Tag : kira hagi

despre lenjerie si discretie – PR FORUM

speech PR FORUM – seminar Story doing before story telling 

in PR-ul cultural si de entertainment e o capcana mare: lipsa discretiei.

o regasim si  PR-ul de corporatie sau in cel pentru un brand, dar e mai simpatic si nu se simte nimeni din sala vizat direct, daca vorbim din aceasta perspectiva.

 

Cu tot respectul pentru munca fiecaruia dintre dvs, si a mea, cei mai multi oameni care n-au legatura cu aceasta meserie, cu PR-ul, se gindesc ca e despre cum sa apari in mass media. mai grav este ca si printre cei care lucreaza in aceasta meserie cred ca la asta se rezuma, sa apari in presa.

si nu mai conteaza forma in care apari.

anul trecut prezentam la o alta conferinta o parte din lucrurile pe care le-am creat ca sa promovam concertul VUNK in Orasul Minunilor (a fost vorba de o munca de echipa in care liderul trupei, Cornel Ilie, a venit cu filosofia unui concert si echipa tehnica a pus-o intr-o strategie de comunicare)… era vorba de o comunitate online anonima, cu o miscare sociala, nimeni n-a stiut in primele 3 luni ca in spate sunt niste vedete si-au fost peste 100 de stiri si aparitii la tv doar cu povestile despre niste fapte uimitoare care se intimplau in jurul nostru. si care transformasera Bucurestiul intr-un Oras al Minunilor. plus alte peste 300 de stiri la momentul cind s-a inteles ca era vorba de trupa VUNK.

cineva din industrie mi-a zis atunci, imediat dupa prezentare “da, dar voua v-a fost usor pentru ca era vorba de o trupa si va preia toata lumea, noi avem de vorbit despre produse comerciale si e mai greu”.

imi aduc aminte ca am facut o pauza mare pentru ca mi-am dat seama ca nu intelesese ce facusem in campania respectiva si i-am raspuns “am avut peste 100 de stiri cind nu stia nimeni cine se afla in spate, pentru ca am avut o poveste de spus. pentru ca am comunicat tot timpul faptele bune pe care le-am facut, actiunile educative… n-am pus in nicio stire/ comunicat o poezie, vorbe insirate ca sa fie, fiecare stire a vorbit despre o actiune mica pe care miscarea – brandul despre care vorbeam, Orasul MInunilor – le FACUSE. EXISTAU.

structura acelei campanii a fost exact in identitatea temei conferintei de astazi, story doing before story telling, numai ca… daca suntem onesti si ne uitam in jur, in vremurile fake it till you make it, stim ca multi PRi scriu despre lucruri care nu exista, insira cuvinte ca sa fie si, in disperarea de a livra clientului un raport cu aparitii media, a inceput sa se piarda concentrarea pe a construi  coerent, cu fiecare comunicare, brandul produsului pentru care lucrezi.

apparent, in PR-ul cultural e mai simplu sa vorbesti despre produsul pe care-l promovez pentru ca multora li se pare ca e mai glossy decit o napolitana, de exemplu. doar ca , din ce nisa e mai ingusta, daca nu-ti cunosti foarte bine produsul, daca nu te documentezi si daca nu cauti povestile autentice, nu o sa ajungi niciodata in presa cu o stire despre produsul tau cultural.

sincer, eu nu cred ca exista produs care sa nu ajunga in presa – fara sa fi platit ceva la departamentul media – atita timp cit stie sa ofere content relevant pt publicatia unde vrea sa apara, dar si pentru consumatorii sai. sigur asta se face cu efort, cu documentare, cu oameni care sa inteleaga nu doar structurile unor campanii de PR ci si structura scrierii unui articol.

 

*

anul trecut la festivalul de film Anonimul am avut o oportunitate imensa de PR. Festivalul International de Film Independent Anonimul prezinta pelicule care nu sunt blockbustere, actorii si regizorii nu sunt “glossy”, chiar daca au multe premii internationale. si e , aparent, greu sa-i promovezi.

anul trecut , cum spuneam, am avut o oportunitate speciala. in filmul de deschidere – o pelicula italiana premiata la Cannes cu Monica Bellucci in distributie, in rolul principal era o fetita din Romania, Alexandra Lungu – care in film era italianca.

organizatorii festivalului de film Anonimul au reusit sa o aduca in tara la deschiderea festivalului asa ca pentru mine ca PR a fost aur curat, aveam super unghi de povesti. ca sa poata sa fie preluata in presa, pentru ca era o fetita de care nu auzise nimeni, o fetita absolut obisnuita, am petrecut o zi cu mama ei si cu ea, am aflat povesti din viata ei si am briefuit jurnalistii, le-am dat toate posibilele unghiuri.

ar fi fost foarte simplu sa facem un comunicat de presa si sa insiram cuvinte frumoase despre cum cea mica s-a plimbat pe covorul rosu de la Cannes, dar noi am vrut mai mult de atit si am cautat adevaratele povesti din viata ei pe care le-am prezentat jurnalistilor.

la sfirsit am avut aparitii la toate televiziunile, toate revistele glossy si festivalul a avut o expunere foarte frumoasa. dar nu ne-am indeparatat nicio clipa de la ce era fetita aceea de fapt si n-am pus caruta inaintea boilor. am incercat sa o cunoasca lumea inainte de a o intilni, si i-am ajutat noi sa faca asta.

tot anul trecut la Anonimul a fost un film cu Kira Hagi, fata lui giga hagi. fata e de o modestie incredibila, e si super talentata in actorie (a cistigat o bursa la los angeles si e foarte mindra ca face scoala fara ca tatal ei sa-i plateasca cursurile), dar in romania se lupta cu imaginea de fiica a lui hagi.

pentru mine, ca PR, Kira era din nou o oportunitate pentru comunicarea festivalului internatonal de film independent Anonimul, doar ca parintilor si oamenilor din echipa filmului la care lucrase – filmul se numeste “Bucuresti te iubesc” le era teama ca, fata in fata, cu jurnalistii acestia se vor concentra pe intrebari legate de tatal ei si nu-si doreau asta. ceea ce e si firesc de altfel.

si din nou am mers la esenta, am stat de vorba cu fata, am aflat povesti din viata ei, fapte din viata ei, si-am briefuit jurnalistii. le-am oferit atit de multe informatii interesante pe care sa le abordeze incit nu am avut decit o singura intrebare legata de Gica Hagi la care fata a raspuns simplu, din perspectiva ei de copil care se uita la marele Hagi ca la tatal ei. si-am avut din nou super acoperire in presa pentru ca pina atunci fata nu iesise singura in nicio comunicare.

e putin spus ca am fost cerber cu jurnalistii, ca le-am explicat ca la marile interviuri de afara care sunt regulile jocului in acest caz, dar stiti ce? am lucrat cu cei mai rai jurnalisti de monden in cazul asta si nimeni n-a incalcat regulile.

pt ca daca joci profesionist si-l respecti pe cel din fata ta, si el te respecta.

*

pun pariu ca va ginditi ca e mai simplu in meseria mea pentru ca e cu vedete.

deloc.

cu o vedeta poti sa apari oricind in presa, spuneti fiecare dintre voi, daca o pui in chiloti intr-o fotografie… folosim genetic expresia “o pui in chiloti” pentru stirile trivia, can can… in fapt, aparitiile in presa in chiloti sunt doar o vulgara lipsa a discretiei si o satisfacere pe moment a ego-ului protagonistului.

dar daca esti un comunicator adevarat, daca vrei sa construiesti ceva cu PR-ul pe care-l faci pentru brandul pentru care lucrezi, implici vedeta in niste actiuni si apoi comunici.

si in zona dvs se intilneste , ma iertati, PR despre lenjerie. pentru ca de multe ori, in graba si presiunea de a livra aparitiile media din contract, nu mai construiti adevarate actiuni care sa se descarce in povesti care sa fie spuse presei.

stiu ca m-au invitat sa va povestesc PR-ul Cultural si din industria divertismentului pus in contextul  “a face mai intii, inainte de a povesti si impacheta frumos ca sa fie preluat”, dar lectia cea mai frumoasa pe care am invatat-o in anii de munca pentru festivalul de teatru de la sibiu, pentru festivalul de film anonimul, pentru simpaticii de la trupa VUNK e despre autenticitate si discretie.

cind poti si stii sa faci PR de entertainment fara sa dai stiri cu chiloti si vacante si ai si rezultate, inseamna ca iti ajuti clientul cu adevarat.

stiu sigur ca exista stiri cu lenjerie si in ramurile dvs de activitate. mi-ar placea sa va ginditi mai mult la ele inainte de a le da drumul pe piata.

multumesc

 

26 martie 2015

PR FORUM

3803
bucuresti te iubescBucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

Bucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

ea e o pustoaica intr-o situatie delicata: dupa ce tatal s-a mutat la paris pentru ca are o noua iubita, mama a anuntat-o ca are si ea un iubit care vine la pachet cu 2 copii in casa in care se vor muta impreuna.

el e un tinar caruia ii place sa se plimbe cu bicicleta.

se intilnesc si pe parcursul unei simbete isi arata unul altuia locurile preferate.

in mai putin de 24 de ore se naste si-o iubire.

Bucuresti, te iubesc e un mediu metraj (30 de min) tocmai potrivit pentru o dupa amiaza de duminica. E un fel de Midnight in Paris cu adolescenti si actiune in Micul Paris, adica Bucuresti.

si e cu doi tineri foarte simpatici Kira Hagi (despre care cred ca va fi o mare actrita, am mai scris despre asta aici) si Rares Andrici, un frumusel dupa care vor ofta toate adolescentele si care cred ca va avea si el o frumoasa cariera ca actor.

un film cu care o sa vi se faca dor de Bucurestiul cel frumos (intr-un week end cu soare poate faceti si voi jocul asta cu aratatul locurilor preferate, in doi), un film cu un scenariu tres tres simpa si niste replici foarte dragalase, scenariu scris de Ileana Raducanu (pe care cei mai multi o stiu drept red sef Elle Deco, dar ea e absolventa de scenaristica UNATC.) pliz pliz pliz sa mai scrii scenarii Ileana.

un film cit un episod dintr-un posibil serial. poate ia cineva in calcul sa faca un serial din genul asta de povesti

 

 

1816
kira hagiCum ar fi sa fie altfel?

Cum ar fi sa fie altfel?

aseara am fost la teatru cu copii, dar nu pentru copii.
“Cum ar fi sa fie altfel?” la Teatrul Foarte Mic, un proiect Best Talents – scoala de actorie pentru copii si adulti.

piesa in 7 personaje, construita in actul I cu cite un monolog pentru fiecare personaj, iar in actul II cu scene in 2-3 personaje din texte de referinta (D’ale Carnavalului – cu o minunata Mitza Baston, Romeo si Julieta), e o incurajare pentru a experimenta in viata. dar a fost, indirect, un mesaj si pentru cei de pe scena. pentru copii.

***

m-a uimit concentrarea copiilor care au ramas in personajele lor chiar si cind unii spectatori intirziati le treceau prin fata, cum mi-a placut foarte mult “firescul” lor. sa fii firesc pe scena e destul de complicat, oricit ar parea de simplu la prima vedere.

si mi-a mai placut ca stiau foarte exact ce fac, aveau o relaxare a expunerii textului, semn ca trecuse prin ei, il interiorizasera.

atentie! vorbim de copii intre 10 si 16 ani, cu doua exceptii ; o tinara de 20 de ani si un tinar de 21.

au fost minunati toti copiii si as vrea sa-i felicit, dar am o mentiune speciala pentru una dintre fetite: Kira (15 ani)

in actul I a jucat fata nabadaioasa din a X-a care-i joaca pe degete in bar pe tatii colegilor ei, care se confrunta cu profesorii si care spune – uitindu-se aspru in ochii adultilor – “eu sunt colega de banca a fiicei dvs, colega nebuna”

partea asta de monolog cu “colega de banca”, Kira a spus-o uitindu-se in ochii mei, cu hotarire, cu putere si cu obraznicie.

eram in primul rind de spectatori, habar n-am de ce m-a ales pe mine, dar era f f credibila cind isi spunea replicile.
m-am gindit ca are curajul acesta pentru ca e o fata care are incredere in ea, pentru ca stiam ca provine dintr-o familie in casa careia au fost prezente nume mari ale Romaniei.

in actul 2 a fost Julieta, fragila si delicata, o cu totul alta persoana, minunata din nou, dar in alt registru. insa abia la aplauzele de final mi-am dat seama cit de gresit am judecat-o.

la final, Kira nu se uita la nimeni din public, inainta tinindu-se de mina cu colegii ei si cu privirea undeva la picioarele scaunelor din fata, imbujorata si o fragilitate care arata o mare timiditate.
abia atunci am inteles ca ea nu era deloc ca fata fatala care ma confruntase cu forta de pe scena si le-am spus parintilor ei: “aveti o mare problema- aveti o actrita!”

***
Sper din tot sufletul ca tinara Kira Hagi sa faca actorie mai departe, pentru ca am recunoscut in ora aceea de la Teatrul Foarte Mic ceva ce am vazut la multi mari actori: o timiditate teribila in viata reala care se transforma pe scena intr-o forta incredibila.

si mai sper sa aiba puterea sa nu -i asculte pe cei care vor comenta “s-a facut si fata lui Gheorghe Hagi actrita” si sa aiba rabdarea sa -i lase pe toti sa se convinga singuri de talentul ei. si sa munceasca mult, cu disciplina, care stiu ca e parte din viata familiei ei.

peste 10 ani imi doresc foarte mult sa ma duc sa fac un interviu cu Kira Hagi, dupa un premiu mare de interpretare pe care il va fi luat, si sa-i spun: habar n-ai, dar la premiera de la “Cum ar fi sa fie altfel?”, o jumatate de monolog mi-ai spus-o mie. si-am pariat pe tine in seara aia ca o sa fii o mare actrita.

***
Best talents este un proiect facut cu mare suflet de Ileana Raducanu (redactor sef Elle Decoration), proiect care urmareste educarea copiilor si formarea caracterelor lor prin teatru. din seria de copii pe care am vazut-o aseara (si care lucreaza de 2 luni) unul dintre copii – Bogdan Dimache – a jucat deja in filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci; iar schimbarile in temperamentele copiilor sunt remarcabile: li s-a redus timiditatea, sunt mai sociabili, au performante mai bune la scoala.

profesorul de actorie al copiilor este FILIP RISTOVSKI RISIO, un macedonean mai roman decit multi romani pe care-l vedeti in Mercutio(Romeo & Julieta – teatrul de Opereta). mi-a placut atit de mult cum a lucrat cu copiii si cit de firesti erau, incit ma gindesc sa ma inscriu si eu la cursurile lui (au si grupa de adulti) – n-are cum sa-mi strice ceva firesc si relaxare in conversatiile publice.

***
si da, am verificat: in viata de dincolo de scena, Kira Hagi este foarte timida.
si nu e o intimplare ca am remarcat-o eu. si Cristi China care se afla un rind mai in spate, impreuna cu Alecu – Micul Print de la Odeon – a simtit ca asta mica iese in evidenta dintre toti

Kira Hagi si Luca Nicolaescu in Romeo si Julieta:)

Multumesc frumos Sorana Savu si Ileana Raducanu pentru invitatie

2274
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!