Tag : flm

amfiteatru1-1000x600De ce artistii sunt astazi considerati nefolositori  –

De ce artistii sunt astazi considerati nefolositori –

Vremurile acestea in care toate lucrurile se reaseaza pe baze noi, de la alimentatie pana la transport sau micile business-uri  sunt ca o linie de finish intr-o cursa in care ne-am antrenat toti pentru ce va sa fie.

Astazi tragem linie si ne uitam la ce baze morale am fundamentat, la cum ne-am dezvoltat agricultura ca sa avem ce sa mancam pe viitor, la cum ne-am pastrat in tara capacitati de productie pentru bunuri vitale.

Si incercam sa ne adaptam la piata si viata.

La fel, exact aceleasi mecanisme si procese,  se intampla acum in zona entertainment-ului – cu teatru, film, concerte si alte spectacole alternative. Iar consecintele aici sunt mai mult decat dramatice pentru ca au radacini foarte adanci ale unor constructii pe baze gresite.

Am promovat de 30 de ani incoace cel mai adesea “chiloti” – stiri despre ce si-au mai cumparat, ce vacante au facut, cat au cheltuit pe casele lor cei care activeaza in muzica, film, teatru.

Sigur ca e o combinatie de cerere versus oferta pentru ca mereu se spune ca genul acesta de stiri fac audienta; dar de ani de zile actorii romani curati – care nu stau in chiloti in poze, care muncesc in draci si la noi si in strainatate – spun unde pot ei ca oamenii nu stiu ca le place ceva pana cand nu vad acel ceva. Si daca munca lor nu e promovata altfel, adica pe continutul propriu zis, nu prin vacante sau “ o intamplare amuzanta de la repetitii/filmari”, oamenii vor pierde contactul cu realitatea si valoarea efortului lor.

Ani de zile, oameni de televiziune si politicieni au minimalizat efortul si impactul muncii artistilor de orice fel din aceasta tara. Pana la Klaus Iohannis nu stiu un presedinte care sa fi chemat artistii la dialog ca parte a vocii societatii civile, care sa-i premieze in ceremonii publice la Cotroceni (regulat, in afara campaniilor electorale).

Dupa un model comunist adanc infipt in mintea noastra, artistii sunt “elitele fitoase care traiesc pe picior mare si, daca se poate, ar fi bine sa dispara”.

Anul trecut, scriam ceva pe facebook despre prezenta in Romania a Angelei Gheorghiu care lansa un album cu Alexandra Dariescu, o pianista tanara foarte talentata. Cineva a comentat “ ia mai lasati-ne si cu elitele astea care nu sunt bune de nimic”.

Vorbeam de cel mai cunoscut artist roman in lume in acest moment, si probabil unul dintre cei mai patrioti, oricat de desuet ar fi termenul. Pentru ca Angela Gheorghiu isi incepe orice interviu din lumea asta spunand ca e din Romania.

Dar daca cetateanul de rand aude zilnic la tv sau in presa ca artistii sunt prosti sau au o viata nu foarte morala, iar el n-a fost niciodata in sala de spectacol ca sa experimenteze o asemenea emotie, cum credeti ca ar putea gandi altfel?!

Un exemplu similar a fost saptamana aceasta cand Oana Pellea a scris o scrisoare presedintelui pentru a atrage atentia asupra  situatiei artistilor romani in acest moment. A fost urmata in zile consecutive de un grup de regizori si producatori de film, iar ieri si de Tudor Chirila.

Cum a reactionat lumea la scrisoara Oanei? “Nu mai cereti de pomana”.

Scopul tuturor scrisorilor era, desigur, sa puna in spatiu public si pe agenda publica o discutie care pare ca nu are la fel de mare importanta ca altele, desi in aceasta industrie sunt zeci de mii de romani implicati.

De la muzicienii de la filarmonica (fix cei care au studiat ani multi sa cante la instrumente) pana la balerinele de la Opera care au facut sacrificii imense pentru performantele lor artistice. Cei mai multi dintre ei, indiferent de orasul in care activeaza, sunt acum in somaj tehnic. Si au familii si copii acasa, au investit in educatia lor, i-au crescut cu spirit civic; exact genul de copii cu care ne tot laudam.

Revenind la Oana Pellea, daca presa ar fi fost mai atenta in prezentarea ei de-a lungul timpului– daca ar fi inclus de exemplu participarea sa in filmul lui Alfonso Cuaron, Children of men (unde a jucat alaturi de Clive Owen, Michael Caine, Julianne Moore), mai des decat ar fi mentionat pareri subiective despre chipul sau, poate ca astazi lumea nu si-ar mai fi pus problema “cine esti tu sa iei atitudine”.

*

In toata perioada de izolare am scris pe urban.ro (un site pe care l-am preluat anul trecut si pe care l-am transformat in site cultural, accesibil pentru toata lumea, fara sa contina insa nimic din viata privata a artistilor) am scris, deci, despre muzee, filme, i-am invitat pe actori sa va ofere muzica lor preferata ca sa va prezinte o parte din ceea ce-i motiveaza si pe ei in aceste vremuri si multe alte stiri culturale si de lifestyle.

N-a fost nicio barfa, n-a fost nicio vedeta “in chiloti”. Iata primele cinci articole si audienta lor in aceste 2 luni.

vizualizari top 5 urban 17 mai

*

Cred ca in zilele astea, cand tragem linie si incercam – ca la orice restart – sa construim pe baze mai corecte si mai bune, ar trebui sa constientizam cateva lucruri:

Si noi (cei care scriem in orice canal media – de la un status pe facebook pana la o stire tv sau la ziar) am contribuit la imaginea de “nefolositori” a artistilor, cum a contribuit fiecare om de comunicare din echipele lor care i-a sfatuit sa aleaga calea scurta pentru o aparitie in presa fara sa aiba un continut relevant pentru meseria lor.

Astazi cand ne e dor de un concert sau un spectacol de teatru, ar trebui sa ne aducem aminte ca nicio entitate privata – ong, asociatie – nu s-a gandit sa creeze pentru artisti un cadru de spectacole – o sala in aer liber sau un cadru legislativ mai corect adaptat la international. (Stiu avem multe alte probleme, dar la restart de undeva trebuie inceput si in acest domeniu).

De astazi, cand mai apare impulsul sa promovati o stire triviala sau sa dati like la o poza “in chiloti” a unui pseudo artist, mai ganditi-va o runda.

Cand auziti politicieni sau prezentatori tv care jignesc artisti care au facut ceva pe lumea asta – in tara si-n strainatate – sanctionati-i public. Vocea fiecaruia conteaza, si a ta.

Daca astazi artistii din Romania sunt considerati nefolositori, e vina fiecaruia dintre noi – public, presa, echipele artistilor si, pe alocuri, chiar artistii care au cautat calea scurta in loc sa munceasca sustinut ca un sportiv de performanta care vrea sa ia medalie la olimpiada.

Fiecare dintre noi putem ajuta la schimbare. Si cifrele de mai sus, de pe urban.ro, ne arata ca in momente grele emotional ne cautam un prijin si o evadare in arta (sau stirile despre arta).

5811
clody-bertola-695720lo femeie magica: Clody Berthola

o femeie magica: Clody Berthola

azi am vorbit mult despre doamna Clody Bertola, o actrita cu un magnetism incredibil. plecasem cu discutia de la o intimplare pe care descrie in cartea biografia, la vie en roze: cum de fiecare An Nou reusea sa-i aduca la aceeasi masa pe toti cei 3 soti ai ei.

redau mai jos fragmente dintr-un text pe care l-am scris cu multi multi ani in urma pentru Jurnalul National, in speranta ca o sa va placa sa descoperiti o femeie magica.

**

Cei trei bărbaţi cu care s-a căsătorit de-a lungul timpului au avut puterea să-i rămână alături dincolo de orice convenienţă socială. Ba mai mult, timp de 10 ani, a petrecut Anul Nou alături de toţi trei. “Suntem la un loc, trei bărbaţi stând alături de femeia pe care o iubim profund. Este ceva sublim în această imagine, un bărbat de 80 de ani, altul de 60, al treilea de 50 şi o femeie a cărei vârstă nu are importanţă. De câte ori mă gândesc la aceasta, am un sentiment de linişte şi de stabilitate,” spunea într-un interviu, în 1986, soţul numărul trei.

Viaţa ei a fost ca un film: soţul numărul unu, pictorul Ştefan Constantinescu, a fost cu 15 ani mai mare, soţul numărul doi, regizorul Liviu Ciulei era cu 10 ani mai mic, iar soţul numărul trei, regizorul Lucian Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr.

“Pe scenă vocea ei suna ca sfâşierea înceată a unei bucăţi de mătase veche”, aşa o descrie soţul numărul doi. “Forţa ei de seducţie, neatinsă de timp, era extinsă asupra tuturor generaţiilor neverosimil, aproape scandalos, de la adolescent la bătrân”, spune despre ea soţul numărul trei.
“E ca o cruce pe care o porţi pe piept” o descrie Cioran, iar Radu Beligan recunoaşte: “Toată generaţia mea a fost îndrăgostită de ea”.

Povestea ei magică (nu există dovadă mai puternică a personalităţii ei extraordinare ca dragostea acestor artişti minunaţi) e publicată într-o carte care se numeşte “La vie en rose“. Nu mai aveţi şanse să găsiţi cartea (a apărut în 1997 şi stocul e epuizat) şi nimeni nu se gândeşte să-i ecranizeze uluitoarea viaţă, aşa că vă transcriu aici gândurile ei preţioase. Fără alte comentarii.

Despre Lucian Pintilie: Eu şi Lucian am fost posedaţi de arta noastră. Am sacrificat tot pentru teatru: prieteni, bucuria unui copil, plăcerile unei vieţi obişnuite. Nu regret. Omul trebuie să trăiască ce simte.

Clipe de fericire mută: când ne plimbam sau când stăteam în pat, întinşi unul lângă altul, ţinându-ne de mână, fiecare cu gândurile lui.

În infernul în care trăiesc acum, când nu mai văd aproape deloc şi nevralgia de trigemen de la cap mă desparte de lume, el e singura mea salvare. Suntem amândoi foarte încercaţi. I-am spus într-o zi: noi suntem pedepsiţi pentru că ne-am iubit. La un moment dat ar fi trebuit să ne despărţim, din cauza diferenţei mari de vârstă. Ştiam că legătura nu e normală dar continua să ne unească un dor de neînvins. Mi-a spus că are nevoie în continuare de mine: “tu nu trebuie să faci nimic, tu trebuie doar să exişti.”

Iubirea este o boală. Multă suferinţă – deşi sunt şi clipe de fericire -, pentru că eşti obsedată de cel care te-ai îndrăgostit, îl ai in tine, te întrebi mereu ce face, de ce nu vine

A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund. Consider că a cunoaşte dragostea e o fericire în viaţă. Chiar dacă de cele mai multe ori această stare aleasă este însoţită şi de multă suferinţă.”

Bucuria reuşitei îmi provoca tristeţe. Nu ştiu de ce. Mă apuca o oboseală sufletească. Nu zburdam de veselie, mă cuprindea o stare de melancolie. Liviu Ciulei mi-a spus o dată: Tutu, tu nu ştii să te bucuri.

Poate că actoria e o artă – cum a spus Andrei Şerban – mereu pe nisipuri mişcătoare. Moare şi se naşte în fiecare seară.

Diferenţa dintre actorul mare şi cel mic nu e la nivelul talentului, ci la nivelul miracolului.

Mă înspăimântă perisabilitatea profesiunii noaste. Sunt actori care au şansa ca numele lor să fie legat de o legendă sau de o anecdotă, şi alţii care nu au decât o singură sursă de supravieţuire, arta lor desăvârşită.

6881

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!