prima data cind am fost la Roma am fost pt Michelangelo.
pe vremea aia il iubeam pe Michelangelo, inca il mai iubesc si -l consider un alien (niciun om nu poate face astazi cit a facut el acum citeva sute de ani, cu o tehnica mult mai putin dezvoltata din toate punctele de vedere)
am luat pas cu pas toate cladirile in care era un semn al lui – o sculptura, o pictura sau ceva din matematica speciala a arhitecturii lui. imi amintesc ca, intr-o seara pe linga Spanish Steps, am ascultat poeziile pe care i le-a scris lui Tomasso, iubirea lui cea mare, iar ca sa-mi inving oboseala si sa merg sa vad o biserica al carei nume nu-l mai stiu, dar care s-a dovedit a fi cea mai frumoasa prin austeritatea si minimalismul ei, mi s-a spus ca sub o anume piatra linga ea Michelangelo isi lasa scrisorile de dragoste catre singura doamna din viata lui, Vittoria Colona. am prins aripi si -am primit si scrisorile lor, in italiana, cind am ajuns la fata locului:)
**
a doua oara am fost la Roma cu treaba. interviuri, n-am avut timp de multe, dar mai stiu ca intr-o noapte am luat-o aiurea pe strazi ca sa simt putin orasul.
***
a treia oara am fost pentru Fellini. s-a intimplat sa fac un interviu cu Gilbert Adair (domnul care a scris The Dreamers, dupa care a facut Bertolucci filmul) si sa fie frumoasa conversatia intre noi. cum a scris si o biografie a lui Fellini, am aflat o multime de ponturi pe unde l-as putea cauta/ simti altfel geniul lui Frederico Fellini.
aproape o saptamina am intilnit oameni care l-au cunoscut, am fost in casa in care a locuit si mi-am petrecut timp in cafenelele lui preferate.
***
am mai fost de atunci de citeva ori la Roma, m-am plimbat si m-am ratacit pe strazi si, teoretic, n-am ratat niciunul dintre obiectivele turistice importante.
cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind, cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan)
astazi de dimineata, citind Vanity Fair care o are pe Audrey Hepburn pe coperta mi-am dat seama ca desi iubesc filmul Vacanta la Roma, la niciuna din vizitele mele acolo, n-am fost pe urmele lui Audrey.
o parte din story-ul din VF o puteti gasi aici, nu e insa si textul pe care fiul ei, Luca Dotti, l-a scris pentru aceasta editie VF.
el incepe asa
A short time ago, while letting me off by my doorstep in Rome, a taxi driver said to me “I know this place. years ago I used to bring a beautiful woman here”. That woman was my mother, Audrey Hepburn.
partea simpatica este ca din descriere si stiu unde e strada, stiu si zona unde e restaurantul care e mentionat drept preferatul ei.
de dimineata am realizat ca de cele mai multe ori am fost la Roma dupa barbati:) si-am hotarit ca ma voi reintoarce curind, pe urmele lui Audrey.
