Tag : biografie

cover carte blog#decitit (Fragment) Michael Caine – Arta de a asculta si alte lectii de viata –

#decitit (Fragment) Michael Caine – Arta de a asculta si alte lectii de viata –

Daca e o carte pe care imi doresc mult sa o cititi in aceasta toamna iarna, alaturi de un ceai cald, aceasta este cartea lui Michael Caine aparuta la editura Nemira “Arta de a asculta si alte lectii de viata”. Imi doresc atat de mult sa o cititi incat am cerut voie editurii sa public un fragment din ea, ca sa gustati putin din scrierea domnului Michael Caine. (multumesc mult, Nemira).

E targul Gaudeamus in aceste zile, daca ajungeti puneti si aceasta carte pe lista.  caine

Sir Michael Caine a fost nominalizat la Premiile Oscar de șase ori și a câștigat de două ori: prima oară în 1986, pentru rolul din filmul Hannah și surorile ei, a doua oară în 1999 pentru rolul din Legea Pământului.

A jucat în peste o sută de filme și a devenit cunoscut pentru numeroase interpretări foarte apreciate de critici, începând cu rolul din filmul Zulu din 1964 și continuând cu Dosarul IpcressRecuperatorulAlfieJaf în stil italianTicăloșii și Meditațiile Ritei, și, mai recent, Cavalerul negruE cineva acolo? și Harry Brown.

A primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 1992, iar în 2000 a fost numit cavaler în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă în lumea cinematografiei. E căsătorit cu Shakira de peste 45 de ani, are două fiice, trei nepoți și locuiește împreună cu soția în Londra și Surrey.

 

caine acrte

M-am întors la Solosy’s, mi-am găsit un nou job în teatrul de repertoriu din Lowestoft, ca interpret al rolurilor principale de tineri și, mult prea necopt la douăzeci și doi de ani, m-am însurat cu tipa din rolul principal, o actriță frumoasă și talentată pe nume Patricia Haines. Ne cunoscuserăm cu doar câteva săptămâni în urmă. Ce pot să spun? Lowestoft este un oraș romantic. Eram îndrăgostit nebunește, dar mult prea imatur ca să fiu responsabil, iar căsnicia a fost un dezastru de la bun început. Am părăsit Lowestoft pentru un apartament mic în Brixton, unde amândoi ne chinuiam să ne găsim de lucru ca actori și ne certam despre cum să ne întreținem. Într-un final, am acceptat câteva slujbe înjositoare, care mi-au mâncat sufletul, în timp ce Patricia și-a continuat cariera de actriță.

În tot acest timp inima mea era făcută zob în fel și chip, fiindcă mă uitam la tata, care avea doar cincizeci și cinci de ani, cum se stinge în agonie din cauza cancerului la ficat. Au fost niște ani duri și, când s-a născut Dominique, fiica mea și a Patriciei, căsnicia noastră era deja distrusă. Copilul meu frumos avea doar opt luni când am plecat. Pat a dus-o pe Dominique în Sheffield, la părinții ei, care și-au luat angajamentul să o crească (și au făcut o treabă minunată). Sentimentele mele de vină, de insuficiență și de disperare erau intense. M-am mutat înapoi cu mama, în case din prefabricate, și aproape am căzut în depresie.

Mereu am fost pe marginea sărăciei. Iată lista slujbelor misère pe care le-am avut: am spălat vase, am lucrat pe un șantier naval, la împachetat rufe, am spart cu un ciocan pneumatic străzile și am fost paznic de noapte la un hotel dubios din Victoria. În cele mai rele perioade ale mele, am mers să iau ajutor de șomaj. (Ultima oară, Sean Connery era la o distanță de doi oameni în fața mea, la coadă). Am câștigat sume mici de bani peste tot în Londra și adesea a trebuit să traversez în fugă strada ca să evit creditorii. Am fost periculos de aproape să intru la pușcărie pentru că am rămas în urmă cu pensia alimentară pentru Dominique. În tot acest timp continuam să dau probe.

La un moment dat, agenta mea, Pat Larthe, fără să-și dea seama, aproape că m-a ucis când mi-a aranjat un interviu cu directorul de casting de la Associated British Pictures, care la momentul respectiv era una dintre cele mai mari companii producătoare de film din Marea Britanie și care, la fel ca studiourile din Hollywood de atunci, avea un număr de actori pe bază de contract. Robert Lennard era un tip care avea puterea să-mi rezolve problemele financiare și să-mi aranjeze cariera dintr-o singură lovitură, iar maniera lui părintească, plăcută, în care mi-a vorbit a făcut ca totul să pară și mai dezastruos.

Mi-a zis că era un domeniu dur, ceea ce știam deja. Mi-a zis că are un fiu care seamănă cu mine, ceea ce nu știam.

– Fiul meu este contabil și are mai mult succes în domeniul ăsta decât tine, mi-a spus el apoi.

Stăteam acolo năucit, dar zâmbind.

– Trebuie să fiu cinstit cu tine, Michael, cunosc domeniul ăsta foarte bine și pot să-ți spun că nu ai niciun viitor aici.

Renunță, Michael! a continuat el.

În ciuda furiei, am continuat să zâmbesc, i-am mulțumit pentru sfat și am plecat mai hotărât ca niciodată să reușesc.

caine 3

Am început să dau târcoale unei agenții de casting situate chiar pe lângă Trafalgar Square, așteptând să văd dacă pot să obțin măcar un rol ocazional de figurație – în spectacole, la TV, în film, orice. Era tipul de loc unde, dacă ți se potrivea uniforma de polițist pe care o aveau la garderobă, atunci ți se oferea și rolul. Era cumplit de înjositor.

Pe scurt, au fost mai multe refuzuri decât oferte. Mai multe refuzuri decât ți-ai putea închipui. Și faza e că nu eram eu deosebit de ghinionist. Prietenii mei se aflau în situații similar sau chiar mai rău. Cariera celui mai drag și mai vechi prieten din copilărie, Paul Challon, care crescuse într-un orfelinat și care nu fusese puternic de la bun început, a fost curmată când a murit de tuberculoză. Doi prieteni buni, Jonny Charlesworth și Peter Myers, s-au sinucis, incapabili să facă față problemelor financiare și emoționale cauzate de respingerea constantă.

Ceilalți prieteni din jurul meu, care așteptau și ei să-și găsească de lucru, erau Sean Connery, Richard Harris, Terence Stamp, Peter O’Toole, Albert Finney, Tom Courtenay și mulți alții care au renunțat la visurile lor pentru că era prea greu. Pentru toți a fost greu. Unele drumuri erau mai ușor de urmat decât altele, dar un lucru e sigur: nu a existat un success imediat. Nu există așa ceva. În spatele fiecărui succes la prima vedere brusc stă un biet amărât care s-a spetit ani la rând fără să fie luat în seamă sau apreciat.

Actoria este o ramură extrem de dificilă pentru un început de drum. Dar ca să reușești în orice domeniu din viața ta, ai nevoie de curaj, energie și hotărâre. Și o să ai nevoie și de o soluție să depășești – și chiar să savurezi – obstacolele care îți vor ieși, fără nicio îndoială, în cale. Iată aici câteva metode care au funcționat pentru mine. michael-caine-025

Dacă ajungi în iad, continuă să mergi

Prima nu-mi aparține. Mereu am crezut că-i aparține lui Winston Churchill, care cu siguranță știa câteva lucruri despre cum să depășească, împreună cu alții, vremurile dificile. Dacă nu a spus-o niciodată, ar fi trebuit s-o facă.

Din când în când, în primii nouă ani din cariera mea de actor, chiar am simțit că traversez iadul. Și toți au simțit asta la un moment dat. Mi-am continuat drumul printr-un amestec de furie, frică, hotărâre și nevoie. Altceva n-aveam ce să fac. Voiam să devin actor și aveam de gând să trec prin orice doar ca să reușesc.

Chiar și atunci când deja devenisem celebru, nu am încetat să cred că fiecare film ar putea fi ultimul și cu siguranță au existat o grămadă care ar fi putut să pună capăt carierei mele, trimițându- mă astfel înapoi în iad dacă nu aș fi continuat să merg și care, cumva, chiar la momentul potrivit, m-au ajutat să obțin succesul – Jaf în stil italian în 1969, Recuperatorul și Jocuri fatale la începutul anilor ’70, Omul care voia să fie rege în 1975, un alt film semnat de John Huston, Drumul spre victorie, în 1981, Hannah și surorile ei în 1986. Și lista continuă.

În anii ’90 m-am retras de tot. Mă rog, nu m-am retras eu, filmele m-au scos la pensie. Pe la șaizeci de ani, scenariile au încetat să mai vină și m-am gândit că această carieră de actor a luat sfârșit. M-am resemnat, așa că m-am apucat să conduc niște restaurante și să-mi scriu autobiografia. Nu era chiar un iad, dar Jack Nicholson m-a convins să continui și, frate, bine că am făcut-o! După cum s-a dovedit, cele mai mari realizări au venit după ce am „ieșit la pensie“.

2132
virginia ruzici si carierele williamsCine e romanca datorita careia surorile Williams au ajuns sa faca tenis :) –

Cine e romanca datorita careia surorile Williams au ajuns sa faca tenis :) –

Pentru ca zilele acestea Simona Halep se intalneste cu surorile Williams la Australian Open, iata o poveste mai putin mentionata la noi.

Venus si Serena Williams au inceput tenisul pentru ca tatal lor a fost inspirat de romanca Virginia Ruzici.

In cartea sa biografica, Serena Williams  – Pe Linie (Editura Publica), cea mai mica dintre surorile Williams povesteste cum tata Williams a decis inca inainte de a se naste fetele ca ele vor fi campioane de tenis motivate fiind de castigul financiar al Virginiei Ruzici (castigatoare a Roland Garrosului in 1978).

A urmat un parcurs foarte foarte greu pentru ambele surori, cu antrenamente in parcuri publice – pentru ca nu-si permiteau sa plateasca sala de sport.

Printre multele secvente frumoase din carte e una in care tata Williams le pune pe fete, inainte de antrenamentele pe terenul din parc, sa puna pe gard tablite cu mesaje motivationale pe care le scrisesera in orele de relaxare, copiindu-le din cartile marilor sportivi sau ganditori.

fragment serena williams in linie

35 de ani mai tarziu, atat Venus cat si Serena au inceput sa intalneasca pe terenul de tenis o romanca micuta de inaltime dar o mare mare luptatoare, care le-a si batut cu inima si ambitia ei.

Simona Halep, fata care iese total din tiparul trupurilor jucatoarelor care sunt acum in top, o are drept manager pe Virginia Ruzici, punctul zero in ceea ce inseamna legenda Williams in tenis.

Doamna Ruzici a vazut-o pe Simona inca din juniorat si a luat-o sub aripa ei protectoare.

Pare ca se inchide un cerc frumos , ca o poveste legenda in care eroine sunt 4 mari jucatoare de tenis – trei dintre ele – Venus, Serena si Simona – foste si actuala nr 1 in lume, plus o mare doamna care, desi a fost “doar” nr 8 in clasamentul WTA, a influentat cariera acestor tinere de legenda.

 

5913
anthony quinn#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

#decitit Anthony Quinn – Pacatul Originar – o carte despre ”manhood” pe care sotul sau prietenul tau o va iubi –

Mai sunt cateva zile de vacanta si daca vreti sa cititi ceva care tine si de lectie de parenting, dar si de sedinta la psiholog, cautati in librarii biografia lui Anthony Quinn, Pacatul Originar – o poveste despre copilaria si prima parte a vietii unui om care tot ce i-a dorit a fost sa fie Numarul 1 in lume in tot ce face.

Si a plecat de atat de jos ca, practic,  mai sarac si dintr-o familie mai fara educatie nu avea cum sa fie.

*

Pana sa citesc aceasta carte il stiam pe Anthony Quinn doar din filmele sale. Nu citisem nici macar un interviu cu el, sau nu imi aduc aminte. Ma gandeam ca are ceva origini italiene, poate influentata de prietenia lui cu mafia italiana, despre care stiam de la filmul Gotti. Dar am descoperit cu uimire ca e mexican, cu ceva influente irlandeze.

Pentru cei care n-au vazut filmele lui Anthony Quinn cateva precizari – a fost unul dintre actorii importanti ai anilor 60-70, e actorul simbol al libertatii. Cele mai cunocute roluri ale sale sunt cele din Zorba Grecul, La Strada, Viva Zapata! A primit doua Oscaruri, unul pentru Viva Zapata!, altul pentru Lust for life.

A avut o viata tumultuoasa, 3 sotii si 12 copii, a fost un suflet foarte tumultuos si-a incercat a se exprime artistic nu doar ca actor, ci si ca pictor, scriitor, sculptor. 

Cartea Anthony Quinn- Pacatul Originar e, dincolo de informatiile biografice despre un actor cu notorietate mondiala, o poveste despre barbatie – manhood.

Despre cum un barbat se lupta cu stigma saraciei din mintea lui si cand are case luxoase, premii Oscar si o cariera de invidiat in film.

Si mai e o carte despre iubirea la care ravneste si nu stie sa o descopere, primeasca atunci cand se afla in jurul lui.

Sub rama intalnirilor cu psihologul sau, Quinn merge mult in copilaria sa si mai putin pe la studiourile de film, iar rezultatul e o carte despre cautarea de sine, nu despre ambalajul pe care i-l face Hollywoodul ca sa vinda mai bine si pe care-l si ironizeaza inca din primele pagini.

*

Printre povestile care nu urmeaza un fir narativ simplu, ci sunt mai degraba un puzzle, simti nefericirea creatorului care se cauta.

Era preocupat de educatie – ii povesteste unei actrite pe platourie de filmare de preferintele lui pentru muzica clasica, il mentioneaza printre altii pe Mozart doar ca doamna nu e foarte incantata si i se pare straniu ca un actor sa aba asemenea preocupari..

Quinn a fost unul dintre acei oameni dornici de autoperfectionare, iar asta a venit din conditia lui de mexican sarac, dar si din educatia pe care i-a dat-o tatal lui.

E o secventa in carte in care Quinn – adolescent care vinde ziare ca sa mai faca cativa centi – se intalneste pe strada cu tatal sau. Se duce catre el si tatal nu-l baga in seama.

Cu banii din ziua respectiva cumpara struguri mari si gustosi si se duce acasa, pune strugurii pe masa la cina, iar tatal il ignora si pare ca nici nu vede strugurii.

Bunica il ia, il roaga sa se spele apoi sa vina din nou la masa. Si cand se intoarce cu o camasa curata si spalat proaspat, tatal i se adreseaza ca si cum atunci a venit; gusta din sstruguri si-i spune ca sunt cei mai buni pe care i-a mancat in viata lui.

*

Mai e o secventa in care Quinn isi salveaza sora de la un posibil viol, lovindu-l cu o coada de topor pe cel care o ademenise in spatele casei si o pipaia. Quinn are 10-11 ani si-l loveste atat de tare si de atat de multe ori pe barbat ca acesta ajunge in spital la un pas de moarte.

Cand tatal vine acasa isi scoate cureaua de la pantaloni si-i spune ”Sunt foarte mandru de tine, ai fost foarte curajos. E minunat ca ti-ai salvat sora, dar acum am sa te bat cu cureaua”.

Si ii explica astfel decizia de a-l bate ”Prima data cand l-ai lovit pe barbat a fost pentru ceea ce ii facea surorii tale. Asta a fost in regula. A doua oara a fost de furie si asta ar fi fost in regula. Dar a treia si a patra oara au fost pentru ca ai putea fi un posibil criminal si acum am sa te bat, in asa fel incat niciodata sa nu-ti mai pierzi capul atunci cand esti pe cale sa omori un om”

Quinn recunoaste ”mi-am primit bataia ca un barbat”.

Cartea e mereu in doza asta de forta si indarjire pusa in balanta cu o emotie care iese la suprafata, o dorinta teribila de dragoste neconditionata, in care nu crede, dar de care are nevoie.

Nu e o poveste despre lumea glamouroasa de la Hollywood, ci una despre cum cauti iubirea si cum inveti sa folosesti fiecare mica resursa emotionala si materiala pe care le ai ca sa obtii ceea ce iti doresti..anthony-quinn---pacatul-originar---c1Anthony Quinn – Pacatul Originar a aparut la Editura Nemira, in colectia Yorik.

Aici puteti citi un fragment din carte

 

1816
toamnadimineata de dupa: suntem ceea ce sunt amintirile noastre

dimineata de dupa: suntem ceea ce sunt amintirile noastre

E dimineata de dupa. Dupa incrincenari, dispute, dupa ura generata de nedreptate si de umilita (pentru unii) si aroganta puterii pentru ceilalti.

E dimineata de dupa victoria bunul simt. Victoria emotionalului si a sperantei ca ar putea exista un model cu care sa fii mindru, cu adevarat.

Astazi o sa mergem la munca la fel ca in oricare alta zi; o sa vorbim cu colegii cu care nu impartim aceleasi opinii politice.

Si oricit de mare ne-ar fi bucuria – si ego-ul care spune “am avut dreptate”/ “i-am invins” – ar trebui sa ne aducem aminte ca am votat pentru decenta, bun simt, eleganta. Si ca odata cu votul nostru, ne-am facut si o promisiune ca si noi vom respecta asta, pentru ca ne-am ales un asemenea model.

Am votat pentru lucrul bine facut, care nu se face singur asa ca si de la noi, cei care am votat, trebuie sa vina lucrurile bine facute.

Am votat pentru bun simt si vom avea amintiri frumoase – poate cele mai frumoase – de la aceste alegeri.

*
Ieri in nebunia comentariilor legate de voturi am luat o pauza ca sa citesc o bucurie de carte “Suntem ceea ce sunt amintirile noastre” _ Marin Moraru. O biografie atipica a marelui actor Marin Moraru. ( a aparut la Editura ALL, anul trecut, e realizata cu participarea jurnalistei Maria Capelos)

Coincidenta, in aceasta carte, am gasit fragmentele de mai jos pe care mi-ar placea sa le cititi.

Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. Dupa 1989 insa, libertatea mea trebuia sa aiba un halou mai mare decit a ceilulalt, asa s-a inteles. Dintotdeauna, omul a considerat ca libertatea lui este mai mare decit a celuilalt. A fost ingradit vreme 50 de ani, timp in care haloul lui era la doar doua degete de el. Acum vrea un halou mai mare, de 10 metri, cu o libertate gestuala nemaipomenita si nu mai permite nimanui sa nu-l deranjeze.

Libertatea mea e libertatea mea, totul e in zona libertatii mele si nu mai permit nimanui nimic. Toleranta nu mai exista.
Am fost uimit cind am vazut in Germania un neamt care statea la stop la ora trei noaptea, desi nu trecea nicio masina. Eu nu as fi facut asa in vecii vecilor. Era rosu, nu trecea nicio masina, dar el statea la stop! La noi se trece cind e rosu ziua-n amiaza mare si strada este in plina forfota de masini.

*

Romanii din diaspora sunt dornici sa auda vorbindu-se romaneste, mai ales de catre cei care vin din tara, ca altfel ii aud si pe romanii de acolo. Dornici sa-si arate rezultatele ca pe o justificare a gestului de a-si parasi tara facut cindva, dornici sa-si prezinte infaptuirile. (…) Dar oricit ar incerca sa se justifice, nu rezolva problema, pentru ca in strafundul sufletului lor nu se simt bine, nu se simt impliniti.
Sufletul lor nu este acolo. Desi zimbesc, rid, ne arata cit de bine le e, nu le este deloc bine. Toti duc dorul tarii si in sufletul lor regreta ca nu sunt aici. Desi copiii lor sunt bine, au casa, piscina, masina, frigidere pline, nu este de ajuns. Sufletul lor e gol.

*

Ce m-a uimit cel mai tare cind am fost in America au fost ochii oamenilor. Aveau in ei o liniste fantastica si se vedea ca reflecta exact ce erau acei oameni. Nu aveau teama, nu aveau atitudinea aceea ascunsa, n-aveau dureri, micsorari, nu mergeam pe dupa ziduri, nu aveau de la stomac, erau ei. Asta m-a distrus. (…) Asa se face ca m-am inchis in mine si vreme de doua luni nu am mai scos niciun sunet.

(n. mea. era vorba de un turneu la Washington in 1978)
*

Avem nevoie de iubire la orice virsta. De fapt iubirea reprezinta bagarea in seama. daca cineva nu te baga in seama inseamna ca nu tine la tine, ca nu esti important pentru el. Si-atunci te retragi, stai singur in coltul tau, oamenii ti se par uriti si totul devine foarte complicat. Doar un suflet deschis poate sa treaca linistit prin lumea asta. Un suflet deschis si curat. Daca nu ai nimic de ascuns fata de ceilalti e bine.

4570
BenFosterBen Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

Ben Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

de cind i-am citit biografia lui Armstrong si-am vazut apoi evolutia scandalului legat de dopajul lui, astept cu nerabdare sa vad cine si cum se incumeta sa faca un film despre el.

sunt sigura ca vor fi multe filme despre Armstrong si ca magia care e in jurul ambitiei si vointei lui il va ajuta sa faca multi bani in continuare.

astazi, Andrei Paleu (simpaticul de la stirile de dimineata de la europa fm) mi-a dat vestea ca Stephen Frears pregateste un film despre viata lui Armstrong. prima mea intrebare a fost cine e in rolul principal.

a zis Ben Foster si m-am declarat multumita. e frumusel:)

pentru cei care nu stiu, dl Frears este cel care a facut The Queen si tocmai a avut in grija un alt film inspirat dupa viata unui sportiv, produs de HBO, Muhammad Ali’s Greatest Fight.

1444
gina-patrichi-678590lFamilia doamnei Gina Patrichi

Familia doamnei Gina Patrichi

“Am fost atit de pasionata de profesie incit tot ce am primit ca iubire de la Victor, sotul meu, si Oana, fiica mea, a fost un cadou imens pe care l-am luat si l-am indreptat spre teatru, tot inspre oamenii carora le dadeam, seara de seara, sentimente, pasiuni, iubire, ura, pina la apogeu” Gina Patrichi

“Mai tirziu, cind din cauza unor neintelegeri am incercat sa ne despartim, ne-am dat seama ca deja eram un cuplu sudat si am renuntat. Din acel moment am inteles mai bine sensul vietii si menirea fiecarua, in special atunci cind e vorba de a trai pentru arta.

Toate aceste fiinte, care au o dotare speciala, indreptata catre creatie, cum era cazul Ginei, au in acelasi timp o patima devoratoare in modul in care-si traiesc viata. Si aceasta patima tinde sa ii atraga, sa ii diminueze si sa-i faca de neinteles pentru cei din jur.

Toti oamenii de arta au trairi speciale, trairi care sunt o fericire si totodata un mare necaz pentru ei. Un actor, urcind pe treptele scenei seara de seara si intrind cu traire intensa in pielea unui personaj, cade apoi epuizat pe altarul lui de sacrificiu.

Cei din jur trebuie sa inteleaga ca in acele momente el este iesit dintr-o zona fiereasca a omului obisnuit.” Victor Anagnoste, sotul Ginei Patrichi.

din “carte cu Gina Patrichi” – Mircea Morariu

***

am pe masa de citeva zile biografia doamnei Gina Patrichi (multumesc frumos Ioana pentru cadou) si, pentru ca aveam nevoie sa rup ritmul si sa fac switch in minte de la un proiect la altul, am deschis-o la intimplare.

intimplarea a fost fix pe textul asta.

2959
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!