Tag : cristina casian

Amalia2” Toata viata ar dura cat o respiratie. Si atunci respiri adanc…foarte adanc!”

” Toata viata ar dura cat o respiratie. Si atunci respiri adanc…foarte adanc!”

Despre spectacolul din seara trecuta “Amalia respira adanc”, un one woman show al Teatrului Act, cu Cristina Casian, imi vine foarte greu sa scriu, pentru ca sunt inca ravasita de atatea emotii si trairi, incat imi gasesc cu greu cu greu cuvintele sa descriu starea in care ma aflu.

Am gasit o Cristina Casian foarte buna, teribil de expresiva, cu o forta aproape neomeneasca de a juca destinul trecut prin comunism al Amaliei Anastasia, in mai multe etape ale vietii.

Amalia este scolarita cu cravata rosie, de pionier de o veselie molipsitoare, care-si spune rugaciunile si nu intelege de ce nu are voie sa mearga la biserica, dar fericita ca a scapat de lectiile de pian si de guvernanta nemtoaica si ca poate canta in voie ” voi oropsiti ai sortii”.

Eleva din clasa a XI-a F seral, sfatuita de tovarasul comandant sa-si aleaga ca prieteni pe soldatii de la ambasade si sa-i spioneze, cautand prin gunoaie a aflat despre o multime de tari si ca “Franta era toata o branza”.

Este pe rand tanara indragostita, dar ii trece repede pentru ca in comunism te poti indragosti si anesteziezi onoarea, iar fericirea are picioare scurte, corista in Ansamblul Pastorasul, casatorita cu un tanar intalnit la miting pe care-l insala de cate ori are ocazia, mama indurerata de disparitia copilului in incercarea de a trece Dunarea inot.

Ne-o arata pe Amalia ajunsa femeie de serviciu la Otopeni si care se intalneste dupa multi ani cu fratele sau, Vitea, dansator emigrat in Franta, dar care nu o mai recunoaste.

Amalia a ajuns batrana si singura la un azil de batrani cu toate visele ei, asteptand sa se deschida usa si sa-si ia zborul spre norii pufosi si albi, fericita sa-i intalneasca pe maman, papa, Fanny, pe babuska. “Viata adevarata incepe abia dupa ce mori.”

Este o piesa care vorbeste de bucuriile si durerile Amaliei si, surprinzator, pana la final ajung sa fie si ale tale.

*
Corespondenta de Ioana Tugearu de la Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud.
Undercloud are loc la Muse, pe LIpscani, pina pe 9 septembrie.

1192
Amalia 1undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

Amalia respira adanc
Aseara am vazut la festivalul Undercloud spectacolul Amalia respira adanc. Stiam ca e o piesa pe care trebuie sa o vad, auzisem numai cuvinte de lauda despre ea si actrita Cristina Casian, insa nu o prinsesem in stagiune. Asa ca am mers.

Amalia… e un one woman-show care lasa urme adanci in mintea si, mai ales, inima spectatorului. Cu cateva zile in urma defineam teatrului ca fiind atunci cand stii ca personajul de pe scena iti vorbeste numai tie si simti ca inima iti bate pe dinafara. Asa s-a intamplat aseara la Amalia.

M-am simtit expusa, personajul imi vorbea mie despre o parte din mine. Eram eu, mica si naiva, mandra nevoie-mare de cravata mea rosie de pionier, cantand cat ma tineau plamanii cantece patriotice comuniste. Nu din convingere, ci doar din placerea de a canta.

Apoi, am vazut-o pe Amalia crescand in epoca de aur, suferind de foame si cautand prin tomberoane. Si nu mai eram eu, Lucia-cand-era-mica, ci Amalia la adolescenta si apoi la tinerete. Chiar daca povestea ei nu mai era cea pe care o traisem eu (eu fiind dintre cei care la Revolutie mai erau copii), am continuat sa ma simt Amalia si sa ma identific cu personajul.
Ea mi-a povestit despre Romania mirosind a transpiratie si spray Mozaic (singurul de pe piata), despre nechezol si tacamuri, despre perchezitii si arestari ale Securitatii, despre calcarea in picioare a spiritului prin umilinte repetate.

Am aflat ca singura modalitate de a te ridica din mocirla de zi cu zi este sa respiri adanc, adanc si sa te lasi prinsa in respiratie ca mai apoi sa te ridici usor de la pamant catre un Rai si un Dumnezeu interzise de partid, alaturi de psihanaliza, cola si libertate.

Am vazut-o pe Amalia la maturitate, curatand toaletele din aeroport si sperand sa isi revada fratele fugit din tara de mult timp. “Nu vreau sa mor inainte sa ma trezesc din visul asta care e viata mea!” spune ea. Caci ce poate fi o viata plina de durere si suferinta, decat un vis urat?
Si iat-o pe Amalia la portile Raiului unde maman se inaltase tot respirand adanc. E iar Amalia-mica, exuberanta, fericita sa isi revada familia iubita, oamenii carora le crescusera aripi de inger.
Chiar, cum ar fi daca viata ar dura cat o respiratie?

*
corespondenta de Lucia Grosu. Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud, se desfasoara la Muse, pe Lipscani pina pe 9 septembrie.

1086
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!