Tag : ego

ego john Holcroft-thumb(despre) atentie – scrisoare catre utilizatorul roman de internet

(despre) atentie – scrisoare catre utilizatorul roman de internet

Draga utilizator roman de internet,

Iti scriu aceasta scrisoare cu o mare rugaminte si o cerere care ti se va parea stranie, acum in primele rinduri: acorda atentie.

Sigur, acum pare ca e nevoie sa-mi acorzi mie atentie, dar e doar un pas pentru ceea ce vreau sa-ti spun.

Zilele astea, tu – utilizator roman de internet – ti-ai pervertit atentia, in toate sensurile ei:

capacitatea de concentrare a scazut sub 1.5 min, iar asta inseama ca la fiecare 90 de secunde vrei ceva nou sau te “loveste” o informatie noua careia ii acorzi sau nu atentie dupa cit de atractive sunt primele secunde.

– pentru ca ai acces la atit de multa informatie (subiecte despre care ai auzit de multe ori tangential), ti se pare ca stii. Ai, deci, pareri. Si despre oameni. Si despre lucruri.

vrei atentie. Like-ul de pe facebook  – cu validarea pe care ti-o aduce intr-un grup – a lucrat intens la ego-ul tau si incepi sa iti refomulezi opiniile ca sa obtii si mai multe like-uri.

–  parerile despre care spuneam mai sus si nevoia de atentie pentru a obtine like-uri dau rareori o ecuatie frumoasa in zona bunului simt. Pentru ca ajung mereu sa fie de necontrazis in opinia ta, deci nu accepti alte pareri.

Pentru ca traiesti in Romania, e posibil sa te uiti si la televiziuni si sa ti se para cool cum moderatorii vorbesc urlind la invitati sau la autoritarile care nu sunt de fata oricum sa le raspunda: “sa ne spuna noua domn ministru cutare…” orice vrea moderatorul atunci sa afle, fara sa dea telefon, fara sa-si faca meseria ca “pe vremuri cind verificai din mai multe surse”, folosindu-se de puterea pe care i se pare ca i-o da ecranul, cind de fapt ii da doar aroganta. Si pentru ca ti se pare cool si eficient sau pentru ca tu crezi ca asa se face, vorbesti la fel in spatiu public.

Adica nu mai asculti, urli si ceri sa ti se dea ceva pe loc sau ai pareri categorice despre … orice. Pentru ca esti informat, am stabilit mai sus asta.

In scris, urlatul se transforma in invective si in etichete care pun interlocutorul intr-o zona “nashpa”. Si pe asta tot de la “liderii de opinie” ai invatat-o.

Tu faci asta, cum si colegul tau face asta, la fel si amicul de pe facebook ori cel care a dobindit audienta doar din a-i face pe altii “dobitoci”.

Numai ca faci asta de prea multa vreme deja si-ai inceput sa acumulezi frustrari si mai mari pentru ca iti spui invectivele sau ofurile si in fata unora care ti-au pus o eticheta deci nu te mai asculta, deci nu mai esti eficient. Si daca nu mai iei like-uri, incepi sa fii si mai agresiv, sa ai si mai multe pareri, sa-ti pese si mai putin de cei din jur.

Draga utilizatorule roman de internet,

Esti intr-un cerc vicios si ar trebui sa faci doi pasi in spate si sa incepi sa te uiti in jur. Sa incepi sa-i asculti pe ceilalti, in sensul real al actiunii nu sa te faci ca ii asculti.

Uita-te cu atentie la oamenii din jurul tau.

Citi mai sunt atenti, citi mai au grija de celalalt?

La o conversatie banala, citi sunt gata sa te asculte inainte de a se pune pe sine in prim plan?!

(care e tot o consecinta a lipsei de atentie, a nevoii de validare, a ego-ului, pentru ca vrei sa spui repede si direct ce ai facut TU ca sa primesti aprecierea pe care ti se pare ca n-ai mai obtinut-o de multa vreme.)

In lipsa unui dialog constant si consistent, vorbim fara sa ascultam.

Dar intr-un raționament logic si distant, daca toti vorbim, fara ca macar unul sa asculte, mesajul nostru se pierde in haos. Si ne frustram cu totii, simtind ca nu mai suntem corect apreciati.

Michael Ende are o poveste pentru copii: Momo.  E povestea unei fetițe care nu vorbeste si la care vin toti locuitorii din satul in care locuieste ca sa-si spuna ofurile. In momentul in care fetita le asculta problemele, oamenii gasesc raspunsurile singuri, asa ca ajunge sa fie considerata inteleptul satului.

Draga utilizator roman de internet,

Daca vrei sa fii ascultat, mai intii asculta. Daca vrei atentie, mai intii acorda-le atentie celor din jurul tau. NU LIKE-uri. ATENTIE.

Altfel, vei ramine un mutant care va acumula si mai mari frustrari si tot mai multi oameni iti vor da “block” in viata reala. Adica vei deveni si mai singur decit esti.

Draga utilizator roman de internet,

Iti multumesc pentru atentie si pentru ca o sa citesti Momo de Michael Ende.

Cristina

momo-michael-ende

cover foto Ego by John Holcroft

 

3429
mascaFifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie

Fifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie

text de Cristina Popa

La 30 de ani, primul meu soţ s-a îndrăgostit de o altă femeie. Divortul a fost un şoc pe care l-am depăşit greu. În disperarea momentului aveam senzatia ca viata mea s-a sfarsit. Nu-mi mai aduc prea multe aminte dar ceva mi-a ramas fixat in memorie: „ Stai linistita, tu o sa te descurci. Tu nu ai nevoie de mine. In 5 ani nu mi-ai cerut ajutorul niciodata. Tu poti sa faci totul. Singura. “

Mi-am dat seama in momentul ala ca are dreptate. Am vrut sa il contrazic, sa ii dau un exemplu si n-am gasit niciunul. Am realizat ca l-am castrat pe el ca barbat pentru ca, in mintea mea, era cool modelul nevestei care nu atarna de pantalonii lui pentru a trai.

“ Stai liniştit, mă ocup eu. Rezolv eu, nu îţi bate capul. Nu n-am de ajutor, pot şi singură, n-am 2 ani. “

Vă sună cunoscut, desigur. Femeia care vrea, ştie şi poate să rezolve orice. Singură. Modelul şefei absolute, stăpână în orice situaţie.

*

Unde crede Fifi ca a gresit si ce a invatat din aceasta experienta, aflati aici.

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1255
shutterstock_coffeedespre sacrificii

despre sacrificii

v-ati gindit vreodata ca ideea “am facut un sacrificiu pentru cineva” e doar o expresie a egoului?

cind alegem sa facem ceva, cind decidem sa actionam intr-un fel, avem o rationalitate in spatele actului nostru, fie ca este un interes (ca sa obtinem ceva) sau ca este altruism (fara niciun beneficiu).

ideea de sacrificiu pentru fapta noastra apare mult mai tirziu de la actiunea in sine, cind n-am primit ceea ce ne asteptam sa primim.

orice ar fi trebuit sa insemne asta, oricare ar fi trebuit sa fie recompensa emotionala sau materiala.

sacrificiul e, deci,  doar o chestiune a ego-ului nostru care n-a fost satisfacut asa cum se astepta.

*

ma gindesc la asta de citeva zile, de cind am auzit intr-o cafenea la citeva minute distanta mai intii o mama care-si certa copilul cu clasicul “eu sacrific totul pentru tine si tu…?!” ( nu stiu ce facuse copilul dar parea extrem de relaxat in timp ce-si bea sucul si se juca cu iPhonul cu fundalul sonor al bodoganelilor mamei).

putin mai tirziu am auzit “si-am sacrificat totul pentru el”, ca parte dintr-o conversatie intre doua tinere si-am banuit ca el era un iubit.

*

si in DEX,  SACRIFÍCIU este explicat drept Renunțare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop.

undeva pe drum a aparut ego-ul nostru si a dat un sens de repros ideii de sacrificiu pentru micile lucruri si intimplari dintre oameni.

1308
moment prezentego: “ca sa fie mai bine”

ego: “ca sa fie mai bine”

ne petrecem timp despicind firul in patru, paisprezece sau patruzeci si patru, analizind faptele noastre sau ale altora. in capul nostru e o voce care ne cearta pentru greselile pe care ne le imaginam ca le-am facut, in conformitate cu educatia si cultura noastra. si facem asta ca sa fie mai bine.

retraim in minte dialoguri, analizind in zeci de scenarii semnificatiile vorbelor dintre cuvinte si, cind obosim, schimbam jocul imaginindu-ne cum ar fi trebuit de fapt sa raspundem. ca sa fie mai bine.

ne imaginam viitorul si cum am putea schimba situatiile in care credem ca am gresit. de multe ori tot ca sa ne fie noua mai bine.

ceea ce e bine pentru noi, dintr-o alta perspectiva pentru altcineva poate ca nu mai e la fel de bine. dar noi, dupa reperele, emotiile si frustrarile noastre, ne luptam in mintea noastra ca sa fie mai bine.
ca sa iesim victoriosi in luptele si judecatile pe care ni le imaginam.

si ne consumam atit de mult timp parind ca suntem prezenti si luam parte la viata cind, de fapt, suntem cu gindul la trecut ca sa reparam ce credem ca avem noi de reparat, sau la viitor ca sa ne facem planuri ca sa fie mai bine.

si nu mai traim prezentul.

*

uitam ca trecutul e doar povestea subiectiva pe care am pastrat-o din evenimente traite, cum si proiectia in viitor a ce va fi sa fie e tot un rezultat subiectiv bazat nevoile noastre, deci pe ego.

e greu sa admitem ca doar prezentul curat, clipa de acum, asa cum vine ea, fara judecata, traita cu toate simturile alerte, nu e despre ego.

si ca orice voce, lupta, analiza din mintea noastra (despre noi sau despre altii) contine mult ego. sub umbrela dorintei de a fi mai bine.

*
au facut cercetari si au descoperit ca senzatia de frica poate fi eliminata din creier, mi-ar placea foarte mult sa existe medicamente care sa reduca si ego-ul.
as fi prima care as lua pina la pragul supradozei.

later edit: “medicament” e doar o metafora in text; meditatia si generozitatea sunt cele mai bune “medicamente” pentru o asemenea “boala”

1931
familydespre mindrie

despre mindrie

mi-am intrebat prietenii la ce se gindesc cind aud despre un om ca e “mindru”

“orgoliul lui”,
“semetia”,
“aroganta”,
“frumusetea, impreuna cu posesiunea – la tara se spune “mindra mea” despre nevasta”

apoi i-am intrebat cind au spus/gindit ultima data “sunt mindru/a”

“cind am reusit sa-l pacalesc pe sefu’ sa-mi mai dea niste zile libere”
“de cind am intrat la facultate, nu mai stiu alt moment”
“cind am dus-o acasa la mama pe X si i-am prezentat-o drept iubita mea”

si cea mai recenta ocazie cind ati spus cuiva “sunt mindru/a de tine”?

aici a fost liniste. si dupa o vreme, cineva a protestat “hai mai, ne lasi cu astea ale tale?!” si-am stiut ca in remarca aia era recunoasterea vinei de a nu-i mai aprecia public pe ceilalti, exprimindu-ti direct si simplu admiratia.

*

cerem sa fim admirati, sa primim “like-uri”, dar in off line, cu vorbe, nu cu emoticoane, nu ne mai exprimam admiratia pentru ceilalti.
desi stim cit de mult ne motiveaza pe noi incurajarile celorlalti.

*

in urma cu citeva zile m-am vazut cu o prietena la o cafea. imi spunea ce a reusit din proiectele ei personale si, in timp ce o ascultam si ma gindeam ca a reusit mai mult decit anticipasem ca se poate in intervalul de timp care s-a scurs de la debutul unuia dintre proiecte, i-am zis ca sunt mindra de ea. si i-am explicat calculat si fara nicio emotie, de ce sunt mindra de ea.

seara mi-a dat un mesaj si mi-a zis ca ma roaga sa nu o consider nepoliticoasa sau ceva, ca nu a reactionat la ce ziceam cind am spus ca sunt mindra de ea, dar ca nu i se intimpla sa i se spuna asa si n-a stiut cum sa reactioneze.

si in timp ce citeam mesajul, am putut localiza cu precizie care au fost cele 3 momente din anul asta cind mi s-a spus “bravo” sau/si “sunt mindru/a de tine”. in prima clipa mi s-a parut putin (ego-ul, ce sa-i faci:) ), dar in urmatoarele momente m-am simtit norocoasa pentru cele 3 intimplari. si pentru faptul ca am avut ocazia sa pot spune “sunt mindra de tine” de ceva mai multe ori.

*
daca am muta mindria dinspre noi catre ceilalti ca sa se transforme in apreciere, ne-ar fi mai bine.

1818
kevin-spacey-tie“nu exista o rasplata din afara” – in loc de la multi ani pentru Kevin Spacey

“nu exista o rasplata din afara” – in loc de la multi ani pentru Kevin Spacey

kevin spacey este unul dintre cei mai speciali oameni din lume. nu pentru ca e actor, nu pentru ca e manager de teatru, nu pentru ca e vizionar.
kevin spacey este special pentru ca a inteles care e SCOPUL in meseria lui, care e scopul de fapt pentru oricare alta meserie.

(si) de asta il iubim pe Kevin Spacey

iata traducerea unui moment dintr-un interviu de la actors studio

*

Nu exista o rasplata din afara pentru meseria asta. Nu asta trebuie sa fie telul. Rasplata adevarata vine din interior. Ceea ce voi simtiti si ceea ce ati implinit voi pentru voi, cu propriile persoane. iesind din zona de confort.

Anii de inceput pot fi bogati in experiente sau nu, dar am vazut de-a lungul anilor atit de multi tineri care nu stiau ce vor. Stiau ca trebuie sa vrea, sa fie ambitiosi si sa aiba succes. dar asta nu e suficient. Asta e doar dorinta.

De fapt, in viata este despre actiune: sa stii ceea ce faci, sa intelegi de ce faci asta, sa-ti dedici fiecare respiratie a trupului tau ca sa acumulezi mijloacele cu care sa poti sa daruiesti…

Daca simtiti ca aveti ceva inauntru de daruit, ca aveti un talent, atunci exploatati-l si slefuiti-l. Nu e nimic mai important decit sa acumulati mijoacele ca sa puteti sa va expuneti talentul.

O sa cresteti alaturi de colegii vostri, o sa-i vedeti avind succes sau cum vor rata. Si o sa vedeti cum reusesc sa dealuiasca in ambele situatii, iar ei va pot fi profesori la fel ca oricare dintre profesorii vostri de la scoala. Important este sa fiti deschisi, sa vreti sa munciti cu voi ca si cum ati munci cu un personaj pentru o piesa si sa actionati ca atare.

Kevin Spacey.

1185
fluturibalanta cu trei talere – EU-ul

balanta cu trei talere – EU-ul

EU-ul o ia in trei directii: cum e vazut de ceilalti, cum se vede el si cum e de fapt.

exista oameni care sunt vazuti de ceilalti niste “puternici” si ei, pentru ca isi cunosc si fragilitatile, si pentru ca cer foarte mult de la propriile persoane, se vad mai “slabi” decit sunt.

exista oameni care cred ca sunt mult mai puternici, mai inteligenti, mai oricum decit ii vad ceilalti si decit sunt de fapt.

exista oameni care nu stiu cum sunt, iar esenta fiintei lor nu seamana cu perceptia celorlalti (care poate fi pe plus, sau pe minus)

***

cind e vorba de EU, balanta n-are doua talere, ci trei si e al naibii de greu sa o faci sa stea in echilibru.

s-ar putea ca asta sa fie cea mai tare problema pe care ne-o pune viata. si pe care sa putem sa o rezolvam fara nicio pricepere la matematica sau fizica, ci doar cu vointa si autoslefuire a ego-ului.

925
violetaVioleta – floarea de la care am invatat foarte multe lucruri despre viata.

Violeta – floarea de la care am invatat foarte multe lucruri despre viata.

a venit in viata mea de ziua mea acum 3 ani. cadou de la o colega si prietena – Ana Maria Ciobanu.

a fost un an in care, pentru ca ma mutasem intr-o casa noua dupa foarte multi ani de stat intr-o alta casa, imi doream sa -mi fac o gradina cu flori si prietenii mi-au facut cadou de ziua mea flori in ghiveci.

doua flori mai am de atunci, Violeta si un asparagus care sta intr-o biblioteca artinind printre niste gravuri, carti si cutiute muzicale. ma rog, mai exista si Zanzi ( o floare adusa din Zanzibar) care traieste cu mine de mai bine de 7 ani, si Hope – levantzica – pe care am primit-o cind deja eram in alta casa; si Coffee, planta de cafea care doarme intr-o ceasca uriasa. si Winny – vita de vie care traieste in legea ei, dupa regulile ei, adica mai mult doarme.

fara sa stie, Violeta m-a invatat in anii astia mai mult despre afectiune, iubire si oameni decit am invatat in multi ani de viata. sau m-a invatat sa verbalizez ceea ce am inteles in niste multi ani de viata.

*
la inceput n-am fost atenta la conditiile ei de viata. am tinut-o intr-un loc unde imi placea mie, nu si ei. asa ca s-a uscat desi eu aveam grija de ea si o udam cu rigoare. dupa citeva luni din floarea mare si frumoasa mai ramasese o tulpina mica cu citeva frunze verzi. asta a fost lectia spatiului de confort al celuilalt.

apoi mi-am promis ca o sa fiu atenta la nevoile ei si mi-am folosit toata atentia si dragostea, ba chiar ambitia, ca sa o tin in viata si sa creasca mare si frumoasa inapoi. a crescut si m-am bucurat. (la vremea aia, scriam ca: florile-s mai tari decit iubirile. pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos. pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.)

numai ca Violeta a trait dar n-a inflorit. florile au aparut cind nu mi-am mai propus eu asta, cind n-am mai avut ambitia de a avea un trofeu in ghiveci, cind atentia mea pentru ea era neconditionata, era pentru ca mi-era drag de ea. asta a fost lectia despre ego: de ce sa iubesti ca sa primesti ceva in schimb? sau… de ce sa-ti pui miza “o sa ma iubesti!” daca nu vorba decit de ego la mijloc?!

zilele trecute Violeta avea boboci noi de flori care se chinuiau sa infloreasca dar nu-si faceau loc de frunzele mari din jur. intre timp, pentru ca stiu cum e floarea asta, am invatat ca din cind in cind trebuie sa-i mai tai din frunzele mari pentru ca ea sa poata hrani restul plantei, in special florile. asa ca am taiat citeva frunze ca sa fac loc noilor boboci. asta a fost lectia despre renuntare: sa dai la o parte unele lucruri, ca sa poti sa cresti frumos in altele.

de citeva luni bune Violeta e mereu inflorita.

1977
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!