Tag : angela gheorghiu

Angela Gheorghiu Adriana LecouvreurAngela Gheorghiu si scandalul de la Opera dintr-o alta perspectiva

Angela Gheorghiu si scandalul de la Opera dintr-o alta perspectiva

De cand a inceput scandalul de la Opera Romana i-am rugat pe prietenii mei jurnalisti sa se uite putin dincolo de aparente, sa nu fie patimasi si sa inteleaga nuantele din spatele vorbelor celor implicati. Si mai ales sa le inteleaga interesele.

Am mai spus, si scriu si aici, ca pentru cineva care vrea sa scrie corect despre subiect sunt doua cai nevazute inca care s-ar rezuma astfel – follow the money si lupta pentru suprematia functiilor/ pozitiilor.

Cred ca jurnalistii care scriu pe subiect au nevoie de mai multa rigoare si de ceva mai putina patima si ma bucur din inima ca doamna Angela Gheorghiu ia atitudine cu o eleganta exemplara.

As mai adauga ca am avut onoarea si placerea sa lucrez in proiecte in care a fost implicat si Tiberiu Soare si m-am uitat la domnia sa super analitic si cu mare obiectivitate. Nu am gasit niciodata, in intalniri la ani distanta, motive sa ma indoiesc de profesionalismul, decenta si… discretia domniei sale.

Discretie si eleganta de a nu se implica in scandaluri – calitati pe care, cred, ca le speculeaza unii si altii acum.

Las mai jos opinia doamnei Angela Gheorghiu cu speranta, din inima, ca Opera Romana va fi curand o institutie puternica, in care sa functioneze meritocratia si cu spectacole (de opera sau balet) care sa ne incante si sa ne emotioneze pe noi, spectatorii.

Angela Gheorghiu sustine reformarea Operei Nationale Bucuresti sub noua sa conducere

”Urmaresc de mai multe zile cu stupoare, ingrijorare, dar si cu mare speranta evenimentele de la Opera Nationala Bucuresti. Impreuna cu colegi romani din tara si din strainatate ne-am alaturat maestrului Tiberiu Soare si am salutat numirea sa la conducerea operei bucurestene. Am sperat ca, in fine – dupa multe decenii de dezolare – ar putea veni si momentul reformei pentru o institutie care trebuie sa redevina prima scena lirica a tarii.

De atunci, insa, sunt si suntem uimiti ca, in loc sa punem cu totii, de indata, umarul la proiectul atat de necesar de reintrare a Operei intr-un cadru legal si artistic de normalitate, asistam la sicane si boicoturi.

Am rugat foarte mult pe Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, pe Primul Ministru, domnul Dacian Ciolos si pe Ministrul Culturii, domnul Vlad Alexandrescu sa analizeze cu mare atentie neregulile petrecute pana acum sub precedentele conduceri ale Operei Nationale Bucuresti si sa asigure conditiile in care institutia sa poata reveni la legalitate.

Artistii nu trebuie sa ceara sau, si mai grav, sa-si asume titluri inexistente, ci sa demonstreze cu intelepciune si tact tot ce sunt capabili sa faca cu talentul lor, mai ales in aceasta perioada dificila. Asteptam cu totii, de 26 de ani, o echipa artistica si manageriala inteligenta si cu dragoste fata de publicul din Romania, dar mai ales pentru toti artistii Operei si Operetei, doua institutii care trebuie sa renasca, fiecare in traditia si in teritoriul ei.

Sunt sigura ca Maestrul Tiberiu Soare, cu care am colaborat in Romania si in strainatate cu un succes real, ne va face pe toti artistii lirici, cei ce locuiesc in Romania sau in strainatate, sa ne unim si sa dorim sa ne reintoarcem deseori la Bucuresti, pe scena Operei Romane. Personal, visez la inca un ‘debut’ in cariera mea, pe scena Operei din Bucuresti, pe prima scena a tarii mele, unde pana acum nu am cantat niciodata o opera.

Indemn pe toti artistii romani, muzicieni si balerini, sa se reintoarca cu inima si talentul lor, in tara.  Imi doresc si fac atenti pe toti organizatorii de festivaluri, concerte si directori de institutii artistice din Romania ca mai intai artistii romani sa fie respectati in tara lor, asa cum tara lor respecta, intotdeauna, artistii straini invitati si care sunt de aceeasi mare valoare ca si noi, practica valabila in toate tarile cu traditii culturale in toata lumea.

Romania este una dintre acele natii creative, ce au dat nume emblematice in cultura internationala, fapt dovedit si recunoscut pe plan mondial de peste o suta de ani. Abia astept sa ne revedem pentru o mare gala la Opera Romana din Bucuresti!”

ANGELA GHEORGHIU

 

5877
angela-gheorghiu-photo-01#Colectiv – Inca o lectie grea invatata via Angela Gheorghiu

#Colectiv – Inca o lectie grea invatata via Angela Gheorghiu

Speta suna asa: Angela Gheorghiu, profund marcata de nenorocirea de la Colectiv, a decis in decembrie 2015 sa faca prima ei gala caritabila in Romania si prima gala pe care a organizat-o vreodata de la cap la coada, ca sa stranga fonduri pentru victimele de la Colectiv.

Imaginati-va o soprana – poate cea mai mare soprana a lumii in acest moment – care se apuca sa dea telefoane sa-si faca echipa ca sa organizeze gala umanitara (de obicei, artistii de calibrul domniei sale sunt invitati la gale si nu au treaba cu organizarea lor) si tot efortul pe care-l implica acest drum pe care nu esti obisnuit sa mergi.

Pentru ca am prieteni apropiati care s-au aflat la capatul celalalt al telefonului cind doamna Angela Gheorghiu i-a rugat sa se implice – probono – in organizarea acestei gale, stiu foarte bine cum au stat lucrurile.

A fost un efort imens – logistic si uman, toti cei implicati (orchestra, cor, dirijor, echipe de top in stringere de fonduri, in organizare de evenimente, in comunicarea lor) au fost cooptati probono si evenimentul a avut 3 directii:

– stringere de fonduri pentru victimele colectiv si un mesaj de incurajare si sustinere pentru familiile lor

– un mesaj cu putere de exemplu pentru ca si alti artisti de calibrul Angelei Gheorghiu sa faca actiuni similare, dar si o forma de educatie sociala prin cultura

– un concert rar de care bucurestenii sa se poata bucura, intrucit programul Angelei Gheorghiu nu e foarte darnic cu vizitele si concertele la Bucuresti

In colaborare cu fundatia Pretuieste Viata a Andreei Marin (cooptata pentru ca avea experienta foarte mare in stringere de fonduri) , cu donatii externe dar si cu sumele incasate din bilete s-au strins 430.000 RON.

Numai ca banii incasati din bilete – adica  231.525 RON  – care ar fi trebuit sa fie achitati de operatorul S.C. Project Expoziție Games & Sports S.R.L (biletoo.ro) catre Fundatia Pretuieste Viata nu au fost nici pana acum livrati.

Si-acum situatia arata asa:

Angela Gheorghiu si Andreea Marin (prin Pretuieste Viata) si-au dorit si isi doresc sa faca totul intr-un cadru foarte organizat si au stabilit ca vor da banii mai departe catre Fundatia Estuar care are in evidenta 150 de familii afectate de incendiul de la Colectiv.

Victimele de la Colectiv au tot mai multa nevoie de bani pentru ca au iesit din spitale, au de facut recuperari, au de mancat si platit facturi, iar ei nu pot munci pentru ca sunt inca – multi – incorsetati in bandaje mai ales la maini.

– pentru ca Gala Caritabila a fost un eveniment ultra mediatizat (mediatizarea a ajutat la strangerea banilor), victimele incep sa solicite bani de la Fundatia Pretuieste Viata si, sub imperiul frustrarilor (de la oboseala, stres, boala) sa se revolte ca nu primesc bani in clipa in care-i cer.

Banii sunt inca in aer pentru ca baiatul care a incasat biletele nu i-a livrat. (ceilalti bani din donatiile directe au plecat catre Estuar).

ce am invatat eu din asta?

Ca in Romania e foarte greu sa faci bine. Si de multe ori cind vrei sa faci bine si sa si educi prin actiunea ta, te lovesti de ziduri grele si ramai cu rani rele.

Cred ca Angelei Gheorghiu ii era mult mult mai simplu sa faca o donatie directa catre citeva familii ale victimelor de la Colectiv cu banii pe care i-a strins din donatii directe. Doar ca n-a vrut sa faca o “susha” si a incercat sa lucreze asa cum se face peste tot in lume, sa aiba o gala umanitara prin care sa stringa bani, dar sa si miste suflete ca sa se declanseze un alt sir de donatii.

Intre timp, pentru ca e in Romania, a inghitit-o sistemul.

Personal ma bucur ca am avut intelepciunea sa realizez in acele momente de criza ca e mult mai eficient sa donez direct in conturile prietenilor care au fost afectati la Colectiv. Am gindit pragmatic stiind ca au cheltuieli urgente si ca, prin orice fundatie, dureaza pina ajung banii la ei.

Am donat in primele zile dupa accident mai multor victime aflate in situatii de criza, am donat si in saptaminile urmatoare si, mi-am promis, am sa donez constant o perioada mai lunga pentru ca oamenii respectivi nu pot munci si trebuie sa-si plateasca medicamente si facturi. (chiar si asa, am facut si donatii pentru Crucea Rosie si Mereu Aproape via sms)

Dar lectia asta trista, despre cum apare o rotita din mecanism care se impotmoleste si strica ceasul atunci cind ai mai mare nevoie de el, e ceva ce ar trebui sa invatam sa schimbam. Pentru ca nu e eficienta calea individualismului – donez si tac -, ci cea  in care ne unim eforturile si emotiile si miscam muntii.

11169
angela gheorghiu umanitar colectivconcertul umanitar ANGELA GHEORGHIU – o rugaciune COLECTIVa

concertul umanitar ANGELA GHEORGHIU – o rugaciune COLECTIVa

Am fost aseara la gala umanitara exceptionala organizata de Angela Gheorghiu in sprijinul victimelor de la Colectiv si tot ce am in minte, dincolo de emotia puternica, sunt super energia cu care am plecat din sala și gandul ca acest concert n-a fost despre a canta.

Prin lucrarile alese, Ateneul s-a transformat intr-o biserica in care spectatorii si-au spus rugaciunile. Angela Gheorghiu a si cantat ”Tatal nostru” o lucrare compusa de Anton Pann si, pentru ca stateam foarte aproape de scena – in primul rand -, i-am vazut pe muzicienii din Filarmonica George Enescu cum murmurau cuvintele din Biblie, dar si pe spectatorii din jurul meu cum se emotionasera profund.

In sala se aflau iubitori de muzica clasica, veniti special pentru a o asculta pe Angela Gheorghiu (care canta foarte rar in Romania); erau – in mare majoritate – departe de cei care ar fi mers in cluburi precum Colectiv, iar faptul ca, prin achizitionarea biletelor, au donat pentru familiile victimelor de la Colectiv mi se pare o foarte frumoasa intalnire intre lumi si muzici.

De asta cred ca acest concert n-a fost despre a canta ci despre a uni lumi si spirite: Corul si Orchestra Filarmonicii George Enescu au sustinut  pentru a treia oara in toata istoria lor un concert fara a primi un fee, unul dintre cei mai prestigiosi dirijori romani – Tiberiu Soare – si-a gasit timp pentru repetitii, iar Angela Gheorghiu, dincolo de efortul domniei sale de a-i reuni pe toti – a dat telefoane pentru donatii speciale la prieteni din strainatate si – departe de ochii lumii – a fost in spital sa se intalneasca cu ranitii de la Colectiv si sa-i bucure.

Am vazut o Angela Gheorghiu foarte emotionata si foarte foarte concentrata in prima parte a concertului –  piesele cu influenta religioasa – si-o Angela Gheorghiu cu un zambet cald si cu speranta in a doua parte cand i-a bucurat pe spectatori cu doua fragmente din lucrari de Puccini, aflate in repertoriul sau (Tosca – Vissi D’arte si Gianni Schicchi – O mio babbino caro).

Si-o Angela Gheorghiu care – pe zambet – a facut instructie cu noi, spectatorii: ne-a ridicat in picioare si-am cantat impreuna imnul national.

Mi-a adus aminte de tonul ei dojenitor din timpul unui interviu pe care l-am facut in urma cu cativa ani, cand i-am spus ca mentioneaza mereu in gale si interviuri ca e din Romania.

„De ce puneţi voi, jurnaliştii, mereu problema aşa? Cum să nu spun, dacă aşa este. Îi pun să scrie că sunt din Adjud din România, nu doar ţara. Dacă m-aş fi născut într-un sătuc dinAmerica, n-as fi avut acelaşi respect?”, a ripostat strângând pumnul drept şi aducându-şi mâna pe lângă corp.

Aceeasi incrancenare a pumnului drept am vazut-o si aseara cand canta Imnul National.

puteti dona pentru #colectiv in aceste conturi
RON RO25BRDE445SV33742074450
EUR RO13BRDE445SV33742314450

 

angela gheorghiu umanitar colectiv 2

2441
angela gheorghiu colectiv#Colectiv Angela Gheorghiu Concert caritabil

#Colectiv Angela Gheorghiu Concert caritabil

Sunt momente in care n-ai nevoie sa-ti spuna altii despre un om ca e bun – din aluatul bun – pentru ca faptele vorbesc de la sine.

Faptele arata asa, Angela Gheorghiu  – al carei program  in acets moment este foarte foarte incarcat  – a aflat de intimplarea trista de la Colectiv din urma cu citeva saptamini. La momentul respectiv a donat bani, dupa care si-a spus ca e prea putin si impreuna cu minunatul dirijor Tiberiu Soare si participarea Corului si a Orchestrei Filarmonice “George Enescu”, dar si cu asociatia “Pretuieste viata” au pus la cale de un concert caritabil ale carui incasari merg catre victimele de la Colectiv.

Angela Gheorghiu a participat la unele dintre cele mai mari gale caritabile din lume dar este pentru prima data cind initiaza si sustine integral un concert umanitar la Ateneul Roman, in beneficiul unei cauze care a produs si produce, la nivelul intregii societati, valuri de compasiune, solidaritate si dorinta de schimbare in mai bine.

“Nu pot sa nu ma gandesc nu numai la victime, dar si la rudele si prietenii acestora afectati, la randul lor, de tragedia de la Clubul Colectiv. Ei toti au nevoie de acum incolo de sustinerea intregii societati romanesti, de promisiunea ca asemenea dezastre nu se vor mai repeta. Fiecare dintre noi, de la mic la mare, e dator sa fie profesionist si responsabil, orice ar face, orice rol ar juca, nu numai pentru sine, dar si pentru cei din jur. Este timpul sa trecem la fapte nobile, e timpul sa fim solidari, e timpul sa fim mai buni, mai implicati, mai omenosi.”

Omenesc este ca, in asemenea momente, sa se implice toti oamenii de cultura din Romania, sa daruiasca fiecare ce are mai bun semenilor sai, pentru a fi bune si importante exemple de urmat. Noi, muzicienii, nu trebuie sa uitam niciodata ca muzica estel imbajul international pentru suflete, ca uneste spirite si culturi diferite si ca poate si trebuie sa fie parte din vindecare – nu numai a indivizilor, ci si a societatilor.”Angela Gheorghiu

Biletele au pret unic 315 ron si pot fi achizitionate de la retelele BILETOO.ROsi BILET.RO, darsi din Librariile Librarium si Eminescu, magazinele Flanco, Palatul National al Copiilor si magazinul BiletFan – Statia de metrouUnirii 1.

Puteti sustine Campania si donind direct in conturile deschise special de Fundatia “Pretuieste Viata” pentru acest eveniment.

RON      RO25BRDE445SV33742074450

EUR       RO13BRDE445SV33742314450

 

1805
angela-gheorghiu-photo-01In the mood for Angela Gheorghiu

In the mood for Angela Gheorghiu

Astazi este ziua de nastere a doamnei Angela Gheorghiu.

Doamna Gheorghiu este probabil singura romanca in viata careia i se poate spune DIVA in adevaratul sens al cuvintului si , dincolo de celebritatea sa internationala, de talentul cu mare har de la Dumnezeu (dupa ce o vezi o data cintind pe scena intelegi de ce e la nivelul la care este, pur si simplu te hipnotizeaza), dincolo de tot ce s-a scris despre domnia sa, Angela Gheorghiu este una dintre femeile ireal de frumoase care au relaxarea sa spuna citi ani implinesc cu fiecare aniversare.

Doamna Angela Gheorghiu implineste astazi 50 de ani si 25 de ani de super cariera internationala.

E un moment frumos sa vi-o arat in citeva dintre fotografiile cele mai spectaculoase de de-a lungul anilor, presarind printre fotografii informatii din activitatea domniei sale. (eu nu stiam pina la acest articol ca a cintat cu MIchael Jackson)

angela gheorghiu 1 angela gheorghiu 2

Gheorghiu-a-PortraitGheorghiu Angela_Andre Rau_3993 *** Local Caption *** Gheorghiu Angela_Andre Rau_3993

angela gheorghiu Angela-Gheorghiu-9

 

În 1981 cântă pentru prima data la Ateneul Român, într-un concert. Din 1984, studiază la Conservatorul Ciprian Porumbescu, astăzi Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu.

1984 -1990 – Participă la numeroase concerte, emisiuni TV și înregistrări la București.

1990 – Debutează la Opera din Cluj-Napoca, în rolul principal, Mimi din opera lui Puccini ”La boheme”.

1990 – Câștigă competiția internațională pentru tineri soliști de operă Belvedere Singing Competition

1992 – Debutează la Royal Opera House Covent Garden în rolurile Zerlina din ”Don Giovanni” și Mimi din ”La boheme”

1992 – Debutează la Opera de Stat din Viena, cu Adina din ”L’elisir d’amore”, de Donizetti

1993 – Debutează la Metropolitan Opera cu Mimi din ”La boheme”

1993 – Debutează la Salzburg Festival, cântănd “Spiegarti non poss´io” din opera lui Mozart, ”Idomeneo”

1994 – Cântă alături de Placido Domingo într-o serie de concerte în România, Germania, Republica Cehă, Elveția, Austria, Finlanda, Statele Unite, Peru și Portugalia

1995 – Înregistrează primul album de studio cu DECCA

1996 – Înregistrează prima operă cu EMI, ”La Rondine”, la studiourile Abbey Road din Londra

1999 – Participă la spectacolul “Michael Jackson and Friends” din Munchen, dedicat strângerii de fonduri pentru copiii din Kosovo

Angela Gheorghiu Adriana Lecouvreur 2Angela Gheorghiu Adriana Lecouvreur angela-gheorghiu-3Angela-Gheorghiu-6 Angela-Gheorghiu-7

2000 – Interpretează rolul titular din ”Tosca”, în filmul regizat de Benoit Jacquot. Filmul este urmat de o producție nouă a operei, la Royal Opera House, producție creată special pentru Angela Gheorghiu

2002 – Ia parte la concertul ”Proms at the Palace”, organizat cu prilejul Jubileului Reginei Elisabeta a II-a, (Golden Jubilee Celebration) la Buckingham Palace, în prezența Casei Regale a Marii Britanii

2003 – Participă la cea de-a zecea ediție a Concertului Premiului Nobel, susținut la Oslo, în prezența Casei Regale a Norvegiei

2005 – Cântă la concertul organizat cu prilejul Jubileului Reginei Beatrix a Olandei, la Palatul Regal din Amsterdam

2005 – Cântă în deschiderea stagiunii Operei din Valencia, în prezența Casei Regale

2006 – Susține primul recital la Scala din Milano

2006 – Cântă în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes

2007 – Interpretează rolul Violetta din ”Traviata” de Verdi, la Scala din Milano

2007 – Interpretează rolul titular la premiera mondială a operei compozitorului Vladimir Cosma ”Marius et Fanny” la Marsilia

2008 – Participă la spectacolul ”Tribute to Pavarotti” la Petra, în Iordania, concertul fiind înregistrat pe DVD

angela-gheorghiu-4 Angela-Gheorghiu-5  angela-gheorghiu-photo-01 AngelaGheorghiuPhotos2

1995 – 2010 – Câștigă numeroase premii internaționale pentru interpretările sale

2010 – O nouă producție creată special pentru ea marchează centenarul operei lui Cilea, ”Adriana Lecouvreur” – Angela Gheorghiu interpretează rolul titular în premieră, la Royal Opera House Covent Garden

2010 – Primește Ordinul Steaua României în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Președinția României

2010 – Angela Gheorghiu devine Doctor Honoris Causa al Universității de Artă George Enescu din Iași

2011 – Interpretează în premieră mondială o lucrare vocal simfonică a celebrului compozitor grec Vangelis, la spectacolul de deschidere a Amfiteatrului Katara din Doha, Qatar

2012 – Este invitată să cânte la Balul Operei din Viena

2012 – Regele Mihai I al României îi conferă Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate

2014 –  Angela Gheorghiu primește titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Romania

2015 – Primește, în octombrie, European Cultural Award la Dresda

**

Am avut onoarea si bucuria sa fac un interviu cu doamna Angela Gheorghiu pe care-l puteti citi aici

3158
ANGELA GHEORGHIU 3STORY: ANGELA GHEORGHIU – DIVA VIITORULUI

STORY: ANGELA GHEORGHIU – DIVA VIITORULUI

Aseara am vazut-o pe Anghela Gheorghiu pentru prima data live, pe scena Operei Romane. Un spectacol in onoarea unui fost coleg de clasa, Mihnea Lamatic, spectacol incarcat de emotia unui simbol aparte “prima reprezentatie pe scena Operei de la momentul studentiei”.

Cind am plecat de la Opera, pluteam. A fost magnetica, nu puteai sa te uiti la nimic altceva de pe scena, iti atragea privirea pur si simplu.

M-am gindit ca in Romania e singura, dar absolut singura, DIVA AUTENTICA.

Si mi-am adus aminte ca in martie 2010 am scris, pentru Tabu, un profil al dinsei. L-am recitit astazi cu mare frica, mai sta in picioare textul asta? Arata o parte din personalitatea sa? Stiu ca atunci cind ma documentam pentru articol, am vazut inregistrarile marilor sale creatii in Opera, dar la fel de bine stiu, de aseara, ca nimic nu e comparabil cu energia uluitoare pe care o degaja pe scena.

E frumos ca si in text si aseara am spus acelasi lucru, desi nu mai stiam ce scrisesem acum 5 ani:)

Iata textul din 2010, fotografiile sunt facute de Cosmin Gogu in 2010.

*

Angela Gheorghiu – Diva viitorului

 

„Bine aţi venit!”

O femeie brunetă, îmbracată într-o rochie roşie cu o palmă deasupra genunchiului asortată la nişte delicioase cizme animal print se îndreaptă spre mine. Pe cap are o căciuliţă neagră, tricotată, cu un ciucure care se mişcă vesel. Mă încrunt.

Mă aflu în livingul uneia dintre cele mai celebre soprane din lume şi mă despart doi metri de o femeie care emană ceva din prospeţimea şi veselia unei adolescente. Cum n-am ochelarii de vedere la mine, aerul său adolescentin mă face să fiu încurcată: „Dacă nu e EA?”

Nu are nimic din rigiditatea pe care o bănuiam la un star de operă. E amuzantă, copilăroasă, delicată şi, mai ales, caldă. I-am auzit vocea. Clară, închizând perfect toate consoanele şi arcuind frumos vocalele. Ar putea fi ea.

„Îmi pare bine să vă cunosc”, vorbeşte din nou.  Îmi strânge mâna, cu fermitate.

La o distanţă decentă pentru miopia mea, chipul ei capătă liniile pe care le ştiam din fotografii. Îi recunosc privirea hotărâtă. Uimirea, însă, continuă să crească.

„Puteţi să mergeţi în dormitorul meu. Vin şi eu imediat şi trecem la treabă”, ochii i se îndreaptă jucauş şi spre Laura Cârnici, colega mea, senior fashion editor, împreună cu care am venit la întâlnire.

Acestea au fost primele 30 de secunde din întâlnirea cu Angela Gheorghiu.

Eram faţă în faţă cu femeia a cărei voce divină i-a făcut pe regi şi pe preşedinţi de state să o ovaţioneze minute în şir. Cu soprana pentru a cărei Traviata, BBC şi-a întrerupt programul obişnuit. Cu artista pentru care regizori ca Franco Zeffirelli sau Richard Eyre sunt gata să zboare în celălalt capăt al lumii pentru a monta împreună un nou spectacol. Şi această femeie ne invita, cu cea mai mare naturaleţe, în dormitorul ei.

Asistenta, Florentina Bucos, ne-a condus către cameră. Cel mai intim colţ din casă urma să devină locul nostru de muncă pentru următoarele ore. Probele de costume pentru şedinţa foto Tabu aveau să se ţină aici.

Eram privilegiate: fanii Angelei, care o aşteaptă şi ore în şir pentru un autograf, ar fi dat orice să fie în acest loc sau să afle măcar o descriere a lui.

Am desfăcut rochiile pe patul mare, lăsându-le să acopere cuvertura de un violet regal. Am înşirat pantofii pe covorul moale. Am zâmbit la vederea colecţiei de filme cu Toma Caragiu de lângă televizor, am admirat patefonul expus cochet pe o coloană de marmură lângăuşade la balcon, m-am amuzat la vederea unor papuci pufoşi cu chip de ursuleţ, aşezaţi la perete, lângă o cutie de chitară decorată cu multe etichete.

Chiar dacă n-ar fi fost comoda din lemn masiv pe care se aflau cutiuţe misterioase şi suveniruri de peste tot din lume, şi chiar dacă n-am fi zărit partiturile cu însemnări de pe scaunul de lângă pat, tot am fi ştiut că suntem în dormitorul unei dive. De la draperiile bej şi până la pernele de pe fotoliile de lângă pat totul transmitea voluptate şi răsfăţ.

„Probăm?” ne-a întrebat simplu când a intrat în dormitor şi a văzut zecile de haine.

Laura a sugerat politicos că le poate proba doar dacă simte că e necesar.

„O, nu, probăm, dacă tot trebuie să alegem”, a aruncat căciuliţa cu ciucure în mijlocul patului. Cu acest gest jucăuş, Angela Gheorghiu era pregătită de prima rochie.

Aşa a început un spectacol uluitor al limbajului nonverbal.

Văzând-o pe Angela Gheorghiu privindu-se în oglindă cu un nou outfit, mi-am dat seama că atunci cind ia o decizie, primul factor care acţioneză e instinctul. Dacă spatele se îndrepta, umerii deveneau fermi, braţele se cambrau abia sesizabil, transmitea înainte de orice cuvânt că e o rochie care i se potriveşte. Apoi, se ridica uşor pe vârfuri ca şi cum ar fi purtat tocuri – imaginându-şi postura completă. În următoarele secunde, intra în acţiune mintea. Chipul Angelei lua expresii diferite – zâmbet, forţă, amuzament – în căutarea unei stări care să se potrivească cu rochia. Abia după aceea, veneau şi cuvintele cu care confirma alegerea ţinutei.

Nu e de mirare postura perfectă. Încă de mică, pe vremea când i se spunea Gina, Angela Gheorghiu a învăţat bunele maniere şi marea clasă. „Mergi mai drept”, „Nu încrucişa atât de mult picioarele”, „Pieptul înainte”, îi spunea aproape zilnic mama ei, croitoreasă în Adjud, supraveghindu-i ţinuta. Astăzi, eleganţa Angelei Gheorghiu e apreciată de designeri celebri ca Oscar de la Renta, care i-a devenit prieten.

–          Arătaţi incredibil, i-am spus în timp ce îmbraca un body negru care-i sublinia foarte puternic talia.

–          Ştiu, acum suntem la partea cu complimentele, a părut să nu se lase convinsă.

–          Nu. Nu era un compliment, era o rampă pentru o întrebare legată de o prejudecată despre femeile care cântă operă.

–          Vă rog, a spus în timp ce ochii căprui mă fixau ca şi cum ar fi putut să treacă prin mine.

–          În lumea dvs, sunteţi o excepţie în materie de siluetă. Ajută kilogramele în plus pentru tehnică, pentru volumul vocii?

I-a apărut un zâmbet în privire, chiar dacă chipul a rămas la fel de serios, preocupat de body-ul pe care şi-l lipea de trup.

– Nu., a cântat scurt silaba.  Dumnezeu pune voce în orice trup vrea El. Nu ai cum să ştii în ce trup ai să o descoperi.

Şi a început să-şi închidă capsele de la body.

*

Vocea Angelei Gheorghiu a fost descoperită de la grădiniţă. La cor cânta cel mai tare dintre toţi şi, după ce a remarcat-o profesorul, a învăţat foarte repede, după ureche, un lied complicat. Până să ajungă la şcoală, îşi găsise un studio de repetiţii: umbra unui copac din curte. Era „supravegheată” de peste gard de un vecin care, într-o zi, i-a spus „Tu trebuie se faci operă, nu operetă.”

Aşa că a ştiut încă de pe atunci ce vrea să fie când o să fie mare. Şi-a rămas consecventă cu dorinţa ei oricât de multe sacrificii a trebuit să facă. A dat la liceul de muzică din Bucuresti, s-a mutat la cămin la 14 ani şi îi era atât de greu încât la început îşi ruga mama să vină să o vadă la fiecare două săptămâni. „Mă ţinea în braţe şi mă lăsa să plâng până mă satur”, îşi aminteşte Angela despre debutul a ceea ce, paradoxal, urmau să fie cei mai frumoşi ani ai săi.

La liceu a întâlnit-o pe profesoara Mia Barbu, care i-a şlefuit personalitatea şi i-a insuflat încredere în sine. „Mi-a dat grija pentru detaliu. M-a învăţat să fiu perfecţionistă. Şi mi-au rămas în minte vorbele ei: ‹‹Nu te risipi. Ai răbdare. Intră întotdeauna peuşacea mare, principală. Oamenii care sunt în jurul tău să fie tot ce poate fi mai bun.››”

Aşa că şi astăzi, când trebuie să facă parte dintr-o echipă pentru un proiect, preferă să fie înconjurată de cei mai buni: de la regizor până la partener, de la membrii orchestrei până la maşinişti. Chiar dacă asta înseamnă de fiecare dată un efort mare pentru sine – să ţină mereu ştacheta sus. Sau poate tocmai de asta.

*

La clubul unde am făcut fotografiile pentru transformarea Tabu, Angela Gheorghiu a venit învăluită într-o blană albă, lungă şi moale. Era diva după care nu aveai cum să nu-ţi întorci privirea. Fiind dimineaţă, nu purta makeup – tocmai urma să intre pe mâinile stiliştilor – şi avea părul, proaspăt spălat, strâns într-o coadă simplă, la spate. Însă felul în care mergea şi energia pe care o degaja aveau o eleganţă supremă.

Câteva clipe mai târziu, eleganţei aveau să i se adauge simţul umorului şi povestitul cu tâlc.

Aşa s-a întâmplat în momentul cel mai tensionat al şedinţei foto. Peruca blonda

Era singurul lucru pe care nu-l testase în dormitorul unde probasem rochii şi ţinute şi, pentru că ştiam că e decisiv instinctul său în luarea unor decizii, aşteptam cu nerăbdare să vedem cum se va simţi purtând-o. Chiar şi Florentina, asistenta sa de mai bine de 8 ani, avea emoţii.

Când membrii echipei fremătau la câţiva metri şi tăcerea devenise apăsătoare, s-a auzit dintr-o dată, un „A – A – A” pe note înalte şi scurte, apoi un râs cristalin. „Trebuia să vă scot din tensiune”, a replicat râzând când a simţit tresărirea tuturor.

Cu peruca blondă, îmbrăcată în auriu, într-un décor suprarealist, a smuls urale din partea tuturor doar cu privirea, gesturile şi energia pe care o transmitea. Şi toate telefoanele s-au transformat în aparate de fotografiat amintiri personale. Era simpatia pe care a câştigat-o prin charismă. O simpatie care trecea cu mult dincolo de muzica ei.

Iar după ultimul cadru fotografiat, vocea Angelei Gheorghiu, inchizând perfect consoanele şi rotunjind vocalele, s-a auzit peste toţi:

–          Să facem şi o fotografie de grup, vă rog mult.

Aşa s-au încheiat cele 10 ore în care muncise cot la cot alături de noi.

*

Ce nu ştiam atunci era că atenţia sa pentru detaliu şi pentru membrii echipelor cu care lucrează e la fel de celebră ca vocea Angelei Gheorghiu. Maşiniştii de la Scala din Milano i-au făcut cadouri când s-a întors, după multă vreme, să monteze un spectacol. Erau bucuroşi că o pot revedea.

Dar secretul Angelei e, de fapt, pregătirea minuţioasă pe care o face înainte de orice proiect în care se implică: filmarea unei emisiuni, o şedinţă foto, un interviu. Şi, mai ales, la repetiţiile pentru spectacole. Vine cu lecţiile învăţate de acasă. Întotdeauna lucrează singură; fără profesor, fără pianist.

Dar munca pe care o face cu ea însăşi e o intimitate pe care o preţuieşte mult. Nici măcar soţul şi partenerul său în foarte multe spectacole, Roberto Alagna, de care s-a separat pentru o vreme, nu a auzit-o vreodată repetând.

„Ma duc în Elveţia, unde am o casă, şi studiez singură. Când accept un rol, încep studiul ca la şcoală, citesc pe note. Îl cânt pe note. După ce-l termin, citesc textul ca pe un roman. Cânt în italiană şi franceză, limbi pe care le vorbesc foarte bine şi înţeleg până la nuanţă ce rostesc. După aceea încep să studiez momentele cele mai dificile, ariile cele mai dificile. Am auzul meu interior care funcţionează perfect şi repet. Repet, repet.

Ţin foarte mult la frazele lungi, încerc pe cât posibil să-mi antrenez diafragma. Şi de foarte multe ori chiar joc. Mă gândesc că la scena respectivă s-ar putea ca regizorul să vrea ceva anume. Mă întind pe jos şi cânt, în poziţii dificile. De foarte multe ori regizorii nici nu-mi cer ceea ce eu am pregătit acasă ca să pot să cânt o anumită frază în ipostaze cât mai atipice. Dar fac asta ca să ştiu că pot. De foarte multe ori sunt dezamăgită că regizorii nu încearcă mai mult pentru că îşi imaginează că n-aş face. Mi-ar plăcea să mă provoace mai mult.

Adevărata Angela e în momentul în care sunt singură pe scenă şi nimeni din lume nu mă poate ajuta. În care nimeni nu îmi poate da sau lua. Sunt eu cu mine, cu Dumnezeu, cu tot ce am acumulat eu vreodată. Şi dau examentul asta crucial în fiecare seară. Să nu credeţi că nu am emoţii. La 18 ani, când făceam emisiunea „Vă place opera” făceam crize de spasmofilie de emoţii. Dar pe scenă se întâmplă ceva magic, pe care nu vreau să-l explic şi nici nu e de explicat. E de simţit.

Dacă sunt artistă, trebuie să înţeleg şi lucrurile care vin cu asta. Jurnaliştii, paparazzi, tot. În momentul în care tu ai înţeles că eşti un fel de saltimbanc şi te afişezi în faţa oamenilor, într-un anumit fel, te-ai dat lor, le aparţii. Şi-atunci nu trebuie să te plângi.

Oricum, Dumnezeu le întoarce în aşa fel încât vine ziua demonstraţiei. Eu cu tot ce sunt  –  şi cu bine şi cu rău – sunt aceea de pe scenă.”

La a treia noastră întâlnire, la barul elegant al unui hotel din mijlocul Bucureştiului, am întrebat-o când şi dacă plânge.

„Sigur că plâng. Ce bine e să plângi. Omul care ştie să plângă e fericit. Oamenii care nu plâng sunt încrâncenaţi. Dacă nu dau afară supărarea din ei, adună frustrări şi nu e bine.”

Venise îmbracată într-un deux pieces a cărui fustă cu un volan vesel lăsa să se vadă puţin, dar convingător, din gambele impecabile, bine conturate de cizme negre, lungi. Dincolo de strălucirea momentului, aveam, însă, să descopar încă o Angela Gheorghiu.

„Nu ezitaţi să spuneţi mereu că sunteţi din România”, am provocat-o.

„De ce puneţi voi, jurnaliştii, mereu problema aşa? Cum să nu spun, dacă aşa este. Îi pun să scrie că sunt din Adjud din România, nu doar ţara. Dacă m-aş fi născut într-un sătuc dinAmerica, n-as fi avut acelaşi respect?”, a ripostat strângând pumnul drept şi aducându-şi mâna pe lângă corp.

„De asta cântaţi în oricare dintre galele mari şi un cântec românesc?”

” Pentru mine, muzica românească e maximul de emoţie. E ca şi cum ai scana omul; sunt eu până în ultimul meu detaliu. Un rus dacă va cânta în ruseşte va fi mult mai puternic emoţional decât dacă va cânta în franceză. Chiar dacă şi în franceză cântă perfect. Aşa şi eu, muzica românească ajunge până în ultima mea emoţie. Şi mai e ceva.” Degetele mâinii drepte s-au strâns din nou, iar palma devenită pumn a vibrat a hotărâre.

„Cei care se duc în Parlamentul European ar trebui să-i invite pe miniştrii educaţiei şi învăţământului din toată Europa să introducă în programa şcolară un capitol despre cultura ţărilor din Est. Aşa cum eu, la şcoală, am învăţat despre Baudelaire, despre Goethe, Shakespeare, despre ruşi, polonezi, şi ei ar trebui să înveţe despre noi.

Şi acesta e un motiv pentru care cânt în româneşte. Mă uit la public şi-mi vine să le spun: Domnilor, voi n-aveţi nicio vină că n-aţi auzit de Eminescu, Paul Constantinescu, Enescu. Dar dacă eu sunt pusă în faţa voastră, fără să vreţi auziţi de ei.

Şi pot să fac asta, cu instrumentele mele, artistice. Aşa oamenii văd că, dacă ei nu îi ştiu pe marii artişti români, nu înseamnă că sunt mai puţin importanţi.”

A spus-o cu forţă, continuând să strângă discret pumnul. E gestul ei preferat. Îl face în toate momentele de convingere şi hotărâre. Gestul unei femeie care, de ani de zile, a luat singură absolut toate deciziile din viaţă. Profesionale sau personale.

Privindu-i pumnul strâns şi amintindu-mi toate momentele în care a condus discret echipa în timpul şedinţei foto, i-a făcut să zâmbească pe colegii mei etc, mi-am dat seama de un lucru. E magnetică. Când vorbeşte cu tine, nu mai auzi nimic altceva din jur. E ca şi cum, în momentul acela, n-ar mai exista nimeni şi nimic. Doar Angela Gheorghiu.

3353
cover forbesCover. Story.

Cover. Story.

text de Sorana Savu
Pentru interviul care a stat la baza materialului din revista Forbes care a aparut astazi, am asteptat cam opt luni. Idee, documentare, intrebari, planificare, intalnire, scris, rescris, editat, publicat. De departe, perioada cea mai frumoasa a fost cea a documentarii, care mi-a redeschis apetitul pentru opera dupa un hiatus de aproape trei decenii.
In cele opt luni am citit, am ascultat, am recitit, am fost la spectacole si mi-am reorganizat muzica in iPod.  Si in memorie, si in suflet. Am avut, desigur, privilegiul de a nu avea un deadline. Si o multime de prieteni care m-au ajutat in fel si chip de-a lungul acestei experiente – Cristina, Bogdan, Raluca sunt cei trei carora le multumesc cel mai mult.
Rezultatul, il puteti citi in Forbes – iar o poveste de culise o puteti citi aici:
In martie anul trecut am ajuns sa o vad pe Angela Gheorghiu in La Boheme in Barcelona, in rolul lui Mimi. Stiam ariile principale aproape pe de rost din inregistrarile de pe internet, dar, cu riscul de a folosi cliseul cliseelor, chiar nimic nu te poate pregati pentru experienta live cu timbrul sopranei, cu umorul si teatralitatea ei. In ce ma priveste, experienta cu un timbru e fizica, cand imi place o voce cu adevarat, urechea nu mai e singura care ma avertizeaza, ma trec fiorii, magia e palpabila si multisenzoriala. Iar in Barcelona, a fost fabulos.
In octombrie, am ajuns din nou sa vad si sa ascult la La Boheme, de aceasta data la Scala. Angela era pe afis. Langa noi, in sala, un cuplu in varsta din Statele Unite. Imbracati extrem de elegant, dar nu din snobism, ci din respectul pe care unii dintre americani il au pentru artele inalte, cei doi mi-au povestit cum erau in vacanta in Europa si facusera un ocol special ca sa vina sa o vada pe Angela Gheorghiu.” E romanca, nu?””Da, ca noi.”  “Eminunata. Voiam sa o vedem si in Tosca la San Francisco, dar nu am mai prins bilete, asa ca am venit aici.” “O sa fie grozav, am mai vazut-o in La Boheme”, am zis. Dar, stupoare, inainte de ridicarea cortinei, o voce ne anunta ca Angela nu poate urca pe scena. Sala are un oftat de dezamagire foarte sonor. “She has a reputation, you know..” spune americanul de langa mine. “I know”, spun amarita. Si astept, politicoasa, ca in productia fastuoasa a lui Zeffirelli, cu o alta romanca, in ascensiune, in rolul lui Mimi, miracolul sa se intample din nou. Politetea ma tine pe scaun doar pana la finele primului act. Orchestra canta mult prea tare, muzica e aceeasi, personajele sunt acolo, vocile sunt clare si interpretarea e corecta, dar nimic nu se leaga. Mimi sta permanent cu spatele la noul ei iubit si gesticuleaza ciudat. A doua zi aflu dintr-un interviu ca miscarile de tai-chi o ajutau sa cante. Hm….
Inainte de interviu, am primit toate avertismentele din partea cunoscutilor, dar tot nu m-am putut abtine sa nu-i povestesc Angelei cele de mai sus. Cum e, din sala, atunci cand ea nu e. “nu-mi spuneti ca ati fost tocmai cand n-am urcat pe scena!” spune, la final de interviu, cand toate intrebarile fusesera deja puse. “Ba da.” ” Ghinion”, raspunde zambind. Si zambesc si eu, pentru ca as fi vrut sa spun exact acelasi lucru. Ghinion.
Si, poate, un noroc, altfel nu as fi avut o comparatie directa intre ea si altcineva. N-as fi inteles-o atunci cand spune (cum incerca sa spuna si Callas, de altfel) ca prima donna nu e numita de pomana astfel, ci pentru ca, de cele mai multe ori, e prezenta (sau absenta, dupa cum s-a vazut ;-)) cea mai importanta intr-o opera, mai importanta decat cea a regizorului, a dirijorului sau a tenorului. Nu pricepeam de ce ea si nu altcineva – din pleiada destul de bogata de dive internationale – a ajuns sa cante si pentru Obama, si pentru Medvedev, si pentru Regina Angliei. De ce ea e subiectul rautatilor celor mai meschine si al aprecierilor celor mai entuziaste.  De ce ea a fost invitata sa inregistreze un album omagiu pentru Callas si cum de a indraznit sa accepte.
De atunci, am mai vazut-o de doua ori in concert, ridicand sala in picioare fara efort, de cate ori a vrut, orice ar fi cantat. Saptamana trecuta, englezii au numarat sapte standing ovations la concertul ei din Londra, un lucru care NU se intampla in salile de spectacol din Marea Britanie.
E spumoasa in conversatie si foarte, foarte frumoasa si in realitate. Ca toti artistii mari, are o energie uluitoare, debusolanta cand incerci sa urmaresti firul logic al unei serii de intrebari pe care le-ai tooot pregatit luni de zile. Si spune lucrurilor pe nume, direct si fara falsa modestie, asumandu-si ca, daca nu cunosti contextul in care iti vorbeste, ar putea trece drept aroganta sau inchipuita. Dar nu e. Iar daca nu ma credeti, nu e suparare, mergeti doar sa o vedeti invitata in concertul lui Andrea Bocelli pe 25 mai si vorbim dupa aceea. 😉
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1143
angela gheorghiuUn recital extraordinar… extraordinar

Un recital extraordinar… extraordinar

text de Sorana Savu

“Cu biletul in mana si oamenii tot nu credeau ca vor intra in teatrul de vara din Bacau si o vor asculta pe Angela Gheorghiu live” spunea, azi dimineata, unul dintre organizatorii Galei bacauane “One Man Show”. Vineri seara, chiar venit direct de pe drum din Bucuresti si complet necunoscator intr-ale tainelor urbei, puteai sa gasesti Teatrul de Vara urmarind sirurile de oameni imbracati elegant, care iesisera parca la promenada.

Fotoliilor teatrului de vara li se adaugasera prompt mai multe siruri de scaune ca sa se gaseasca loc pentru toti cei care doreau sa vada minunea: Angela Gheorghiu, poate cea mai cunoscuta si mai apreciata soprana din lume, venea pentru prima oara in concert in tara, altundeva decat in Bucuresti. Aproape de casa, de fapt, pentru ca Bacaul e la numai 50 de kilometri distanta de Adjud, unde Gheorghiu s-a nascut.

A fost – poate in principal din acest motiv – un recital extraordinar extraordinar, in care emotiile s-au amestecat cu un sentiment pronuntat de familiaritate si pe scena, si in sala. Revenita acasa dupa 20 de ani, aproape ca intr-o telenovela neverosimila, Angela a oscilat toata seara intre postura de gazda si de oaspete exceptional, flirtand cu umor si dezinvoltura si cu publicul si cu liedurile, si cu prelucrarile folclorice si cu maestrul care a acompaniat-o la pian.

Stralucitoare, intr-o forma excelenta si cu o energie buna imperturbabila, mi-a adus lacrimile in ochi cu timbrul ei fabulos, cu tehnica asumata déjà de atata vreme, care ii permite sa emita niste sunete ireale si ravasitoare, aproape fara sa deschida gura. Eleganta si provocatoare, emotionata si emotionanta, urcand si coborand piedestalul de diva dupa bunul plac, Angela Gheorghiu s-a jucat cu o sala pe care o cucerise de la prima nota.

Fiecare piesa a recitalului a fost o mica lectie de muzica, dar si un fragment de memorii – de la amintirea Miei Barbu, la cea a mamei, la cea a romantelor comuniste (pe care oricine o cunoaste cat de cat pe Angela stie cat de mult le dispretuia), la cea a primei piese cantate impreuna cu Dan Grigore. Rachmaninov, Chopin, Brediceanu, Stefanescu, Poulenc, Puccini – rusa, franceza, romana, dar si italiana si engleza in final, la bisuri. Esperanto-ul in care Angela Gheorghiu este vorbitor fluent.

Intregul repertoriu al concertului, incluzand mai mult de jumatate piese romanesti, a fost o avanpremiera la concertul din octombrie, pe care Angela Gheorghiu l-a programat la Scala din Milano – una dintre cele mai prestigioase, dar si cele mai pretentioase (ca sa nu zic de-a dreptul crude) scene de opera din lume. Ce pentru noi si sala din Bacau suna familiar si cald, pentru Milano va fi exotic: o intalnire obligatorie cu muzica romaneasca pe care Angela Gheorghiu o duce, cu indrazneala si perseverenta, pretutindeni pe unde ajunge.

Familiaritatea a fost nota de baza a serii – si nu a fost una cabotina, ci una cat se poate de simtita, cata vreme familia Angelei era in primul rand – cele doua Ioane, mama si nepoata. Impreuna cu ea, erau trei generatii pe care scena nu le mai despartea, ci dimpotriva, le aducea pentru prima data foarte foarte aproape. Iar noi, ceilalti, eram invitati increduli intr-un moment de-a dreptul intim. Seara de vineri s-a terminat in zori de sambata, atata adrenalina aveam de consumat, atata muzica imi suna in urechi, atatea emotii imi dereglasera complet ritmul cardiac.

Evident ca as mai putea sa mai scriu o multime, dar nu m-ati crede, si nici nu v-as lua-o in nume de rau pentru ca experienta cu vocea Angelei Gheorghiu live e, pentru mine, viscerala si indescriptibila.

 *
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1413
IMG_2868_3National treasure

National treasure

E rar cand cautarile pe Google iti dau ca rezultat in primele pagini articole si interviuri exclusiv elogioase despre un artist. Mai ales cand vorbim despre Romania, unde spiritul “auto-critic” depaseste normele… depaseste orice norme.

Si totusi, pentru Angela Gheorghiu, cam asa stau lucrurile: elogii in toate limbile pamantului, cateva porecle malitioase de care mai mult ne amuzam, o exaltare generala urmareste fiecare aparitie, fiecare spectacol, fiecare gest. Interviurile sunt spumoase, povestile – aceleasi, semn ca sunt adevarate – au nuante diferite si farmec si energie, indiferent de interlocutor. Iar interlocutorii nu-s nici ei de colo – de la Eugenia Voda a noastra, la David Frost, de la presa nationala la criticii muzicali care raspund de rubrici in cotidiene mari din Marea Britanie, Statele Unite, Austria.

Atata incredere de sine, hranita de atata iubire, si atat de clar fundamentata, rar gasesti. Un om valoros, care isi cunoaste si valoarea, si originile, care-si asuma si calitatile rare si momentele de fronda si care nu se teme sa raspunda pe sleau oricarei intrebari. Sau sa-i ceara vietii fix ce crede ea ca merita.

Dat fiind ca pentru marile spectacole de opera asa e – cumperi biletele cu noroc si cu multe luni inainte, am avut… multe luni sa ma bucur de spectacolul Angela Gheorghiu si sa ma pregatesc pentru La Boheme in fel si chip. Ascultandu-i ariile care au facut-o faimoasa. Citind si urmarind interviurile de aici si de aiurea.

Comparand, uneori cu cruzime, inregistrari ale ei si ale altora. Ca profana intr-ale Operei si fericita sa o vad pentru prima oara pe scena, asa am simtit ca trebuie.

Am fost surprinsa sa vad ca majoritatea interviurilor o priveau (doar) ca om, prea putin ca artist. Prea putine discutii erau despre roluri, despre evolutia lor, despre modul in care i s-au asezat pe voce, in cariera, in viata. Am regasit, insa, obsesiv, micile “povesti”, micile “barfe” pe care era vesnic invitata sa le comenteze – lucru pe care il facea cu rabdare, dezarmanta dezinvoltura si umor.

Am descoperit si comentarii stupide, de anglofoni care judecau dictia ei in italiana fara sa aiba habar de limba sau dimpotriva, altele care punctau evidenta– anume ca, mai nou, lumea cere in reprezentatiile de opera tot mai mult arta interpretativa, teatrala, iar dictia nu mai e sacrificata de frumusetea unei note, ci augmenteaza umorul sau dramatismul textului. Asta poate si unde suntem mai cosmopoliti, stim tot mai multe limbi straine sau… avem subtitrare electronica in salile de spectacol si incepem sa si intelegem, nu doar sa ascultam.

Am facut comparatii – inevitabil – chiar si ultimul ei disc, Homage to Callas o cere. Si am ajuns la concluzia ca, desi utile, comparatiile trebuie luate intre mari paranteze. Spectacolele sunt unice, fiecare in felul sau – conteaza in ele nu numai forma vocala proprie (pe care stiu ca Angela Gheorghiu si-o respecta cu sfintenie, cu riscuri si cu scandal daca e nevoie) – dar si interactiunea dintre protagnisti, dintre protagonisti si orchestra, dintre orchestra, protagonisti, dirijor si regizor. Sunt atatea planete care trebuie sa se alinieze…

In plus, e bizar sa compari inregistrari de la varste diferite – vocea are o perioada de maturizare, personalitatea scenica are o perioada de maturizare,nu exista “perfect”, dar exista “sublim”, iar “sublimul” il definim fiecare in felul nostru, dupa cum ne impartasim, sau nu, din el. Angela Gheorghiu e capabila sa creeze “sublim”. Timbrul ei – si aici va rog sa ma judecati cu indulgenta, pentru ca nu sunt deloc pe teritoriul meu – e asemenea unui fluture: colorat, permanent in miscare, fascinant, plin de surprize si de vulnerabilitate. Are viata, are textura, are drama, are nerv.

Iar ea lasa ariile sa-si spuna cuvantul, rosteste cu voluptate micile incantari sau marile suferinte ale eroinelor pe care le interpreteaza fara sa-si lase vocea sa intre in cadenta aceea oribila si plictisitoare, care m-a alungat toata copilaria din fata ecranului cand era vreo opera la televizor, dar care, constat, defineste pana in ziua de azi modul in care unele mari voci inteleg sa reproduca niste arii.

Nu pot sa nu remarc ca, in ciuda inconvenientelor unei vieti nomade pe care nu cred ca as putea sa o suport, Angela Gheorghiu are, invariabil, niste “locuri de munca” superbe – de la Covent Garden la Wiener Staatsoper, de la Metropolitan la Teatre del Liceu, sau Bolshoy, spatiile care adapostesc opera sunt splendide, iar privelistea ei, de pe scena, ce cuprinde lojele aurite si spectatori care asteapta cu sufletul la gura ultima nota ca sa strige “Brava!” si sa aplaude in picioare, e o priveliste!

Am avut ocazia sa o vad intr-un spectacol pe care stiu ca-l iubeste mult (se si vede), “La Boheme”, la Teatre del Liceu, in Barcelona si sa ma bucur enorm vazand ca sala catalana a aplaudat-o pe Mimi cu frenezie, chiar daca distributia cuprindea si nume mari locale, cu prestatii, de altfel, sclipitoare. In ciuda eforturilor, am devenit cinica si sunt rare momentele in care chiar pot spune ca sunt mandra sa fiu romanca in strainatate – asta a fost unul dintre ele.

Am urcat apoi, cu curiozitate dar si enorm trac, in spatiul rezervat artistilor, ca sa o intalnesc pe Angela Gheorghiu pentru cateva clipe. M-au crispat teribil multimea de oameni venita cu pungi de CD-uri dupa autografe, colectionarul de impresii care adusese un veritabil catastif cerand semnaturi tuturor protagonistilor de-a valma, amatorii de fotografii la minut.

Angela Gheorghiu s-a lasat cel mai mult asteptata – evident, se comporta ca o diva, v-ati grabi sa ziceti – dar motivele erau, de fapt, intemeiate. Intr-o tinuta de afterparty, rosu cu negru, culori care o pun cel mai bine in valoare, cu un machiaj care nu mai avea nici o legatura cu paloarea lui Mimi din ultimul act, insa era perfect pentru fotografii cu blitz, Angela Gheorghiu facuse un nou efort sa-si multumeasca publicul, sa-i ofere o alta clipa memorabila. Toate astea dupa un
spectacol lung si solicitant.

Ma blochez rar, dar asta a fost una dintre acele ocazii. Am schimbat fix doua vorbe cu ea, uitand sa ma si prezint – cine eram eu n-avea, in context, chiar nici o importanta – dar sper sa fi inteles cat de multa incantare imi adusese. Am petrecut un weekend perfect in Barcelona, despre care sper sa mai pot sa va scriu, iar unul dintre motivele principale a fost Angela Gheorghiu. Multumesc,

Doamna!

**
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1563
bolshoiBolshoi Noch

Bolshoi Noch

Bolshoi Noch (nu am litere kirilice pe computer!)

Vezi destul de rar un președinte de țară emoționat când vorbește despre un brand – altul decât cel.. de țară, evident. Când spune că e fericit că s-a încheiat un proiect, de așa manieră încât chiar îl crezi, nu suspectezi că i-a scriptat sentimentele vreun coleg de breaslă (adică om de PR). Când apare pe o scenă, în fața unor oameni, și lasă fermitatea să fie înlocuită, pentru câteva momente, de respect frizând venerația. Vezi un președinte rus făcând toate astea mai degrabă în bancuri.

Și totuși, vineri seara, la redeschiderea Teatrului Bolshoi, emoția lui Medvedev era autentică. Ce să zic, era autentică emoția noastră, care urmăream o transmisie în direct pe un ecran și tot ne întrebasem, înainte de spectacol, dacă era cazul să ne îmbrăcăm de film sau, totuși, de Operă. Un simbol național din multe puncte de vedere, crescut de țari și îngenuncheat de comuniști, Teatrul Bolshoi se refugiase în ultima vreme în sufletele trupelor sale de balet. Rămase fără casă, ele colindau lumea ținând aprinsă flacăra baletului rus, acela clasic, acela la care nu mai era nimic de adăugat.

Din octombrie, soliști, coregrafi, cântăreți, toți s-au întors acasă. Și încă la ce casă! Restaurată în vreo șase ani, cu două echipe distincte de constructori (vă sună cunoscut?), cu un buget derapat glorios până la 760 milioane USD, clădirea teatrului, în formă de vioară, s-a dezmorțit, s-a întins, s-a primenit și-a pus laolaltă tradiția cu tehnologia de ultimă oră. Eram mirată, totuși, pe ce s-au dus 760 de milioane, o sumă deloc neglijabilă nici măcar după standardele rusești.

Păi, ar fi așa: repararea candelabrului de două tone din sală și restaurarea foiței de aur care îl îmbrăca (dezamăgitor, doar vreo 300 gr de aur), foița de aur de pe balcoane (o cantitate mai serioasă), plăcile decorative din hol, betonate de comuniști, dar refăcute de creatorii lor originali (Villeroy & Boch), o întreagă sală nouă, subterană de repetiții și înregistrări (care, însă, era aproape de două stații de metrou, de aici să vezi soluții inginerești de izolare fonică), șase etaje de scenă (ați citit bine), interșanjabile în decurs de minute, susținute pe piloni de 30 de tone, înlocuirea betonului cu care comuniștii umpluseră tocmai camera de rezonanță cu altceva (o podea din lemn, care preia și amplifică vibrațiile sunetului așa încât să simți muzica în tot corpul), mobilierul, decorațiunile de pe pereți, restaurarea frescelor, cortina – care arată de parcă e făcută din cloth of gold samd. M-am gândit să mă opresc, că poate ați obosit citind.

Spectacolul de vineri a fost un fel de bufet delicios, cu scene din Lacul Lebedelor, Evgheny Oneghin, Spartacus, Flames of Paris, cu scenografie cu tot că deh, putem! asezonate de intermezzo-uri de operă care treceau în revistă câteva dintre cele mai frumoase creații rusești. Și cu Angela Gheorghiu invitată de onoare și onorată la rândul ei (pe pagina ei de FB găsiți pozele de la afterparty și puteți măcar să vedeți cât a fost de strălucitoare; noi am și auzit-o, iar sala Operei Române, trecând peste ridicolul situației, a și aplaudat-o din fața ecranului).

Un moment inedit a fost dansul plasatoarelor – toate doamnele din culise, îmbrăcate în uniforme bleumarin, cu părul tuns scurt regulamentar si permanent mărunțel (știți tipul) au urcat pe scenă, dotate cu coșuri cu trandafiri roșii și au executat un “dans” foarte haios, în context.

În sală, toată lumea bună a capitalei ruse, a artei muzicii și baletului și, desigur, și alții. Uluitoare imaginea Mayei Plisetskaya, care la 86 de ani arată undeva între 50-60, cu o grație, prezență și o forță expresivă care ar face-o pe Helen Mirren să coboare de pe piedestal.

Chiar din fața unui ecran de pânză, am avut senzația distinctă că am asistat la un moment din istoria artei spectacolului – moment care, vorba directorului de la Bolshoi, se petrece o dată la 150 de ani.

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

938
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!