Tag : Delta Dunarii

photo0jpgIubitori de peste, pregatiti-va!!!! Ivan Pescar – cel mai bun restaurant pescaresc din DELTA vine si la Bucuresti –

Iubitori de peste, pregatiti-va!!!! Ivan Pescar – cel mai bun restaurant pescaresc din DELTA vine si la Bucuresti –

De la sfarsitul acestei luni, mai exact din 26 ianuarie, ora 12.00 cei carora le e dor de un storceag sau de o scrumbie afumata ca la Sfantu Gheoorghe sau Mila 23, pot merge la restaurantul Ivan Pescar care isi va dechide portile in cladirea istorica The Ark, via a vis de Piata de flori Cosbuc.

Restaurant va avea  o sectiune “Scrumbia bar” pentru gustari usoare din specialitati de peste care sa se asorteze cu vinurile dobrogene din colectie, dar si o bucatarie in care vor gati bucatarese lipovence aduse special de la Tulcea.

Intregul concept urmareste gastronomia autentica din Delta si promovarea Deltei Dunarii in programe de turism ecologic: clientii vor gasi un punct de informare despre pachete ecoturistice din Delta Dunarii si pot sa-si cumpere pentru acasa vinuri cat si  produse sub brandul Deltaica, iar ca o noutate setul de vase emailate pentru picnic sub brandul Patzaikin.

Restaurantul face parte din proiectul integrat de promovare a Deltei Dunarii initiat de Ivan Patzaichin prin asociatia Ivan Patzaichin Mila 23 si este realizat in colaborare cu Asociatia RO PESCADOR . Un restaurant similar se gaseste pe faleza din Tulcea si se bucura de foarte mare succes – cu bucuresteni care merg special pana la Tulcea pentru o masa autentica ca-n Delta. (eu sunt printre ei, pentru ca sunt un mare mare mare fan al mancarurilor pe baza de peste)

ivan-3

Daca nu ati fost niciodata la Tulcea la Ivan Pescar e important sa stiti ca restaurantul este foarte precupat de partea gourmet . E un restaurant unde meniul e mic, exclusiv de peste – nu aveti zeci de pagini din ce sa alegeti – dar e un meniu in care fiecare fel de mancare nu promite ceva ce nu livreaza: este gatit cat mai simplu,  facut cu peste proaspat, adus din Delta de 2 -3 ori pe saptamana,  pastrand reteta autentica din zona Deltei.

Ivan Pescar e de fapt un pas de a aduce traditia Deltei mai aproape de bucurestean, fara sa pretinda ca poate inlocui originalul, ci din contra sa fie o invitatie si o initiere in descoperirea acestor locuri.  A fost deschis mai intai pe faleza din Tulcea acum 2 ani si in Bucuresti in cladirea istorica de la The Ark.

Odata cu lansarea restaurantului – 26 ianuarie, sa tineti minte – cladirea Ark- prima Bursa de Marfuri a Romaniei din secolulXIX – isi face un usor rebranding devenind gazda comunitatii Romania Traditiilor Creative ce va gazdui conferinte, expozitii, pop up store-uri sub numele Depozitul de viitor.

Zilele viitoare ma duc la doamnele gospodine lipovence care vor sta in bucataria restaurantului sa invat ceva retete:)

(imaginile sunt din restaurantul de la Tulcea)

ivan-pescar-fish-bar

20589
inotatoare emi gheorgheTu ce faceai la 9 ani?

Tu ce faceai la 9 ani?

Tu ce faceai cind aveai 9 ani?

Cam care era distractia ta cea mai mare si cam care era provocarea cea mai importanta la care erai supus?

Stiai sa inoti? Sa mergi pe bicileta? Puteai sa alegi un kilometru?

*

Eu, cind aveam 9 ani, cred ca stiam sa merg pe bicicleta, dar la nivelul de a merge pina la coltul strazii pe care se afla casa bunicilor, nicidecum 2,5 km.

Simbata trecuta, la Tulcea, la festivalul Rowmania am fost profund impresionata de concurentii de la minitriatlon (etapa de Cupa Europeana), categorie 9-12 ani.
Copiii acestia au facut urmatoarele probe: 200 m inot, 2,5 km bicicleta, 1,2 km alergare.

Cursiv, ca la orice triatlon, si erau absolut incredibili cum se incurajau unii pe altii si cita determinare era la fiecare dintre ei ca sa termine cursa.

Nu stiu citi adulti de la 20 ani in sus ar putea sa faca ceea ce au facut ei in competitia respectiva.

*

I-am vazut mai tirziu la festivitatea de premiere – erau rasplatiti pentru efortul lor fiind impartiti pe categorii de virsta pentru ca e absolut evident ca un copil de 9 ani are resurse fizice diferite de unul de 12 ani – si ma uitam la ei “in civilie” si-am fost din nou uimita.

Era un baietel de la categoria 10 ani care a iesit in primii trei: firav, timid, cu ochelari de vedere.
genul de tipologie cu care campaniile care urmaresc constientizarea bullying-ului ar ilustra cazurile cele mai frecvente.

Doar ca baietelul asta care tocmai fusese felicitat de Ivan Patzaichin pentru performanta lui la triatlon n-ar fi niciodata victima unui coleg mai agresiv sau cu probleme emotionale. Nu pentru ca nu ar incerca cineva sa dea in el, ci pentru ca sportul l-a invatat despre control si autocontrol, despre spirit de echipa si despre gestionarea unor situatii de criza.

La mini triatlonul de la Tulcea, din cadrul Rowmania Festival, au fost 120 de concurenti!

Anul trecut au fost aproape 50 de concurenti, iar diferenta de anul acesta vine si din promovarea care a inceput sa se faca pentru a le arata copiilor bucuria de a face un sport, dar si traditiei pe care o are competitia de la Tulcea.

*
Rowmania Festival s-a aflat anul acesta la editia nr 5, iar in acesti ani Ivan Patzaichin si, bunul lui prieten, Teodor Frolu, au schimbat foarte foarte mult in mentalitatea celor din Delta reasezindu-le valorile in jurul naturii minunate in cadrul careia s-au nascut.

Si concursul de minitriatlon (exista si Triatlon mare, ca sa zic asa, tot in cadrul festivalului Rowmania), precum si concursurile de vislit intre pescari, sau intre amatori (8+1) au reasezat un spirit de sarbatoare si au valorizat mai mult traditia pe care Delta o are.

De doi ani lucreaza si la un sistem coerent si integrat pe nevoile turistilor de turism ecologic in Delta si, foarte curind, vor fi pensiuni care vor oferi confort respectind traditiile si , mai ales, respectind natura. Cum vor fi si pachete integrate pentru turisti care vor sa petreaca mai mult de 3 zile/ un week end in Delta.

mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 1mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 2mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 3mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 4

mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 5mini triatlon tulcea foto emi gheorghe 6mini triatlon tulcea foto emi gheorghe

 

foto Emi Gheorghe/ Rowmania

2372
rowmania 2Rowmania lui Patzaichin

Rowmania lui Patzaichin

Zilele trecute am fost la Tulcea la festivalul Rowmania, punctul public si festiv al unei miscari create de Ivan Patzaichin cu Teodor Frolu (domnul care a creat DC Comunication si-a mai avut idei nastrujnice pentru unii, dar care au prins viata, de a revitaliza zona Uranus din Bucuresti) pentru a intoarce Delta catre ceea ce e bine pentru natura, investitii sustenabile dar care sa se incadreze in traditia locului si sa protejeze mediul.

Pina nu ajungi acolo, la Tulcea, sau in Delta, nu ai cum sa simti nuantele muncii nebunilor acestora (sa ma ierte pentru exprimare, sunt niste nebuni frumosi) care se lupta cu morile de vint din Delta si, culmea, reusesc sa le mute din loc, milimetru cu milimetru.

Bine, se mai lupta si cu prejudecatile pentru ca au fost multi care au trecut prin Delta “ca sa ajute” si si-au ajutat portofelele.

*

Echipa Rowmania identificase acum 4 ani cind au inceput proiectul ca tinerii, copiii mai ales, nu mai au nicio placere sa se plimbe cu barcile cu visle; ca li se parea mult mai cool sa ai cai putere, barci cu motor care sa mearga repede, dar care distrug si vegetatia, pestii de pe canale.

Ce-au facut?

Au inceput sa construiasca de jos, pe emotional. Un concurs intre copii cu barci cu visle. In primul an cei care au participat au fost insotiti de risetele ironice ale colegilor. Anul asta a fost bataie pentru inscrieri.

Pentru ca e frumos sa te aplaude lumea pentru efortul tau. Pentru ca e frumos si onorant sa dai mina cu Ivan Patzaichin, legenda Deltei. Pentru ca primesti medalie si esti printre cistigatori.

In festival e si o competitie – cu premii in bani (5000 ron marele premiu) – intre pescarii profesionisti, tot cu barci cu visle, pe unul dintre canalele Dunarii, in sensul invers de curgere a apei (adica te lupti cu curentii ) pe o distanta de aproape 2 km.

I-am vazut pe pescari cum isi faceau strategii inainte de concurs ca si cum ar fi participat la Olimpiada (“daca o luam pe linga mal, curentii sunt mai mici”, “schimbam usor directia la copacul ala” etc), le-am vazut familiile – mama, tata, nevasta, frati, copii – facindu-le galerie pe margine din tot sufletul lor (si m-am gindit ca pentru unii dintre ei e probabil singura iesire  “la oras”  din anul asta pentru ca locuiesc in sate mici din Delta si duc o viata grea) si i-am vazut pe scena pe cistigatori primindu-si medaliile alaturi de primarii din satul/comuna lor (si-asta e validarea suprema si mindria cea mai mare, pentru ca esti alaturi de primarul tau pe o scena, iti stringe mina Ivan Patzaichin si primesti doua cupe – una care ramine la primarie, alta pe care o iei acasa).

E un exemplu de a crea cu cap si strategie ceva care sa ajute comunitatea pentru ca efectele acestei aparent simple initiative sunt imense: vislitul incepe sa fie apreciat, e cool sa ai o  barca cu visle, comunitatea te recunoaste, participi impreuna cu familia la o sarbatoare populara care n-are nicio alta miza decit bucuria voastra. Cam cum erau bilciurile copilariei noastre, cind nu venea nimeni sa ne faca vreun sampling, electoral sau nu, printre caluseii in care ne jucam.

Ce fac cei din Rowmania dincolo de ce e la vedere, de sarbatoarea publica?

Le arata autoritatilro locale solutii rezultate din studii facute la fata locului pentru a aseza turismul pe baze mai solide – chiar daca vorbim, la propriu, de o mlastina.

Am vazut o analiza foarte desteapta despre cum – in functie de nevoile turistului – sa-i fie promovate locurile din Delta ca sa nu -l frustrezi ca nu-i oferi ceea ce vrea si nici sa nu strice mediul. Adica – daca vine pentru un week end, nu e eficient pentru el sa ajunga, de exemplu, la Letea pentru ca face o zi dus, o zi intors si nu are timp sa se bucure de imprejurimi, asa ca pentru o asemenea nevoie (o vacanta de 2 zile jumatate) ar trebui promovate locuri ca Murighiol si dezvoltate facilitati acolo.

Sau cum poti imbunatati experienta turistului la fata locului – cu o zi in care sa stea om la om pe tot terenul (pe toata apa) cu un pescar si sa-si prinda singur pestii pe care sa-i pregateasca pentru masa. Totul facut integrat in pachete turistice care sa respecte mediul si sa fie cost effective si pentru turist si pentru localnic.

Acestea sunt doar doua exemple simple din lucrurile discutate cu autoritatile intr-o conferinta/dezbatere la care au participat de la seful autoritatii portuale pina la guvernatorul Deltei, cu participarea exceptionala a doamnei Angela Filote – sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania – care a anuntat ca pentru Delta exista un program european cu o finantare de 1 miliard de euro in urmatorii 7 ani.

De ce scriu toate astea?

In primul rind pentru ca mi-e foarte drag de cum fac lucrurile oamenii astia de la Rowmania: cu bun simt, mergind pe nevoile oamenilor (localnici si turisti deopotriva), cu disciplina.

Ivan Patzaichin e un exemplu minunat de disciplina, nu doar in sport ci si in viata: l-am urmarit timp de 3 zile in timpul Festivalului si n-a existat un moment in care sa nu fie acolo unde era nevoie de el (si erau multe actiuni care se desfasurau simultan la care se ducea alternativ),n-a fost niciun moment in care sa nu aiba o vorba buna pentru concurentii de la orice proba sau pentru orice om cu care intra in legatura, desi sunt sigura ca a fost foarte obositor pentru domnia sa sa faca toate astea.

Dar dincolo de asta, scriu pentru ca sa va rog ca daca vreti sa mergeti in Delta si sa faceti un bine – si voua si localnicilor – sa aruncati o intrebare la cei de la Rowmania pentru a va indruma inteligent. O sa-i incurce putin ca spun asta aici, dar cred ca daca fiecare om care ajunge in Delta face de-o fapta buna, cheltuindu-si banii intr-o forma in care sa-i ajute pe localnici fara sa strice mediul, dar avind experiente memorabile, Rowmania isi duce mesajul si mai departe.

Si morile alea de vint in care autoritatile spun “da, aveti dreptate, dar stiti ca la noi e putin altfel” ca sa incerce sa nu miste lucrurile pentru ca asta ar insemna batai de cap in plus, morile alea de vint o sa inceapa sa se invirta tot mai repede si o sa produca lucruri frumoase pentru toata lumea.

Aici gasiti detalii despre Rowmania. Poate ne vedem cit mai multi la anul la festival, la sfirsitul lui august.

 

 

2028

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!