl ei. Dacă ar fi fost după mine, aş fi continuat să ascult toată seara mii de poveşti despre tată, care nu mă interesau absolut deloc, numai că, la un moment dat, ea s-a întors spre mine şi m-a sărutat. Continua să vorbească, iar gura îi era la câţiva centimetri de a mea, chiar să fi vrut mi-ar fi fost imposibil să continui conversaţia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Atunci ne-am sărutat din nou şi în câteva secunde ne-am trezit pe jumătate dezbrăcaţi, sub pătură.

Îmi aduc şi-acum aminte de senzaţia pe care am trăit-o, pielea mea poate retrăi clipa aceea la infinit. E foarte adevărat că lucrurile pe care le păstrăm cu pasiune nu mor niciodată, oarecum asemenea casei bunicilor, pe care, dacă închid ochii, reuşesc încă s-o vizitez. Iată, primul meu contact cu Anna se mai află încă ramificat într-un capilar periferic al trupului şi atunci când iese la suprafaţă, chiar dacă doar pentru o clipă, simt că mi se face pielea de găină, ca acum şaizeci de ani.

Eram acolo, doar câteva clipe şi i-aş fi dăruit şi eu o „primă dată“, aş fi ajuns pentru totdeauna printre lucrurile de păstrat cu pasiune. Dar, se ştie, dragostea nu te înşală, eventual preferă să te pocnească peste ochi cu o palmă bine ţintită. Aşa că exact când era mai frumos, ea mă opri, îmi luă faţa între mâini şi spuse. „Cesare, îmi pare rău, ţin la tine, dar asta o fac cu bărbatul vieţii mele!“

Aş fi curios să ştiu dacă şi-a respectat promisiunea. Mi-ar face plăcere s-o întâlnesc şi s-o întreb: „Ai văzut? Nobila ta promisiune era o mare tâmpenie! Nu puteai face o excepţie în seara aia? Cine spune că n-aş fi putut fi eu bărbatul vieţii tale?“

N-am spus nimic însă, m-am îmbrăcat, i-am dat o sărutare castă pe obraz şi am condus-o acasă. Nu ne-am mai văzut, nu după mult timp ea s-a logodit, eu am plecat în armată. După câţiva ani am aflat că s-a mutat în Nord, cu soţul ei. N-am mai întâlnit-o niciodată, din câte ştiu s-ar putea să fi şi murit.

Anna a fost prima mea experienţă cu dragostea neîmpărtăşită, o invenţie inutilă, dacă te gândeşti bine. Există atâtea persoane singure pe lume, care ar putea să se întâlnească, să se iubească, să fie fericite, să aibă copii, să se înşele şi apoi să se despartă, în schimb mulţi pierd timpul urmărind pe cineva care cu mare greutate îşi dă seama de existenţa lor.

În orice caz, povestea asta m-a învăţat ceva: persoanele încruntate, arţăgoase şi sceptice nu sunt de fapt rele, numai că, spre deosebire de alţii, nu sunt în stare să facă faţă adevărului că lumea nu e un loc pentru cei buni.

Eu eram bun. Apoi a venit Anna şi piciorul ei în fund.

Ar trebui să le spun povestea asta copiilor mei, să-i explic Svevei că şi eu am fost un om mai bun înainte ca viaţa să mă înveţe să mă uit suspicios în jur, ca un iepure care iese din vizuina lui să caute hrană. Animalul are înscris în ADN-ul său simţul pericolului, se naşte pregătit deja să se apere de prădători, eu însă mi-am pierdut primii douăzeci de ani apărându-mă de vreunul din semenii mei.

Viaţa terestră ar trebui să fie ca o călătorie în Orient, o experienţă care ne deschide mintea şi ne face să devenim nişte fiinţe speciale. Dar se întâmplă exact invers, suntem scoşi afară din gaura neagră atunci când suntem inocenţi şi suntem vârâţi în sicriu după ce am făcut o mulţime de porcării. Am impresia că în timpul în care rămânem pe pământ ceva nu funcţionează cum trebuie.

Traducere din italiană şi note de Vlad Russo

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

(de citit) 9 citate din biografia lui Michelle Obama pe care trebuie sa le stiti si daca nu cititi cartea

carti simpa

5 years ago

(de citit) 9 citate din biografia lui Michelle Obama pe care trebuie sa le stiti si daca nu cititi cartea

De mai putin de o saptamana fosta prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama, si-a lansat cartea biografica Becoming, titlu tradus la noi ”Povestea mea” (la Editura Litera)

In America e unul dintre cele mai mari turnee de promovare pentru o carte cu evenimente cu sute de oameni la care, pe langa doamna Obama, mai sunt invitate o multime de celebritati – Oprah, Ellen DeGeneres, Reese Witherspoon, Sarah Jessica Parker si multe alte doamne care sunt iubite de femei

De altfel, intreaga campanie de promovare e foarte orientata catre publicul feminism (oricum statisticile arata ca femeile citesc mai mult, merg mai mult la filme sau la teatru, asta e realitatea 🙂 ) si exista chiar o linie de haine cu citate din carte.

Am sa ma mai intorc sa scriu despre aceasta campanie de promovare si scopul ei, dincolo de vanzarea cartii, acum insa cateva citate importante din carte.

(am citit cartea in engleza, asa ca traducerea citatelor imi apartine, nu stiu daca au fost traduse exact asa in ro)

Mai intai o declaratie dintr-un interviu din aceste sesiuni de prezentare a cartii alaturi de vedete.

” Urasc cand oamenii care beneficiaza de expunerea publica fac un pas in spate si spun – eu nu sunt un role model, nu vreau aceasta responsabilitate. E prea tarziu sa spui asta, este un model pentru tinerii care se uita la tine. Iar eu nu vreau sa se uite tinerii la mine si sa creada ca am primit totul de-a gata ca n-am avut provocari si greutati”

Cred ca lucrul cel mai rau pe care ni-l facem noi ca femei intre noi este faptul ca nu spunem public adevarul despre suferintele trupului nostru si cum functioneaza el de fapt
Una dintre cele mai inutile intrebari pe care un adult poate sa i-o puna unui copil este ”ce vrei sa te faci cand vei fi mare” De parca a fi mare e punctul terminus al calatoriei. Ca si cum ajungi intr-un punct cand functionezi ca adult si asta e, sfarsit.
Parintii m-au invatat sa vad adevaratele valori din povestea noastra de viata, din povestea mea de viata si povestea mai mare, a tarii noastre. Chiar si cand nu era o poveste cu un final fericit. Povestea ta de viata e tot ceea ce ai. Si trebuie sa iti asumi cine esti.

Acum ca adult am realizat ca de multe ori copiii sunt devalorizati cand adultii nu-i ajuta sa invete cat mai multe. Furia lor se poate manifesta ca nesupunere si nerespectarea regulilor. Nu sunt copii rai sunt doar copii care incearca sa faca fata unor situatii rele.

Familia noastra nu doar ca era punctuala, ci ajungeam cu totii inainte de ora intalnirii. Stiam ca acest lucru il face pe tata sa fie mai putin vulnerabil (nota mea, tatal avea scleroza multipla), ca avem timp sa gasim un loc de parcare care sa-I permita sa mearga cat mai putin. Lectia pe care am invatat-o este ca in viata poti sa controlezi unele lucruri, daca esti organizat.

6. Pentru mine, sa traiesc alaturi de Barack care e o persoana cu un profund sens al scopului exitentei sale, sa dorm in acelasi pat cu el, sa mancam micul dejun alaturi, a fost ceva ce a trebuit sa corectez in comunicarea din relatie. Nu pentru ca el era ostentativ, ci pentru ca era foarte viu, prezent. In prezenta sigurantei sale, a gandului lui ca va putea face o diferenta in lume, as fi putut sa ma pierd, sa-mi pierd personalitatea, vocea.

Am fost profund indragostita de un barbat cu un intelectual puternc si o ambitie mare, calitati care l-au adus unde este, dar care ar fi putut sa ma inghita pe mine.

Am fost suficient de norocoasa sa intalnesc o multime de oameni extraordinari cu realizari spectaculoae. Ce am invatat este ca toti au indoieli, nesigurante.
Viata m-a invatat ca progresul si schimbarea se intampla incet, treptat. Plantam semintele schimbarii, dar fructul rezultat s-ar putea sa nu apucam sa-l vedem. Asa ca trebuie sa fim rabdatori si increzatori.
Pentru mine ”becoming” nu este despre a ajunge undeva sau a atinge un anume obiectiv. Eu vad ca un drum pe care mergi inainte, un drum continuu catre un om mai bun. Calatoria nu se incheie.

#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

carti simpa

5 years ago

#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

Astazi la Gaudeamus se lanseaza o carte foarte emotionanta ”Comoara din Delta” care contine “relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”.

Cartea este coordonata de Cristian Teodorescu si are poveștile si aspiratiile unor copii din Delta, cu varste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completata cu proză scurta semnata de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta si care au acceptat, cu generozitate, sa contribuie la această opera colectiva, ce urmează a fi lansata la Gaudeamus, împreuna cu editura Vellant.

Iata un fragment din prefata cartii scrise de Ivan Patzaichin

Fiecare copil pe lumea asta are dreptul și poate! să ajungă campion cînd se face mare. Trebuie doar să găsească sportul sau meșteșugul pentru care are talent, și, cu puțin sprijin și ceva imaginație, să-l transforme în vis.

A fi campion nu e doar despre medalii și podium, ci înseamnă, în primul rînd, să te bucuri de ceea ce faci și mai ales să știi că ai dat tot ce se poate ca să fii cel mai bun. Și apoi vine și recunoașterea, medalia, fie că e în sport sau în altă vocație. Uneori, porți medalia pe dinăuntru; este făcută nu din aur, ci din însuși sentimentul că ai făcut cel mai bun lucru pe care îl puteai face într-un anume moment.

[…]

Eu cînd eram mic voiam să mă fac pilot (sau poate chiar avion?! nu-mi amintesc precis…), pentru că singurele mijloace de transport pe care le văzusem pînă atunci erau barca și avionul – cînd leneveam în lotca bunicului cu ochii pe cer. Așa a început visul meu de a fi campion. În toate întîlnirile pe care le am cu copiii, le spun să-și caute și apoi să-și urmeze visul. Nu este doar un clișeu. Este ceea ce eu am făcut și, chiar dacă fiecare reușită pe care am avut-o a debutat cu un eșec (de multe ori răsunător), este singura cale pe care o știu.

Copii, urmați-vă visul!

Comoara din Delta e o carte care i-a pus pe copiii din satele dintre ape fata in fata cu gandurile despre vocatia lor, despre ce le-ar placea sa faca in viata, dar ne pune si pe fiecare dintre noi in fata unei realitati la care nu avem acces si care ar putea sa ne dea de gandit intru ajutorarea copiilor pe care-i intalnim cand mergem in vacanta in Delta..

Astazi la Gaudeamus vin copiii din Delta sa-si prezinte cartea si sa dea autografe. Unii n-au mai fost niciodata in capitala si, cu siguranta, niciunul n-a fost vedeta unei lansari de carte unde stau langa nume importante intr-un targ cu zeci de mii de carti.

Va dati seama cat de mult inseamna asta pentru increderea lor? Si ce energie primesc ca sa lupte sa-si implineasca visurile?

Mi-a povestit candva dl Patzaichin ca atunci cand a venit in Bucuresti din Delta, a venit sa se faca campion. Mintea lui a fost setata de la inceput sa fie campion ca exemplele de medaliati olimpici din satul lui. Si tot ce facea era gandit ca sa devina campion, nu-l deranja efortul, munca stia ca asta trebuie sa faca pentru a fi campion.

Gastiti cartea Comoara din Delta la Editura Vellant, e o carte pe care ati putea sa o cititi impreuna cu copiii vostri

#decitit Yasunari Kawabata – Povestiri de tinut in palma, o carte cu povestiri de premiul Nobel, dar de lungimea unui status in social media

carti simpa

5 years ago

#decitit Yasunari Kawabata – Povestiri de tinut in palma, o carte cu povestiri de premiul Nobel, dar de lungimea unui status in social media

Pentru aceste zile speciale de toamna, cu o vreme mult mai calduroasa decat obisnuit si cu o lumina calda, va recomand spre lectura o care la fel de speciala: “Povestiri de tinut in palma” – Yasunari Kawabata , o culegere de povestiri unele cat un status de facebook, altele de 4-5 pagini.

Yasunari Kawabata este un scriitor construit dintr-un aluat diferit chiar si de multi dintre scritorii japonezi si ca sa intelegeti cat e de sprecial, iata o anecdota prezentata in The Newyorker acum cativa ani intr-un profil despre Murakami: mama lui Murakami, profesoara de literatura japoneza i-ar fi spus fiului ei – Kawabata scrie literatura japoneza, tu… esti mai aproape de sufletul occidental.

* Kawabata este unul dintre cei doi scriitori japonezi detinator al premiului Nobel pentru literatura si are o tehnica speciala care, pusa la un loc cu cultura japoneza, reuseste sa surprinda in spatiu foarte ingust al expunerii literare foarte multe emotii, ca intr-o pictura, dar fara sa puna etichete, fara sa traga concluzii…

Citindu-l m-am gandit la americanul Raymond Carver si el un adept al minimalismului si la diferenta culturala – Carver iti induce unele concluzii, Kawabata e distant zen, echilibrat, iti arata o mica secventa de viata si te lasa sa te scufunzi in ea.

Aceasta este una dintre povestirile mele preferate din cartea care e un eveniment literar pentru ca, gratie traducatorului – Flaviu Florea, un rafinat om de cultura si mare iubitor al lui Kawabata – avem cateva povestiri care nu au mai fost traduse pana acum intr-o limba europeana.

De altfel, selectia de povestiri precum si glosarul si notele de subsol ale traducatorului, arata preocuparile lui Kawabata din foarte multe unghiuri. Personal cred ca era un domn care muncea mult pentru forma scurta a scrierlor sale… unul dintre prietenii sai povestea ca inainte cu cateva saptamani de a se sinucide s-a reintors la una dintre cele mai celebre scrieri ale sale Tara Zapezilor, considerate una dintre cele mai rafinate scrieri ale literaturii japoneze (despre este un tânăr care trăiește în Tokyo, specialist în arta baletului și a dansului, care nu știe să danseze, în ciuda faptului că știe poate mai bine ca oricine ce este dansul.) A luat aceasta scriere – e minunata, e tradusa si la noi, tot la humanitas, si a lucrat pe ea reducand-o la cateva randuri…

Cred ca intamplarea asta arata mult din caracterul sau, din incercarile de a scrie si rescrie pana la un echilibru magic al simplitatii.

Si un alt detaliu al caracterului sau. In expunerea sa la ridicarea premiului Nobel, Kawabata a vorbit si despre sinucidere – Oricat de alienata ar fi lumea de azi, sinuciderea nu e o forma de iluminare. Oricat de admirabil ar putea fi, un om care se sinucide e departe de spiritul ingerilor. Nu admir si nici nu am o simpatie deosebita pentru sinucidere, dar… cati dintre cei care analizeaza profunzimea lucrurilor nu s-au gandit si la sinucidere?

Cartea are povesti ironice, povesti cu un erotism special, intamplari ca niste secvente desenate din viata si, cum spuneam, e o experinta foarte speciala si delicata fata de orice altceva ati citit pana acum.

#Decitit (interviu) Horia Ghibutiu – #InTimpCeTuDormeai, o carte scrisa mai intai pe Facebook la 5 dimineata

carti simpa

5 years ago

#Decitit (interviu) Horia Ghibutiu – #InTimpCeTuDormeai, o carte scrisa mai intai pe Facebook la 5 dimineata

Din martie pana in iunie, la ore mici din dimineata am citit zilnic cate o postare pe facebook scrisa de jurnalistul Horia Ghibutiu. Scrise sub hashtag-ul #InTimpCeTuDormeai, pe drumul lui Horia catre Rock FM unde e producatorul matinalului cu Razvan Exarhu gazda, postarile aveau ceva familiar, ceva educational si, de cele mai multe ori, generau foarte multe comentarii in care cititorii isi faceau publice o parte din amintirile la tema.

Si mai aveau ceva: chiar si cand descriau micul dejun al autorului din acea dimineata, faceau o trimitere la o parte din experienta sa de jurnalist.

Horia Ghibutiu e ziarist cum ii place lui sa spuna (nu jurnalist) din 1990 si-a trait pe pielea lui transformarile ziarelor si revistelor aparute cu mare entuziasm dupa multi ani de comunism. Stie cum a fost la Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevarul, TVmania, Viva! si FHM direct din redactie pentru ca a participat la crearea multor pagini din aceste publicatii.

Postarile aflate sub hashtagul #InTimpCeTuDormeai sunt reunite acum intr-o carte care mai contine si alte consideratii despre evolutia presei din Ro, toate intr-o formula eleganta, fara patimi, dar care ar putea fi oricand mici lectii pentru cei care vor sa produca texte – continut in scris, cum se spune acum – fie pentru print, fie pentru online.

Despre carte si nu numai, cu Horia in discutia de mai jos. (la sfarsitul dialogului, un fragment dintr-o postare ca o mini lectie)

Ti-e greu sa te trezesti dimineata? Intreb pentru ca hashtagul #intimpcetudormeai pare ca un repros.

Ha-ha, îmi place ideea că aș reproșa cuiva faptul că sunt matinal. Doar că nu e adevărat! Mă trezesc devreme pentru că trebuie să ajung la serviciu, acesta e principalul motiv. E drept, presupun că și ereditatea are un cuvânt de zis aici, mă trezesc destul de ușor, iar dimineața funcționez mult mai bine decât în restul zilei. În plus, am impresia că dacă am început treaba, oricare ar fi ea, devreme, am toată ziua la dispoziție, câștig timp, în loc să-l pierd. O fi o iluzie, dar nu e singura cu care mă hrănesc. În fine, de pe 10 septembrie mă trezesc din nou la 4.45 – cam la 5.25 încep să lucrez efectiv la matinalul de la Rock FM – dar am și avut două luni de pauză, am mers la birou ca un om normal, fără program fix…

Stiu ca initial scrierile de la 5 jumatate dimineata ii erau adresate sotiei tale, Carmen. Cand a venit gandul de a deveni o carte?

Mulțumesc pentru întrebare – Carmen a inspirat nu doar cartea: ea a venit cu ideea și cu hashtag-ul. M-am opus la început, dar după o noapte de zbucium, m-am executat: postările mele intrau cu prioritate în News Feed, făceau și trafic, deși nu asta urmăream predilect, ba îmi confereau și adrenalină – să termin la timp, să revăd textul etc. Ideea de a strânge postările într-o carte mi-a venit după două-trei zile. La finele cărora am înțeles că poate merită și un suport trainic micile mele neliniști matinale, pe Internet totul trăiește o scurtă clipă, cine mai are timp să revină în aplicația „Salvate”?

Te pregateai de pe o zi pe alta pentru a le scrie?

Da, mă pregăteam, adică îmi venea o idee, o documentam un pic, practic lăsând pentru dimineață doar transcrierea ei, uneori chiar scriam seara și-mi salvam textul, urmând să decid însă efectiv în metrou dacă aveam să folosesc „ciorna” ori să scriu altceva.

Cand stiai ca vor fi o carte, ai schimbat ceva din ideile de subiecte? Ti-ai facut un plan editorial?

Plan editorial e un pic cam pretențios spus pentru pregătirea mea altminteri sumară, însă firește că atunci când am decis să strâng postările într-un volum, m-am axat pe postări având ca subiect media. Până la urmă, despre asta e vorba în cartea mea: în timp ce tu dormeai, presa s-a schimbat complet – acesta e subiectul central al cărții, nicidecum un om care merge devreme la muncă. Încotro se îndreaptă presa, însă, nu știu să zic.

Cum e lumea la 5 dimineata?

Posacă, abătută, cenușie – vreo trei anotimpuri pe an. Chiar mă amuzam în primele zile, gândindu-mă că dacă aș fi locuit în centru, să zicem că luam metroul de la Romană, poate aș fi prins și niște petrecărețe vesele. Așa însă, împărțeam vagonul de metrou cu paznici, vânzătoare, meseriași. Niciunul nu părea să dea din coadă de fericire.

Te-ai mai intoarce la a conduce ziare si/sau reviste?

Cu siguranță! Dar ar trebui să fie ceva nou, durabil, de perspectivă, fiindcă, nu-ți ascund, am avut și aventuri editoriale din care nu știam cum să evadez mai repede! Însă nu țin cu tot dinadinsul, sunt suficient de prins cu emisiunea, pe blog am un proiect care și acela consumă timp și energie, „100 de români care mă inspiră”, n-am timp nici să respir! Nu mă plâng, dimpotrivă, mă bucur: tata spunea că nu-i înțelege pe cei care se plictisesc, l-am moștenit în această privință. Nu știu ce e plictiseala și e cam târziu să învăț la o jumătate de veac de viață.

Ce simti ca e diferit la radio fata de ziar? Dincolo de forma evidenta de exprimare/ expunere a mesajului…

În primul rând, diferă postura mea: la matinalul „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” de la Rock FM, stație care vara asta a urcat frumușel pe locul 3 în București, sunt producător, nu realizator. În rest, pregătirea informațiilor, selecția lor, documentarea, alegerea invitaților – toate, grație unei munci de echipă cu membri având viziuni convergente – e cam ceea ce făceam și înainte, când lucram efectiv în presa scrisă.

Cate povestiri sunt in carte? Ai una preferata? Sau care a fost preferata publicului dupa numarul de like-uri pe fb:)

Nu știu pe de rost numărul povestirilor, deoarece în carte se găsesc sensibil mai multe decât cele publicate (chiar și un capitol inedit, #ÎnTimpCeEramZiarist). Personal, am mai multe favorite: cea în care am scris prima știre sub forma unei piese de teatru, cu Jerrry Seinfeld în rol principal, cea în care am înglobat reportajul făcut pe urmele reale ale Solenoizilor fictivi din cartea lui Mircea Cărtărescu… Da, ca oricine, îmi număr și eu like-urile, recordul e de 718, dar în acel caz e meritul imaginii, care mă înfățișează alături de Carmen în ziua căsătoriei civile, cum să nu dai like la așa ceva?

Te-a surprins/emotionat vreunul dintre comentarii? Pentru ca povestirile tale au generat si cateva marturisiri din partea celor din comunitatea ta de fb…

Sincer, m-au emoționat toate comentariile care nu se mărgineau să-mi dea bineață, la care nu știam ce să răspund și, oricum, nu aveam timp, deoarece începusem programul de lucru! Mi-au mers direct la inimă comentariile de la ultima postare, ne despărțeam de parcă fuseserăm împreună în tabără!

Ce crezi ca-i lipseste presei de astazi pentru a genera empatie si a crea comunitati puternice – la fel cum o face facebook-ul?

Păi Facebook-l ESTE presa de azi! Cu Fake News, cu scris pe genunchi, cu ură, cu o lipsă de verificare a informațiilor, atunci când nu sunt deliberat mincinoase… Dar pe cel mai mare distribuitor gratuit de informații e loc și de presă de calitate – amintește-ți că pe 10 august s-a făcut, pe Facebook, jurnalism de referință: reportaje ca la carte, mărturii din mai multe surse, probe indubitabile, dezvăluiri, investigații.

Pe de altă parte, presa de azi are comunități puternice – vrei să ne uităm la utilizatorii tabloidelor? Problema e că, din tot ce era în presă, publicul a extras doar secțiuni colaterale de odinioară: faptul divers, pitorescul, divertismentul… A, că eu, ca jurnalist „tradigital” (am lucrat în presa tradițională până m-am dedulcit la online) sunt frustrat ține vremurile în care trăim. Uite, un colaj foto cu mine făcând mămăligă și crap la cuptor împușcă de trei ori mai multe like-uri decât un interviu exclusiv cu un scriitor, aia e…

#InTimpCeTuDormeai – fragment postare din 25 iunie

(…) Brusc, îmi dau seama brusc că postările de la această rubrică intrată în ultima săptămână (mă rog, până la toamnă) au hashtag, au punchline de final, dar n-au titlu.
Nu că s-ar fi plâns cineva (până acum, am primit doar reclamații legate de lungimea textelor). Deși, cu titlurile de azi, mai bine lasă. Pentru că:
Pe Net, titlurile nu mai sunt titluri, ci nişte enunţuri gălăgioase, care induc în eroare şi, după ce că sunt bombastice, sunt şi goale de conţinut. În plus, nu mai respectă cutuma de a indica dintr-o privire dacă titlul aparţine unei publicaţii de referinţă sau unele populare. Ele pot fi împărţite așa: – Titlurile excesiv de descriptive (conţin absolut toate informaţiile, ba adesea şi unele care nu se mai regăsesc în corpul articolului) – Titlurile întrebătoare (or, în presa tradiţională, interogaţia din titlu e fie însemn tabloidal, fie lasă impresia unui demers neîncheiat – jurnaliştii n-au reuşit să afle răspunsul, aşa că apelează la un semn de punctuaţie care erodează credibilitatea) – Titlurile de almanah (celebrul „cum să“ e în toate cele ce sunt) – Titlurile numerice (încep cu 10/ 25/ 100/ 1.000 de lucruri pe care să le vezi, faci, afli, uiţi, regreţi într-o viaţă; îmi amintesc de odioasele, pentru cineva care nu era vrăjit de matematici, culegeri din adolescenţă, acolo erau 10 exerciţii…) – Titlurile cu adresabilitate directă (cititorul trebuie convins că e un partener de dialog, ştirea a fost făcută special pentru el şi pentru curiozităţile sale bolnăvicioase; ori e un ignorant care nu poate să aleagă singur, trebuie să fie îndrumat şi să primească informaţiile mură-n gură).

Cartea #InTimpCeTuDormeai – Horia Ghibutiu (Editura Trei) se gaseste deja in librarii si poate fi achizitionata de aici, cu un discount de bun venit in librarii.

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Category : carti simpa

Carti 2019 part 3 – ce am citit (carti publicate in Romania) –

Partea 1 cu cartile netraduse la noi dar citite via kindle o puteti gasi aici, partea 2 cu audiobook-urile pe care le-am parcurs in acest an este aici.

Carti 2019 part 2 – carti netraduse la noi, versiunea audio book sau… ce am ascultat anul acesta –

Carti 2019 – part 1: Carti netraduse la noi, versiune kindle sau print –

#decitit Fragment: Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury –

5 carti simpatice si relaxante, dar din care inveti ceva, de citit in vacanta –

(decitit) Howard Stern-Comes Again – Sfaturi despre interviu de la unul dintre cei mai controversati intervievatori din lume –

(decitit) Elisabeth Gilbert – Orasul fetelor– ce (nu) mi-a placut –

(DeCitit) Carti Eveniment: Brancusi& Duchamp, Brancusi& Marthe –

De citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

(Special Oscar) Fragment din cartea Sotia – Meg Wolitzer, care a inspirat filmul care ii poate aduce primul Oscar lui Glenn Close –

Cine e romanca datorita careia surorile Williams au ajuns sa faca tenis :) –

#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

Horia Tecau – sau despre caracterul unui campion vazut prin cartile pe care le recomanda –

Carti despre barbati adevarati si ”barbatie” pe care ar trebui sa le citeasca domnul dragnea…

Anthony Quinn – Pacatul Originar ( o autobiografie) – fragment –

De citit: Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone – (fragment carte) –

(de citit) 9 citate din biografia lui Michelle Obama pe care trebuie sa le stiti si daca nu cititi cartea

#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

#decitit Yasunari Kawabata – Povestiri de tinut in palma, o carte cu povestiri de premiul Nobel, dar de lungimea unui status in social media

#Decitit (interviu) Horia Ghibutiu – #InTimpCeTuDormeai, o carte scrisa mai intai pe Facebook la 5 dimineata

Aboneaza-te la newsletter