Tag : educatie

carmen Dell’OreficeIn ciuda varstei ei…

In ciuda varstei ei…

De fiecare data cand cineva zice despre o femeie ca arata bine “in ciuda anilor pe care-i are” se mai aseaza o caramida in zidul prejudecatilor noastre.

N-ar trebui sa mai existe exprimarea aceasta nicaieri in spatiul public pentru ca ea nu aduce niciun beneficiu nimanui.

Sa luam o femeie care arata bine (dupa standardele sociale ale momentului) – de 30, 50 sau 70 de ani.

Credeti ca ea nu simte, stie ca arata bine? Credeti ca ea nu stie cati are in buletin? Credeti ca ea nu simte diferenta de energie pe care o are de la an la altul ca urmare a schimbarilor fiziologice?

Ce mai stie ea – si putini dintre ceilalti o stiu – e cum sa-si gaseasca curajul si respectul de sine pentru a se arata lumii in cea mai buna varianta a sa.

“In ciuda anilor pe care-i are” spune imens de multe despre cel care face rostirea cuvintelor: are niste asteptari pentru anii respectivi – mai jos pozitionate decat realitatea, are niste prejudecati si judeca vartos in momentul in care vorbeste.

Intr-o vreme in care oamenilor li s-a creat spatiul (medical, fiziologic) sa-si impinga limitele si sa progreseze in orice domeniu, de ce judecam (“in ciuda” e o constructie negativa) efortul altora de a arata bine?

E invidie? E grija de capra vecinului? E proasta educatie? E frustrarea noastra ca nu suntem la fel ca acelea care “in ciuda varstei”…

*

Am vazut mai devreme la televizor o asemenea judecata despre sotia presedintelui Frantei si nu cred ca exista televiziune din Romania sa nu fi zis nimic despre varsta doamnei, acum la ceremonia de inaugurare.

E trist. Pentru ca ne arata inca o data nivelul. Micimea gandirii.

Judecata asta cu look-ul si varsta apare desigur mai peste tot in orice tara, dar daca scriu acum aici e ca sa va ganditi putin de cate ori ati spus in fata cuiva (celebru sau nu) arata bine in ciuda varstei sale… arata bine la anii sai.

*

Sunt oameni care pot fi un exemplu motivational pentru fiecare dintre noi, chiar si in disciplina de a avea un regim de viata care sa-ti permita un look atractiv indiferent de varsta.

Cand vom invata sa ne uitam la oameni dincolo de varsta lor,  sa le vedem faptele (educatia, disciplina, perseverenta), cand ne vom gasi curajul si increderea de sine sa aratam cea mai buna versiune a noastra, vom mai face un pas in fata spre evolutie, spre a fi mai frumosi (estetic) fiecare dintre noi.

Doamna din fotografie se numeste Carmen Dell’Orefice si are cati ani vrea ea.

3427
Ora de creatie_Praktiker 13 low resVeste buna: Incep sa se intoarca atelierele practice in scolile primare

Veste buna: Incep sa se intoarca atelierele practice in scolile primare

Pentru cei din generatia mea orele de lucru manual erau super distractie. Nu faceai scoala, invatai sa cosi, faceai tablouri sau mici obiecte de pus in casa si – intr-o vreme in care educatia era super stricta – erau ca o oaza de creativitate.

Odata cu anii, orele astea s-au pierdut si, impreuna cu ele, si posibilitatea ca elevii sa-si descopere aptitudini creative din categoria Do it Yourself. Cum s-au pierdut si scolile de meserii si, pe termen lung – daca nu facem ceva coerent ca sa acoperim aceasta categorie de invatamant lasata libera – vom avea de suferit cand vom cauta oameni cu diverse aptitudini si meserii.

(Cred ca am mai povestit despre cum mi-am tricotat multe pulovere in scoala generala, cu modele inspirate din reviste de afara, strangand bani sa pot beneficia de mohair, care era firul cel mai scump si mai pufos.)

Saptamana trecuta Praktiker Romania m-a facut sa-mi aduc amintesc de orele acestea de la scoala generala pentru ca a inceput un proiect nou si frumos dedicat elevilor.

Se numeste Ora de creatie si este un program pilot in 4 orase in care, la cate o scoala, se vor face ateliere creative din categoria Do it Yourself. Praktiker pune totul la dispozitie pentru materialele didactice folosite, tocmai pentru a le da copiilor sansa sa gandeasca foarte creativ, iar profesorii sa fie stimulati sa se implice.

Miercurea trecuta, pe 20 aprilie, o scoala din Bucuresti a initiat programul, iar elevii de clasa II-a si-au facut singurei cate o jucarie, un fluturas , cu elemente pe care le aveau in niste truse special create de cei de la Praktiker.

Imi place foarte mult programul acesta nu doar pentru ca le creeaza copiilor cadrul sa-si foloseasca creativitatea, sa aiba disciplina, sa lucreze in echipa pentru a realiza diferite obiecte , ci si pentru ca le explica indirect valoarea unui obiect: cata munca e in spate, cum pot sa-si faca ei jucarii.

Stiu ca pentru  Praktiker, ca lider al pietei de Do it Yourself din Romania, a fost usor sa faca un asemenea program care sa urmareasca abilitatile practice si creative ale copiilor, dar nu cred ca doar acesta e marele castig al campaniei lor.

Intr-o vreme in care daca o jucarie se strica e aruncata la cos si nimeni nu-si mai pune problema sa o repare, desi odata reparata, ea are o viata noua cu mai multe emotii si amintiri, ba chiar valori in ea, Praktiker face asta, indirect, prin Ora de creatie: arata valoarea emotionala a unui obiect la care ai muncit chiar tu.

Urmatoarele orase unde va ajunge Ora de creatie sunt Constanta, Targoviste, Ploiesti si sper sa se extinda in cat mai multe orase, poate chiar in colaborari-parteneriate cu scoli sau inspectorare scolare pentru ca efectele pe termen lung se vor vedea in dezvoltarea armonioasa a copiilor. Si pe termen si mai lung, in desvoltarea societatii.

Ora de creatie_Praktiker 1 low resOra de creatie_Praktiker 9 low resOra de creatie_Praktiker 13 low resOra de creatie_Praktiker 10 low res

998
firenze street startorialist 1EDUCATIE: De ce se imbraca frumos oamenii in Florenta?!

EDUCATIE: De ce se imbraca frumos oamenii in Florenta?!

Florenta e unul dintre orasele mele preferate, in ultimii ani am fost macar o data pe an acolo cu mare bucurie si cu dorinta de a ma incarca de frumos.

Pana sa ajung insa prima data (acum vreo 5 ani, cred) ma uitam pe Sartorialist la cit de frumos erau imbracati oamenii in Florenta. Frecventa fotografiilor din Florenta e f mare pe site, dar asta nu parea sa aiba legatura doar cu faptul ca au un fotograf dedicat orasului. Oamenii din Florenta erau mult mai rafinati; neostentativi, asumati cu stilul lor vestimentar, care nu urmarea trendurile ci le arata personalitatea.

Iata cateva fotografii de pe Sartorialist, cu oameni de pe strazile din Florenta.

firenze street startorialist 1firenze street startorialist 2

 

firenze street startorialist 3

firenze street startorialist 4firenze street startorialist 5

firenze street startorialist 6firenze street startorialist 7

firenze street startorialist 8firenze street startorialist 9

 

Sigur ca si in Bucuresti, mai putin pe strada pentru ca la noi oameni nu se dau jos din masini, gasesti un grup de oameni care sa se imbrace relaxat, asumat, cu rafinament, preocupati sa se arate pe ei nu zorzonelele de pe haine.

Dar la noi sunt foarte putini (chiar daca grupul e in crestere) si pare ca lipseste un “strat” de educatie. Adica, multi copiaza forma (intr-un mod frumos), dar nu au fondul.

Asa ca mereu m-am gandit: De ce se imbraca frumos oamenii in Florenta?!

Foarte multi oameni, nu un grup select.

Mi-am zis tot timpul ca au o cultura vizuala foarte mare pentru ca s-au nascut printre pietroaiele alea care urla de arta (palate, sculpturi) si ca nu e nevoie sa ajunga in muzee (desi se duc in mod constant) pentru ca ies muzeele in strada pentru ei (au o actiune in care tinerii aristi deseneaza intr-o zi pe astfal lucrarile lor, oamenii le privesc, iar noaptea primaria spala asfaltul. arta pt 24 de ore).

Cind am inceput sa-mi fac prieteni printre florentini, am putut sa vad si alte nuante care tin, cum altfel, de educatie.

Copiii sunt invatati de mici ca arta e o forma de exprimare, de “vorbire”, la fel ca si cuvintele.

Marile expozitii din muzee au kit-uri speciale cu desene de colorat. Picturile de pe pereti sunt transformate in desene de colorat, iar copiii se joaca in expozitie ca si cum ar fi acasa la ei – pe dusumea, pe canapele – in timp ce parintii fie stau in cafenea cu un prosecco in fata, fie viziteaza muzeul.

Cultura beneficiaza de “oferte integrate”

Pentru localnici exista abonamente care iti ofera discounturi simultane la teatru, muzee, filarmonica. Marii sponsori – in Florenta cultura e patronata de doua mari banci – au discounturi pentru clientii lor: plata cu cardul bancii sponsor iti aduce reduceri, mini cadouri, acces gratuit in sectiuni din muzee sau prioritati la achizitionarea, rezervarea de bilete la teatru, concerte etc.

Scoala alternativa se face cu… educatie despre cum sa te exprimi prin haine, despre cum sa inveti sa gatesti sau sa descoperi arome si gusturi in Piata centrala.

Au si ei saptamana scolii altfel, iar unul dintre cele mai de succes programe tine de Scoala de pielarie, unde copiii invata sa faca genti, portofele, curele. Sunt doua centre ale “Scuola del Cuoio” (unul in curtea din spatele Bisericii Santa Croce), ambele sunt deschise si turistilor care pot invata si ei sa faca mici obiecte din piele. Pentru ca scoala e gazduita de biserica, toate obiectele pe care le fac mestesugarii sunt vandute printr-o fundatie, iar banii sunt folositi pentru enoriasii nevoiasi.

Un alt program din Saptamina Altfel este despre San Lorenzo Food Market, cea mai mare si cea mai veche piata din Florenta, iar copiii invata condimentele, aromele si utilizarea lor in gastronomie.

Sunt mai mult de 5 muzee dedicate modei sau textilelor (Ferragamo, Gucci, Prato Textile, Muzeul Palariilor Domenico Michelacci sau muzeul Fundatiei Roberto Capucci – destinat creatiilor couture), dar si expozitii temporare in alte muzee.

Asa ca florentinii se imbraca frumos pentru ca invata inca din copilarie cum sa se exprime pe ei, prin arta, prin haine. Stiu ca muzeele sunt locuri – comunitati – asemanatoare scolilor, sunt atractive toate si adaptate nevoilor lor, pe varste. Si nu iau de-a gata faptul ca s-au nascut in tara care a creat curentul Renastere si a schimbat istoria artei, stiu ca generatiile se schimba, cum se schimba si limbajul lor, si se duc catre tineri prin programe adaptate noilor timpuri.

Cred ca e o lectie frumoasa pe care ar trebui sa incepem sa o punem si noi in practica (pentru ca de stiut, o stim). Si pana ne va ajuta sistemul sa o faca la nivel national, am putea incepe in micro – designerii sa dea suport scolilor, parintii sa fie preocupati sa le arate copiilor lor si altceva decat, de acum clasicele, cursuri de limbi straine, inot si instrument muzical.

Cred ca e tare frumos sa ai norocul sa te nasti in Florenta. 

11146
cover mastercardCum poti sa ajuti ca un copil cu dificultati materiale sa mearga la scoala?

Cum poti sa ajuti ca un copil cu dificultati materiale sa mearga la scoala?

Zilele acestea am sa scriu mult despre educatie, despre proiecte care investesc in educatie si am sa-mi exprim de fiecare data bucuria ca societatea noastra incepe sa se intoarca inspre punctul esential in dezvoltarea unei persoane. Cu cit sunt mai multe directii din care atentia este concentrata pe educatie, cu atit “educatie” va fi nu doar un cuvint, ci si va avea valorile emotionale si morale ca sa fie o mindrie.

*

Pe vremea mea, in copilarie, prima mea grija era sa-mi fac lectiile.

Am crescut intr-un oras sarac (Alexandria), oras care nu avea nicio activitate culturala sau sociala, oras in care nu vedeai perspective de dezvoltare. Stiai inca de cind te juca cu papusile in fata blocului ca singura ta sansa de dezvoltare e sa pleci de acolo, deci sa inveti bine ca sa “iei la facultate”.

Si invatai.

Pe vremea mea, profesorii aveau capacitatea si abilitatea sa identifice aptitudinile copiilor si sa le urmareasca si dincolo de programa scolara pentru ca si ei stiau ca singura ta sansa in viata, ca elev, copil – viitor adult, era sa “ai carte”, sa poti sa iei un examen la o facultate.

Asta a fost prima mea grija in scoala: sa invat. M-a ajutat profesorul de matematica din scoala generala sa-mi concentrez atentia pe materia pe care o preda, sa particip la olimpiade si sa pot sa dau la facultate fara sa am nevoie de meditatii suplimentare care nu erau foarte accesibile familiei mele.

Pe vremea mea nu-ti trecea prin minte – pentru ca nu vedeai nicaieri exemple de reusita prin furt sau nemunca – sa nu inveti. Educatia era singura ta sansa. Ne adunam in casa unui prieten ca sa ne facem lectiile si abia apoi ne uitam la video (o aparatura rara pe atunci, acum un obiect istoric), fara sa ne supravegheze parintii sa facem asta.

Si desi veneam dintr-o familie modesta – cu tata maistru intr-o fabrica comunista si mama secretara intr-o institutie de stat – nu am avut niciodata grija de a-mi obtine hrana zilnica. In dreptul meu in familie a fost stabilita sarcina: sa inveti.

Astazi lucrurile stau diferit din mai multe puncte de vedere, desi Alexandria e un oras si mai sarac, nu mai e nici fabrica acolo, iar contextele politice si sociale ale ultimilor ani le-au redus localnicilor posibilitatea de cistig de orice fel .

*

Am scris la invitatia MasterCard despre grijile mele de copil, tintite direct spre scoala, aproape militareste executate intr-o vreme in care constiinta si disciplina erau in formare.

Mastercard participa masiv anul acesta la programul World Food Programme (11 tari din Europa Centrala si de Est – – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Israel, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) pentru a sprijini programul de furnizare de hrana catre elevi derulat de WFP (World Food Programme) in Rwanda. Este pentru prima data cand MasterCard implica un numar atat de mare de tari dintr-o singura regiune, in eforturile sale de a sprijini World Food Programme si de a contribui la o lume fara foamete.

In perioada 23-29 noiembrie, orice tranzactie efectuata de posesorii de carduri din cele 11 tari participante va genera automat o donatie din partea MasterCard.

Pentru fiecare tranzactie MasterCard efectuata in perioada 23-29 noiembrie, valoarea unei mese (0,2 euro) va fi donata catre Programul Alimentar Mondial.

Fiecare donatie este suficienta pentru a furniza o masa unui elev din Rwanda, unde un raport publicat recent a relevat faptul ca 43% dintre copiii cu varsta mai mica de 5 ani sufera de subnutritie cronica. Mesele servite in scoli sunt o sursa vitala de nutritie pentru elevi si ajuta la prevenirea abandonului scolar.

Alaturi de clientii sai, MasterCard se angajeaza sa doneze prin aceasta initiativa valoarea a pana la 3,75 milioane de mese catre World Food Programme.

Iar in Romania, pe plan local MasterCard a incheiat un parteneriat pe termen lung cu SOS Satele Copiilor pentru sustinerea programului Hope for Youth, cu scopul de a creste nivelul de educatie financiara a copiilor din programele asociatiei.

Un numar de 105 copii, cu varste intre 13 si 18 ani, din toate cele trei programe ale SOS, din Bucuresti, Sibiu si Bacau, vor beneficia, in urma parteneriatului de programul de educatie financiara.

Asa ca zilele acestea orice tranzactie cu un MasterCard inseamna o masa pentru un copil in nevoie.

O masa data la scoala, ceea ce inseamna ca acel copil a invatat ceva in plus in ziua respectiva si are o sansa in plus sa -i fie mai bine in viitor.

Ceea ce va doresc si dvs, binele in viitor adica:)

589
LAUREATI - SPORTUL ROMANESC DIN 2006LUCRURI BUNE IN ROMANIA: 6 sportivi si o idee minunata

LUCRURI BUNE IN ROMANIA: 6 sportivi si o idee minunata

Cind locuiesti intr-o zona izolata, pe virf de munte sau la citeva ore distanta de Tulcea pe canalele Dunarii, supravietuirea e principala ta tinta, hrana si sanatatea  sunt lucrurile pe care le cauta parintii tai si despre care inveti ca sunt cele mai importante pe lume.

Daca ai noroc ai televizor si electricitate, iar veniturile familiei tale sunt putin mai mari decit suma alocatiilor copiilor.

Scoala e ceva care iti aduce greutati: trebuie sa mergi multe ore pina la clasa, n-ai haine si incaltaminte. N-ai timp sa inveti (pentru ca obtinerea hranei e, am stabilit, lucrul de baza asa ca estii fie cu vitele pe munte, fie cu barca la pescuit) si deci recompensa de la scoala – nota cu care esti evaluat – nu e atit de mare incit sa te motiveze sa te mai duci.

Stiti cercul asta vicios care poate fi rupt doar cu puterea exemplului.

Ivan Patzaichin povestea acum ceva vreme ca el a renuntat la scoala pentru ca in zona la 16-17 ani toti baietii deveneau pescari. Dar, pentru ca avea in zona multi campioni olimpici si mondiali, a plecat la Bucuresti sa se faca campion.

Cum altii se fac medici, profesori, ingineri el s-a dus la Bucuresti hotarit sa se faca campion. Nu si-a pus nicio clipa problema ca nu o sa ajunga campion, el s-a dus sa faca tot posibilul sa FIE campion.

Si–a scris istorie in Romania si in lume.

*

Acum intoarce inca o parte din experienta sa de viata catre comunitatea din care provine cu o campanie menita sa arate importanta educatiei in comunitati si sa previna abandonul scolar.

De astazi timp de o saptamina, Asociatia Ivan Patzaichin- Mila 23 impreuna cu inspectoratele scolare din Tulcea si Brasov, dar si cu DC Communication incep un program care ar putea fi un pilot pe care sistemul de invatamint sa se sprijine.

6 dintre cei mai mari sportivi ai Romaniei merg si le povestesc copiilor din zone izolate cu sanse mari de abandon scolar despre greutatile prin care si ei au trecut, despre momentele in care au ratat si s-au ridicat, dar si despre momentele in care parea ca nu mai e nicio sansa de a iesi la mal si, prin munca si determinare, a aparut victoria.

Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Vasile Dâba vor fi in Delta la Sulina, la Mila 23 si in satele cu 2-3 locuitori din zona,  Laura Badea, Mihai Covaliu, Alex Găvan vor fi in comunitatile retrase din judetul Brasov . Fiecare cu povestea lui in care a fost pus fata in fata cu un obstacol care l-a obligat sa-si depaseasca limitele, fiecare cu emotiile unor esecuri, dar si cu bucuriile unor mari, imense, succese.

Cum vor afla copiii povestile sportivilor?

Prin benzi desenate facute de Pisica Patrata, benzi desenate care explica in citeva cadre problema – cumpana – in care s-a aflat sportivul, lasindu-l pe copil sa deseneze ultimele cadre cu rezolvarea asa cum si-o imagineaza el. (momentul lui Ivan Patzaichin din poveste va fi cel cind, la Olimpiada, a concurat cu pagaia rupta)

E un program care ii invata pe cei mici ca nu doar nota e importanta, sau – daca vreti – ca nota e cea mai putin importanta in procesul de invatamint. Ca sunt importante dorinta de a invata, de a progresa si, mai ales, intelegerea ca din esecuri invata, ca nereusitele sunt doar niste trepte catre reusita pe care si-o doresc si pe care o vor atinge cu perseverenta, ajutati, sprijiniti de cei din comunitatea lor.

Campania Crestem in comunitate mai are si o componenta sociala – de a gasi povesti de succes, modele locale, si a le spune celorlalti despre ele, de a crea comunitati in jurul carora copiii sa creasca frumos, dar despre aceasta parte va povestesc zilele viitoare.

Sper sa am si eu o implicare cu rost in aceasta parte si imi doresc mult sa ma uit impreuna cu copii frumosi si talentati la povestile dintr-un loc minunat din Delta.

aici mai multe detalii despre proiect

crestem in comunitate

 

744
ghidPutina educatie financiara: Ghid pentru imprumuturi responsabile

Putina educatie financiara: Ghid pentru imprumuturi responsabile

Cred ca am mai scris, am mai spus asta, sunt dintre cei care nu si-au facut niciodata credit la banca pentru ca vreau sa ma intind atit cit ma tine plamuma. Stiu ca asta a insemnat o dezvoltare – in business, dar si in achizitii personale – mai lenta, dar mi-am asumat acest lucru pentru ca imprumuturile bancare – in lipsa unei educatii financiare –  creeaza frustrari pt beneficiar si o relatie incordata cu banca.

Pentru ca doresc sa construiesc ceva, la propriu, anul viitor e foarte posibil sa-mi iau un credit si, desi voi apela la prietenii mei mai cunoscatori in ale finantelor bancare, tot vreau sa citesc si eu cit mai multe informatii.

Zilele acestea mi-a picat in mina Ghidul de imprumuturi bancare scos de BCR, o carticica pe care o gasiti aici si care face putina educatie financiara, explicind nu doar terminologia ci si contextul imprumuturilor si consecintele lor.

Cel mai mult in carticica asta, dincolo de simularile cu sume care sunt in dreptul fiecarui credit posibil, imi plac intrebarile de genul ”Esti sigur ca iti doresti obiectul pentru care vrei sa faci credit? Ca iti este foarte necesar?”

Intr-o Romanie cu deficit emotional cind e vorba de simtul proprietatii (din cauza comunismului), intrebarile acestea, intr-o brosura a unei banci, mi se par o lectie frumoasa de educatie financiara.

Cred ca oamenii ar trebui educati si in aceasta privinta, si de asta salut initiativa BCR, pentru ca avem in istoria recenta intimplari de mici lacomii, de mici trufii financiare – achizitii doar de dragul expunerii sau al satisfacerii unei nevoi care tine mai mult de ego decit de necesitate, confort etc.

Sigur ca fiecare cheltuie in dreptul lui cit vrea, dar mai ales ar trebui sa invete sa cheltuie cit poate, ca sa nu mai avem drame emotionale in presa si mai ales decizii guvernamentale prin care unele persoane sunt iertate de datorii.

Cum spuneam eu sunt dintre contribuabilii care platesc disciplinat tot ce e in dreptul lor de platit, si nu ma gindesc sa-mi cumpar ceva ce nu mi-as permite sa achit in termen foarte scurt. Asa e mintea mea setata, mi se pare ca nu trebuie sa ramin datoare nicaieri. Dar stiu ca marile business-uri se fac cu imprumuturi bancare, cum si marile dezvoltari personale se fac la fel. Sper sa faceti asta cu cap, citind inainte si avind consilieri financiari de incredere.

*

Ghidul are si recomandari despre moneda in care sa faci imprumutul, cum poti sa schimbi moneda creditului, ce tip de dobinda sa soliciti, iar pentru fiecare sectiune are o rubrica ”bine de stiut” cu esenta informatiilor pe care sa le urmaresti.

Daca va aflati in situatia de a face un imprumut bancar, cred ca ar fi util sa cititi aceasta brosurica scoasa de BCR. O gasiti aici.

iata sfaturile utile cu care se incheie Ghidul pentru imprumuturi bacare scos de BCR

1. Împrumută doar cât îți permiți! Nu împrumuta mai mult decât este absolut necesar!

2. Calculează-ți atent bugetul și asigură-te că poți plăti ratele fără probleme. Ca să-ți fie mai ușor, folosește simulatorul de rate de pe www.bcr.ro sau alte comparatoare de credite de pe internet!

3. Calculează-ți costul total al creditului luând în considerare comisioanele și dobânzile!

4. Compară mai multe oferte înainte să iei decizia finală!

5. Ai grijă să îți plătești la timp ratele sau să pui la loc banii cheltuiți de pe card pentru a nu plăti dobânzi, comisioane sau penalități suplimentare.

P.S. tot cautind pe site-ul BCR am descoperit si programul ratereduse.ro pentru cei care au deja imprumuturi bancare.

 

572
shutterstock_gunoaieRomania, tara unde bunul simt e plictisitor

Romania, tara unde bunul simt e plictisitor

Zilele astea prietenii mei sunt incintati ca – IN SFIRSIT – Klaus Iohannis a inceput sa riposteze catre contra candidatul lui.

Ieri, “intr-un discurs fara precedent” (ca sa citez televiziunile), Iohannis i-a pus citeva “etichete” lui Ponta: i-a spus ca e “fraier” pentru ca n-a stiut sa cheltuiasca eficient banii destinati investitiilor, i-a mai spus ca afirmatiile cum ca el intentioneaza sa dezbine Ardealul sunt niste “cretinisme”.

Oamenii care il sustin s-au bucurat: “in sfirsit ia atitudine, ii spune nesimtitului ala ceea ce merita”, a spus un prieten de-al meu, profesor.

Daca insa ne dam un pas in spate si ne uitam la noi si la nevoile noastre legate de acesti candidati, s-ar putea sa ne schimbam parerea despre… noi.

*

In ultimii ani discursul politic a fost pe contre, pe etichete care de care mai colorate, mai ironice, mai nepoliticoase: Traian Basescu l-a numit pe premierul Ponta “pisicut”, “mitoman” (2012), premierul a fost si el generos cu etichetele a spus ca Tariceanu nu poate veni in fata Parlamentului “sa i se numere ouale pentru ca nu are ce sa i se numere din pacate”  (2006), la televizor oamenii au putut vedea cum prezentatorii se adreseaza unor autoritati cu “nesimtitule” sau “dobitocule” (Mihai Gadea catre Lucian Duta, seful CNAS), Rares Bogdan aseara catre Bogdan Stanoievici, Ministrul delegat al romanilor de pretudindeni).

Oamenii au invatat ca e ok sa ripostezi cu invective, ca e ok sa folosesti cuvinte dure in locul argumentelor si ca, la sfirsitul unui dialog, trebuie sa ai cuvintul cel mai tare, cel mai dur, altfel – cum s-a intimplat recent la tv – esti eliminat din conversatie.

*

Sa facem un exercitiu si sa mutam genul acesta de conversatie in interiorul unei familii, al unui cuplu.

Ea e suparata ca el n-a dus gunoiul si rabufneste folosind invective. El ii raspunde la fel ca sa nu ramina mai prejos, sa aiba ultimul cuvint, ba aduce si citeva exemple de la vecini “da’ nici Gigel nu face asta, doar tu ma tii sub papuc”.

E un model pe care-l invatam zilnic de la politicieni: cind li se spune ca au un lider care e anchetat pentru ceva, raspund repede fericiti “dar si la voi sunt oameni sub ancheta”, mutind discutia ca un ping pong cu gunoaie, fara sa isi asume cineva sa faca, de fapt, curatenie.

*

Mintea noastra s-a pervertit, intre multele invective folosite drept argument intr-o conversatie (nu mai vorbesc de emisiunile tabloid unde iti doresti sa nu asculte vreodata copiii de teama ca te-ar intreba ce inseamna ce spun oamenii aia si de ce spun asta), am ajuns la un stadiu de uzura incit nu ne mai capteaza atentia decit ceva SI MAI DUR. SI MAI OBRAZNIC. O eticheta SI MAI MIZERABILA.

Iar cind intilnim un om care vorbeste elegant, duce o conversatie in termeni nu doar diplomatici, ci si foarte argumentativ inteligent, ni se pare ca e plictisitor. Ca n-are zvic. Noi vrem singe pe pereti, cuvinte urite si mizerii.

Chiar daca acum, cind cititi aceste rinduri faceti un pas in spate si spuneti ca nu sunteti asa, mai ginditi-va putin la reactiile voastre din ultimele saptamini. Ginditi-va cu sinceritate.

O sa avem nevoie de 10-20 de ani sa recuperam mental ce am stricat in ultimii ani, la nivelul discursului si la nivelul competitivitatii (prin campania asta electorala tocmai ce le-am spus copiilor ca e cistigator nu cel care e cel mai bun, ci cel care a pus mai multe etichete rele asupra competitorilor, cel care a declinat in cit mai multe forme expresia vulgar populara “ba pe a ma-tii”).

Traim in tara in care am ajuns sa ne placa sa ne jucam  cu mizerii, dar nimeni nu aduna gunoiul si nu-l duce la groapa.

In tara in care bunul simt e plictisitor.

Doar ca, pe termen lung, o sa ne imbolnavim si mai tare daca nu invatam sa facem curatenie.
In dreptul nostru mai intii. In curtea si in mintea noastra. In asteptarile noastre.
cover foto : shutterstock 
694
old car shutterstockDoru Iftime, Story of my life: Sunt nebun, îmi fac vacanța la Neptun…

Doru Iftime, Story of my life: Sunt nebun, îmi fac vacanța la Neptun…

text de Doru Iftime

Sunt aproape 10 ani de cînd n-am mai fost la marea noastră. Uitasem ce „bine” e – la urma urmei nu sunt decît un membru cu drepturi depline al nației noastre mioritice cu memorie scurtă și al cărei vast apetit pentru sado-masochism e pe cale de a deveni epidemie. Așadar, anul trecut ne-am propus să căutăm, pentru concediu, un apartament pe litoralul românesc. Nu voiam la particulari, ci un apartament aflat în circuitul hotelier. L-am găsit în Neptun, într-o vilă suficient de mare ca să fie un hotel în toată regula; spațios, curat, bine întreținut; bucătărie dotată cu tot ce ar avea nevoie un bucătar oarecare ca să devină chef; aer condiționat, mașină de spălat rufe, unde mai pui că fiecare apartament avea propriul loc de parcare și, bonus, hotelul-vilă avea piscină privată.

Ne-am zis că ne vom simți ca-n rai acolo. N-aveai chef să mergi cinci minute pînă la plajă, poposeai frumușel pe marginea piscinei. Micul dejun îl luam pe terasă, prînzul și cina la restaurantele din stațiune. A fost o vacanță lungă și „frumoasă”, care a avut, din păcate, trei minusuri importante.

În primul rînd, tariful pentru cazare în vila noastră era calculat pe apartamente, nu pe număr de persoane. Cum unele apartamente aveau living și două dormitoare, presupun că numărul de persoane care ar încăpea în acest spațiu ar fi trebuit să fie de 6, maxim 8. Ei bine, se poate și mai mult. Eram la piscină într-o frumoasă dimineață cînd, în parcarea umbrită a micului nostru hotel, trage o dubă. Se deschide ușa culisantă din lateral, se deschid și ușile din spate și cineva apasă butonul de download: în mașină nu era o familie sau două, era un sat întreg. N-am apucat să număr cîți au coborît fiindcă m-am prins prea tîrziu – aveam senzația că trăiesc pe viu unul dintre scheciurile lui Benny Hill. Veți zice, poate, cum am crezut și noi, inițial, că oamenii or fi luat 3-4 apartamente sau un etaj, două; ei bine, nu: s-au înghesuit cu toții într-unul singur. Un apartament, nu un etaj. Nu am înțeles de ce s-au mai dat jos din dubă, cred că aveau mai mult loc acolo decît în apartamentul în care dormeau probabil în formula următoare: zece în paturi, opt pe canapele, opt pe jos, cei mici în chiuveta de la bucătărie, să nu cadă, bunicile în picioare, în cabina de duș, iar bunicii pe balcon, că-s obișnuiți să doarmă afară de cînd au luptat la cotul Donului… În cîte o dimineață mai întîrziam la plajă pentru că ne întîlneam cu micul popor gata de acțiune: ușa de la apartamentul lor se deschidea brusc și noi ne opream ca să cedăm trecerea copiilor, mamelor, taților, surorilor, verilor primari și secundari, socrilor, cuscrilor, cumnaților, bunicilor și cumetrilor. Și scheciul lui Benny Hill se repeta zilnic, la fel de amuzant de fiecare dată…

Într-o altă zi însorită, una dintre cameriste și-a invitat nepotul la piscină. Nici o problemă pînă aici, doar că tînărul a venit însoțit de clasa lui de la liceu. Precizez că nici nepotul, nici prietenii lui nu locuiau cu noi în hotel, fapt care le-ar fi permis accesul la piscină, cum era cazul micului popor vecin și prieten. Cum ziceam, eram pe balcon și îmi beam cafeaua de dimineață, cînd zăresc doi-trei tineri intrînd pe poartă și îndreptîndu-se spre piscină. Apoi au mai apărut 2-3, pe urmă două grupuri de 4-5, și alții, și alții… La un moment dat, primii ajunseseră la piscină și se dezbrăcau, în timp ce în spatele lor se desfășura un șir indian compact care se termina dincolo de poartă. Evident, au intrat toți odată în piscina al cărei grad maxim de ocupare era cam de zece persoane.

În Neptun, toate terasele au muzică. Muzică de-aia de nuntă. Pînă m-am obișnuit cu ideea, în fiecare seară, în timp ce mergeam la cină, mă uitam după mirese. Hai să zicem că-i foarte „pitoresc”. Cele mai multe dintre terase închideau sonorul pe la miezul nopții, dar unele țineau nunta pînă spre ziuă. Că așa-i la noi, unii sunt nu mai presus de lege, ci doar mai egali în fața ei. Am sunat la Poliție. O doamnă foarte împăciuitoare îmi zice că știe problema, dar nu are ce le face. Cică Poliția îi poate amenda doar o dată; patronii plătesc și își văd de cîntat (nu sunt jurist, dar cred că pedeapsa pentru recidivă e sau ar trebui să fie mult mai grea). Într-o noapte, pe la două și jumătate, m-am dus să-i văd la față pe cei care cîntau cu foc. Publicul de pe terasa respectivă era format din trei amețiți, pe jumătate adormiți la două mese. Pentru ei trebuia să stea treaz tot Neptunul. Am intrat pe terasă și am început să filmez cu telefonul. Vă vine să credeți sau nu, muzica s-a oprit subit. Microfonul a dat un țipăt, gurista a tăcut, s-a așezat pe un scaun și și-a aprins o țigară. N-am făcut scandal, n-am întrebat pe nimeni nimic, am filmat vreo trei minute și apoi am plecat. În noaptea aceea a fost liniște.

Nu cred că mai calc prea curînd pe la Neptun. N-am chef ca, în vacanța mea, s-o fac pe polițistul sau pe administratorul de vilă și să mai dau și bani pentru asta. Iată cît de vicios e cercul în care ne învîrtim: ar trebui ca de la patronul de vilă care își încalcă propria regulă referitoare la numărul maxim de persoane care pot ocupa un apartament, de la acest patron, zic, ar trebui să mă aștept să-i facă pe angajații săi să respecte regulile hotelului și pe clienți, nu să-i aducă pe toți adolescenții din Dobrogea la piscina rezervată exclusiv clienților plătitori ai hotelului. Apoi, de la poliție m-aș aștepta să se folosească de autoritate și de metodele de constrîngere de care dispune pentru a-i face pe patronii de terase să respecte programul de odihnă, nu să încerce să mă convingă pe mine că demersurile lor sunt din start sortite eșecului.

Se zice că unde-i lege nu-i tocmeală, dar la noi legea, regula, principiul sunt flexibile, interpretabile și deloc… respectabile. E atît de trist, de cinic și de adevărat că avem o țară minunată al cărei singur păcat e că-i locuită.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

314
matt-damon-w-motherMama lui Matt Damon: cum se cresc copiii

Mama lui Matt Damon: cum se cresc copiii

Daca va intrebati de ce e Matt Damon unul dintre cei mai influenti actori si producatori de la Hollywood, de ce sta in banca lui si-si vede de treaba, de ce s-a remarcat cu colegul Ben Afleck de la primul lor film, direct cu un Oscar  – pentru scenariu, o parte din raspuns e la… mama lui Matt Damon.

se numeste Nancy Carlsson-Paige si e profesor specializat in “early childhood education” la Lesley University din Massachusetts. doamna isi lanseaza acum o carte care se numeste “Taking Back Childhood: A Proven Roadmap for Raising Confident, Creative, Compassionate Kids.”

cum se afla in promovare pentru cartea sa, doamna Carlsson Page a inceput sa dea interviuri si recunoaste ca toata lumea o intreaba cum i-a crescut pe cei doi copii ai sai, amindoi artisti faimosi (Matt are un frate, Kyle, care e sculptor) dar in acelasi timp oameni impacati cu ei, modesti si cu bun simt.

One dimension of healthy childhood that gives kids a solid footing in life is having lots of child-centered play throughout the early years and even into grade school. Play is the most important vehicle children have for coping with life and making sense of it.

Matt played pretend games for hours every day for many years — making up stories, taking on roles and re-working his experiences in creative ways. Not only did all this play help build a strong sense of inner security in Matt, it also built up his capacity to imagine, create and invent ideas.

I believe these years of child-centered play helped Matt become the actor and grounded person he is today. It is of great concern to me that there is less play in children’s lives today than a generation ago. The hours spent in front of screens have replaced playtime outside school, and too much focus on academics and testing has eroded playtime inside schools.

*

When kids are confused or scared or they don’t understand things, they work it out in their play. Using their imagination, they rework things until they feel some sense of mastery. This is kids’ ongoing way of coping with life and it is crucial for building inner resilience and security.

That inner strength and resilience begins to develop at birth. It is first felt as a sense of trust in others — adults who respond to cries of hunger and who can provide a home, safety and health.

As time goes on, kids start to carry that security with them on the inside. Security will grow or weaken in childhood depending a lot on how we adults relate to our children in everyday interactions. When we are too heavy-handed with our authority, kids often feel insecure or fearful. When we punish them or use threats and timeouts or other coercive tactics, they might try to obey on the surface, but they aren’t building the inner strength and confidence that will be their moral compass when we are not there.

Doamna mama lui Matt Damon spune ca si-a dat ambii copii la scoala de stat ca sa invete empatia si ca sunt oameni cit mai diferiti pe lume, de la caracter la statut social. si ca a ales o scoala care sa aiba lectii bune de teatru.

si spune ceva absolut minunat “Schools must offer children arts, drama — activities that can’t be tested”

Cartea domniei sale,”Taking Back Childhood: A Proven Roadmap for Raising Confident, Creative, Compassionate Kids”, este o editie revizuita a acestei carti pe care o puteti cumpara de pe Amazon.

664
bbcPinguinul Furacios dintr-un genial documentar BBC Knowledge :)

Pinguinul Furacios dintr-un genial documentar BBC Knowledge :)

ca si la oameni, si in activitatea domestica a pinguinilor unii muncesc si altii fura ( de la cei care au muncit).

iata o secventa absolut delicioasa din documentarul Frozen Planet care va fi difuzat de BBC Knowledge incepind din 12 iunie. dureaza mai putin de 2 min si o sa va amuzati f f tare.

in documentarul Frozen Planet sunt imagini senzationale filmate cu o tehnologie speciala (am vazut o demonstrativa la Universitate despre cum se formeaza ghetarii si era waaaw)

pina pe 12 iunie la UNIVERSITATE in pasaj este recreat intr-o instalatie spectaculoasa o parte din tinutul inghetat, iar pe citeva ecrane instalate in decor puteti vedea secvente in film.

ce imi place mie foarte tare – si-am fost martora la un asemenea moment – este ca oamenii care au organizat totul sunt atit de deschisi la minte incit ii lasa – ba chiar ii invita – pe copii sa se pozeze in interiorul instalatiei, sa puna mina pe turtzurii de gheatza, pe ursul polar in marime naturala, pe pinguini sau pe orca din ghips care sunt amplasati acolo.

e o abordare foarte occidentala si foarte relaxata, pentru ca despre asta e vorba si in documentarul pe care puteti sa-l vedeti la BBC Knowledge: sa inveti relaxat despre lumea din jurul tau. lumea indepartata, pentru ca nu ajungi prea usor la … pinguini si ursi polari acasa.

448
semafor-pietonieducatie

educatie

acum citeva minute la trecerea de pietoni de linga liceul Lazar.

O fetitza cu o geaca roz cu gluga cu franjuri de puf linga tatal imbracat in trening cu dungi “adidas”. ea la 8-9 ani, el putin peste 30.
in spate mama, purtatoare de un bebe, nenascut inca.

fetita a facut un pas hotarit catre trecerea de pietoni, tatal a smucit-o de mina si-a inceput sa strige:

“unde te duci asa? Traversezi dupa ce te uiti in stinga, apoi in dreapta si nu vezi nicio masina. ai inteles?”

ceilalti trecatori, care asteptau sa se faca verde semaforul, deranjati de tonul strident al tatalui, au intors privirea catre ei.

tatal si-a luat fiica de mina si, mindru – sub privirile celor care voiau sa inteleaga ce e cu el -, a traversat strada.

din spate s-a auzit mama, timid: “pai acum? e roshu!”

468

cumperi carti si faci bucurii pentru copii

simpaticii de la Bookblog incep de miine o campanie foarte frumoasa. timp de o saptamina, cite 2 zile, sunt in alta cafenea cu carti care merita a fi citite.

noi le cumparam la reduceri, Bookblog ajuta copiii din zone rurale care pot avea acces mai bun la educatie prin programe extra scolare: “Şcoala după Şcoală” şi “Hablamos español!”.

programul Classic Summer Bookfair 2011 este:

– Ramayana, pe 9 şi 10 iulie, între 15:00 şi 21:00
– Lente Cafe, pe 11 şi 12 iulie, între 13:00 şi 21:00
– Green Tea, pe 13 şi 14 iulie, între 18:00 şi 21:00

ne vedem acolo!

267
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!