am mai scris despre asta. il iubesc pe Akram Khan. e unul dintre oamenii aceia atit de sinceri cu meseria lor, incit atunci cind o practica devin mai frumosi, le iese prin chip si trup bucuria.
am avut privilegiul sa-l vad si fata in fata si sa ascult o poveste suprarealista din viata lui si stiu ca, desi e foarte simpatic si in viata de dinafara scenei, nu e la fel de luminos, frumos, spectaculos, uluitor.
am revazut asta azi de dimineata, din intimplare – youtube imi sugereaza zilnic tot felul de lucruri inspirindu-se din vizionarile mele anterioare (ieri imi propunea Ombladon 🙂 ), si m-am gindit ca – daca vreti un moment de relaxare – ati putea sa va uitat la acest film de 5 minute. e din Desh, spectacolul pe care l-am vazut la Roma in care vorbeste despre relatia cu tatal lui.
duminica, Adi Telespan a fost la filmarile din Londra de la Desert dancer primul film in care Akrah Khan face coregrafia si-a facut un reportaj pe care-l cititi aici.
aseara am vazut DESH – un spectacol de/cu Akram Khan, unul dintre cei mai celebri coregrafi si dansatori din lume  (il stiti din ceremonia de deschidere de la jocurile olimpice de la londra, momentul cu dansatorii care pareau ca fac arte martiale si cu copilul care era simbolul sperantei)
DESH este despre trecerea de la copilarie la maturitate si despre conflictul lui Akram Khan cu tatal lui.
la sfirsitul spectacolului l-am intrebat: “ce a zis tatal tau despre acest show?” Â si de aici a pornit ceva genial.
“inainte de a-i invita la show pe parintii mei, l-am sunat pe tata:
– noul meu spectacol este despre tine si incepe cu tine mort. te inmormintez.
s-a suparat. mama insa s-a bucurat. am o relatie de respect cu parintii mei, doar ca pe mama o respect intr-un mod sacru, iar pe tata intr-un fel total opus sacrului.
cind a venit la spectacol si-a inteles ca eu sunt el pe scena si ca aproape tot show-ul e despre el, a intrebat:
– vrei sa urc pe scena? sa zic ceva?
era foarte mindru pentru ca toate spectacolele mele de pina aici au fost mai mult despre mama, niciodata despre el.
– Â e spectacolul meu tata, doar eu apar pe scena, nu trebuie sa urci.
in copilarie am avut o relatie foarte tensionata cu tatal meu si 3 sferturi din pregatirea pentru spectacolul asta m-am mintit. voiam sa fac ceva despre “acasa”, despre originile mele si povesteam mult despre mama. mi-am dat insa seama ca ma minteam si imi minteam si colaboratorii: adevaratul conflict era cu tata, din tensiunea lui putea iesi spectacolul.
dar sa-ti spun cum mi-a venit ideea acestui show .
acum 4 ani eram la Syndey, in australia cu spectacolul cu Juliette Binoche. in seara de dupa a patra reprezentatie, am iesit din Opera si m-am dus sa iau un taxi din statia din fata teatrului. eram foarte obosit si tot ce voiam sa vad era patul din camera de hotel.
am deschis usa la taxi si un cuplu de australieni, care erau in spatele meu, a intrat in masina. credeau ca eram baiatul care deschide usile. dupa ce au intrat si-au inchis usa, au deschis geamul s-au uitat la mine si s-au prins cine eram:
– esti akram khan?
– poate.
le-am raspuns suparat, eram nervos ca-mi luasera masina.
– ai jucat in spectacolul care tocmai s-a incheiat?
– poate ca da, poate ca nu.
le raspundeam scrisnind din dinti.
– multumim pentru spectacol.
au ridicat geamul si-au plecat.
m-am dus la al doilea taxi si pentru prima data in viata am simtit nevoia sa-l sun pe tata. nu suntem apropiati, nu avem o relatie in care sa vorbim la telefon despre rutina zilnica. am sunat, nici nu m-am gindit ce ora era in anglia:
– ce vrei? au fost primele lui cuvinte.
– sa vorbesc cu tine.
– ai probleme cu politia?
– nu, sunt in australia, tocmai am terminat un spectacol.
– ai nevoie de bani?
– nu.
– atunci ce dracu vrei?
– sa vorbesc cu tine.
a strigat-o suparat pe mama ca sa-i dea ei telefonul, in timp ce eu protestam
– dar nu cu mama vreau sa vorbesc, cu tine.
nedumerit ca nu am nimic sa-i spun, mi-a inchis. am purtat aceasta conversatie in taxi, in bengaleza si imediat dupa ce am terminat, taximetristul m-a intrebat:
– tatal tau este Musharraf Khan?
am recapitulat tot ce vorbisem si nu rostisem numele tatalui meu; in cultura noastra, nu te adresezi pe nume parintilor.
– de unde stii asta?
– mai raspunde-mi la o intrebare, a continuat taximetristul in bengaleza. e din Manchikon?
Manchikon e un sat care are 200 de oameni, am inceput sa devin paranoic, ma gindeam la KGB, CIA.
– spune-mi de unde stii un amanunt atit de exact despre mine altfel ma dau jos din masina, am urlat la el.
– raspunde-mi la intrebare si-ti spun.
– da, tata se numeste Musharraf si s-a nascut in Manchikon.
s-a dovedit ca taximetristul era prietenul din copilarie al tatalui meu, cel care ii daduse toti banii – putini – pe care-i strinsese ca adolescent pt ca tata sa-si cumpere bilet catre londra. emigrase si el de citiva ani, vazuse la tv ca fiul prietenului lui e dansator, dar nu stia cum sa reintre in legatura cu tata. cind a inceput sa povesteasca plingea si, trebuie sa recunosc in mintea mea erau doua lucruri.
1. am avut tensiune si suspence, acum am dat peste melodrama
2. vrea sa-i dau banii inapoi.
de fapt voia sa vorbeasca cu prietenul lui, asa ca l-am sunat pe tata din nou:
– vrea cineva sa vorbeasca cu tine.
– cine?, a ripostat tata suparat.
l-am privit pe sofer si l-am intrebat in bengaleza
– cum vrei sa-i spun tatalui meu ca te numesti? cu cine va vorbi la telefon
– Binloopi, Abas Binloop.
tata a auzit si pentru citeva secunde a fost liniste. apoi, pentru prima data in viata mea, l-am auzit pe tata plingind.
anul urmator, cind am venit cu un nou spectacol la Sydney, i-am luat si pe parintii mei si s-au reintilnit.
m-am gindit de multe ori ce sanse erau sa se intimple ce s-a intimplat in seara aceea. a fost suprarealist: n-am luat primul taxi, am simtit nevoia sa-l sun pe tata desi nu fac asta niciodata, taximetristul era prietenul lui.
am mai povestit intimplarea la intilnirile cu public de dupa spectacol si, Â peste citiva ani de la acest eveniment, un tinar din sala m-a intrebat:
– v-ati gindit ce relatie aveti dvs cu cuplul care v-a luat primul taxi?
i-am raspuns ca in momentul acela, desi nu-i cunosteam, au fost dusmanii mei.
