in septembrie anul trecut am iesit la masa cu doi prieteni, sot si sotie.
el gurmand rafinat, ea rafinata cunoscatoare a retetelor de slabire in multe combinatii.
el inalt (1.90) si multe kg peste 100, ea la 1.70 si putin peste 50 de kg.
cind ne-am hotarit ce mincam el a oftat mult si adinc, iar ea s-a uitat in meniul lui.
a ales in cele din urma pui la gratar cu o salata, ceva similar a mincat si ea, iar eu m-am “destrabalat” cu scoici in sos de vin alb, plus multa foccacia cu parmezan.
***
mai catre sfirsitul cinei am inteles de ce era tensiune la masa: el era la dieta la rugamintea (ba chiar solicitarea) ei ferma.
“s-a dus cu pizza sau cu mincarurile cu sosuri”, mi-a zis ea. “e pentru binele lui, imbatrineste, are deja prea multe kilograme, inima incepe sa sufere, articulatiile la fel.”
nu mi s-a parut nimic straniu atunci. nici macar nu-mi aduc aminte care era reactia lui in timp ce ea se justifica pentru chinul la care isi supunea sotul.
***
in decembrie m-am intilnit din nou cu ea; imi povestea ca lucrurile s-au asprit foarte tare intre ei, ca apar certuri pentru lucruri nerezolvate cu multi ani in urma si ca vor divorta curind. era foarte trista.
in ianuarie au depus actele de divort.
in februarie m-am intilnit cu el pe strada. slabise ingrozitor, era nefericit.
“o iubesc. imi pare rau ca divortam. nici nu-mi dau seama de unde am ajuns aici.”
***
ieri am aflat ca si-au retras actele de divort. mama ei a sfatuit-o sa-l invite la masa si sa-i gateasca tot ceea ce-i placea lui mai mult.
au stat de vorba si-au inteles ca toate supararile care rabufneau erau din frustrarea lui ca nu mai poate minca ceea ce-i place.
acum ea spune ca-l lasa sa manince ce vrea el ( a pierdut intre timp aproape 30 de kg), iar el spune ca o sa manince tot ceea ce-i place, doar ca in cantitati mici.
***
uneori, si divortul trece prin stomac.
