Dorna a facut public ieri un film cu o surpriza pe care mi-a facut-o impreuna cu Bogdan Nicolai: un mini parc pe un perete la birou. Viu. Real! Nu o carpeta sau o fotografie:)
Sa va spun si ce nu se vede dincolo de acest film.
Stiam ca va fi o surpriza, dar nu stiam CU CE e surpriza.
Pe holul biroului era un deranj si o agitatie mare mare , dar Bogdan ma tinea de vorba pe canapea intr-un mini interviu (cum e el obisnuit:) ) – mai intrebam eu ceva, mai povestea el ceva.
Aveam operatorii alaturi, ne filmau in timp ce vorbeam.
Ce discutam dincolo de ce se vede in film era despre nevoia noastra de a petrece cat mai mult timp in natura, si a mea si a lui.
Nu stiu daca stiti ca Bogdan Nicolai alearga. Muuuulti kilometri. A facut un semi maraton si se pregateste de un maraton. Imi povestea ca de cand alearga a inceput sa vada prin parc detalii care arata cat de frumoasa e natura. Are o teorie a lui despre cum ii functioneaza creierul la alergare, dar il las pe el sa scrie pe blogul lui, cand va dori, despre asta.
Eu ii povesteam despre cum m-am mutat in prima mea casa inchiriata luand decizia dupa… copacul din fata blocului. O minunatie de Paulownia, iar eu aveam balconul fix intre flori.
Si despre cum scriu cel mai mult in parcuri, pentru ca pot sta singura la racoare, intr-o atmosfera care n-are legatura cu betoanele urbane. Intre care – betoane adica – n-am incotro si imi desfasor intalnirile pentru ca, oricat mi-as dori, nu pot sa-mi fixez intalniri de lucru la o terasa in parc:)
Ma rog, am mai discutat si despre proiectele noastre separate, despre ce am vrea sa mai facem in lunile urmatoare… si pentru ca ne-am mutat in casa noua, eu si colegii mei – nu m-am mutat cu Bogdan:) -, am ajuns sa-i arat si biroul meu cel simplu si simpa.
*
Acum e mult mai S!mpa, practic e totul simpa pentru ca pe un perete intreg e o instalatie dintr-un muschi care are numele blogului meu, muschi care traieste fara sa fie udat. Adica se hraneste cu umiditatea din camera (ceea ce pe zilele astea de canicula cu umiditate mare, e un rai).
Supriza asta mi-a fost facuta, cum spuneam, de simpaticii de la Dorna care au o campanie foarte frumoasa #NaturaUndeNuTeAstepti si le creeaza oaze de verde in urbanul gri prietenilor lor sau celor care isi inscriu prietenii in campanie.
Eu banuiesc ca m-au ales pentru o asa surpriza, dincolo de dorinta mea organica de a petrece cat mai mult timp in natura (locuiesc in dumbrava minunata, va amintiti, da?) si pentru faptul ca ma incadrez la categoria prieteni: am fost in Tara Dornelor, am vazul locul de unde Izvoraste Dorna si parcursul apei pana la imbuteliere. Am scris (alaturi de alti trei domni respectabili) povestile oamenilor din Tara Dornelor intr-o carte care face parte dintr-un proiect pe care –l iubesc tare “Dupa Noi”, un proiect care ne ajuta sa constientizam ca e foarte important ce lasam dupa noi copiilor si generatiilor viitoare.
Suntem, deci, prieteni.
Dar stiti ce ma bucura imens si imi hraneste un pic ego-ul (o sa-l pun la punct imediat dupa ce ma laud putin, stati fara grija)?
Era singura mea sansa sa fiu alaturi de minunata Simona Halep in acelasi spatiu virtual.
Acum suntem amandoua pe pagina Dorna si o sa-mi fac print screen sa pastrez pentru “generatiile care vin dupa noi”:) Simona e imaginea campaniei prin care Dorna strange bani ca sa doneze incubatoare pentru maternitatile din Ro.
Acestea fiind spuse, va doresc o zi racoroasa. Poate aveti noroc si va inscrie cineva in Campania Dorna #NaturaUndeNuTeAstepti si apare peste noapte un parculet in sufragerie. Pana atunci insa, beti muuuuuulta apa, ajuta pe canicula asta.
