Editura Vremea a lansat in urma cu cateva saptamanai doua carti eveniment care au la baza corespondenta lui Brancusi, aflata in grija Centrului Pompidou.
Am cumparat cartile la Bookfest si am fost avertizata ca sunt doar 500 de exemplare. Mai vad ca sunt cateva online, asa ca va rog sa le cumparati si sa le cititi.
Cartile sunt o privire in viata privata a lui Brancusi din doua perspective diferite: iubirea (prin schimbul de scrisori cu Marthe Lebherz pe care o numeste TonTon) si arta ( in corespondenta cu Marcel Duchamp, pictor si sculptor francez, prieten al lui Brancusi, care-l ajuta sa faca o expozitie la New York si ii deschide usile spre mari colectionari americani.
Ambele carti sunt in primul rand despre bun simt – e o corespondenta private foarte dinamica (cu Marthe isi scrie aproape in fiecare zi pe perioada in care se afla la New York ca sa pregateasca expozitia) si nu exista nicaieri o barfa sau o rautate despre cineva.
Brancusi e pasional, are 50 de ani si e indragostit de o tanara de 20 de ani pe care, printre vorbele de iubire, o indeamna sa invete engleza, sa-si ia carnetul de conducere. Ii spune ca nu e bine sa-si petreaca tot timpul in magazinul familiei pentru ca pentru a progresa trebuie sa se alature unor oameni mai educati.
Ca spectator- cititor la aproape 100 de ani de la intamplarile de atunci, cu contextul importantei lu Brancusi in cultura mondiala, e emotionant sa vezi cum, in prima etapa a iubirii lor, Brancusi nu are curaj sa-i marturiseaca sentimentele si o angajeaza pe Marthe ca secretara, ca sa o aiba sub supraveghere dar sa o si invete lucruri.
In cea de-a doua carte, cea cu corespondenta cu Marcel Duchamp, e povestea unei prietenii care a fost departe de ochii publicului. Lui Brancusi nu i-a placut niciodata sa participe la reuniuni mondene sau sa fie in atentia presei altfel decat prin munca lui, asa ca prietenia lui cu Duchamp nu a fost foarte cunoscuta.
Duchamp – Morice, cum ii zicea Brancusi – era si el un introvert care isi spunea foarte rar problemele.
Cartea Brancusi & Duchamp e si o carte despre manhood, barbatie, si prietenia intre doi barbati cu valori si preocupari similare.
Sunt doua carti foarte emotionante si, credeti-ma, v-ar placea sa le aveti acasa. Amandoua apar in conditii grafice exceptionale pe coperta cu desene ale lui Brancusi, la tema cu corespondentele care se afla in fiecare dintre carti.
Aparitia acestor carti e datorata minunatei doamne Doina Lemny care are in grija fondul Brancusi de la Centru Pompidou, o doamna care a recuperat istoria multora dintre romanii care au facut cariera la Paris, la inceputul secolului trecut.
P.S. Am avut deosebita onoare sa o intalnesc pe doamna Doina Lemny (multumesc organizatorilor sezonului Franta – Romania 2019) si sa vad, prin ochii si povestirile domniei sale, atelierul lui Brancusi de la Centru Pompidou. Atunci ne-a povestit cu multa pasiune despre cum Brancusi si-a dorit ca atelierul lui sa ramana statului francez, intr-un muzeu pentru ca – spunea artistul – Romaniei ii lasase o parte importanta a creatiilor lui prin muzeul in aer liber de la Tg Jiu. In cartea cu Duchamp, apar din nou trimiteri despre aceasta dorinta.
Brancusi a vrut sa lase cate o mostenire fiecarei tari care i-a facut parte din familie si mi se pare ca asta spune foarte multe despre el. Daca veti citi corespondenta ca sa vedeti cat de pasional si posesiv e cu lucrarile sale, veti intelege ce dar important a facut Romaniei.
