Tag : biografii

ileana popovici(am citit) Reconstituiri cu Ileana Popovici

(am citit) Reconstituiri cu Ileana Popovici

Pentru cei care nu stiu, Ileana Popovici este o doamna foarte specala care in anii 70 a fost vedeta in multe filme importante, dar si in emisiuni de televiziune.

Absolventa de Conservator, Ileana Popovci a ajutat la realizarea coloanei sonore pentru multe emisiuni si filme, dar si pentru exercitiile la sol ale generatiilor de autor din gimnastica romaneasca.

reconstituiri

Cu un chip si un corp care aducea mai degraba cu Giulietta Massina a lui Felini, doamna Popovici a fost departe de divele din Romania acelor vremuri si cu toate acestea unii dintre cei mai importanti regizori de film ai momentului au fost profund indragostiti de ea.

In carte e un moment in care descrie cu discretie si eleganta cum regizorii Dan Pita si Sergiu Nicolaescu s-au inchis in bucataria ei din Drumul Taberei pentru a-si disputa iubirea ei. La vremea respective era iubita lui Pita, dar Nicolaescu lucrae cu ea si incepuse sa-I faca curte.

Cartea recupereaza o parte din  anecdotele acelor vremuri si da cateva indicii despre omul care este Ileana Popovici (foarte generos, un jurnalist foarte bun, un mentor pentru multi dintre cei pe care -i vedem astazi la televizor, unul din oamenii din spatele multor cariere muzicale ale anilor 70-80).

Mai un fragment absolut delicios dessper castingul pe care l-a dat pentru unuld intre cele mai bune filme din istoria cinematografiei romanesti, Reconstituirea – in regia dlui Lucian Pintilie. Ileana, studenta pe atunci la Conservator, nu stia cine este domnul Pintilie, dar sora sa care tocmai terminase institutul de teatru i-a spus sa se duca la proba.
Proba a dat-o cu Vladimir Gaitan care fusese instruit de regizor sa o provoace pe Ileana pentru a vedea cum reactioneaza in diverse situatii; Ileana sincera s-a certat cu Gaitan:))

aici cateva imagini din Reconstituirea

Cartea contine si cateva randuri – ca o caracterizare – de la oameni importanti sau cu notorietate care au lucrat cu doamna Popovici, marturisiri care – puse fata in fata cu gratia si smerenia doamnei – par in unele cazur pline de ego si emfaza. E o oglinda frumoasa (si involuntara) a raportarii Ilenei Popovici la lumea artistica in care a trait si lucrat multi ani.

Ca un cititor profesionist de biografii si nu numai, dar si ca editor de multe texte, am o singura observatie – cartii i-ar fi trebuit o editare mai riguroasa mai ales in partea intrebarilor reporterului care face interviul amplu care da, asa zisa, structura a cartii.

Scrisa sub forma unui interviu lung, singura structura a cartii e data de o cronologie simpla a vietii subiectului, dar cred ca acest subiect ar fi meritat o structura mai elaborata si mai riguroasa.

E un gand al meu de fiecare data cand citesc biografii romanesti: in lipsa unei scoli de specialitate care sa –i invete pe jurnalisti sa scrie mai riguros, dar si a unei culturi prin care marii scriitori sa ajute la scrierea unor biografii importante, cartile biografice despre romani sunt modeste in scriere si in structura.

Sigur ca asta nu afecteaza cititorul care va fi cucerit de povestile din carte, stiu insa ca ar fi fost si mai mult impresionat daca aceasta carte ar fi fost scrisa de cineva care avea scoala americana pe scrieri de forma lunga. (si ma gandesc aici de gasca de la DOR care ar putea sa ia in calcul sa ajute la scrierea unor asemenea biografi)

Sa cititi Reconstuiri cu Ileana Popovici, e o excursie frumoasa in timp prin sufletul unei doamne foarte foarte speciala.

Cartea nu se gaseste in librarii, din pacate, dar o puteti comanda online de aici. Eu am citit-o in varianta online cumparata de pe elefant.ro.

ileana popovici ileana popovici 1 Ileana popovici (1)

2995
emma stone steve carrelFilme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

Filme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

La anul vom avea doua filme artistice care readuc in prim plan biografiile unor mari tenismeni, semn ca tenisul a devenit un sport foarte iubit la nivel global si ca sunt multi iubitori ai acestui sport care s-ar putea duce la cinematograf.

*

McEnroe LaBeouf Ieri la Cannes, Shia LaBeouf a dezvaluit ca in urmatorul film pentru care a semnat un contract va juca rolul lui John McEnroe, unul dintre cei mai faimosi jucatori de tenis ai anilor 80.

Filmul in care LaBeouf il interpreteaza pe McEnroe se va numi McEnroe/Borg si va vorbi despre rivalitatea dintre John si Bjorn Borg. Inca nu se stie cine va interpreta rolul rivalului lui McEnroe si nici ce alti tenismeni mai apar in film. Teoretic si personajul lui Ilie Nastase trebuie sa fie pe acolo:)

Se stie insa ca Stellan Skarsgard il va interpreta pe antrenorul lui Borg, Lennart Bergelin, si ca filmarile vor incepe in primavara anului viitor.

mcenroe borg

 

Anuntul a venit dupa ce in urma cu cateva zile, legendara jucatoare de tenis, Billie Jean King a postat o fotografie de la filmarile peliculei Battle of the sexes, despre povestea unui meci legendar din 1973.

emma stone steve carrel

 

In 1973, un fost jucator de tenis atunci in varsta de 55 de ani, Bobby Riggs, a spus ca el poate invinge jucatoarea de pe locul intai in clasamentul mondial si ca femeile joaca mult mai prost decat barbatii.

Billie Jean King a raspuns provocarii, imediat dupa ce a castigat Wimbendon-ul, si l-a invins pe domnul  Bobby Riggs cu 6-4, 6-3, 6-3, castigand un premiu de 100.000 de dolari si declansand o polemica mondiala despre egalitatea de sanse intre sexe.

Battle of the sexes va avea premiera anul viitor si ii mai are in distributie pe Alan Cumming, Andrea Riseborough si Elisabeth Shue .

Cert este ca la Hollywood actorii invata zilele astea sa tina corect o racheta de tenis si chiar numele loviturilor.

2200
scanteiaDE CITIT NEAPARAT: Scinteia – povestea unei mame care a crescut un geniu

DE CITIT NEAPARAT: Scinteia – povestea unei mame care a crescut un geniu

pentru fiecare dintre noi a fost CINEVA; un parinte, un profesor, un prieten care a VAZUT lucrurile care ne-au adus fericirea cind le-am facut. asa am invatat sa dansam, cintam, desenam, am invatat geografie, chimie sau matematici.

sunt lucrurile care – pentru ca ne-au adus un fel de rasplata – ne-au ajutat sa ne integram in grupuri. la scoala, la munca, in viata.

e cheia cu care faci orice copil (si implicit orice om) sa functioneze: il lasi sa performeze in ceea ce-i aduce bucurie si negociezi cu el ca, pentru a avea timp pentru bucuriile lui, e nevoie sa faca si lucrurile mai putin placute.

nu am realizat lucrul asta pina azi noapte (desi mi s-a intimplat si mie, si prietenilor mei, si chiar il folosesc uneori in grupurile de oameni cu care lucrez)

*
am citit azi noapte o carte minunata, un non fiction, povestea lui Kristine Barnett – mama unui pusti pe nume Jakob, autist, caruia profesorii nu i-au dat nicio sansa in viata si care la 12 ani a rezolvat o problema de matematica pentru care cercetatorii munceau de zeci de ani.

*

Cartea se numeste Scinteia pentru ca mama lui Jake si-a scos fiul din lumea in care se inchisese gasind scinteia care sa aprinda focul atentiei lui. intregul ei “tratament” s-a bazat pe a urmari ce-i place cel mai mult copilului, ce-l tine cu adevarat concentrat si a negociat cu el explicindu-i ca trebuie sa faca si activitatile sociale, ca sa se integreze, dar ca daca le face repede va avea mai mult timp pentru placerile lui.

la 1 an si jumatate, Jake a intrat in regresie autista, dupa tratamente complicate la 3 ani era pierdut de tot. la 4 ani a inceput sa vorbeasca din nou chiar daca nu a conversat, ci doar a numit obiecte sau lucruri, doar pentru ca mama l-a dus la Observatorul astronomic, lui placindu-i foarte mult planetele si lumina/umbrele.
la 10 ani asista la cursuri de astrofizica la universitate (unde punea intrebari la care profesorii nu stiau sa raspunda) pentru ca asta era bucuria lui, iar – la schimb – statea cuminte in banca in scoala primara.
la 12 ani l-au acceptat la colegiu si a primit o slujba platita de cercetator in matematica.

*
mama lui a realizat inca de pe cind copilul avea 4 ani si lega obiectele din casa cu sfori in linii care formau obiecte / harti spectaculoase ca fiul ei e un cercetator.

Are o curiozitate atotcuprinzatoare sa stie cum functioneaza lumea. In timp ce tu si cu mine acceptam de la sine ca sunt lucruri pe care nu le vom intelege niciodata, Jake nu a putut niciodata de bunavoie sa accepte asa ceva, iar cind nu gaseste explicatia, innebuneste.

pe parcus mama lui Jake a descoperit ca are o dorinta foarte mare de a-i ajuta pe ceilalti sa invete matematica sau stiintele naturii si ca “are un talent unic sa creeze comunitati de oameni care se sprijina intre ei. Nimeni nu stie mai bine decit el ca singur nu te poti descurca” si le preda copiilor de la colegiu cind avea 11 ani.

Copiii pe care-i indruma fac de obicei o gluma despre virsta lui si apoi trec la amanuntele pe care nu le-au inteles .Acel talent pentru predare pe care l-am observat prima data in camera noastra de zi a inflorit, lucru pe care-l poti vedea de fiecare data cind ajuta pe cineva sa desluseasca un nou concept si lumina intelegerii se iveste. (…) Cind una dintre studentele de la laborator de care s-a ocupat cel mai mult (un caz aproape disperat, dupa propriile ei marturisiri) a trecut al doilea examen de metode de calcul, ea si Jake au plins de usurare.

si vorbim de un baietel de 11 ani care nu stia sa se lege la sireturi si nici nu va sti vreodata, dar mama lui a inteles asta si, asa cum l-a retras de la scoala pentru ca se plictisea si se retragea in sine, tot asa a inceput sa-i cumpere incaltaminte care nu avea sireturi. un baietel care nu intelegea de ce trebuie sa mearga la o pijama party cind pijamaua e pentru somn, nu pentru petrecere, prin urmare refuza violent sa faca asa ceva. un baietel care nu avea reper de umor pentru ca glumele lui erau la un alt nivel, asa ca a inceput sa rida doar cind profesorii universitari faceau analogii ironice pe diverse cercetari. un copil care traieste in lumea lui, dupa regulile lui.

desi are datele necesare pentru a fi un om bun de afaceri, Jake pare sa fi mostenit din familie lipsa de interes pentru bani ca factor de motivatie. Nu-l intereseaza deloc, de pilda, cind primeste telefoane de la oamenii din Silicon Valley. Se simte mai degraba dator sa explice oamenilor cum functioneaza lumea. In fond, Jake vrea sa-i ajute pe oameni sa gaseasca solutiile unor probleme practice, din viata de zi cu zi.

*
mi-ar placea foarte foarte tare sa cititi cartea asta. daca aveti un copil autist in familie o sa va dea o cheie despre lumea lui; daca sunteti parinti o sa va dea o noua directie despre cum ar trebui sa va preocupe educatia copiilor vostri; daca sunteti manageri o sa va invete subtil cum sa va motivati angajatii; daca aveti prieteni (si sigur aveti) o sa va arate cum sa-i ajutati cind le e greu.

Am scris aceasta carte deoarece sunt de parere ca povestea lui Jake e reprezentativa pentru toti copiii…. Desi darurile lui sunt unice, povestea lui pune in evidenta posibilitatea pe care o avem cu totii de a realiza ce este extraodinar in noi insine si poate chiar de a demonstra ca “geniul” se poate sa nu fie o insusire chiar atit de rara. Nu vreau sa spun ca fiecare copil autist – sau fiecare copil normal – este un geniu. Dar daca aprinzi scinteia innascuta a unui copil, iti va arata intotdeauna drumul spre inaltimi mai mari decit ti-ai putut imagina vreodata.

Kristine Barnett

puteti cumpara cartea de pe site-ul Editurii Publica, de aici

multumesc frumos Angela Naghi (Editura Publica) pentru ca te-ai gindit sa-mi trimiti in avansul aparitiei pe piata aceasta carte, stiind ca o sa ma bucure. si felicitari inca o data pentru colectia Narator (nonfiction) care e o mare mare bucurie pentru cititori.

P.S. si daca va imaginati ca asta e totul din carte, va foarte inselati; povestea lui Kristine e si ea uimitoare; face un atac cerebral, declanseaza o boala autoimuna si mai are inca 2 baieti.
P.P.S. de cind am terminat cartea nu fac altceva decit sa le spun tuturor prietenilor mei ca de saptamina viitoare au ceva de citit, pentru ca le trimit o carte. acum imi fac lista sa stiu cite am de cumparat de facut cadou. ceea ce va doresc si voua.

4217
BenFosterBen Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

Ben Foster si Stephen Frears fac un film despre Lance Armstrong

de cind i-am citit biografia lui Armstrong si-am vazut apoi evolutia scandalului legat de dopajul lui, astept cu nerabdare sa vad cine si cum se incumeta sa faca un film despre el.

sunt sigura ca vor fi multe filme despre Armstrong si ca magia care e in jurul ambitiei si vointei lui il va ajuta sa faca multi bani in continuare.

astazi, Andrei Paleu (simpaticul de la stirile de dimineata de la europa fm) mi-a dat vestea ca Stephen Frears pregateste un film despre viata lui Armstrong. prima mea intrebare a fost cine e in rolul principal.

a zis Ben Foster si m-am declarat multumita. e frumusel:)

pentru cei care nu stiu, dl Frears este cel care a facut The Queen si tocmai a avut in grija un alt film inspirat dupa viata unui sportiv, produs de HBO, Muhammad Ali’s Greatest Fight.

1431
books3Despre biografii

Despre biografii

Text de Sorana Savu

**

Biografiile sunt o specie literară foarte ciudată – sunt, practic, poveștile unor oameni reali, importanți, speciali, cu daruri sau haruri divine a căror proveniență, de regulă, n-o înțeleg nici ei, nici cei din jur.

Sunt, de asemenea, lucrările care confirmă cel mai bine zicerea “truth is in the eye of the beholder” și din care ai mai multe șanse să afli ce au gândit cei din jurul unei personalități decât ce a gândit/simțit respectiva personalitate.

Câteodată, asta se întâmplă în urma unui demers profesionist, obiectiv, dat fiind că multe biografii sunt postume. Altădată asta se întâmplă din comoditate sau, de-a dreptul, dintr-o lipsă de obiectivitate atât de evidentă, încât nici nu mai are sens să fie drapată.

Cu cât personalitățile sunt mai mari, mai influente, mai magice, cu atât e mai probabil să aibă cel puțin două biografii – una autorizată, una nu. Din care fiecare e liber să aleagă ce vrea, dacă are răbdare, sau, dacă nu, măcar să aleagă o tabără.

Biografiile autorizate sunt, de obicei, cele condamnate cel mai ușor – drept simple exerciții de PR. Dar (lăsând la o parte faptul că sunt om de PR) – cele neautorizate sunt și ele condamnabile pe alocuri. Unele aleg părțile bune, întâmplările capabile să te inspire, pun cap la cap “moștenirea”, “amprenta” pe care El sau Ea le-a lăsat în urmă. Celelalte culeg “mărturii” din partea rudelor năpăstuite, ale secretarelor vexate, ale subalternilor concediați, ale instructorilor de călărie și vecinilor de palier. Unele urmăresc ce au avut în plus oamenii aceia, altele – ce aveau în minus.

Nu vreau să generalizez – și unele și altele pot fi și sunt deseori salvate de eforturile oneste de documentare, de calitatea scriiturii, de sinceritatea demersului autorului. Mai mult, sunt cărți aparte pentru că încearcă să afle răspunsul la întrebări la care toți (sper) încearcă să găsească un răspuns – care e originea talentului sau a geniului? Cum poți să-l hrănești? Cum poți să-l valorifici? Cum decizi ce cale trebuie să urmezi – cea a excepției sau cea a regulii? Cum poți schimba, de unul singur, lumea?

Am citit biografiile pro și contra ale lui Jack Welch și m-am bucurat să constat, când am avut prilejul să-l întâlnesc, că preferința mea pentru biografia pro era justificată. Am găsit nenumărate lecții în biografia lui Steve Jobs, atât de multe cât să mă înconjor de obiectele pe care le-a creat și să trec fără să clipesc peste poveștile triviale despre droguri sau excese de autoritate. Trec prin același exercițiu acum cu Callas – prima biografie am citit-o când eram mică, a doua acum, a treia va fi cea scrisă de Arianna Huffington (altă grecoaică), iar pe cea a surorii sale o s-o ocolesc de-a dreptul.

Toate sunt povești de singurătate, de nesiguranță, de mirare, de invidie, de încântare, de căutare. Iar înainte de a le judeca, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe – despre mine se va scrie vreodată vreo biografie? Iar dacă răspunsul e da, oare ce vor alege autorii să treacă în primul capitol? După acest mic exercițiu de introspecție, suntem absolut liberi să criticăm românește pe toată lumea!

**
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premmium Comunication

1720
Alan-arkinnu vrem sa “facem”, vrem sa “fim”

nu vrem sa “facem”, vrem sa “fim”

citesc autobiografia actorului Alan Arkin ( l-ati vazut in Little Miss Sunshine si sper ca veti vrea sa-l vedeti intr-un film care nu va ajunge niciodata in cinema la noi The privates lives of Pipa Lee ) si am gasit acolo urmatoarea poveste.

Arkin filma alaturi de o actrita pe nume Madeline Kahn si intr-o pauza de filmare, gindindu-se la multele abilitati artistice ale partenerei sale de filmare ( o foarte buna pianista, compozitoare, dar si o buna actrita de comedie), a intrebat-o care crede ca e atu-ul ei, pe ce mizeaza mai mult.
Madeline n-a stiut sa raspunda pentru ca, asa cum remarca Arkin, parea ca nu se gindise la asta pina atunci.
Arkin a intrebat-o altfel “ce voiai sa te faci cind erai mica? care a fost primul tau instinct?”

iar Madeline a spus ca ii placea muzica.

“adica voiai sa faci muzica?”

“nu. voiam sa fiu muzica”

***
Arkin isi incheie povestirea in felul urmator: “We don’t want to do it; We want to be it. Only we don’t know it. No one tells us.”

si spune ca restul cartii sale, an improvised life, e pentru cei care vor sa fie muzica.

***

de mai bine de 2 ani, in semnatura mailului meu se afla “trying to be a human being, not a human doing”; nici macar nu mai stiu de unde am luat asta, dar mi s-a parut a fi ceva ce trebuie sa ma calauzeasca. abia aseara citind cartea lui arkin am inteles de ce, desi nu era pe lista mea de cumparaturi, cind am vazut-o in Border’s, am luat-o pur si simplu: trebuia sa ajunga la mine, macar pentru povestea de mai sus.

1240
Cary-Grant-profileCary Grant vazut de fiica lui

Cary Grant vazut de fiica lui

“He didn’t have rote opinions. He would digest ideas. [If I asked a question], I knew there was no pedantic response, it would be a wise response, but something that was digested with current information. He was a great conversationalist in speaking about any issue, any problem, anything in life. He lived a very rich life, so he had a lot to bring to any question; he could see it from a lot of angles. I miss all of those perspectives on my tiny questions.”

Jennifer Grant in biografia pe care tocmai a scris-o despre tatal ei, celebrul Cary Grant

943

de la Carver hop – tzop la Cehov…

… sau cum nici dracu nu o sa citeasca acest post care pare elitisto-culturalo-inchipuit.

dar nu e:)

*
in biografia lui Raymond Carver ( A writer’s life) am gasit urmatorul motto:

It is not necessary to portray many characters. The center of gravity should be in two persons: him and her.

Anton Cehov catre Alexander Cehov, 10 mai 1886

am gugalit cehov letters si am ajuns la ceva tres tres simpa: corespondenta cu fratii, unchiul si alti prieteni.
*

iata 2 fragmente dintr-o scrisoare catre fratele lui, Nicolai:

MOSCOW, 1886.

… You have often complained to me that people “don’t understand you”! Goethe and Newton did not complain of that…. Only Christ complained of it, but He was speaking of His doctrine and not of Himself…. People understand you perfectly well. And if you do not understand yourself, it is not their fault.

*

Cultured people must, in my opinion, satisfy the following conditions:

1. They respect human personality, and therefore they are always kind, gentle, polite, and ready to give in to others. They do not make a row because of a hammer or a lost piece of india-rubber; if they live with anyone they do not regard it as a favour and, going away, they do not say “nobody can live with you.” They forgive noise and cold and dried-up meat and witticisms and the presence of strangers in their homes.

2. They have sympathy not for beggars and cats alone. Their heart aches for what the eye does not see…. They sit up at night in order to help P…., to pay for brothers at the University, and to buy clothes for their mother.

3. They respect the property of others, and therefor pay their debts.

sunt 8 puncte pe ordinea explicativa, iar scrisoarea se incheie cu “You must drop your vanity, you are not a child … you will soon be thirty. It is time!”

Letters of Anton Chekhov to his family and friends poate fi citita integral aici

later edit: (dupa ce am parcurs toate scrisorile) fragmentul meu preferat

Her eldest daughter, a woman doctor—the pride of the whole family and “a saint” as the peasants call her—really is remarkable. She has a tumour on the brain, and in consequence of it she is totally blind, has epileptic fits and constant headaches. She knows what awaits her, and stoically with amazing coolness speaks of her approaching death. In the course of my medical practice I have grown used to seeing people who were soon going to die, and I have always felt strange when people whose death was at hand talked, smiled, or wept in my presence; but here, when I see on the verandah this blind woman who laughs, jokes, or hears my stories read to her, what begins to seem strange to me is not that she is dying, but that we do not feel our own death, and write stories as though we were never going to die.

2453

my very french sunday

mi-am petrecut ziua cu unul dintre cei mai destepti & influenti domni din presa franceza. mai exact cu cartea, biografia si cronicile despre cartea lui. dat fiind jobul lui, ma asteptam la analize politice si-am descoperit o poveste de iubire… ca un caleidoscop in care pietricelele sunt infidelitati. cind se roteste ocheanul caleidoscopului, se amesteca bucatelele de iubiri adulterine si apare o noua imagine a dragostei.

iata-l in fragmente:

A doua zi, am traversat Tibrul și ne-am dus la Vatican. Mayliss pășea mărunţel, fredonand, cu umerii descoperiţi, fără alt machiaj decat urma sărutărilor mele in jurul gurii ei.

(…)

La intrarea in bazilică, am renunţat la cuvintele unei posibile rugăciuni:pentru cine iubește o femeie măritată, nu există nici o rugăciune de mulţumire.

(…)

El credea că Mayliss e nevasta mea. Nici nu voiam altceva. Mi-am imaginat că, o dată cu trecerea timpului, din călătorii in minciuni și din cafenele normande in hoteluri romane, avea să se nască, in cele din urmă, o geografie mustind de dragostea noastră, populată de martori care ar fi putut spune: „Da, erau impreună, erau, de bună seamă, soţ și soţie.”

(…)

Am simţit nevoia s-o văd. Trebuia s-o văd. Toate orele petrecute strangand-o in braţe, adulmecand-o, citindu-i pielea in braille, cu varful degetelor și cu ochii inchiși, toate orele acelea nu folosiseră, prin urmare,la nimic. Mă crezusem plin de Mayliss, autonom pentru cel puţin cateva zile. Mă inșelasem. Nu eram indrăgostit. Eram intoxicat.

*

cartea domnului iese in noiembrie la noi. va veti intilni in tabu cu el:)

1366
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!