Tag : Black Mirror

tucker s newsagent & gamesMagazine de jocuri ca-n Bandersnatch (Netflix) au aparut in Londra si Manchester –

Magazine de jocuri ca-n Bandersnatch (Netflix) au aparut in Londra si Manchester –

Noua senzatie de pe Netflix, filmul interactive si cu mai multe posibilitati de a incheia povestea din seria Black Mirror, Bandersnatch, are parte de o campanie inedita de promovare.

In London si Manchester au aparut doua magazine misterioase: arata ca doua magazine in care se vindeau jocuri in anii 90 (cand e actiunea filmului) si au referinte la “Tuckersoft” compania care are in grija jocul pe care-l realizeaza personajul principal.

Magazinele sunt inchise si au mentionate pe usa ca se deschid in curand, iar prin vitrine de sticla pot fi vazute inclusiv anunturi de angajare pentru realizatorii de jocuri (cum e personajul principal din film).

Evident ca magazinul nu va fi deschis vreodata, dar el functioneaza ca un inedit display, un billboard interactiv menit sa se joace inca o data cu mintile potentialilor spectatori.

[caption id="attachment_52040" align="alignnone" width="730"]cof cof[/caption] [caption id="attachment_52041" align="alignnone" width="730"]cof cof[/caption]

Seria Black Mirror a fost creata de britanicul Charlie Brooker, un jurnalist de 47 de ani care a lucrat initial ca prezentator al unor emisiuni de IT si jocuri pentru computer.

Brooker a fost toata viata pasionat de tehnologie si jocurile pe computer si efectele tehnologiei asupra creierului uman. A vrut sa-si dea licenta la facultatea de journalism cu un subiect despre jocurile video dar nu i-a fost acceptata propunerea, asa ca a renuntat la scoala.

Black Mirror a fost initial o productie independenta, mica, realizata in Marea Britanie. De la Sezonul 3, Netflix a cumparat serialul si a inceput sa dezvolte productia sa.

626
shutterstock_copilSi tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

Si tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

Am citit inainte de sarbatori o carte foarte interesanta despre cum schimba comportamentul societatii algoritmii care initial au ajutat si eficientizat diverse sectoare de activitate.

Cartea se numeste Arme matematice de distrugere – Big Data crește inegalitatile si ameninta democrația, este scrisa de Cathy O Neil, un matematician cu spiritul dreptatii care vrea sa avertizeze lumea despre impactul negative al big data.

Cartea nu e despre matematica, nu sunt linii de cod, nu va speriati. E despre situatii concrete din invatamant, de la interviurile de angajare, de la evaluarile politiei, din viata sociala, in care algoritmii (si nu neaparat doar cei generati via retelele sociale) ne incadreaza in niste categorii cu indici si ne plaseaza intr-un clasament in functie de care se iau decizii in ceea ce ne priveste.

Ce face doamna O Neil in aceasta carte e sa arate ca algoritmii matematici, oricat de tare ne-ar speria, sunt prezenti in viata noastra in fiecare moment. De la prepararea cinei pana la acceptarea la un loc de munca, de la ce citim pe site-urile preferate pana la cum suntem informati despre candidatii politici.

Cumva intuim aceste lucruri pentru ca facebook ne-a invatat pe pielea noastra ca vedem doar lucrurile care ne plac, ca algoritmul ne cauta confortul noua utilizatorilor. Dar doamna O Neil merge in partea cealalta, a celor care scriu liniile de cod si favorizeaza injustitia, arata cum cei saraci vor fi tot timpul cei mai defavorizati – vor aparea in statisticile cu crime, cu greaua recuperare a datoriilor pentru ca nu au bani, deci vor primi ofertele cele mai proaste, vor fi primii anchetati de politie. Din momentul in care lucrurile acestea au inceput sa fie judecate ca urmare a big data, a algoritmilor, injustitia e tot mai prezenta.

M-am gandit mult de ce a scris o asemenea carte doamna Cathy O Neil. Zice undeva algoritmii matematici ar trebui sa fie uneltele noastre, nu stapinii nostri. Si e o concluzie care te inspaimanta. Pentru ca datele au fost scrise de oameni, algoritmii si-au eficientizat rezultatele si am eliminate marginile facand injustitii mari- cei bogati vor fi mereu avantajati, cei saraci vor suferi mereu.

E un episod din Black Mirror in care se vorbeste despre indicele de favorabilitate pe care-l are fiecare persoana si efectele in viata sociala a cuiva cu un indice mic – nu mai e primit in restaurante, nu poate sa inchirieze o camera in hotel etc etc…

Oricat ar parea de SF acel episod, cartea aceasta arata ca avem deja indici in dreptul nostru ca o mica eticheta. Doar ca nu stim inca – bine, stim nota din Uber si ne-a jucat ego-ul o festa gandindu-ne de ce am nota aceea? Insa exista deja nota care ne incadreaza pe o scala pentru a fi eligibili la angajare, imprumuturi la banca si alte facilitati.

Si cred ca doamna cathy o neil a scris cartea aceasta cu doua scopuri. Unul, pentru cei care sunt analisti de date, care scriu coduri ale algoritmilor, ca sa-i ajute sa-si scuture ego-ul si sa nu se simta dumnezeii are detin adevarul absolut si sa nu mai imparta si mai direct si mai strict lumea in alb sau negru.

Iar pentru noi astialaltii, muritorii de rand, cred ca a scris cartea ca sa incepem sa constientizam lumea in care traim dincolo de tehnologia pe care o folosim.

cathy-o_neill---arme-matematice-de-distrugere---c1

E un capitol in carte in care se vorbeste despre utilizarea algoritmilor in alegerile electorale si cum sondajele de opinie sunt o arma matematica de distrugere.

Nimeni nu intelege exact cum au fost facute aceste sondaje, cum s-au obtinut acele rezultate, dar se distribuie rapid si influenteaza foarte multa lume. Oamenii incep sa creada ca cei din primele locuri sunt cei mai buni si din ce in ce repeti mai mult aceasta informatie, ea devine mai puternica si are efecte directe asupra alegerii, asupra votului.

Pentru ca algoritmii pot trimite informatiile personalizate in functie de nevoi si te pot ajuta sa te convingi ca un anume candidat e cel mai potrivit pentru tine. Si pot face sa nu vezi niciodata mesajele pe care le vede sotul sau mama ta pe acelasi subiect.

Ceea ce e eficient pentru campania electorala, nu e eficient si pentru democratie pe termen lung.

Ceea ce e eficient pentru marketingul pentru vanzarea unui produs, nu e neaparat si etic.

Si daca ne gandim ca noi, producatorii de continut in online – fie si in extrem de putina masura la nivelul global – nu putem face nimic ca sa ne indreptam catre o parte etica, corecta, mai ganditi-va putin.

Ca producator super mic de continut – 2-3 texte zilnice – stiu din instinct, dar de fapt e observatie pe termen lung – ce le place cititorlor mei sa citeasca. Stiu genul de emotie care “scoreaza” si daca as pune in spatiu public doar acele lucruri as putea trai linistita cu un trafic decent pe blog. De ce nu fac asta?

Pentru ca nu vreau o audienta captiva si indobitocita, pentru ca nu vreau sa-i pacalesc pe oameni, pentru ca prefer sa pun in spatiu public si informatie pe care cititorul nu o va recunoaste in primul moment drept utila sau cu grad mare de simpatie pentru el, dar care l-ar putea ajuta emotional si educational pe termen lung.

E o cale mai grea. Dar e optiunea mea de a-mi desfasura viata in online.

Cartea Arme matematice de distrugere te face sa te gandesti daca tu om obisnuit, care esti afectat de algoritmii care te incadreaza in categorii si iti dau calificative,  rezisti in momentul in care ai ocazia sa pui informatie, continut in fata audientei, rezisti sa nu urmezi calea care manipuleaza si stoarce la sigur reactii de la public?

Rezisti la a posta doar articole care critica si vorbesc cu ura (stiind ca negativul va interesa mai mult mereu)? Rezisti la a posta fotografii cu “multa piele” si sexualitate, stiind ca ele vor scora bine in like-uri? Rezisti sa-ti pui fotografia cu copilul tau frumos stiind ca vei oferi informatii incredibil de detaliate, dintr-o singura poza, pentru cei care urmeaza sa-ti vanda masini, tricouri, asigurari sociale, vacante… si in general orice ai nevoie in viata…

E o tema pe care o lanseaza Arme matematice de distrugere, in micro, pentru fiecare cetatean.

***

Personal, m-a deprimat cartea aceasta, m-am gandit ca sunt bucuroasa ca am ajuns la jumatatea vietii mele  – statistic, dupa media de viata – pentru ca in 10 ani ma pot retrage intr-un varf de munte departe de orice oroare ar face tehnologia.

Am doua filme la care ma gandesc mereu in situatii ca aceasta, dincolo de Black Mirror, Minority report si Children of men.

Tot ce parea SF in Minority Report in 2002 exista deja, inclusiv predictabilitatea celui care va face o infractiune – teoria pe care se bazeaza firul narativ.

Dar e o secventa in Children of men – un film facut in 2007 despre viata din 2027 cand specia e pe cale de disparitie ca urmare a razboaielor si efectelor tehnologiei– in care ma regasesc in momentele in care ma gandesc ca tehnologia e foarte intruziva cu noi. Eroul principal Clive Owen se duce acasa la tatal lui cu femeia care ar putea salva specia ca sa-l ajute si sa  gazduiasca o vreme.

Tatal e interpretat de Michael Caine, care locuieste intr-o padure, aparent flower power, dar in realitate aparandu-se de orice invazie tehnologica. Are totul autonom, gradina, lumina, apa si-si duce viata linistit.

Ceea ce imi doresc si mie. Si, daca vreti, si dvs.

shutterstock_copil children of men

 

2113
blockAm inceput sa dau “block”. Mult.

Am inceput sa dau “block”. Mult.

Zilele trecute am anuntat ca voi da unfriend pe facebook tuturor celor care-si vor pune o fotografie cu ei in chiloti (costum de baie) din vacante, piscine, straduri si alte locuri in care iti cauti racoarea vara.

Ma socasera trei fotografii consecutive, de la 3 persoane care nu se cunosc, pe care FB le afisase una sub alta. Toate cu protagonistii in chiloti de baie.

M-am gandit daca sa anunt public ca fac asta sau, pur si simplu, sa execut unfriend fara alte vorbe care ar parea ostentative. Am anuntat pentru ca mi-am spus ca poate fi un semnal de alarma, un indemn catre decenta si bun simt.

Rezultatul?!

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

De parca nu lasam omul sa se expuna in chiloti la el pe pagina; e treaba lui ce face la el, cum e treaba mea ce aleg sa vad, de cine aleg sa ma insotesc.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

De parca Facebook e loc cu umbrelute si valuri de mare si stam toti in chiloti si navigam prin timeline cautand sa ne imbatranim pielea sau sa ne racorim.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

(si nu, nu se referea la fotografiile de fashion din reviste, ci tot la instantanee de vacanta)

De parca decenta si bunul simt in ceea ce priveste expunerea in spatiul public (facebook e un fel de bucur obor, iesiti in chiloti la piata) se masoara in calitatea costumului de baie sau in numarul de kilograme din dotare.

Bunul simt e bun simt si atat.

*

In ultimele luni am dat de foarte multe ori block in spatiul virtual. Oamenilor care imi copiau identitatea ( e o duduie care a devenit peste noapte fana a tuturor dansatorilor pe care i-am vazut eu prin lume si scria ca si cum a fost ea la spectacole; cum i-am dat block, cum i-a disparut si cultura in domeniu), oamenilor care vorbeau urat cand isi sustineau parerile, conturi care erau cu identitati false, evidente, oamenilor care cautau doar sa denigreze pe altii sau categoria de “lipitori” pe doua picioare despre care am scris aici.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Si cred, pentru ca “traim” atat de mult in spatiu virtual, ca trebuie sa avem grija de cine ne insotim si in lumea care nu ne pare tangibila. Pentru ca luam fara sa ne dam seama din mizeriile lor, din lipsa lor de bun simt, din comportamentul lor bizar si, prin vizualizarea permanenta a acestor mizerii, ajungem sa credem ca sunt ceva firesc.

*

E miniserie britanica pe nume Black Mirror care vorbeste despre deviatiile de comportament generate de tehnologie si gadgeturi intr-o lume viitoare. Intr-unul dintre episoade, un raufacator este condamnat de tribunal cu “block” si, printr-o tehnologie speciala, e ecranat astfel incat ceilalti oameni din spatiul public nu-l mai vad. Merge liber pe strada, poate sa faca orice vrea el, dar are “block” si nu poate interactiona cu nimeni.

Infractorului i se pare ca a luat cea mai mare pedeapsa.

 

 

 

 

4137
serialeThe honourable woman, Homeland – seriale de (re)vazut in contextul politic actual

The honourable woman, Homeland – seriale de (re)vazut in contextul politic actual

Banuiesc ca multi dintre voi stiu serialul Homeland despre lupta CIA cu teroristii islamisti.

Stiu oameni care au scris la rindul lor scenarii de succes si care au fost fascinati de constructia episoadelor primelor trei serii Homeland – cind practic actiunea sta in 2 personaje, in conflictul (iubire amestecata cu ura si teama) intre agentul CIA – Claire Danes si un fost ofiter care a fost ostatic multi ani intr-o tabara a teroristilor.

Au fost fascinati de abilitatea scenaristilor de a gasi noi cai de a “rasuci” actiunea si de a capta atentia publicului, de a crea noi tensiuni care sa fie credibile in economia personajelor.

Dar cred ca sunt mai putini cei care sa fi vazut The Honourable Woman, povestea unei femei de afaceri care construieste business pe linia subtire a unei posibile rezolvari a conflicului dintre palestinieni si israelieni.  O mini serie BBC cu 8 episoade, foarte bine realizata, cu o Maggie Gyllenhaal in ipostaza unei femei puternice si in control care=si dezvaluie cu fiecare nou episod o latura vulnerabila, si mai vulnerabila, pina la distrugerea puterii si onoarei sale.

Un super thriller politic, accesorizat cu spionaj si cu dezbracarea de imagini construite a unei femei puternice pentru a ajunge la esenta ei. Si, din nou, cu schimbari de directie in scenariu care va vor lasa cu gura cascata.

Britanicii, cu serialele pe care le-au realizat in ultimii ani, incep sa fie o concurenta serioasa pentru americani, pentru Netflix sau HBO. (Am mai scris despre o alta miniserie britanica, Black Mirror, aici, si am sa scriu curind despre The Missing – mini seria in care joaca si Anamaria Marinca)

*

In contextul ultimelor atentate, cu momente in care o lume intreaga s-a uitat la televizor urmarind simultan actiunile unor teroristi care pareau scoase dintr-un scenariu de film (un fel de Black Mirror – primul episod – pus fata in fata cu Homeland), realitatea pare ca depaseste cu mult imaginatia scenaristilor.

E o secventa in cea mai recenta serie Homeland (numarul 4) cind Carrie Mathison (personajul lui Claire Danes) ajunge la o manifestatie publica de omagiere a unui terorist. Se apropie de el in multime si vrea sa scoata arma sa-l omoare. Seful securitatii pakistaneze – care o place – vine si o opreste, aratindu-i ca in masina cu teroristul e unul dintre sefii CIA.

Zilele astea mai mult ca oricind m-am gindit ca viata bate filmul, ca scenaristii se joaca cu mintea noastra dupa niste scheme logice demonstrate ca au efect in structurile narative pe care le creeaza, tehnici care se rafineaza si se perfectioneaza pentru ca dorinta de audienta e tot mai mare. Apoi se formeazaa un cerc vicios pentru ca altii se inspira din creatiile scenaristilor si le transforma cu mijloacele lor intr-o realitate care ne doare; din care se vor inspira din nou scenaristii.

(nu, nu e intimplator ca in fotografia de promovare a noii serii Homeland Claire Danes seamana putin cu Scufita Rosie. E si asta o cale de a capta audienta pentru ca avem o imagine familiara a carei semnificatie a fost reinterpretata, dar e si o modalitate de a ne spune fara sa fi fost rostit sau scris vreun cuvint ca ea e victima, e vulnerabila si e intr-o padure de lupi rai)

1562
black-mirror-404900lBlack Mirror – poate cel mai bun serial pe care l-am vazut in ultimul an

Black Mirror – poate cel mai bun serial pe care l-am vazut in ultimul an

6 episoade in doua sezoane (plus un bonus in sezonul 2 de Craciun). 6 povesti independente, 6 filme de televiziune de o ora.

toate legate printr-un cuvint : tehnologie.

Black Mirror e o satira dura si socanta a efectelor tehnologiei asupra noastra, satira spusa prin povesti care reinterpreteaza lucrurile care ne distreaza, dar pe care acum le vezi din partea cealalalta a monedei.

*

episodul 2 din sezonul 1 e despre un tinar care in fiecare dimineata se trezeste intr-o camera cu pereti cu leduri care transforma locul intr-un peisaj frumos. dupa igiena zilnica intr-o baie plina de tehnologie se duce la sala de sport si pedaleaza la bicicleta. maninca sanatos – un mar, bea vitamine, apoi se intoarce la sala de sport.

e parte dintr-o societate care pedaleaza ca sa stringa kilometri cu care poate cumpara distractii: acces la filme porno sau show-uri de talente.

intr-o zi aude vocea unei tinere si stie ca ea ar putea fi cistigatoarea concursului de talente, asa ca ii doneaza 15 mil de credite ca sa se poata inscrie la concurs. si viata lui se schimba, ca si a ei…

e minunat unde se duce subiectul mai departe si cum arata – in cea mai curata forma, fara tulumbe emotionale, fara dantele in vorbire – ce face din om dorinta de a fi validat de un grup, dorinta de celebritate.

*

preferatul meu e episodul 2 din sezonul 2, care pare povestea unei lumi de alieni cu fata umana, in care toata lumea fotografiaza sau filmeaza fara sa ajute o femeie aflata in nevoie. morala e atit de dura, si felul in care echipa alege sa o spuna, incit te gindesti mult daca se te mai joci cu propriul telefon.

dar si primul episod din sezonul 1 in care printesa preferata a britanicilor e rapita si primului ministru i se cere sa faca sex cu un porc ca sa fie eliberata. iar intreaga natiune se uita la televizor la momentul in care premierul, fortat de partidul din care face parte, face sex cu un porc.

*

cautati serialul. pentru cei care sunt obisnuiti cu fenomenul binge watching (vizionarea cursiva a mai multor episoade) e o chestiune de un week end.

stiu ca la sfirsit o sa-mi dati dreptate ca e unul dintre serialele care a lasat cele mai multe urme in voi. si v-a facut sa va ginditi mai mult la efectele pe care le are tehnologia asupra personalitatii noastre.

Black Mirror e din multe puncte de vedere mai bun decit multe dintre serialele de succes ale acestor ani (si-am vazut de la House of cards pina la Homeland, de la Mozart in the Jungle – despre care am sa scriu curind – pina la Scandal, si multe multe altele). Cautati-l. O sa fie o experienta foarte foarte tare.

 

(multumesc frumos Sorana ca mi-ai spus sa ma uit la serialul acesta)

6886
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!