I se spune Queen of Rahmaninov sau pianista youtube. Cu lejeritatea cu care pare ca interpreteaza concertul nr 3 pt pian al lui Rahmaninov, considerat cel mai greu din punct de vedere tehnic, a ajuns si in topurile youtube pentru muzica clasica; peste 50 de milioane de vizualizari pentru inregistrarile sale.
Ea zimbeste cind aude asta, si se intimpla la mai toate intilnirile, si-apoi cu o engleza imblinzita de “i”-urile unui minunat accent rusesc spune “De fapt, cu etichetele astea, trebuie sa muncesc de 10 ori mai mult ca sa dovedesc cine sunt.”
Valentina Lisitsa e singura pianista care a fost invitata la Royal Albert Hall, una dintre cele mai mari sali de concerte din lume, pentru ca… avea succes pe youtube. “Domnul care m-a sunat mi-a spus: poti sa cinti ce vrei, poti sa vii si cu 3 elefanti pe scena, nu ma intereseaza. Tot ce vreau sa vad este daca publicul tau de pe youtube se va transforma in cumparatori de bilete.”
Si daca publicul de pe internet a dus-o la Royal Albert Hall, pe el trebuia sa-l multumeasca: a creat o aplicatie pe facebook, si-a rugat audienta sa voteze repertoriul pe care sa-l cinte si si-a inceput concertul care a insemnat validarea ei in lumea muzicii clasice cu… Sonata lunii de Beethoven. Un fel de slagar pentru lumea conservatoare a melomanilor. La primele note publicul a izbucnit in urale si in sala pentru citeva clipe a fost ca la un spectacol rock.
*
Valentina Lisitsa are 40 de ani, s-a nascut in Ucraina si din 1991 s-a stabilit in Statele Unite. A devenit celebra in ultimii 3 ani, gratie internetului, iar felul ei de a aborda muzica clasica ar putea fi translatat in muzica moderna la categoria rock. Rock the world.
Lisitsa posteaza pe internet sau publica in caietele program ale concertelor sale explicatii detaliate despre ce reprezinta fiecare dintre momentele pe care le interpreteaza la pian, punind totul in contextul epocii, al vietii compozitorului, dar si al dificultatii – mai ales emotionale – de a interpreta ceva.
“In muzica clasica e un fel de bipolar disorder: pe de o parte oamenii vor sa vina tinerii in salile de concert, pe de alta parte cei care sunt “veterani” folosesc un limbaj greoi si ii fac pe cei tineri sa se simta nepregatiti si needucati pentru asta. Ce fac eu cu notele in care explic ce cint in caietul program nu e un acces la mintea mea, ci la mintea compozitorului pentru ca ceea ce el a scris e un context al vietii lui, al iubirilor lui, al povestilor din jurul lui.
Incerc sa reintorc muzica clasica unde a fost. Bach a inceput sa compuna comisionat de biserica, pentru public. Mozart era platit de stat si a scris cu gindul la public. Schubert, Liszt toti au facut muzica pentru public, nu pentru o casta.”
*
[caption id="attachment_24994" align="alignnone" width="439"]
Valentina Lisitsa promovindu-si concertul de la Bucuresti pe Facebook[/caption]
Lisitsa a fost unul dintre copiii minune ai Kiev-ului: a cintat la pian de la 3 ani, iar la 4 ani sustinea concerte. A urmat cursurile unei scoli de copii supradotati si, in ciuda rezultatelor ei spectaculoase in muzica, pentru ca i-a luat mult timp sa invete sa piarda unele competitii de profil, a cautat sa se refugieze pe un teritoriu mai fertil pentru victoriile sigure: sahul.
“Uneori la concursurile de muzica nu pierzi pentru ca ai fost mai slab decit ceilalti, ci pentru ca vii din alta scoala, alta pregatire. Si eu nu acceptam sa pierd, plus ca mi se parea ca nu poti sa faci competitie din arta, in niciun fel de arta. La sah ai nevoie de strategie, ceva psihologie si sa fii competitiv, sa-ti pui cumva in corzi adversarul. Stiam sa fac asta si puteam sa cistig intr-o chestiune masurabila, care avea o competitie corecta. Insa pe parcurs ce am inceput sa inteleg tot mai mult din sah m-am trezit facind mutari doar de dragul spectaculozitatii lor, desi stiam ca ele vor duce la o infringere si mi-am dat seama ca am o parte de artist in mine care e mai puternica decit cealalta. Pentru ca despre asta e arta: sa-ti asumi riscuri.”
Are felul ei de a privi lucrarile marilor compozitori si alege mereu o alta cale de abordare a interpretarii. “Cind ii intrebi pe melomani cu ce il asociaza pe Liszt, cei mai multi spun virtuozitate. Pentru mine el inseamna culoare, a pus culoare in muzica. Stiu ca se spune despre Rahmaninov, Concertul nr 3 pentru pian ca e cel mai greu din punct de vedere tehnic, dar… cred ca, de fapt, greutatea vine din analiza interioara pe care trebuie sa o faca pianistul ca sa poata sa -si invinga instinctele si sa cinte foarte franc. E o lucrare care te solicita foarte mult emotional, e extrem de dureros de cintat. E sub pielea ta.”
***
Am intilnit-o cu citeva ore inainte de concertul pe care urma sa-l sustina la Ateneu, in sala nr 14 de la etajul 1 care avea si-un pian mare cu coada. Avea cu ea rochia roz cu volane pe care urma sa o imbrace seara. In citeva minute urma sa faca o repetitie pe scena mare a Ateneului, ca sa se imprieteneasca si cu pianul de aici.
“Imi plac lucrarile prin care ascultatorul are senzatia ca pianul, care e un obiect masiv, pare ca devine umil”, a zimbit vorbind engleza pe jumatate rusa care tradeaza de fapt relaxarea. Pentru o persoana cu o ureche muzicala ca a ei, un accent intr-o limba straina e un fleac, dar Val – cum i se spune in varianta americana, prescurtarea de la Valentina – nu e preocupata de asta. Cum nu e preocupata de deranjul pe care-l face pentru ca vrea sa cinte Rahmaninov in deschiderea concertului stiind ca pianul i se va dezacorda in timpul interpretarii si ca va necesita 15 minute de acordaj in pauza. Majoritatea pianistilor obisnuieste sa inceapa cu ceva mai usor, care nu-i solicita nici pe ei, dar nici pianul foarte mult; ea face insa lucrurile diferit.
“Cind eram copil nu vorbeam decit selectiv, cu unele persoane, si din ce ma duceau la mai multi profesori sau medici, ma stringeam mai tare in mine. Astazi stiu ca medicii au numit copiii ca mine cu diagnosticul “mutism social”, dar sunt ok si cu eticheta asta. Sincer, si acum mi-e frica sa vorbesc la telefon – nu stiu de ce, nu ma simt confortabil. In schimb sms-urile si internetul m-au salvat. Pentru ca dincolo de un avatar putea sa fie oricine si lumea era a mea.
In 2007 cind mi-am pus primele inregistrari pe internet am facut-o ca sa-mi gasesc o audienta. Ca sa auda lumea de mine. Da, sunt milioane de vizualizari si habar nu am citi sunt dintre cei carora nu le-a placut ce am cintat, dar e important ca au auzit de mine.”
I-am spus ca studiile sale dupa Chopin sunt unele dintre cele mai celebre pe youtube si si-a miscat capul spre lateral, uitindu-se in sus, ca si cum n-ar fi stiut sa primeasca lauda sau s-a saturat sa auda asta.
“Cinti mult Chopin, e evident ca-ti place. daca ar fi sa alegi un cuvint, unul singur, care -ti vine in minte cind te gindesti la Chopin care ar fi acela?”
“Ooo, nu, nu-mi face asta”, si-a plimbat mina pe fatza de la ochi pina la barbie, parca incercind sa se apere de ginduri. “Nu pot spune un cuvint. In seara asta cint 8 dintre Nocturnele lui si-acolo e o parte din viata lui Chopin mai intim si mai profund descrisa decit in orice jurnal. E dincolo de cuvinte, e dincolo de intimitate si de emotie.”
“Tocmai ce ai spus citeva adjective: intimitate, emotie… le alegem pe astea?”
“Mi-e frica sa pun linga Chopin cuvintul emotie pentru ca s-ar putea intelege “emotional” si Chopin nu este despre asta, ci despre a te uita adinc in tine.”
***
N-a vrut sa-mi spuna nici care e lucrarea ei preferata din Chopin, dar a mea – care-s novice – e aceasta, cu care, intimplator, Valentina Lisitsa a incheiat seria de Nocture din recitalul de la Ateneu.
