Tag : beethoven

spanish riding school3 lucruri de stiut pentru o calatorie de neuitat; #vienaaltfel

3 lucruri de stiut pentru o calatorie de neuitat; #vienaaltfel

Sunt genul de persoana “calator”.

Nu stau mult intr-un loc, e greu sa-mi tii atentia captata pe termen foarte lung asupra unui loc/proiect/grup. Genul de persoana care prinde radacini cu greu si doar daca sunt abili “gradinarii”.

Prin natura meseriei calatoresc mult. Am fost de la Hong Kong pina in Caraibe, de la Paris pina la Florenta (my lov , Firenze:) ), din Grecia pina in Danemarca. Si lista e lunga si plina de amintiri frumoase.

In excursiile astea am invatat trei lucruri, cred, importante:

1. nu luxul conteaza, ci povestea pe care ti-o spune locul.

as putea dormi oricind intr-o camera care are doar un pat si dus si-as minca salata din frunze din copac, daca locul in care ma aflu imi spune o poveste pe care altfel nu am cum sa o simt si sa o traiesc.

de exemplu, m-a incurcat teribil luxul opulent al unuia dintre cele mai exclusiviste hoteluri din lume – Langham – ( genul de hotel in care ai valeti care merg in spate tau la orice miscare faci) pentru ca nu descoperisem povestea din spatele acestei traditii si n-o vazusem inca pe Sarah, Ducesa de York, cum se amuza de incercarile valetilor de a o urma peste tot. ma rog, dupa aia am aflat ca acolo ia micul dejun in fiecare duminica Robbie Williams, dar era prea tirziu sa mai stau o zi (deja prelungisem calatoria pentru o lansare de carte … a lui Zadie Smith, o super autoare britanica)

2. cele mai tari povesti si locuri nu apar in ghidurile turistice

un ghid local,  informatii de la cineva care traieste sau a locuit in zona pe care o vizitezi sunt intotdeauna o cale mult mai buna decit ghidurile scrise la kilogram de jurnalisti platiti sa promoveze anumite locuri. si, neaparat, dar neaparat , e important sa vezi o nunta si o inmormintare in tara , cultura noua in care mergi. sau cimitirul. iti da o imagine corecta despre relatia pe care oamenii o au cu familia si cu respectul, de toate felurile.

3. experienta adevarata o traiesti daca esti corect informat si daca ramii cu mintea si sufletul deschise la tot ce e in jur.

in roma de exemplu, sau in viena, londra sau in copenhaga – unde am fost de multe ori imi place sa ma ratacesc pe strazi. stiu ca nu am cum sa ma pierd pe stradutele din centru pentru ca voi gasi ceva pina la urma care imi e familiar.

dar parisul – pe care-l asociez cu job-ul – nu-mi place. si oricite trucuri de locuri simpatice stiu, tot nu ma cucereste.

***

Ce vreau sa spun cu toate astea? In epoca in care internetul ne ofera un aparent acces la controlul calatoriilor noastre, ratam multe experiente pentru ca nu mai apelam la specialisti. Ni se pare mai ieftin ca nu platim un comision unei agentii si nu ne gindim ca, prin sfatul unui specialist, am putea avea mai multa siguranta (mai ales in cazul in care sunt anulate zboruri) , dar si in cazurile in care vrem sa beneficiem de experiente care sunt mai putin accesibile (bilete in ultimul moment la spectacole sold out, acces in restaurante sofisticate la care rezervarea se face cu mult timp inainte etc )

***

Dupa valurile de oameni care au plecat low cost prin capitale europene, bucurosi ca pot vedea frumusetile lumii cu bani putini, vine linistea celor care calatoresc pentru experienta: ca sa stea intr-un hotel cu poveste (nu neaparat luxos), ca sa manince in restaurante care-ti ofera experiente spectaculoase, ca sa aiba acces – pe drumul scurt si privilegiat – in locuri in care arta e o poveste.

Pentru categoria aceasta agentia Perfect Tour a creat o categorie de servicii sub numele Travel Boutique  in care clientii beneficiaza de propuneri personalizate pentru locurile pe care le viziteaza, de acces in locurile exclusiviste si de tips-uri smart de calatorie. In plus, clientul poate verifica in timp real oferte din mai multe surse pentru a-si alege optiunea de calatorie in functie de bugetul sau.

In urma cu doua saptamini am fost cu Perfect Tour la Viena, un loc unde – intr-o alta viata – am petrecut foarte mult timp si pe care-l stiu foarte bine. Credeam ca nu ma mai poate surprinde nimic, ca vom merge in locurile pe care le-am parcurs de multe ori si ma pregateam sa le spun eu colegilor mei de calatorie despre cafenele in care au fost inspirati Mozart, Beethoven, Klimt si multi altii, sau despre boutique -urile designerilor austrieci.

Numai ca… surpriza. Pentru ca vorbim de oameni care sunt specializati sa ofere calatorilor o experienta noua, iata-ma intr-un restaurant cu o stea Michelin pe care nu-l stiam si traind o experienta culinara super super rafinata (va recomand cu drag o seara in Viena in Restaurantul Konstantin Filippou)  si… iata-ma la un curs de gatit pe limba austriecilor, cu un alt chef cu stea Michelin.

Pina si experienta de la Spanish Riding School pe care am mai avut-o, a fost diferita de data asta: pentru ca am ajuns acolo dupa o excursie prin centrul Vienei cu trasura trasa de cai,  am avut acces in apartamentele VIP si m-am intilnit cu o sampanie foarte buna inainte de show.

Pentru mine a fost o lectie frumoasa despre cum e bine sa te lasi pe  mina specialistilor cind e vorba de confortul tau, fizic si psihic. Zic sa vizitati inainte de orice alt plan pentru “departe”, sediul nou al Perfect Tour, de pe bulevardul Calea Victoriei 100, langa Hotelul Athenee Palace Hilton si vizavi de Hotelul Radisson Blu, care are acest proiect destinat calatorilor rafinati: Perfect Tour – Travel Boutique.  Cred ca o sa va atraga atentia inca de la intrare atmosfera  si designul care inspira la calatorii si iti arata clar o pozitionare rafinata, de cunoscator.

 

 

 

 

 

1816
don quihotemai am o speranta sa fac ceva in viata:)

mai am o speranta sa fac ceva in viata:)

am citit astazi un articol in the guardian despre obiceiurile de trai ale unor oameni care au schimbat ceva in lumea asta, in principal scriitori, si mi-a mai revenit speranta: am o parte din datele care arata ca as putea sa fac si eu ceva important in viata:)

de exemplu ma trezesc la 6 dimineata ca domnul Hemingway, sau ca domnul Mozart.
zice la articol ca “Psychologists categorise people by what they call, rather charmingly, “morningness” and “eveningness”, but it’s not clear that either is objectively superior. There is evidence that morning people are happier and more conscientious, but also that night owls might be more intelligent.”

ma rog, eu folosesc – in conditii normale, cind nu sunt f f aglomerata cu proiecte – timpul de la 6 la 8 dimineata nu ca sa muncesc si ca sa invat: citesc articole din zonele mele de interes, carti si uneori chiar vad filme. sunt orele in care nu ma deranjeaza nimeni.

un alt exemplu care imi da sperante ca voi face ceva in viata e ca-mi plac plimbarile. in categoria plimbaretilor intra Beethoven, Mahler, Erik Satie si Chaikovksy. partea proasta la exemplu asta ca e ca toti sunt muzicieni, iar eu si muzica nu suntem prietene.

exista si o explicatie stiintifica, desigur

It’s long been observed that doing almost anything other than sitting at a desk can be the best route to novel insights. These days, there’s surely an additional factor at play: when you’re on a walk, you’re physically removed from many of the sources of distraction – televisions, computer screens – that might otherwise interfere with deep thought.

alt exemplu este “sa inveti sa poti sa muncesti/scrii oriunde”. la asta sunt maestra. am scris in metrou, in aeroport, in cafenele etc. deci, stau bine; am o speranta cit de mica sa fiu o Jane Austen sau o Agatha Christie.

singura chestiune care-mi lipseste si e mentionata in articol tine de consumarea unor substante care sa ajute la creativitate. mai mult de vin roshu n-am executat, dar asta e… pot sa accept ca am scapare aici.

ma rog, mai am nevoie de ceva talent si ceva perseverenta, plus niste multi ani de munca pentru a face ceva memorabil dar ce sens avea sa fie mentionat asta in articol ca sa -mi strice visurile?

textul din the guardian e aici. e un fragment din cartea Daily Rituals , scrisa de Mason Currey pe care desigur tocmai mi-am comandat-o:) iese luna asta. la ei, nu la noi.

1976
neagu djuvaraNeagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

Neagu Djuvara – o poveste despre doua dintre contrastele lumii: Enescu si razboiul

O poveste reala despre frumusetea muzicii, a artei si rolul ei ca un echilibru intr-o lume dominata de lucruri care nu ne fac placere. Povestita astazi, 30 iunie, de domnul Neagu Djuvara la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu.

***

Am fost trimis pe front, pe Prut, cu 8 zile inainte sa inceapa razboiul, in 1941.

Dupa citeva luni am fost ranit, din fericire usor, am stat o luna in spital. Si era regula ca sa ai 6 zile libere convalescenta, concediu. Ghinionul lui Mos Neagu e ca in ziua in care eu ieseam din spital se raporteaza ordinul acela; nu se mai da libere cele 6 zile. Aoleo, iata-ma trimis la Tiraspol la un centru de recuperare inainte de a fi trimis pe front.

Eram nenorocit. Voiam si eu sa ma mai duc acasa 6 zile. Intimplarea facea ca seful lagarului de recuperare de la Tiraspol era un colonel locotenent de la Mihai Viteazu care ma cunostea. Ma cheama.

– Ma Djuvara, sa stii ca s-a raportat din nou ordinul ala, aveti 6 zile.

– Da, domnule colonel, dar 6 zile de aici… 2 le pierd pina ajung la Iasi…

– Nu, uite e un avion acolo pe cimp. Te duci cu el.

Nu ma urcasem intr-un avion niciodata. M-a adus pina la Bucuresti pe neasteptate.

Sosesc la Bucuresti, nevasta-mea surpriza mare: cum sa ajung asa in citeva ceasuri.
Ea avea un bilet la Ateneu, cu o prietena, unde tocmai Enescu cinta concertul lui Beethoven pt vioara si orchestra. Bineinteles ca prietena nevesti-mii renunta la bilet si eu in graba scot cizmele, hainele…

Mi-aduc aminte, va dau un amanunt – cum sa-i zic – vulgar… Aveam un fel de centura la briu, din cauza frigului, si cind am scos-o au colcait paduchii. Nevasta-mea a aruncat-o in baie si se vedea in apa cum inotau paduchii.

Bineinteles ca m-am spalat, m-am dat cu odicolon pe mine si imbracat in tol festiv – cum spune vulgar lumea – ma simteam asa de usurel… O haina frumoasa de lina fina ma facuse alt om.

Si sosesc in rindul intii la Ateneu si cinta Enescu concertul pentru vioara si orchestra  a lui Beethoven.
(pauza lunga)
Contrastul dintre viata pe care o dusesem pe front, mizeria aceea, noroiul, bombardamentele si splendoarea acestei muzici divine si cintate de un om ca Enescu…
(pauza)
Cind a terminat prima parte a concertului, plingeam. Si plingeam asa de tare ca nu aveam curajul sa ma intorc catre sala.

(pauza lunga)
Chiar acum, vedeti, imi vine un nod in git cind imi amintesc de acel moment.
(pauza)
Imi ziceam: cum se poate ca in acelasi moment pe lumea asta sa existe mizeria de pe front – bombardamentele in picaj, bombele care stii ca sunt pentru tine, infernul ala – si o sala de muzica in care il vezi pe Enescu cintind.

Si acum am un nod in git gindindu-ma ce emotii poti sa ai in viata fata de asemenea contraste.

 ****

(din aceeasi intilnire Picioarele Domnului Neagu Djuvara )

2999
amadeusAmadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

Amadeus lui Milos Forman in gradina Muzeului Enescu

acum o saptamina vorbeam cu unul dintre prietenii mei mult mai destepti decit mine pe nume Tiberiu Mercurian despre cit de moderni si inovatori sunt cei de la Centru Ceh din Bucuresti.

el ii si cunostea pe cei din echipa de la Bucuresti, asa ca stia foarte bine ce spune.

acum tocmai am aflat, via email, despre un program absolut minunat al lor: intre 1 si 5 iunie Centrul Ceh organizeaza  un festival de film neconventional – filmele parasesc cinematograful si ies in oras, intr-o parcare, un spatiu industrial, curtea unui muzeu si un palat.

printre filme, minunatia de Amadeus a lui Milos Forman care va fi proiectata in gradina Muzeului Enescu de la ora 21,00, duminica, 2 iunie.

daca n-ati vazut filmul va rog tare sa mergeti sa-l vedeti. este o bucurie de poveste si de film. iar faptul ca e proiectat in curtea casei in care a locuit Enescu mi se pare genial.  ne vedem acolo:)

****

am vazut Amadeus cind eram pustoaica si mi-a placut atit de tare, incit la prima mea vizita in Austria, am mers la casa lui Mozart sa vad lucruri. (peste multi ani – pt ca asa am eu noroc in viata – am facut si un scurt interviu cu Milos Forman si stiu ca-mi aduceam aminte secventa cu secventa tot filmul:) )

tot la prima mea vizita in Austria, am alergat-o pe Alina Paduraru – colega cu mine la radio pe vremea aia – pe dealurile Vienei dupa casa lui Beethoven pentru ca vazusem o alta minunatie de film – Immortal Beloved (si pe asta trebuie sa-l vedeti. e mai mult decit minunat).

Muzeul Mozart l-am vazut in Salzburg, dar casa din Viena a lui Beethoven n-am vizitat-o desi am ajuns pina la poarta ei, dupa o ora si ceva de cautari. si-acum imi aduc aminte dezamagirea cea mare cind am inteles ca e locuita de cineva si ca nu se viziteaza.

***

sa mergeti la Amadeus pe 2 iunie la casa Enescu. sa cautati si Immortal Beloved. nu va ginditi ca sunt filme complicate si plictisitoare pentru ca sunt conectate la muzica clasica. de fapt sunt genul acela de povesti care par ca-ti deschid inima si urechile ca sa patrunda muzica.

ar trebui sa ma credeti pe cuvint pentru ca eu am urechile astupate cind vine vorba de muzica clasica.

 

 

1443
fricafrica …

frica …

… de Beethoven

I’m still amazed, for example, at someone’s being afraid of Beethoven. I’ve known people who can’t listen to his music because it’s too emotionally arousing or overwhelming for them. But for me, Beethoven’s music was for decades almost as crucial as eating or drinking. His work was a prod into a life of courage, a life embraced totally with all its pain and all its challenges, and for many years I felt that I almost couldn’t live without his music. Had I been afraid of what Beethoven’s music evoked in me I think that fact alone would have given me reason to listen to it, to try and decipher my fears and attempt to understand and get beyond them.

Alan Arkin, an improvised life

***
v-am mai spus ca citesc biografia lui Alan Arkin. imi place asa de mult, incit citesc fiecare capitol de cel putin 2 ori inainte sa trec la urmatorul.

ieri, pt ca il vedeam pe Gheorghe Iancu dansind pe Beethoven, mi-am adus aminte de citatul de mai sus.

stiti ce e ciudat? desi pentru mine muzica clasica e ca fizica cuantica pentru un copil de clasa I (hai a V-a, in sensul ca inteleg semnele, aud ce se intimpla), am inteles profund ce spunea Arkin despre nevoia lui de a-l asculta pe Beethoven.

pentru mine, repetitiile actorilor- dansatorilor sunt o cale de a trece dincolo de propriile mele frici. ma bintuie explicatiile si intelesurile pe care le descopar in spatele muncii lor si mi se pare ca imi fac viata mai usoara. si, categoric, imi dau o forma de energie cu care as alerga maratoane.

asa a fost miercuri si joi, multumesc Catalin Sava pentru acest dar minunat.

***

uneori ne “incarcam” din lucrurile de care ne e cel mai frica.

acesta e beethoven-ul pe care dansa Gheorghe Iancu sub privirea atenta a doamnei Miriam Raducanu (n-as fi stiut fix care bucata de beethoven este daca nu era Ana Onisei alaturi sa-mi spuna)

1849
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!