Tag : bach

bach in showbizBach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri

Bach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri

Am vazut ieri la Filarmonica din Craiova, Bach in showbiz, un spectacol cu variatiuni pe teme din Bach la percutie, spectacol creat de Zoli Toth si Adrian Enescu, si realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

Sunt doua momente pe care le pastrez in minte.

Dupa prima piesa, spectatorii ar fi vrut sa aplaude dar nu stiau daca se cade sau nu. Se aflau in mijlocul unui recital dupa un repertoriu clasic, in Filarmonica, erau vioara, violoncel, marimba si vibrafon pe scena, plus muzicieni cu multa carte (si premii) in muzica clasica, dar ceea ce ascultasera nu era chiar muzica clasica.

Au aplaudat dupa citeva secunde de ezitare, iar mai tirziu cind Zoli Toth le-a spus ca aplauzele publicului le fac bine, si-au intensificat sonor aprecierea. De la o piesa la alta aplauzele au devenit mai puternice si mai cu pofta, semn ca spectatorii incepeau sa decodifice ceea ce vedeau pe scena si care nu semana cu nimic din ce mai ascultasera in Filarmonica.

Cind publicul a inceput sa aplaude cu putere, au aparut zimbetele pe fetele celor 4 muzicieni – Zoli Toth, Bogdan Pop, Flaminia Nasai, Amalia Gisca (sunt foarte tineri, dar au ani de studiat muzica, pe note:),  mai multi decit anii de cariera ai oricarui artist dance din topuri de la noi).

A fost insa si un moment in oglinda, cind pe fetele spectatorilor erau zimbete largi.

Catre finalul concertului, Bogdan Pop – celalalt percutionist de linga Zoli Toth, fost elev al lui ZoliJ – a inceput sa-si foloseasca trupul drept cutie de rezonanta pentru un moment special de percutie. Spectatorii au fost invitati sa tina ritmul cu aplauzele si, cind si-au dat seama ca si ei fac parte din show, au inceput sa se distreze foarte tare… pe Bach!

*

Bach in showbiz – variatiuni pe teme din Bach – e un show care poate fi receptat din doua directii. Pentru needucatii in muzica clasica – cum sunt eu –  receptia poate sa fie foarte cinematografica, pentru ca Adrian Enescu a creat , inspirat de Bach, o poveste foarte cinematografica. Mi se parea uneori ca sunt intr-un film despre viitor, ca Minority Report, de ex, dar si in povesti gen Amelie :)

Celor care stiu bine lucrarile lui Bach cred ca spectacolul le ofera un alt fel de drum care vorbeste, mai ales, despre cit de talentat si de special este Adrian Enescu, compozitorul lucrarilor din program. Probabil unul dintre cei mai vizionari compozitori romani, cintecele scrise de domnia sa in anii 80 “stau in picioare” ca sound si acum, intr-o epoca a muzicii electronice cu ritmuri alerte.

*

Altfel,  mi se pare greu ce vor sa faca Zoli Toth si Adrian Enescu cu proiectul asta si cred ca e o munca de citiva ani buni. Reinterpretind intr-o forma accesibila teme din muzica clasica, traducind pentru un public neobisnuit cu muzica clasica, ei spera ca tinerii sa revina in salile de concerte.

E ceva care se va face pas cu pas, intilnind om cu om, experimentind direct in contact cu muzica si, ca la toti cei care inoveaza si vor sa schimbe lumea, care vor sa sparga ziduri,  e foarte mult de munca.

Cei care vor veni dupa ei, pe drumul pe care-l “asfalteaza” acum, vor merge mult mai relaxati si vor avea un parcurs mult mai comod in a traduce limbajul classic catre un public tinar.

Trebuie ca e insa si o bucurie a vizionarului, indiferent de cit de greu e drumul parcurs.

***

Desi nu sunt o cunoscatoare a muzicii lui Bach, ca o experienta personala pot sa spun ca la una dintre piesele din concert o variatiune dupa Corala Cantata 147 mi-au dat lacrimile. Dupa concert am cautat tema originala si nu m-a impresionat la fel de mult. Asa ca, pentru mine, a functionat “traducerea”.

Spectacolul poate fi vazut dupa cum urmeaza: 5 mai Timisoara, 9 mai Oradea, Satu Mare 10 mai,  Cluj Napoca11 mai, Pitesti 16 mai, Brasov 23 mai, Tirgu Mures 24 mai, Sibiu 25 mai, Deva 26 mai, Bucuresti 5 iunie

 

1532
lisitsa1INTERVIU: Valentina Lisitsa, povestea unei pianiste care si-a gasit audienta pe Youtube

INTERVIU: Valentina Lisitsa, povestea unei pianiste care si-a gasit audienta pe Youtube

I se spune Queen of Rahmaninov sau pianista youtube. Cu lejeritatea cu care pare ca interpreteaza concertul nr 3 pt pian al lui Rahmaninov, considerat cel mai greu din punct de vedere tehnic, a ajuns si in topurile youtube pentru muzica clasica; peste 50 de milioane de vizualizari pentru inregistrarile sale.

Ea zimbeste cind aude asta, si se intimpla la mai toate intilnirile, si-apoi cu o engleza imblinzita de “i”-urile unui minunat accent rusesc spune “De fapt, cu etichetele astea, trebuie sa muncesc de 10 ori mai mult ca sa dovedesc cine sunt.”

Valentina Lisitsa e singura pianista care a fost invitata la Royal Albert Hall, una dintre cele mai mari sali de concerte din lume, pentru ca… avea succes pe youtube. “Domnul care m-a sunat mi-a spus: poti sa cinti ce vrei, poti sa vii si cu 3 elefanti pe scena, nu ma intereseaza. Tot ce vreau sa vad este daca publicul tau de pe youtube se va transforma in cumparatori de bilete.”

Si daca publicul de pe internet a dus-o la Royal Albert Hall, pe el trebuia sa-l multumeasca: a creat o aplicatie pe facebook, si-a rugat audienta sa voteze repertoriul pe care sa-l cinte si si-a inceput concertul care a insemnat validarea ei in lumea muzicii clasice cu… Sonata lunii de Beethoven. Un fel de slagar pentru lumea conservatoare a melomanilor. La primele note publicul a izbucnit in urale si in sala pentru citeva clipe a fost ca la un spectacol rock.

*

Valentina Lisitsa are 40 de ani, s-a nascut in Ucraina si din 1991 s-a stabilit in Statele Unite. A devenit celebra in ultimii 3 ani, gratie internetului, iar felul ei de a aborda muzica clasica ar putea fi translatat in muzica moderna la categoria rock. Rock the world.

Lisitsa posteaza pe internet sau publica in caietele program ale concertelor sale explicatii detaliate despre ce reprezinta fiecare dintre momentele pe care le interpreteaza la pian, punind totul in contextul epocii, al vietii compozitorului, dar si al dificultatii – mai ales emotionale – de a interpreta ceva.

“In muzica clasica e un fel de bipolar disorder: pe de o parte oamenii vor sa vina tinerii in salile de concert, pe de alta parte cei care sunt “veterani” folosesc un limbaj greoi si ii fac pe cei tineri sa se simta nepregatiti si needucati pentru asta. Ce fac eu cu notele in care explic ce cint in caietul program nu e un acces la mintea mea, ci la mintea compozitorului pentru ca ceea ce el a scris e un context al vietii lui, al iubirilor lui, al povestilor din jurul lui.

Incerc sa reintorc muzica clasica unde a fost. Bach a inceput sa compuna comisionat de biserica, pentru public. Mozart era platit de stat si a scris cu gindul la public. Schubert, Liszt toti au facut muzica pentru public, nu pentru o casta.”

*

[caption id="attachment_24994" align="alignnone" width="439"] Valentina Lisitsa promovindu-si concertul de la Bucuresti pe Facebook[/caption]

Lisitsa a fost unul dintre copiii minune ai Kiev-ului: a cintat la pian de la 3 ani, iar la 4 ani sustinea concerte. A urmat cursurile unei scoli de copii supradotati si, in ciuda rezultatelor ei spectaculoase in muzica, pentru ca i-a luat mult timp sa invete sa piarda unele competitii de profil, a cautat sa se refugieze pe un teritoriu mai fertil pentru victoriile sigure: sahul.

“Uneori la concursurile de muzica nu pierzi pentru ca ai fost mai slab decit ceilalti, ci pentru ca vii din alta scoala, alta pregatire. Si eu nu acceptam sa pierd, plus ca mi se parea ca nu poti sa faci competitie din arta, in niciun fel de arta. La sah ai nevoie de strategie, ceva psihologie si sa fii competitiv, sa-ti pui cumva in corzi adversarul. Stiam sa fac asta si puteam sa cistig intr-o chestiune masurabila, care avea o competitie corecta. Insa pe parcurs ce am inceput sa inteleg tot mai mult din sah m-am trezit facind mutari doar de dragul spectaculozitatii lor, desi stiam ca ele vor duce la o infringere si mi-am dat seama ca am o parte de artist in mine care e mai puternica decit cealalta. Pentru ca despre asta e arta:  sa-ti asumi riscuri.”

Are felul ei de a privi lucrarile marilor compozitori si alege mereu o alta cale de abordare a interpretarii. “Cind ii intrebi pe melomani cu ce il asociaza pe Liszt, cei mai multi spun virtuozitate. Pentru mine el inseamna culoare, a pus culoare in muzica. Stiu ca se spune despre Rahmaninov, Concertul nr 3 pentru pian ca e cel mai greu din punct de vedere tehnic, dar… cred ca, de fapt, greutatea vine din analiza interioara pe care trebuie sa o faca pianistul ca sa poata sa -si invinga instinctele si sa cinte foarte franc. E o lucrare care te solicita foarte mult emotional, e extrem de dureros de cintat. E sub pielea ta.”

***

Am intilnit-o cu citeva ore inainte de concertul pe care urma sa-l sustina la Ateneu, in sala nr 14 de la etajul 1 care avea si-un pian mare cu coada. Avea cu ea rochia roz cu volane pe care urma sa o imbrace seara. In citeva minute urma sa faca o repetitie pe scena mare a Ateneului, ca sa se imprieteneasca si cu pianul de aici.

“Imi plac lucrarile prin care ascultatorul are senzatia ca pianul, care e un obiect masiv, pare ca devine umil”, a zimbit vorbind engleza pe jumatate rusa care tradeaza de fapt relaxarea. Pentru o persoana cu o ureche muzicala ca a ei, un accent intr-o limba straina e un fleac, dar Val – cum i se spune in varianta americana, prescurtarea de la Valentina – nu e preocupata de asta. Cum nu e preocupata de deranjul pe care-l face pentru ca vrea sa cinte Rahmaninov in deschiderea concertului stiind ca pianul i se va dezacorda in timpul interpretarii si ca va necesita 15 minute de acordaj in pauza. Majoritatea pianistilor obisnuieste sa inceapa cu ceva mai usor, care nu-i solicita nici pe ei, dar nici pianul foarte mult; ea face insa lucrurile diferit.

“Cind eram copil nu vorbeam decit selectiv, cu unele persoane, si din ce ma duceau la mai multi profesori sau medici, ma stringeam mai tare in mine. Astazi stiu ca medicii au numit copiii ca mine cu diagnosticul “mutism social”, dar sunt ok si cu eticheta asta. Sincer, si acum mi-e frica sa vorbesc la telefon – nu stiu de ce, nu ma simt confortabil. In schimb sms-urile si internetul m-au salvat. Pentru ca dincolo de un avatar putea sa fie oricine si lumea era a mea.

In 2007 cind mi-am pus primele inregistrari pe internet am facut-o ca sa-mi gasesc o audienta. Ca sa auda lumea de mine. Da, sunt milioane de vizualizari si habar nu am citi sunt dintre cei carora nu le-a placut ce am cintat, dar e important ca au auzit de mine.”

I-am spus ca studiile sale dupa Chopin sunt unele dintre cele mai celebre pe youtube si si-a miscat capul spre lateral, uitindu-se in sus, ca si cum n-ar fi stiut sa primeasca lauda sau s-a saturat sa auda asta.

“Cinti mult Chopin, e evident ca-ti place. daca ar fi sa alegi un cuvint, unul singur, care -ti vine in minte cind te gindesti la Chopin care ar fi acela?”

“Ooo, nu, nu-mi face asta”, si-a plimbat mina pe fatza de la ochi pina la barbie, parca incercind sa se apere de ginduri. “Nu pot spune un cuvint. In seara asta cint 8 dintre Nocturnele lui si-acolo e o parte din viata lui Chopin mai intim si mai profund descrisa decit in orice jurnal. E dincolo de cuvinte, e dincolo de intimitate si de emotie.”

“Tocmai ce ai spus citeva adjective: intimitate, emotie… le alegem pe astea?”

“Mi-e frica sa pun linga Chopin cuvintul emotie pentru ca s-ar putea intelege “emotional” si Chopin nu este despre asta, ci despre a te uita adinc in tine.”

***

N-a vrut sa-mi spuna nici care e lucrarea ei preferata din Chopin, dar a mea – care-s novice – e aceasta, cu care, intimplator, Valentina Lisitsa a incheiat seria de Nocture din recitalul de la Ateneu.

2217
kissinKissin – legenda lui 2013

Kissin – legenda lui 2013

e o secventa in filmul Legenda lui 1900 (regia Giuseppe Tornatore) in care pianistul care e erou principal ( e faimos pentru interpretarile lui super emotionante) se confrunta cu cel mai celebru dintre virtuosii jazz-ului, Jelly Roll Morton.

Morton vine pe vasul unde cinta 1900 si-l provoaca la duel. incepe disputa cu o secventa de maxima virtuozitate la pian. 1900 il aplauda cu incintare, ii ia locul si cinta o colinda in joaca, spre disperarea prietenului cel mai bun care ar vrea ca el sa cistige duelul.

Morton vine din nou la pian si, cu aroganta, continua sa cinte cu o virtuozitate inspaimintatoare. 1900 se aseaza la pian si se joaca din nou.

apoi Morton il provoaca (dupa ce initial in jigneste – “marinarule”), iar 1900 se aseaza la pian… si cinta. cu fiecare celula din trupul si sufletul lui.

***

in seara asta ascultindu-l pe Evgeny Kissin la Ateneu, unul dintre cei mai mari pianisti ai lumii in acest moment, mi-am adus aminte de duelul din Legenda lui 1900 pentru ca intr-un mod straniu, Kissin a fost si jazzmanul arogant si pianistul nebun care cinta cu dragoste.

a inceput atit de show off incit m-am gindit de ce mai are nevoie sa dovedeasca lumii ca stie super tehnica, cu un Schubert in care era nevoie de foarte foarte multa virtuozitate pe care l-a cintat spunind cu tot trupul lui ca stie ca e virtuos.

cind cinta, expresia fetei lui Kissin capata nuante comice: apasa cu maxilarele pe ritmul notelor, isi inclesta falcile si ridica din sprincene. e un tic nervos, pare ca face parte din el.

a existat insa un moment in care era atit de dus de muzica incit  se transfigurase. citeva masuri a parut ca nu mai respira, apoi respiratia i-a devenit greoie si eu, care aflasem cu citeva minute inainte ca nu e casatorit, m-am gindit ca nici nu pare ca are nevoie pentru ca acolo, in momentele acelea, tocmai ce traieste o placere de un erotism intens.

era in timpul sonatei nr 2 – Scriabin.

a durat mai putin de 5 minute. de emotie pura. de o intensitate care a facut nu doar sa mi se zbirleasca pielea, dar sa ma ia si tremuratul, la propriu. (nu stiam lucrarea dinainte, nu am pregatirea ca sa inteleg fineturile muzicii clasice, dar emotia curata trece dincolo de stiinta)

dupa care s-a intors la virtuozitate, a ales “slagare” la bis, un Chopin si un Bach cu amestec de emotie si virtuozitate si-a luat aplauzele (uralele, chiar) audientei. dar a meritat fiecare sunet apasat de clapa, fiecare rasucire in viteza de degete pentru cele mai putin de 5 min din sonata 2 – Scriabin.

la sfirsit, cind isi primea aplauzele cu mindrie, m-am gindit ca e tare greu sa fii legenda lui 2013.

***

duelul lui 1900 :)

1897
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!