Tag : divort

cuplu1Si divortul trece prin stomac

Si divortul trece prin stomac

in septembrie anul trecut am iesit la masa cu doi prieteni, sot si sotie.

el gurmand rafinat, ea rafinata cunoscatoare  a retetelor de slabire in multe combinatii.

el inalt (1.90) si multe kg peste 100, ea la 1.70 si putin peste 50 de kg.

cind ne-am hotarit ce mincam el a oftat mult si adinc, iar ea s-a uitat in meniul lui.

a ales in cele din urma pui la gratar cu o salata, ceva similar a mincat si ea, iar eu m-am “destrabalat” cu scoici in sos de vin alb, plus multa foccacia cu parmezan.

***

mai catre sfirsitul cinei am inteles de ce era tensiune la masa: el era la dieta la rugamintea (ba chiar solicitarea) ei ferma.

“s-a dus cu pizza sau cu mincarurile cu sosuri”, mi-a zis ea. “e pentru binele lui, imbatrineste, are deja prea multe kilograme, inima incepe sa sufere, articulatiile la fel.”

nu mi s-a parut nimic straniu atunci. nici macar nu-mi aduc aminte care era reactia lui in timp ce ea se justifica pentru chinul la care isi supunea sotul.

***

in decembrie m-am intilnit din nou cu ea; imi povestea ca lucrurile s-au asprit foarte tare intre ei, ca apar certuri pentru lucruri nerezolvate cu multi ani in urma si ca vor divorta curind. era foarte trista.

in ianuarie au depus actele de divort.

in februarie m-am intilnit cu el pe strada. slabise ingrozitor, era nefericit.

“o iubesc. imi pare rau ca divortam. nici nu-mi dau seama de unde am ajuns aici.”

***

ieri am aflat ca si-au retras actele de divort. mama ei a sfatuit-o sa-l invite la masa si sa-i gateasca tot ceea ce-i placea lui mai mult.

au stat de vorba si-au inteles ca toate supararile care rabufneau erau din frustrarea lui ca nu mai poate minca ceea ce-i place.

acum ea spune ca-l lasa sa manince ce vrea el ( a pierdut intre timp aproape 30 de kg), iar el spune ca o sa manince tot ceea ce-i place, doar ca in cantitati mici.

***

uneori, si divortul trece prin stomac.

1605
hatedivortezi?

divortezi?

“gindeste-te, daca esti astazi in locul meu, ce faci: divortezi?”

mai devreme m-a sunat o colega de liceu – n-am mai vorbit cu ea de 15 ani – si, dupa ce mi-a povestit putin din ce i se intimpla m-a intrebat: gindeste-te, daca esti astazi in locul meu, ce faci: divortezi?

*

m-a socat; de ce sa ma intrebe pe mine, pe care nici macar nu o stie bine, nu o mai stie din copilarie, cum sa gaseasca o rezolvare la of-ul ei.

mi-a zis ca vrea sa stie parerea mea, ca eu sunt diferita, am curaj si am facut multe lucruri… si-am inceput putin furioasa sa-i povestesc ca…

… de cind am plecat de la revista, nu exista deplasare cu jurnalisti la care sa nu fie cineva care sa ma intrebe daca sa se faca freelancer, sa-si dea demisia de la locul sau de munca.

… ca primesc mailuri de la oameni pe care nu-i cunosc, n-am vorbit niciodata cu ei, intrebindu-ma ce sa le spuna iubitelor/iubitilor lor in tot felul de situatii.

si ca nu raspund niciodata nimanui, nici cind as avea o idee cit de mica. pentru ca in dreptul meu pot decide, in dreptul altora nu mai stiu.

***
joi la Internetics cineva ne-a intrebat de cit timp am avea nevoie, cu experienta si uneltele de acum, sa ne construim brandurile personale daca am lua-o de la zero, iar eu am raspuns ca exact tot atitia ani de munca – aproape 16 – pentru ca, chiar daca as crea un brand in citeva luni, n-as putea sa-l sustin cu valori din spate daca nu as avea experienta pe care mi-am facut-o in anii astia; fiecare victorie in promovarea radio 21 sau europa fm, fiecare interviu, fiecare emisiune la radio, fiecare text la revista, fiecare emotie la intilnirea cu un OM MARE… au facut ceva cu si din mine care ma defineste.
si-au dat ceva in jur, in perceptia publicului.

e la fel si in viata personala; fiecare intilnire, fiecare iubire/despartire ma defineste pe mine, nu pe altcineva. ceea ce cred eu ca e bun pentru mine, nu stiu daca e bun pt altcineva. cum nu stiu daca altcineva ar putea trai relaxat cu felul meu de a fi.

*

“stii, mie mi se pare ca tu esti un fel de kamikaze, n-ai nicio teama sa o iei de la inceput”, mi-a zis colega de liceu incercind sa ma convinga sa raspund afirmativ la intrebarea despre viata ei aflata la rascruce.

da, n-am nicio problema sa o iau de la inceput, dar fac asta pentru ca nu vreau sa ma plafonez/plictisesc; vreau sa-mi antrenez creierul invatind si experimentind lucruri noi. si pentru ca imi plac inceputurile de toate felurile. e o adrenalina minunata acolo, cum e si confirmarea ca pot – eu singura – sa fac si altceva. iar asta dezvolta increderea in sine (mine) pentru cind ratez.

dar nu stiu daca altii sunt ca mine si nici nu ma intereseaza foarte mult, pentru ca eu traiesc in dreptul meu.

***

eu nu cred ca mi-as pune niciodata intrebarea colegei mele, pentru ca asa kamikaze cum sunt, cred in casatoria care dureaza o vesnicie, si ca trebuie sa respectam juramintul ala pe care-l facem in biserica “de a fi alaturi si la bine si la rau, de a iubi pina cind moartea ne va desparti”

cum nu ma simt (inca) in stare sa respect asta in totalitate, nu m-am casatorit.

***
nu ma mai intrebati ce as face daca as fi in locul vostru – la job sau in cine stie ce situatie de viata. multumesc.

2015

divort, casatorie…

de dimineata, pe stradutza mea care era linistita pina la aparitia unor picamere – aka 7 juma -, m-am intilnit cu doi tineri, el si ea, cred ca evanghelisti or smth.
nu stiu de ce m-au abordat tocmai pe mine:

buna dimineata.
neata
vrem sa va dam citeva pliante despre familie si importanta ei.
multumesc, ma grabesc.

le-am luat fara sa ma uit la ele si am dat sa trec mai departe. ei, tzushti, dupa mine

va rugam sa le cititi. noi condamnam foarte mult divortul pentru ca…

nu i-am mai putut urmari, eram wtf? ce treaba am io cu asta?
le-am raspuns:

stiti, eu nu cred nici in institutia casatoriei, asa ca…

el si ea s-au privit lung. mi-au spus: PACAT!
au facut o pirueta de 180 de grade si-au plecat.

si eu care credeam ca acum, pt ca e racoare, oamenii se simt mai bine.

1023

Matilda Caragiu Marioteanu

Matilda Caragiu Marioteanu a murit miercuri, a fost inmormintata astazi.

intre atitia paparazzi, scandaluri de divort si adulteruri, n-a mai incaput la stiri aceasta informatie.

lingvist remarcabil si autor de basme pentru copii. sora lui toma caragiu.

*

acum un an am scris despre fiica dinsei, Brindusa Niro, printre altele fost consultant la The New Yorker; i-am trimis revistele acasa (locuia la doua strazi de mine) si m-a rugat sa o sun. mi-a facut o analiza riguroasa a revistei si m-a pus sa-i promit ca nu o sa facem ca alte reviste: “sa puneti titluri in engleza”.

colegii mei stiu cit de tare ii stresez ca nu vreau titluri in engleza. si doamna caragiu marioteanu are un pic de legatura cu asta.

1527
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!