Tag : Dragos Bucurenci dansez pentru tine

de ce am vrut sa scriu despre Dragos Bucurenci:)

N-am avut timp sa scriu un making of legat de articolul din luna iunie despre Dragos Bucurenci, Efectele Dansez pentru tine. Astazi am postat on line integral povestea din revista si ma folosesc de prilejul acesta ca sa scriu ce n-am scris/spus in text:

– am vrut sa scriu genul asta de poveste despre Dragos Bucurenci pentru ca, desi nu promite din titlu, e un portret pe bune al lui. cu garda jos. citindu-l, intelegeti de ce face ceea ce face, cit efort e in spatele reusitei lui si, mai ales, cita disciplina.

*

N-o sa mai recunosc asta alta data, dar am vrut sa scriu despre aceasta latura a personalitatii lui Dragos Bucurenci – teama de a nu fi perfect – pentru ca o cunosc bine. Si eu ma lupt cu ea.

Stiu foarte bine prin ce a trecut Dragos ca sa se expuna intr-o forma care dupa standardele sale putea parea ridicola. Si mai stiu cit a luptat cu el ca sa-si depaseasca limitele.

Dupa prima editie de Dansez pt tine, mi-am adus aminte de o conversatie in care-mi spunea cum vrea sa-si depaseasca fobiile si fricile. Cum se lupta cu limitele lui. Ascultindu-l, mi-am amintit de o secventa din copilaria mea:

Aveam 6 ani si ma dusesem cu mama la piata. Am tinut neaparat sa car si eu o plasa. Era grea si simteam ca o sa-mi rupa mina. Tata m-a rugat sa-i dau lui plasa, si-atunci i-am spus: “Nu, lasa-ma sa vad cum e. Mina n-are cum sa cada, vreau sa vad pina unde pot s-o car”.

De atunci, de fiecare data cind a existat o bariera, am vrut sa vad daca pot s-o duc mai departe. Stiu ca asa face si Dragos. De asta am vrut sa scriu despre el, din aceasta perspectiva.

Ii mai multumesc o data, pentru ca mi-a povestit despre lupta cu sine.

fragmentul meu preferat:

Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.
A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu vroia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

1333
efectele_dansez_pentru_tine_dc88c08Efectele Dansez pentru tine

Efectele Dansez pentru tine

Când te expui publicului apare efectul de domino. O lecţie pe care Dragoş Bucurenci a exersat-o şi la Dansez pentru tine.

„Dragoş şi Elena, sunteţi o pereche frumoasă. Şi-atât. Dansul a fost ratat. Nu aţi format o echipă în adevăratul sens al cuvântului au fost foarte multe emoţii şi îmi pare rău pentru voi”, spune Mihai Petre în timp ce Dragoş Bucurenci pleacă uşor capul a acceptare. „6”, arată Mihai nota, iar Dragoş strânge puternic ochii ca şi cum ar dori să închidă singura poartă cu exteriorul rămasă deschisă ca să nu se vadă nimic din tensiunea care-i face inima să vibreze. Se gândeşte: „E un show de televiziune. Ai greşit. Primeşte-ţi notele zâmbind”
6 e prima lui notă la emisiunea „Dansez pentru tine”.
Cu câteva clipe înainte de a termina dansul, pe când executa mişcările de Quickstep, un val uriaş de emoţie îi ştersese din minte amintirea oricărui gest învăţat înlocuind totul cu un frison teribil şi cu bătăi de inimă care, simţea, acopereau cu mult sunetele orchestrei.
Ştia însă încă dinainte de concurs că, atunci când va intra să danseze în direct, în mintea şi corpul lui va fi taifun.

În urmă cu un an şi jumătate, mai dansase o dată în public şi efectele fuseseră terifiante. Tensiunea îi crescuse, corpul i se zguduise de emoţii şi unul dintre muşchii feţei i se contractase într-un zvâcnet pe care nu-l putea vedea decât partenera de dans, Amalia Enache. Era la gala MaiMultVerde – ONG-ul pe care l-a creat în 2008. Amalia s-a speriat îngrozitor. Îl vedea cum execută coregrafia învăţată, deşi părea în pragul unei crize de epilepsie.

Din seara aceea a rămas cu o idee: „ceea ce generează această reacţie trebuie exorcizat”. Apoi – cu antrenamentul omului care a făcut terapie şi a studiat psihologie comportamentală – şi-a localizat factorul de panică: „În copilărie mi s-a spus tot timpul: nu ai talent la lucrurile artistice”. Asta l-a făcut să aibă curaj să accepte invitaţia pentru „Dansez pentru tine”. Ştia că dacă promite că întră în show, nu mai poate da înapoi, trebuia să se confrunte cu spaima lui.
În faţa juriului de la „Dansez…” s-a străduit să zâmbească. Acum, pe culoarul întortocheat din culise, o are pe Elena în faţa lui şi o aude spunând că juriul a fost prea aspru cu ei. Ştie că e mult mai dărâmată decât el şi simte în protestul ei un mic reproş: au greşit dansul din cauza lui. Începe să o liniştească şi să o motiveze.
În câteva ore, în aceeaşi seară, vor mai intra o dată în ring.
*
Pentru mulţi dintre spectatorii emisiunii „Dansez pentru tine”, Dragoş Bucurenci era un tânăr frumuşel şi elegant care – după cum l-a prezentat Ştefan Bănică Jr– are un ONG de mediu. Unora le era cunoscut numele lui din emisiuni tv, alţii i-au citit articolele din reviste, însă puţini sunt cei care ştiu că, până la 28 de ani, a condus două organizaţii mari, a strâns şi gestionat fonduri de milioane de euro, a creat campanii care au pus în mişcare mii de oameni. Dar şi mai puţini sunt cei care ştiu că expunerea în această emisiune a fost pentru el ca şi cum s-ar fi aruncat într-o groapă cu lei.
Doar prietenii apropiaţi îi cunosc perfecţionismul şi controlul imaginii pe care şi le impune – nu pentru că are ceva de ascuns, ci pentru a nu dezamăgi.
„Decât să mă prezint imperfect, mai bine nu mă prezint. Odată ce am greşit n-am o problemă să recunosc, dar mi-e foarte greu să intru într-un proiect, să ştiu că o să fie urât pentru mine şi să-mi zic ‘Trebuie să o faci. O să treacă’ “, îşi susţine Dragoş felul de a fi.
De când e în faţa publicului, adică mai bine de 6 ani, a arătat tuturor doar succesul: rezultatele spectaculoase obţinute în fundraising, discursurile concise şi motivaţionale sau ideile inovatoare. Bucătăria din spate, efortul, disciplina, voinţa şi concentrarea pentru obţinerea lor au rămas doar ale lui. Pentru el, au făcut parte din normalitate: n-ai cum să ai succes, dacă nu perseverezi, eşti concentrat pe ceva şi nu îţi împingi limitele.

Doar că succesul oglindeşte în cei din jur felicitări în acelaşi ritm, pe când susţinerea în faţa dificultăţilor aduce mai multă emoţie, iar empatia prietenilor când ţi-e greu poate construi trambulina pe care curajul şi mintea ta pot să facă acrobaţii incredibile.
După dansul de Quickstep, Dragoş a primit zeci de sms-uri de susţinere de la prieteni. Puterea căldurii lor, realitatea că oamenii simt lucruri atât de frumoase despre el au fost ca o revelaţie.
În seara aceea a mai primit un telefon. Când show-ul s-a terminat, bunica alături de care şi-a petrecut o mare parte din copilărie l-a sunat să-l felicite.

I-a spus că are o mare admiraţie pentru curajul lui şi că ştie cât de greu i-a fost să se expună într-un domeniu la care nu se pricepe.

Aşa că prima lui notă din concurs, 6, i-a adus, de fapt, o victorie. Incredibilă.

*

Ce se întâmplă în mintea unui dansator în timpul dansului? Neurologul american James Ashe a demonstrat că, deşi centrul învăţării e în altă parte, când dansezi, îţi foloseşti, de fapt, cerebelul. Descoperirea a condus imediat către alte revelaţii: cerebelul nu este multi task, prin urmare pentru a putea realiza un dans bun, performerul trebuie să nu se gândească la nimic altceva. De aici şi explicaţia pentru vorba: „greşeşti dansul atunci când te gândeşti la ce ai de făcut.”

Pentru un începător, efortul de a învăţa un dans este imens. Dincolo de funcţiile creierului care trebuie antrenate, limbajul dansului nu este unul tocmai accesibil. Primul coregraf din lume care a pus problema transpunerii unei mişcări coregrafice în coordonate matematice tridimensionale a fost românul Gigi Căciuleanu. În dans, nu spune nimeni „stai cu mâna la 30 la grade, imprimă corpului o viteză egală cu 30 de m/ s şi aruncă piciorul”. Dansatorului i se arată o mişcare pe care trebuie să o imite până când ajunge să se sincronizeze cu coregraful, iar acest sistem de învăţare – mimetic, nu cu repere exacte – este năucitor pentru persoanele cu o structură exactă şi un sistem de referinţă matematic.

Aceasta a fost una dintre experienţele de care s-a lovit în plin şi Dragoş Bucurenci.
Mintea lui funcţionează hiperanalitic, iar zona de control este extrem de mare. Cele două au redus posibilitatea ca Dragoş să înveţe în 5 zile – cum cerea regulamentul emisiunii – un dans care, de fapt, îi crea disconfort.
După prima ediţie a emisiunii, Lilian Cărăuş, coregraful care i-a antrenat pe Dragos şi pe Elena, a avut intuiţia genială de a-i încadra noile mişcări de dans într-un context teatral care să-i dea alte repere, fără a mai fi nevoit să se gândească la tehnica mişcării.

„Dragoş de la început a fost îngrozit de ideea că va avea de a face cu dansul gen Michael, dar acum pot să zic că, în dansul acela, el s-a transformat din persoana care trebuia ascunsă în coregrafie în cel care trebuia să fie văzut, dansator de prim plan. Am reuşit să-l personalizez prin frazele pe care le-am înregistrat tot noi peste melodie. Aşa am ajuns să învăţăm şi trucuri pe care, sincer, nu mulţi au şansa să le înveţe. Iar după primele vizionări înainte de emisiunea în direct, puteai auzi prin platou „Dragoş?! Nu, Michael!!!”. Aşa îl salutau toţi şi însemna că dansul a fost memorat, iar ăsta era un lucru foarte important pentru mine”, îşi aminteşte Lílian.

Cu trucurile şi umorul lui Lilian, cu suportul partenerei lui, Dragoş s-a îndreptat pas cu pas către validarea unei teorii pe care o cunoaşte atât de bine încât o redă oricând fără să facă vreo pauză de respiraţie. „În spatele fiecărei anxietăţi se ascunde o voluptate. Nu ne este frică de moartea pe care ne-ar provoca-o stimulul fobic, ci de plăcerea pe care am resimţi-o în momentul în care ne-am lăsa în voia lui.”
E teoria care ascunde o parte din succesul lui.

*

La 24 de ani, Dragoş Bucurenci a observat că oamenii pe care îi admira foarte mult nu fumau. Şi-a dat seama că e o legătură între controlul pe care îl au pentru că nu fumează şi ceea ce au realizat în viaţă.
Pe vremea aceea, prefera să aibă incertitudinea că nu se poate lăsa de fumat, decât să trăiască având confirmarea că a ratat lupta cu sine, că n-a avut suficientă voinţă.
S-a dus la terapie ca să se lase, a renunţat si la fumat şi la drogurile care făcuseră parte din post adolescenţa sa tumultuoasă, s-a apucat de facultate.

„Am eliminat lucrurile care bruiau”, analizează astăzi cu concentrarea cu care se implică în orice proiect.

În următorii ani a observat că pentru a obţine rezultate spectaculoase e nevoie să fii foarte focalizat. Aşa că a reparat ceea ce greşea la 25 de ani, când se implică în multe acţiuni paralele.

Astăzi, la 28 de ani, paradoxal, deşi a renunţat la alte job-uri concentrându-se pe ONG-ul său MaiMultVerde, face mai multe activităţi colaterale. Doar că le face pentru sine: teatru, pilates, kick box, dans. Şi continuă într-un ritm susţinut să se confrunte cu lucrurile care îi pun voinţa la încercare.

Aşa a ajuns la cursurile de teatru de la Erudio, unde Oana Pellea l-a ajutat să înveţe că poate să aibă succes în public făcând lumea să râdă, ironizându-se şi acceptând un rol de fante nătâng. Oana Pellea l-a convins să-l joace pe Rica Venturiano în spectacolul „Pas des deux”, un rol pentru care a trebuit să ştie să controleze reacţiile mulţimii, să-şi susţină pauzele cu energia prin care să transmită ceva spectatorilor şi, mai presus de toate, să se confrunte cu publicul în timp ce se dezbracă.

A obţinut urale în sală, dar marele succes a fost că a învăţat să se relaxeze şi să se bucure de o asemenea întâmplare, chiar dacă ştie că la o eventuală altă performanţă actoricească va avea emoţii la fel de mari.
„Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.

A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu voia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

*

„Sigur că mi-am făcut calcule de imagine când am acceptat participarea la emisiune. Decizia am luat-o uşor cu mine; era genul de provocare pe care o caut: mă voi confrunta cu o frică de-a mea într-o situaţie din care nu mai pot să dau înapoi. Dar mai contau şi efectele.

Există mai multe categorii de public.
Unul al meu care a ridicat puţin dintr-o sprânceană, dar care a înţeles ce fac, m-a urmărit şi a rămas cu mine.
Mai e publicul care n-a fost niciodată al meu, detractorii, şi care au adaugat asta la ‹‹şirul lucrurilor urâte pe care le face Bucurenci››. Oricum asta e cea mai mare nebunie pe care am făcut-o, după ei. Ştiu că s-a discutat în cercuri intelectuale, la mese selecte, despre participarea mea la emisiune, dar eu pe oamenii ăia i-am pierdut demult. Nici nu ştiu dacă i-am avut de partea mea. Însă cei mai mulţi dintre cei care mă ştiau au rămas indiferenţi la acest nou proiect.
În schimb, am câştigat un public foarte important care sigur că nu ştie ce fac eu la MaiMultVerde, dar care încet-încet va şti.

Din punctul ăsta de vedere e un câştig net, pe o zonă de mare popularitate.” Când povesteşte, Dragoş e pe canapeaua din redacţia noastră, tocmai s-a întors de la o prezentare în faţa parlamentarior şi, pentru că n-a mâncat nimic toată ziua, ia masa. Se simte ca acasă. Ne-a fost coleg o vreme, a apărut în pictorialele noastre şi ne ajută în fiecare an la ediţiile eco.

– Care e următoarea provocare?, îl întreb râzând.
Face o pauză, mi-e clar că se gândeşte dacă să-mi spună sau nu cât încă mai înregistrăm pentru interviu, apoi se hotăraşte.

„Mai devreme sau mai târziu aş vrea să am curajul să renunţ la tot ce am realizat până acum. Să fie ca şi cum aş investi nişte bani în ceva: pentru moment nu i-aş mai avea, dar ei s-ar valoriza mai mult în timp. Vreau să o iau de la un altfel de zero… Un alt fel de zero decât eram eu acum 10 ani: 18 ani, un băiat de Ferentari dintr-o familie de intelectuali, care citise câteva cărţi mai multe decât alţii.

M-aş duce în altă parte unde n-ar mai ştii nimeni cine sunt. O confirmare dură că tot ce am e în mine, nu într-un context. Şi că pot reuşi şi pe alte meleaguri. Eu ştiu asta, dar o să văd dacă o să am curajul să mă supun la penitenţă.“
Dragoş crede în ceea ce numeşte stretching emoţional. Ce face şi ce spune nu e un act de bravură: e felul lui de trăi. Ştie că tendinţa naturală a oamenilor e ca, prin îmbătrânire să se anchilozeze şi la articulaţii, şi în spirit. Pentru trup există sportul, pentru spirit e provocarea de a-ţi învinge limitele.

Aşa că intră cât poate de des în astfel de provocări.

1655

in culise la Dansez pentru tine:)

Aseara a fost la Dansez pentru tine; cu treaba, of cors.

Nu spun inca despre ce e vorba in treaba mea cu Dansez pt tine, dar uite citeva secvente din culisele emisiunii de aseara, ceva ce la tv nu ati vazut.

– in prima pauza publicitara Stefan Banica Jr s-a dus la Emilia Popescu. Cu citeva clipe inainte, in emisiune, Banica avusese ironii la adresa Emiliei (despre ochelarii ei care se aburesc etc). numai ca la pauza s-a dus a mingiiat-o pe obraz, a rugat pe cineva sa-I ridice scaunul pentru ca era mai jos decit al celorlalti. Emilia zimbea larg si era asa de multa complicitate si drag in privirea ei incit mi-am zis ca pot sa se ironizeze oricit in direct, ei sunt f buni prieteni in afara. F misto imaginea privirilor lor – ochi in ochi. Care s-a mai repetat si la o alta pauza publicitara.

– Ma declar fan Bursucul. La boogie era in genunchi in fata concurentilor, sub o camera de luat vederi, si executa odata cu ei toate miscarile. Murea acolo, in fata platoului, ca sa le transmita toata energia pe care o avea el.

Doina Botis e cea mai misto dansatoare. Pina nu o vezi in fata ta si nu simti cum vibreaza aerul in urma miscarilor ei pe muzica, nu intelegi de ce se extaziaza toti membrii juriului. Incredibila dansatoare. Ti se zbirleste pielea cind o vezi dansind.

Lilian Carauscoregraful echipei Elena Geru & Dragos Bucurenci este f cald, delicat si timid. Cu o energie foarte pozitiva. Am facut cunostinta si era stinjenit, rusinat pe genul “nu sunt eu important”.

– Nicoleta Luciu e la fel de modesta si cu muuult bun simt, cum o stiam din lucrul cu ea. A fost in gradena in care am stat si eu, a suferit la fiecare dans & filmulet al echipei surorii ei – iuliana & grigore. Era intr-o gasca de prieteni si ii organiza pe toti gasindu-le un loc cit mai bun ca sa poata vedea spectacolul. Aveau o cutie cu tricouri roshii pe spatele carora scria “cea mai lucioasa echipa: Grigore, Iuliana si Bursucu.”

In culise, concurentii sunt in transa. Si-n sauna. E mega cald si isi repeta exercitiile fara sa fie deranjati de zarva din jurul lor. Nici macar de camerele de luat vederi de pe acolo, in fata carora eu am protestat “nu pot sa trec pe aici, nu vreau sa ma vad la tv” dar mi s-a replicat imediat “aici toata lumea invata sa nu ii mai pese de camera, isi face treaba”.

*
Ce nu se vede la tv (si e echivalentul unui concert pe care-l vezi live, nu in inregistrare) e vibratia dintre scena si public, vibratia miscarilor lor- cum le tremura muschii la o priza grea, cum taie aerul cu un picior aruncat alegant in sus.

Pentru asta a meritat sa stau 4 ore ieri noapte la Buftea. Cind am ajuns acasa, tocmai ce se anunta ca Andreea si Antonio au iesit pe locul 3. Imi pare rau, in realitate sunt si mai frumosi decit la tv.

1072

De ce-l votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine

later edit: Ha! ce ma bucur ca a trecut mai departe. si ca au votat si prietenii mei. la cit de strins a fost rezultatul, orice vot a contat.

*
Ok, il votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine, desi n-am votat niciodata pe nimeni si m-am uitat din 2 in 3 la emisiune pina la aceasta editie.

Iata de ce il votez pe Dragos Bucurenci.

1. Nu are legatura cu intilnirea magica de anul trecut de la ziua mea pe care i-o datorez 100%.
2. N-are legatura nici cu faptul ca de 4 ani incoace cind vine editia eco, tabu de aprilie, ne auzim (cel putin) la telefon ca sa imi mai dea vreo idée
3. N-are legatura nici cu faptul ca – e ciudata viata, stiu – am descoperit acum vreo 5 ani ca suntem un fel de rude prin alianta (unchiul meu e nashul lui)

Il votez pentru ceva mult mai delicat si mai nuantat.

Il stiu pe Dragos de 5 ani, l-am vazut in multe contexte ca sa stiu ca este mega perfectionist, freak control, cu o teama teribila de a nu fi ridicol.

Stiu ca are un stilist care se ocupa de hainele lui tocmai pt a fi mereu intr-un brief atent stabilit, intr-o imagine pe care sa stie ca o controleaza.

Stiu ca-si pregateste cu atentie orice aparitie publica.

Stiu ca a facut cursuri de dezoltare personala (are si licenta pentru a preda niste cursuri din astea sofisticate) pentru a sti cum sa comunice mai bine cu ceilalti. Dar si asta e o forma de control.

Mai stiu ca are si o dorinta foarte mare de expunere si ca o controleaza si pe asta foarte atent (mai bine acum, mai cu scapari acum citiva ani, dar si asta e un semn al perfectionismului lui)

Asa ca, participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o bariera aproape imposibila pe care si-a impus sa o treaca: sa se lase in voia sortii si sa riste sa greseasca in ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevarat cosmar numai gindul ca ar putea gresi. Singur, fara spectatori.
Va dati seama ce presiune e in capul lui cind stie ca are milioane de ochi care-l privesc?!

Il votez pentru ca stiu ca daca trece de duelul asta, o sa depaseasca un pic de bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa invete sa se relaxeze pe ringul de dans si o sa inceapa sa se distreze cu ceea ce face.

Si e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc si pentru mine.

Daca va recunoasteti cumva in povestea asta, ati putea trimite si voi un sms cu textul “Dragos” la 1276.

P.S. Nu, Dragos nu stie ca am scris asta. Descopera si el, ca toata lumea, direct pe blog textul. Mi-l si imaginez un pic panicat “vaaaai, scrie cineva despre cum sunt eu de fapt?!”
Haidi bafta!

1343
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!