“Do I draw? No. Then again, nor do lots of designers. But I know how a dress should sit – I’ve worn so many”
Doamna Victoria Beckham in The Times, jurindu-se pe mama si pe tata ca ea a fct totul la colectia noua de rochite (400 la numar, toate numerotate). Intr-un interviu fct de Lisa Amstrong
– Care e cea mai buna mincare pe care ti-a gatit-o Angelina ?
– Cereale.
*
interviul era pt o revista britanica si era mentionat de The Observer fara sa se precizeze exact sursa.
eat me. drink me. connect me. take me. restore me. wine & dine me. inspire me. clean me.
pe fiecare obiect din camera e o eticheta. ceva cu “me”. pe sticla de apa plata, pe punga in care sa-ti pui hainele pentru curatatorie, pe cablul de conexiune la net, pe cartolina cu nr de taxi etc etc
🙂
*
la micul dejun m-au lovit informatiile de pe reuters, yahoo, AP.
stiti genul ala dreptunghi din plastic or hirtie pe care e meniul restaurantului sau oferta speciala si pe care ti se pun tacimurile? pe chestia aia, la micul dejun, erau stirile diminetii.
eu am mincat la 9 si stirile erau de la 7. cu logo-ul hotelului, ora la care au intrat pe fluxul agentiilor si tot tacimul. tiparite special. urmau sa fie tiparite altele cu stirile de la ora 10.
am fo ieri la cursul lui Cristi Lupsa pentru initiatii in jurnalismul narativ.
in sala de curs erau 12 tineri. cu mintea curata. care nu judeca/eticheteaza inca, ci descopera.
si Cristi care construia o plasa emotionala in care ei ca sa se poata arunca in cap cu toate emotiile si problemele pe care le aduce o scriitura atit de personala si de consuming.
*
ei se concentrau pe cum, el ii indrepta usor catre de ce
ei erau mai interesati de destinatia finala, el le aprindea citeva lumini pe alee
ei si-ar fi dorit sa se teleporteze la punctul terminus, el ii tragea de mineca sa se uite la ce e pe drum
ei se temeau sa nu-si rateze subiectele, el le spunea ca daca nu le-ar mai fi teama ar trebui sa stea acasa si sa nu mai faca meseria asta.
*
la capatul drumului unii dintre ei vor face cariera in genul asta de scriitura, altii vor stii sti sa citeasca si sa aprecieze corect munca acelora care scriu jurnalism narativ.
mi-ar placea sa stiu ca fiecare dintre ei sunt constienti cit de important este faptul ca sunt printre primii in Romania care invata asta. si ca de ei depinde ca genul asta de scriere sa fie inteles si apreciat corect, prin urmare si munca lor sa le fie rasplatita pe masura. de modul in care vor stii sti sa se prezinte altora, sa se vinda, dar mai ales sa se ajute intre ei.
in ziua in care in grupul asta restrins de tineri (care scriu aparent doar cu sufletul, dar cu multa minte si munca atasata) cineva se va duce cu un subiect catre altcineva si-i va spune: “tu il poti scrie mai bine decit mine, nu vrei sa incerci sa-l faci?”, ei vor deveni o forta.
pentru ca din momentul acela pentru ei va fi mai importanta povestea care trebuie sa ajunga la public in forma cea mai de impact, in rama cea mai potrivita, cu lumina cea mai frumoasa pe ea.
sunt convinsa insa ca pina atunci vor invata sa faca bungee jumping cu subiectele lor aruncindu-se in gol stiind ca, la o adica, jos de tot e plasa aia emotionala. care va deveni tot mai sigura pentru ca va aduna multe din gindurile lor despre confuzie, neputinta, teama, ratare. ca-ntr-o familie.
(editarea de gramatica post scriere dupa commenturi cu tras de urechi:) sorry. la revista ma salveaza corectura de asemenea greseli. imi pare rau ca le mai fac din cind in cind )
e mai vechi articolul, dar da o imagine despre industria din liga mare.
cit cistiga sefa de la Vogue sau seful de GQ or domnii smart de la Time.
si cum iau decizii unii grei cind e vb de alegerea unui job.
(l-am gasit din intimplare, dar merita aruncat un ochi, chiar daca e vechiutz)
aici
Kroft: What was your conversation like the next morning at the breakfast table with the kids.
Michelle Obama: Yeah, everyone was tired.
Mr. Obama: Because they had been up until midnight.
Michelle Obama: They had been up. But we got up and went to school. But we went to school late. Barack, you slept in. You know, so I think we were just back into the routine. Our hopes are to just to keep the girls moving. It’s like okay , Daddy’s president-elect, okay, we can get to school by 10. And we got to the school and the folks at the school were excited. Some people were cheering as I walked the kids to the class. And I remember Malia saying, ‘That’s embarrassing.’ But you know, it was a pretty normal day for us.
***
60 minutes – d la CBS
cea mai mare audienta a emisiunii in ultimii 10 ani, la acest interviu
transcriptul integral aici
in 2005, un jurnalist de LA TIMES, Steve Lopez, a intilnit pe strada un cersetor – Nathaniel Anthony Ayers- care cinta dumnezeieste. a aflat ca a studiat la Julliard, ca e schizofrenic si are un vis: sa cinte la Disney Hall, sala de spectacole a Filarmonicii din LA.
primul articol despre cersetor aici , o alta poveste din serie pe care eu o iubesc mult aici ( daca n-aveti timp, cititi-o doar pe asta, pliz pliz pliz, e despre cind ajunge la Disney Hall si se intilneste cu membrii filarmonicii)
si intreaga serie de articole despre prietenia celor doi, aici
*
filmul the soloist are premiera in martie. cu robert downey jr in rolul jurnalistului si jamie foxx in cel al cersetorului.
azi i-am scris un mail lui steve lopez si mi-am comandat cartea despre aceasta intilnire:)
is it possible to fall in love with someone you have never met, someone you watch on tv?
nothing is easier than to desire people we don’t know. getting to know someone is generally a highly unromantic process, for it means discovering that other people are ultimately as inadequate and anxious as we are.
*
we don’t need beauty to make art. art is inspired precisely by the absence of beauty, the recollection and nostalgia for a beauty we do not clearly possess.
*
life is essentially a tragic business for all of us. Why? because all our loved ones will die and our children are mortal.
*
how terrible would it be if, in 100 years, people didn’t have relationships with each other, but with robots and computers?
one can fully imagine sex with machines, but somehow love with seems harder. why? because at the end of the day, we all are troubled with the question: does she/he really love me? or is she/he faking?
the robots just couldn’t reassure us enough, the robots could never quell our anxious narcissism.
*
it is recognised that to be good at sex requires practice, even thought. less common is the idea that love would require equall effort. in other words, it’s not just a feeling, it’s a discipline – an art.
*
do you think certain animals love each other?
it’s uncomfortably likely that yes, animals feel a lot more that we hope they might when we fry them up for supper. they probably are seduced by one another’s lively appearance.
they feel tenderly towards children, they are saddened bu death. they cry. what does that make of us? casual murderers of course.
***
interviu cu alain de botton in another magazine despre noua sexualitate.
domnul care a pus intrebarile acestea magice se numeste dan crowe.
***
alain de botton are carti traduse si in romaneste; eseuri de indragostit, despre farmecul lucrurilor plictisitoare, consolarile filozofiei si sex, shopping si-un roman.
Rolling Stone magazine is shrinking with the times.
After more than four decades of standing out with a larger format than other magazines, it will step back and look like everyone else starting with the Oct. 30 issue, due out this week.
The adoption of a standard format could boost single-copy sales and reduce production costs for advertising inserts such as scent strips and tear-out postcards. The magazine says any cost savings, though, will be offset by the inclusion of more pages and the shift to thicker, glossier paper.
Rolling Stone chose Barack Obama, who is campaigning for president on a theme of change, for the cover of the Oct. 30 issue. By contrast, the last issue in the oversize format featured a cartoon of Obama’s opponent, John McCain. «Like the man we are featuring on the cover for the third time in seven months … we embrace the idea of change,» editor Jann S. Wenner wrote in the new issue. «Not change for the sake of change, but change as evolution and growth and renewal, change as the kind of cultural renaissance that gave birth to Rolling Stone more than four decades ago.»
am o problema cu utilizarea corecta a cuvintelor cind e vorba de descris emotii.
cred ca romanii sunt patetici. nu stiu sa fie eleganti in suferinta. ( sau in bucurie)
si mai cred ca multi dintre bunii mei colegi, jurnalistii, aleg calea cea mai usoara – aia cu descris suspine – cind e vorba de scris despre cei care pleaca spre alte lumi. se comporta in scris precum ne e traditia-balcanici, cu bocitoare.
*
mi-am spus of-ul in Jurnalul National, dar ca sa fiu sigura ca afla cit mai multa lume il postez si aici
🙂
unele geniale, cum e aia de la interview cu marc jacobs .
clasamentul aici
*
asta e cea mai buna
coperta a anului.
contextul e ca, domnul din poza, eliot spitzer a fo nevoit sa demisioneze din functia d guvernator al statului new york, dupa ce s-a aflat ca e prieten apropiat cu niste doamne prostituate.
in time, simplu si la obiect, emotionant si discret: Robert Redford Remembers Paul Newman
*
noi romanii nu putem trata cu la fel de multa eleganta acest gen de subiecte. nu -mi aduc aminte ca la disparitia lui pintea, rautu, ciobanu sau iordache, una bucata publicatie sa fi dat spatiu pentru un remember scris- trait – simtit de unul de-al lor, din gasca lor, de nivelul lor.
nu vorbesc aici de interviuri si dat cu parerea, or de reportaje. vorbesc de lasat la liber pe un actor sa scrie despre altul de-al lui.