Tag : documentar

mjPro si Contra: tot ce trebuie sa stiti despre posibilele adevaruri/minciuni din filmul  Leaving Neverland cu copiii molestati de Michael Jackson. –

Pro si Contra: tot ce trebuie sa stiti despre posibilele adevaruri/minciuni din filmul Leaving Neverland cu copiii molestati de Michael Jackson. –

Am vazut ieri filmul Leaving Neverland ( e pe HBOGO, iar de maine e si pe HBO) si m-a marcat atat de mult povestea a doi barbati care in copilarie au fost abuzati de Michael Jackson 7, respectiv 5 ani incat m-am apucat sa citesc lucruri conexe ca sa inteleg contextul anilor 90 in care s-au intamplat nenorocirea.

Nu sunt fan MJ, nu sunt nici foarte pasionata de muzica lui, dar cred ca era un geniu muzical si ca a scris o parte din istoria muzicii. Dupa acest film, mai cred si ca si-a folosit geniul si ca sa se insinueze in vietile unor copii si familii vulnerabile si, pas cu pas, sa-i pregateasca pentru a-i transforma in iubiti.

Conform filmului, pare un comportament cu o strategie asa de calculata, intinsa pe multi ani, pentru a-si atinge scopul, incat crezi ca e mintea unui criminal in serie.

Sunt insa si argumente contra veridicitatii celor spuse in film (toate intamplarile odioase sunt povestite de tinerii barbati, fosti copii abuzati, fara prea multe dovezi directe dincolo de amintirile lor).

Asa ca am pus pe capitole si link-uri de documentare argumentele pro si cele contra, in caz ca vreti sa mergeti mai departe de povestea de la  HBO.

Pro – sunt adevarate povestile

Baietii povestesc cu detalii atat de puternice – grafice in partea de abuz sexual – cum MJ a construit in jurul lor un cocoon, dandu-le iluzia de privilegiat care e iubit de un zeu pentru a li se parea normal orice gest sexual.

E un pattern comportamental. Mamele, in ambele situatii, trec prin acelasi tratament: MJ ajunge sa se imprieteneasca cu ele, le seduce emotional, comportandu-se ca un fiu care are nevoie de grija, dar in paralel, le strica casniciile si strecoara vorbe grele despre ele copiilor.

Intr-unul dintre cazuri, le cumpara chiar o casa si are abilitatea sa para ca nu e mita pentru ca fiul a depus marturie in proces in favoarea lui

Drama emotionala a victimelor care sufera cumplit la multi ani distanta de la incidente. Sunt atat de multe nuante in relatia agresor vs agresat in cazul unor pedofili ca MJ, incat cineva din afara nu le poate intui daca nu i se povestesc. Unul dintre baieti povesteste dupa premiera filmului, dupa ce a vazut totul public si-a primit consolare de la public,  ca inca se simte vinovat ca l-a dat de gol pe Michael, ca l-a tradat povestind ce s-a intamplat. (asta pentru ca, ambii baieti povestesc separat, din primele vizite in Neverland au fost pregatti mental pentru ce va urma, pentru “sa nu spui niciodata nimic pentru ca amandoi vom face puscarie”)

(aici momentul de Q& A de la Sundance  cand sala se ridica in picioare si ii aplauda pentru curaj, iar baieti plang. Unul dintre ei, povesteste la Oprah – e link mai jos – ca a fost primul moment in care a simtit ca nu este el vinovat pentru ce i s-a intamplat)

Povestea e construita doar din marturisirile victimelor si rudelor lor, dar structura e atat de buna incat  intelegi tehnicile de manipulare ale unui pedofil, cum se insinueaza in viata familiei copilului, cum isi pregateste terenul pas cu pas pentru ca agresiunea sexuala sa para o rasplata, sa nu fie ceva vinovat. (cu unul dintre baieti face un ritual de casatorie, ii cumpara verigheta, isi fac juraminte unul altuia)

Filmul ar putea da curaj unor alte victime sa se vindece mai usor, chiar daca nu vor face publica trauma lor. (victime nu neaparat ale lui MJ, ci alte agresorilor pedofili). I-ar putea invata ca nu sunt ei vinovati, cum cel mai adesea li se induce pentru a nu spune cuiva.

Aici o parte din marturisile victimelor pe scurt pentru un matinal TV din America de la CBS

Aici o filmare cu un fan MJ care a petrecut o vara la Neverland cand avea 19 ani si care are aproape acelasi chip cu cei doi baieti victima, aceeasi structura, dar un discurs total opus – ii cauta justificari lui MJ si are drept aparare o parte din speech-ul despre care victimele povestesc ca li s-a inoculat in minte de la 7 ani cand au ajuns prima data acasa la MJ.

E usor sa condamnam mamele care si-au lasat copiii sa petreaca nopti intregi cu MJ, singuri in dormitorul lui, dar drama lor vorbeste si despre a fi in preajma unei celebritati, a fi validata de cineva care are notorietate mondiala, a apartine unu grup exclusivist. Ambele femei au fost flatate ca fiii lor erau indragiti de MJ, daca vecinul de vis a vis ar fi dormit cu copilul lor in fiecare seara li s-ar fi parut mult mai ciudat.

Filmul nu pune pe tapet si problema complicitatii si a businessului din spate. Nu spune nimeni nimic despre echipa lui MJ care a vazut multe dintre aceste lucruri, care l-a aparat in momentele in care copiii s-au plans ( sunt doua procese in care a platit peste 100 mil dolari pentru ca familiile sa-si retraga plangerile). Mai presus de toate a fost business-ul. MJ trebuia sa cante si sa compuna, sa particpe in turnee de promovare ale brandurilor pe care le endorsa pentru ca banii trebuiau le sa vina si celor din echipa. Complicitatea s-a mentinut pentru ca nimeni n-a vrut sa opreasca gaina cu oua de aur.

MJ a fost o masina de facut bani si dupa moarte.  La momentul decesului se vorbea ca are datorii de 680 milioane dolari, dar in ultimii trei ani, conform forbes numele lui a adus fodului care ii administreaza averea in numele copiilor lui, aproape 3 miliarde de dolari. Doar Sony Music a semnat un contract de 350 milioane, anul trecut, ca sa mai poata vinde muzica lui MJ pentru inca 7 ani.

Detalii aici.

Contra – Totul e un fals

Desi e justificat pentru cine vede filmul, pare straniu la prima vedere ca pe baietii astia i-au apucat marturisirile la 10 ani de la moartea lui MJ.

Amandoi baietii sunt implicati in show biz, stiu exact ce sa faca pentru a crea o impresie artistica maxima. In plus, daca e sa fie fake, aveau toate resursele sa creeze un sistem ca-n filmul Truman Show ( o realitate de carton si figuratie pe care sa ne-o prezinte drept viata de zi cu zi)- aveau acces la scenaristi care sa le creeze povestea cea mai potrivita, la oameni care sa-i trainuiasca cum sa se poarte in public.

Posibilitatea unui complot

MJ avea foarte multi dusmani in Hollywood. E de notorietate dusmania lui cu David Geffen pe care l-a numit intr-un articol din Vanity Fair din 2003 drept parte din mafia gay care i-a distrus cariera.

Exista un articol in NY Post, din 2003, in care MJ declara ca vrea sa angajeze vraci sa sa-l distruga pe Geffen, si in care apare si referinta din Vanity Fair – (il puteti citi aici )

Geffen, unul dintre cei mai bogati oameni din entertainment  – printre aletele proprietarul studiourilor DreamWorks -, e f bun prieten cu Oprah Winfrey . Cu doar cateva zile inainte de premiera americana a documentarului, Geffen a sarbatorit-o pe Oprah pentru cei 65 de ani ai sai pe un super yacht. Oprah a anuntat chiar atunci ca va face un episod in emisiunea ei, After Leaving Neverland.

Il puteti vedea aici.

Geffen a avut razboiul lui cu MJ si interese diferite de business. Prin Geffen Records i-a reprezentat pe Elton John, Cher, Aerosmith, Peter Gabriel, Nirvana, Guns’n’Roses si multi multi altii, asa ca l-a vazut tot timpul un concurent pe MJ, un competitor atat de important incat la inceputul anilor 90 i-a luat managerul lui MJ, Sandy Gallin, si l-a angajat la compania lui doar ca sa-i creeze probleme.

In ideea complotului, e foarte usor sa justificam ca, la doar 2 zile de la difuzarea documentarului, multe retele mari de radio din America au zis ca nu-i mai difuzeaza muzica. Geffen si echipa lui au acces la toate aceste retele si le furnizeaza milioane de minute de muzica anual.

Toate articolele din Vanity Fair despre problemele in business si cu copiii care l-au dat in judecata pot fi citite aici

Care va fi efectul acestui documentar?

Un proces si probabil niste sute de milioane de dolari paguba pentru familia lui MJ.

Va fi greu sa interzica cineva difuzarea la radiourile din toata lumea, dar vanzarea digitala a cantecelor poate fi afectata si restrictionata – iar asta inseamna multi bani.

Pentru copiii agresati – de MJ sau oricine altcineva – documentarul poate fi un fir de care sa se agate ca sa-si caute forte sa lupte cu proprii demoni. Daca va fi condus frumos in partea de promovare, ar putea fi o lectie pentru parinti sa invete cum sa fie in garda – cum sa nu mai fie flatati de bogatie, celebritate si sa accepte repede ca, daca un adult pare ca le iubeste copilul si ii acorda atentie mai multa decat o fac ei, poate sa fie ceva gresit cu adultul.

Regizorul documentarului, Dan Reed, care are in portofoliu documentare din zone de conflict sau despre 9/11, spune ca si-a construit povestea axandu-se doar pe victime (fara sa intrebe familia lui MJ) pentru ca a vrut sa faca un film care, in macro, e despre vunerabilitatile victimei si cum predatorul se foloseste de orice bresa ca sa-si atinga scopul. Ca n-a vrut sa puna accentul pe MJ ci pe profilul unui predator- pedofil in general

Aici intr-un interviu la BBC unde gazdele nu sunt f prietenoase cu el si-l obliga sa se justifice mai mult de ce a ales un asemenea unghi subiectiv, fara declaratii ale politiei, fara cineva din partea lui MJ etc.

Momentan au aparut reactii din categoria sa nu mai fie difuzat la radio sau sa-i scoatem statuia din muzeu (British Museum a anuntat ca i da statuia afara, detalii aici) , reactii care par puerile si sunt mai degraba miscari de PR pentru sustinerea filmului ( avem in muzee statui ale lui Hitler sau ale lui Hannibal, care au fost cel putin la fel de cumpliti.) Sa scoti o statuie dintr-un muzeu, e cel mult un rasfat, pentru ca nu rezolva nimic, vorbim de un om care e mort si pe care ar fi bine sa nu-l uitam tocmai pentru ca a facut aceste mizerii.

Probabil ca in 2-3 ani, pentru restul lumii MJ va fi doar un artist nebun – suspect de pedofilie, cu multe hituri care au scris istorie.

*

Dupa ce vedeti filmul uitati-va la acest interviu cu MJ facut de Oprah in 1993, marketat drept primul interviu live pe care l-a facut vreodata. Pe langa faptul ca Oprah ii pune si intrebari incomode despre albirea pielii (el spune ca e o boala), despre operatii estetice , priviti-l pe MJ cum vorbeste, cum se uita in jur, gesturile lui, cum rade. Cum povesteste despre violentele tatalui lui. Pare un om bolnav, cu mari probleme emotionale.

8280
bondoc film#devazut Bondoc – un documentar despre singuratate

#devazut Bondoc – un documentar despre singuratate

Am vazut in acest week end un documentar despre un fost campion de sah, Dan Vladimir Bondoc, realizat de trei jurnalisti de la Adevarul, Mihai Voinea, Mihai Mincan si Cristian Delcea.

Filmul a plecat de la un articol pe care baietii l-au publicat in Adevarul. Ii banuiesc ca le-a fost foarte drag de omul acesta pentru ca-l prezinta cu multa atentie si cu o gingasie ca de la nepot la bunic.

*

In rama a trei zile de concurs de sah, filmul spune tandru o dureroasa poveste despre singuratate. Bondoc participa la concursul care poarta numele unuia dintre prietenii lui, si el fost campion de sah, mort in strainatate si repatriat “cenusa” pentru ca rudele nu au avut bani pentru transport. Bondoc are 78 de ani, e inscris in competitia veteranilor si… nu mai are pe nimeni.

E un om de o singuratate care te inspaiminta si care accepta cu liniste ca toti ceilalti nu-i mai acorda atentie.

In film e o secventa in care Bondoc merge cu covrigi la competitie ca sa le dea pomana pentru parintii lui prietenilor cu care joaca, tine covrigii intr-o punga pe care a ales-o cu grija inainte de a pleca de acasa, dupa modelul frumos de pe ea, doar ca  prietenii il trimit de la unul la celalalt invitindu-l sa-i dea altuia, nu lui.

Si Bondoc, cu mersul lui incet, plimba punga pe la fiecare, cu blindete, fara sa se supere ca, de fapt, prietenii il refuza.

Bondoc e genul de om care vorbeste singur si cind sunt altii in preajma lui, nu pentru ca ar fi nebun, ci pentru ca a stat atit de mult timp singur incit aceasta e forma de dialog pe care o stie cel mai bine.

*

Filmul e documentar si regizorii nu au intervenit asupra realitatii actiunii celor 3 zile de concurs, dar personajul e atit de ofertant incit sunt secvente care par ca au fost puse cu mina in scenariu, par dintr-un film al lui Cristi Puiu sau, dupa caz si umor (involuntar si sec), al lui Corneliu Porumboiu.

Bondoc joaca in prima etapa cu un pusti pe care-l bate dar, pentru ca e surd, nu aude felicitarile copilului spuse repetat si insistent.

Se intilneste cu cel mai batrin dintre competitori care-i spune sa nu dispere, ca atita timp cit are sahul, are o ancora in viata ca sa mearga mai departe, chiar daca e singur si vrea sa moara – “sa se duca la mama”.

Bondoc Trailer from deFilm on Vimeo.

*

Dincolo de film pe care vi-l recomand sa-l vedeti (va fi si in Bucuresti in septembrie, in acest week end e la Alba Iulia la Festivalul Dilema Veche), am doua observatii:

  1. in contextul in care jurnalistii de investigatie, jurnalistii de reportaj nu-si mai gasesc o zona de exprimare in presa scrisa (costuri mari pentru redactii sarace,  timp mult investit pentru redactii cu oameni putini etc), e minunat ca acesti tineri jurnalisti (Mihai Voinea, Mihai Mincan, Cristian Delcea) si-au gasit o supapa prin care si sa se exprime dar si sa se incarce emotional pentru a merge mai departe in meseria lor. Desigur, au facut filmul pe banii lor si, fie si pentru acest efort, merita sa mergeti sa-l vedeti. (filmul e foarte bun, merita)

2. anul trecut, la Oscar a cistigat un documentar (scurt metraj) despre cea mai batrina pianista din lume “The lady in number 6″ – o doamna de 109 ani, Alice Sommer- Herz, careia muzica i-a salvat viata (personajul era si cel mai batrin supravietuitor al Holocaustului). Si acolo e o poveste despre batrinete si singuratate spusa cu multa tandrete.

Diferenta intre cele doua “batrineti” e in cum vad personajele principale viata cind nu mai ai pe nimeni alaturi:

femeia din “filmul lor” e optimista si activa, in ciuda problemelor de sanatate evidente, barbatul din “filmul nostru” e deprimat si plinge mult; desi le spune baietilor- regizori “sa nu plingeti, sa fiti tari!”

P.S. Cum astazi incepe festivalul Anonimul, mai spun si aici (i-am spus si unuia dintre regizori) ca mi-ar fi placut tare sa inscrie filmul in festival, cum mi-ar fi placut sa fiu pe scena si sa le dau un premiu special, cum am inminat in ultimii 5 ani premii pentru tineri care au si povesti despre determinare si dorinta de a face cinema cu orice pret (sacrificii). Am avut mina buna de fiecare data pentru ca acum tinerii respectivi sunt finantati de CNC. Ceea ce le doresc si lor.

 

2310
de niroLa Sundance, un film despre tatal gay al lui Robert de Niro

La Sundance, un film despre tatal gay al lui Robert de Niro

La festivalul de film de la Sundance, Robert de Niro a prezentat un film documentar despre tatal sau, Robert de Niro Senior, un faimos pictor abstract expresionist de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Filmul care prezinta activitatea seniorului, nu ocoleste nici subiectul homosexualitatii sale si actorul povesteste cum tatal sau a parasit-o pe mama lui in momentul in care si-a dat seama ca este gay.

Initial filmul a fost realizat de De Niro Jr (actorul) pentru ca fii lui – nepotii pictorului – sa-si cunoasca bunicul chiar daca nu l-au intilnit niciodata, dar producatorii i-au explicat ca e relevant pentru un public mult mai larg intrucit vorbeste despre o perioada a picturii contemporane, nu doar despre viata tatalui lui.

Filmul se numeste Remembering the Artist Robert De Niro Sr si va avea premiera la HBO – in america, dar poate si la noi – in iunie.

*

N-are sens sa va atrag atentia asupra asumarii si relaxarii lui De Niro Jr asupra homsexualitatii tatalui lui. In Ro nu cred ca ar fi facut cineva asta. Bine, nici nu avem un De Niro.

981

Living a Transgender Childhood (video)

in contextul in care saptamina aceasta au fost proteste si comentarii (pro si contra) pentru proiectia unui film in cadrul unei manifestari LGBT, mi-ar placea sa va uitati la acest film.

povestea unui copil transgender – s-a nascut baiat, traieste ca o fata.

“cind ai stiut ca esti captiva intr-un alt trup?”, intreaba reporterul.

“din totdeauna”, raspunde copilul.

filmul are 20 de min si motivul pentru care va invit sa va uitati este acela ca aveti o privire din interior al celor pe care noi ii incadram in gay, lesbian & transgender, dar habar nu avem care ar putea fi emotiile, temerile si problemele lor (in plus fata de ale noastre)

si mai e un motiv: urmariti-i pe parintii fetitei. sunt intelepti si minunati.

un reportaj care mi-ar placea sa fie difuzat de toate televiziunile din RO. eventual cu personaje locale, daca protagonistii ar fi curajosi.

pina cind nu ne folosim empatia si uitam de rational, orice argument pro sau contra acestor situatii este o vorba aruncata in vint.

755
Marley Africa Road TripZiggy Marley- despre familie, datorie, educatie

Ziggy Marley- despre familie, datorie, educatie

exclusivitate S!mpa.

Ziggy Marley este cel mai mare dintre fiii lui Bob Marley si cel care se straduieste cel mai mult sa duca mai departe mostenirea tatalui sau. Impreuna cu 2 dintre fratii sai a traversat cu motocicletele Africa, pe un traseu pe care si Bob Marley l-a facut. Intreaga excursie este subiectul unui documentar pe care -l difuzeaza Discovery World incepind cu 2 noiembrie, in fiecare miercuri de la ora 21.05 si in reluare simbata de la ora 22.00. Documentarul se numeste “Fiii lui Bob Marley in Africa”, iar prin intermediul Discovery World am realizat acest interviu in exclusivitate pentru bazavan.ro :)

După ce ai traversat continentul Africa şi ai ajuns până în Africa de Sud, crezi că există vreo melodie a lui Bob Marley care ar rezuma cel mai bine experienţa ta de motociclist care a străbătut Africa ?

Ziggy Marley: Da, dar n-aş spune că e doar o melodie, ci un întreg album, mai exact *Survival. *Cred că e cel mai “afrocentric” album al lui Bob şi sunt mai multe melodii de pe albumul ăsta la care m-aş gândi pentru întrebarea ta. Una dintre ele ar fi *Ride Natty Ride*. Fiindcă atunci când ai o misiune de îndeplinit, asta e ideea: “Ride Natty Ride”. Cred că asta ar fi o melodie bună, fiindcă noi am mers mult cu motocicleta şi am avut cu adevărat o misiune.

(poti asculta aici Bob Marley – Ride Natty Ride live in Santa Barbara 1979)

Cum a fost să filmezi Marley Africa Road Trip împreună cu cei doi fraţi ai tăi ? Au existat şi momente de rivalitate între fraţi? Sau aţi colaborat fără probleme ?

Ziggy Marley: Noi colaborăm foarte bine, dar suntem diferiţi. Mie îmi place aventura. Fratele meu Rohan nu e aşa de pasionat de aventură, nu-i place să meargă cu cortul… Iar Robbie e cel mai tăcut dintre noi, deci combinaţia a fost foarte interesantă. Călătoria ne-a arătat diverse faţete ale fiecăruia dintre noi. Mie îmi plac lucrurile mai dure, în timp ce Rohan… Ne-am făcut prieteni şi, la un moment dat, el a plecat mai departe într-un Rolls Royce. Eu credeam că trebuie să mergem doar pe motociclete, să fie o experienţă dură, dar iată că el a urcat într-un Rolls Royce, la un moment dat. Aşa că i-am spus vreo două pe tema asta… Am avut şi noi discuţiile noastre în contradictoriu, dar ne înţelegem foarte bine între noi şi râdem mult, fiindcă suntem nişte tipi ca lumea. Suntem nişte fraţi care se înţeleg bine, dar evident că mai există şi diferenţe între noi. Există diferenţe pe care oamenii le vor vedea, clar !

Intr-un alt interviu ai declarat că soţia ta Orly a pus sub semnul întrebării motivele pentru care ai făcut această călătorie şi a râs la ideea că ar putea fi vorba despre o criză a vârstei mijlocii. Tu ai spus că asta este responsabilitatea ta. Cum stau lucrurile ?

Ziggy Marley: Am acest sentiment, îl simt în sinea mea… Îl simt astăzi, o să-l simt şi mâine şi tot timpul… Simt în mine dorinţa de a promova unitatea Africii. Poate că e vorba de ideile tatălui meu, dar cred că această unitate ar fi cu adevărat benefică pentru continentul african, care trece printr-o suferinţă atât de mare. Ar fi un lucru bun, iar eu vreau să văd că se întâmplă lucruri bune în Africa. Vreau să văd că se întâmplă lucruri pozitive acolo şi că Africa merge înainte. E un sentiment al meu… Simt că am în mine chestia asta. Nu ştiu de ce. Asta e tot ce pot spune acum: simt în mine ceva care mă împinge să susţin permanent această idee şi să le-o transmit şi altora.

Ai cinci copii. E greu să fii tatăl a cinci copii ? Există ceva anume ce ţi-ai dori să îi poţi învăţa pe copiii tăi ? Un crez de viaţă, un anumit mesaj ?

Ziggy Marley: Acum am şase copii. Am avut cinci, dar anul ăsta am şase. Şi vreau să îi învăţ pe copiii mei să respecte oamenii, să fie disciplinaţi, să muncească serios, să se iubească între ei şi să aibă idei pozitive. Copiii mei cresc în alte condiţii decât am crescut eu, la fel cum şi eu am crescut în alte condiţii decât părinţii mei. Copiii din ziua de azi au mai multe decât aveam noi, la vârsta lor, şi tot aşa… Dar lucrurile pe care noi le-am învăţat fiindcă nu aveam atât de multe pe cât au ei astăzi trebuie să le transmitem mai departe, chiar dacă ei au atât de multe acum. Noi oricum trebuie să transmitem mai departe acele idei, cum ar fi faptul că nu poţi să ai niciodată tot ce îţi doreşti, iar excesul de obiecte, de lucruri materiale, nu este acceptabil. Trebuie să îţi iei doar lucrurile de care ai nevoie cu adevărat. Trebuie să transmitem mai departe aceste lecţii de viaţă, pentru a-i împiedica pe copiii noştri să devină răzgâiaţi sau să fie lipsiţi de recunoştinţă şi de respect faţă de oameni. Aşa vrem noi să ne creştem copiii !


Ai făcut un documentar despre tatăl tău fiindcă ai vrut să prezinţi o latură emoţională a lui. Dintotdeauna am crezut ca artiştii pot vorbi despre ei înşişi doar prin arta lor. Ce parte a lui Bob Marley a rămas secretă până acum ?

Ziggy Marley: Documentarul despre care vorbeşti este cel la care lucrăm, care va fi lansat anul viitor. Prin acest film, noi încercăm să le oferim oamenilor o perspectivă mai deschisă asupra vieţii tatălui nostru. Atât de mulţi oameni îl iubesc în toată lumea… Şi cred că toţi merită să îl vadă aşa cum nu l-au mai văzut până acum, adică într-un mod mai real, mai viu, mai adevărat. Ca pe un om pe care îl cunoşti personal, nu ca pe un om despre care doar ai auzit. Prin acest documentar, vrem să îi ajutăm pe oameni care îl iubesc pe Bob să îl şi cunoască pe Bob – nu doar ca artist, ci şi ca om. Şi cred că am reuşit acest lucru.

Se spune că e foarte greu să trăieşti când ai un nume celebru, moştenit de la un tată celebru sau de la o mamă celebră. Te-ai întrebat vreodată “Şi dacă n-o să fiu la fel de bun ca tatăl meu ?” Şi, dacă da, ce anume te motivează să mergi mai departe ?

Ziggy Marley: Eu nu mă gândesc aşa, fiindcă nu cred că aş putea fi vreodată la fel de bun ca tatăl meu. El e un om cu totul deosebit. Experienţa lui a fost diferită, iar eu nu încerc să fiu la fel de bun pe cât a fost el. Eu încerc să fiu eu însumi. Încerc să fac lucrurile pe care mi-am propus eu să le fac, nu vreau să repet ce a mai făcut altcineva. Tot ce pot să fac este să joc rolul pe care mi-a fost sortit mie să îl joc în această lume. Aşa că nu mă gândesc dacă aş putea fi la fel de bun ca el, fiindcă ştiu că nu am cum. Eu pot să fiu doar eu însumi. Şi accept acest lucru cu umilinţă şi recunoştinţă, pentru că am avut un tată care a influenţat lumea într-o măsură atât de mare. Fiecare dintre noi trebuie să îşi joace doar propriul rol. E ca într-o echipă de fotbal. Ai un atacant, un mijlocaş, un fundaş, un portar… Fiecare îşi vede de treaba lui, dar cel care dă pasa decisivă şi înscrie cele mai multe goluri este cel care joacă rolul cel mai important. Însă fiecare jucător trebuie să îşi joace rolul cât mai bine, la rândul său.

*

Pe Ziggy Marley impreuna cu ceilalti doi frati ai sai, Rohan si Robbie, il puteti vedea in documentarul Fiii lui Bob Marley in Africa, incepind din 2 noiembrie care va fi difuzat in fiecare miercuri de la ora 21.05, pe Discovery World si in reluare sambata de la 22.00.

P.S. daca este cineva fan Bob Marley sau Ziggy Marley, sa lase un mesaj; ii pot face cadou citeva declaratii din interviu, pe care nu le-am folosit (am vrut sa pastrez directia de familie pentru mine, dar mai am muuuulte povesti de la Ziggy)

errol morris

Subtlety is for kids because they’re capable of appreciating it. Adults need to be hit over the head with a sledgehammer. (Hi, Andy.)
*
Variety? I don’t think so. Redundancy is the spice of life.
*
History is too repetitive to be meaningless. The details are always different; the themes, always the same. Dreadful but not meaningless.
*
CURRENT READING: John Gray, “Straw Dogs: Thoughts on Humans and Other Animals.” At last, another secular anti-humanist.
*

De pe twitterul lui Errol Morris, un regizor genial de documentare, inventatorul unui aparat care se numeste Interrotron, un sistem ciudat de camera si oglinzi, cu care a filmat seria First person, unele dintre cele mai spectaculoase interviuri non celebrities din lume

680

great performers – NY Times

Kate Winslet in camera de hotel pregatindu-se pentru Globurile de aur;
Mickey Rourke cu catelul mic de-l tine in palma;
Robert Downey Jr imbracindu-se in rulota noului film, Sherlock Holmes;
Sean Penn acasa, pregatind un sandwich;
Frank Langella imbracindu-se pt Globuri in camera de hotel;
Kat Dennings, acasa vbd cu mama la telefon
Penelope Cruz antrenindu-se cu un coregraf pentru noul ei film, Nine
Brad Pitt pe strazi in Los Angeles, cu motocicleta
*
un documentar multimedia fct de The New York Times pentru care, dupa ce m-am bucurat, am inceput sa oftez “cam cum naiba i-au convins sa- lase asa de mult in intimitatea lor?”

aici Great Performers by NY TIMES
foto de paolo pellegrin

891
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!