Tag : freddie mercury

bohemian rhapsody cartea#decitit Fragment:  Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury –

#decitit Fragment: Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury –

In doar cateva zile veti gasi in librarii cartea lui Lesley Ann Jones, Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, care apare la editura Nemira in colectia Yorick de arte ale spectacolului.

E o carte care are la baza multe interviuri, e obiectiva, fara sa se duca in senzational. Veti descoperi marturiile celor mai apropiati oameni din viata starului rock, din copilarie si pana la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, cand trupa Queen incepuse sa se destrame, inainte de spectacolul de la Live Aid care i-a repus pe picioare. Pentru a intelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a calatorit de la Londra în Zanzibar și India.

In fragmentul de mai jos este o parte din istoria piesei Bohemian Rhapsody.

*

În Budapesta, într-o cameră de hotel în 1986, i-am prezentat lui Freddie teoria mea legată de personajele din Bohemian Rhapsody. Scaramouche era cu siguranță Freddie însuși, nu-i așa? Întoarcerea la tema clovnului trist (Paiața din It’s a Hard Life) ne oferă un indiciu. Galileo Galilei, astronomul din secolul al XVI-lea, matematician, fizician și părinte al științei moderne, era clar Brian cel școlit. Belzebut era cu siguranță Roger, cel mai petrecăreț din trupă, cu „un diavol pus deoparte“ pentru prietenul său. Exageram cu o referință ironică la adresa lui John, „cel timid“, pe care îl vedeam în chip de Figaro – nu cel din operă, ci motanul cu frac din Pinocchio, filmul de animație făcut de Disney în 1940. Freddie adora pisicile. Poate că nu asta era interpretarea corectă, dar, după cum a spus Freddie, toate teoriile sunt posibile. Nu spusese niciodată la ce se referă „Bo Rap“, afirmând faţă de Kenny Everett, un DJ prieten cu el, că era doar o rimă fără sens. Așa că de ce să-mi fi spus mie? Nici nu mă așteptam să o facă. S-a uitat fix la mine câteva clipe înainte de a-mi răspunde cu un zâmbet demn de Mona Lisa.

Procesul de înregistrare nesfârșit și-a pus amprenta asupra tuturor celor implicați – plus suprapunerea și acoperirea la nesfârşit a vocilor pe bandă. „Oamenii cred că e o legendă, dar poți să ții banda în lumină și să vezi prin ea… Ori de câte ori Freddie mai adăuga un «Galileo», pierdeam ceva“, a povestit Brian.

La studiourile Sarm East and Scorpio din Londra a început procesul de dublare, care nu s-a petrecut fără incidente, așa cum își amintește Robert Lee, prieten și fost artist. „Tocmai începusem să înregistrez ca parte a Levinsky/Sinclair [un duet cooptat de casa Charisma a lui Tony Stratton-Smith, cunoscut datorită emisiunii The Kenny Everett Show]“, spune Lee, care acum editează site-ul oficial al formației The Who. „Freddie era prieten cu un coleg de apartament de-al meu și ne duceam să cumpărăm antichități în Portobello vinerea dimineață. Îmi amintesc că mereu avea gusturi impecabile: încă mai am două reproduceri chinezești pe care a insistat să le cumpăr când mă uitam după un cadou pentru mama… le-am luat înapoi după ce ea a murit. John Sinclair – acum este rabin și locuiește în Ierusalim – deținea studiourile Sarm din capătul Brick Lane. Jill, sora lui, era acolo, draga de ea! (Apoi a suferit un accident tragic).

Trupa Queen erau acolo și mixa Bohemian Rhapsody. Roy Thomas Baker era la cârmă. Freddie și compania, la pupitru. Era un megamix de douăzeci și patru de piste, care includea benzi de comandă [care conțineau submixuri de pe banda principală pentru a înregistra dublajele], premixuri și repetiții pentru mix. Trebuiau dispuse atent multe regulatoare de intensitate sonoră, ceea ce era problematic. Au petrecut ore întregi ca să le iasă și nu prea reuşeau. Apoi, ca prin minune, au nimerit-o. Totul mergea strună, mai aveau puțin până la sfârşit. Toată lumea era plină de adrenalină, dar foarte fericită.

Și apoi, dintr-odată, luminile s-au stins… și a intrat Jill, ducând cu mândrie în brațe un tort uriaș plin cu lumânări și cântând «La mulți ani, Freddie, mulți ani trăiască!», și au trebuit să o ia de la capăt…“

„Is this the real life… is this just Battersea“, cântă Allan James zâmbind. Bohemian Rhapsody a fost parodiată din prima zi: cea mai sinceră formă de admiraţie. Queen a schimbat totul cu o piesă de șase minute.

„Înregistrarea era o operă de artă completă, cu mult peste ce ofereau ale trupe pe atunci“, afirmă Frank Allen, basistul de la Searchers. Felul în care au suprapus bucățile muzicale în vremea când erau doar aparate analoage de douăzeci și patru de piste, ceea ce era mult pe atunci, dar foarte modest și limitat în zilele noastre, a fost impresionant și a culminat, desigur, cu Bohemian Rhapsody, turul lor de forță. Chiar și acum este incredibil cum le-a ieșit. Fiecare armonie însemna o alterare a calității sunetului, iar diferența dintre genialitate și dezastru era alarmant de mică. Însă le-a ieșit ceva sclipitor.“

Nu era evident pe atunci cât de multe aveau în comun Freddie Mercury și Elton John. Însă niciunul dintre ei nu avea habar în 1975 că Elton va fi printre ultimii care îl va ține de mână pe Freddie când zăcea pe moarte 16 ani mai târziu.

Se întâlniseră fugitiv spre sfârșitul anilor 1960, când Freddie îl văzuse pe pianistul puțin cunoscut pe atunci la vestitul club Crawdaddy din Richmond, Surrey. Clubul era cunoscut în întreaga lume pentru că mulți cântăreți americani de blues concertau acolo și pentru că îi susținuse pe cei de la The Rolling Stones. Înființat de către producătorul de film Giorgio Gomelsky la sfârșitul lui 1962, se afla iniţial la Station Hotel, vizavi de gara din Richmond. Mai târziu s-a mutat lângă terenul de atletism pentru a primi mai mulți fani. Crawdaddy găzduise concertele timpurii ale lui Eric Clapton cu The Yardbirds, Led Zeppelin și Rod Stewart și era exact genul de locație la care aspira Freddie. Avea ceva la care să viseze când începuse să pozeze gol pentru cursul seral de picture de la colegiul lui, pentru zece lire pe săptămână.

(..)

Cum Elton îşi impusese să se retragă o perioadă, după o muncă istovitoare de șase ani, John Reid, care conducea acum casa de discuri a lui Elton, Rocket Records, și era și managerul vedetei, dorea să-și extindă imperiul. Evident că a fost încântat să aibă șansa de a-i manageria pe cei de la Queen. Deși trupa avea în vizor și alți potențiali manageri – Peter Grant care se ocupa de Led Zeppelin, Peter Rudge, managerul de turneu al celor de la The Who, și Harvey Lisberg al celor de la 10cc –, Reid a primit slujba printr-un proces de eliminare. Nu era o situație ideală, deși prima mișcare impresionantă a lui Reid a fost să strângă cele 100 000 de lire pentru ca trupa să-i plătească pe cei de la Trident. Pur și simplu s-a dus la EMI și a cerut un avans în baza viitoarele drepturi de autor.

Elton i-a spus managerului lor comun că va fi un eșec total. EMI și industria muzicală în general s-au arătat sceptice. Posturile de radio s-au întrebat ce naiba să facă cu o piesă de șase minute. Chiar și basistul John Deacon îşi mărturisea temerile, deși numai în particular, că lansarea piesei Bohemian Rhapsody, avea să fie cea mai mare greşeală din cariera Queen. Pentru un cântec care va intra în analele istoriei muzicale ca un clasic al genului rock, a avut parte de un început problematic. Chiar și cei care i-au recunoscut măiestria imediat au fost reticenți să o declare în public, atât de diferită era Bohemian Rhapsody de orice altă convenție acceptată a rockului.

Cine știe ce i-a stimulat imaginația lui Freddie și l-a inspirat să creeze acest cântec? Piesa a atins înălțimi nemaivăzute, avea un aer decadent, plin de agonii personale puțin mascate. Este un amestec imposibil de baroc și baladă, de music-hall și monster rock. Elementele inegale sunt ținute laolaltă printr-o suită de acorduri stridente de chitară, secvențe de pian clasic, aranjamente orchestrale și corale poliedrice, multe dublate, și redublate din nou și din nou încât poate fi insuportabil de ascultat dacă nu ai dispoziția necesară. Sunt puțini fani rock pe planetă care nu știu piesa pe de rost.

„Chiar dacă era cea mai uluitoare bucată muzicală, revoluționară și incredibilă, acum mă plictisește la culme“, recunoaște Phil Swern, producător la Radio 2 și colecționar de discuri. „Este difuzată cu o regularitate alarmantă de posturile radio și este cântată de enorm de multe ori. Însă nimeni nu poate nega că este o piesă extraordinar de inteligentă. Are aproape șase minute și a încălcat aproape fiecare regulă. Ce piesă se apropie de ea? Evident The Beatles: A Day in the Life (ultima piesă de pe albumul din 1967, Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band, 5 minute și 3 secunde). Stairway to Heaven de la Led Zeppelin are 8 minute și 2 secunde și e cea mai cerută piesă la posturile de radio din SUA, deși nu a fost niciodată lansată pe single acolo. La fel și McArthur Park (7 minute și 21 de secunde) de Jimmy Webb și înregistrată de Richard Harris.“

„Îndepărtează-te suficient de ea și perspectiva schimbă totul“, subliniază Paul Gambaccini.

„Da, Freddie a scris cântecul“, adaugă Paul, “dar Brian a creat acea bucată incredibilă la chitară în mijlocul piesei, Roger, notele înalte și evident că și John a avut aportul său. E fantastic că fiecare a contribuit, la fel cum vor face mai târziu cu toate compoziții, ceea ce sunt sigur că i-a ajutat să continue ca trupă. A fost nevoie de geniul lui Kenny Everett ca să audă și să-și imagineze Bohemian Rhapsody ca un single clasic.“

*

Puteti cumpara cartea  Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury de aici

742
4_Freddie-Mercury(Foto) 6 mari muzicieni si stilistii din spatele costumelor lor celebre…in gifs –

(Foto) 6 mari muzicieni si stilistii din spatele costumelor lor celebre…in gifs –

Stiti ca primesc din cand in cand de la un studio londonez – NeoMam- creatii grafice spectaculoase, cladiri care au fost refacute pe computer sau refacerea unor decoruri din filme celebre (aveti aici povestile si mai ales fotografiile).

Zilele trecute baietii de la la NeoMam mi-au trimis gif-uri legate de moda si muzica create pentru Budget Direct Insurance.

Au luat unele dintre cele mai importante personalitati din muzica si le-au desenat cele mai importante dintre outfiturile lor de peste ani, ca o trecere in revista asupra influentei lor in industria divertismentului.

(domnii in cauza care-mi scriu si-mi trimit desenele m-au gasit via internet, vazand ca preiau adesea creatii spectaculoase de la multe studiouri de creatie. habar nu au cu ce ma ocup eu dincolo de acest blog:)  )

Daca va uitati la toate gif-uri de mai jos, vedeti ca fiecare dintre acesti artisti au reusit sa creeze o lume a lor, unica, care nu s-a inspirat din alti artisti (mai putin doamna Gaga). Sigur ca ei au devenit surse de inspiratie pentru multi multi altii, dar asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care nu si-au gasit o cale a lor.

Sigur ca fiecare dintre artistii de mai jos lucreaza cu armate de stilisti, au acces la companile care analizeaza trendurile si apeleaza la unii dintre cei mai creativi designer de fashion.

Personal am avut un mic moment de mandrie patriotica pentru ca atat Beyonce cat si Madonna au fost imbracate de brandul romanesc MURMUR pentru unele dintre aparitiile lor iconice.

Beyonce lucreaza cu Zerina Akers, o doamna cu foarte multa personalitate care a intrat in aceasta meserie ca intern la revista W. Spune ca este “curator al garderobei” pentru Beyonce, nicidecum stylist si refuza sa povesteasca despre alti clienti faimosi.

6_Beyonce

David Bowie a fost un artist atat de puternic in identitatea sa, a stiut si a intuit perfect ce inseamna showbiz si cum se poate juca cu fricile si nevoile oamenilor, incat le cerea celor din echipa lui sa-l faca ”unisex”. A avut un simt al modei teribil si si-a exprimat dorinta de a lucra foarte mult cu asiatici pentru a duce costumele sale de scena dincolo de spectacol, a le transforma in manifest si trend in moda. In anii 70 lucra cu Yacco Takahashi, iar mai tarziu a lucrat cu Kansai Yamamoto.

5_David_Bowie

Freddie Mercury e poate cel mai copiat dintre artistii secolului trecut. Bowie s-a inspirat din crezurile lui, Lady Gaga i-a copiat pe amandoi (Freddy si Bowie). Ce a avut in plus Freddie fata de artistii din aceste desene a fost talentul lui la desen. Absolvise artele, sectia grafica, avea o cultura vizuala foarte bogata, isi desena singur o parte din costume (de altfel si logo-ul Queen tot el l-a desenat). O parte importanta din costumele sale au fost lucrate cu designerul britanic Zandra Rhodes (care mai traieste, are 77 de ani) si care are cateva carti absolut minunate despre moda, design si costume.

4_Freddie-Mercury

Madonna este si a fost o vizionara. A inteles cel mai repede cum va functiona sistemul in epoca internetului si-a fost primul artist care a renuntat la un contract cu o casa de discuri, stiind ca banii nu ii va mai face din vanzarea de unitati muzicale (cd, vinil), ci din concerte. La vremea respectiva – 1992 – avea compania Maverick (astazi aceasta companie nu-i mai apartine, e parte din Live Nation -cel mai mare organizator de concerte din lume), companie care avea cateva etaje de angajati care se ocupau cu analiza de trenduri – in moda, in tehnologie etc.

Tinutele  ei spectaculoase si controversate n-au fost niciodata alese la intamplare. De la culori la croiala. Si asta e una dintre cele mai importante lectii pe care tinerele doamne care vor sa faca muzica – si se bazeaza pe look – ar trebui sa o invete.

3_Madonna

Michael Jackson a fost unul dintre cei mai neintelesi artisti ai secolului trecut, dar zeci de ani mai tarziu oamenii continua sa se emotioneze si sa vibreze la cantecele sale. In partea de costume a lucrat cu doua echipe in perioade diferite ale vietii lui. In partea de inceput i-a avut alaturi pe Michael Bush si Dennis Tompkins, ambii creatori de costume de film pe care i-a intalnit in timpul filmarilor de la Captain EO in 1986. In partea a doua a carierei lui, Jackson a lucrat cu Rushka Bergman, o stilista de origine sarba, stabilita la NY, care lucreaza inca pentru Vogue L”Uomo, Italia. Cu Bergman au mai lucrat (post Michael Jackson, si Madonna si Beyonce )

2_Michael-Jackson

Lady Gaga, in perioada ei de inceput, a fost mai mult marketing decat fashion. Echipele ei au reinterpretat costume de la Madonna, Bowie, Freddie sau Michael Jackson.

Cand publicul s-a saturat si de asta, a inceput cu rochiile socante – din carne, sau din bule de plastic. In acea perioada, Gaga a lucrat cu Nicola Formichetti, care – dupa cativa ani de colaborare cu Gaga – a devenit director de creatie la casa Mugler. (mai lucrase inainte cu Diesel si Uniqlo)

 

1_Lady-Gaga

 

 

845
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!