Ca sa spun de la inceput: Orasul Fetelor a lui Elizabeth Gilbert va fi hitul verii si o sa vedeti aceasta coperta pe multe plaje din Romania in aceasta vara.
E o carte simpatica , usurica, de vacanta care vorbeste despre New York-ul anilor 40 din perspectiva unei fete bogate si rasfatate care duce o viata decadenta in lumea mondena a acelor vremuri.
Partea cea mai draguta, pentru mine cel putin, e cea in care apar detalii despre lumea teatrului prin care autoarea incearca sa faca putina educatie pentru cititoarele ei. Eroina ajunge la teatrul matusii sale si participa la realizarea unui spectacol (din perspectiva costumierei), spectacol care o are drept vedeta pe o actrita britanica foarte faimoasa care e exilata in America din cauza razboiului.
Va las aici cateva exemple de detalii despre teatru:
Creezi costume de scena, Vivian. Mergi mai mult pe forma decat pe detaliu. Nu uita ca spectatorul ce mai apropiat de mine va fi la zece pasi distanta. Trebuie sa gandesti la scara mare. Culori mari, linii ordonate. Un costum este un peisaj, nu un portret.
*
Secretul comediei e sa nu joci comic, a intervenit Billy. Nu incerca sa fii amuzanta si vei fi amuzanta. (…) cea mai buna comedie iese cand nu te intereseaza sa faci comedie.
*
Despre spectatori, la pauza
Daca vorbesc despre piesa, e bine. Daca vorbesc despre unde si-au parcat masinile e rau. Cauta mai ales semne de mandrie. Cand e multumit de ce vede, spectatorul arata intotdeauna al naibii de mandru de el. De parca el e facut piesa, egoist nenorocit ce e.
Despre critici
E celebru? Are bani?
E om de presa. Nu are bani. Nu are altceva decat putere.
*
Despre adevarul perceput de spectator vs cel al personajului.
– Arthur! personajul tau nu aude ce canta orchestra. Da-o dracului de treaba, e tema de uvertura (nota mea, actorul pe nume Arthur nu se putea abtine sa nu fluiere peste orchestra, indiferent de moment)
– Ba bineinteles ca aud! a protestat Arthur. Da-i naibii de muzicieni ca sunt chiar langa mine.
Atunci, Billy se lansase exasperat intr-o lunga peroratie despre diferenta existenta in teatru intre muzica diegetica (pe care o aud si personajele de pe scena) si cea non diegenica (pe care nu o aude decat publicul)
(…)
Inchipuie-ti ca te uiti la un western cu John Wayne. Si il vezi pe Wayne cum calareste singur singurel prin prerie si dintr-o data incepe sa fluiere pe coloana sonora. Iti dai seama cat de ridicol ar fi?
*
Astea sunt partile simpatice si bune (pentru astfel cititoarele lui Gilbert afla cateva notiuni despre teatru.) Partile rele sunt in logica structurii, in naratiunea la nivel de o Sandra Brown pentru secolul asta (are multe trimiteri la sex pentru ca personajul experimenteaza mult… stiu asta o sa placa doamnelor, dar… e prost scris… puteti incerca Beautiful You al lui Chuck Palahniuck pentru comparatie).
In plus, o omoara fix naratiunea asezata pentru cititoare versus ce povesteste ea unuia dintre personaje.
Rama textului e o scrisoare pe care o scrie unei fete care o intreaba de tatal ei si, printre povestiri, pe final ajunge, de exemplu, sa descrie amplu rochia de mireasa pe care o facuse pentru ea.
Evident ca doamna care purtase rochia stia ce si cum, stia si cum decursese prima lor intalnire si urmatoarele, dar cititoarele nu stiu si informatiile sunt pentru ele. Doar ca nu mai e credibil in naratiune.
Asa ca ideea de rama scrisoare omoara cartea pentru un cititor care intelege putin mai mult decat actiunea. Plus ca, fata care intreaba de tatal ei primeste 400 de pagini de povestiri dintre care doar 20 au legatura cu tatal, adica ori avem o eroina nevrotica care vorbeste/scrie mult si aiurea, ori una cu un ego foarte foarte mare care simte sa fie ea in centrul atentiei, nu omul despre care a fost intrebata.
Dar ma rog, astea sunt detalii.
Cartea e muuuult mai bine scrisa decat orice roman serie al duduilor de la noi care s-au trezit peste noapte scriitoare si s-au gandit sa umple fanteziile femeilor (stiu, au mii de cititoare, dar asta nu le face mai pricepute… ci doar ca si-au gasit un public care nu stie ce citeste).
Asa ca daca e sa cititi ceva pe plaja, fara sa va complicati mintea, mergeti pe cartea asta, nu pe o autoare autohtona de pagini parfumate.