Category : teatru

fits 2010 – ce-am ratat si era genial!

a fost in deschidere vineri, nu ajunsesem inca la sibiu.
ii invidiez tare pe cei care au vazut spectacolul asta extraordinar.

si ma bucur si mai tare ca a fost in romania. la indemina noastra.

233

fits 2010 – speechless – francesco agnello

acest domn si OZN-ul sau muzical (Hang) au facut parte din spectacolul Warum Warum – un eseu genial despre intrebarile artistilor.

de dimineata, la conferinta de presa, francesco agnello a facut demonstratia talentului sau cu mare bucurie.

“vreti sa va arat? am aici linga mine instrumentul”

l-a scos din husa, a inceput sa-l atinga usor cu degetele si a explodat aerul in jurul nostru.

la sfirsit a zimbit timid:
“e minunat ca mai putem inventa instrumente muzicale chiar si in aceste vremuri. acest instrument a fost creat in urma cu cinci ani.”

*
azi toata lumea care s-a intilnit cu muzica lui a exclamat: extraordinar!

si-apoi… speechless.

274

FITS 2010 – ziua 2, magic woman

a atras intr-o clipa toate privirile cind a intrat in sala in care se tinea conferinta de presa.
la momentul respectiv, nici macar nu era ea protagonista; un regizor isi explica la microfon crezurile artistice.

10 minute mai tirziu s-a asezat la microfon in fata jurnalistilor si trupurile tuturor celor din sala s-au indreptat la 90 de grade, semn de atentie maxima.
nu zisese inca nimic, era acolo in fata tuturor si lumea o privea zimbind “ce cocheta e!”, “ce energie are!”

inainte de a raspunde la intrebarea moderatorului a spus ca uneori nu e nevoie de cuvinte.
s-a ridicat in picioare si a indreptat miinile in sus, in prelungirea fotografiei afisului care se afla in spatele ei: un barbat inger.
dupa 2 clipe a spus:

colaborarea cu Peter Brook mi-a dat aripi.

si nu cred ca a ramas cineva in sala care sa nu aiba pielea de gaina in fata energiei pe care a transmis-o cu aceste putine cuvinte.

restul a fost magie & bun simt & incredere in sine & nevoie de cunoastere a sinelui si a lucrurilor care sunt in jur, dincolo de forma lor obisnuita.

doamna se numeste Miriam Goldschmidt si poate fi vazuta in aceasta seara in piesa Warum Warum alaturi de un alt magician, muzician, care cinta la un intrument straniu – ca un OZN – o muzica divina.

*
fotografii cu ei, diseara:)

263

fits 2010, ziua 2, prietenie

duminica, 30 mai, pe la 9 jumatate, Gavril Patru si Constantin Draganescu luau micul dejun in restaurantul hotelului Ibis.

cu o seara inainte i-am vazut in piesa Acasa la tata, unde Patru era fiul “ratacitor” si Draganescu profesorul de fizica din liceu care incasa acum glumele pustilor deveniti adulti.

in dimineata asta, la masa erau doi domni care povesteau lucruri lumesti, un pic somnorosi, dar atenti in jur.

dupa ce dl Draganescu a terminat de mincat, anii sai din buletin au apasat greu atunci cind a trebuit sa se ridice. era un spatiu strins intre masa si scaun, in spate alt scaun si un turist care minca.

asa ca Gabriel Patru, cu o tandrete mare si un respect care aducea a familie, s-a ridicat din locul lui, l-a prins de brate pe dl Draganescu si l-a ghidat elegant intre scaun si masa.

un semn emotionant de prietenie.

*
pe scena dl Draganescu facuse tumbe, la propriu, la o secventa la care trebuia sa cada.
la acest mic dejun mi-am dat seama ce efort face ca sa fie pe scena atit de activ.

am realizat, inca o data, ce magie are scena si meseria asta incit reuseste sa trimita energia care sa mobilizeze dincolo de anii din buletin, de dureri sau suferinte.

*
piesa Acasa la tata poate fi trebuie vazuta la Teatrul Act din Bucuresti

*
apropo de prietenie, mi-am facut prieteni noi la Sibiu zilele astea. dar despre ei si cit de simpatici sunt, povestesc zilele viitoare.

310

29 mai, faza zilei FITS 2010 – Cihtli Ocampo

La spectacolul ARTĂ PURĂ / ARTE Y PUREZA Flamenco Company, dansatoarea Cihtli Ocampo avea piciorul sting bandajat pe toata gamba pina jos catre glezna. Dansa intr-un ritm dracesc, vibra aerul pe linga ea si miinile lasau dire ca si cum ai fi desenat cu laserul in aer.

Era incredibila.

Dupa o ora, durerea de la picior si-a spus cuvintul si Cihtli Ocampo s-a descaltat. A inceput cu piciorul accidentat, inlaturind cu grija bareta care tinea glezna umflata. Apoi a pus pantofii la marginea scaunului pe care se odihnea din cind in cind.

Si-a dansat desculta inca 10 minute; minute de iad pentru trupul ei, de rai pentru spectatori.

Baietii din trupa au continuat sa cinte si dupa ce ea a iesit din scena. Au ramas insa pantofii, intr-un colt, la vedere.

*
iat-o aici intr-o inregistrare dintr-un alt show

376

FITS 2010 – Haneke, Jelinek & Muresanu

dimineata, in masina catre sibiu

Iti place Haneke?, ma intreaba doamna blonda rafinata cu care impart o masina Mercedes pe drumul catre Sibiu. Tocmai ce aflase care sunt lucrurile/actorii/regizorii care nu-mi plac din teatrul romanesc.

Da, foarte foarte mult. E Isabelle Huppert in Romania si ruleaza Pianista zilele astea in cinematografe in Bucuresti. Mi-a placut f f tare.

A, da? Dar cel mai nou film al lui l-ai vazut? Sau Cache?

Da, mi-au placut mult. Am vazut si making of-urile.

Citeva clipe mai tirziu intr-un alt context , doamna blonda spune “Eu am tradus-o pe Elfriede Jelinek, Amantele, la Polirom”

Iar eu ma gindesc ce coincidenta frumoasa, vineri seara am vazut-o pe Hubbert la 2 metri distanta, pentru ca simbata dimineata sa ma aflu in masina linga doamna care a tradus in romaneste scrierile autoarei care a creat personajul Pianistei, unde Hubbert joaca incredibil.

Si doamna asta il place pe Haneke.

Doamna se numeste Ana Muresanu, o puteti intilni duminica, 30 mai, la ora 12:00 la spectacolul lectura de la Libraria Humanitas. Textul e GHEPARDUL / DER PANTHER de Felix Mitterer (AUT), iar traducerea ii apartine.

“N-am fost niciodata la un spectacol lectura”, a spus doamna in masina zimbind.

434

Dramaturgii Arthur Kopit, Theresa Rebeck si David Henry Hwang vor fi la Teatrul Odeon saptamina viitoare

saptamina viitoare teatrul odeon ni-i arata foarte de aproape pe 3 dramaturgi/scenaristi f talentati care au lucrat pentru filme/piese celebre.

in ordine:

Arthur Kopit, multi nominalizat la Premiile Tony si Pulitzer pentru Drama, creatorul libretului pentru muzicalul Nine (Premiul Tony pentru cel mai bun musical, 1982; Premiul Tony pentru cea mai buna readaptare a unui musical, 2003) este cunoscut publicului din Romania prin spectacolele de teatru realizate de-a lungul anilor, de catre regizori romani: Buffalo Bill si indienii; Aripi; O tata, sarmane tata, mama te-a spanzurat in dulap, iar eu sunt foarte trist.

Theresa Rebeck, dramaturg foarte jucat in SUA, a scris si a produs pentru televiziune: NYPD Blue si Law & Order: Criminal Intent. Printre premiile pe care autoarea le-a obtinut se numara: The Writer’s Guild of America Award for Episodic Drama si Premiul Peabody pentru munca sa la serialul NYPD Blue.

David Henry Hwang, dramaturg multipremiat, este recunoscut pe plan mondial ca autorul piesei M. Butterfly (Premiul Tony pentru cea mai buna piesa in 1988, finalist la Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie in 1989), care a fost produsa pe Broadway, la Londra in West End, si in alte peste treizeci de tari. La Teatrul Odeon a fost montata in anul 2000 de Ada Lupu.

Piesele lor (spectacole lectura) le vedeti pe 12, 13, 14 la Odeon de la ora 19.00.

intrarea e libera, iar spectacolele sunt urmate de discutii cu dramaturgii si echipa.
Bravo pt Odeon. le-am zis si lor, dar mai zic si aici. e f f tare intilnirea asta a romanilor cu dramaturgii acestia. stiu citiva oameni care se vor bucura tare:)

397

cel mai curajos concurs al verii – cu dove si tabu – probe cabina

e 3 dimineata si tocmai m-am intors din piata universitatii.

s-a instalat cabina, elena mihaila a facut deja o proba si s-a ridicat cu cabina deasupra bucurestiului.
a fost testata apa (nu, nu s-a dezbracat elena), scurgerea, am verificat rulota unde va sta romina pina incepe proba de foc.

baietii au ramas la datorie in piata, la ultimele retusuri.
noi ne pregatim de 4 ore de somn

(am si filmuletze de la probele din noaptea asta, dar le postam miine)
P.S. e luna plina:)

259

Gala UNITER 2010 – cistigatori & amintiri

M-am uitat la Gala Uniter in secvente, cit sa vad ce fac favoritii mei, si mi-am adus aminte de un vers…
*
Imi plac emotiile actorilor cind sunt in civilie. Stiu ca au emotii si cind sunt pe scena, in spectacole, dar acolo emotia poate fi mai usor mascata sub carapacea rolului pe care trebuie sa-l faca.
De la un gest si un tremurat de barba, mi-am amintit un vers: „ce bine ca esti, ce mirare ca sunt” si-am baut cu drag un pahar de vin in cinstea actorilor/regizorilor/coregrafilor/scenografilor/ adei& bobo care au fost pe scena in seara asta si de care ma leaga o amintire.

*
Desigur, sunt foarte bucuroasa ca preferatii mei (dupa cum anuntam inca de la nominalizari), Crina Semciuc si Vlad Ivanov au luat premiu.

Crina e o actrita f talentata si foarte frumoasa, Vlad e singurul actor roman care ia, in acelasi an, si un premiu de interpretare pt film (gopo), si unul pentru teatru (uniter).

Cu un oarece orgoliu, sunt mindra ca i-am remarcat de multa vreme pe amindoi si am scris deja despre ei in Tabu:)

aaaa, si o sa mai scriem, desigur.

*
Iata toti cistigatorii Galei UNITER 2010

Debut
Crina Semciuc pentru rolul Lena din spectacolul Leonce şi Lena la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar
Vlad Ivanov pentru rolul Doctorul din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Ana Ciontea pentru rolul Maria din spectacolul Un duel la Teatrul Naţional Bucureşti

Scenografie
Iuliana Vilsan – Herr Paul, regia Radu Afrim

Cel mai bun actor în rol principal
George Mihăiţă pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal
Virginia Mirea pentru rolul Zoia Denisovna Pelţ din spectacolul Casa Zoikăi la Teatrul de

Cea mai bună regie
Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Pyramus & Thisbe 4 you la Teatrul Odeon, Bucureşti

Cel mai bun spectacol
Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara

231

Draga Marius Manole…

Dupa cum stii te-am vzt in seara asta in Oscar si Tanti Roz. A fost un pic cam lunga piesa, dar…

In primele 10 minute imi venea sa ma urc pe scena si sa bag mina in parul tau, cu gestul ala timpit pe care-l fac adultii ca sa-si arate dragostea pentru copii: ciufulindu-le bretonul.

Mai tirziu, imi venea sa ma urc iara pe scena si sa-ti spun ca daca e nevoie te apar eu de fantome, te iau la mine acasa.

Si, si mai tirziu, cind stiam ca vine sfirsitul mi-am spus mie: “Las ca vin aplauzele si se termina totul. N-are cum sa moara ca o sa iesim noi la bere… si o sa ne distram …”
Ca acu’ vreo 2 ani cind interpretai cu Afrim intr-o circiuma rolurile voastre din Luna Verde…

Am plecat pe jos catre casa si-am oftat tare si des. M-am gindit ce as fi facut eu cu textul asta. In toate variantele din mintea mea, tu erai Oscar si Dna Pellea era Tanti Roz.

Aaa, si m-am mai gindit ca n-am mai scris de multa vreme de tine la revista. Mi-am promis ca o sa recuperez.

Da’, ma rog, vorbim la telefon pentru asta:))

*
Marius Manole joaca la Teatrul Bulandra rolul copilului Oscar in virsta de 10 ani, in piesa Oscar si Tanti Roz (dupa cartea omonima a lui Eric Emmanuel Schmitt pe care va rog din suflet sa o cititi, a aparut la Humanistas)

doamna mihaela tonitza iordache a murit :(

era o Doamna.
am intilnit-o de citeva ori; o data in ziua care ramine pentru mine Ziua mea cu Stefan Iordache, despre care am scris la momentul in care domnul Iordache a murit.

il iubea mult pe domnul Iordache si era ceva minunat intre ei. aveau un singur regret: ca n-au facut copii la tinerete. si, poate tocmai de asta, si-a pus tot sufletul in Teatrul Tandarica pe care l-a condus.

n-as vrea sa ramina in mintea mea doar Doamna Tonitza Iordache.
a facut lucruri cu adevarat minunate in teatru (a tradus texte minunate), la facultate (unde a fost profesoara) si la Tandarica.
cum n-as vrea sa ramin in minte cu ceea ce a scris pe coroana de la inmormintarea dlui Iordache “Asteapta-ma”.

colegii mei din presa s-au grabit atunci sa speculeze senzationalul si sa spuna ca e vorba de anuntarea unei sinucideri. cei care stiau ca dna Tonitza Iordache era bolnava au inteles multe din mesajul acela. si-am apreciat ca i-au respectat intimitatea.

in mod straniu, cind ma gindesc la dinsa imi aduc aminte de cea mai buna salata de rosii cu ardei gras si brinza pe care am mincat-o vreodata. si chemarea “copii, haideti odata la masa ca se lasa seara!”. e o amintire de acum 10 ani, din curtea lor de la gruiu.

si asta e amintirea pe care vreau sa o pastrez.

343

firmituri de multumesc

In seara asta am fost sa (re)vad o piesa pe care am vazut-o acum 3 ani, prin octombrie, de doua ori la rind. In doua seri consecutive.

*
Dupa piesa, prin Amzei, mergeam in sus catre Magheru si pe linga peretii alimentarei Nic, in dreptul gurilor de aerisire, dormeau doi cersetori. Cam la 2 metri distanta unul de altul, cit sa fie fiecare in dreptul aerului cald care venea din subsol.

Citeva sute de metri mai incolo, pe linga hotelul Howard Johnson, un rrom-peste (pimp) isi trimitea prostituata la receptia hotelului si o anunta ca va veni mai tirziu sa o ia.

Cind treceam pe linga British Council ca sa ajung pe straduta pe care locuiesc, ma gindeam ca si in piesa din seara asta, erau o cersetoare si-o curva. Si mai erau doi oameni, cumva nefericiti in viata sexuala, dar care stateau impreuna pentru ca fiecare isi dorea sa-i fie un pic mai bine decit i-a fost in viata de pina atunci.

M-am gindit ca, undeva in vilele pe linga care treceam, locuiesc familii ca aceea din piesa.

Si m-am mai gindit ca sunt extrem de norocoasa si ca am o viata foarte frumoasa pentru care, vorba Anei – cu care am fost in seara asta la piesa -, nu prea stiu cum si cui sa multumesc.

*

In 2006, m-am dus la Green Hours dupa mega circ si fitze (“nu merg eu la teatru de circiuma”, “hai lasa-ma cu teatrul nostru” etc etc) si numai Razvan Penescu (Liternet.ro), cel care m-a invitat, stie ce a indurat vreo 2 zile pina am zis ca merg.

Am vzt piesa si m-a socat f f tare Vlad Ivanov cu un monolog. Mi s-a parut incredibil ce facea acolo, in circiuma, in fumul ala idiot, intr-un loc in care, dupa mintea mea, nu avea cum sa fie loc pt ACTORIE. Si-am zis ca e o intimplare, ca actorul n-are cum sa fie asa de bun, ca sigur i-a iesit asa intr-o seara, asa ca – rasfatata si cu o oarecare superioritate – am vrut sa o vad si a doua zi. Ca sa-mi dovedesc mie ca n-are cum sa fie la fel.

Razvan mi-a fct nebunia si m-a dus din nou la piesa, fara sa –mi intoarca niciunul din comentariile pline de amabilitati din zilele precedente. Vlad Ivanov a fost la fel, la secunda si in reprezentatia nr 2.

*
Azi la 3 ani distanta, tot in Green Hours, Vlad Ivanov a fost din nou, la secunda, la fel: cu aceeasi emotie, aceiasi stropi de saliva la o anume replica. Incredibil de exact si de emotionant in tehnica lui.

Iar dupa spectacol, pentru ca viata e stranie si face ce vrea ea, am putut sa-mi indeplinesc o dorinta suprarealista de acum 3 ani, de la finalul celei de-a doua vizionari. Mi-am dorit f f tare atunci sa-i spun lui Vlad Ivanov ca e f talentat si sa-l iau in brate ca sa-i multumesc, pe limba mea, pt ce traisem acolo. Iar azi, l-am imbratisat spunindu-i asta.

Pe voi va conving sigur sa vedeti piesa cu un text in revista de decembrie. Piesa se numeste Firmituri si se va mai juca la Green Hours pe 14 decembrie.

*
Cind am ajuns acasa, l-am cautat pe Razvan si i-am multumit pentru intimplarea de acum 3 ani.

701

De la Monk si Law &Order la Teatrul National din Bucuresti

La TNB se joaca, din stagiunea asta, Tartuffe de Moliere cu Horatiu Malaele. Combinatia aceasta e suficienta pentru a aduce public mult in sala, doar ca piesa e mai mult decit atit.
Moliere-ul de la TNB marcheaza intoarcerea pe scena romaneasca a regizorului Andrei Belgrader, care are in palmares regia unor episoade din Monk sau Law & Order, plus piese multi premiate pe Broadway; regizor care a fost professor la Yale si Julliard.

*
Cum se simte munca lui in piesa?
Era o atmosfera relaxanta, o energie buna in aer. Actorii pareau ca nu se iau in serios, au jucat cu o relaxare care i-a facut si mai simpatici. Nu s-au straduit sa traga la public cu glumite sau gesturi de susa. ( e de vazut daca vor pastra finetea asta si peste o jumatate de an)

Tartuffe-ul lui Belgrader e o montare bulevardiera, turistica, relaxata, chiar daca la sfirsit te loveste un pic mesajul regizorului (adaugirea lui la piesa): ne asteptam, cind ne bagam in necazuri, sa ne salveze cineva. oricine ar fi acel cineva: Hitler, Dali, Einstein sau Ceausescu.

*
In sala la premiera Romulus Vulpescu era vecin de scaun cu Silvia Kerim, actorii TNB aveau un colt al lor, unde Ilinca Goia si Monica Davidescu straluceau.
Cuplurile cele mai admirate au fost Florin Zamfirescu si Catalian Mustata; Miron Mitrea si sotia.

*

Regizorul despre munca lui in America:

Lucrez foarte mult cu Tony Shalhoub (nota red.: actorul care-l interpretează pe Adrian Monk, în serialul omonim), care mi-a fost ¬student. Prin el am regizat un show care se cheamă „Monk“. E unul dintre puţinele show-uri în care regizorul are ceva de spus. La cele mai multe există o formulă gata pregătită. Trebuie să termini într-o zi de lucru de 14 ore ceea ce ar trebui făcut într-o săptămână. Lumea serialelor de la Hollywood e obosită. Îmi place, dar nu aş vrea să fac numai asta.
*

Să fiu cinstit, eu nu prea mă uit la text. Am fost deseori criticat că îl masacrez pe Shakespeare, că masacrez o mulţime de lume. Eu nu-s chiar aşa convins că i-am masacrat, dar criticile păreau atât de convingătoare! Cu Beckett fac exact pe dos. Respectul meu pentru Beckett e enorm: omul chiar ştia ce indicaţii să dea, până la ultimul gest. Prima oară când am încercat să mă abat, nu mi-a ieşit. Ceva nu era bine, nu-mi dădeam seama precis ce, dar mi-era clar că Beckett avea dreptate. Ori de câte ori inventam ceva dincolo de textul lui, mecanismul se deregla. Trebuie că Beckett a fost ceasornicar

Andrei Belgrader Tabu, iunie 2008

300

hugh jackman frate cu tudor chirila

astazi a facut ocolul lumii o stire cum ca actorul Hugh Jackman a intrerupt un spectacol pe Broadway pentru ca intr-unul dintre cele mai tensionate momente ale piesei, i-a sunat telefonul unui spectator.

in vara, la sfirsitul stagiunii trecute, Tudor Chirila facea un gest similar. l-a explicat raspicat pe blogul lui, unde spectatorii au fost de acord cu el.
am asistat insa la discutii (cu oameni din bransa) care sustineau “e actor, trebuie sa joace in orice conditii, asta e”.

*
n-ar fi bine ca telefoanele sa fie lasate la garderoba, printr-un regulament al teatrului?
nu-ti convine, stai acasa si vorbeste linistit cu cine vrei tu, asta e.

188

Breakfast at Tiffany’s, Theatre Royal Haymarket, London

pentru mine Breakfast at Tiffany’s are eleganta lui Audrey si finetea frazei lui Capote.
adica imi place nuvela lui Truman Capote (care initial a fost publicata in Esquire) mult mai mult decit filmul, dar Holly Golightly nu poate sa aiba alt chip decit cel al lui Audrey Hepburn.

probabil ca mine sunt foarte multi, iar englezii care au pus in scena textul au riscat multicel. s-au descurcat insa bine pentru ca au stiut cum sa-si promoveze show-ul (si Holly, si William au momente de nuditate completa).

am vazut miercuri seara Breakfast at Tiffany’s la Theatre Royal Haymarket. piesa e una dintre atractiile sezonului in Londra, a avut premiera in urma cu 3 saptamini si are deja foarte multe cronici in marile lor ziare.

n-am avut voie sa facem foto asa ca nu pot exemplifica cele ce le voi scrie: productia a excelat la capitolul scenografie si decoruri.
fara sa fie extravaganta, ba chiar minimalista (cu doua schele care imitau scarile cladirilor vechi), scenografia a fost super personaj in piesa; a adus dinamism, a facut foarte rapida trecerea de la o scena la alta, de la un cadru la altul.

actrita din rolul principal (Anna Friel) s-a facut blonda cu de la sine putere si perceptia mea, influentata desigur de Pop Icon-uri, a fost ca Holly a ajuns un fel de Marilyn-o-cauta-pe-Madonna-ca-sa-o-intilneasca-pe-Audrey.
*
Iat-o pe Anna Friel pe vremea cind era bruneta


*
Olivia (gazda noastra la piesa asta) spunea ca l-au facut pe William un personaj mai slab decit in carte. Cind am ajuns acasa am recitit putin din cartea lui Capote si mi-am dat seama ca nu aveau cum sa puna finetea frazei lui Capote in rolul tinarului Josep Cross (pe care l-ati vazut la cinema in Milk alaturi de Sean Penn, era frumuselul Dick Pabich). Capote scria incredibil, pur si simplu.

Pe mine m-a deranjat insa adaptarea, pentru ca au pastrat rolul povestitorului suprapus peste cel al lui William. Cartea e scrisa asa, dar povestirea la persoana a III-a in teatru mi se pare too old.

*
dar la capatul zilei (si al piesei) a fost o experienta dragutza. mult deasupra majoritatii pieselor care se joaca la bucuresti.

*
later edit: am descoperit pe net fotografii cu Anna blonda

361

exclusiv kinodiseea: lectia de actorie cu Maria Dinulescu si Laurentiu Banescu

in festivalul kinodiseea -primul festival international de film pentru copii din romania – au fost o serie de workshopuri destinate cresterii creativitatii copiilor. printre ele si un atelier de actorie.

cum eu nu eram in tara, am rugat-o pe mihaela iancu (pe care o puteti citi si pe liternet cu o rubrica saptaminala, Drumul spre oz) sa mearga la un atelier de actorie pentru copii si sa descrie o secventa de acolo, special pentru blogul meu.

faceti deci cunostinta cu Matei si Malina, vedete in citiva ani:)

*

Matei e un ghem de zulufi castanii, doi ochi caprui migdalati si obraji plini. Cand afla ca trebuie sa repete scena singur, buzele lui cad subit din zambetul larg intr-o linie plata. E pedepsit pentru ca nu a fost atent la actiunea fetelor incheiata ceva mai devreme. Tocmai el, care era regizorul lor. Asa ca acum va fi actorul, iar Malina, una dintre fetite, va fi regizoarea.
– Tu esti hotul, ii spune ea pe un ton autoritar. Atentie, trebuie sa faci roata, spagatul si alte lucruri mai complicate.
Matei incearca sa intervina. Malina i-o taie scurt.
– Fara comentarii, eu vorbesc.
Ceilalti copii izbucnesc in ris, Matei nu intelege.
– Te rog sa-l faci sa inteleaga, ii cere Maria Dinulescu, unul din trainerii atelierului.
– Atentie, pentru tine, elixirul e o comoara adevarata. Tu trebuie sa faci miscari din alea, extrem de…
– Complicate, pricepe Matei.
– Da, adica sfoara, spagatul…
Se urca linga el pe scena.
– Astea sunt firele electrice, zice ea si atinge cu varfurile picioarelor linii invizibile pe podea. De exemplu, faci pac-pac-pac (adica pasi laterali) si pac (cade in spagat). Vin garzile. Trebuie sa scapi si dupa aia sa spui “Sunt un mare fraier.” Merci.
Iese triumfatoare de pe scena, iar copiii o aplauda.

Matei se pregateste cu Laurentiu Banescu, cel de-al doilea trainer. Pentru Malina, e un fel de spectacol mut in care vede doar aratatorul lui Laurentiu descriind traseul, escaladarile lui Matei pe scaune pana la tron si pasii de hot. Intervine.
– Poti sa pasesti si asa – adica incrucisand picioarele.Ca sa pari mai hot, te rog.
Incepe actiunea. Matei pleaca din dreapta scenei. Are de trecut un scaun pe post de fereastra. Se suie pe suportii lui si ajunge pe cealalta parte. Nu-l scapa din ochi pe Laurentiu. Scoate din buzunar o pereche de ochelari de vedere. Lentilele mari si rotunde il fac mai adorabil decat e. Toti rad. Paseste cum stie el, se urca pe scaune, ia elixirul, coboara, trece printre firele invizibile si ajunge iar la fereastra impovizata. E mereu cu ochii catre Laurentiu care il priveste incurajator de pe margine. Matei ia ochelarii şi îi scapă pe jos într-un gest care s-ar fi vrut spontan, dar pe care il face cu atata grija incat copiii explodeaza in rasete. Se preface surprins de stangacia lui.
– Ni-no, ni-no, ni-no, porneste Laurentiu o alarma si toti copiii il imita.
Matei trece si de ultimul obstacol.
– Replica, spune Maria.
– Sunteti niste fraieri, asa mi-a spus el sa zic, il paraste pe Laurentiu.

Sala e distrata. Secventa se reia. Malina se urca pe scena pentru comentarii. Se opreste langa “fereastra”. Ramane sobra.
– Eu am facut putin mai activ totul. Ai intrat gresit. Nu trebuie sa calci aici – adica pe o latura a scaunului unde conventia spune ca e perete – ci sa te urci pe scaun, sa te rotesti si sa cazi pe partea cealalta. Altfel e interzis.
– Actiune, spune Malina si apoi se asaza cu palmele pe buza scenei si isi culca fata pe bratele impreunate. A topit orice exigenta.

Matei intra pe fereastra cum trebuie, face cativa pasi, scapa un oftat scurt cand isi aminteste ca a uitat de ochelarii. Se reintoarce langa fereastra si ii pune la ochi, apoi merge lejer inainte. Numai hot nu zici ca e. Isi da seama ca nu e bine, se reintoarce la fereastra si incepe sa calce cu grija.
– Stop, stop, ii striga Malina. In filmari, toata lumea te priveste. Poti sa faci greseli, dar sa nu le repeti asa. Actiune, reia Malina.
Matei trece de fereastra cu miscarile care ii sunt cel mai la indemana, paseste mai departe, uita de ochelari, dar isi propune sa continue, ajunge la elixir, il ia de pe tron, se intoarce lenes la fereastra, scapa cu grija ochelarii jos si alarmele pornesc prin vocea lui Laurentiu si a copiilor. Iese din sala tronului unde se petrecea actiunea.
– Sunt un mare fraier, spune apasat, ca si cum ar crede-o. Apoi sare obosit de doua ori in sus. Toti copiii il aplauda si rad sanatos.
Maria si Laurentiu cad de acord – “Malina e cea mai buna regizoare cu care nu am vrea sa lucram niciodata pentru ca e dura.”

Mihaela Iancu

nota mea: pt bunul mers al industriei o precizare. pentru acest post guest star, mihaela iancu a fost retribuita cu 50 de ron din bugetu-mi personal. sunt sigura ca mihaela ar fi scris si fara bani, dar nimik n-ar trebui sa fie gratis. nici chiar pe web.

451

atelier de miscare corporala

atelier de mişcare corporală-Performing The Body, coordonat de coregraful Florin Fieroiu.
7 – 10 oct la Teatrul Ion Creanga

Atelierul este structurat pe 3 etape :

1) exerciţii de stimulare a creativităţii limbajului corporal
2) exerciţii de subordonare a acţiunilor unor reguli care nu sunt cunoscute dinainte
3) exerciţii de disociere a actului teatral în 3 roluri şi spaţii distincte: Generatorul, Dramaturgul şi Performerul:

Atelierul se adreasă tuturor actorilor interesaţi de a-şi redescoperi expresivitatea şi de a învăţa noi tehnici de comunicare non-verbală

Înscrierile se fac Secretariatul teatrului, Bd. Gheorghe Magheru nr 27, etaj 1,sector 1, Bucureşti , între orele 10 şi 15, pe baza unei cereri, până la data de 30 septembrie sau prin email : adriana.barbu@teatrulioncreanga.ro

272

citeva foto by radu afrim

radu afrim a fost la gala tinarului actor unde a fotografiat lebede:)

glumesc.
au cistigat in gala actritele care i-au placut si lui, agnes benedek si eliza tuturman. cronica lui delicioasa e pe facebook

altfel, s-a intors la braila unde mai are putin si are premiera cu o piesa – titlu provizoriu sufletul.puncte de vedere. e in plan sa fie premiera pe 29 sept, iar cu doua zile inainte, la piatra neamtz, e o alta premiera by afrim, herr paul.

pentru ca nu ne-am conversat de ceva vreme, am compensat in seara asta, in felul nostru, cu un schimb de fotografii: el a dat, eu am primit cu drag.

iata -o pe andreea gavriliu intr-o ipostaza care-mi aminteste de fata cu cercel de perla a lui j. vermeer

si o fotografie care-mi place mie f f tare

altfel, in octombrie monteaza la odeon, so it will be fun for us.

*
toate fotografiile by radu afrim
daca vreti sa stiti ce mai lucreaza/monteaza/ fotografiaza vizitati-i site-ul

405

culise despre Jeremy Irons si Festivalul de teatru de la Alexandria

iata detalii de culise de la ceva ce ar trebui sa fie printre primele stiri la jurnale diseara: Jeremy Irons le vorbeste unor copii din Alexandria incurajindu–i cu festivalul lor de teatru.

cum s-a ajuns aici?

Angela Gheorghiu – un nou sustinator al festivalului in acest an – era la New York unde Jeremy Irons juca pe Broadway. a vorbit cu el, i-a povestit cit de minunati sunt copiii si i-a propus sa le trimita un mesaj.

mesajul pe care sper sa-l vedeti diseara si la stiri a fost inregistrat in pauza spectacolului lui Jeremy Irons, in teatru. a iesit mai mult de un mesaj, e o marturisire emotionanta si personala despre efortul pe care-l fac actorii ca sa invete toata viata meserie.

cotidianul a pus deja filmuletul pe site-ul lor asa ca il puteti vedea aici

*
cind am citit ce am scris dintr-o suflare, mi-am adus aminte de gindul meu de la conf de presa “de ce si ei, si toata lumea, se gindeste la andreea si la alex ca la niste copii. e adevarat ca au putin peste 18 ani, dar sunt MARI.”

199

citeva birfe – Festivalul de teatru de la Alexandria

pentru mine orice intilnire cu andreea bortun si alexandru ion e ca o gura de energie pozitiva.

i-am vzt azi din nou la conferinta festivalului national de teatru tinar, festivalul minune (in cel mai pur sens al cuvintului) si o sa am un zimbet cald pentru toata ziua.

s-au lasat greu convinsi sa spuna ca au batut din usa in usa la toti oamenii cu bani din alexandria ca sa stringa mai putin de jumatate din bugetul festivalului de anul trecut . culmea e ca fac festivalul chiar si cu banii astia putini, au sufletelele asa de pline incit pe durata evenimentului cred ca sunt in stare sa se hraneasca si cu aer numa’ sa le iasa bine festivalul.
*

let’s have some fun cu un pic de birfe profesionale despre citiva dintre membrii juriului.

marius manole arata brici. cind povestea despre energiile care se aduna in jurul acestui festival, pun pariu ca se gindea la energiile pe care le-a simtit si trait in atelierul lui andrei serban de la horezu.
inainte de conferinta de presa mi-a pove – pe fastforward – ca, la atelierele lui AS, erau impartiti in grupe si aveau cite doua zile sa faca o piesa, cu decor, cu miscare, cu tot.
“de ce dracu lucram noi 6 luni la o piesa in bucuresti?” se intreba mirat cind povestea despre lucrurile frumoase pe care le-a simtit/fct acolo.

arata chiar bine, odihnit, relaxat. mi-e tare drag de el, e poate unul dintre cei mai constinciosi si mai workalcoolici dintre actorii pe care-i cunosc.

*
mihaela michailov tocmai ce s-a intors de la o bursa la londra. era si ea zen dupa experienta londoneza unde a vzt-o si pe anamaria marinca in 4:48 Psychosis, piesa laudata cu super cronici in ziarele britanice.
“singura, nemiscindu-se deloc din loc, doar mutindu-si privirea si gesticulind cu miinile, m-a tinut acolo 70 de minute de text”
cine stie textele lui sarah kane (doamna cu replica pe care eu o iubesc profund “daca nu simti, n-are niciun rost”, Purificare), stie ca e f f greu sa faci asta.

*
cea mai simpa faza a fost ca a vnt bumbutz la conferinta de presa. stia povestea cu jeremy irons care ii sustine pe copiii astia simpatici, ii stie si pe andreea si pe alexandru pt ca i-a fotografiat pentru tabu, dar nici eu nu ma asteptam sa vina. cel putin aseara pe la 9 juma cind am plecat de la un meeting la care era si el, habar nu aveam ca vine.

*
nice people (si la masa vorbitorilor, si in sala), nice energii.
vinerea ailalta ma gindesc sa merg la alexandria pt ca e ziua cea mai hot a festivalului (care se desfasoara intre 15 si 22 august)

257
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!