Tag : Lynne Tolley

casa vechesi daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

si daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

spun si cred ca cele mai importante lucruri din viata sunt amintirile.

ca trebuie sa ne traim visurile si sa ne experimentam dorintele ca sa avem amintiri.

mai spun ca, atunci cind plecam, nu luam cu noi nimic din toate bunurile strinse si ca plecam cu amintirile noastre.

doar ca in ultima vreme – de la interviul cu Lynne Tolley, mai exact – ma gindesc ca e posibil sa nu plecam nici cu amintirile noastre.

***

m-am gindit zilele astea care au fost orasele din lume prin care m-am plimbat; stiu in teorie ca, exceptind america latina si asia, am vizitat cam tot, dar n-am stiut sa le mai pun pe lista, unul sub celalalt, numele oraselor prin care am fost.

nu mai stiu de multa vreme multe dintre lucrurile pe care le-am trait – in copilarie, in adolescenta sau cind am plecat pe cont propriu prin viata.

de la un parfum sau un cuvint, de la un peisaj sau un chip de om, ies de prin cutiute secrete – din cind in cind – lucruri despre care nici nu mai stiam ca exista in mintea mea.

***

sunt dintre “calatori”, nu-mi place sa prind radacini: nu mi-am cumparat casa, nu mi-am luat masina – ca sa nu fac rate la vreo banca; in general, n-am facut nimic in viata care sa ma lege – mult timp, sau pentru totdeauna – de ceva sau cineva.

Lynne Tolley cea care mi-a dat, involuntar, acest exercitiu de analiza, pastreaza din fiecare oras in care merge  – si calatoreste imens -un album cu fotografii si scrie intr-un jurnal , zilnic, ce-a facut si cu cine s-a intilnit. pentru vremurile cind nu-si va mai aduce aminte si nici nu va mai putea calatori.

ieri ma gindeam ca am pierdut cursa asta, ca daca ma apuc acum de scris intr-un jurnal n-am sa mai stiu sa spun multe dintre lucrurile care mi s-au intimplat. de dimineata, dupa o zi in care – pentru ca n-am putut nota nimic din ceea ce vedeam unde faceam reporting – am tinut minte zeci , daca nu sute de detalii care urmeaza a fi descarcate acum pe hirtie, mi-am dat seama ca si cind nu imi voi mai putea aminti ce am trait, lucrurile si intimplarile acelea vor fi cu mine: pentru ca m-au facut ceea ce sunt. ceea ce voi deveni.

si-apoi, pentru ca asa mi se intimpla mie mereu – se aliniaza cumva planetele cu gindurile mele, am deschis facebook-ul si am gasit asta via Andreea Hanganu: o campanie cu amintiri despre Craciun pentru a atrage atentia asupra uneia dintre cele mai dese intilnite maladii – dementa.

Imagine how frightening it would be to lose your memory. 800,000 people in the UK live with dementia, and this is set to rise to 1m by 2015.
This tumblr brings together thoughts on Christmas and memory, and is part of the Prime Minister’s awareness raising campaign on dementia.
Get involved and tweet us your favourite memory by writing them on a piece of paper, taking a photo and tweeting us using the hashtag #xmas2remember

 

sa cititi aici Xmas to Remember povesti minunate despre Craciun.

inutil sa va spun ca mi-ar fi placut ca si politicienii nostri sa aiba asemenea preocupari.

1464
BoardingHouseLynne Tolley – cum poti sa schimbi lumea dintr-un orasel cu 600 de locuitori

Lynne Tolley – cum poti sa schimbi lumea dintr-un orasel cu 600 de locuitori

In fiecare vineri, in oraselul Lynchburg din Statul Tennessee, Lynne Tolley sta intr-un birou cu trei pahare de whiskey in fata, numerotate de la 1 la 3. Lynne e o doamna respectabila, nascuta si crescuta alaturi de ceilalti 599 de locuitori ai orasului Lynchburg, un oras cu un singur drum principal si un singur semafor.

In birou are ritualul ei: acopera primul pahar, il roteste, apoi incearca sa-i simta aroma; ia o inghititura, plimba whiskey-ul prin toata gura si-l scuipa. Bea apa.
Face acelasi lucru cu fiecare dintre cele trei pahare sub privirile colegilor si daca gaseste vreo diferenta intre gustul bauturii de la un pahar la altul toata lumea se ingrijoreaza.

Lynne Tolley este degustator de whiskey, e stra stra nepoata lui Jack Daniel, domnul care da numele whiskey-ului celebru in lumea intreaga si e una dintre persoanele care are in grija pastrarea aceluiasi gust al bauturii de la an la an, de la o recolta la alta.

***
“Daca ar fi trait astazi Jack Daniel ar fi fost foarte mindru de ceea ce fac oamenii din orasul lui”, mi-a spus Lynne asezata comod pe o canapea de piele intr-o mansarda cocheta din Bucuresti.

Avea un accent delicios, postura si silueta unei balerine – cu spatele drept si picioarele frumos aliniate. O doamna ca ea nu poate fi intrebata despre virsta, dar am inteles cumva ca are peste 50 de ani, chiar daca chipul – fara interventii chirugicale – arata tinar. Si stralucitor.

“Bine, Jack Daniel ar fi si foarte surprins pentru ca acest whiskey fabricat in Tennesse este in Romania… Doamne, Dumnezeule, probabil ca nici nu stia de existenta unei tari pe nume Romania in 1911 cind a murit.”, a inceput Lynne sa rida.

Povestea ei, ca si a unchiului celebru, ar putea fi oricind un subiect de roman, dar Lynne isi traieste viata cu modestie, notindu-si zilnic intr-un jurnal intimplarile extraordinare prin care trece, locurile minunate pe care le viziteaza, nu pentru o carte sau un film, ci pentru vremurile cind nu va mai putea calatori. Are si o colectie de carti cu fotografii din toate locurile in care a fost, tot pentru vremea amintirilor, desi cei mai multi dintre vecinii ei au colectii cu editiile speciale Jack Daniels. Asa e ea, a fost intotdeauna diferita de restul lumii si nu i-a fost teama ca va fi judecata.

***

Intr-o epoca in care cei mai multi incercam sa ajungem in marile orase – industriale, moderne – ca sa putem avea o viata plina, ba chiar sa facem ceva care, speram noi, “sa schimbe lumea”, sa lase o urma a existentei noastre, Lynne a ales sa traiasca in oraselul din Tennessee si, cu priceperea ei, sa ajute la realizarea unui produs care ajunge in toata lumea. La fel fac alti 375 de locuitori din Lynchburg, asa ca ei i se pare firesc. E o traditie de familie.

Cum i se parea a fi in traditia familiei faptul ca nu se va casatori. Treceau anii si Lynne nu gasea pe nimeni cu care sa simta ca poate sa -si petreaca viata pina la capat. A avut sute de blind date-uri, prietenii si rudele au tot incercat sa -i prezinte pe cite cineva, dar ea raminea tot celibatara.

“Ma obisnuisem cu gindul ca seman cu Jack Daniel pentru ca nici el nu a fost casatorit vreodata. El locuia intr-o casa impreuna cu una dintre surorile lui si sotul acesteia. Jack venea dintr-o familie cu 13 copii, asa ca a avut multi nepoti. Era un om caruia ii placea sa socializeze, a fost singurul care a avut o sala de bal acasa, o imensa sala de bal cu draperii de catifea rosie si pianina, dar nu s-a casatorit niciodata. Credeam ca sunt ca el. Am o viata fericita, calatoresc mult, am un frate care are deja doi nepoti, deci am o familie. Nu mi-a fost niciodata frica de singuratate.”

Un prieten a rugat-o sa mai accepte un ultim blind date si, pentru ca-l stia pe fratele celui pe care urma sa-l intilneasca, a acceptat. “Era frumusel fratele, asa ca m-am gindit ca nu poate sa fie dezatruoasa o singura intilnire, dar… incredibil, a fost ceva aproape instant. Ne-am placut din prima clipa. Bine, l-am facut sa treaca prin 5 ani de intilniri pina cind m-am hotarit sa ne casatorim. El era hotarit cam dupa un an de cind ne-am cunoscut, dar mie mi-era foarte frica de casnicie – am vazut atitea cupluri care au sfirsit prost un mariaj. Locuia in Nashville care e capitala statutului nostru si i-am spus ca daca vrea sa ne casatorim, trebuie sa se mute in orasul meu mic.”

E casatorita de citiva ani si vorbeste despre sotul ei cu entuziasmul unei adolescente, dar si cu intelepciunea unei femei mature “Calatoreste cu mine doar in locurile in care poate sa joace golf pentru ca asta e pasiunea lui. O respect si, in restul timpului, calatoresc singura.”

***

Lynne a creat o bautura calda pe baza de whiskey – Winter Jack – care e ca o poveste la gura sobei intr-o seara de iarna: are suc de mere, scortisoara, cuisoare desigur Jack Daniel’s si ceva ingrediente magice pe care nu le spune.

Inainte de a fi degustator de whiskey, Lynne a fost nutritionist asa ca e o abila minuitoare a ingredientelor, iar simplitatea ei si felul in care crede si promoveaza lucrurile mici care fac diferente mari, am simtit-o si cind am vorbit despre mincare.

“Stii , eu nu cred ca daca gatesti cu dragoste o sa-ti iasa mincarea mai buna. O mincare buna are legatura cu ingredientele pe care le pui in ea”, i-am spus din experienta mea de bucatareasa nu foarte talentata.
.
“Da, dar recunoaste, cind gatesti pentru cineva pe care-l iubesti iti iase mincarea mai buna”, mi-a replicat rizind.

Lynne gateste zilnic doua meniuri: pentru mama sa care are 95 de ani si are nevoie de un regim special, dar si pentru ea si sotul ei. In fiecare week end prepara dulciuri pentru ca e o mare iubitoare de ciocolata. De fapt, una dintre amintirile cele mai dragi din copilarie, e cea cu mama in bucatarie pregatind un “angel cake”, un fel de pandispan cu alune si/sau ciocolata.

“Care e ingredientul magic cu care poti salva cele mai multe dintre mincaruri?”, am incercat sa aflu unul dintre secretele ei.

“Sarea. Imi place sa maninc sarat desi nu e bine pentru inima si incerc sa ma ponderez, dar cartofi prajiti cu sare sau un gratar…mmmm.”

Crede ca secretul siluetei ei de invidiat e faptul ca bucatareste, pentru ca altfel nu face niciun fel de sport si pe oriunde calatoreste ii place sa incerce toate mincarurile locale.

“Sunt aventuroasa”, ride din nou in cascada Lynne. “Am mincat sarmale chiar ieri si mi-au placut foarte mult.”

*

Multa vreme dupa ce m-am despartit de Lynne m-am gindit ca poate fi un bun subiect de roman, ca multe femei si-ar dori sa aiba o viata ca a ei – sa calatoreasca prin toata lumea, sa faca lucruri apreciate pe tot globul, desi locuiesc intr-un orasel cu o populatie mai mica decit locuitorii din 10 blocuri din Titan, sau sa-si gaseasca marea iubire cind nu se mai asteapta.

Cind o aveam in fata, ii simteam insa optimismul si exercitiul de a se bucura de orice i se intimpla, grija de a pastra momentele frumoase si pentru vremurile cind nu vor mai fi, asa ca am intrebat-o: “Cind ti-e greu, cum te remontezi? Ce-ti spui ca sa poti sa mergi mai departe? Pentru ca nu se poate sa nu fi avut si momente grele in viata”.

“Miine o sa fie mai bine. Traieste ziua de astazi, treci peste ea cum poti. Miine o sa fie mai bine.
Tata a murit cind aveam 21 de ani. Eram fata tatii si cind a murit – a fost un cancer neasteptat – pur si simplu am fost distrusa. De fapt, cred ca niciodata nu am putut sa trec peste asta, dar mi-am spus si imi spun in fiecare zi: miine o sa fie mai bine, traieste ziua de azi.”

Cu o zi inainte de intilnirea noastra fusese ceata, atunci era insa soare. Avea in plan sa descopere Bucurestiul.

Lynne Tolley a venit in Romania ca sa lanseze Winter Jack, o bautura calda pe baza de whiskey – are 30% din compozitie whiskey restul sunt suc de mere, scortisoara, cuisoare; ingredinte care va vor aminti de povestile spuse la gura sobei. Ca povestea ei.

4978
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!