Am vazut ieri filmul Leaving Neverland ( e pe HBOGO, iar de maine e si pe HBO) si m-a marcat atat de mult povestea a doi barbati care in copilarie au fost abuzati de Michael Jackson 7, respectiv 5 ani incat m-am apucat sa citesc lucruri conexe ca sa inteleg contextul anilor 90 in care s-au intamplat nenorocirea.
Nu sunt fan MJ, nu sunt nici foarte pasionata de muzica lui, dar cred ca era un geniu muzical si ca a scris o parte din istoria muzicii. Dupa acest film, mai cred si ca si-a folosit geniul si ca sa se insinueze in vietile unor copii si familii vulnerabile si, pas cu pas, sa-i pregateasca pentru a-i transforma in iubiti.
Conform filmului, pare un comportament cu o strategie asa de calculata, intinsa pe multi ani, pentru a-si atinge scopul, incat crezi ca e mintea unui criminal in serie.
Sunt insa si argumente contra veridicitatii celor spuse in film (toate intamplarile odioase sunt povestite de tinerii barbati, fosti copii abuzati, fara prea multe dovezi directe dincolo de amintirile lor).
Asa ca am pus pe capitole si link-uri de documentare argumentele pro si cele contra, in caz ca vreti sa mergeti mai departe de povestea de la HBO.
Pro – sunt adevarate povestile
Baietii povestesc cu detalii atat de puternice – grafice in partea de abuz sexual – cum MJ a construit in jurul lor un cocoon, dandu-le iluzia de privilegiat care e iubit de un zeu pentru a li se parea normal orice gest sexual.
E un pattern comportamental. Mamele, in ambele situatii, trec prin acelasi tratament: MJ ajunge sa se imprieteneasca cu ele, le seduce emotional, comportandu-se ca un fiu care are nevoie de grija, dar in paralel, le strica casniciile si strecoara vorbe grele despre ele copiilor.
Intr-unul dintre cazuri, le cumpara chiar o casa si are abilitatea sa para ca nu e mita pentru ca fiul a depus marturie in proces in favoarea lui
Drama emotionala a victimelor care sufera cumplit la multi ani distanta de la incidente. Sunt atat de multe nuante in relatia agresor vs agresat in cazul unor pedofili ca MJ, incat cineva din afara nu le poate intui daca nu i se povestesc. Unul dintre baieti povesteste dupa premiera filmului, dupa ce a vazut totul public si-a primit consolare de la public, ca inca se simte vinovat ca l-a dat de gol pe Michael, ca l-a tradat povestind ce s-a intamplat. (asta pentru ca, ambii baieti povestesc separat, din primele vizite in Neverland au fost pregatti mental pentru ce va urma, pentru “sa nu spui niciodata nimic pentru ca amandoi vom face puscarie”)
(aici momentul de Q& A de la Sundance cand sala se ridica in picioare si ii aplauda pentru curaj, iar baieti plang. Unul dintre ei, povesteste la Oprah – e link mai jos – ca a fost primul moment in care a simtit ca nu este el vinovat pentru ce i s-a intamplat)
Povestea e construita doar din marturisirile victimelor si rudelor lor, dar structura e atat de buna incat intelegi tehnicile de manipulare ale unui pedofil, cum se insinueaza in viata familiei copilului, cum isi pregateste terenul pas cu pas pentru ca agresiunea sexuala sa para o rasplata, sa nu fie ceva vinovat. (cu unul dintre baieti face un ritual de casatorie, ii cumpara verigheta, isi fac juraminte unul altuia)
Filmul ar putea da curaj unor alte victime sa se vindece mai usor, chiar daca nu vor face publica trauma lor. (victime nu neaparat ale lui MJ, ci alte agresorilor pedofili). I-ar putea invata ca nu sunt ei vinovati, cum cel mai adesea li se induce pentru a nu spune cuiva.
Aici o parte din marturisile victimelor pe scurt pentru un matinal TV din America de la CBS
Aici o filmare cu un fan MJ care a petrecut o vara la Neverland cand avea 19 ani si care are aproape acelasi chip cu cei doi baieti victima, aceeasi structura, dar un discurs total opus – ii cauta justificari lui MJ si are drept aparare o parte din speech-ul despre care victimele povestesc ca li s-a inoculat in minte de la 7 ani cand au ajuns prima data acasa la MJ.
E usor sa condamnam mamele care si-au lasat copiii sa petreaca nopti intregi cu MJ, singuri in dormitorul lui, dar drama lor vorbeste si despre a fi in preajma unei celebritati, a fi validata de cineva care are notorietate mondiala, a apartine unu grup exclusivist. Ambele femei au fost flatate ca fiii lor erau indragiti de MJ, daca vecinul de vis a vis ar fi dormit cu copilul lor in fiecare seara li s-ar fi parut mult mai ciudat.
Filmul nu pune pe tapet si problema complicitatii si a businessului din spate. Nu spune nimeni nimic despre echipa lui MJ care a vazut multe dintre aceste lucruri, care l-a aparat in momentele in care copiii s-au plans ( sunt doua procese in care a platit peste 100 mil dolari pentru ca familiile sa-si retraga plangerile). Mai presus de toate a fost business-ul. MJ trebuia sa cante si sa compuna, sa particpe in turnee de promovare ale brandurilor pe care le endorsa pentru ca banii trebuiau le sa vina si celor din echipa. Complicitatea s-a mentinut pentru ca nimeni n-a vrut sa opreasca gaina cu oua de aur.
MJ a fost o masina de facut bani si dupa moarte. La momentul decesului se vorbea ca are datorii de 680 milioane dolari, dar in ultimii trei ani, conform forbes numele lui a adus fodului care ii administreaza averea in numele copiilor lui, aproape 3 miliarde de dolari. Doar Sony Music a semnat un contract de 350 milioane, anul trecut, ca sa mai poata vinde muzica lui MJ pentru inca 7 ani.
Detalii aici.
Contra – Totul e un fals
Desi e justificat pentru cine vede filmul, pare straniu la prima vedere ca pe baietii astia i-au apucat marturisirile la 10 ani de la moartea lui MJ.
Amandoi baietii sunt implicati in show biz, stiu exact ce sa faca pentru a crea o impresie artistica maxima. In plus, daca e sa fie fake, aveau toate resursele sa creeze un sistem ca-n filmul Truman Show ( o realitate de carton si figuratie pe care sa ne-o prezinte drept viata de zi cu zi)- aveau acces la scenaristi care sa le creeze povestea cea mai potrivita, la oameni care sa-i trainuiasca cum sa se poarte in public.
Posibilitatea unui complot
MJ avea foarte multi dusmani in Hollywood. E de notorietate dusmania lui cu David Geffen pe care l-a numit intr-un articol din Vanity Fair din 2003 drept parte din mafia gay care i-a distrus cariera.
Exista un articol in NY Post, din 2003, in care MJ declara ca vrea sa angajeze vraci sa sa-l distruga pe Geffen, si in care apare si referinta din Vanity Fair – (il puteti citi aici )
Geffen, unul dintre cei mai bogati oameni din entertainment – printre aletele proprietarul studiourilor DreamWorks -, e f bun prieten cu Oprah Winfrey . Cu doar cateva zile inainte de premiera americana a documentarului, Geffen a sarbatorit-o pe Oprah pentru cei 65 de ani ai sai pe un super yacht. Oprah a anuntat chiar atunci ca va face un episod in emisiunea ei, After Leaving Neverland.
Il puteti vedea aici.
Geffen a avut razboiul lui cu MJ si interese diferite de business. Prin Geffen Records i-a reprezentat pe Elton John, Cher, Aerosmith, Peter Gabriel, Nirvana, Guns’n’Roses si multi multi altii, asa ca l-a vazut tot timpul un concurent pe MJ, un competitor atat de important incat la inceputul anilor 90 i-a luat managerul lui MJ, Sandy Gallin, si l-a angajat la compania lui doar ca sa-i creeze probleme.
In ideea complotului, e foarte usor sa justificam ca, la doar 2 zile de la difuzarea documentarului, multe retele mari de radio din America au zis ca nu-i mai difuzeaza muzica. Geffen si echipa lui au acces la toate aceste retele si le furnizeaza milioane de minute de muzica anual.
Toate articolele din Vanity Fair despre problemele in business si cu copiii care l-au dat in judecata pot fi citite aici
Care va fi efectul acestui documentar?
Un proces si probabil niste sute de milioane de dolari paguba pentru familia lui MJ.
Va fi greu sa interzica cineva difuzarea la radiourile din toata lumea, dar vanzarea digitala a cantecelor poate fi afectata si restrictionata – iar asta inseamna multi bani.
Pentru copiii agresati – de MJ sau oricine altcineva – documentarul poate fi un fir de care sa se agate ca sa-si caute forte sa lupte cu proprii demoni. Daca va fi condus frumos in partea de promovare, ar putea fi o lectie pentru parinti sa invete cum sa fie in garda – cum sa nu mai fie flatati de bogatie, celebritate si sa accepte repede ca, daca un adult pare ca le iubeste copilul si ii acorda atentie mai multa decat o fac ei, poate sa fie ceva gresit cu adultul.
Regizorul documentarului, Dan Reed, care are in portofoliu documentare din zone de conflict sau despre 9/11, spune ca si-a construit povestea axandu-se doar pe victime (fara sa intrebe familia lui MJ) pentru ca a vrut sa faca un film care, in macro, e despre vunerabilitatile victimei si cum predatorul se foloseste de orice bresa ca sa-si atinga scopul. Ca n-a vrut sa puna accentul pe MJ ci pe profilul unui predator- pedofil in general
Aici intr-un interviu la BBC unde gazdele nu sunt f prietenoase cu el si-l obliga sa se justifice mai mult de ce a ales un asemenea unghi subiectiv, fara declaratii ale politiei, fara cineva din partea lui MJ etc.
Momentan au aparut reactii din categoria sa nu mai fie difuzat la radio sau sa-i scoatem statuia din muzeu (British Museum a anuntat ca i da statuia afara, detalii aici) , reactii care par puerile si sunt mai degraba miscari de PR pentru sustinerea filmului ( avem in muzee statui ale lui Hitler sau ale lui Hannibal, care au fost cel putin la fel de cumpliti.) Sa scoti o statuie dintr-un muzeu, e cel mult un rasfat, pentru ca nu rezolva nimic, vorbim de un om care e mort si pe care ar fi bine sa nu-l uitam tocmai pentru ca a facut aceste mizerii.
Probabil ca in 2-3 ani, pentru restul lumii MJ va fi doar un artist nebun – suspect de pedofilie, cu multe hituri care au scris istorie.
*
Dupa ce vedeti filmul uitati-va la acest interviu cu MJ facut de Oprah in 1993, marketat drept primul interviu live pe care l-a facut vreodata. Pe langa faptul ca Oprah ii pune si intrebari incomode despre albirea pielii (el spune ca e o boala), despre operatii estetice , priviti-l pe MJ cum vorbeste, cum se uita in jur, gesturile lui, cum rade. Cum povesteste despre violentele tatalui lui. Pare un om bolnav, cu mari probleme emotionale.
