la inceputul acestei luni am fost la BOOKFEST , o serie de conferinte aplicate pentru elevi si studenti, care s-a intins pe o saptamina si care a avut 4-5 invitati zilnic.
trebuia sa le vorbim despre importanta de a citi, sau sa le povestim despre o carte anume, dar cei din sala voiau sa afle cum sa alegi o meserie care stii ca ti se potriveste.
le-am raspuns ca daca incearca mai multe lucruri in studentie si in liceu, daca fac voluntariat, internship in companii vor descoperi ce li se potriveste.
si pentru o clipa am vrut sa adaug “ce va place”, dupa “ce vi se potriveste”. dar mi-am adus aminte de ceva ce nu le puteam povesti in timpul surt de la sectiunea de intrebari si raspunsuri si-am lasat-o asa.
uneori ceea ce-ti place poate sa fie legat de ego si asta te poate duce la ratare.
*
acum destul de multa vreme un spectacol de teatru mi-a pus problema ratarii, nu din gratie textului care n-avea ca tema ratarea, ci din cauza productiei in sine.
avea unii dintre cei mai buni actori de pe piata, un text foarte celebru si se juca intr-un teatru central, doar ca “decupajul” (adica fragmentele alese din text) si solutiile regizorale erau atit de proaste incit vedeam spectatorii cum se foiesc in scaune din primele 10 min.
il cunosteam pe regizor, nu m-am putut duce la sfirsit sa-i spun ca nu mi-a placut nici de data asta; ii mai spusesem si in alte dati si, pentru ca stiam cam care ii e stilul de lucru (nepotrivit cu gustul meu), evitasem sa ma duc la piesele sale de foarte multe ori.
stiam ca regizorul ar putea fi un bun manager de teatru (sau un bun manager de orice pentru ca stie sa mobilizeze oameni, sa adune sponsori), dar ca ii placea sa fie regizor, sa faca “arta” si ca nu avea cum sa nu stie ca rezultatele muncii sale nu sunt cele mai bune, oricit le-ar ambala in vorbe frumoase la sfirsit.
pe drumul catre casa m-am gindit ca acesta este un bun exemplu despre ratare. despre cum ego-ul si micile placeri pe care ti le cere ego-ul te pot muta in viata de pe o directie in care sa poti face bine lucrurile, si sa faci si bine in jurul tau, pe o directie mediocra.
si m-am gindit desigur si la mine; poate ca as fi putut sa fiu o mai buna profesoara de matematica decit jurnalist sau decit om de comunicare, dar eu am ales calea care mi-a placut si care mi-a adus mai multe satisfactii.
prietenii – pt ca de asta sunt prieteni – m-au linistit si-au zis ca nu m-am ratat, mi-au dat exemple dintre realizarile mele in jurnalism sau in comunicare, dar tot a ramas in minte ideea asta: cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum stim sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?
stiu manageri care ar putea fi niste artisti misto, stiu artisti care ar putea face management, stiu contabili care ar putea fi poeti, sau sportivi care ar putea fi super cintareti si am mereu in minte intrebarea asta:
cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum invatam sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?
(cb)
cover photo shutterstock