sau despre cum batrinetea nu e o povara. ci infrumusetare.
Sura, fata maestrului- profesoara de dans. Intr-o fotografie de mai sus, din Life, era mica alaturi de mama ei, Jessica Lange.
un aparat foto cu mesaj – PR cu bun simt
zilele trecute am pus un status pe FB ca sa ma ghideze comunitatea legat de un aparat foto pentru un proiect pe care vreau sa-l incep.
voiam o investitie eficienta – nu ma transform peste noapte in fotograf, vreau doar sa fotografiez niste oameni care nu ar sta relaxati daca le-as aduce un fotograf profesionist alaturi.
am primit recomandari foarte eficiente si foarte targentate cu nevoile mele si eram pregatita sa-mi cumpar aparatul.
numai ca fetele de la The Practice mi-au trimis un mail si mi-au zis ca impreuna cu Samsung doresc sa ma ajute sa-mi fac proiectul. si ca imi trimit pentru 2 luni unul dintre aparatele lor performante.
*
cum ii ziceam si Adinei de la The Practice, inteleg mecanismele marketingului direct, inteleg beneficiile ambelor parti implicate in acest nou parteneriat, dar… tot ma impresioneaza reactia lor prompta.
pentru ca in spatele mailului cu propunerea e un drum lung: cineva a vazut nevoia mea, a comunicat-o catre altcineva, s-a luat o decizie, s-a trimis un curier. si la sfirsit e un om putin mai fericit – nu pentru ca am primit ceva gratis pentru doua luni, nu despre asta e vorba, ci pentru ca PR-ul nu mai e despre “sa-ti livrez informatiile pe care le vreau”, ci e despre “sa te ajut cind ai nevoie pentru ca, indirect, ma ajut si pe mine”.
o sa va arat ceva mai incolo fotografiile din proiectul meu. deocamdata, aparatul e inca in cutia lui, pe birou, si-asteapta sa ajunga pe miini pricepute care sa ma invete lucruri practice prin care sa-l folosesc la cit mai mult din capacitatea lui.
multumesc frumos The Practice & Samsung .
Charlotte Rampling in Interview: frumusete pur singe
e un interviu scurt in revista Interview cu Charlotte Rampling care acum are 68 de ani.
actrita a avut dintotdeauna o sexualitate frumos, dar discret, exprimata la vedere, asa ca a fost dorita de multi fotografi pentru proiectele lor.
Rampling care arata minunat in fotografiile facute de Paolo Roversi pentru Interview spune ca totul e natural si e mindra de asta
rafinametul frumusetilor din alte vremuri
Rampling in tinerete fotografiata de Helmut Newton
Rampling acum fotografiata de Paolo Roversi
RAMPLING: But that’s what it was like. The ’60s in London obviously brought about the explosion of music, the Beatles especially, and then the Rolling Stones and other forms of music, and then fashion and photography and films—kitchen-sink dramas we called them at that time, which was our nouvelle vague in Britain, films that talk about real life.
WOLFF: Being an It girl, were you hanging out in clubs with the Stones?
RAMPLING: Absolutely. Because there were not nearly so many people as there are now. I mean, we could park anywhere. I just dropped the car off anywhere, nobody hassled you. We did what we wanted, we were vaguely rebellious, but nobody really took much notice of us. We could just sort of say, “Fuck off, we don’t want to see you.”
WOLFF: Was there a clique you hung out with?
RAMPLING: Quite a lot of music people. I was friendly with certain members of the Beatles. I was very friendly with Jimi Hendrix because my boyfriend at the time, Tommy Weber, was making a film about him, so I would go to all of his shows.
WOLFF: What was Hendrix like?
RAMPLING: He was wonderful. He was the sweetest person. Gentle, sweet, kind. But terribly, terribly drugged.
WOLFF: As many people were then—and now, too, let’s face it.
restul interviului aici
POP – FASHION “discretia erotismului”
imi place f f mult pictorialul asta din revista POP, toamna iarna 2014.
imi place pentru cit de elegant controleaza sexualitatea. pentru felul in care face analogiile, pentru poezia pe care o pune in fiecare poza.
fotografa, pe numele ei Harley Weir, locuieste la Berlin si cred ca o parte din energia orasului aceluia e in pictorialul asta. pe Harley o descoperiti si in acest tumbler.
cind l-am vazut m-am gindit ca l-as fi putut sumariza drept “discretia erotismului”.
The New Normal: Karl Lagerfeld si Conchita Wurst (foto)
pentru un pictorial al revistei CR Fashion Book, Karl Lagerfeld i-a fotografiat pe transsexualul Conchita Wurst si pe modelul Ashleigh Good care e insarcinata.
pictorialul se numeste “The New Normal” si mi se pare a fi o impingere a limitelor prejudecatilor oamenilor, motiv pentru care il si postez mai jos.
nu stiu daca e bine sau nu, dar e o realitate: sunt oameni precum Conchita (care e, apropo, un foarte foarte tare om de marketing), cum si modelele nu sunt tot timpul slabe ca un umeras si-au si o alta viata in afara podiumului ori sedintelor foto
aici revista CR Fashion Book, poate vreti sa o rasfoiti.
Juliette Binoche si Kristen Stewart in Interview Russia
Interview Russia September 2014 e un pictorial f f fain cu Juliette Binoche si Kristen Stewart. e si interviu pentru cine intelege rusa, aici
Photographer: Driu & Tiago
Imi place Binoche f f mult, iar in ipostazele astea imi place si Kristen , desi nu se afla printre actritele mele preferate.
Dar ce imi place cel mai tare e ca pe la inceputul anului, in All Hollow s-a intimplat un pictorial cam in aceeasi directie de lumini si atitudine cu care am avut si eu o mica treaba.
Si asta arata ca e un drum bun.
in the mood for carey mulligan
in 2009, cind carey mulligan inca nu jucase roluri mari la hollywood scriam despre ea ca va fi viitoarea audrey hepburn. o vazuse un prieten in Nina (Pescarusul lui Cehov) la londra si ma rugase insistent sa vad spectacolul.
n-am ajuns dar am tot cautat atunci info despre ea si de atunci incoace o tot urmaresc
mi se pare a fi una dintre actritele care nu are nicio legatura cu ideea de frumusete pe care o promoveaza acum showbizz-ul, dar care e de un rafinament desavirsit. si in meserie, si in afara ei.
mai intii, un mic remember cu ce stie sa faca din actorie
apoi cite ceva din farmecul, discretia si minimalismul ei
Foto: bodypainting minunat
intr-o vreme in care photoshopul rezolva tot si e mina dreapta a chirurgului plastician, iata o artista care face minuni doar din desen.
body painting mai exact.
toate fotografiile de mai jos sunt fara niciun efect special, fara photoshop. artista se numeste gesine marwedel.
foto: serenitatatea vietii in salbaticie
de ceva vreme spun ca vreau sa ma duc sa traiesc intr-o pestera pentru o vreme, ca sa cobor ritmul interior si ca sa ma indepartez putin de oameni. gindesc la oboseala, desigur dar astazi am primit de la un prieten – care spera ca o sa ma sperie imaginile oamenilor care traiesc in salbaticie – proiectul minunat al unui fotograf francez.
Scrublands se numeste proiectul fotografului Antoine Bruy si e realizat din cadre surprinse cu cei care traiesc in salbaticie, dupa ce fotograful a petrecut citeva zile cu ei, si-a trait muncind alaturi de ei.
nu m-a marcat saracia (sunt zone in romania care arata ca in fotografiile francezului si sunt in apropierea oraselor, nu in salbaticie), ceea ce m-a impresionat profund e serenitatea, luminozitatea de pe chipurile oamenilor. sigur, contribuie si maiestria fotografului (felul in care foloseste lumina), dar ochii si trupul lor spun mai multe despre serenitate decit orice altceva.
intregul proiect poate fi gasit aici
putina geometrie… cum nu se invata la scoala
cind e vorba de nuduri cele mai multe fotografii sunt in sabloanele geometriei (si gravitatiei). ne ajuta trupul uman care are multe sinusoide.
exista insa si fotografi care stiu sa iasa din sabloane si avem fotografii ca aceasta
howard schatz e fotograful si ca el sunt foarte putini
iata insa citiva fotografi, nu la fel de celebri, care au incercat putin mai mult de la a fotografia trupul uman, fara haine
hanu perala
roby de maria – fotografia se cheama SkYin & Yang
maurice de vries
am fost fotograf pentru 15 min
hai, poate ca am fost fotograf pentru 25 de min, nu 15.
si e de dragul titlului ca “am fost fotograf”, pentru ca doar am incercat sa fac niste fotografii care sa se incadreze intr-un concept al unui pictorial. n-am nici talent, nici cunostinte tehnice ca sa fiu fotograf. si… cele mai multe fotografii imi ies miscate, asa ca nici macar nu ma straduiesc sa incerc cind ma roaga prietenii mei sa le fac vreo foto.
exista totusi un pictorial semnat de mine, pe un blog in online.
s-a intimplat in urma cu 3 saptamini in Cluj cind imi mutasem biroul de la TIFF in Gradina Botanica, la liniste si racoare, impreuna cu Edi Enache.
Edi era imbracat foarte frumos, soarele de dimineata ne ajuta cu o lumina foarte calda si-am zis ca pot sa ma distrez putin.
ii multumesc lui Edi ca a sarit in cel mai ingust si periculos loc din Gradina Japoneza si ca s-a cocotzat pe o creanga destul de fragila ca sa fac eu fotografiile pe care mi le imaginam.
nu cred ca mai repet experienta, nu e meseria mea, dar mi se par simpatice cadrele pe care le-am facut – (o prea mica )parte din nimereala, parte din geometria pe care o stiu, parte din experienta visuala din multi ani de lucru la revista.
adica vreau sa zic ca nici in experienta asta nu m-am vindecat de a face lucrurile f constient, cu atentie la detalii, desi stiam foarte bine ca nu ma pricep tehnic la asa ceva.
de ex, m-am uitat cu atentie la toate crengile de pe alee, ca sa stea personajul intr-o pozitie in care copacii sa-l complimenteze – de unde mi-am dat seama ca nu o sa ma vindec niciodata:))
si nu, nu ma cred/vad/inchipui fotograf. nu o sa mai fac asta alta data. doar ca, la distanta de intimplare, a fost amuzant sa constat – inca o data – ca si cind ma joc, mai iau foarte in serios:)
puteti vedea fotografiile pe blogul lui Edi, The Fashion Jumper -mini pictorialul (si articolul care-l insoteste) se numeste Center of Hattention
FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici
Sebastian Marcovici e de multi ani fotograful oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu si cred ca e unul dintre cei mai buni fotografi de spectacol pe care-i are Romania.
E foarte greu sa faci fotografie de spectacol – sa poti sa surprizi viata dintr-un spectacol. Si e si mai greu sa faci fotografie de spectacol cind te uiti pentru prima data la un show si sa faci in citeva clipe trecerea de la ce simti, la ce poti sa arati celorlalti din ce ai simtit tu, folosindu-te de fotografie.
*
De doi ani de cind lucrez pentru comunicarea online a festivalului , in fiecare zi de FITS imi incep munca analizind fotografiile lui. In functie de ce imi trimite, imi fac planurile de comunicare pentru Facebook, site-uri sau bloguri. Viata m-a invatat ca fotografiile lui (pentru ca mai sunt si alti fotografi in festival) scoreaza cel mai bine la public – iau cele mai multe share-uri, like-uri etc, asa ca – intr-un mod egoist desigur – la show-urile pe care eu le iubesc ma uit prin sala sa vad daca el va face fotografiile ca sa stiu daca o sa va conving si pe voi , cei care n-ati fost acolo, ca a fost super spectacol.
*
aseara pentru prima data de cind muncim 10 zile pe an in acelasi proiect, am stat linga el la un spectacol. (“Pai… despre ce vorbim noi aici”, despre care am scris aici🙂 ) si pentru prima data am inteles cum lucreaza.
are obiectivele intinse linga el, urmareste actiunea si anticipeaza miscarea personajelor. apoi, pentru ca e si spectator in acelasi timp si merge cu mintea si cu sufletul cu personajele, incearca sa le transmita starea.
in spectacolul de aseara Moromete (Marce Iures) era foarte suparat pe fiii lui – pe care-i considera morti pentru ca-l parasisera. am vazut cind Sebastian a facut fotografia de mai jos. s-a uitat cum domnul Iures a facut ceva pasi in spate, a ridicat aparatul vazind ca s-a schimbat lumina pe personaj si-a declansat. s-a uitat sa vada daca e clar chipul. apoi a respirat adinc.
stia ca are un cadru bun.
stiam si eu de aseara, pentru ca am tras cu ochiul fara sa ma vada, ca o sa primesc una dintre cele mai puternice fotografii din tot festivalul… pentru ca dl Iures se simte in poveste, dar nu e el. ACOLO e doar MOROMETE, cu tristetea lui.
si e o imagine iconica.
ce nu stiam era ca surprinsese si momentul emotionant al imbratisarii celor doi actori, cind domnul Iures avea lacrimi in ochi. fotografia care coperta acestui articol.
puteti vedea mai multe fotografii facute de Sebastian Marcovici pe pagina de facebook a festivalului sau in centrul Sibiului pentru ca e o expozitie cu fotografii realizate de el de la editiile trecute. mi-a promis ca-si face o fotografie cu mine, linga cadrul meu preferat din expozitie asa ca o sa vi-l arat si pe el curind.
altfel, daca aveti nevoie de fotografii de spectacol facute de cineva care simte si intelege ce se petrece pe o scena, il gasiti aici
Photos: In the mood for Gwen Stefani
Gwen Stefani a intrat in juriul la The Voice SUA inlocuind-o pe Shakira si cum sezonul 7 tocmai a inceput la ei, ma tot lovesc de fotografii cu Gwen. (ma rog, si cu domnul Levine, dar asta e bonus track)
acesta este noul ei look, intr-o fotografie pe care a postat-o din cabina de backstage.
cum tocmai am comandat una bucata rochie din colectia ei noua, lamb – adica fix aceasta…
m-am gindit ca e un moment bun sa va arat citeva dintre fotografiile cu Stefani pe care le am in folderul cu “inspiratii haine”
si un bonus, din vogue de acum citiva ani, ca sa ne aducem aminte de unde s-a inspirat madonna pentru aparitia de la Grammy’s de anul asta:)
despre cancer, cu eleganta
stiu multe proiecte minunate cu si despre supravietuitorii de cancer, am initiat si eu unele in urma cu tiva ani, dar – in mod special – imi place acest proiect pentru ca vorbeste despre impactul cancerului la sin asupra corpului, moralului si societatii intr-o forma foatrte eleganta.
monokini se numeste proiectul (si-are subtitlul who says you need two?) si ii apartine fotografei Pinja Valja care a rugat designeri faimosi sa recreeze hainele de podium pentru femei care au facut mastectomie.
o marturie emotionanta despre lupta pentru supravietuire. si victoria in lupta asta.
puterea ideilor simple (fotos)
spun mereu ca ideile cele mai bune sunt cele mai simple.
cred in minimalism (in viata, in haine etc) si colectionez idei simple in fotografie si in design
iata citeva exemple cum mi-ar placea sa gasesc si in publicatiile/ site-urile de la noi
skin & fragility, nude photos: Barbara Luisi
pentru ca tot am povestit in urma cu citeva zile ca am o pasiune pentru nudurile de arta (pentru proportiile corpului uman si cum sunt ele prezentate, de fapt) si pentru ca postarea cu nudurile drei viki kollerova au facut ceva trafic important (cred ca avea legatura si cu faptul ca o contrazisesem politicos pe redactora sefa de la vogue paris pe instagramul ei) , m-am gindit sa scot din sertar (folder adica) o parte din fotografii minunati de nuduri pe care-i stiu.
astazi, Barbara Luisi – o doamna care la baza e violoncelista si care fotografiaza mult ceea ce tine de culisele muzicii clasice ( e casatorita cu un dirijor faimos, Fabio Luisi).
Barbara arata corpul uman in toata frumusetea, delicatetea si fragilitatea lui. fiecare fotografie a ei e despre povestea pe care o spune corpul, pielea, nu despre incadrarea intr-un tipar de frumusete.
redactorul sef de la Vogue Paris, Viki Kollerova si pasiunea mea pt nuduri
zilele trecute am comentat pe Instagram din reflex la o fotografie cu creditul Helmut Newton ca e de fapt Viki Kollerova, o fotografa slovaca. s-a dovedit ca doamna care postase fotografia era redactorul sef Vogue Paris, a sters-o in citeva minute, desi avea aproape 3000 de like-uri si ceva comentatori care laudau talentul lui Newton.
nu stiam ca e doamna Vogue cind am comentat, dar stiam cine e Viki Kollerova si profit de intimplare sa va arat citeva fotografii facute de ea. e din Slovacia si se joaca foarte frumos cu geometriile trupului in fotografii.
*
imi plac nudurile (mai mult cele de barbati, dar…)
am acasa pe pereti doua nuduri.
de barbati, of cors.
ma rog, cu acelasi barbat, pe care l-am cunoscut la multi ani distanta dupa ce toata lumea ma intrebase cine e domnul ala golas din tablourile mele. fotografiile sunt facute de Cosmin Bumbutz. pe prima am primit-o in ziua in care implineam 25 de ani si de fapt mi-am dorit cadou a doua foto, pentru ca aia imi placea mie mult.
doar ca Bumbutz n-a vrut sa i-o dea directorului agentiei care voia sa-mi faca nebunia (si darul) si-a zis “cine e nebuna aia care vrea fix acea fotografie?!”. m-a cunoscut peste niste ani, am si lucrat mult timp impreuna la tabu si la 8 ani distanta de la primul cadou, mi-a facut el un dar de ziua mea: fotografia aceea. nudul de la Vulcanii Noroiosi.
altfel, sper ca anul asta sa scriu un story despre nuditate, fara tabu-uri.
ursuleti polari gemeni la zoo din munich
au 3 luni si 2 saptamini. n-au nume inca. (as face un concurs global intru botezarea lor). sunt fetita si baietel.
si astazi au aparut in primul lor pictorial
uitati-va ce minunatii, cred ca e o mare mare avalansa de vizitatori la gradina zoo din Munich
annie leibovitz sumo book
sumo book e denumirea pentru o serie de albume uriase pe care editura Taschen le publica cu unii dintre cei mai mari fotografi ai lumii.
fiecare fotografie ar putea fi oricind transformata intr-un tablou – la propriu – pentru ca dimensiunile printului sunt uriase.
annie leibovitz a fost invitata recent sa-si stringa o parte din portrete intr-un sumo book; sunt 10.000 de exemplare pe piata, toate sunt semnate de doamna leibotvitz, cu numar de identificare
iata citeva cadre
(foto) in the mood for audrey hepburn
sunt momente cind noi, femeile, vrem sa ne amintim ca nu e nevoie nici de un trup mega voluptuos, nici de tocuri sau haine super scumpe si sofisticate ca sa fim/ ne simtim/ ne vada ceilalti frumoase
pentru aceste momente exista Audrey Hepburn
