Category : teatru

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA2 sali de spectacole pentru studentii de la UNATC

2 sali de spectacole pentru studentii de la UNATC

pentru toti care au regretat inchiderea studioului studentilor, Cassandra, de pe Lipscani, iata o veste buna.

la Palatul Copiilor, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamintului, s-au deschis de ieri doua sali de spectacole pentru studenti: sala Ion Cojar si sala Octavian Cotescu.

***

dupa ce s-a inchis studioul studentilor visam cum, in locul unde a fost teatru Cassandra, va fi un teatru privat si eu sa lucrez pentru el. sa manageruiesc programul si lucrurile care ar fi putut aduce bani pt el.

e un loc parasit si cind treci pe linga el inca mai poti sa simti energia locului si sa zimbesti.

teatru cu studenti, spectacolele lor de absolvire sunt unele dintre cele mai frumoase productii de teatru pe care le puteti vedea, mai ales daca va folositi simturile.

sigur ca cei mai multi dintre actorii absolventi vor juca in texte mai mari, pe scene mai mari, cu decoruri mai spectaculoase, dar niciodata nu vor mai avea prospetimea si emotiile pe care le au in primele lor spectacole cu public.

acolo, in minutele alea in care-si cauta rolul (pe scena in timpul piesei, uneori) si in clipele de la sfirsit de la aplauze, le vezi caracterul, determinarea, talentul pur . fara sa fii de meserie o sa simti care dintre ei va ajunge un mare actor.

 

mi-era dor de Cassandra, ne vom vedea la salile UNATC de la Palatul Copiilor.

iata piesele de absolvire din acest an, iar aici puteti vedea programul lor.

 

619
old timesOld Times – o piesa care face senzatie la Londra

Old Times – o piesa care face senzatie la Londra

 

text de Sorana Savu

E o piesă pe care trebuie să o vezi minimum de două ori. E și sugestia pe care ți-o servește, discret, producția de la Harold Pinter Theatre, cu Kristin Scott-Thomas, Lia Williams și Rufus Sewell. În teatrul recent redenumit Harold Pinter, piesa pe care Harold Pinter a scris-o în 1971 se joacă cu distribuție alternativă – actrițele schimbând seară de seară partiturile între ele Anna/Kate, Kate/Anna.

Rufus Sewell rămâne “constanta” și ajung să folosesc termenul ăsta într-un sens apropiat de cel din “Lost”, o să vedeți de ce, dacă mergeți la piesă.

Temele pe care le abordează sunt multe, complexe și subtile – ai la dispoziție un bufet întreg de subiecte de discuție și meditație o dată ce ai ieșit din sală. Cum ar fi memoria afectivă și subiectivă, cea care rearanjează trecutul după bunul nostru plac, sau care transformă irealitatea, post factum, în realitate. Sau substratul de thriller care te face să te întrebi cine pe cine a omorât, când și din ce motive. Sau cel senzual, transformă personajele într-un triunghi amoros. Isoscel, după părerea mea, dar voi puteți avea cu totul alte păreri.

Criticii vorbesc despre o adevărată artă a pauzelor în piesa lui Harold Pinter – sunt lungi și dese și trebuie să te asiguri cumva că ele comunică exact acel tip de emoție, de tensiune, de contrapunct sau de subliniere pe care și l-a dorit dramaturgul. Cu Kristin Scott-Thomas, contemplativa Kate e așa cum trebuie – echilibrată și calmă în aparență, apoi viscerală și vulcanică, îndrăgostită în felul ei, periculoasă până la extrem. Credibilă și incredibilă în același timp.

Între două fumuri de țigară, puține actrițe pot să-ți spună atâtea lucruri fără să-ți spună nimic.

Rufus Sewell e o revedere plăcută (de fapt, de-a dreptul enervantă, omul NU îmbătrânește, deși au trecut fix 15 ani de la “Dark City” și “Frumoasa Venețiană”) și o prezență solidă, dar și enigmatică, provocatoare, cu multe fațete, care contribuie la ambiguitatea pe alocuri intelectuală, pe alte locuri de-a dreptul fioroasă a piesei. În personajul său strident, Lia Williams e și ea un pic stridentă, dar nu pentru mult timp. Echilibrul dinamic al piesei o pune la punct imediat.

Mergeți, vedeți comentați – aici găsiți în continuare bilete și câteva imagini din producție. http://www.atgtickets.com/shows/old-times/harold-pinter-theatre/

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

 

448
doctori de femeide ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

de ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

Marti 5 martie, aproape de miezul noptii pe scena Teatrului de Comedie se aflau Mihai Bendeac si Emanuel Pirvu, imbracati in haine de strada. In sala, 15 de masinisti si tehnicieni, plus citiva prieteni ai celor de pe scena.

Se pregateau sa repete o secventa din actul 3 al piesei Doctor de femei si toate decorurile (atelierul unui croitor) si atmosfera de lucru te duceau cu gindul la o repetitie obisnuita de teatru.

Totul s-a schimbat cind au inceput efectiv sa vorbeasca.

Bendeac (peltic) : Domnule doctor, cind m-a lovit asta am suferit o puternica emotie…
Pirvu (autoritar) : Comotie!
Bendeac (uimit) : Comotie?!
Pirvu: Da.
Bendeac: Mamaaa.

Pirvu (cu o voce clara, ca si cum ar vorbi unui prieten): stai asa. (apoi uitindu-se in dreapta jos) 4 plan american, nu da-i 2-ul american, asa. si 4? bun, asta e.. (ii face semn din cap lui Bendeac sa continue.)

Bendeac(pletic): cind m-a lovit asta in cap
Pirvu (absent): da…
Bendeac: am avut asa o premonitie

Pirvu (din nou voce clara, seaca): da-o cu 4, deschide cu 4.

Bendeac: am avut o previziune premonitorie de vis de se facea ca eram la Amsterdam si ma plimbam pe o bicicleta….

Pirvu (catre Bendeac, sec): stai asa
uitindu-se in dreapta jos: doiul.. 6? si vezi ca aici o sa plec eu si tu te duci in urmarire. Si…(catre Bendeac) zi:

Bendeac: aaa. pe o bicicleta… bicicleta dubla, nu stiu de ce, ca eram singur….

Bendeac a continuat, iar masinistii au inceput sa rida cind personajul lui a ajuns in cartierul roshu si si-a cautat nevasta la un bordel… Pirvu s-a uitat tot timpul in dreapta jos, concentrat.

***

Locul din dreapta scenei era, in seara aia, punctul maxim de interes. Era tot ceea ce facea diferenta fata de orice alta repetitie de teatru pe care am vazut-o. Tot ceea ce facea diferenta si pentru actorii de pe scena care jucasera piesa asta de citeva zeci de ori.

Acolo, in dreapta scenei erai TU, spectatorul care te vei uita diseara la televizor sa vezi prima piesa de teatru tv transmisa de Antena 1. Erai reprezentat de o plasma mare in care se vedeau decupajele de pe scena si toata lumea se concentra pe tine.

7 operatori, ascunsi in intunericul salii, munceau cot la cot cu actorii: invatasera textul, stiau miscarile scenice si erau identificati cu numerele camerelor lor – 2, 3, 6 -, iar in carul de emisie, un regizor artistic isi nota fiecare observatie pe care regizorul piesei, Emanuel Pirvu (care e si actor), o transmitea cu fiecare iesire din personaj, cind vocea ii devenea seaca si ferma.

***

de cele mai multe ori nu suntem constienti cind istoria se scrie in fata noastra; evenimentele trec pe linga noi si le aflam importanta abia dupa ce s-au incheiat.

acum stiu sigur ca miercuri seara s-ar putea scrie istorie in teatru pentru ca daca sunt multi telespectatori care se uita la piesa televizata, vor mai fi si alte spectacole de teatru tv dincolo de cele 4 piese contractate pentru sezonul 1. iar asta inseamna revigorarea unei industrii cu toate meseriile ei – de la tehnicieni la costumieri, de la actori la regizori.

ba chiar, cu putina perseverenta si unitate, poate duce la asezarea teatrului bulevardier in zona in care este peste tot in tarile cu mari traditii culturale ( la Londra, turistii merg la teatru bulevardier ca sa vada unii dintre cei mai mari actori ai lumii).

si sunt singura ca, in timp, vor fi copii care, uitindu-se la televizor la niste actori pe care-i vad si-n reviste si alaturi de care rid si se simt bine, vor dori sa se faca si ei actori.

stiu asta pentru ca si in copilaria mea exista teatru tv.

si mai stiu ca vor fi multi care vor critica faptul ca sunt alese piese bulevardiere, teatru de comedie, relaxant, nu genul de teatru greu – piesa catharsis la sfirsitul careia sa fii zguduit. dar, daca suntem onesti, recunoastem ca ne uitam la televizor ca sa ne relaxam, ne uitam la televizor ca sa ne bucuram.

***

stiti de ce cred ca o sa va placa piesa din miercurea asta? repetitia de la miezul noptii era una tehnica (actorii erau mai atenti la a-si lua repere pentru camerele de luat vederi si pentru lumini, nu se punea accentul pe interpretare), toata lumea era obosita pentru ca se repetase toata ziua, dar chiar si asa masinistii se distrau la fiecare poanta pe care o lansa Bendeac.

sa va uitati de la inceput: totul e conceput in asa fel incit sa va dezvaluie si putin din magia culiselor. :)

465
teatruNominalizarile UNITER 2013

Nominalizarile UNITER 2013

Astazi Senatul UNITER a anuntat nominalizarile pentru Gala 2013. Sunt bucuroasa ca unele dintre spectacolele pe care le iubesc se afla intre nominalizari, dar si ca actori si regizori pe care-i admir pentru talentul lor sunt nominalizati si se vor regasi in aceeasi sala.

Gala din acest an nu va fi la Bucuresti, ci intr-un cadru foarte foarte special, in proaspata sala renovata a teatrului din Iasi. pe 13 mai.

iata nominalizarile

Debut

Vlad Bîrzanu pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul Visul unei nopţi de vară la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Rareş Florin Stoica pentru rolul Claudio din spectacolul Băiatul din ultima bancă la Teatrul Naţional Bucureşti

Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

Cei din urmă vor fi cei din urmă, scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

D’ale carnavalului, adaptarea radiofonică şi regia artistică Alexandru Darie, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Suzana, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

 

Cea mai bună scenografie

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Viaţa e vis la Teatrul Naţional Timişoara

Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti


Cel mai bun actor în rol secundar

Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul Beznă de mină la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”

András Hatházi pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Marius Manole pentru rolul Povestitorul din spectacolul Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti


Cea mai bună actriţă în rol secundar

Enikő Györgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Ofelia Popii pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Olga Török pentru rolul Sylvia din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara


Cel mai bun actor în rol principal

George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul Familia Tót la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul D’ale noastre la Teatrul Naţional Bucureşti

Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu


Cea mai bună actriţă în rol principal

Emilia Dobrin pentru rolul Capra din spectacolul Capra cu trei iezi la Teatrul ACT Bucureşti

Imola Kézdi pentru rolul titular din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Tania Popa pentru rolul Fata din spectacolul Fata din curcubeu la Teatrul Naţional Bucureşti


Cea mai bună regie

Radu Afrim pentru regia spectacolului Năpasta la Teatrul Naţional Bucureşti

Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti

Silviu Purcărete pentru regia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu


Cel mai bun spectacol

Călătoriile lui Gulliver, exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

D’ale noastre de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional Bucureşti

Platonov de A.P. Cehov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Premiul pentru critică teatrală
Oltiţa Cîntec
Cristina Rusiecki
Octavian Saiu

****

557
teatruimi plac oamenii care-si urmeaza visurile

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile, pina la capat, cu orice risc. daca visul lor e unul cu baze altruiste, care nu ii deranjeaza pe cei din jur, ba chiar le imbogateste viata.

***

exista un actor pe care-l admir pentru perseverenta de a-si urma visul de copil: sa faca teatru pentru mase. teatru pe care sa-l inteleaga si bunicii din cel mai indepartat sat, dar si cel mai sofisticat dintre oraseni. teatru ca bucurie si relaxare intr-o seara. teatru la care sa rizi si sa plingi si care sa fie accesibil pentru toata lumea.

cind era mic il duceau parintii la Teatrul de Comedie si scena i se parea magie, l-a descoperit mai apoi pe Toma Caragiu si si-a dorit sa semene cu o parte din el.

voi il stiti si-l asociati cu lucruri uneori grosiere, alteori grobiene, dar de cele mai multe ori rideti de situatiile pe care le prezinta; eu stiu ca toate astea sunt o forma prin care el a cautat o vreme sa ajunga la mase – pentru ca umorul lui Caragiu nu mai ajunge la romanul de astazi. si-a invatat cum a evoluat (involuat de fapt) atentia telespectatorului in toti acesti ani.

voi il stiti drept golanasul de pe prima pagina a revistelor cu birfe, eu il asociez cu o intimplare de cind avea 8 ani cind, la teatru, o moneda a cazut de pe scena la picioarele lui si el a asteptat pina la pauza spectacolului ca sa o tina in mina ca pe cel mai pretios lucru.

***

recunosc ca acum citeva saptamini am crezut ca l-a doborit sistemul. pentru ca, desi spusese ca nu se mai intoarce la genul de show care l-a consacrat, emisiunea aparea in promo-uri noi.

m-am gindit ” ok, asta e. nu-si va duce visul pina la capat, l-au doborit si pe el banii si contractele”.

dar era promovarea pentru o reluare.

***

de la inceputul lui martie, Teatrul va fi la tv ca pe vremea copilariei noastre si asta pentru ca Mihai Bendeac n-a cedat presiunilor managementului Antenei 1 ( si banuiesc ca au fost foarte multe) si si-a urmat visul: sa faca teatru, in locul unei emisiuni de umor modern.

***

m-am intilnit o singura data cu Mihai Bendeac si asta pentru ca am insistat aproape 1 an sa fac un interviu cu el, simtind in tehnica lui ceva ce inca publicul nu poate vedea. atunci am fost primul jurnalist caruia i-a spus ce vrea sa faca – teatru la tv.

s-a incruntat cind i-am spus ca nu ma intereseaza exclusivitatea asta, cum nu m-au interesat nici birfele despre iubirile lui.

ma interesa copilul din el – copilul care credea in visul lui; era si este un exemplu pentru oricare alt om – cu orice meserie – pentru ca- si duce visul la capat, cu multe sacrificii.

*
am sa ma duc la repetitiile unui show de teatru tv pentru ca stiu ca peste 10 ani o sa scriu un story despre Bendeac – unul dintre cei mai populari si mai buni actori romani. am mai scris despre copilul care a ramas in el (dincolo de orice vedeti sau cititi in ziare) si care crede in visul lui de a aduce magia aceea a teatrului de masa inapoi la public.

(puteti citi aici profilul pe care l-am scris anul trecut: El, Mihai Bendeac, cum e?)

voi fi aici, peste 10 ani, documentata cu toate momentele importante ale carierei, ca sa pot scrie un profil despre un mare actor.

chiar cred asta. si o scriu ca sa ramina. stiu ca nu vedeti inca toate acestea in el; nu-i nimic. o sa scriu si peste 10 ani. cu multe alte exemple.

564
Afis_Teatrul_Ion_Creanga _ Mofturiaveti un domn Goe? duceti-l la teatru!

aveti un domn Goe? duceti-l la teatru!

aveti un copil care seamana cam cu ce am invatat noi in copilarie ca era Domn Goe din schitele lui Caragiale?

 

daca da, hai cu el la teatru.

am de facut cadou 2 invitatii duble la spectacolul – premiera “D-l Goe, Vizita, Pedagog de scoala noua – Mofturi”, in regia lui Chris Simion si dedicat adultilor si copiilor de peste 8 ani. Miercuri, 30 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Rapsodia a Teatrului Ion Creanga de pe Lipscani.

 

acum sa nu credeti ca le primiti chiar degeaba. povestiti o intimplare demna de Domn Goe a copilului vostru si intrati la tragerea la sorti. cistigatorul il stabilim marti seara.

 

succes

456
JulieTaymorJulie Taymor se intoarce la teatru

Julie Taymor se intoarce la teatru

Cei mai multi o stiti drept doamna care a regizat doua dintre cele mai frumoase filme facute vreodata Frida si Across the Universe

ea este insa si o foarte talentata regizoare de teatru, opera si musical.

Julie Taymor se intoarce la teatru, in New York, dupa 2 ani de pauza cu un musical dupa Visul unei nopti de vara (Shakespeare, preferatul ei). premiera va fi in toamna cind se va si inaugura teatrul pentru care monteaza…

***

 Julie Taymor a fost in Bucuresti acum 2 ani si am avut privilegiul sa o intilnesc. Pastrez amintirea unei femei cu un melange straniu de putere si fragilitate.

conversatia noastra de atunci s-a incheiat asa:

– Cind ati plins ultima data?

S-a uitat drept in ochii mei, incruntindu-se, nu a suparare ci a cercetare. Ochii ei pareau ca ma intreaba “de ce vrei sa stii asta?”, in schimb rostit altceva.

– Daca as fi fost un barbat regizor, m-ai mai fi intrebat asta?

– Da, intreb adesea asta.

N-a parut convinsa, dar a continuat…

– Am plins mult anul acesta. Cred ca femeile au acest avantaj de a plinge pentru ca e o forma de relaxare, de liniste.

– Imi puteti spune pentru ce?

A miscat capul catre dreapta, zimbind, si-am inteles ca nu.

 

***

puteti citi intregul interviu aici

354
crina semciuc 1 napasta foto adi bulboacao Napasta la TNB

o Napasta la TNB

vineri seara la TNB intr-o sala noua care se va numi Multimedia se repeta Napasta in regia lui Radu Afrim, cu Crina Semciuc, Mihai Calin, Marius Manole si Emilian Oprea, plus 8 tineri ale caror personaje care nu apar in textul original, dar a caror prezenta are foarte mult sens in noua interpretare.

ma rog, daca n-ai fi stiut ca se lucreaza la Napasta, nimic din ce era pe scena – decoruri, costume, look-ul actorilor – nu te-ar fi dus cu gindul la asta. un living elegant al unei case de oameni instariti, rochii  foarte feminine, sexy chiar, pentru Anca.

cind au inceput insa actorii sa vorbeasca si-au ramas in vorbele scrise de Caragiale, am realizat in citeva clipe cit de actual poate sa fie textul daca il citeste regizoral un om destept. e atit de actual incit si Andreea Esca isi gaseste rolul ei in piesa, intr-o secventa cheie.

***

am vazut repetitiile primelor 3 scene si, pentru ca mai e putin timp pina la avanpremiera cu public – vinerea aceasta, era multa tensiune in sala. Radu a renuntat in primele clipe de repetitii la o scena cu care ar fi trebuit sa inceapa spectacolul, iar dezamagirea actorilor s-a vazut in perseverenta cu care cautau solutii tehnice.

“nu va iesi bine, nu riscam. am renuntat definitiv la ea, gata, eu sunt regizorul”, a incheiat discutia Afrim.

Crina venea dupa 2 zile in care nu repetase si incerca sa prinda din zbor lucrurile care se schimbasera intre timp. Vazuti de la distanta – a lucrat mai intii alaturi de Mihai Calin, apoi alaturi de Marius Manole – baietii erau mult mai relaxati in text, in sensul constientizarii ca  deocamdata fixeaza lucrurile tehnice, in timp ce Crina isi traia fiecare bucatica de cuvint foarte concentrata.

cind vor fi gata cu partile tehnice – era o repetitie cu o parte din costume si apareau tot felul de situatii : crinolina unei rochii nu intra intr-un anume spatiu – , cind vor parcurge textul fara nicio oprire ca sa poata sa ramina in starea personajului lor, Crina va hipnotiza audienta. nu o sa va puteti lua ochii de la ea.

mi-a placut mult seriozitatea ei de la repetitii ( e un rol principal la Teatrul National din Bucuresti, adica o presiune imensa), cum mi-a placut ca baietii o ajutau din gesturi sau priviri.

***

daca e sa glumesc, piesa asta va fi o napasta pentru teatrul national, in sala aia sunt maxim 150 de locuri care se vor vinde ca piinea calda, iar spectatorii vor fi mereu suparati ca nu gasesc bilete.

in plus e amuzanta reactia celor din teatru care nu inteleg cum un text in patru personaje care se joaca (in conformitate cu indicatiile autorului) la o masa, a ajuns sa aiba asa multi oameni in distributie si sa aiba un decor super modern si sofisticat. dar asta e marca lui Afrim si o sa fiti f f incintati de reinterpretarea textului.

abia astept sa-l vad in varianta finala; ce-am vazut la repetitii era sexy, provocator, amuzant, foarte puternic vizual, evident foarte modern si, da, avea si o secventa – chiar doua – de dans :) plus Luiza Zan, live, in scena!

vineri, simbata si duminica sunt avanpremiere cu public, dar intrarea e doar pe baza de invitatii. pina la sfirsitul anului vor fi insa 2 spectacole cu public, deci veti putea sa va bucurati de piesa.

sigur sigur sigur o sa va placa foarte tare.

iata-o pe Crina intr-un moment emotionant din primele secvente ale spectacolului.

foto Adi Bulboaca

642
Al-Pacino-cropped-608x390Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

Al Pacino la Gerald Schoenfeld Theater

text de Sorana Savu

Pacino urcă pe scenă în “Glengarry Glen Ross” în New York și mai puteți să-l prindeți la Gerald Schoenfeld Theatre până în februarie. Dacă luați biletele acum. Sau, mai sigur, acum două luni. Pacino reia rolul interpretat de Jack Lemon în adaptarea cinematografică a piesei lui David Mamet din 1983. Și, din octombrie, de când au avut loc primele reprezentații, face valuri în rândul publicului și al presei. După cum era de așteptat.

Dacă la Londra, la Viena sau la Paris ajungem cu toții mai repede și mai ușor atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să vedem un monstru sacru pe scenă, pentru mine cel puțin, trebuie să se întâmple ceva cu totul ieșit din comun ca să trec Oceanul. Al Pacino pe scenă se califică în categoria “cu totul ieșit din comun”.

O să vă povestesc că am aflat despre piesă la începutul verii și că, de atunci, am mărit semnificativ traficul pe site-ul Gerald Schoenfeld Theatre, în așteptarea datei la care biletele se puneau în vânzare. În fond, și asta ține de experiența generală – faptul că trăiești bucurându-te anticipat de un spectacol senzațional, cu luni de zile înainte ca el să aibă loc.

Pe măsură ce data spectacolului se apropia, emoțiile creșteau – ok, am așteptat atât, am comentat atât în avans ce urmează să se întâmple, dacă n-o să-mi placă? De altfel, la întoarcere, așa au fost și întrebările din partea prietenilor – cum a fost Pacino? Așa cum ne așteptăm sau…?

Dar, chiar înainte de ridicarea cortinei, am trecut printr-o altă experiență dintr-o altă dimensiune, la care nu mă așteptam câtuși de puțin. Ajunși punctuali la fața locului, într-o sală de teatru cochetă și micuță, am rămas mută să o văd așezându-se în fața mea, la două rânduri, pe Glenn Close. Iar, câteva minute mai târziu, lângă ea, pe Rose Byrne. Apoi, în altă zonă a sălii – Ellen Burstyn, dar deja depășisem șocul. Și, în rândul al doilea (o fi fost, n-o fi fost el, nu voi ști niciodată cu siguranță), cred că l-am zărit pe Steven Spielberg.

Comparativ cu el însuși, Pacino a fost minunat – dacă ați ridicat din sprâncene la ultimele lui filme (mai puțin “The Merchant of Venice”), vă dau dreptate, dar pe scenă, în rolul lui Shelly Levene, maestrul și-a dozat perfect discursul și a dominat partitura fără efort. Și, culmea, n-a fost deloc teatral – dacă vreți, mi-a amintit de zilele bune, când ieșea cu Johnny Depp pe stradă în “Donnie Brasco”.

Comparativ cu ecranizarea, deși Mamet nu e Shakespeare, cast-ul de la Gerald Schoenfeld a reușit, cu Pacino în frunte, să dea o altă lectură piesei. Dacă Lemon era un ratat foarte emoțional și empatic, Pacino e un cabotin perfect, ceva de genul – “ți-e milă, ți-am luat banii”. Dacă Ricky Roma din film (Alec Baldwin într-o anticipare caustică a rolului din “30Rock”) era agresiv și virulent până la dezumanizare, cel din piesă (Bobby Cannavale) înlocuiește spiritul belicos irlandez cu cel Italian (tot belicos, dar mai gregar și, parcă, mai uman). Nu mă acuzați, vă rog, de ethnic profiling, că suntem acasă, nu suntem la New York.

L-am aplaudat, subiectivă, foarte tare, pe Richard Schiff (Toby din “West Wing”), într-un rol umil, pe care dacă-l dramatizezi prea tare riști să-l gafezi. Și m-a ținut în scaun toată zbaterea unor oameni care, într-o situație la fel de împuțită ca asta pe care o parcurgem acum, nu reușesc decât să se îmbete cu apă rece și să se afunde și mai tare fiecare în abisul lui, cu toate că, la nivel declarativ, toți par să știe exact ce au de făcut ca să “se scoată”.

Energia scenei e magnetică, deși e o energie a deznădejdii, care te face să te cutremuri și să-i mulțumești sorții că ai cu ce plăti ipoteca. Abia la final, când aplauzele și ovațiile răsplătesc, 30 de secunde, efortul actorilor, constați că Pacino e cel mai scund din toată distribuția. “Larger than life” e o expresie care s-a inventat și pentru el.

Mergeți să-l vedeți până în februarie. Amintirea unei asemenea seri de teatru rămâne cu voi tot restul vieții.


*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

640
peter aliceO agenda englezească pe 2013

O agenda englezească pe 2013

text de Sorana Savu

Nu vă lăsați păcăliți de titlu, nu e un concurs cu premii, ci o lista de cadouri pe care vi le puteți face anul viitor, dacă sunteți amatori de teatru și nu vă deranjează să vă deplasați la Londra din când în când.

Nu poți nega teatrelor londoneze flerul artistic și comercial impecabil cu care ne atrag în fiecare an, chiar dacă nu e Olimpiadă sau Jubileu sau alt eveniment de impact pentru istoria omenirii. Deci, ce se anunță pentru 2013?

Fanii “Downton Abbey” o pot întâlni pe Laura Carmichael (Edith Crawley) în “Unchiul Vanea”, la Vaudeville Theatre – seria de spectacole durează până în februarie 2013.

Helen Mirren revine pe scenă, după îndelungi ezitări, reluând rolul reginei Elisabeta a II-a în “The Audience”. Spectacolul se anunță extrem de interesant, pentru că e o trecere în revistă a discuțiilor (imaginare, desigur, că englezii nu au făcut încă publice stenogramele) pe care Regina le-a avut cu prim miniștrii din timpul domniei ei de 60 de ani – de la Winston Churchill la David Cameron.

Stagiunea durează din februarie până în iunie, la Gielgud Theatre, dar biletele pentru primele două luni sunt aproape epuizate, semn al iubirii britanicilor pentru doamna Mironova, actrița de origine rusă care le-a interpretat, de lungul vremii, pe ambele Elisabete.

În martie și Judi Dench se întoarce la prima dragoste – teatrul – într-o piesă a cărui subiect te face să spui imediat awwww. “Peter & Alice” este povestea întâlnirii adevăratei Alice din “Alice în țara minunilor” cu adevăratul Peter Pan. Spectacolele au loc din martie până în iunie, la Teatrul Noel Coward, iar piesa e o premieră mondială.

În noiembrie, după succesul (improbabil, după gusturile mele, dar certificat de criticii londonezi) cu “Hamlet”, Jude Law declamă din nou Shakespeare, preluând rolul titular din Henry V.

Mai e nevoie să vă spun că biletele vi le puteți cumpăra oricând pe internet, la niște prețuri decente, într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesar dacă piesele s-ar juca la vreun teatru din București?

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

412
EthanEthan Hawke in Ivanov

Ethan Hawke in Ivanov

off Broadway va avea loc saptamina aceasta premiera piesei lui Cehov, Ivanov cu Ethan Hawke in rolul principal .

piesa ar fi trebuit sa aiba premiera de o saptamina, dar din cauza uraganului Sandy a fost aminata. nu vreau sa ma gindesc ce inseamna aceasta aminare in termeni de satisfactie a spectatorilor pentru ca, la nivelul acesta, cu un asemenea star in rolul principal, multe bilete au fost achizitionate din toate colturile lumii, plus bilete de avion, plus zile libere luate de la munca.

 

ma bucur ca n-am fost printre spectatorii care au patit-o, desi ma batea gindul sa ma duc sa vad piesa.

se joaca pina pe 9 decembrie in caz ca vreti si puteti sa ajungeti:)

alaturi de Hawke sunt Joey Richardson (adica fiica Vanessei Redgrave) si Juliet Rylance .

***

daca nu ajungeti la New York sa stiti ca piesa Ivanov se joaca la Bulandra, cu Vlad Ivanov in rolul principal.

487
selesice nu stiati despre Cosmin Selesi

ce nu stiati despre Cosmin Selesi

ieri vorbeam la Europa FM, ca in fiecare zi pe la 6 fara 10, despre filme. de fapt despre cei pe care Cinemagia i-a pus in topul celor mai buni tineri actori romani.

dupa ce i-am enumerat si am spus citeva lucruri despre filmele in care au jucat, Radu Constantinescu – gazda emisiunii Drum cu Prioritate, unde ma afirm eu:)  – m-a intrebat unde i-am putea vedea “de aproape” pe actorii astia, in teatru sau altceva decit cinema.

 

si-am inceput sa spun de Vasluianu, de Pavlu, de Potocean si Ivanov.

 

cind m-am uitat pe lista pe care scrisesem numele mentionate in top, l-am vazut pe Cosmin Selesi si primul meu gind a fost – il stiti de la Te cunosc de undeva, emisiunea de la Antena 1. dupa care mi-am dat seama ca-i fac o nedreptate, ca el e un foarte bun actor dramatic si m-am regrupat: Selesi a jucat (poate va mai juca) in Bucharest Calling la Green Hours, o piesa care atunci cind a ajuns la New York a avut o frumoasa cronica in New York Times.

 

mi-a luat putin sa-mi aduc aminte cum se numea piesa, dar stiam de New York Times si n-am ezitat prea mult pt direct.

Stiu ca nu prea s-a scris despre asta; nici colegii lui de la Antena n-au zis, dar despre munca lui Selesi a scris New York Times. Si daca eu care stiam de aceasta intimplare si tot am avut primul gind sa mentionez TV-ul in loc de teatru, m-am gindit ca ar fi frumos sa scriu aici, ca sa ramina si sa stie tot mai multa lume despre Cosmin Selesi, actorul de teatru.

 

P.S. Stiu ca am pus un titlu cam de tabloid, dar asa v-am facut pe toti sa cititi si poate o sa tineti minte informatia:)

P.P.S. da, si ei au ajuns atunci la NY cu sprijinul aceluiasi ICR pe care-l hulesc unii acum. asa i-au vazut cei de la NYTimes si au scris frumos despre munca lor.

 

624

Undercloud – ce sa vedeti

editia de anul acesta ( a V-a) a festivalului de teatru independent de orice este una f f buna.

am vazut citeva dintre piese si vreau sa fiu sigura ca nu ratati niste creatii minunate, intr-o ordine aleatorie

(desi incep cu ce am vazut)

“Dumnezeul de a doua zi” – cu o minunata Mirela Oprisor si un surprinzator Vlad Zamfirescu. si cu un text care te surprinde pina in ultima clipa. f frumos si emotionant . joi de la ora 21.00

“Chutney” – cu Valentina Popa si Istvan Teglas; bucatarie si teatru. si iar un final surprinzator. vineri ora 19.00

Fata din curcubeu – cu TANIA POPA (nu intimplator i-am scris cu majuscule numele) . o sa rideti si o sa plingeti. e ceva ce e dincolo de teatru, o femeie singura pe scena care va duce in multe lumi si va plimba prin multe povesti. am mai scris despre piesa asta aici. (desi am vazut-o si sper sa fie buluc de lume, voi fi in sala sa o mai vad o data, chit ca stau pe jos intr-un colt) simbata ora 21.00

ce vreau sa vad
“XXL” – cu Raluca Vermesan si Andi Vasluianu (adica sper sa joace Vasluianu, ca dubleaza cu Istodor, dar eu vreau sa-l vad pe Andi:) ), plus Vlad Zamfirescu si Irina Velcescu miercuri ora 21.00

O piesa desantata – cu Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache Radu Iacoban si Alexandru Hutuleac/ Istvan Teglas (si-aici mi-ar placea sa-l vad pe Istvan:) ) duminica ora 21.00

Noi 4 cu Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Andreea Bibiri luni 10 sept , ora 21.30

7 blesteme… facute cerute si legate – un spectacol de teatru cu dans, cu Magda Catone, Andrei Rucareanu, Carla Maria Teaha, joi 13 sept ora 21.00

aici e tot programul, credeti-ma e o super editie cu multe multe piese bune. toate piesele sunt la MTR, bilete la fata locului dar si rezervari la 0727.100.856 // festival.undercloud@daya.ro

P.S. de anul acesta presedintele festivalului este regizorul Andrei Serban, dar despre asta va povestesc zilele viitoare

824
draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

1098
teatrumai facem o fapta buna?

mai facem o fapta buna?

hai, stiu ca va plac faptele bune cel putin la fel cit mie.

mai facem o fapta buna?

e un gest mic pentru noi, cit doua limonade, dar facem de-o bucurie pentru niste oameni simpatici.

***
povestea e asa: regizoarea Vera Ion si actorul Sorin Poama sunt invitati cu proiectul lor “scrie despre tine” la un festival de teatru la Dublin. mai au nevoie de mai putin de 2000 de euro ca sa poata sa mearga la festival si au demarat o campanie de stringere de fonduri.

va invitam sa contribuiti cu o donatie la evolutia acestui proiect, oferind nu mai mult de 15 lei pentru ca noi (Vera si Sorin) sa putem ajunge si reprezenta acest proiect la Dublin Fringe. Pentru fiecare donatie de 15 lei vom oferi un bilet la la oricare dintre productiile SDT desfasurate in stagiunea 2012-2013.
Asteptam un mail prin care ne puteti anunta ca ati trimis/vreti sa donati banii, insotit de numele vostru complet, la scriedespretine@gmail.com. Suma se poate transfera in contul aflat aici: (http://scriescrie.wordpress.com/doneaza/). Pentru donatii mai mari de 15 lei, va rugam sa ne contactati pe mail. De asemenea, organizam pe 5 septembrie ora 18:30 un eveniment de fundraising la care puteti dona suma dorita daca nu ati reusit pe calea internetului.

***

am fost in iarna in casa superba de la Independent 84 si-am vazut-o pe Vera jucind intr-un spectacol emotionant inspirat de propria-i viata, Ich clown, spectacol care a dat nastere proiectului “scrie despre tine” – cursuri de scenaristica de teatru in care povestile dramatizate sunt ale autorilor.

mi-am propus de citeva ori sa merg la cursurile lor, dar n-am apucat. acum, va rog tare sa donati 15 ron pentru ei. e cit doua limonade si mai putin decit un bilet la cinema.

pentru fiecare dintre noi suma asta e mica, poate nesemnificativa – desi orice ban are o semnificatie si poate fi utilizat cu un scop bun – , dar pentru ei fiecare dintre sumele pe care noi le donam inseamna indeplinirea unui vis.

mi se pare frumos sa donam banii, fara sa vrem biletul la spectacol in schimb. sa-i donam pentru amintirea bucuriei pe care ne-au adus-o noua actorii de-alungul timpului. ar fi o poveste f frumoasa de scris: spectatori anonimi care au ajutat o piesa sa mearga la Dublin Fringe, cel mai mare festival multidisciplinar de arta din Irlanda.

din dragoste pt arta. intr-o tara in care nu se da nici doi bani pe arta.

haideti, facem o fapta buna? detalii despre cum puteti dona gasiti aici

349
teatrucasting la London National Theatre

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

400
IMG_6684fotojurnal Ideo Ideis, part 3

fotojurnal Ideo Ideis, part 3

acest fotojurnal este tinut de Adi Bulboaca, fotograful oficial al editiei nr 7 a festivalului de teatru Ideo Ideis.

nu adaugam explicatii foto, e mai important sa simtiti atmosfera de acolo, decit sa va ginditi cine sunt oamenii din fotografii.

324
IMG_5811ideo ideis 7, fotojurnal part2

ideo ideis 7, fotojurnal part2

acesta este un foto jurnal semnat de Adi Bulboaca al zilei de ieri de la festivalul de teatru ideo ideis, alexandria, editia 7.

uitindu-ma la fotografiile din spectacole (de ieri a inceput competitia intre licee), m-am gindit ca o parte din magia acestor copii vine din faptul ca ei nu si-au pus inca bariere; n-au construit inca ziduri de aparare in jurul lor, asa ca se duc pina la capat pe scena pentru ca inca nu stiu ce e frica.

multumesc frumos pentru fotografii Adi.


354
ideoideis1 adi bulboacaIdeo Ideis 7, fotojurnal, part 1

Ideo Ideis 7, fotojurnal, part 1

daca rostesti in fata unui actor, care a fost la festivalul Ideo Ideis cuvintul Alexandria, i se lumineaza ochii. daca rostesti unui nativ din capitala de judet a teleormanului acelasi cuvint se incrunta asteptind sa vada ce lucruri rele ai de zis.

chestiuni de perspectiva.

in august an de an cit e festivalul de teatru Ideo Ideis, Alexandria are o energie speciala: vorbeste despre inocenta/ prospetime/ lupta cu sine/ incredere/ perseverenta (inclusiv in actorie, sau – mai ales – in actorie).

iar actorii care merg acolo ca sa-i slefuiasca pe elevii de liceu indragostiti de teatru se reintorc ca printr-o magie la vremurile lor de inceput: recunosc placerea de a juca doar pentru a simti, nu pentru a fi rasplatiti cu aplauze.

de asta, pentru toti cei care au fost in festival si carora le spui “stii dar alexandria nu e asa in restul anului”, vorbele trec razant pe linga ochii lor care sclipesc la amintirile cine stie care-i intimplari magice dintr-un atelier sau un spectacol.

de astazi, veti putea vedea aici un foto jurnal al celei de-a saptea editii a festivalului de teatru Ideo Ideis. fotojurnal tinut de Adi Bulboaca, care e si fotograful oficial al festivalului. pentru prima fila de jurnal am ales eu citeva fotografii din zilele trecute, de acum incolo va alege el fotografiile fiecarei zile.

multumesc mult, Adi.

429
sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

370
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!