Tag : corint

cover carti ro 2019Carti 2019 part 3 – ce am citit (carti publicate in Romania) –

Carti 2019 part 3 – ce am citit (carti publicate in Romania) –

Am ajuns la partea a treia si ultima a enumerarii cartilor pe care le-am citit in 2019. A fost un an in care am avut preocupari legate de istorie si de jurnalism, date fiind proiectele in care am fost implicata.

Cum spuneam in prima parte din seria despre cartile cu care m-am intalnit in 2019, am citit mai putin decat de obicei pentru ca noul meu proiect jurnalistic, urban.ro (prima platforma culturala care creeaza experiente) mi-a ocupat mult timp. La asta se adauga si proiectele de PR , deci am avut un an complicat si aglomerat, dar ma bucur ca am reusit sa citesc cateva carti. (citesc de obicei dimineata de la 5 la 6 si ceva cand imi beau cafeaua si ma pregatesc pentru o noua zi, citesc cam in fiecare zi, de asta e usor de simtit daca am citit mult sau nu… unele dimineti din septembrie incoace mi le-am ocupat editand texte pentru urban.ro) Am cateva regrete despre carti care se afla in biblioteca si nu le-am citit, dar mai am aproape 10 zile de vacanta si sper sa recuperez. Una este Serotonina lui Michel Houellebecq.

Credeam ca stau mai prost la lecturile din 2019, bilantul m-a ajutat sa -mi recapat stima de sine:) e posibil sa mai fi uitat dintre ce am citit, nu le-am notat, ca sa fac acest bilant am facut o excursie intre multele carti din biblioteca si m-am uitat intre proiectele editoriale care necesitau documentare.

Partea 1 cu cartile netraduse la noi dar citite via kindle o puteti gasi aici, partea 2 cu audiobook-urile pe care le-am parcurs in acest an este aici.

Le multumesc foarte foarte mult editurilor care au avut generozitatea sa ma lase sa public fragmente din carti, cateva le gasiti si in acest text, mai jos.

As vrea sa fac asta in continuare, mi se pare cea mai buna cale sa convingi pe cineva sa citeasca o carte, iar pentru mine, una din marile bucurii este sa-mi spuna cineva ca si-a cumparat o carte/ un bilet la spectacol/film pentru ca a aflat de ea/el de aici, de pe blog.

Regima-mama-Elena-a-Romanieiregele-si-duduia-carol-ii-si-elena-lupescu-dincolo-de-barfe-si-clisee_1_fullsizeStelian-Tanase-Conversatii-cu-Regele-Mihai

Arthur Gould Lee- Regina Elena a Romaniei – o gasiti aici

Tatiana Niculescu – Regele si Duduia –Carol al IIlea si Elena Lupescu dincolo de barfe si clisee – o gasiti aici

Stelian Tanase – Conversatii cu Regele Mihai – o gasiti aici

Sunt trei carti care se leaga intre ele si ofera o imagine cu multe nuante a istoriei noastre. Regina Elena si Carol al II-lea au fost parintii Regelui Mihai; fiecare dintre carti spune povestea vietii lor tumultuoase dintr-o alta perspectiva si realizezi ca deciziile istoriei n-au fost in alb si negru, ci cu multe nuante de gri.

In continuare nu il plac pe Carol II, desi cartea despre el si Duduia Lupescu il arata mai uman decat ni l-a prezentat istoria (cu propaganda de rigoare, inevitabila). E totusi un barbat care s-a purtat absolut oribil cu mama fiului lui.

Sunt de citit cartile pentru ca fiecare are marturisiri la prima mana, documente din arhive, scrisori originale. Iar eleganta si demnitatea cu care Regele Mihai isi spune povestea din perspectiva sa sunt emotionante.

Scrisoridefemei

Nicolae Iorga – Scrisori de femei – o gasiti aici

Nu e o carte, e o carticica, de 100 de pagini, dar e o mica bijuterie aparuta la Editura Vremea.

Cartea e de fapt programa de lecturi pentru elevele de la scolile de fete, din vremea lui Iorga, si contine scrisori ale mamelor si sotiilor marilor conducatori din istoria Romaniei – de la mama lui Mihai Viteazu pana la Elena Cuza sau Regina Elisabeta.

Ce pacat ca astazi nu se mai face scoala asa, imi imaginez ca discutiile pornite de la lecturile acestor scrisori erau adevarate lectii de istorie si de viata.

Iata un fragment dintr-una dintre ele

iorga scrisori femei

In aceeasi linie a recuperarii unei parti din istorie am mai citit

dimitriualtepovesti

Alte povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti, o gasiti aici

*

miracolul-del-potro-sebastian-torok-victoria-books-editura-publica

 

Sebastian Torok -Miracolul Del Potro , o gasiti aici

Povestea super emotionanta a vietii tenismenului argentinian Juan Martin del Potro – de la accedentarile si operatiile care-l secau de durere si-l faceau sa planga zilnic pana la medalia de argint la Olimpiada, un an mai tarziu.

Sunt multe momente frumoase in carte dar e una in care primarul oraselului in care s-a nascut ii descrie ce fac elevii de la scoala unde a invatat si el: copiii au tema sa scrie in fiecare zi in niste carnetele stirile bune, ce i-a impresionat pe ei si intr-o vreme – imediat dupa Olimpiada din 2016 – copiii il desenau pe Del Potro care-i tine de mana. Cand un professor l-a intrebat pe unul dintre copii care avea in carnet un aseamenea desen daca vrea sa se faca tenismen, acesta a raspuns: Nu. Eu vreau sa ma fac ca Del Potro.

Despre cat de puternic e exemplul victoriilor personale dincolo de orice medalie.

Cand am citit cartea m-am gandit ca Del Potro seamana mult cu Horia Tecau de la noi. Desigur, nu-i doresc asemenea accidentari lui Tecau, dar dincolo de medalia de argint la Olimpiada, pe care o au si Tecau si Del Potro, amandoi sunt oameni foarte asezati, foarte cultivati, foarte aproape de familie.

 

 

radu paraschivescu fluturele negruradu paraschivescu in lume nu-s mai multe romanii

 Radu Paraschivescu

Fluturele Negru & In lume nu-s mai multe Romanii (planetei noastre asta i-ar lipsi) – pe cea de-a doua o gasiti aici

Imi place foarte mult domnul Paraschivescu, umorul si eleganta cu care aseaza in pagina prostia expusa in prime time. E un reper – dintre putinele care au mai ramas – de cultura si de educatie.

Cartile sale despre realitatea romaneasca sunt printre putinele lecturi care ma aduc in ritmul de citire, cand sunt foarte foarte obosita.

Literatura ( Fluturele Negru e despre viata lui Caravaggio, o puteti cumpara de aici  ) e ca o poezie cu un ritm foarte cald si savuros. Daca nu ati citit niciodata literatura scrisa de domnul Paraschivescu va recomand din inima. Eu mai am pe masa de lecturi si cea mai recenta carte a domniei sale, Omul care muta norii – aici

 

marina abramovic carte

Marina Abramovic Incalcand toate granitele, o puteti cumpara de aici.

Mie Abramovic imi creeaza repulsie. Ma scoate din starea mea de bine.  Mi se parea multa vreme o sarlatanca, asta pentru ca a descoperit extrem de repede – din adolescenta – conceptul de “arta marfa” si si-a setat mintea sa produca marfuri care sa socheze, iar performance-urile ei nu ajung la mintea mea practica si pragmatica.

M-am intalnit cu expozitiile ei in Florenta si in Londra, de fiecare data m-au enervat cumplit performance-urile. Am citit cartea ca sa o inteleg pe Marina Abramovic, ca sa vad daca e autentica pentru ca mi se pare ca e mai mult marketing in ea decat orice altceva.

Ei bine, din carte reiese ca avea doza aceasta de nebunie inca din tinerete – la lucrarea de licenta a propus un performance care includea si un pistol cu un singur glont; tragea spre cap, daca ar fi murit, asta era, daca supravietuia era un performance despre un nou inceput. Noroc ca n-au lasat-o profesorii sa faca acest performance.

Iata crezul ei, expus la intrare in expozitia de la Moma.

abramovic crez

*

seretul lui leonardo

Constantino D’Orazio  Secretul lui Leonardo  https://www.edituracorint.ro/secretul-lui-leonardo.html

O carte scrisa de unul dintre cei mai cunoscuti critici de arta italieni care aseaza opera lui Leonardo Da Vinci in contextul istoriei, in raport cu personalitatea lui , cu explicatii despre mama si tata, despre originea numelui … Cartea are mereu trimiteri la psihologi, istorici care merg catre domenii paralele si, daca sunteti pasionati de arta,   o sa va placa foarte mult.

 

cum-sa-ti-schimbi-mintea-michael-pollan-colectia-de-stiinta-editura-publica_1

Michael Pollan – Cum sa-ti schimbi mintea, o gasiti aici

e din seria de carti pe care le-am citit in dorinta mea de a intelege ce defineste mindset-ul si cum poti schimba acest mindset ca sa fii mai performant, sa te bucuri mai mult de viata. Am citit-o chiar acum in vacanta si am insotit-o cu multe discursuri TEDx pe aceeasi tema, am sa revin zilele viitoare cu un articol separat.

 

Citesc, sau ascult, biografii de artisti pentru ca imi dau indicii despre munca din spatele brandului personal pe care-l reprezinta, la fel si detalii despre cum e construit la ei star sistemul.

freddie-mercury-peter-freestone-editura-publica-victoria-booksbohemian rhapsody cartea

Biografiile lui Freddie Mercury, am citit ambele biografii aparute la noi, pentru ca au aparut chiar in momentul in care faceam strategia de promovare (si o executam, desigur 🙂 ) pentru musicalul We Will Rock You, cand cautam orice detaliu care ma poate ajuta pentru social media sau pentru alte modalitati de expunere–  una dintre biografii a aparut la Publica, aici alta la Nemira (din cea de-a doua e aici un fragment pe care l-am publicat, desigur cu acceptul editurii)

Michael-Caine-Arta-de-a-asculta_c1

Michael Caine  – Arta de a asculta si alte chestii in viata, o gasiti aici 

E o bijuterie de carte, cu foarte multe lucruri de invatat despre sacrificiu si umanitate, despre cum sa-ti cureti ego-ul ca sa ajungi un mare artist. Am publicat si un fragment din carte pe care, va rog, va rog, sa-l cititi. Il gasiti aici

edward-snowden---dosar-permanent---c1

Desi nu e artist am citit si biografia lui Edward Snowden, Dosar permanent, o gasiti aici

E o carte care vorbeste despre ce l-a facut pe Snowden sa dezvaluie secretele sistemului de informatii american, dar e la jumatatea distantei – nici testament, nici curatenie pentru imagine. Oricum sunt sigura ca tot ce a scris a verificat si cu mama avocatilor, nu doar avocatii lui foarte scumpi.

 

sotia

Meg Wolitzer – Sotia – o gasiti aici

Cartea a fost ecranizata cu Glenn Close in rolul principal, pentru care a fost nominalizata la Oscar – iar nu a castigat statueta si este o carte cu care mi-am stresat prietenele;  le-am daruit-o si le-am si ascultat la lectii :).

Puteti citi un  fragment aici

 

Urmeaza o serie de carti despre care am scris la inceputul anului cand aveam mai mult timp si am fost mai disciplinata cu blogul.

hello_world_01spam_nation_01

Despre efectele negative ale internetului cand ne aruncam ca berbecii si ne dam toate datele posibile pentru ca “oricum stiu ei, ce sa ma mai impotrivesc”.

Am vorbit la lansarea acestor carti si am scris despre ele, pe larg, aici

cover brancusi

Doua carti bijuterie publicate la editura Vremea, ambele cu corespondenta lui Brancusi – una cu iubirea lui cea mare, Martha, cealalta cu prietenul lui foarte bun, Marcel Duchamp. Am scris despre ele, pe larg,  aici.

cover 5 carti de vacanta

Iubirile lui Hemingway povestite de el insusi,  Madame Picasso, Orasul fetelor – Elisaberth Gilbert

Misterul Henry Pick,  Matusile mele fabuloase

Un grup de carti lejere simpatice, de vacanta. Asa le-am si recomandat in vara, drept carti de vacanta, am scris pe larg despre ele aici

hagi carte

Gheorghe Hagi Campionii creeaza campioni

E mai degraba o istorie a Academiei Hagi, am citit-o pentru ca am un mare respect pentru filosofia de viata a domnului Gheorghe Hagi si am vrut sa vad ce le spune celor mici ca sa le dea un mindset de campioni – am scris despre ea aici

zadie smithde-vorba-cu-necunoscuti-malcolm-gladwell-editura-publica

Zadie Smith – Swing Time

Malcom Gladwell – De vorba cu necunoscuti

Am mai citit cat sa vad cum sunt traducerile in romana pentru ca le-am parcurs in engleza la aparitie, cartea preferatei mele Zadie Smith – Swing Time si cartea lui Gladwell – De vorba cu necunoscuti.

(apreciez capacitatea lui Gladwell de a scoate subiecte cu putere de statistica din aproape orice si de a ne da iluzia ca a scris ceva stiintific, desi – rational, dincolo de tehnica impecabila de scris – mi se pare un sarlatan, ma iertati. E ca smecherii care se uita la un sondaj pe o fasie ingusta, ingusta pana iese castigator cine le convine lor. Nu e stiinta ce scrie el, dar n-are timp nimeni si nici putere sa-l combata. Oricum eu sunt perseverenta si citesc tot ce scrie)

Sa avem lecturi frumoase in 2020 care sa ne inspire si sa ne ajute in viata.

cover carti ro 2019

 

 

 

 

 

 

 

 

4134
happy old people(opinie) Intre vanitate, prostie si aplicatia care va arata mai batrani –

(opinie) Intre vanitate, prostie si aplicatia care va arata mai batrani –

M-am intrebat ce va face pe cei mai multi sa incercati aplicatia care prin filtre va imbatraneste… e curiozitatea? e spiritul ludic? E vanitatea? Sunt mintea putina si memoria la fel?

Sigur, sunt dintre cei care nu si-au facut niciun joculete din acesta stupid pe facebook pentru ca nu ma intereseaza cum voi arata la batranete, sunt destul de impacata cu mintea mea si cu chipul meu si mi se pare absolut inutil sa aflu chestiuni de genul “cu ce actor seman”, “care e meseria care ti se potriveste cel mai tare”.

Nu cred ca exista cineva care se hotareste sa se faca medic sau pompier pentru ca i-a spus facebook via o analiza a trei fotografii pe care le alegi dupa inspiratie. Sau daca ia o asemenea decizie e o problema importanta la domnia sa.

In plus, n-am facut niciodata un joc din asta tampit pentru ca, fara sa fiu vreun specialist, citesc ca tot omul ce se intampla cu datele mele pe care le imprastii pe net.

Va mai aduceti aminte de scandalul Cambridge Analytica?

Niste baieti au creat aplicatii haioase prin care , de fapt, adunau multe informatii personale pe care apoi le-au folosit in profiling pentru potentialii votanti in campaniile electorale. Au lucrat in Romania, in SUA, in Marea Britanie, in Ungaria, in Polonia cam in toate tarile unde polarizarea electoratului e foarte mare si ura e imensa.

 

(FACEBOOK) saying the information likely included one’s “public profile, page likes, birthday and current city”. Some of the app’s users gave the app permission to access their News Feed, timeline, and messages. The data was detailed enough for Cambridge Analytica to create psychographic profiles of the subjects of the data. The data also included the locations of each person. For a given political campaign, the data was detailed enough to create a profile which suggested what kind of advertisement would be most effective to persuade a particular person in a particular location for some political event.

 

Acum avem aceasta aplicatie despre care Newsweek scrie de cateva zile ca e facuta de compania unui rus foarte controversat, implicat si in alte aplicatii care au fost interzise pentru ca erau considerate rasiste.

Yaroslav Goncharov se numeste domnul in cauza si are un istoric simpatic care include prietenii cu hackeri si oameni implicati in criminalitatea informatica.

Stiu ca nu o sa aveti timp de asta, dar… daca va intereseaza sa intelegeti cam ce se intampla cu datele dvs si cum functioneaza retelele de “oameni rai” va rog sa cititi cartea Natiunea Spam ( a aparut la Editura Corint, e scrisa ca pentru noi, novicii, nu e un tratat de informatica, am mai scris despre ea aici)

Sa ne uitam insa ce face aceasta aplicatie cu imbatranirea:

 However for security reasons, be wary of any app that asks for access into your personal gallery. FaceApp, like most apps, has a privacy page detailing how they use user content. There, the app does admit that they “may share User Content and your information with businesses that are legally part of the same group of companies that FaceApp is.”

“We also may share your information as well as information from tools like cookies, log files, and device identifiers and location data, with third-party organizations that help us provide the Service to you,” the privacy policy continues (via newsweek)

Avem deci un rus plin  intentii in directia criminalitatii informatice si o legislatie locala care spune ca orice companie din Rusia care colecteaza date personale le da si statului, ma rog unei institutii cu structura pt securitatea informatiilor.

Sa presupunem ca cititi putin, aveti alta treaba in viata si nu stiati toate aceste lucruri. Dar cum naiba de nu ati tinut nimic minte din Cambridge Analytica?! Anul trecut a fost scandalul, zilele astea internetul vuieste legat de amenda uriasa pe care o plateste Facebook pentru ca nu a fost atent la aprobarea aplicatiilor.

Acum aplicatia o iei din magazin, o descarci pe barba ta adica, si iti da optiunea sa o share-uiesti ca sa te lauzi la lume in retelele sociale (ca sa se creeze si efectul viral si sa mai descarce alt prosti, ma iertati, aplicatia)

Sa presupunem ca nu cititi nimic din lucrurile de genul asta. E ok, aveti alta treaba in viata si trebuie sa platiti facturi. Dar voi chiar credeti ca asa veti arata la batranete? Si la ce va ajuta mai exact sa stiti cum o sa aratati la batranete?

Nu e oare doar ego-ul vostru care vrea o validare, mai vrea sa mai atraga o data atentia grupului cu ceva? Nu e doar vanitate? Si la ce va ajuta prostia asta cu vanitatea?

Maine o sa plangeti ca e un limbaj polarizat pe net, ca oamenii nu mai discuta, doar se “pocnesc” verbal intre ei… si culmea, ati contribuit si voi la asta cu prostia vanitatii voastre.

Vi se pare ca nu doare acum, ca e ceva de amuzament, dar o sa ne doara pe toti foarte tare mai curand decat credem.

N-ar fi mai bine sa va ganditi data viitoare la ce va ajuta sa faceti un asemenea joc?!

 

 

 

2227
natiunea spamDe citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

De citit: Natiunea Spam – despre afacerile uriase din criminalitatea informatica, o carte si pentru fanii serialului Mr Robot –

Sambata am participat la Bookfest la lansarea unei noi colectii a editurii Corint, Corint Future – carti care vorbesc despre tehnologie, nu cu scopul popularizarii, ci mai degraba al constientizarii efectelor asupra business-ului sau al oamenilor.

Am citit primele doua carti din colectie – Spam Nation si Hello, World! – si am sa scriu pe rand despre ele.

Astazi Spam Nation, vazut din perspectiva mea.

(La lansare am vorbit alaturi de Julia Nagy – care face emisiunea de tehnlogie de la Antena 3 si lucreaza la stirile Europa FM – si de scriitorul Adrian Mihaltianu , iar gazda ne-au fost coordonatoarea colectiei – Ada Roseti si redactorul sef Corint – Ana Antonescu; ei erau mai optimisti si mai entuziasti decat mine in privinta efectelor tehnologiei si nu luasera cartile acestea doua atat de personal. Eu zic de multa vreme ca m-as muta in padure, departe de orice internet:) )

Spam Nation e o carte sub forma unei anchete jurnalistice realizata de Brian Krebs, jurnalist specializat de tehnologie si criminalitate informatica.

Krebs merge pe urmele unor companii care sunt responsabile de miliarde de spam-uri trimise in toata lumea, companii care – la capatul spamurilor trimise – fac afaceri cu medicamente ilegale (medicamente neaprobate de agentiile internationale medicamente, unele adevarate otravuri, altele droguri foarte periculoase), sau afaceri cu pornografie.

*

Pana la aceasta carte pentru mine spam-ul era categoria de mailuri care ma enerveaza, despre tot felul de prostii pe care nu le-am solicitat, venite in general de la site-urile pe care le-am vizitat macar o data in viata.

Primesc rar spre niciodata spam-uri cu oferte la viagra sau cine stie ce medicamente, oricum ajung in sectiunea de spam – cel mai adesea – si nu le deschid niciodata, in plus am antivirus de la bitdefender care –si face treaba foarte bine si nu ma lasa sa deschid pagini dubioase de pe internet.

Nu ma pricep la nimic  ce tine de dark web, nu citesc si m-am lovit cu subiectul doar prin cateva filme sau articole legate de mari scandaluri.

Adica sunt un consumator nepriceput  ca majoritatea.

Asa ca imaginati-va ca am fost foarte socata sa aflu ca sunt oameni care cumpara medicamente din promotiile pe care le primesc in spamuri.

E o secventa in carte cu o intamplare din Florida cand politia impusca un cetatean care, dupa ce consumase niste droguri luate de pe net, a inceput sa manance fata unui alt cetatean…

*

Krebs merge pe urmele creierelor din spatele afacerilor de miliarde cu spamuri – cei mai multi dintre sefii acestor companii fiind rusi foarte tineri, foarte influenti si, evident, foarte inteligenti.

Cartea are aproape structura unui roman politist, desi este nonfiction. Krebs isi pierde locul de munca de la whashingtonpost.com pentru ca departamentul juridic incepe sa-i faca necazuri si sa-i ceara sursele pentru articolele lui despre criminalitatea informatica, apoi redactorii sefi il pun sa scrie pentru trafic subiecte mai accesibile si sa lase anchete deoparte.

Jurnalistul isi da demisia, isi face un blog si continua cu dezvaluirile, munceste ani intregi ca sa ajunga la unul dintre cei mai mari infractori in spam – il viziteaza la mMoscova si il intervieveaza.

Dincolo de detaliile tehnice si de tot ceea ce constientizati despre spam citind aceasta carte, Natiunea Spam e si o poveste despre un jurnalist care merge pe drumul lui oricat de greu ar fi si care schimba lumea cu articolele lui (s-au inchis doua dintre marile business-uri ilegale online in urma anchetelor lui ) avand o etica incredibila.

La un moment dat il cheama FBI-ul si il intreaba de o companie noua care face spam, Krebs nu stie nimic de ea si primul gand e ca atunci cand ajunge acasa, sa sune la sursele lui sa afle dar imediat se gandeste ca poate sa fie o capcana si FBI sa-i urmareasca telefoanele ca sa-i afle sursele.

Asa ca prefere sa-si protejeze sursele .

Daca v-a placut Mr Robot, serialul cu Rami Malek care e acum si pe HBO, cartea asta o sa fie o fereastra catre lumea reala din care s-a inspirat filmul.

Cartea Natiunea Spam de Brian Krebs o gasiti deja in librarii (online, aici) si e important sa o cititi si daca vi se pare ca nu aveti treaba foarte multa cu spamurile. La sfarsit e un how to – cum sa va comportati in spatiul virtual ca sa nu fiti victime sigure ale criminalitatii informatice.

natiunea spam

 

3208

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!