Tag : eric emmanuel schmitt

books3ce mai citim in vacanta: Eric Emmanuel Schmitt – Doi domni din Bruxelles

ce mai citim in vacanta: Eric Emmanuel Schmitt – Doi domni din Bruxelles

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt, Doi domni din Bruxelles, sunt 6 povestiri despre vietile imaginare pe care oamenii le duc cu ei, despre iubirile invizibile ascunse de ochii lumii, ba chiar si de ochii beneficiarului intru iubire.

una dintre povestirile mele preferate e cea care da titlu cartii – Doi domni din Bruxelles.

e povestea a doi barbati gay care-si unesc destinele in spatele unei biserici in timp ce in fata altarului isi spune juraminte o familie heterosexuala.

cum gay-ii sunt instariti incep sa o ajute anonim pe femeia din cuplul care s-a casatorit in acelasi timp cu ei. femeia e inselata de sot, are copii, o viata grea, cei doi barbati merg anonim la botezurile copiilor, sunt martori de la distanta ai evolutiei (involutie de fapt) familiei care s-a casatorit in aceeasi zi cu ei.

si-o urmeaza cu cadouri anonime sau ambalate in justificari de genul”va aflati pe o lista a primariei pentru cadouri” ca sa-i faca viata mai usoara. pina cind, atunci cind mor, ii lasa prin testament intreaga lor avere.

si-aici intervine drama femeii. pentru ca nu stie sa le explice rudelor de ce a fost ajutata. si-alege cea mai usoara cale, care sa satisfaca ego-ul ei si al celor din jur.

*
imi place mult povestea asta pentru ca vorbeste despre cum, uneori, noi oamenii, chiar si cind primim ceva din bunavointa si intelegerea celorlalti, fara nici cel mai mic interes din partea lor, ne gindim ca e cumva meritul propriei persoane – ca poate cel care face darul e indragostit pe ascuns sau poate are un interes pe care si-l urmeaza in pasi mici.

si vedem intimplarea prin propriul ego ratind de fapt bucuria unei fapte bune care e ca o rasplata pentru o asociere emotionala care a insemnat ceva pt cel care face darul sau e pur si simplu o fapta buna.

si asa, ratam sansa unei libertati a sufletului.

***
si celelalte povesti din carte sunt frumoase si-mi mai place una foarte mult: despre alegeri si despre cum judecam in dreptul altora sperind ca le va fi mai bine. se numeste Copilul Fantoma.

***
Cei doi domni din Bruxelles – Eric Emmanuel Schmitt a aparut in colectia Humanitas Fiction. Are 230 de pagini, fix cit pentru o lectura de o zi la plaja:)

2087
Eric Emmanuel SchmittÉric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

Éric-Emmanuel Schmitt despre literatura și emotie

text de Ana Maria Onisei

Acum un an faceam un interviu (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Eric-Emmanuel_Schmitt-_-Ma_simt_inteligent_in_pielea_unei_femei_0_526147885.html#) cu Éric-Emmanuel Schmitt, laureat al Premiului Goncourt. Pornisem de la „Cea mai frumoasă carte din lume”, o colectie de povestiri ale caror personaje principale sunt femei, ca sa ajungem la importanta emotiei.

***

“Emoţia te poate face mai inteligent. E un instrument al progresului şi al toleranţei. În cărţile mele, emoţia îl atrage pe cititor într-o călătorie neaşteptată. Când scriu, eu râd şi plâng…”, marturisea Éric-Emmanuel Schmitt cu un curaj si o seninatate pe care le poate avea doar cineva care a observat durerea pe viu. In copilarie, Schmitt a trait alaturi de tatal lui – medic   – , experienta spitalelor pline de tineri bolnavi. Asta l-a facut sa scrie la maturitate bestsellerul “Oscar si Tanti Roz”, povestea unui copil bolnav de cancer. Dar si sa inteleaga puterea literaturii.

“Literatura nu doar surprinde, ci preţuieşte şi iubeşte contradicţiile intrinseci ale fiinţei umane sau paradoxurile sentimentelor omeneşti. Literatura ne împinge să explorăm întâmplările prin care trecem şi, prin aceasta, ne ajută să trăim”.

***

Acum a inceput toamna. Anotimpul emotiilor bline, undeva, in pagini de literatura.

Ana Maria Onisei este jurnalist pentru Adevarul, a mai scris pentru Dilema Veche , Esquire.

3433
concert in memoria unui ingerSchmitt: Concert in memoria unui inger

Schmitt: Concert in memoria unui inger

Eric Emmanuel Schmitt si-a facut un obicei in a transcrie la sfirsitul fiecarei carti insemnarile de jurnal din perioada in care a scris cartea… materialul e aur curat pentru cei pasionati de tehnici de scris, pentru cei care vor sa inteleaga cum gindeste un scriitor in dreptul personajelor sale si ce-l framinta sau il inspira in timp ce a creat povestirile pe care tocmai le-ai citit.

insemnarile acestea sunt ca un pod intre lumea din carte si lumea reala… o iesire eleganta, lina, din imaginar catre lumea in care ne platim facturile.

in cea mai recenta carte a lui Schmitt – Concert in memoria unui inger ( Ed Humanitas, se va lansa joi la libraria Kretzulescu de la ora 19) am descoperit un fragment care analizeaza /teoretizeaza o polemica pe care o are cu sine legata de “roman vs nuvela”,  fragment care pare scris ca sa vedem altfel  vremurile pe care le traim; noi romanii, aia care punem pe facebook poze cu “neam saturat de voi” sau aia care ii injuram pe oricare altii care au o parere diferita de a noastra. parere politica, desigur.

(…) am cazut in capcana polemicii: gindirea binara.

Gindesc aidoma celor carora le reprosez ca gindesc rau: opun, impart la doi, il valorizez pe unul impotriva celuilalt. Ce prostie! A gindi inseamna sa accepti complexitatea; ori polemica nu gindeste, reduce complexul la doi.

iata si alte fragmente din insemnarile lui Schmitt.

****

Consider ca arta scriitorului, asemenea artei desenatorului, consta in a face alegeri: sa creeze un cadru just, sa determine momentul cel mai semnificativ, sa spuna multe in cuvinte putine.

***

Prin scurtimea ei, nuvela este pe acelasi plan cu muzica ssau cu teatrul: o arta a timpului. Durata lecturii – asemenea celei in care se asculta o bucata muzicala ori se vizioneaza un spectacol de teatru – este reglementata de autor.

Scurtimea face lectura captivanta.

***

A reduce o povestire la esential, a evita intimplarile inutile, a contrage o descriere printr-o sugestie, a degresa scriitura, a exclude orice complezenta din partea autorului asta presupune timp. Ore de analiza si de critica.

***

O carte incepe sa traiasca atunci cind scriitorul ei a terminat-o.

Incepind din aceasta seara, nu mai sunt autor. De acum inainte, autorii ei vor fi cititorii…

Voltaire spunea ca cele mai bune carti sunt scrise pe jumatate de imaginatia cititorului.

Subscriu acestui gind al sau, dar in sinea mea simt mereu dorinta sa adaug: numai daca cititorul este talentat…

*

Precizare: nu sunt deloc stingherit daca cititorul are mai mult talent decit mine. Dimpotriva…

****

Ne vedem joi la Libraria Kretzulescu de la ora 19.00, voi fi acolo ca sa va povestesc despre aceasta carte si  despre de ce imi place mie Schmitt, si omul si scriitorul. Ma onoreaza ca m-au invitat sa vorbesc alaturi de Denisa Comanescu si Radu Paraschivescu. Va fi si o lectura a citorva fragmente din carte realizata de doamna Dana Dogaru.

P.S. cartea – care contine 4 povestiri – e minunata. e despre libertate, despre raul care salajduieste tovaras cu binele din noi, despre cit si cum vrem sa ne schimbam. zilele viitoare scriu mai pe larg despre ea.

3030
picsay-1341820936Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza/propozitie e unul dintre cele mai importante lucruri intr-un text. Iata citeva exemple din carti alese la intimplare

“Am fost asa de bucuros ca nu am murit in ziua aceea, incit am facut din ea noua mea zi de nastere.” Alan Alda, Sensul vietii intr-un pahar cu apa (humanitas)

“M-am nascut si am crescut intr-un apartament micut, cu tavanul scund, aflat la parter”. Amos Oz, Poveste despre dragoste si intuneric (humanitas)

“Astfel isi incepu intr-o seara, pe chei, batrinul povestitor Cecco povestirea:” Hermann Hesse, Pe urmele visului  (rao)

“Dupa ce zgomotul repetitiei generale se stinse cu totul, cei din trupa Laurel Players ramasera fara altceva de facut decit sa stea acolo, tacuti si neajutorati, clipind catre reflectoarele aulei goale.” Richard yates, The revolutionary Road (Vellant)

“Draga Dumnezeu,

Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, ciinelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiiindca pina acum n-am avut timp din pricina scolii.” Eric Emmanuel Schmitt, Oscar si tanti Roz (Humanitas).

“Iata ce s-a intimplat. Intr-o noapte calma si intunecata din iunie 1941, sergentul pilot Thomas prosser iesise la braconaj deasupra nordului Frantei.” Julian Barnes, Privind in soare (Nemira)

***

nu-i asa ca doriti sa stiti care e povestea de mai departe, in fiecare dintre aceste cazuri?

prima propozitie / fraza a unui text te baga-n poveste, te face curios, iti da ritmul a ceea ce urmeaza si te face sa te decizi “citesc sau nu mai departe?”

***

de ce consumati paragrafe intregi la inceputurile textelor voastre povestind cit de mult v-ati chinuit sa scrieti ceea ce va urma, cit de mult va doreati sa scrieti ceea ce vom citi, cite pahare de apa ati baut cit ati scris ceea ce citim ?

sigur, scriitorii petrec zile in sir gindindu-se care va fi prima fraza a romanului lor, dar noi cu un pic de atentie putem salva mult din timpul celor care ne citesc. cu un simplu delete al paragrafelor introductive, alea in care noi nu ne hotarisem inca despre ce sa scriem asa ca descriam aiureli.

timpul celui care ne citeste e cel mai valoros lucru pe care noi il exploatam. dupa aceea intervin emotiile /curiozitatea. folositi cum trebuie prima fraza/propozitie.

5348
Eric Emmanuel SchmittStarea de gratie: Eric-Emmanuel Schmitt

Starea de gratie: Eric-Emmanuel Schmitt

Exista momente cind te bucuri cu sete. Ca un bolnav care vede oamenii, masinile – intreaga agitatie a orasului, dupa luni cind fetele asitentelor, colegii de salon si curtea spitalului devin insuportabil de familiare.

***
Am trimis Editurii Humanitas intrebarile pentru un interviu cu Eric-Emmanuel Schmitt la inceputul lunii iulie. Mai intii in engleza. Agentul le primeste si le cere inca o data, in franceza. Inteleg franceza, dar n-o vorbesc. Il rog pe Alexandru Matei, prieten bun si francofon rasat, sa m-ajute. Ii spun Gabrielei Maaz de la editura: Daca Eric-Emmanuel Schmitt se hotaraste sa facem interviul prin telefon, le-nvat pe de rost, alta solutie nu vad. Ridem precaut.
Trec citeva saptamini. Se instaleaza nesiguranta. Aflu ca Schmitt e plecat la un festival de teatru, va raspunde cind se intoarce. Evaluez: e un semn bun. Sint sanse.

***
Vin raspunsurile. Au o emotie si-o sensibilitate pe care numai Schmitt poate sa le stapineasca. Citesti si simti caldura, acea simplitate aparenta si atit de umana pentru care scriitorii muncesc sute de ore pe un text. E momentul cind te gindesti ca un scriitor cu zeci de premii, tradus si citit in zeci de tari, s-a oprit sa raspunda la 12 intrebari. A dat asta din timpul lui – cel mai valoros lucru cind ai parte de faima – doar pentru ca oamenii, cititorii, fanii sa poata trai – odata cu el, poate ? – starea de gratie.
E momentul cind te-ntrebi: esti cu adevarat pregatit sa primesti asta? Nu esti. Dar e una dintre rarele experiente cind, ca jurnalist si ca cititor, sa te simti mic, neinsemnat e voluptos, e fericire.

Eric Emmanuel-Schmitt e autorul bestsellerului “Oscar si Tanti Roz”, dupa care in Romania s-a facut un spectacol de teatru cu Oana Pellea si Marius Manole in rolurile principale. Cel mai recent titlu aparut in romaneste al lui Eric-Emmanuel Schmitt e “Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri

”.

credit foto: Catherine Cabrol (c) Antigone SA

2163
RainyDay“e o frumoasa zi, cu ploaie”

“e o frumoasa zi, cu ploaie”

in cea mai recenta carte a lui Eric Emmanuel Schmitt – Cea mai frumoasa carte din lume, Humanitas Fiction 2011 – e o povestire care se cheama chiar asa ” e o frumoasa zi cu ploaie”

e povestea lui Helene care e o perfectionista innascuta si un critic sever, si pentru ea si cu cei din jur.
Helene poate vedea in citeva secunde orice defect si nu se sfieste sa-l spuna cu voce tare.
cind il intilneste pe Antoine invata sa taca, sa nu mai spuna tot raul pe care-l vede. o socheaza optimismul lui cind sunt in vacanta si ploua; ea e nervoasa si exclama ” ce vreme urita!”, iar el ii raspunde ” nu draga mea, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

desi nu-l iubeste, Helene se casatoreste cu Antoine pentru ca e singurul care ii poate ascunde vocea raului; vocea ramine in ea multi ani (isi iubeste copiii sincer, desi crede ca sunt uriti si nu foarte inteligenti), iar cind moare Antoine, dupa 20 de ani de casnicie, isi da seama ca nu mai are pe nimeni care sa o invete sa taca in fata raului.
se mai baricadeaza o data, ascunde inauntrul ei si pe vaduva care sufera dupa Antoine, si pleaca in vacanta in jurul lumii.

peste o vreme, pe o plaja exotica, se uita la ocean linistita, chiar daca tocmai a inceput sa ploua.

un turist de linga ea exclama “ce vreme urita!”, iar ea ii raspunde zimbind “nu domnule, e o frumoasa zi, cu ploaie”.

*
o poveste despre cum ne impregnam de cei cu care traim chiar si cind pare ca nu ne lasam atinsi.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!