Category : teatru

Capete Infierbintate la Ideo Ideis 2010

luni, la festivalul de teatru de la alexandria, elevii de liceu au vazut o piesa care vorbeste despre mineriade, Capete infierbintate.

is foarte curioasa cum se vad evenimentele acestea din perspectiva unor copii “nealterati” de politica.

despre spectacol povesteste Nicoleta Gavrila, parte din echipa organizatoare. foto, Adrian Bulboaca

Spectacolul e un proiect de cercetare si performare a istoriei recente a Romaniei, mai exact a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, si are la baza o cercetare care a inceput in decembrie 2009 si continua si in momentul de fata. In baza acestui reaserch initiat de Mihaela Michailov, David Schwartz si Cinty Ionescu, au fost puse bazele a doua proiecte: spectacolul de teatru documentar pe care l-am vazut noi aseara (in care Alexandru Potoceanu joaca exemplar 7 personaje reprezentative pentru evenimentele din 13- 15 iunie 1990, respectiv pe Ion Iliescu, Miron Cozma, Munteanu- liderul studentilor, mineri, studenti arestati s.a.) si o arhiva audio-video informala de interviuri cu oameni care au participat la evenimentele de atunci. Daca arhiva e in curs de realizare, spectacolul e gata si e f tare pt ca iti prezinta infos despre iesirea minerilor atat la nivel discursiv, prin cele 7 testimoniale, cat si vizual (pe fundal sunt proiectate in continuu scanuri din ziarele acelei perioade, citate de-ale actorilor implicati, bucati din rapoarte realizate de catre diferite institutii publice etc.) si audio (auzi impuscaturi, masini de politie, multa zarva). Mie uneia mi-a placut f mult si ti-l recomand cu drag.

Nicoleta Gavrila

707

festivalul de teatru de la alexandria, Ideo Ideis, part 3

sunt in urma cu postarile fotografiilor de la alexandria.

aici citeva cadre din atelierul de coregrafie tinut de florin fieroiu.

am sa scriu curind de ce sunt importante atelierele acestea, dar astazi sunt f f in vrie:(
width=”300″ height=”200″ class=”alignnone size-medium wp-image-6515″ />

1041

festivalul de teatru de la alexandria – florin serban – ziua2

elevii de liceu care sunt la festivalul de teatru de la alexandria s-au intilnit in week end cu regizorul florin serban (eu cind vreau sa fluier, fluier) in cadrul evenimentului special “cinemateca tirzie”

a fost atmosfera destinsa, s-au pus intrebari cu garda jos si – ceea ce e cel mai important – copiii astia de liceu au putut simti modestia, bunul simt si profesionalismul lui florin serban.

e o lectie nerostita, dar prin empatie, o sa-i ajute infinit in viata.

cind am vazut fotografiile de la intilnirea lui florin serban cu elevii de liceu, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le povestea george pistereanu (actorul principal din eu cind vreau sa fluier, fluier) despre cum florin “a lucrat cu mintea lui”. discutiile lungi care l-au facut sa-si vada altfel personajul, dar si meseria.

lucrurile astea sunt nepretuite. si pentru elevii de liceu de la alexandria care – chiar daca nu vor face cu totii teatru mai departe din viata – vor pleca de aici, cu o tusa in plus, slefuita pe sufletzel

[gallery]

in foto Florin Serban si Andreea Bortun
foto de Adrian Bulboaca

in curind fotografii de la piesele prezentate si de la atelierul de actorie.

814

festivalul de teatru de la alexandria – fotojurnal- ziua 1

ii iubesc pe copiii (sa ma ierte ca-i numesc copii, desi sunt Oameni In Toata Firea Si Puterea Cuvintului) care organizeaza festivalul de teatru Ideo Ideis de la Alexandria.
andreea bortun, alexandru ion si oana nedelea sunt initiatorii, echipa acum e mai mare.
*

stiu orasul acela strada cu strada, casa cu casa, m-am nascut in alexandria si stiu cit de greu le e tinerilor de acolo care n-au cinematograf, nici sala de spectacole, niciun loc decent de exprimare artistica, nicio incurajare intr-o directie artistica.

mai stiu ca nu exista actor, regizor, jurnalist care sa nu fi fost extrem de impresionat de energia si spiritul locului in timpul acestui festival; toti pleaca de acolo “purificati”, energizati, cu dor de teatru ca la inceputurile muncii lor. toti vor sa se intoarca in speranta “reincarcarii” emotionale.
*
ce fac tinerii astia pentru 10 zile, in alexandria, in fiecare vara, e magie curata.
iata in foto jurnalul primei zile a editiei 2010.

*
intrarea in Casa de Cultura a Sindicatelor

parte din trainerii acestei editii care se vor ocupa de sufletele & mintile elevilor de liceu din toata tara pasionati de teatru, adunati la alexandria

cum arata de obicei locul in care de 5 ani se organizeaza Ideo Ideis (cea mai mare discoteca din oras)

anul acesta, organizatorii au facut un set up special pentru lansare:)

Cand au inceput sa intre participantii in sala, atmosfera era una obisnuita pentru loc: muzica disco, luminite colorate, stanga noastra cu decorul era coborata a.i. puteai vedea cu usurinta set-up-ul de discoteca din spate, iar MC-ul nostru vorbea fix ca un MC de club. Imediat dupa ce toata lumea a intrat in sala, am ridicat stanga, oprit muzica si luminitele si am dat drumul celei de-a cincea editii a Ideo Ideis. :)

Nicoleta Gavrila, parte din echipa de organizatori

trainerii acestei editii. cu Vlad Logigan printre ei, de acum cu traditie la participare la festival:)
fotografia asta e foarte reprezentativa, nu doar pentru personaje, ci si pentru culori. asta e ce fac ei zilele asta in alexandria: aduc culoare in viata unor pusti de liceu.

gongul editiei 2010 Ideo Ideis

& sufletele festivalului, Andreea & Alex; la 15, respectiv 18 ani, au inceput festivalul, astazi sunt amindoi studenti UNATC.

Foto by Adrian Bulboaca.
miine o noua serie de fotografii de la festivalul Ideo Ideis de la Alexandria

1195
6981_iadul-este-amintirea-70femeia care as vrea sa fiu

femeia care as vrea sa fiu


Cind eram pustoaica si imi cautam repere in femeile de-care-“soi”-as-fi-vrut-sa-fiu, mi-am ales-o pe ea drept model.

Am vazut-o intr-un film si mi s-a parut cea mai frumoasa persoana din lume, cea mai rasata, cea mai eleganta. O femeie oximoron: fragila dar ferma, fina dar cu asperitati ascunse, cu inima pe tava fara sa o dea insa oricui.

Nu stiam sa verbalizez trasaturile astea atunci, dar ma fascina cu ochii ei albastri, cu chipul ei ireal si cu focul pe care – habar n-am cum – i-l simteam cum tremura pe dinauntru. A fost actrita revelatie de la sfirsitul anilor 80.

Am revazut-o aseara intr-o piesa de teatru, la 20 de ani distanta de la premiera filmului a carui secventa cu ea imbracata in alb stind in barca pe lac ma urmareste de atunci.

Aseara, la finalul piesei, pentru prima data de cind merg la teatru, am plins pe aplauze.
De la cap la coada.
O simteam cum tremura si plinge, cum se bucura ca joaca; era la doi pasi de mine si energia pe care o transmitea apasa pe ceva din interiorul meu, asa ca tisneau lacrimile.

La finalul piesei cind spectatorii ii dadeau flori, ii lua in brate cu totul, parca agatindu-se de ei, iar mie gestul mi s-a parut o frumoasa metafora.

Acum are aproape 50 de ani si daca e sa-mi iau un model despre cum vreau sa fiu cind o sa fiu mai mare, tot ca ea as vrea sa fiu.

Fina, filiforma, vibrinda pe dinauntru si cu o energie interioara cu care ar muta si muntii dintr-o privire. Si cu toate astea, incredibil de delicata, de calda. impacata cu sine si bucuroasa ca (RE)traieste cu pasiune bucuria de a juca un rol care sa-i impinga limitele emotionale dincolo de ce-si doreste orice om obisnuit.

Si cu aceeasi ochi albastri magici care poarta acum cu ei amintirea lucrurilor traite.

*
“Nu va suparati, cum o cheama pe actrita care a jucat-o pe Agnes?” m-a intrebat o doamna pe strada.

Eram la intersectia Batistei cu Calderon, iar teatrul Odeon unde se jucase piesa era la destul de mare distanta, asa ca intrebarea mi s-a parut stranie. (Poate a auzit dialogul nostru, m-am linistit in gind)

“Diana Gheorghian. Si noi am mers la piesa asta pentru ea”, am spus eu atingind femeia pe urmar, ca si cum mi-as fi confirmat ca exista.

“Incredibil a jucat. N-am mai vazut-o pina acum.”

“Da, e minunata. N-a fost in tara”, am adaugat sigura pe mine. Citeva minute mai tirziu, cautind pe internet, am descoperit ca a fost foarte in tara, dar ca n-au mai distribuit-o regizorii in roluri mari.

*

Ne despart 15 ani. Fix. Am descoperit aseara ca avem aceeasi zi de nastere.
Oare cind o sa fiu (mai) mare o sa pot sa fiu macar un pic ca ea?

*
Diana Gheorghian joaca la Teatrul Odeon in piesa Iadul este amintirea (fara puterea de a mai schimba ceva), un rol principal, greu si minunat, dupa foarte multi ani.

4 femei, nevoia de dragoste si mutatiile care apar in lipsa ei.
O piesa in regia Marianei Camarasan ( Cui ii e frica de Virginia Woolf, de la Act).

Cind se reia stagiunea in toamna, am sa va bat la cap sa mergeti sa o vedeti.

2211

daca sunteti in sibiu, astazi…. (FITS 2010)

…mergeti la Club Zebrano de la ora 23.00. la Fir’mituri, piesa la care am realizat in urma cu ceva ani ca Vlad Ivanov e un super mare actor. anul trecut, am scris despre Vlad in Tabu si m-am intors , desigur, si la piesa asta.

Un bărbat întrerupe cearta a trei femei cu o furie ascunsă în ochi: le spune că, în copilărie, tata l-a pierdut la cărţi, iar mama l-a recuperat după un an şi jumătate. Are vocea tremurândă şi a început să-i curgă nasul. Femeile bănuiesc că plânge. Se uită la una dintre ele, trupul îi e înclinat umil, doar ochii vibrează. Ridică vocea: „Să-mi bat joc şi de bucata de viaţă care mi-a rămas? Uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“ Ultimele cuvinte sunt amestecate cu câţiva stropi de salivă.
(…)
Zilele astea, în Green Hours, se joacă din nou „Fir’mituri“, un spectacol mic care n-a fost niciodată în vizorul selecţionerilor UNITER sau al criticilor cu fiţe. O piesă mai puţin mediatizată decât cele în care joacă la Teatrul Naţional sau multipremiata „Elisaveta Bam“ de la Bulandra. Cu toate acestea, Vlad Ivanov continuă să-l joace pe Mihu cu aceeaşi bucurie ca la premieră. E un rol cald şi tandru, foarte diferit de tot ce a făcut între timp în filme şi îşi spune replicile cu aceeaşi disciplină, matematic-emoţionantă, cu ochii vibrând. Iar stropii de salivă apar la secundă în fraza „uite că sunt eu ciudăţenia dracului şi vreau să fiu fericit!“

ce nu stie Vlad Ivanov

m-am gindit ziele astea daca sa merg sau nu sa o revad. si mi-am dat seama ca ar fi o chestiune foarte egoista din partea mea; sa ocup un loc intr-un spatiu limitat in defavoarea celor care nu au avut niciodata ocazia sa o vada.

so, enjoy diseara si astept comentarii pe aici despre ea:)

1455

FITS 2010 – exclusiv – povesti cu Constantin Chiriac

Cind aveam 3 ani, comunistii i-au luat toata averea bunicului meu. De la bona si caleasca, am ajuns la opinci. Primii pantofi mi i-am cumparat mult mai tirziu, din banii pe care i-am strins recitind Crezul la Biserica sau in fata prietenilor parintilor.
*
Astazi stiu poezii incit pot sa recit 3 saptamini non stop.
*
In anii de inceput ai festivalului visam ca dau interviuri in engleza si ca nu stiu sa raspund la intrebarile jurnalistilor. Astazi cind ajung undeva in lume si mi se spune ca trebuie sa dau un interviu intreb “Cite minute? O ora, o jumatate de ora?” apoi incep sa vorbesc.
*
Aseara am plecat de la teatru si, pentru ca il trimisesem pe sofer cu treaba, am luat un taxi. N-aveam badge, era intuneric, n-am vorbit nimic in taxi. Inainte sa ma dau jos in fata casei, am scos bani sa platesc cursa si taximetristul mi-a zis:
“Domnul Chiriac, dar se poate? Cum sa va iau dvs bani, noua acum in festival ne e cel mai bine si facem bani mai multi decit oricind.”
Eu credeam ca nici nu stie cine sunt si nici n-a vrut sa-mi ia bani. Asta e cea mai frumoasa recunoastere.

Constantin Chiriac, 1 iunie, 2010

*
in seara asta, am vorbit 2 ore cu Constantin Chiriac, directorul Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Super povesti, super nume mentionate si intimplari de genul “am creat bursa de spectacole de la Moscova”/ “am selectat trupele pentru expozitia mondiala de la Shanghai”/ “am fost consilier pentru programele culturale ale aniversarii de 300 de ani de la crearea Sankt Petersburgului”

cea mai frumoasa si mai emotionanta dintre povesti este cea a discursului rostit in fata Congresului SUA, in cadrul unui proiect la care au fost invitati manageri de proiecte culturale din toata lumea. O veti gasi insa in tabu☺

***
o intimplare la care Constantin Chiriac a fost martor in tinerete. Protagonisti un preot maramuresean si Nichita Stanescu.

La vizita poetului in Maramures, la o biserica veche, preotul i-a spus
– Marele nostru poet Mihai Eminescu a spus “De la Nistru pin’ la Tisa/ Tot romanul plinsu-mi-s-a”. Dvs ce aveti de spus?
Nichita s-a uitat la preot si intr-o secunda a raspuns:
– De la Tisa pina la Nistru/ Am trait un veac sinistru.

1413

FITS 2010 – exclusiv – culise Berlin Alexanderplatz

ce fac actorii in culise, inaintea unei premiere?
cum trec de la chipul de strada la chipul de scena?

o privire in culise inaintea avanpremierei Berlin Alexanderplatz, regia Dragos Galgotiu.

fotografiile sunt facute de Dragos Spiteru

Berlin Alexanderplatz a avut avanpremiera ieri seara in cadrul festivalului international de teatru de la sibiu 2010.

1006

FITS 2010 – very exclusive stuff – part 2

vedetele prezente in festival scriu in cartea de onoare ca-ntr-un oracol.

iata doua dintre starurile editiei de anul acesta a festivalului de teatru de la sibiu si rindurile lor din cartea care daca ar fi cindva scoasa la licitatie ar face bani de o editie intreaga de festival:)

francesco agnello, domnul cu instrumentul muzical minune: hang

vrei sa stii ce a scris in cartea de onoare directorul festivalului de la Edinburg, unul dintre cei mai pretentiosi oameni de cultura?

978

FITS 2010 – very exclusive stuff – part 1

ceea ce urmeaza nu e la vedere in festivalul de teatru de la sibiu. si e cu atit mai valoros.

gratie Ruxandrei Predescu, PR-ul festivalului, aruncam o privire in cartea de onoare FITS: ce au scris vedetele care au fost pe aici. si cind zic vedete – spun oameni despre care stie o lume intreaga… o lume serioasa.

*

It is always a great pleasure to taste the food of a great chef… it always seems so much better than our own… so I delight in returning to Sibiu to sample the wonderful cuisine of my great friend & festival chef Constantin Chiriac. Such delicious delicacies.

Best wishes & admirations

Jonathan Mills

*Jonathan Mills este directorul festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume. El- unul dintre cei mai faimosi oameni de cultura din lume☺

1184

fits 2010 – ce-am ratat si era genial!

a fost in deschidere vineri, nu ajunsesem inca la sibiu.
ii invidiez tare pe cei care au vazut spectacolul asta extraordinar.

si ma bucur si mai tare ca a fost in romania. la indemina noastra.

766

fits 2010 – speechless – francesco agnello

acest domn si OZN-ul sau muzical (Hang) au facut parte din spectacolul Warum Warum – un eseu genial despre intrebarile artistilor.

de dimineata, la conferinta de presa, francesco agnello a facut demonstratia talentului sau cu mare bucurie.

“vreti sa va arat? am aici linga mine instrumentul”

l-a scos din husa, a inceput sa-l atinga usor cu degetele si a explodat aerul in jurul nostru.

la sfirsit a zimbit timid:
“e minunat ca mai putem inventa instrumente muzicale chiar si in aceste vremuri. acest instrument a fost creat in urma cu cinci ani.”

*
azi toata lumea care s-a intilnit cu muzica lui a exclamat: extraordinar!

si-apoi… speechless.

956

FITS 2010 – ziua 2, magic woman

a atras intr-o clipa toate privirile cind a intrat in sala in care se tinea conferinta de presa.
la momentul respectiv, nici macar nu era ea protagonista; un regizor isi explica la microfon crezurile artistice.

10 minute mai tirziu s-a asezat la microfon in fata jurnalistilor si trupurile tuturor celor din sala s-au indreptat la 90 de grade, semn de atentie maxima.
nu zisese inca nimic, era acolo in fata tuturor si lumea o privea zimbind “ce cocheta e!”, “ce energie are!”

inainte de a raspunde la intrebarea moderatorului a spus ca uneori nu e nevoie de cuvinte.
s-a ridicat in picioare si a indreptat miinile in sus, in prelungirea fotografiei afisului care se afla in spatele ei: un barbat inger.
dupa 2 clipe a spus:

colaborarea cu Peter Brook mi-a dat aripi.

si nu cred ca a ramas cineva in sala care sa nu aiba pielea de gaina in fata energiei pe care a transmis-o cu aceste putine cuvinte.

restul a fost magie & bun simt & incredere in sine & nevoie de cunoastere a sinelui si a lucrurilor care sunt in jur, dincolo de forma lor obisnuita.

doamna se numeste Miriam Goldschmidt si poate fi vazuta in aceasta seara in piesa Warum Warum alaturi de un alt magician, muzician, care cinta la un intrument straniu – ca un OZN – o muzica divina.

*
fotografii cu ei, diseara:)

823

fits 2010, ziua 2, prietenie

duminica, 30 mai, pe la 9 jumatate, Gavril Patru si Constantin Draganescu luau micul dejun in restaurantul hotelului Ibis.

cu o seara inainte i-am vazut in piesa Acasa la tata, unde Patru era fiul “ratacitor” si Draganescu profesorul de fizica din liceu care incasa acum glumele pustilor deveniti adulti.

in dimineata asta, la masa erau doi domni care povesteau lucruri lumesti, un pic somnorosi, dar atenti in jur.

dupa ce dl Draganescu a terminat de mincat, anii sai din buletin au apasat greu atunci cind a trebuit sa se ridice. era un spatiu strins intre masa si scaun, in spate alt scaun si un turist care minca.

asa ca Gabriel Patru, cu o tandrete mare si un respect care aducea a familie, s-a ridicat din locul lui, l-a prins de brate pe dl Draganescu si l-a ghidat elegant intre scaun si masa.

un semn emotionant de prietenie.

*
pe scena dl Draganescu facuse tumbe, la propriu, la o secventa la care trebuia sa cada.
la acest mic dejun mi-am dat seama ce efort face ca sa fie pe scena atit de activ.

am realizat, inca o data, ce magie are scena si meseria asta incit reuseste sa trimita energia care sa mobilizeze dincolo de anii din buletin, de dureri sau suferinte.

*
piesa Acasa la tata poate fi trebuie vazuta la Teatrul Act din Bucuresti

*
apropo de prietenie, mi-am facut prieteni noi la Sibiu zilele astea. dar despre ei si cit de simpatici sunt, povestesc zilele viitoare.

1014

29 mai, faza zilei FITS 2010 – Cihtli Ocampo

La spectacolul ARTĂ PURĂ / ARTE Y PUREZA Flamenco Company, dansatoarea Cihtli Ocampo avea piciorul sting bandajat pe toata gamba pina jos catre glezna. Dansa intr-un ritm dracesc, vibra aerul pe linga ea si miinile lasau dire ca si cum ai fi desenat cu laserul in aer.

Era incredibila.

Dupa o ora, durerea de la picior si-a spus cuvintul si Cihtli Ocampo s-a descaltat. A inceput cu piciorul accidentat, inlaturind cu grija bareta care tinea glezna umflata. Apoi a pus pantofii la marginea scaunului pe care se odihnea din cind in cind.

Si-a dansat desculta inca 10 minute; minute de iad pentru trupul ei, de rai pentru spectatori.

Baietii din trupa au continuat sa cinte si dupa ce ea a iesit din scena. Au ramas insa pantofii, intr-un colt, la vedere.

*
iat-o aici intr-o inregistrare dintr-un alt show

1342

FITS 2010 – Haneke, Jelinek & Muresanu

dimineata, in masina catre sibiu

Iti place Haneke?, ma intreaba doamna blonda rafinata cu care impart o masina Mercedes pe drumul catre Sibiu. Tocmai ce aflase care sunt lucrurile/actorii/regizorii care nu-mi plac din teatrul romanesc.

Da, foarte foarte mult. E Isabelle Huppert in Romania si ruleaza Pianista zilele astea in cinematografe in Bucuresti. Mi-a placut f f tare.

A, da? Dar cel mai nou film al lui l-ai vazut? Sau Cache?

Da, mi-au placut mult. Am vazut si making of-urile.

Citeva clipe mai tirziu intr-un alt context , doamna blonda spune “Eu am tradus-o pe Elfriede Jelinek, Amantele, la Polirom”

Iar eu ma gindesc ce coincidenta frumoasa, vineri seara am vazut-o pe Hubbert la 2 metri distanta, pentru ca simbata dimineata sa ma aflu in masina linga doamna care a tradus in romaneste scrierile autoarei care a creat personajul Pianistei, unde Hubbert joaca incredibil.

Si doamna asta il place pe Haneke.

Doamna se numeste Ana Muresanu, o puteti intilni duminica, 30 mai, la ora 12:00 la spectacolul lectura de la Libraria Humanitas. Textul e GHEPARDUL / DER PANTHER de Felix Mitterer (AUT), iar traducerea ii apartine.

“N-am fost niciodata la un spectacol lectura”, a spus doamna in masina zimbind.

1320

Dramaturgii Arthur Kopit, Theresa Rebeck si David Henry Hwang vor fi la Teatrul Odeon saptamina viitoare

saptamina viitoare teatrul odeon ni-i arata foarte de aproape pe 3 dramaturgi/scenaristi f talentati care au lucrat pentru filme/piese celebre.

in ordine:

Arthur Kopit, multi nominalizat la Premiile Tony si Pulitzer pentru Drama, creatorul libretului pentru muzicalul Nine (Premiul Tony pentru cel mai bun musical, 1982; Premiul Tony pentru cea mai buna readaptare a unui musical, 2003) este cunoscut publicului din Romania prin spectacolele de teatru realizate de-a lungul anilor, de catre regizori romani: Buffalo Bill si indienii; Aripi; O tata, sarmane tata, mama te-a spanzurat in dulap, iar eu sunt foarte trist.

Theresa Rebeck, dramaturg foarte jucat in SUA, a scris si a produs pentru televiziune: NYPD Blue si Law & Order: Criminal Intent. Printre premiile pe care autoarea le-a obtinut se numara: The Writer’s Guild of America Award for Episodic Drama si Premiul Peabody pentru munca sa la serialul NYPD Blue.

David Henry Hwang, dramaturg multipremiat, este recunoscut pe plan mondial ca autorul piesei M. Butterfly (Premiul Tony pentru cea mai buna piesa in 1988, finalist la Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie in 1989), care a fost produsa pe Broadway, la Londra in West End, si in alte peste treizeci de tari. La Teatrul Odeon a fost montata in anul 2000 de Ada Lupu.

Piesele lor (spectacole lectura) le vedeti pe 12, 13, 14 la Odeon de la ora 19.00.

intrarea e libera, iar spectacolele sunt urmate de discutii cu dramaturgii si echipa.
Bravo pt Odeon. le-am zis si lor, dar mai zic si aici. e f f tare intilnirea asta a romanilor cu dramaturgii acestia. stiu citiva oameni care se vor bucura tare:)

1123

cel mai curajos concurs al verii – cu dove si tabu – probe cabina

e 3 dimineata si tocmai m-am intors din piata universitatii.

s-a instalat cabina, elena mihaila a facut deja o proba si s-a ridicat cu cabina deasupra bucurestiului.
a fost testata apa (nu, nu s-a dezbracat elena), scurgerea, am verificat rulota unde va sta romina pina incepe proba de foc.

baietii au ramas la datorie in piata, la ultimele retusuri.
noi ne pregatim de 4 ore de somn

(am si filmuletze de la probele din noaptea asta, dar le postam miine)
P.S. e luna plina:)

838

Gala UNITER 2010 – cistigatori & amintiri

M-am uitat la Gala Uniter in secvente, cit sa vad ce fac favoritii mei, si mi-am adus aminte de un vers…
*
Imi plac emotiile actorilor cind sunt in civilie. Stiu ca au emotii si cind sunt pe scena, in spectacole, dar acolo emotia poate fi mai usor mascata sub carapacea rolului pe care trebuie sa-l faca.
De la un gest si un tremurat de barba, mi-am amintit un vers: „ce bine ca esti, ce mirare ca sunt” si-am baut cu drag un pahar de vin in cinstea actorilor/regizorilor/coregrafilor/scenografilor/ adei& bobo care au fost pe scena in seara asta si de care ma leaga o amintire.

*
Desigur, sunt foarte bucuroasa ca preferatii mei (dupa cum anuntam inca de la nominalizari), Crina Semciuc si Vlad Ivanov au luat premiu.

Crina e o actrita f talentata si foarte frumoasa, Vlad e singurul actor roman care ia, in acelasi an, si un premiu de interpretare pt film (gopo), si unul pentru teatru (uniter).

Cu un oarece orgoliu, sunt mindra ca i-am remarcat de multa vreme pe amindoi si am scris deja despre ei in Tabu:)

aaaa, si o sa mai scriem, desigur.

*
Iata toti cistigatorii Galei UNITER 2010

Debut
Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul Leonce şi Lena la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar
Vlad Ivanov pentru rolul Doctorul din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Ana Ciontea pentru rolul Maria din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Scenografie
Iuliana Vilsan – Herr Paul, regia Radu Afrim

Cel mai bun actor în rol principal
George Mihăiţă pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal
Virginia Mirea pentru rolul Zoia Denisovna Pelţ din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de

Cea mai bună regie
Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Pyramus & Thisbe 4 you la Teatrul Odeon, Bucureşti

Cel mai bun spectacol
Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara

807

Draga Marius Manole…

Dupa cum stii te-am vzt in seara asta in Oscar si Tanti Roz. A fost un pic cam lunga piesa, dar…

In primele 10 minute imi venea sa ma urc pe scena si sa bag mina in parul tau, cu gestul ala timpit pe care-l fac adultii ca sa-si arate dragostea pentru copii: ciufulindu-le bretonul.

Mai tirziu, imi venea sa ma urc iara pe scena si sa-ti spun ca daca e nevoie te apar eu de fantome, te iau la mine acasa.

Si, si mai tirziu, cind stiam ca vine sfirsitul mi-am spus mie: “Las ca vin aplauzele si se termina totul. N-are cum sa moara ca o sa iesim noi la bere… si o sa ne distram …”
Ca acu’ vreo 2 ani cind interpretai cu Afrim intr-o circiuma rolurile voastre din Luna Verde…

Am plecat pe jos catre casa si-am oftat tare si des. M-am gindit ce as fi facut eu cu textul asta. In toate variantele din mintea mea, tu erai Oscar si Dna Pellea era Tanti Roz.

Aaa, si m-am mai gindit ca n-am mai scris de multa vreme de tine la revista. Mi-am promis ca o sa recuperez.

Da’, ma rog, vorbim la telefon pentru asta:))

*
Marius Manole joaca la Teatrul Bulandra rolul copilului Oscar in virsta de 10 ani, in piesa Oscar si Tanti Roz (dupa cartea omonima a lui Eric Emmanuel Schmitt pe care va rog din suflet sa o cititi, a aparut la Humanistas)

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!