Tag : marcel iures

Aleea-Celebritatilor-Sebastian-Marcovici-23 wevFITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

FITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

Stiu ca pentru cei mai multi FITS 2017 inseamna ”anul cand l-am vazut pe Barshnikov de aproape” (in unele cazuri si ”anul cand an facut check in in sala de spectacol sa stie lumea ca am fost acolo), dar eu pastrez dincolo de aceasta intalnire cu un spectacol greu de purtat alte cateva imagini cu romani care schimba pas cu pas lumea artelor din Romania prin efortul lor constant si, sunt sigura, imens.

  1. Marcel Iures intr-o zi in care a avut – conferinta despre teatru, conferinta despre film, o intalnire cu presa si o prezenta la o ceremonie in care i se atribuia o stea pe Aleea Celebritatilor. Pentru o persoana cu caracterul domnului Iures, viata ar fi fost mai usoara cu dublu orelor din aceste intalniri transformate in munca intensa pe platourile de filmare. Domnul Iures nu e o persoana careia sa-i placa sa vorbeasca depre sine si cu toate astea, sub farmecul Irinei Margareta Nistor a povestit despre regretele neparticiparii la cateva filme ale regizorilor romani. Printre ei Mircea Veroiu si Silviu Purcarete. De fiecare data a fost vorba, in luarea deciziei, despre a pune in balanta productiile exact pregatite la Hollywood cu pregatirile cu aroma balcanica.

A fost in regretul exprimat public o frumoasa lectie: uneori trebuie sa lasi putin si de la tine ca sa ai o experienta cu un om a carui munca o admiri, mai ales in lumea filmului romanesc unde totul se realizeaza plecand de la prietenie, nu de la bani.

Putin mai tarziu in aceeasi intalnire, domnul Iures a povestit cum le-a sugerat producatorilor HBO pentru serialul IN deriva sa-l ia pe domnul Rebengiuc intr-unul din rolurile principale. Si cum domnul Rebengiuc a facut pentru prima data un serial, aducand rigoarea dansului de a invata tot textul – zeci de pagini – de la o zi la alta de filmare. Atunci, Marcel Iures a incercat sa-i faca viata mai usoara domnului Rebengiuc si a renuntat la programul sau de filmare, alegand varianta hardcore – cu filmari zilnice (deci si text mult invatat peste noapte) pentru ca domnul Rebengiuc sa aiba cate o zi pauza intre filmarile sale.

Un exemplu discret de generozitate intre actorii mari.

(celebrarea domnului Marcel Iures la aceasta editie FITS s-a facut cu suportul Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al Festivalului de Teatru de la Sibiu si un sustinator constant al teatrului ACT – teatru creat de Marcel Iures, primul teatru independent aparut in Ro post revolutia din 1989)

 

  1. Ada Solomon, venita prima data la FITS, ca invitata la o conferinta care era in deschiderea filmului Tony Erdmann, povestind despre regretul ca Romania n-a fost mentionata pe genericul filmului care a mers al Oscar pentru ca … n-a primit finantare de la CNC.

Tot Ada povestind despre coproductiile la care a muncit cu relaxarea mentionarii unor nume mari de producatori la care adauga natural – ”ne leaga o amicitie pentru ca am participat la x seminar au workshop”. Sau ” e prieten cu Corneliu Porumboiu pentru ca s-au intalnit la Cannes…”.

Ascultand-o am realizat inca o data cat de mare e prapastia intre generatia lor de cineasti (care citesc, merg la festivaluri, invata pe la workshop-uri – indiferent de rezultatele lor precedente) si generatia care a contestat legea cinematografiei ( o generatie autosuficienta, cu teama de orice competitie reala).

(pentru cei care o stiu pe Ada Solomon doar din ipostaza de prodcator de film, o precizare: Ada vede foarte mult teatru, de stat au independent, merge si la spectacolele de dans si cred ca e unul dintre oamenii cei mai la curent cu zona de arta expozitionala din Romania. Ramane un mister cum reuseste sa-si faca timp pentru toate, dar o poti zari adesea printre spectatori la teatru)

 

  1. Gigi Caciuleanu la o intalnire cu presa, alaturi de echipa sa de la Emoji, vorbind despre visul sau actual ”sa remontez doua dintre spectacolele mele de la inceputul carierei si sa le joc pe toate in serie intr-un teatru din Bucuresti, in fiecare zi altul, timp de 2 saptamani”. Si bucuria tinerilor din trupa sa care stiu cat de mult au evoluat lucrand alaturi de maestrul Caciuleanu.

Plus o poveste amuzanta dintr-o noapte de la FITS cand domnul Caciuleanu a fost recunoscut de un barbat care facea curat in Piata Mare ”Va stiuuu, ati fost alaturi de Andreea Marin la emisiune”.

Nu va incruntati la asta, mi se pare genial ca intr-o lume in care prea putini oameni merg sa vada dans, un coregraf (nu un balerin) roman e recunoscut pe strada de compatriotii sai. Cum mi se mai pare minunat ca domnul Caciuleanu (impreuna cu producatorul sau, Valerian Mares) a avut capacitatea si puterea de negociere pentru a –si pune amprenta creatiilor sale pentru cateva minute la televiziune in fata a catorva milioane de spectatori.

 Emoji – un spectacol care reinterpreteaza codurile verbale ale tinerilor – va pleca intr-un turneu national care va avea dupa fiecare reprezentatie intalniri cu liceeni si elevi. Faptul ca dansul ajunge prin aceasta forma in scoli e absolut incredibil pentru Romania.

*

Si-o remarca dincolo de orice spectacol de teatru, dans sau alta exprimare artistica. o remarca despre o exprimare a demnitatii si respectului.

Voi pastra in minte imaginea Presedintelui Iohannis alaturi de sotia sa asteptandu-i in fata teatrului Radu Stanca pe invitatii lor speciali, premierul Luxemburgului – Xavier Bettel si sotul acestuia. Plus imbratisarile naturale cand s-au intalnit inainte de a intra in teatru pentru a vedea impreuna o piesa lucrata cu regizor din Luxemburg si echipa de actori din Sibiu.

A fost in gestul acesta al asteptarii in strada si al imbratisarilor un foarte frumos mesaj despre normalitate si diversitate. Sigur ca protocolul spunea ca presedintele putea sa-l intampine pe premier si in holul teatrului, mai ales ca ploua usor,  dar in contextul dezbaterilor din Romania dintre coalitia pentru familie si restul lumii, acest gest e de o diplomatie si o validare care vorbesc despre un caracter foarte frumos.

Mi-a placut mult mult de presedintele nostru si de sotia dumnealui pentru ca au facut gestul acesta minunat.

*

Cover foto Sebastian Marcovici

Ma aflu la Sibiu la invitatia Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al festivalului.

Bazavan

3731
brazucao minunata lectie de parenting: munca pentru o minge

o minunata lectie de parenting: munca pentru o minge

O poveste despre parenting. Faptele.

Radu are 9 ani, face scrima, e talentat, a luat si premii, e ambitios si a  invatat de la antrenamentele de sport ca trebuie sa muncesti ca sa ai succes.

Parintii lui sunt oameni cu cariere frumoase care pot sa-i ofere orice isi doreste, doar ca prefera ca, in loc sa-l rasfete, sa-l invete valoarea muncii si a banului.

Radu isi doreste foarte mult o minge de fotbal care costa citeva sute de lei (mai exact o minge Adidas, Brazuca, mingea oficiala de la campionatul mondial care tocmai s-a incheiat).
N-ar fi o problema pentru tatal lui sa i-o cumpere, dar i-a propus ca, pentru minge, sa faca o fapta buna, sa ajute pe cineva, sa “munceasca” cum poate el undeva.

Cum tatal  lui este Tiberiu Mercurian, cel care scria aici despre plasarea inteligenta de produse in piesele de teatru si e  unul dintre putinii oameni care fac sales pentru cultura & sport  (adica isi pune curajul si perseverenta in cautarea sponsorilor), iar printre clientii lui se afla Festivalul International de Teatru de la Sibiu sau Festivalul de teatru independent de orice- Undercloud,  Radu a mers citeva zile la Undercloud sa ajute cu ce poate el.

Va avea din partea tatalul lui un fee zilnic, pentru cite zile ajuta, iar la sfirsit va fi evaluat de membrii adulti ai echipei din care face parte si, daca primeste note bune, mai primeste o suma de la tatal sau. Suficient cit sa-si ia singur mingea pe care si-o doreste.

Chris Simion (directorul festivalului) si Carla Teaha (directorul executiv) s-au gindit sa-i dea un”job” foarte special: a fost cel care a anuntat inaintea fiecarei piese ca spectatorii trebuie sa-si inchida telefoanele mobile.

*

L-am vazut pe Radu in fiecare seara urcind pe scena sa-si spuna monologul: “Buna seara. Sunt Radu si in calitate de voluntar, va rog sa va verificati telefoanele mobile daca sunt puse pe silent. va multumesc si va doresc vizionare placuta.” Fara nicio exceptie, in fiecare seara toata lumea l-a ascultat cu atentie si l-a aplaudat generos.

In prima zi a spus textul citindu-l de pe o coala mare, cu vocea usor tremurinda; avea emotii. Aseara in penultima zi de festival a vorbit fara microfon cu voce super puternica la un spectacol in aer liber. Intre aceste doua “performante” in spatiu public, Radu a prins curaj, incredere, si-a facut prieteni noi (l-am vazut salutindu-se in sala cu spectatori pe care-i revedea la show-uri pentru ca erau fani de teatru) si-a asistat la multe spectacole fiind barometrul perfect pentru “burtile” din spectacole.

***

P.S. Sunt foarte mindra ca ma pot numara printre prietenii lui Tiberiu Mercurian, desi il mai necajesc din cind in cind :), pentru ca e un om tare fain (are educatie germana,apropo). Imi place foarte mult felul in care a decis sa-l ajute pe fiul lui sa aiba mingea pe care si-o doreste, cum imi place felul in care are incredere in copiii lui (aveau voie sa se joace oriunde in raza lui de actiune in curtea de la MTR, dar daca se auzea un anume semnal sonor prin care-i chema, un semnal cunoscut doar de ei, apareau amindoi – Radu mai are o sora mai mica – in citeva clipe linga tatal lor)

fotocover shutterstock

2543

fiecare spectacol e o poveste – FITS 2014 actorii din Viata fara cash

Vineri. 13 iunie.
Mai sunt citeva minute pina cind incepe “Pai…despre ce vorbim noi aici?”, prima reprezentatie din Festivalul International de teatru de la Sibiu in care Marcel Iures e Moromete, iar George Mihaita e Cocosila.
Spectacolul are loc in sala de sport a liceului Octavian Goga, pe teren au fost puse gradene, iar scena seamana cu spatiul de la Teatrul Act, unde a fost montata piesa.

In culise, imbracati in haine care amintesc de Grecia Antica, rochii lungi invalurite in cordoane grele, o fata si un baiat repeta un text. Desculti. Trebuie sa-i interpreteze pe Hemon si Antigona, intr-o sceneta care aduce publicitatea traditionala in spatiul teatral: promoveaza un nou program Raiffeisen, Viata fara cash.

Momentul lor are un minut, dar s-au pregatit doua zile pentru el, au fost verifcati de doi profesori si, desi e ora 18.00, ora la care ar trebui sa inceapa spectacolul, continua sa repete in timp ce isi trag de hainele care par ca le vin bine. Ca sa faca un gest, oricare, sa mai descarce din energie.

Stiu ca vor juca in fata lui Iures si a lui Mihaita si mai stiu ca vor juca in fata doamnei de la Raiffeisen care le-a oferit job-ul.

Pentru baiat, Iustinian Turcu, sunt primii bani pe care-i obtine ca actor, primul lui job platit in meseria in care vrea sa faca pasi mari. Banii ii va pune deoparte si, cu bursa pe care o ia la sfirsitul semestrului, o sa se duca acasa la Galati, unde locuieste mama lui. Tata a murit in urma cu citiva ani, iar sora lui mai mare munceste in Anglia si-l mai ajuta din cind in cind cu bani pentru micile lui distractii de student care sta in camin. Are in plan sa stea si citeva zile la Bucuresti unde e si nunta unui prieten. Acum munceste pentru darul de nunta.

Fata , Gabriela Parliteanu, si-a cistigat primii bani din teatru inca din clasa X-a, cind a inceput sa joace la Braila in Omul perna, in regia lui Radu Afrim.

Sunt amindoi in anul I la actorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si, in citeva clipe, vor fi pe scena la FITS in fata a 400 de spectatori.
*

Gabriela Parliteanu a intrat prima la actorie in Sibiu dupa ce a fost respinsa la UNATC si-a cazut intr-o lunga depresie. A picat la Bucuresti pentru ca … avea spectacol la Braila si nu s-a putut face o ajustare de program de nicio parte. Si-a respectat contractul,a ratat admiterea , dar a dat la alta facultate ( Istoria Artei) si si-a vazut mai departe de viata si de piesele in care juca la Braila.

Avea experienta de scena, juca inca din clasa a X-a pe scena din orasul ei natal, acolo unde tinerii merg la teatru ca si cum ar merge la biserica, cu religiozitate in fiecare week end, dar s-a gindit ca daca o comisie a decis ca nu e sa fie actrita, e mai bine sa faca altceva ca sa nu piarda timpul. A primit insa un telefon de la seful catedrei de la Sibiu care a anuntat-o ca universitatea lor are si sesiune de toamna.

La aceasta editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, impreuna cu Iustinian a urcat pe scenele principale de 4 ori, ea -pentru ca are ceva special – a mai urcat inca o data: israelienii din DecaDance au ales-o din public sa danseze cu ei pe scena.

Era printre dansatori, se misca frumos in aplauzele multimii si tot ce avea in minte era “e si Lev Dodin in sala, ce ma fac?” (regizorul rus, Lev Dodin, a fost unul dintre cei mai importanti invitati ai festivalului)
*

Viata leaga lucrurile intr-un fel cum nici nu te astepti.

Gabriela si Iustinian si-au facut botezul in Festivalul International de Teatru de la Sibiu, chiar daca ei inca nu sunt constienti de exercitiul greu pe care l-au dus la capat. (sunt singurii studenti din anul 1 care au fost pe scena in aceasta editie de Festival.) Au facut-o printr-un job oferit de Raiffeisen .

Raiffeisen , care are un program foarte coerent si bine asezat in a sustine teatrul in Ro , este partener al piesei de la Act , “Pai despre ce vorbim noi aici”, a fost unul dintre partenerii principali ai aceste editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu si i-a oferit o stea pe Aleea Celebritatilor lui… Lev Dodin.

Gabriela ma urmareste pe facebook de mai bine de 4 ani (dupa un articol despre teatru pe care l-a gasit undeva, nu mai stie unde), dar n-as fi intinit-o si nici n-as fi stiut nimic din povestea ei, daca Elena Baidan (responsabila pentru proiecte culturale din partea Raiffeisen) nu m-ar fi sunat intr-o zi si nu mi-ar fi zis: “sa-i cauti pe copiii care joaca in scenetele noastre, nu-i cunosc, dar cred ca e o poveste acolo”.

*
La ora 18 si 12 min, vineri 13 iunie, Gabriela si Iustinian, studenti in anul I, actorie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, au jucat in fata lui Marcel Iures si a lui George Mihaita. La propriu. Pentru ca protagonistii piesei “Pai… despre ce vorbim noi aici” au intrat dupa ei.

In sala, in rindul 1, s-a aflat Elena Baidan de la Raiffeisen, cea care le-a oferit job-urile de care isi vor aminti multa vreme.

Ii puteti vedea mai jos pe Gabriela si Iustinian in sceneta lor despre noul program “Viata fara cash” al Raiffeisen Bank Romania.

4028
PAI DESPRE CE VORBIM NOI AICI DOMNULE©Sebastian Marcovici13062014 (17)FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

FITS: unul dintre domnii mei preferati – Sebastian Marcovici

Sebastian Marcovici e de multi ani fotograful oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu si cred ca e unul dintre cei mai buni fotografi de spectacol pe care-i are Romania.

E foarte greu sa faci fotografie de spectacol – sa poti sa surprizi viata dintr-un spectacol. Si e si mai greu sa faci fotografie de spectacol cind te uiti pentru prima data la un show si sa faci in citeva clipe trecerea de la ce simti, la ce poti sa arati celorlalti din ce ai simtit tu, folosindu-te de fotografie.

*

De doi ani de cind lucrez pentru comunicarea online a festivalului , in fiecare zi de FITS imi incep munca analizind fotografiile lui. In functie de ce imi trimite, imi fac planurile de comunicare pentru Facebook, site-uri sau bloguri. Viata m-a invatat ca fotografiile lui (pentru ca mai sunt si alti fotografi in festival) scoreaza cel mai bine la public – iau cele mai multe share-uri, like-uri etc, asa ca – intr-un mod egoist desigur – la show-urile pe care eu le iubesc ma uit prin sala sa vad daca el va face fotografiile ca sa stiu daca o sa va conving si pe voi , cei care n-ati fost acolo, ca a fost super spectacol.

*

aseara pentru prima data de cind muncim 10 zile pe an in acelasi proiect, am stat linga el la un spectacol. (“Pai… despre ce vorbim noi aici”, despre care am scris aici🙂 ) si pentru prima data am inteles cum lucreaza.

are obiectivele intinse linga el, urmareste actiunea si anticipeaza miscarea personajelor. apoi, pentru ca e si spectator in acelasi timp si merge cu mintea si cu sufletul cu personajele, incearca sa le transmita starea.

in spectacolul de aseara Moromete (Marce Iures) era foarte suparat pe fiii lui – pe care-i considera morti pentru ca-l parasisera. am vazut cind Sebastian a facut fotografia de mai jos. s-a uitat cum domnul Iures a facut ceva pasi in spate, a ridicat aparatul vazind ca s-a  schimbat lumina pe personaj si-a declansat. s-a uitat sa vada daca e clar chipul. apoi a respirat adinc.

stia ca are un cadru bun.

stiam si eu de aseara, pentru ca am tras cu ochiul fara sa ma vada, ca o sa primesc  una dintre cele mai puternice fotografii din tot festivalul… pentru ca dl Iures se simte in poveste, dar nu e el. ACOLO e doar MOROMETE, cu tristetea lui.

si e o imagine iconica.

 

 

ce nu stiam era ca surprinsese si momentul emotionant al imbratisarii celor doi actori, cind domnul Iures avea lacrimi in ochi. fotografia care coperta acestui articol.

puteti vedea mai multe fotografii facute de Sebastian Marcovici pe pagina de facebook a festivalului sau in centrul Sibiului pentru ca e o expozitie cu fotografii realizate de el de la editiile trecute. mi-a promis ca-si face o fotografie cu mine, linga cadrul meu preferat din expozitie asa ca o sa vi-l arat si pe el curind.

 

altfel, daca aveti nevoie de fotografii de spectacol facute de cineva care simte si intelege ce se petrece pe o scena, il gasiti aici

 

1814
PAI DESPRE CE VORBIM NOI AICI DOMNULE©Sebastian Marcovici13062014 (8)FITS 2014: Pai… despre ce vorbim noi aici?

FITS 2014: Pai… despre ce vorbim noi aici?

e o secventa in piesa “Pai… despre ce vorbim noi aici” (dramatizare dupa Morometii, de Catalin Stefanescu, in regia lui Alexandru Dabija) in care Moromete ( Marcel Iures) umbla in fosta lada de zestre a fiicelor lui si scoate un sac plin cu fotografii inramate in marmura, in suporturi ovale, ca pentru morminte.

sunt multe rame (peste 20) si Moromete le imprastie nervos pe jos. vezi ca in fotografii chipurile se repeta si ca sunt 3 chipuri de femei de virste diferite si patru chipuri de barbati. Moromete aseaza cite o fotografie, rind pe rind in locuri speciale ale casei in incercarea de a reconstitui un moment care l-a marcat. Ramele cu Catrina (nevasta) si cele doua fete (ilinca si Tita) sunt asezate linga lada cu zestre. Paraschiv si Nila sunt linga pat.

Moromete si prietenul lui Cocosila (George Mihaita) incep sa-si aminteasca disputa dintre tata si fiii lui, care vor sa nu mai munceasca si sa nu le mai protejeze pe femeile casei.

Cocosila – care a ascultat de multe ori povestea – interpreteaza rolurile femeilor si ale copiilor, intr-un ping pong al memoriei. Moromete da replicile care au fost atunci, dar spune si ce n-a putut spune.

e o secventa incredibil de puternica si arata talentul actoricesc al celor doi (e minunat sa-l vezi pe domnul Mihaita jucind drama, cind toti il asociaza cu comedia): spectatorii stiu ca au doi barbati in fata, dar in mintea lor au 3 femei si 4 barbati, toti certindu-se pe viata si pe moarte pentru o bucata de pamint.

si fiecare spectator ofteaza sau zimbeste la replicile pe care le aude, e parte din poveste si realizeaza inca o data, ca istoria se repeta la nesfirsit: parintii cred ca au facut totul pentru copiii lor, copiii se razvratesc si pleaca.

*

Aseara in mod exceptional titlul piesei “Pai …despre ce vorbim noi aici?” a avut mai multe semnificatii.
sigur ca a fost vorba despre Morometii, dar fiecare dintre cei de pe scena, sau din sala, daca ar fi raspuns la intrebarea “despre ce vorbim noi aici” doar pentru sine, fara sa o faca in spatiul public, ar fi recunoscut ca a fost putin si despre parintii sau copiii lor.

la finalul piesei, Moromete redevenit Marcel Iures l-a imbratisat pe George Mihaita. si-a fost in gestul ala o asa de mare incarcatura incit spectatorii au stiut ca piesa a fost si despre dinsii – ca parinti si copii.

in plus, pentru ca viata potriveste lucrurile intr-un mod care nu e deloc intimplator. “Pai … despre ce vorbim noi aici?” este o piesa care s-a realizat (la Teatrul Act din Bucuresti) cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania care este si partener oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Asa ca aseara, in deschiderea piesei a fost un moment special Raiffeisen realizat de doi actori din anul 1 la Facultatea de Teatru din Sibiu – Gabriela Parliteanu si Iustinian Turcu.

Pentru Iustinian acesta a fost primul job platit ca actor din viata lui, a jucat inaintea domnilor Iures si Mihaita si… a vazut o piesa despre cum un tata isi pierde fiii, iar tatal lui a decedat in urma cu ceva ani.

uneori, pe scena, actorii (isi) spun prin vorbele altora si povestile lor.

puteti vedea “Pai… despre ce vorbim noi aici” si astazi de la ora 18.00 in Sibiu la Sala de sport a liceului Octavian Goga, dar si in Bucuresti incepind de saptamina viitoare, in programul Teatrului Act.

fotografii: Sebastian Marcovici/FITS

3787
Dinu Damian_Beatrice_layoutinterviu: culisele unei relatii In deriva – Victor Rebengiuc si Crina Semciuc, tata si fiica pe ecran

interviu: culisele unei relatii In deriva – Victor Rebengiuc si Crina Semciuc, tata si fiica pe ecran


“E ca-n legende: De Niro cu Pacino, cine-i mai tare”, a exclamat un coleg jurnalist la vizionarea de presa a primului episod In deriva in care Victor Rebengiuc e fata in fata cu Marcel Iures. Se intimpla in sezonul 2 al serialului, sezon care incepe luni 5 noiembrie si e de departe punctul de atractie al acestei toamne in materie de televiziune. In episoadele in care cei doi se confrunta o vom intilni si pe Crina Semciuc, in ipostaza fiicei personajului lui Victor Rebengiuc.

***

“Imi doream foarte mult sa joc alaturi de Marcel”, recunoaste Victor Rebengiuc care e foarte riguros cind e vorba de alegerea rolurilor sale, si in teatru, si in televiziune. Pentru spectatorii care-l iubesc si care nu pot ajunge des la Bulandra, teatrul – casa al domniei sale, sau la Nationalul din Bucuresti, unde mai are colaborari, televiziunea e calea care le poate aduce bucuria.

“Am mai acceptat roluri la televiziune in ultimii ani in “La urgenta” (TVR), apoi 2-3 episoade in “Un pas inainte” (Pro TV), dupa care am plecat. Aveam cite o replica doua – “mai, copii, daca sunteti cuminti o sa plecati in vacanta nu stiu unde” si cu asta terminam. Le-am zis: “ori imi faceti un rol, ori la revedere”, desi luam niste bani acolo. Mi-au propus si in aia cu tiganii, dar nu m-am dus… Si a mai fost ceva, Fierbintii astia, ma chemasera pentru un rol, am citit nu mi-a placut, nu ma intereseaza.”

Acum de ce ati acceptat rolul lui Dinu Damian din “In deriva”?

E vorba de un personaj conturat solid. Si nu e telenovela, e un lucru serios. Ai niste caractere care se confrunta, exista o dorinta de a se linisti, o minte care se framinta pentru ca trece prin niste probleme foarte grave si cauta ameliorarea situatiei lui. Se duce la un specialist si ala il trimite la alt doctor. (ride)

Cum l-ati descrie pe Dinu Damian?

E un om cinstit, isi vede de treaba lui, mai si greseste din cind in cind.  E un tata putin cam exagerat, poate prea autoritar cu copilul lui si, evident, ca a creat un soi de rezistenta care s-a transformat intr-un soi de dezertare. A plecat fata sa-si caute independenta si linistea la Berlin; ce sa caute ea la Berlin?! E un om care avea talent (nota mea. Dinu Damian e actor), poate se si pricepea sa conduca o institutie, i-au gasit o hiba cu dosarul de la securitate care nici nu era de fapt, nu turnase pe nimeni… Si l-au dat jos…

***
Fiica lui Dinu Damian e Beatrice, interpretata de Crina Semciuc – tinara actrita pe care ati vazut-o in primul sezon “Un pas inainte”, dar si la Teatrul Metropolis sau Teatrul de comedie din Bucuresti. Crina a dat 3 castinguri pentru acest rol si abia la ultimul, cind s-a intilnit si cu Marcel Iures, a aflat ca tatal ei in film va fi Victor Rebengiuc.

“In secunda aia am inceput sa am cele mai mari emotii pentru ca stiam in mare ce am de facut si imi imaginam ca tata un actor mai dur care sa-ti permita sa urli la el, sa te desfasori. Cind am aflat ca tata va fi dl Victor Rebengiuc am avut un gol in stomac: “cum sa tip eu la dinsul?!”
Plus ca nu te lasa felul dinsului de a fi, e atit de cald, incit nu-ti permiti. Dar pot sa-ti spun ca, desi noi in pauze rideam, ne jucam pe telefoane, imi punea muzica domnul Rebengiuc – pot sa-ti spun ca stie ce face un iPhone mult mai bine decit mine (ride) -. in momentul in care am auzit “motor! actiune!” si i-am vazut privirea, am stiut: da, pot sa tip. Sunt oameni care stiu sa dea, sa te ajute. De asta spun ca a fost mai usor pe platou, desi erau Victor Rebengiuc si Marcel Iures linga mine, pentru ca amindoi stiu cind sa “dea”, ce sa “dea”, cum sa “dea” ca sa te ajute sa-ti faci personajul.“

Cum ai descrie-o pe Beatrice?

E un copil foarte, foarte rebel care-si iubeste foarte mult tatal si, dintr-o iubire prea mare – si a ei, si a tatalui fata de ea -, se creaza aceste probleme.

Ti-ai schimbat radical look-ul pentru personajul asta…

La castingul final, al treilea, a venit ideea ca eu sa ma tund scurt, sa se simta virsta ei. Un copil de 21 de ani, crescut foarte bine, dintr-o familie foarte educata, care nu voia sa faca rau, putea alege forma asta de revolta. Cel putin in prima parte ca dupa aia vom vedea ca ea s-a dus mult mai departe, cel putin mult mai departe decit se astepta tatal ei. Si, in repetitii, dupa ce am aflat ca o sa fie tata dl Rebengiuc, mi-am dat seama de diferenta de virsta si ca va fi o alta abordare tata-fiica, asa ca am zis ca cel mai bine pentru Beatrice ar fi sa fie cheala. Asta il va panica pe tata. Ea povesteste de ce s-a tuns si, ca sa fie credibila in gura mea, trebuia sa fie o schimbare radicala…

Cum a fost la casting?

Primele doua castinguri le-am dat cu dl Tica Popescu (nota mea. regizorul sezonului 2) cu care am avut o comunicare perfecta, ireala. A simtit ca sunt foarte timida si ca trebuie sa vorbeasca altfel cu mine.

Al treilea casting l-am sters din minte (ride). L-am dat cu dl Marcel Iures. Am avut cele mai mari emotii din viata mea si dumnealui si-a dat seama, incerca sa vorbeasca cu mine sa ma linisteasca. Eu ma uitam si aproape ca nu-l mai auzeam. Am fost atit de concentrata la problemele pe care le avea Beatrice, care nu au deloc legatura cu viata mea, si a trebuit sa uit de Crina si sa ma folosesc de toata energia mea pentru relatia pe care trebuia sa o am cu dl Iures, incit nu-mi aduc aminte ce am facut.

In curind o sa fii Anca in Napasta (regia Radu Afrim) pe scena Teatrului National din Bucuresti – cel mai mare teatru din Romania, toata tara te va vedea la HBO. Ai avut un an foarte bun…

Cineva acolo sus a zis “ia de aici, daca pot sa duci”. Ceea ce mi s-a intimplat anul asta e ireal. Dar veneam dupa 8 luni in care n-am lucrat si de asta am avut presiunea la castingul pentru Beatrice.

Mi-o doream foarte tare pe Beatrice pentru ca ar fi fost o compozitie si ca ar fi trebuit sa lucrez cu mine. Apoi, faptul ca dl Tica Popescu a avut incredere in mine, dupa ce foarte multi nu avusesera incredere, m-a facut sa vreau sa iau castingul ca o multumire pentru dinsul.

In Napasta va fi o surpriza. O abordare a textului cum stie Radu Afrim sa faca.

***
Am facut interviurile cu dl Victor Rebengiuc si Crina Semciuc separat si n-au stiut ca o sa le confrunt raspunsurile. Dar…

Crina spune ca, atunci cind a aflat ca dvs sunteti tatal ei, i-a fost frica…

(ride) Pai, sa-i fie…

Nu credea ca poate sa tipe in fata dvs. Spune ca ati ajuta-o mult. In ce a constat ajutorul?

Am fost foarte aproape de ea imediat. Eu n-am fite de actor:  “tu stai acolo ca eu vorbesc”. Am vazut colegi care au atitudinea asta: “eu sunt aici, voi stati in fund acolo.”

Am nevoie de partener, n-am nevoie sa ma vad pe mine. Relatia da nastere la tot ceea ce trebuie sa inteleaga publicul. Si, de fapt, relatia te scoate in evidenta si pe tine, si pe partener, pentru ca daca nu e relatie, nu e nimic.

Ati spus ca v-a fost mai greu la filmul asta decit la celelalte productii de televiziune. De ce?

In celelalte filme de televiziune nu aveam pagini de text, halci de text. Era dialog, trei patru replici, mergea. Era foarte simplu, nu era un episod intreg numai in doua personaje. Dar cind ai de invatat 12 de pagini  pentru un episod, din care 7 erau de text, e foarte greu. Si vorbesc eu, ca Marcel tace tot timpul. El da din cap intelegator si te asculta… Suporta ce zici…(ride)

Va regasiti vreun pic in personajul asta?

Nu. Decit faptul ca e actor, ca e director si eu am fost vreo 2 ani director.

Dar pentru ceva trebuie sa va fi placut, sa va fie simpatic…

E actor, asa ca sigur ca mi-e simpatic (ride). E bine intentionat in general. Am realizat o chestie cind am aflat ca  sursa de provenienta a scenariului este israeliana si, in povestea originala, fiica lui fuge la Berlin si se indragosteste, gaseste un guru, un turc. Imi dau seama ca la ei era vorba de un arab, conflictul capata alta amploare, la noi ar fi trebuit sa fie un tigan (ride)

Stiu ca dna Mariana Mihut se uita la productiile dvs si va spune parerea dinsei sincera de fiecare data. I-ati povestit despre rolul pe care il aveti de facut aici?

M-a auzit bodoganind ca am mult text.(ride)

***

“Domnul Rebengiuc e precum caii de rasa. Nu trebuie sa-i strunesti. Ii lasi liberi si te uiti cu uimire cum se misca”. Marcel Iures (psihologul Andrei Poenaru in serialul In Deriva)

foto Adi Marineci/ HBO

5238
Victor_rebengiuc_si_marcel_iures_in_derivavezi In deriva inaintea tuturor !

vezi In deriva inaintea tuturor !

vrei sa vezi un film inaintea jurnalistilor?:)

ti-a placut seria HBO In deriva?

***
in deschiderea Festivalului de Psihanaliza si film , astazi de la ora 19.30 , la Grand Digi Plex Baneasa este o avanpremiera In deriva , seria noua cu Marcel Iures , Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri si Crina Semciuc in distributie.

in seara asta, la deschiderea de gala, nu se vind bilete, dar… in mod exceptional (multumesc frumos Miruna Berescu) puteti sa mergeti si voi la film.

am trei invitatii duble de dat si, daca vreti sa vedeti In deriva inainte chiar de jurnalistii de cinema (vizionarea HBO pentru aceasta serie va fi saptamina viitoare), trebuie sa lasati un comentariu la acest articol.

prin tragere la sorti alegem cistigatorii , la ora 16.00.

 

simbata si duminica puteti vedea in festival, dupa cum urmeaza

Sâmbătă, 27 octombrie
19.00 TERAPIE SPECIALĂ/ THE SESSIONS
SUA, 2012, 95’
Regia: Ben Lewin
Distribuția: John Hawkes, Helen Hunt, William H. Macy
Premiul Publicului și Premiul Special al Juriului, Sundance 2012
Prezentat în premieră în România

21.30 TAKE THIS WALTZ
Canada, 2011, 115’
Regia: Sarah Polley
Distribuția: Michelle Williams, Seth Rogen, Sarah Silverman
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Prezentat în premieră în România
Duminică, 28 octombrie

19.00 SCURTMETRAJE ROMÂNEȘTI
LOST SPRINGS 2
Regia: Andrei Dobrescu
Selecția Oficială, Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand, 2012
Premiul Special, ANONIMUL 2011
WATCH OUT FOR THE SUNSET
Regia: Vlad Oancea
Festivalul Internațional de Film DaKINO, 2010
PUI, CARTOFI PRĂJIŢI ŞI-O COLA
Regia: Emanuel Pârvu
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ANONIMUL 2012
30
Regia: Iulia Rugină
Parte a proiectului 30-40-50, produs de Gabriel Achim

21.30 ELLES
Franța- Polonia, 2011, 100’
Regia: Malgorzata Szumowska
Distribuția: Juliette Binoche, Anaïs Demoustier, Joanna Kulig
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Panorama, Berlinale 2012

 

 


teatruNominalizarile UNITER 2012

Nominalizarile UNITER 2012

astazi au fost anuntate nominalizarile pentru premiile UNITER 2012, motiv sa zimbesc la unele nominalizari si sa ma incrunt ca lipsa altora.

mi-ar fi placut sa fie nominalizati si Mirela Oprisor , Marius Manole si Vlad Ivanov pentru rolurile din Ivanov (da, stiu, sunt deja multe nominalizari pt Ivanov la actori, dar asta e… sunt buni in rolurile alea)

cum mi-ar fi placut sa fie nominalizat si Marcel Iures pentru rolul din Absolut.

Ma bucur tare pentru nominalizarile Dlui Rebengiuc, a doamnei Mihut si a dlui Rilea, i-am iubit tare (si) pentru rolurile pentru care sunt remarcati acum de Senatul UNITER. si pt domnul Purcarete.

si mi se pare ca si anul acesta am ratat multe piese. pe to do e Caligula cu Sorin Leoveanu, vreau sa-l vad pentru ca stiu ca e un actor f bun.

nominalizarile mai jos, daca nu le-ati aflat deja.

premiile se vor inmina pe 23 aprilie.

Debut
Attila Balogh pentru regia spectacolului Trahinienele de la Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe
Raluca Vermeşan pentru rolul Helen din spectacolul XXL la Teatrul ACT, Bucureşti
Cătălin Vieru pentru rolul Hlestakov din spectacolul Revizorul la Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
Argentina de Ilinca Stihi, regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii de Ion-Costin Manoliu, regia artistică Nicolae Mărgineanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Shylock de Gareth Armstrong, regia artistică Răzvan Popa, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cea mai bună scenografie
Vioara Bara pentru scenografia spectacolului Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ultima zi a tinereţii la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Nikola Toromanov pentru scenografia spectacolului Vizita bătrânei doamne la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar
Balázs Bodolai pentru rolul Helmuth von Sachs din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Victor Rebengiuc pentru rolul Matvei Semionovici Şabelski din spectacolul Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Cornel Scripcaru pentru rolul Pavel Kirillici Lebedev din spectacolul Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar
Ioana Dragoş Gajdo pentru rolul Golde din spectacolul Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea
Emőke Kató pentru rolul Else din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
Ana Ioana Macaria pentru rolul Nastenka din spectacolul Însemnările unui necunoscut la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal
Sorin Leoveanu pentru rolul titular din spectacolul Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Marian Râlea pentru rolul Saşa Saveliev din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Marius Turdeanu pentru rolul Emil Cioran din spectacolul Ispita Cioran la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună actriţă în rol principal
Claudia Ieremia pentru rolul Zoe din spectacolul O scrisoare pierdută la Teatrul Naţional Timişoara
Mariana Mihuţ pentru rolul Bunica din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Oana Pellea pentru spectacolul Vocea umană la Teatrul Metropolis, Bucureşti

Cea mai bună regie
László Bocsárdi pentru regia spectacolului Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”Craiova
Radu Alexandru Nica pentru regia spectacolului Mountainbikers la Teatrul German de Stat Timişoara
Silviu Purcărete pentru regia spectacolului D’ale carnavalului la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cel mai bun spectacol
Ivanov de Anton Pavlovici Cehov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti
Ultima zi a tinereţii după Tadeusz Konwicki la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt la Teatrul Naţional Bucureşti

2601
brindusa niroromance destepte part 1: Brindusa Niro

romance destepte part 1: Brindusa Niro

pentru ca tot este 1 decembrie si e in plina desfasurare campania “romanii sunt destepti”, m-am gindit sa va arat niste romance destepte si foarte speciale despre care nu scrie foarte multa lume, romance despre care am scris sau am publicat articole anii trecuti.

citeste despre alte romance destepte si celebre in lume, aici
***

Brândușa Niro, O româncă guru în lumea modei la New York
februarie 2008

„Ce am acum pe birou? Un laptop Sony Vaio; un CD cu filmul lui François Truffaut ‹‹Day for Night›› (n. red.: ‹‹Noaptea americană››, în traducerea românească) pentru că mă inspiră la ce lucrez acum pentru noul număr de revistă, și am și câteva numere din Daily-ul curent. Mai e aici o poză fabuloasă cu Ana Wintour și Andre Leon Talley (n. red.: icon-uri ale revistei Vogue SUA) care citesc Daily, și altă poză foarte mare a unei alte fete care tocmai a fost aici, australiancă, pe care cred că o vom fotografia pentru numărul viitor. Mai am o poză a lui Toma, mare, foarte frumoasă, ca eternă inspirație, apoi am zeci de alte mici fotografii și bilețele de la designeri, actori, modele, colaboratori de la Michael Kors la Giorgio Armani, cu ‹‹mulțumesc pentru asta ori pentru aia›› și e drăguț când primești mulțumiri, așa că le păstrezi. Mai am câteva articole. Cam astea sunt în birou.“

Ne-am „întâlnit“ via telefon, și cum tot ceea ce știam despre Brândușa Niro venea din articolele scrise despre ea (de la Vanity Fair până la The New York Times), am vrut să o simt dincolo de descrierile de business. Așa că am pus întrebarea despre cum arată biroul și mi-a plăcut că toate numele mari pe care tocmai le-ați citit au fost rostite fără nici un semn de laudă, cu aceeași tonalitate cu care mi-a povestit începuturile carierei sale extraordinare.

Când ați plecat din țară?

Brândușa Niro: În 1979, în Franța, imediat ce am terminat facultatea. Eu eram studentă la teatru și am făcut câteva filme în România. Am jucat în „Nea Mărin miliardar“ (r. Sergiu Nicolaescu), în „Filip cel bun” (r. Dan Pița) și am mai jucat în „Rătăcire” (r. Alexandru Tatos). La facultate eram colegă cu Mihaela Caracas (care s-a măritat cu Pino Caramitru), cu Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Adrian Pintea (am auzit că a murit, îmi pare rău, am jucat cu el mult în școală). și cu splendidul Marcel Iureș. E genial, e ceva de vis acest om.

V-ați mai întâlnit cu el?

M-am întâlnit întâmplător pe stradă, în New York, în timp ce filma „The Peacemaker” cu George Clooney. Pe vremea aia îl cunoșteam bine pe George Clooney, nu era așa de faimos cum este acum, și mă duceam la hotelul Peninsula ca să mă întâlnesc cu niște prieteni comuni. Se filma în zona aia și am dat peste Iureș; n-aveam nicio idee că e în acest film, l-am întâlnit la colțul străzii și mi-a zis «hai să vorbim mai încolo că sunt în cadru». Filmau goana prin New York. Ne-am văzut câteva secunde, dar a fost simpatic, nu ne mai văzuserăm de 10 de ani sau mai mult chiar. și el a rămas complet siderat.

Care a fost primul job în străinătate?

B.N.: În Franța am luat niște cursuri de istoria artei, mă gândeam să fac poate publishing în teatru. M-am gândit că pot ajunge critic de teatru și film. Apoi la Toronto, unde am plecat pentru că așa își dorea primul meu soț, am început să lucrez în publishing. Mi-au dat să scriu un articol pe săptămână, apoi, după trei luni, făceam patru pagini. Am ajuns editor de fashion & beauty. A fost o șansă formidabilă. și după asta am primit job-uri la reviste din Canada, mereu mai mari.

Dar cum ați ajuns la toate astea de la marketing?

B.N.: Când m-am mutat la New York, am primit un job foarte mare la Hugo Boss ca Senior Vice Președinte Global Marketing. Am lucrat cu Richard Avedon, a fost fantastic, o altă mare oportunitate.
Am lucrat cu Sundance Film Institute și Robert Redford de la bun început; noi am fost primii care am sponsorizat Sundance-ul. Eu am fost responsabilă pentru toate astea din partea Hugo Boss.
Am stat acolo opt ani, după care am plecat la Ralph Lauren pentru a dezvolta un proiect mare.
Apoi am primit o ofertă la The New Yorker. M-am dus pentru că devenisem prietenă de-a lungul anilor cu președintele New Yorker-ului de la vremea aia, Tom Florio, care e acum publisher-ul lui Vogue.
El m-a invitat să-l ajut să creeze un mediu interesant pentru publicitarii din fashion & luxury. Am lucrat cu Tina Brown (n. red.: fostul redactor-șef de la Tatler, și fost redactor la Vanity Fair, două dintre cele mai celebre publicații din lume) care era redactor-șef la The New Yorker. Am fost legătura între marketing, bussines, redacție și lumea modei. și în timp ce făceam asta, am vrut să-mi deschid compania mea. Am făcut o companie de Internet care era asemănătoare cu ce fac acum pentru IMG, dar era în ’99, când toată lumea făcea afaceri pe net. Compania a avut succes imediat, se numea Fashion Wire Daily, era ca un Associated Press on line pentru industria modei. Din păcate, după 11 septembrie, a fost complet răvășită.

Cu o idee similară v-ați dus la IMG.

B.N.: M-am gândit cum să creez o companie care să combine și ceea ce făcusem pentru net, dar să fie o conexiune între internet și presă. Căutam un brand solid în ambele platforme. Am ales această companie și le-am propus lor afacerea pentru că sunt proprietarii lui New York Fashion Week și a multor altor Fashion Week din lumea întreagă. Au cea mai mare agenție de modele din lume, IMG MODELS. Mi s-a părut că sinergia e extraordinară pentru că puteam să creez o revistă care are acces la cele mai tari lucruri imediat. știi cât de greu e dacă voi vreți să o puneți pe Giselle pe copertă în shooting-ul propriu. Așteptați imens, dacă nu cumva e aproape imposibil. Doar dacă ești Vogue merge mai repede.
Dar noi avem acces direct la cele mai tari evenimente de modă pentru că suntem publicația exclusivă a New York Fashion Week. Am dezvoltat proiectul și on line, apoi am făcut Fashion Mini care este o revistă pe care o găsești la tarabe, lunară, care, de anul viitor, va avea un Hollywood Mini și Model Mini. Anul trecut în decembrie am cumpărat Tennis Magazine, numărul 2 în America în publicațiile de sport. și i-am refăcut designul, am reorientat revista… a fost un succes imens.

Ați făcut actorie, vă plăceau literele, apoi v-ați dus într-o zonă tehnică. Cum ați făcut switch-ul?

B.N.: Am învățat totul făcând, n-am un master degree în business, masterul meu e în artă teatrală și cinematografică. Însă mi-a folosit tot, fiecare element, spiritul antreprenorial pe care probabil că îl am din familie, de la bunici, combinat cu imensa iubire pentru reviste și
publishing. Când ești redactor șef la o revistă, trebuie să ai 70 de idei și toată credibilitatea pentru ca oamenii tăi să le transforme în realitate. Sigur că e nevoie de mult timp ca să ajungi la fiecare dintre membrii echipei, dar dacă ai o echipă talentată, creativă și care generează efervescență, este incredibil ce lucruri se pot întâmpla.

Cum erați în copilărie?

B.N.: Absolut întotdeauna am fost prima în clasă. N-am avut note mai mici de 10, dar nu în modul ăla în care să stai să studiezi mult. Întotdeauna m-am distrat, ieșeam cu fetele în parc, chiuleam, eram foarte naughty. Dar pe de altă parte, eram întotdeauna foarte atentă în clasă și nu trebuia să-mi petrec foarte mult timp acasă facându-mi lecțiile pentru că foloseam timpul din clasă.
și asta fac și acum, adică sunt foarte concentrată când sunt la birou, nu-mi pierd vremea nicio secundă, dar pot să am o viață personală. și am o viață care îmi place foarte mult.

Vă veți opri cândva?

B.N.: Probabil că o să fac meseria asta toată viața. Pentru că iubesc ce fac, ador. Mă culc seara și mă gândesc: ce minunat, mâine mă duc din nou la muncă! Într-o zi, când voi ieși la pensie, dacă o să mi se întâmple vreodată asta, aș vrea ori să scriu o carte ori să predau, pentru că e foarte important cum să faci să transformi o idee într-o afacere.

Ați cunoscut o mulțime de personalități. E cineva pe care v-ați dorit să-l întâlniți și nu s-a întâmplat încă?

B.N.: Am cunoscut cam pe toată lumea pe care am vrut să o întâlnesc, pentru că nu mi-am dorit niciodată să întâlnesc președinți de stat sau lucruri de genul ăsta. Eu vreau să cunosc scriitori, oameni de artă.

Dar nu ați mai tremura un pic la gândul ca v-ați întâlni cu cineva anume?

B.N.: Gabriel Garcia Marquez. Aș muri să mă întâlnesc cu el, dar mi-e frică. Uneori e mai bine să-ți păstrezi idolii în memorie așa cum ți-i imaginezi.

Regretați că nu aveți copii?

B.N.: Niciodată n-am vrut cu adevărat copii, să spun foarte drept. Îmi plac copiii, dar nu m-am văzut pe mine mamă. Întotdeauna am avut o pasiune pentru libertate absolută și m-a și pasionat foarte tare profesia. și mi-am dat seama că nu poți să le ai pe toate în viață; sau poate poți, dar nu la același nivel. Sunt așa de implicată în ce fac, încât n-ar mai rămâne destul loc. Să-l faci și să-l lași bonei? Nu știu, nu critic asta, poate e bine pentru alții, dar n-aș fi făcut așa ceva. Eu sunt o persoană care se dedică total.

Am vorbit mai mult de o oră, nu doar despre munca sa, ci și despre România, revistele pentru femei de aici, despre cum vede țara de la un an la altul când vine acasă, despre copilărie și inconveniențele plecării – „Mi se pare absurd faptul că a trebuit să plec din țara mea ca să pot să fac o carieră când ar fi trebuit să pot să o fac acolo“.
și dacă mi-a plăcut cu adevărat ceva în toată conversația noastră a fost pasiunea cu care își susținea punctul de vedere, focul interior pe care-l simțeai.
Recunoștea fără emfază că e bună în ceea ce face, că a fost întotdeauna prima și la școală și în business, și simțeai forța cu care poate să facă lucrurile să meargă.
Iar eu mai știam un detaliu care mi-o făcuse dragă; în fiecare duminică la ora 17 ora României, oriunde ar fi în lumea asta, își sună mama, profesoara Matilda Caragiu Marioțeanu.

(nota mea din decembrie 2011, Doamna Caragiu Marioteanu a incetat din viata in urma cu un an. Pe Brindusa am si intilnit-o cind a venit la Bucuresti si e la fel de savuroasa si in realitate. Anul acesta a scris cronici pentru The One)

9438
in_deriva_1_1280x1024In deriva, sezonul 2

In deriva, sezonul 2

la inceputul anului viitor incep filmarile pentru un nou sezon al versiunii romanesti al celebrei serii, In Treatment -> In Deriva.

evident tot HBO o va produce, tot Marcel Iures va fi psihologul care se confrunta nu doar cu problemele pacientilor, ci si cu cele pe care i le aduce iubirea pentru o pacienta.

seria creata initial in Israel a devenit cunoscuta dupa ce a fost adaptata in SUA cu Gabriel Byrne in ipostaza terapeutului, iar dupa adaptarea romaneasca au continuat adaptari in Cehia si Polonia.

***
pe mine ma bucura foarte tare ca HBO continua sa investeasca intr-un asemenea serial; e o scoala minunata nu doar pentru actorii care sunt nevoiti sa faca cinema dupa o reteta agreata international, la un anume standard, dar si pentru public care descopera ca “se poate si la noi”.

imi amintesc ca am vazut primele 5 episoade In Deriva intr-o sala cu toata echipa de filmare si am fost foarte emotionata sa vad actori tineri si mai putini tineri lucrind cot la cot, intr-o atmosfera profesionista.

cum seria 2 are alte cazuri, astept cu nerabdare sa vad noua distributie. si cred ca e o agitatie mare printre tinerii actori “voi fi chemat la casting?”

🙂

1650
anonimul fotoAnonimul 2011, part 2 – concurs tango

Anonimul 2011, part 2 – concurs tango

pe drumul catre Anonimul i-am avut colegi de calatorie pe cei trei membrii ai trupei ND Tango care in aceasta seara vor cinta pe plaja din Sf Gheorghe.

am avut 5 ore de conversatii minunate pe care le -am povestit intr-o cronicutza pe aplicatia Vodafonebuzz

Cel mai frumos moment al drumului nostru catre Sfintul Gheorghe a fost cind am vorbit despre mass media. Winfi (partea germana a trioului care mai contine un argentinian si un italian) mi-a spus ca a citit undeva ca noua mass media e ca un masaj: daca nu te atinge, nu conteaza. Doar ca e o actiune in sens dublu: daca eu, jurnalist, te ating pe tine cititor cu informatia pe care ti-o transmit, inseamna – ca la masaj- ca si tu esti in contact direct cu mine si poti sa ma atingi/lovesti/jignesti.

*
Tot aseara m-am reintilnit cu Gabi Cotabita care e unul dintre cei mai rafinati cinefili pe care-i stiu. Cum el a vazut deja citeva filme, abia astept sa schimbam astazi opinii.

Spotted: Marcel Iures, Mihai Bendec, Ana Ularu, operatorul preferat al lui Radu Muntean – Tudor Lucaciu (cu fiul lui minunat).
am facut si o descoperire gingasa: sora lui Tudor, Ana Maria Lucaciu este balerina la NY. despre astea insa…. putin mai tirziu.

*
cum diseara la Anonimul e un concert de tango va provoc la un concurs:
cine scrie cit mai multe secvente cu tango din filme, cistiga un kit de supravietuire in delta din partea Vodafone (de la Autan contra tintarilor pina la creme de protectie solara, Eucerin + o cartela Pre Paid Vodafone cu 500 de minute incluse.

atentie!!!

concursul e valabil pina la ora 24.00. lasati comentariile voastre aici. pentru a nu va inspira din raspunsurile precedente, nu voi aproba niciun comentariu pina la inchiderea concursului… baftaaaa!

ce actor ar putea fi Lupul de stepa?

recitesc Lupul de stepa al lui Hermann Hesse pentru ca un prieten lucreaza la o dramatizare dupa carte. de citeva zile ma urmareste fragmentul de mai jos si gindul: ce actor ar putea pune in privire atita energie si emotie, incit sa redea ce e mai jos?
dramatizarea in cauza e pentru america, dar sa facem un exercitiu de imaginatie: daca s-ar monta in romania, ce actor ar putea fi “lupul de stepa?”

eu as paria pe Vlad Ivanov si pe Marcel Iures, care cred ca s-ar duce in doua directii distincte.
voi?

Privirea lui era mai degraba trista decit ironica, tristetea ei era de-a dreptul abisala si lipsita de orice licar de speranta; esenta acestei priviri consta intr-o disperare calma, intru citva statornicita, intrucitva devenita obisnuita si regula.

(…) privirea lupului de stepa strabatea toata epoca noastra, toata falsitatea galagioasa, toata stradania de parvenire, toata desartaciunea, tot acel joc de suprafata al unei spiritualitati pline de vise, serbede – ah privirea aceea strabatea din nefericire mult mai adinc, tintind dincolo de neajunsurile si lipsa de perspective ale epocii noastre, ale spiritualitatii noastre, ale culturii noastre.

Ea patrundea pina in inima a tot ceea ce era omenesc, exprimind intr-o singura secunda intreaga incertitudine a ginditorului, a unui om care, poate, stia foarte multe, neincrederea fata de demintatea, fata de rostul existentei omului in general.

In privirea aceea se putea citi “iata ce maimute suntem! Priveste asa arata omul” incit toata celebritatea, toata inteligenta, toate cuceririle spiritului, toate incercarile omului de a-si dovedi superioritatea, maretia si puterea de a dainui se destramau, devenind un simplu joc, o maimutareala!

Hermann Hesse, Lupul de stepa


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!